Manuscrisul 9, 1890 - Răspunsul față de lumina nouă

Manuscrisul 9, 1890 - Răspunsul față de lumina nouă

Manuscrisul 9, 1890
Battle Creek, Michigan,
luni, 3 februarie 1890

 

RĂSPUNSUL  FAŢĂ  DE  LUMINA  NOUĂ
(Remarci făcute la școala biblică)

 

Fraţilor, eu lucrez foarte serios zi şi noapte. Mintea mea este la lucru. Lucruri descoperite în timpurile trecute,  de-a lungul întregului meu drum, îmi revin mereu în minte. Simt că mă apasă şi mă solicită o asemenea povară, încât nu pot să tac. Am vorbit, am îndemnat, am aşternut lucrurile înaintea voastră, v-am rugat şi v-am implorat, ne-am rugat şi ne-am luptat cu toată puterea fiinţei noastre, până când după aceea – după ce s-a dus ocazia – am simţit că întreaga fiinţă îmi era atât de slăbită încât părea că mi se opreşte respiraţia şi că viaţa mi se putea încheia în orice oră. Totuşi, încă într-o ocazie sunt solicitată în favoarea poporului.  De ce nu puteţi să faceţi şi voi ceva?  De fiecare dată când poporul  nostru se adună, ei vin, ascultă şi pleacă aşa cum au venit. Ei au o lumină mică, dar nu umblă în ea. Ei nu iau poziţie de partea Domnului. Voi nu vedeţi că aceia au deschis cărările inimii pe unde Spiritul lui Dumnezeu, cu puterea Sa iluminatoare, poate intra în inimă şi în suflet, aşa încât acestea să răspundă.

Dacă Dumnezeu lucrează cu mine în această direcţie, de ce nu există un răspuns mai decis din partea fraţilor, ca şi ei să aibă grijă de lucrare? Trebuie ca povara să apese tot timpul asupra mea, iar fraţii şi surorile mele să stea ca şi cum aşa trebuie să fie, ca şi cum ei nu ar avea nicio lucrare de făcut în această problemă? Fraţilor, trebuie să ştim dacă ne vom ţine de ceea ce avem privilegiul să ne ţinem, în Isus Hristos. [536]

Ştiu că s-au  făcut eforturi – o influenţă contrară – pentru a împinge lumina înapoi, lumina pe care Domnul a forţat-o să vină aici peste noi, cu privire la îndreptăţirea prin credinţă; dar dacă Domnul a vorbit prin mine vreodată, lumina aceasta este adevărul, fraţilor. Este adevărul pe care fie că îl veţi primi fiecare din voi, fie că sufletul vă va fi lăsat în întuneric la fel de sterp ca munţii Ghilboa – fără rouă sau ploaie.

Se va pune întrebarea: Noi primim mântuirea pe baza unor condiţii? Niciodată nu venim la Hristos condiţionat. Iar după ce venim la Hristos, care este condiţia? Condiţia este ca prin credinţă vie să ne sprijinim cu totul şi pe deplin pe meritele sângelui unui Mântuitor răstignit şi înviat. Dacă facem aşa, atunci lucrăm faptele neprihănirii. Dar când Dumnezeu cheamă păcătosul din lume, invitându-l, nu-i pune nicio condiţie; el este atras de invitaţia lui Hristos şi nu există vreo condiţie de felul: „trebuie să răspunzi ca să poţi veni la Dumnezeu.” Păcătosul vine, şi după ce vine şi vede pe Hristos înălţat pe crucea de la Calvar, cu care Dumnezeu îi impresionează mintea, el surprinde o dragoste dincolo de orice şi-a imaginat că ar putea să vadă. Şi ce se întâmplă apoi? Pe măsură ce priveşte această dragoste, îşi dă seama că este un păcătos. Ei bine, atunci ce este păcatul? Dintr-o dată ajunge să înţeleagă. Nu este nicio altă definiţie dată în această lume, decât că păcatul este călcarea Legii; şi prin urmare el află ce este păcatul. Aici apare pocăinţa faţă de Dumnezeu. Şi mai ce? –credinţa faţă de Domnul şi Mântuitorul Isus Hristos, Cel care poate rosti iertare în dreptul păcătosului.

Hristos atrage pe oricine nu a trecut graniţa. Îl atrage astăzi la El. Oricât de păcătos ar fi, îl atrage. [537] Dacă păcătosul îşi poate fixa braţul pe crucea de pe Calvar, atunci nu mai este codamnare pentru păcat. Pentru ce este el acolo? Pentru că Legea a fost călcată, şi el începe să vadă că este un păcătos; iar Hristos a murit  pentru că Legea a fost călcată. Atunci el începe să privească neprihănirea lui Hristos ca singurul mijloc care poate curăţa păcătosul de păcatele şi de fărădelegile sale.

E nevoie să avem o înţelegere inteligentă a acestui lucru. E nevoie să ne prindem de neprihănirea lui Isus Hristos prin credinţă vie, şi să înţelegem că noi nu avem nicio neprihănire. Noi putem să lucrăm cât de bine putem, dar nu putem produce nicio virtute de la noi înşine; doar neprihănirea lui Isus Hristos poate face aceasta. Pe măsură ce suntem îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Isus Hristos, ne este împărtăşită o putere şi o tărie care ne face să nu mai vrem să păcătuim; nu putem să o mai facem, dacă avem neprihănirea lui Hristos, şi dacă Hristos lucrează cu noi şi prin noi. Putem să mai facem greşeli, mai putem face erori; dar vom urî aceste păcate – păcatele care au cauzat suferinţele Fiului lui Dumnezeu pentru noi, întrucât eram călcători ai Legii lui Dumnezeu.

Vreau să vă spun, fraţilor, că este o uşă deschisă, şi niciun om nu o poate închide înaintea voastră – fie că sunt cei din poziţii înalte sau din poziţii joase, ei nu o pot închide. Dar voi puteţi. Voi puteţi închide uşa inimii voastre, pentru ca lumina pe care Dumnezeu a trimis-o pentru voi în ultimul an şi jumătate – sau aproape atât – să nu-şi aibă influenţa şi efectul în viaţa voastră, sau să nu fie adusă în experienţa voastră religioasă. Pentru aceasta a trimis Dumnezeu mesagerii Săi.

Când Ioan a ieşit să-şi proclame solia, Dumnezeu i-a dat o lucrare de făcut. El trebuia să trezească atenţia poporului. El trebuia să [538] strige tare, să-şi înalţe glasul ca o trâmbiţă în pustie, aşa cum se spune în Isaia: „Strigă în gura mare nu te opri, înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă, şi arată poporului Meu fărădelegile lui, şi casei lui Iacov păcatele ei” (Isaia 58:1). Hristos nu intrase încă în scenă ca şi slujitor. Dar după ce lucrarea lui Hristos a început, Ioan era cel ce pregătise calea pentru slujirea lui Hristos, ca minţile oamenilor să fie mişcate, ca inimile lor împietrite, principiile, obiceiurile, şi practicile să le poată fi tulburate. El a condamnat umblarea lor, a condamnat practicile lor, numindu-i o generaţie de năpârci. Apoi a intervenit Hristos cu balsamul vindecător, cu o solie care, dacă inima era zdrobită, putea fi ca sămânţa care cade în terenul pregătit.

Ucenicii lui Ioan au ajuns să fie geloşi pe Hristos, şi au zis, „Acest om, Hristos, botează, şi toţi oamenii merg după El.” Şi au încercat cu aceasta să-i stârnească gelozia. Ioan le-a spus, „Vine după mine Unul care este înaintea mea, căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea” (vezi Ioan 3:26, 1:27). Aici era marea lucrare de făcut. Credeţi că Ioan nu avea simţăminte omeneşti? Bineînţeles că avea! Dar simţămintele omeneşti nu trebuiau să aibă putere asupra lui cu acea ocazie. Nu; când L-a văzut pe Hristos în mulţime, a spus, „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1: 29). El a îndreptat atenţia spre Hristos, iar doi dintre ucenici L-au urmat imediat.

Dumnezeu are lucrători. Ei duc lucrarea până la un loc şi nu pot să o ducă mai departe, pentru că este la fel de natural ca şablonul uman să fie pus peste om, după cum este natural să respiri. Apoi, Dumnezeu cheamă un alt lucrător să intervină pentru ca lucrarea să avanseze. Acela care a lucrat până atunci, se simte îngrădit. El nu poate vedea că direcţia în care a lucrat nu poate fi [539] urmată până la încheierea timpului. În lucrare trebuie infuzată mai multă lumină şi putere decât până acum. Vor veni lucrători care vor duce lucrarea înainte şi în sus. Aceasta va strica şablonul cel vechi, care ar fi o pagubă pentru ei, şi ar bloca înaintarea şi experienţa lor. Dar acest şablon trebuie înlăturat. Şablonul omenesc, particularităţile omului, sunt imprimate în lucrare, şi ajunge să fie zeificat de toţi cei care primesc lucrarea lui. Atunci intervine un alt element care înlătură tiparul vechi. Lucrarea este dusă înainte şi în sus, iar clădirea înaintează. Astfel a lucrat Dumnezeu cu lucrătorii Săi; El Şi-a îngropat lucrătorii, dar lucrarea totuşi progresează.

Când am stat cu mâna soţului meu muribund în mâna mea, am ştiut că Dumnezeu este la lucru. În timp ce stăteam pe pat lângă el, el fiind cuprins de febră, mi-a fost prezentat ceva ca un lanţ clar de lumină: lucrătorii sunt îngropaţi, dar lucrarea va merge mai departe. Eu am lucrători care se vor ocupa de lucrare. Nu te teme; nu te descuraja; va merge mai departe.

Acolo am înţeles că aveam de purtat o lucrare şi o povară mai mare decât cea pe care am purtat-o până atunci. Acolo am promis Domnului că voi sta la postul datoriei mele, şi am încercat să o fac. Fac, pe cât posibil, lucrarea pe care Domnul mi-o dă să o fac, cu înţelegerea că Domnul avea să aducă în lucrare un element pe care nu l-am avut până acum.

Tinerii noştri privesc la cei mai în vârstă care stau rigizi ca nişte beţe şi nu vor să se mişte ca să accepte vreo lumină nouă ce este introdusă; ei râd şi ridiculizează ceea ce spun oamenii aceştia, socotind că ceea ce fac este lipsit de consecinţe. Cine poartă povara acestor râsete, şi a acestei lupte, vă întreb? [540] Cine o poartă? Aceia care s-au interpus între lumina pe care a dat-o Dumnezeu, ca să nu ajungă la poporul ce ar trebui să o aibă. Eu ştiu despre ce vorbesc. Aceste lucruri nu mi-au fost descoperite în ultimii patruzeci de ani şi eu nu le cunosc.

Acum fraţilor, vă spun, pregătiţi calea Regelui, de dragul sufletelor voastre. Dacă v-aţi aşezat între popor şi lumină, daţi-vă la o parte din drum, sau dacă nu, Dumnezeu vă va da la o parte. Eu vă spun că Dumnezeu cheamă oameni să vină în ajutorul Domnului, să ajute pe Domnul împotriva celor tari. Ei nu trebuie să tragă înapoi; nu trebuie să îşi pună greutatea împotriva carului pentru a-l trage înapoi; ci să-l împingă cu toată puterea şi energia pe care le-a dat-o Domnul.

Acum este exact ca în vremea iudeilor. Când vine o solie, toată puterea liderilor este folosită împotriva ei, ca să nu aibă acces la popor. Fraţilor, mergeţi la Dumnezeu pentru voi înşivă, şi rugaţi pe Domnul, pe genunchi. Nu putem suporta ca oamenii să plece de aici, de la centrul şi inima lucrării, cu impresii false. Eu nu pot suporta ca ei să plece de aici cu norul peste minţile lor. Dacă Domnul ne trimite lumină, lăsaţi-o să vină, şi niciun om să nu închidă uşa, sau să încerce să o închidă. Nu o închideţi voi înşivă. Deschideţi uşa inimii şi lăsaţi ca razele strălucitoare de lumină să vă lumineze inimile şi minţile. Vă rog, lăsaţi Soarele Neprihănirii să intre.

Dacă este lucrarea mea, şi dacă Domnul vrea să stau şi să mă opun acestor lucruri până la sfârşit, atunci o voi face. Dar, cât timp va mai trece până să vă decideţi să primiţi mărturia mea? Cât timp nu va avea ea nicio greutate înaintea voastră? Cât timp va mai trece până să acceptaţi cuvântul care a fost de la început în mijlocul nostru? [541] Cât timp veţi respinge, ori vă veţi întoarce de la mărturie către simţurile voastre proprii, către propriile voastre idei, şi propriile voastre impulsuri? Eu am stat aici şi am luptat pentru fiecare palmă de teren, ca să putem să avem solia pe care o are poporul, ca să pot să lucrez împreună cu Dumnezeu. Aş vrea să ştiu cum de îngăduie Dumnezeu ca poporul Său să nege şi să lege drumul, pentru ca lumina pe care a trimis-o poporului Său să nu poată ajunge la ei. Cât timp se vor mai atinge de aceasta? Pentru cât timp harul lui Dumnezeu va fi în zadar pentru poporul Său? Vă rog, de dragul lui Hristos, curăţiţi calea Regelui, şi nu vă jucaţi cu Spiritul lui Dumnezeu.

Am călătorit în diferite locuri unde s-au ţinut adunări, ca să pot sta alături de mesagerii lui Dumnezeu, despre care ştiam că sunt mesagerii Lui, despre care ştiam că au o solie pentru poporul Său. Eu mi-am rostit solia împreună cu a lor, în deplină armonie cu solia pe care ei o purtau.

Şi, ce am văzut? Am văzut că solia era însoţită de putere. Am lucrat în orice împrejurare – iar unii ştiu că am lucrat din greu. Cred că la Chicago, am lucrat o săptămână întreagă, atât devreme cât şi târziu, dorind ca fraţii noştri să prindă aceste idei în minţile lor. Diavolul a lucrat timp de un an de zile pentru a înăbuşi aceste idei – pe toate. Şi este greu să schimbi ideile vechi. Ei gândesc că trebuie să se încreadă în propria lor neprihănire, în propriile lor fapte, şi privesc la ei înşişi fără să-şi însuşească neprihănirea lui Hristos şi fără să o aducă în viaţa şi în caracterul lor. Am lucrat acolo timp de o săptămână. După o săptămână, inimile au fost zdrobite şi puterea lui Dumnezeu, ca un val de entuziasm, s-a rostogolit peste comunitate. Vă spun că oamenii au fost eliberaţi; au fost îndreptaţi spre Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. [542]

Şi la South Lancaster, mişcările ample ale Spiritului lui Dumnezeu au fost prezente. Unii dintre cei care au fost la acele adunări sunt aici de faţă. Dumnezeu Şi-a descoperit slava, şi fiecare student de la Colegiu a fost adus în pragul mărturisirii, şi s-au văzut mişcările Spiritului lui Dumnezeu. Aşa se întâmpla din loc în loc. Oriunde mergeam, vedeam mişcările Spiritului lui Dumnezeu.

Voi credeţi că, asemenea celor zece leproşi, voi tăcea şi nu-mi voi înălţa glasul să cânt neprihănirea lui Dumnezeu şi să-L laud şi să-L slăvesc pe El? Eu încerc să vă prezint, ca să vedeţi dovezile pe care le văd eu, dar cuvintele par că se duc în vânt. Cât timp va mai fi astfel? Cât timp vor mai sta împotriva lui Dumnezeu cei din inima lucrării? Cât timp oamenii îi vor mai susţine pentru a face această lucrare? Daţi-vă la o parte din drum, fraţilor. Luaţi mâna de pe chivotul lui Dumnezeu, şi lăsaţi Spiritul lui Dumnezeu să vină şi să lucreze cu putere mare. Eu simt că trebuie să stau la postul datoriei mele. S-ar putea să cad cum a căzut şi soţul meu, dar e necesar să fac o lucrare pentru Dumnezeu. Este necesar să fac o lucrare pentru eternitate.

Care este mărturia dată aici? Cine să vină şi să vă dea ceva ce să infuzeze lumină nouă, şi să vă ridice la un standard.mai înalt? Dacă puteţi să mi-i arătaţi, dacă puteţi să-mi arătaţi că lucrarea avansează, vom spune amin; dar nu putem vedea aşa ceva. E nevoie să vedem că Dumnezeu Îşi pune amprenta pe lucrare. E nevoie să vedem oameni cu acreditare cerească, ce duc lucrarea până la desăvârşire, chiar în ultimele zile. Dumnezeu vrea să dea fiecărui om o şansă, dacă vrea să o accepte.

Fraţilor, vă rog fierbinte, de dragul lui Hristos, să fim rezonabili. Lăsaţi Spiritul lui Dumnezeu să aibă influenţă asupra inimilor voastre. Simt un [543] interes intens pentru fiecare suflet de aici. De ce? Pentru că privesc la Calvar, şi văd valoarea preţului care a fost plătit pentru fiecare suflet; şi de aceea nu vreau ca vreun suflet să-şi închidă uşa inimii faţă de Dumnezeu. Vă rog fierbinte fraţilor şi surorilor, să vă apropiaţi de Dumnezeu, să vă prindeţi de puterea Lui şi să nu vă privaţi singuri tocmai de binecuvântările pe care vrea să vi le dea Domnul.[544]