Manuscrisul 80, 1893 - File de jurnal

Manuscrisul 80, 1893 - File de jurnal

Manuscrisul 80, 1893

 

FILE  DE  JURNAL
(Scrise la Wellington, Noua Zeelandă; Vizită la Petone; Jurnal: 18 aprilie – 31 mai 1893)

 

 

Wellington, N. Z., Marţi, 18 aprilie 1893

Vremea este ceţoasă şi foarte blândă. Acest loc este prezentat ca fiind de obicei un loc bătut de vânt, dar nu este vânt acum. Suntem tare mulţumiţi de căminul nostru temporar de aici. Am două camere excelente, complet mobilate. Sora Tuxford a mobilat casa cu tot mobilierul necesar. Există scaune uşoare din abundenţă şi o canapea bună, mese şi multe lucruri atractive. Sora Tuxford este singura care lucrează şi care poartă responsabilităţile – care nu sunt nici uşoare, şi nici mici – în această misiune. Ea este o femeie de afaceri plăcută, capabilă şi activă.

Am decis că cel mai bun lucru pe care îl putem face, este să nu împovărăm pe fratele Israel şi soţia sa ca să aibă grijă de noi. Vom angaja pe sora Brown pentru a pregăti mesele noastre şi sora Tuxford va lua masa cu noi, vom furniza tot ce e necesar pentru masă. Apoi, vom avea ceea ce alegem să avem. Emily nu va trebui atunci să aibă grijă de gospodărie şi va putea scrie discursurile pe care le-a stenografiat, şi să acorde atenţie pentru contabilitatea ei. Acest plan este considerat a fi înţelept. Willie şi sora Brown sunt adăpostiţi în casa închiriată de către fratele şi sora Israel, iar noi suntem bine stabiliţi aici pentru cel puţin o lună. Acum vine partea solicitantă a lucrării noastre – pregătirea nu numai pentru poşta americană, care se închide joi, ci şi a corespondenţei pentru Melbourne, care pleacă în fiecare săptămână.

Miercuri, 19 aprilie 1893

M-am trezit devreme pentru a mă apuca de scris. Avem multe lucruri pe care dorim să le comunicăm către mai mulţi din America, dar timpul este limitat şi pot să scriu doar foarte puţin în cele trei zile care ne-au rămas. Willie pregăteşte articole, pentru care eu [1167] îi furnizez o schiţă a  călătoriilor şi a lucrării noastre. O mare parte din propriile lui scrieri necesită atenţie.

Joi, 20 aprilie 1893

Am fost solicitată până la extrem în această zi şi sunt agitată, şi totuşi nu ştiu ce altceva să fac deoarece pregătirea scrisorilor pare a fi esenţială. Oh, mă voi încrede în Domnul pentru putere. Aceste scrisori vor fi publicate în ziare şi mă vor salva de la a scrie personal unui mare număr de oameni.

Vineri, 21 aprilie 1893

Această zi a fost o zi de oboseală mare pentru mine din cauza încordării constante pentru a termina scrisorile importante, dar Domnul mă va ajuta; El mă va întări să fac lucrările care trebuiesc făcute. Se fac pregătiri pentru a merge în Sabat la Mentone, situată la şase mile de aici. Astăzi, soarele străluceşte şi poate că vremea va fi plăcută şi mâine. Până acum nu am avut soare ci o mulţime de nori, ca o pătură groasă care a învăluit cerurile, şi am întâmpinat soarele cu mare bucurie.

Sâmbătă, 22 aprilie 1893

Sabat. Aseară, stelele au strălucit asemenea diamantelor în ceruri, dar în această dimineaţă, este înnorat şi vremea e ploioasă. Fratele Israel, W. C. W. şi sora Brown merg la Mentone în jurul orei nouă. Sora Tuxford, sora Israel şi cu mine, vom merge după-amiază, de îndată ce vom lua o cină înainte de vreme. Dar ploaia, ploaia, ploaia este la ordinea zilei. Birjarul s-a gândit că nu ne vom aventura să ieşim afară. El a trimis un om ca să afle dacă intenţionăm să ieşim. Am spus că vom merge, şi curând eram pe drum. Fratele Simpson, care poartă responsabilităţile adunărilor atunci când este acasă, a spus lui Willie, „Nu cred că mama ta va veni.” Willie a spus, „Vom vedea. Ar fi ceva ieşit din comun ca mama mea să nu reuşească să ajungă la întâlnirile ei.” Când ne-am deplasat spre locul întâlnirii, erau adunaţi circa o duzină de oameni, însă când am trecut cu trăsura prin sat, şi s-a ştiut că am sosit, casa s-a umplut bine, şi, ceea ce era cel mai important, a fost [1168] prezent Musafirul ceresc. Domnul mi-a dat cuvinte să vorbesc oamenilor. Ioan 14. Am fost şi eu surprinsă de cuvintele care mi-au fost date.

Wellington, N. Z., Duminică, 23 aprilie 1893

M-am trezit devreme – la trei şi jumătate - şi am început treaba pentru a pregăti corespondenţa pentru Melbourne, despre care mi s-a spus că pleacă luni. Dimineaţa devreme, este adusă poşta şi suntem atât de nerăbdători să deschidem sacul pentru a vedea ce scrisori sunt, dar nu facem acest lucru până după închinarea noastră de dimineaţă. Apoi deschidem sacul şi iată, un număr mare de ziare, dar nu scrisori de la Melbourne sau din America. Am ajuns la concluzia că scrisorile noastre au plecat la Melbourne şi că trebuie să aşteptăm două săptămâni ca să ajungă înapoi în Noua Zeelandă. Ei bine, vom face ce putem mai bine şi nu simţim tristeţe niciun minut.

La prânz, ne-am bucurat de sosirea fratelui şi a sorei Starr. Ne-am despărţit de ei doar cu o săptămână în urmă la Palmerston. Ei au rămas să viziteze şi să afle cum pot ajuta pe cei câţiva credincioşi din acel loc, prin lucrarea personală. Ei simt acum o satisfacţie ştiind că au făcut tot ce stătea în puterea lor pentru timpul de faţă. Ar trebui să se facă întâlniri continue în acel loc, pentru că locuitorii s-au dublat de când s-au ţinut adunări cu patru ani în urmă, conduse de către fratele Robert Hare.

După-amiaza, aproape seara, am fost dezamăgiţi în mod fericit, pentru că am primit un teanc destul de mare de scrisori. W. C. W. a primit din partea fratelui Olsen o comunicare lungă a evenimentelor conferinţei. Am primit două scrisori importante de la fratele Olsen şi Leroy Nicola, cu o mărturisire amănunţită a felului în care a acţionat la Minneapolis. Este o mărturisire profundă, şi laud pe Domnul pentru victoria pe care a câştigat-o asupra inamicului care l-a ţinut patru ani ca să nu vină la lumină. Oh, cât de greu este să te vindeci de rebeliune! Cât de mare este puterea amăgitoare a lui Satana! [1169]

 Wellington, N.Z., Luni, 24 aprilie

Am avut mai multe ore de nesomn în timpul nopţii. Veştile bune din America m-au ţinut trează. Oh, cum se bucură inima mea de faptul că Domnul lucrează pentru poporul Său. În informaţia din scrisoarea lungă primită de la fratele Olsen, ni se spune că Domnul, prin Duhul Său cel Sfânt, a lucrat asupra inimilor celor care erau într-o mare măsură convinşi de adevărata lor stare înaintea lui Dumnezeu, dar până acum nu şi-au umilit inimile pentru a face mărturisiri! Duhul Domnului i-a mişcat spre ţintă la această conferinţă. Fratele Morrison, care a fost atât de mult timp preşedinte al Conferinţei Iowa, a făcut o mărturisire deplină. Madison Miller, care a fost sub aceeaşi putere înşelătoare a inamicului, a făcut mărturisiri, şi astfel Domnul Se arată cu adevărat îndurător şi milos faţă de copiii Săi care nu au primit lumina pe care El le-a dat-o, ci au umblat şi au lucrat în întuneric.

Wellington, N. Z., Marţi, 25 aprilie 1893

Am devotat ceva timp – fraţii Starr, Israel, W. C. W. şi cu mine – cu privire la ceea ce trebuie făcut în Wellington. Au fost făcute încercări, care nu au dus la nimic tangibil. Pe măsură ce cărţile lui Canright au fost distribuite aici, s-a răspândit o reprezentare mincinoasă făcută de către acest apostat mincinos, şi cei care au citit pretenţiile lui arogante, sunt ca vrăjiţi. Dacă ar fi fost cunoscute toate împrejurările, atunci ochii orbilor s-ar fi putut deschide. Marea Luptă a fost distribuită pe larg aici, în această ţară, şi (mi s-a spus) cititorii se gândesc mult la carte. Acum, doamna White este aici şi oamenii aşteaptă să o audă. Dacă vom face efortul, acesta va costa aproximativ două sute de dolari. Putem închiria patinoarul. Acesta poate cuprinde o mie de oameni. Sălile în care se joacă piese de teatru, nu sunt considerate locuri adecvate. Am decis cu această ocazie, să mergem înainte în numele Domnului şi să riscăm. [1170]