Martie 1891 - Pericolul adoptării metodelor lumeşti în lucrarea lui Dumnezeu

Martie 1891 - Pericolul adoptării metodelor lumeşti în lucrarea lui Dumnezeu

Martie 1891

PERICOLUL  ADOPTĂRII  METODELOR  LUMEŞTI  ÎN  LUCRAREA  LUI  DUMNEZEU

 

La 3 Noiembrie, 1890, când lucram în Salamanca, New York, pe când vorbeam cu Dumnezeu în timpul nopţii, am fost răpită în duhul şi am fost dusă în adunările noastre din diferite state, unde am dat o mărturie hotărâtă de mustrare şi avertizare. În Battle Creek, s-a adunat un comitet format din predicatori şi bărbaţi cu răspundere de la casa de editură şi de la alte instituţii şi eu am auzit pe cei adunaţi dând pe faţă sentimente şi cerând, cu un spirit lipsit de amabilitate, să se aprobe măsuri care m-au umplut de teamă şi întristare.

Cu ani în urmă, am fost chemată să trec printr-o experienţă asemănătoare şi Domnul mi-a descoperit atunci multe lucruri de importanţă vitală şi mi-a încredinţat avertismente, care trebuiau date celor aflaţi în primejdie. În noaptea de 3 Noiembrie, aceste avertismente mi-au fost aduse în minte şi mi s-a poruncit să le pun în faţa acelora care sunt în posturi de răspundere, şi să nu dau înapoi şi nici să nu mă descurajez. Au fost puse în faţa mea lucruri, pe care eu nu le puteam înţelege, dar mi s-a dat asigurarea că Domnul nu va permite ca poporul Său să fie învăluit în ceaţa scepticismului şi necredincioşiei lumii şi să fie legat într-un mănunchi cu lumea; ci dacă ei vor voi să asculte şi să urmeze glasul Lui, dând ascultare poruncilor Sale, atunci El îi va conduce peste negura scepticismului şi a necredinţei şi va pune picioarele lor pe Stânca unde să poată respira atmosfera siguranţei şi biruinţei.

În timp ce eram adâncită în rugăciune stăruitoare, m-am pierdut de toate cele din jurul meu: camera în care mă aflam, fu umplută de lumină şi eu [950] am dat o solie către o adunare, care părea a fi Conferinţa Generală. Am fost îndemnată de Duhul lui Dumnezeu să fac cel mai serios apel, căci aveam convingerea că o mare primejdie este în faţa noastră, în inima lucrării. Eram încă pe genunchi, cu durere în suflet şi în corp, stăpânită de gândul că trebuie să dau o solie poporului din Battle Creek, să-i avertizez împotriva unui şir de fapte, care puteau îndepărta pe Dumnezeu de casa de editură.

Ochii Domnului erau îndreptaţi spre popor cu durere amestecată cu neplăcere, şi fură rostite cuvintele: „Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit iubirea dintâi. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” Acela care a plâns pentru Israelul nepocăit şi a notat faptul că nu Îl cunoşteau pe Dumnezeu şi pe Hristos, Răscumpărătorul lor, a privit şi asupra centrului lucrării din Battle Creek. O primejdie mare plana asupra poporului, dar unii nu ştiau aceasta. Necredinţa şi nepocăinţa le-a orbit ochii şi ei s-au încrezut în înţelepciunea omenească pentru conducerea celor mai însemnate interese din lucrarea lui Dumnezeu, în legătură cu lucrarea de publicare. În slăbiciunea judecăţii omeneşti, oamenii strâng în mâinile lor muritoare frânele conducerii în timp ce voinţa şi sfatul lui Dumnezeu, nu sunt privite ca ceva indispensabil. Bărbaţi cu o voinţă recalcitrantă şi tare ca fierul, atât dinăuntrul cât şi din afara editurii, s-au asociat împreună şi s-au hotărât să aducă la îndeplinire anumite măsuri, în armonie cu propria lor judecată.

Eu le-am spus: „Voi nu puteţi face aceasta. Administrarea acestor mari interese nu poate fi încredinţată în totul acelora care dau pe faţă că au aşa de puţină experienţă în cele dumnezeieşti şi nu au discernământ spiritual. Nu trebuie ca, din cauza relei administraţii a celor ce greşesc, poporului lui Dumnezeu din rândurile noastre să îi fie zdruncinată încrederea în interesele însemnate din marea inimă a lucrării, care au o influenţă hotărâtoare asupra comunităţilor noastre din Statele Unite şi din ţările străine. Dacă vă puneţi mâna pe lucrarea de publicare, această mare unealtă a lui Dumnezeu, pentru a pune pecetea şi inscripţia voastră pe ea, atunci veţi afla că aşa ceva este primejdios pentru propriul vostru suflet şi dezastruos pentru lucrarea lui Dumnezeu. Acesta va fi un păcat tot aşa de mare în ochii lui Dumnezeu, ca şi păcatul lui Uza, când şi-a întins mâna ca să sprijine chivotul Domnului. Sunt unii care au intrat în lucrarea altor bărbaţi şi tot ce se cere de la dânşii este, să fie credincioşi, să iubească mila şi să umble smeriţi cu Dumnezeu, să lucreze conştiincios, ca unii care sunt însărcinaţi de popor să facă lucrarea încredinţată în mâinile lor. Unii au neglijat să facă aceasta şi lucrarea lor dă mărturie despre lucrul acesta. Oricare ar fi poziţia lor, oricare ar fi răspunderea lor, şi chiar de ar avea la fel de multă autoritate cum a avut Ahab, ei vor afla că Dumnezeu este mai presus de ei şi că suveranitatea Sa este supremă.”

Niciunul dintre lucrători să nu se înalţe pe sine, şi să nu caute să-şi ducă la îndeplinire ideile, fără aprobarea şi cooperarea poporului lui Dumnezeu. Ei nu vor reuşi, pentru că Dumnezeu nu va permite acest lucru. Temeliile instituţiilor din mijlocul nostru, au fost puse cu sacrificiu. Acestea aparţin poporului, şi toţi cei care şi-au negat eu-l, şi au făcut sacrificii mari sau mici în funcţie de capacitatea lor, pentru a aduce aceste instrumente la existenţă, ar trebui să simtă că au un interes deosebit faţă de ele. Ei nu ar trebui să-şi piardă interesul, sau să devină deznădăjduiţi cu privire la succesul lucrării. Pe măsură ce pericolele ultimelor zile se înmulţesc, ei ar trebui să se roage cu mai multă sinceritate ca lucrarea să poată prospera. Cei care au ridicat poveri, când lucrarea a mers greu, ar trebui să aibă un rol în comitetele importante, pentru că ei au acţionat atunci când consfătuirea era considerată o lucrare mult mai solemnă şi [951] mai sacră decât este considerată acum. Nu trebuie să se formeze nicio tovărăşie cu necredincioşii, nici nu trebuie să adunaţi un anumit număr de oameni, pe care îi alegeţi voi şi care zic Amin la tot ceea ce propuneţi voi, în timp ce pe aceia despre care voi credeţi că nu se armonizează cu voi, îi excludeţi. Mi-a fost arătat că există o mare primejdie în a proceda astfel.

„Aşa mi-a vorbit Domnul când m-a apucat mâna Lui şi m-a înştiinţat să nu umblu pe calea poporului acestuia. Nu numiţi uneltire, tot ce numeşte poporul acesta uneltire şi nu vă temeţi de ce se teme el, nici nu vă speriaţi. Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi ... . La lege şi la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” Lumea nu trebuie să fie criteriul nostru. Lăsaţi pe Domnul să lucreze şi să se audă glasul Său.

Aceia care sunt angajaţi în vreunul din departamentele lucrării, prin care lumea poate să fie transformată, nu trebuie să se însoţească cu aceia care nu cunosc adevărul. Lumea nu cunoaşte pe Tatăl, nici pe Fiul şi nu poate înţelege caracterul spiritual al lucrării şi nu poate să ştie ce trebuie şi ce nu trebuie făcut. Noi trebuie să ascultăm ordinele care vin de sus. Noi nu trebuie să ascultăm sfatul sau să urmăm planurile insuflate de necredincioşi. Sugestiile făcute de cei care nu cunosc lucrarea pe care Dumnezeu o face pentru acest timp, vor fi de aşa natură, încât vor slăbi puterea uneltelor lui Dumnezeu. Prin acceptarea unor astfel de sugestii, sfatul lui Hristos este nesocotit.

Este nutrită prea puţină teamă, dragoste şi respect pentru Dumnezeul cerului. Cei care sunt legaţi cu conducerea activă a casei de editură au mult prea puţină credinţă în lucrările providenţei Sale, cu privire la cauza Sa. De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece ei nu sunt înţelepţi spiritual. Pericolul mare stă în faptul că oamenii trăiesc atât de departe de Isus, încât ei nu reuşesc să discearnă glasul Lui, să primească sfatul Lui, să ţină calea Lui şi să onoreze numele Său; ei se înalţă pe sine şi umblă în lumina scânteilor tăciunilor lor. Din această cauză, ei nu reuşesc să înţeleagă şiretlicurile Satanei, şi sunt conduşi să adopte măsuri care par drepte, dar care sunt insuflate de vrăjmaşul viclean al lui Dumnezeu şi al omului, pentru a pune pecetea omenească asupra lucrării, dezonorând numele lui Dumnezeu.

Până în 1882, au fost prezentate poporului nostru mărturii de cel mai adânc interes asupra punctelor de importanţă vitală în ceea ce priveşte lucrarea şi spiritul care ar trebui să caracterizeze lucrătorii. Deoarece aceste avertismente au fost neglijate, relele care au fost subliniate au fost nutrite de mulţi, au împiedicat progresul lucrării şi au primejduit multe suflete. Satana este cât se poate de treaz, şi în timp ce oamenii dorm, el  îşi seamănă neghina. La sfârşitul lucrării de răzvrătire, Satana este reprezentat ca un leu care urlă, care umblă căutând pe cine să înghită. Cei care sunt mulţumiţi de sine, care nu simt necesitatea rugăciunii şi vegherii constante, vor fi prinşi în capcană. Prin credinţă vie şi rugăciune serioasă, santinelele lui Dumnezeu trebuie să devină părtaşe naturii divine, sau altfel, vor fi găsite pretinzând că lucrează pentru Dumnezeu, dar în realitate, făcând lucrarea prinţului întunericului. Pentru că ochii lor nu sunt unşi cu alifie cerească, înţelegerea lor va fi orbită, şi vor fi ignoranţi în ce priveşte şiretlicurile amăgitoare extraordinare ale vrăjmaşului. Viziunea lor va fi pervertită prin dependenţa lor de înţelepciunea omenească, care este o nebunie în ochii lui Dumnezeu.

Ochii Domnului privesc toate faptele, toate planurile şi toate cugetele fiecărui suflet; El priveşte dincolo de ceea ce se vede, şi discerne cugetele şi intenţiile inimii. Nu există nicio faptă atât de ascunsă, niciun plan, nicio închipuire a inimii şi niciun cuget al [952] minţii, pe care să nu-l cunoască, ci El le citeşte totul ca pe o carte deschisă. Orice faptă, orice cuvânt şi orice motiv, toate sunt trecute în rapoartele Cerului de către Marele Cercetător al inimilor, care zice: „Ştiu faptele tale.”

Mi-a fost arătat că nebuniile lui Israel, de pe vremea lui Samuel, se vor repeta în poporul lui Dumnezeu de astăzi, dacă nu va exista o mai mare umilinţă, mai puţină încredere în sine şi mai multă încredere în Domnul, Dumnezeul lui Israel, Conducătorul poporului. Numai când puterea divină va fi în legătură cu străduinţele omeneşti, lucrarea va putea rezista încercării. Când oamenii nu se vor mai sprijini pe oameni, sau pe propria lor judecată, ci se vor sprijini pe Domnul, atunci, în orice împrejurare, aceasta se va dovedi prin umilinţa spiritului, prin mai puţină vorbire şi mai multă rugăciune, prin prudenţă în planurile şi mişcările lor. Astfel de bărbaţi vor da pe faţă faptul că sprijinul lor este Dumnezeu şi că au Spiritul lui Hristos.

În repetate rânduri, mi-a fost arătat, că poporul lui Dumnezeu din aceste zile de pe urmă, nu va fi în siguranţă dacă se încrede în oameni şi se sprijină pe braţ de carne. Dalta puternică a adevărului i-a scos din lume, ca pe nişte pietre aspre, spre a fi tăiate, cioplite şi şlefuite pentru templul ceresc. Ei trebuie să fie ciopliţi de profeţi cu mustrări, avertismente, îndemnuri şi sfaturi, ca să poată fi formaţi după modelul divin; aceasta este lucrarea deosebită a Mângâietorului, de a transforma inima şi caracterul, pentru ca oamenii să poată umbla pe calea Domnului.

Îmi înalţ acum glasul în avertizare, pentru că voi sunteţi în pericol. Oamenii trebuie să ştie când îi ameninţă pericolul, ei nu trebuie să fie lăsaţi în întuneric. „Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt, care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea! Când voi zice celui rău: ,Vei muri negreşit!’, dacă nu-l vei înştiinţa, şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul! Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea, în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta! Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentru că a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mântui sufletul.” Din 1845 încoace, primejdiile poporului lui Dumnezeu mi-au fost puse în faţă din timp în timp şi mi-au fost arătate pericolele care se vor îngrămădi în jurul rămăşiţei în zilele din urmă. Aceste primejdii mi-au fost descoperite mereu până în timpul de faţă. Scene mari se vor dezvălui în curând în faţa noastră. Domnul vine cu putere şi mărire mare. Satana ştie că autoritatea lui, câştigată prin uzurpare, se va sfârşi în curând, pentru totdeauna. Ultima lui ocazie de a câştiga stăpânire asupra lumii se află acum în faţa lui şi el va face cele mai hotărâte eforturi, ca să aducă nimicirea locuitorilor pământului. Aceia care cred adevărul, trebuie să fie ca nişte santinele credincioase pe turnul de veghere, altfel Satana le va sugera raţionamente ciudate şi ei vor exprima idei care vor trăda răspunderile sacre şi sfinte. Vrăjmăşia lui Satana contra binelui se va da pe faţă din ce în ce mai mult, pe măsură ce îşi va pune forţele în mişcare în ultima sa lucrare de răsculare, şi orice suflet care nu este predat în totul lui Dumnezeu şi nu e ţinut prin puterea Sa divină, va intra în alianţă cu Satana împotriva cerului şi se va uni în lupta contra Suveranului universului.

Într-o viziune dată în 1880, am întrebat: „Unde este [953] siguranţa pentru poporul lui Dumnezeu în aceste zile de primejdie?” Răspunsul ce mi s-a dat a fost: „Isus face mijlocire pentru poporul Său, deşi Satana stă la dreapta ca să I se împotrivească.” „Şi Domnul zise către Satana: Domnul să te mustre Satana; Domnul să te mustre, El care Şi-a ales Ierusalimul! Nu este el oare un tăciune scos din foc?” Ca Mijlocitor şi Apărător, Isus va conduce pe toţi acei care sunt voioşi a se lăsa conduşi de El, zicându-le: „Urmaţi-Mă către cer, pas cu pas, acolo de unde străluceşte lumina puternică a Soarelui Neprihănirii.”

Dar nu toţi urmează lumina. Unii se depărtează de calea cea sigură, care este o cale a umilinţei la fiecare pas. Dumnezeu a încredinţat servilor Săi o solie pentru acest timp, dar această solie nu corespunde în orice amănunt cu ideile tuturor bărbaţilor conducători şi unii critică solia şi solii. Ei îndrăznesc chiar să lepede cuvintele de mustrare, date lor de Dumnezeu prin Duhul Său cel Sfânt.

Ce putere mai are Domnul în rezervă, prin care să-i poată impresiona pe aceia care au dat la o parte avertismentele şi mustrările Sale, şi care n-au atribuit mărturiile Spiritului lui Dumnezeu unui izvor mai înalt decât înţelepciunea omenească? Voi, care aţi făcut aceasta, ce scuză veţi putea oferi lui Dumnezeu, la judecată, pentru abaterea de la dovezile pe care El vi le-a dat despre faptul că Dumnezeu este în această lucrare? „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Nu vreau să mai repet acum, în faţa voastră, dovezile date în ultimii doi ani despre felul în care a lucrat Dumnezeu prin servii Săi aleşi, dar dovada prezentă a lucrării Lui vă este descoperită, şi voi sunteţi acum sub obligaţia de a crede. Voi nu puteţi neglija soliile lui Dumnezeu de avertizare, nu le puteţi lepăda sau trata cu uşurinţă, decât cu primejdia unei pierderi nemărginit de mari. Nu vă puteţi îngădui şicanarea, ridiculizarea şi reprezentarea greşită a lor, decât cu preţul degradării propriului vostru suflet. Folosirea unor astfel de arme nu va câştiga pentru voi victorii preţioase, ci va slăbi şi mai mult mintea şi vă va despărţi sufletul de Dumnezeu. Lucrurile sfinte sunt coborâte la nivelul celor comune şi se creează o stare de lucruri care face plăcere prinţului întunericului şi întristează şi îndepărtează Spiritul lui Dumnezeu. Zeflemirea şi criticarea lasă sufletul lipsit de roua harului, ca munţii Ghilboa, care sunt lipsiţi de ploaie. Nu se poate pune bază pe judecata acelora, care îşi permit să ridiculizeze şi să denatureze cuvintele. Nicio greutate nu se poate pune pe sfatul şi hotărârile lor. Voi trebuie să aveţi mai întâi aprobarea divină, înainte de a păşi cu hotărâre pentru a schimba ceva în felul lucrării cauzei lui Dumnezeu.

A învinui şi critica pe aceia pe care îi foloseşte Dumnezeu, înseamnă a acuza şi critica pe Domnul, care i-a trimis. Toţi au trebuinţă să-şi cultive facultăţile religioase, pentru ca să poată avea o înţelegere dreaptă a lucrurilor religioase. Unii n-au fost în stare să deosebească între aurul curat şi ceva fals, între realitate şi umbră.

Prejudiciile şi părerile care au predominat la Minneapolis, nu sunt moarte nicidecum. Seminţele care s-au semănat acolo în multe inimi, sunt gata să răsară şi să aducă o recoltă asemănătoare. Vârfurile au fost tăiate, dar rădăcinile n-au fost smulse de tot şi de aceea ele îşi aduc roadele nesfinţite, care otrăvesc judecata, pervertesc mintea şi orbesc priceperea acelora cu care intraţi în legătură, în ce priveşte solia şi solii. Dacă distrugeţi aceste rădăcini de amărăciune, prin mărturisire profundă, atunci veţi vedea lumină în lumina lui Dumnezeu. Fără această lucrare radicală, nu vă veţi limpezi sufletele niciodată. Voi trebuie să studiaţi Cuvântul lui Dumnezeu, nu cu scopul de a confirma propriile voastre idei, ci spre a le aduce ca să fie mustrate, osândite sau aprobate şi să se vadă dacă sunt sau nu în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia ar trebui să fie tovarăşul vostru nedespărţit. Voi ar trebui să studiaţi Mărturiile, nu pentru a culege anumite fraze ca să le folosiţi cum vă convine vouă, pentru a vă sprijini propriile voastre susţineri, în [954] timp ce nesocotiţi declaraţiile lămurite date pentru corectarea umblării voastre.

Între noi, a avut loc o depărtare de Dumnezeu şi nicio lucrare zeloasă de pocăinţă şi întoarcere la dragostea dintâi, care este esenţială pentru îndreptarea noastră înaintea lui Dumnezeu şi pentru renaşterea inimii, n-a avut loc până acum. Necredinţa face ravagii în rândurile noastre, căci este la modă ca cineva să se depărteze de Hristos şi să dea loc scepticismului. Pentru mulţi strigătul inimii a fost: „Noi nu vrem ca acesta să domnească peste noi.” Baal, Baal e alesul. Religia multora dintre noi va fi religia Israelului apostaziat, pentru că îşi aleg propria cale şi părăsesc calea Domnului. Adevărata religie, unica religie a Bibliei, care învaţă iertarea numai prin meritele Mântuitorului răstignit şi înviat şi care susţine îndreptăţirea prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, a fost nesocotită, combătută, luată în râs şi lepădată. A fost declarat despre ea că duce la entuziasm şi fanatism. Dar aceasta este viaţa lui Isus Hristos în suflet, este principiul activ al iubirii împărtăşite de Duhul Sfânt, singurul care face sufletul să fie rodnic în fapte bune. Iubirea lui Hristos este forţa şi puterea fiecărei solii de la Dumnezeu, care a ieşit vreodată de pe buzele omeneşti. Ce viitor se află înaintea noastră, dacă nu vom reuşi să ajungem la unirea credinţei?

Dacă ne unim în unitatea pentru care S-a rugat Hristos, atunci această lungă controversă care a fost întreţinută prin agenţi satanici se va termina, şi nu vom mai vedea între noi bărbaţi care să născocească planuri după modelul lumii, pentru că nu au pătrundere spirituală ca să discearnă lucrurile spirituale. Aceştia văd acum pe oameni ca nişte copaci umblând, dar au nevoie de ungerea ochilor cu alifia divină ca să poată vedea aşa cum vede Dumnezeu şi să lucreze aşa cum a lucrat Hristos. Atunci păzitorii de pe zidurile Sionului vor suna din trâmbiţele lor la unison, în mod clar, în tonuri limpezi şi puternice, căci vor vedea sabia venind şi vor înţelege primejdia în care se află poporul lui Dumnezeu.

E nevoie să croiţi cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca cel şchiop să nu se abată din cale. Noi suntem înconjuraţi de şchiopi şi de ologi în credinţă şi voi trebuie să îi ajutaţi, nu prin a şchiopăta şi voi, ci stând tari, ca o stâncă, lângă principii, asemenea unor bărbaţi încercaţi şi puşi la probă. Eu ştiu că trebuie făcută o lucrare pentru popor, altfel mulţi nu vor fi pregătiţi să primească lumina îngerului trimis din cer ca să lumineze întreg pământul cu slava lui. Să nu gândiţi că veţi fi găsiţi ca vase de cinste în timpul ploii târzii, pentru a primi slava lui Dumnezeu, dacă vă deschideţi sufletele spre vanitate, vorbind lucruri stricate şi nutrind în ascuns rădăcinile amărăciunii. Mânia lui Dumnezeu va fi cu siguranţă asupra fiecărui suflet care nutreşte şi cultivă aceste rădăcini ale dezbinării, şi care posedă un spirit atât de neasemănător Spiritului lui Hristos.

Când Spiritul Domnului Se odihnea asupra mea, se părea că eram de faţă la unul din comitetele voastre. Unul dintre voi se ridică în picioare; înfăţişarea sa era hotărâtă şi serioasă şi ţinea în mână înaintea voastră o revistă. Am putut să citesc clar titlul revistei; era „American Sentinel”. Se făcu apoi critica revistei şi a caracterului articolelor publicate în ea. Cei din comitet indicau la anumite pasaje declarând că acest pasaj trebuie scos afară şi celălalt trebuie schimbat. Fură rostite cuvinte aspre de critică asupra metodelor revistei şi predomina un spirit aspru şi necreştinesc. Se rosteau cuvinte de provocare şi dispreţ.

Ghidul meu îmi dădu cuvinte de avertizare şi mustrare, ca să le spun acelora care luau parte la această procedură şi care nu ezitau să-şi exprime acuzaţiile şi condamnările. Mustrarea care li s-a dat era, în concluzie, aceasta: Domnul nu a prezidat acest comitet şi între participanţi este un spirit de ceartă. Sufletele şi inimile acelor bărbaţi nu sunt sub influenţa [955] stăpânitoare a Duhului lui Dumnezeu. Lăsaţi pe vrăjmaşii credinţei noastre să sugereze şi să dezvolte astfel de planuri cum sunt cele pe care le discutaţi voi acum. Din punct de vedere omenesc, unele din aceste planuri nu sunt rele, dar ele nu trebuie adoptate de către aceia care au avut lumina cerului. Lumina pe care a dat-o Dumnezeu trebuie respectată, nu numai pentru siguranţa voastră, ci şi pentru siguranţa comunităţii lui Dumnezeu. Paşii făcuţi acum de câţiva inşi nu pot fi urmaţi de rămăşiţa poporului lui Dumnezeu. Umblarea voastră nu poate fi susţinută de Domnul. Este evident prin cursul acţiunii voastre, că aţi făcut planurile voastre fără ajutorul Aceluia care este puternic în sfat; dar Domnul va lucra. Aceia care au criticat lucrarea lui Dumnezeu, au nevoie  să li se ungă ochii, căci ei s-au simţit puternici în propria lor tărie; dar există Unul, care poate lega braţul celui tare şi să nimicească sfatul înţeleptului.

Solia pe care trebuie să o vestim, nu este o solie de care oamenii să se ruşineze a o vesti. Ei nu trebuie să o acopere sau să ascundă originea şi scopul ei. Apărătorii ei trebuie să fie bărbaţi care nu au odihnă nici ziua, nici noaptea. Ca unii care au făcut legământ solemn cu Dumnezeu şi care au fost însărcinaţi ca soli ai lui Hristos, administratori ai tainelor harului lui Dumnezeu, noi suntem sub obligaţia de a face cunoscut cu credincioşie, toată hotărârea lui Dumnezeu. De asemenea, noi nu trebuie să neglijăm a scoate în evidenţă adevărurile deosebite care ne-au despărţit de lume şi care ne-au făcut să fim ceea ce suntem, căci ele sunt pline de interese veşnice. Dumnezeu ne-a dat lumină cu privire la lucrurile care se vor întâmpla în cele mai de pe urmă zile şi, atât cu condeiul cât şi cu glasul nostru, trebuie să vestim lumii adevărul, nu într-un mod lipsit de viaţă, ci în manifestarea Spiritului şi a puterii lui Dumnezeu. Cele mai mari conflicte sunt în legătură cu promovarea acestei solii şi vestirea ei interesează atât cerul cât şi pământul.

Lupta dintre cele două mari puteri ale binelui şi răului se va termina în curând, dar până la încheierea ei, luptele vor continua şi se vor înăspri. Noi trebuie să ne hotărâm acum, asemenea lui Daniel şi tovarăşilor săi din Babilon, să fim credincioşi faţă de principii, vină orice ar veni.  Cuptorul cu văpaia sa grozavă, încins de şapte ori mai mult decât de obicei, nu a putut să abată pe aceşti servi credincioşi ai lui Dumnezeu de la ascultare de adevăr. Ei au rămas statornici în timp de încercare şi au fost aruncaţi în cuptor; dar n-au fost părăsiţi de Dumnezeu. Chipul celui de-al patrulea fu văzut umblând cu cei trei tineri în mijlocul flăcărilor, şi ei ieşiră afară neavând nici măcar miros de foc pe hainele lor.

Groapa cu lei nu a descurajat pe Daniel de la a sta constant la datorie. El nu şi-a ascuns scopul şi nici nu a cedat din cauză că a fost ameninţat cu moartea, dacă va rămâne credincios Dumnezeului său. De trei ori pe zi, având în faţă decretul regelui, el a căutat pe Domnul său în camera lui, cu fereastra deschisă spre Ierusalim. A fost aruncat în groapa cu lei, dar Dumnezeu l-a eliberat.

Să privim cazul lui Ilie. A venit timpul când trebuia să dea faţă cu duşmanul său de moarte, nemilosul Ahab, despotul lui Israel, apostaziatul de la religia părinţilor săi. În mânia sa, împăratul întreabă, „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?” A slăbit Ilie înaintea împăratului? S-a ascuns el şi s-a ferit, a apelat la măguliri pentru a calma sentimentele domnitorului furios? Israel îşi pervertise calea, lepădase calea credinţei faţă de Dumnezeu, iar acum, putea profetul, pentru a-şi păstra viaţa, să trădeze încrederea sacră, sfântă? A proorocit el lucruri moi pentru a plăcea împăratului şi pentru a obţine favoarea lui? Se va sustrage el problemei? Va ascunde el de împărat, adevăratul motiv pentru care cad judecăţile lui Dumnezeu, peste ţara lui Israel? Nu; ca sol al lui Dumnezeu, el trebuie să vestească adevărul, doar adevărul, aşa cum cere ocazia. El poartă o mare [956] povară a durerii, din cauza apostaziei lui Israel. El trebuie să le prezinte încălcările lor astfel ca ei să se umilească în ochii Domnului, ca mânia Lui grozavă să poată fi întoarsă de la ei. Ilie se confruntă cu împăratul înfuriat şi răspunde, „Nu eu nenorocesc pe Israel, ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali.”

Astăzi, lumea e plină de linguşitori şi prefăcuţi, dar să ne ferească Dumnezeu ca aceia care pretind a fi păzitorii adevărului sfânt, să trădeze interesele cauzei lui Dumnezeu prin insinuarea sugestiilor şi planurilor vrăjmaşului întregii neprihăniri.

Nu este timpul acum să trecem de partea călcătorilor legii lui Dumnezeu, să vedem cu ochii lor, să auzim cu urechile lor şi să înţelegem cu simţurile lor stricate. Noi trebuie să ne unim mai strâns împreună. Trebuie să lucrăm pentru a ajunge la unire, la sfinţirea vieţii şi la curăţirea caracterului. Aceia care mărturisesc a fi servi ai viului Dumnezeu, să nu se mai plece înaintea idolilor părerilor omeneşti, să nu mai fie sclavii vreunei pofte ruşinoase şi să nu mai aducă Domnului o jertfă mânjită şi un suflet întinat.

Ellen G. White [957]