Manuscrisul 87, 1900 - Legea în Galateni

Manuscrisul 87, 1900 - Legea în Galateni

Manuscrisul 87, 1900
Oakland, California
Circulară, 1900

 LEGEA ÎN GALATENI

 

Mi se pun întrebări în legătură cu Legea din Galateni. Care Lege este acel îndrumător ce ne duce la Hristos?  Eu răspund: Atât Legea ceremonială cât şi codul moral al celor zece porunci.

Hristos era temelia întregului sistem iudaic. Moartea lui Abel a fost consecinţa refuzului lui Cain de a accepta planul lui Dumnezeu, şi anume ca în şcoala ascultării să fie salvat prin sângele lui Hristos, sânge simbolizat prin jertfele ceremoniale ce arătau spre Hristos. Cain a refuzat vărsarea sângelui care simboliza sângele lui Hristos, ce avea să fie vărsat pentru lume. Întreaga ceremonie a fost pregătită de Dumnezeu, iar Hristos a devenit temelia întregului sistem. Acesta este începutul lucrării ei de îndrumător, adică de a conduce agenţii umani păcătoşi să aibă consideraţie faţă de Hristos, Temelia întregului sistem Iudaic.

Toţi cei care slujeau în cele legate de sanctuar, învăţau în mod constant despre intervenţia lui Hristos în favoarea neamului omenesc. Slujba aceasta era destinată să creeze în fiecare inimă iubire pentru Legea lui Dumnezeu, care este Legea împărăţiei Lui. Jertfa ceremonială trebuia să fie o pildă care să vorbească despre iubirea lui Dumnezeu descoperită în Hristos – în victima suferindă, muribundă, care lua asupra Sa păcatul de care omul se făcuse vinovat, iar Cel nevinovat a fost făcut păcat pentru noi.

Prin contemplarea acestei teme măreţe a mântuirii, vedem lucrarea lui Hristos. Nu doar darul făgăduit al Duhului, ci şi natura şi caracterul acestei intervenţii şi jertfe, este un subiect care ar trebui să [1725] dea naştere în inimile noastre unor idei înalte şi sacre despre Legea lui Dumnezeu, care îşi afirmă pretenţiile asupra fiecărui agent uman. Violarea acestei Legi prin actul mărunt al mâncării din fructul interzis, a adus asupra omului şi asupra pământului consecinţa nesupunerii faţă de Legea cea sfântă a lui Dumnezeu. Natura intervenţiei ar trebui să producă întotdeauna omului teamă, ca să nu facă nici cea mai măruntă acţiune de nesupunere faţă de cerinţa lui Dumnezeu.

Ar trebui să existe o înţelegere clară despre ceea ce constituie păcatul, şi ar trebui să evităm cea mai mică apropiere de pasul care ne duce să călcăm graniţa dintre ascultare şi neascultare.

Dumnezeu ar vrea ca fiecare membru al creaţiei Lui să înţeleagă lucrarea măreaţă a infinitului Fiu al lui Dumnezeu, pe care a desfăşurat-o prin faptul că Şi-a dat viaţa pentru salvarea lumii. „Priviţi, ce fel de dragoste a revărsat Tatăl peste noi, ca să fim numiţi fii ai lui Dumnezeu: de aceea lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El”. (1Ioan 3:1, KJV).

Când vedem în Hristos întruparea iubirii şi bunăvoinţei infinite şi dezinteresate, se trezeşte în inima păcătosului o dispoziţie plină de recunoştinţă, de a merge încotro îl atrage Hristos. [1726]