Review and Herald, 23 iulie 1889

ADUNAREA DE TABĂRĂ DE LA OTTAWA, KANSAS

Am plecat din Battle Creek, Mich., pe data de 6 mai 1889, pentru a lua parte la adunarea de tabără de la Ottawa, Kansas. După o vizită plăcută și folositoare pe care am făcut-o împreună cu prietenii noștri la misiunea din Chicago și după o așteptare de cinci ore la Lawrence, Kan., am ajuns la Forest Park, Ottawa, marți seară la ora opt. Adunările lucrătorilor erau în desfășurare de mai multe zile. Datorită bunăvoinței fratelui și sorei Rousseau, care ne-au cedat cortul lor – un cort bine aranjat –, am avut o un loc plăcut în care am stat pe toată durata taberei.

Atmosfera era apăsătoare, iar inima îmi era atât de slăbită încât îmi venea greu să vorbesc oamenilor. Rugăciunea mea continuă către Dumnezeu era: „Dă-mi tărie fizică, limpezime în gândire, precum și putere spirituală, pentru ca prin harul Tău să pot fi o binecuvântare pentru oameni.” Cuvintele: „Priviți la mine și fiți mântuite, toate marginile pământului”^[1] îmi erau foarte prețioase. Simțeam că am nevoie să fiu mântuită, să fiu vindecată fizic și întărită la nivelul minții, să fiu revigorată spiritual, ca să-i pot ajuta pe cei care se adunaseră să se închine lui Dumnezeu.

Neîncetat lucrează agenți care se opun celor trimiși cu solii de avertizare, mustrare și încurajare pentru poporul lui Dumnezeu ca să întărească lucrurile care au mai rămas și care sunt pe moarte. Satana caută încontinuu să distrugă scopul lui Dumnezeu. El își are agenții săi, care sunt orbi față de rezultatele acțiunilor lor rele, prin care lucrează pentru a-și atinge scopul.

Există pericolul ca frații și surorile noastre să devină nepăsători, să fie orbiți față de nevoile lor spirituale, astfel încât să nu vegheze asupra lor la aceste întruniri generale. Așa se face că în loc să crească în putere prin acceptarea luminii, vor slăbi din cauza respingerii ei, din cauza lipsei lor de veghere și rugăciune. Oriunde se adună poporul lui Dumnezeu, Satana și îngerii săi sunt acolo ca să-și exercite puterea prin intermediul agenților umani. Dacă cel rău găsește un singur suflet deschis în fața sugestiilor lui, el face presiuni, folosindu-și avantajul pe care îl are. Când tendințele firești au stăpânire asupra minții, natura spirituală este inertă, așa încât oamenii „au ochi și nu văd, au urechi și nu aud, nici nu înțeleg”. Curentul firesc al gândurilor nu este spiritual și este dificil pentru cei ale căror minți sunt deschise suspiciunii, bănuielilor rele, invidiei și necredinței să primească adevărul sau să fie impresionați de solia lui Dumnezeu.

Satana găsește multe ocazii în care să semene neghină în solul gata pregătit pentru semănat. Dacă el poate să-și facă agenți dintre cei care cunosc adevărul, poate să ajungă prin ei și la alții dintre cei care se adună să se închine lui Dumnezeu, iar semințele necredinței hrănite într-o minte vor găsi intrare și în mințile altora. Însă chiar dacă Satana lucrează de zor, nu ar trebui să ne descurajăm, căci Căpetenia oștirii Domnului a spus: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ” și „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”, „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”.

Când Domnul ne încredințează o lucrare, dacă o facem în temere de Dumnezeu, ea va fi primită de Dumnezeu. Nicio iotă sau o frântură de slovă din făgăduințele Lui nu vor fi lipsite de putere față de cei care își fac partea cu credincioșie, care trăiesc prin orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu. Noi trebuie să credem și să ascultăm poruncile lui Dumnezeu. Eu am multe lupte de dus împotriva puterilor întunericului, ca să nu cedez în fața infirmităților și să nu renunț la o luptă activă pentru cauza adevărului. Îl laud pe Dumnezeu că m-a făcut în stare să privesc la Isus și să-mi continui lucrarea, atunci când sentimentele se împotriveau oricărui efort. Mărturisesc spre slava lui Dumnezeu că făgăduințele Lui nu au fost ca nisipul mișcător sub picioarele mele, ci ca stânca, o temelie sigură. Niciunul dintre cuvintele Lui nu este lipsit de putere.

Niciodată nu am fost mai sigură de faptul că Domnul este Cel care m-a întărit decât am fost la tabăra din Kansas. Frații A. T. și D. T. Jones, precum și alții, au lucrat cu sârguință pentru a impresiona oamenii cu adevărul, dar părea dificil pentru oameni să-și dea seama de nevoia pe care o au, de a exercita o credință vie. Într-o viziune de noapte lucrarea pe care o aveam de făcut mi-a fost prezentată clar și cu toate că eram slăbită, epuizată, și tremuram, m-am străduit să urmez instrucțiunile date. Nimeni, în afară de mine, nu știe cât mi-a fost de greu să mă implic în lucrare, când inima îmi era într-o stare atât de precară. Însă mi s-a dat asigurarea mângâietoare: „Nu te teme, Eu sunt cu tine. Am o solie care trebuie să ajungă la poporul acesta.” Și mi-a fost dată putere pentru fiecare efort. Uneori eram foarte deprimată în spirit și când plecam din cort trebuia să mă lupt cu slăbiciunea, însă când stăteam în fața poporului, puterea, eliberarea și tăria de la Dumnezeu se odihneau peste mine, așa că puteam spune cu încredere: „Știu în cine m-am încrezut!” Am știut că numai Dumnezeu putea face ceea ce era nevoie să fie făcut la adunarea aceea. Hristos a spus: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic.” Cât de zadarnice sunt ajutorul și înțelepciunea omului!

Mi-a fost tare teamă că lucrarea ce trebuia făcută pentru poporul adunat acolo nu va fi realizată. Prințul întunericului își exercită puterea în orice fel posibil, pentru a ține în stare de paralizie simțurile morale ale poporului nostru, ca să-i poată ține sub control, așa încât aceștia să-i sprijine cauza. El pândește fiecare ocazie ce i se oferă pentru a lucra asupra minților omenești, ca să-i poată influența, ca ei să slujească intereselor lui. El caută să-i țină pe oameni în stare de orbire spirituală, ca să nu poată deosebi vocea adevăratului Păstor.

La conferința din Kansas rugăciunea mea către Dumnezeu a fost ca puterea vrăjmașului să fie zdrobită și ca poporul care era în întuneric să-și deschidă inimile și mințile în fața soliei pe care le-o trimitea Dumnezeu, ca să poată să vadă adevărul – deși nou pentru multe minți – ca adevăr vechi, prezentat însă într-o formă nouă. Înțelegerea poporului lui Dumnezeu a fost orbită, căci Satana a prezentat într-un mod greșit caracterul lui Dumnezeu. Domnul nostru cel bun și milostiv a fost prezentat înaintea poporului ca având atributele lui Satana, iar bărbați și femei care caută adevărul L-au privit atât de mult timp pe Dumnezeu într-o lumină falsă, încât le este greu să împrăștie norul ce ascunde slava Lui de ochii lor. Mulți au trăit într-o atmosferă de îndoială și pare aproape imposibil pentru ei să se prindă de nădejdea care le este pusă înainte prin evanghelia lui Hristos.

Vineri seara, o furtună puternică, cu tunete și fulgere mari, a măturat tabăra. Ne așteptam ca această schimbare a atmosferei să purifice aerul și în timp ce ascultam tunetele rostogolindu-se, am dorit din tot sufletul ca puterea lui Dumnezeu să se desfășoare înaintea poporului, pentru ca atmosfera morală să poată fi de asemenea curățată. În Sabat au fost prezentate adevăruri care erau noi pentru majoritatea celor adunați. Lucruri noi și lucruri vechi erau scoase [386] din vistieria cuvântului lui Dumnezeu. Au fost descoperite adevăruri pe care poporul de abia era în stare să le înțeleagă și să și le însușească. A strălucit lumină din cuvântul cel viu al lui Dumnezeu, în legătură cu legea și evanghelia, în legătură cu realitatea că Hristos este neprihănirea noastră, lumină care, pentru sufletele care flămânzeau după adevăr, părea prea prețioasă pentru a fi primită.^[2] Însă eforturile din Sabat nu au fot zadarnice. Duminică dimineața am avut dovezi evidente că Duhul lui Dumnezeu producea schimbări mari în starea morală și spirituală a celor adunați. A avut loc o predare a minții și inimii lui Dumnezeu, și mărturii prețioase au fost rostite de către cei care timp îndelungat fuseseră în întuneric. Unul dintre frați a vorbit despre lupta pe care o experimentase înainte să poată primi vestea cea bună că Hristos este neprihănirea noastră. Conflictul a fost serios, însă Domnul a lucrat asupra lui, iar mintea i-a fost schimbată și tăria reînnoită. Domnul i-a prezentat adevărul în linii clare, descoperindu-i că numai Hristos este sursa oricărei speranțe, sursa mântuirii. „În El era viață, și viața era lumina oamenilor. […] Și Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr (și noi am privit slava Lui, slavă ca a singurului născut din Tatăl).”^[3]

Unul dintre tinerii noștri slujbași a spus că în timpul acestei întâlniri s-a bucurat de binecuvântarea și iubirea lui Dumnezeu mai mult decât s-a bucurat în toată viața lui de până atunci. Un altul a declarat că încercările, nedumeririle și conflictele pe care le-a suportat în mintea lui au fost de un așa caracter, încât era ispitit să renunțe la tot. El a simțit că nu mai era nicio speranță pentru el, decât dacă putea să obțină mai mult din harul lui Hristos, dar datorită influenței acestor adunări, a experimentat o schimbare a inimii și a dobândit o mai bună cunoștință a mântuirii prin credința în Hristos. El a văzut că este privilegiul său acela de a fi îndreptățit prin credință. A primit pacea lui Dumnezeu și printre lacrimi a mărturisit că ușurarea și binecuvântarea au venit peste sufletul lui. La fiecare adunare de părtășie se rosteau multe mărturii despre pacea, mângâierea și bucuria pe care le găsea poporul pe măsură ce primea lumina.

Îi mulțumim Domnului din toată inima că avem lumină prețioasă de prezentat înaintea poporului și ne bucurăm că avem o solie pentru acest timp, solie care este adevăr prezent. Vestea că Hristos este neprihănirea noastră a adus ușurare multor, multor suflete, iar Dumnezeu spune poporului Său: „Mergeți înainte!” Solia către biserica din Laodicea se aplică stării noastre. Cât de clar este descrisă poziția celor care cred că au tot adevărul, care se mândresc cu cunoașterea pe care o au despre cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce puterea sfințitoare a acestuia nu se simte în viețile lor. Înflăcărarea iubirii lui Dumnezeu lipsește din inimile lor, dar tocmai această înflăcărare a iubirii este cea care face din poporul lui Dumnezeu lumina lumii. Martorul credincios vorbește despre o biserică rece, lipsită de viață și fără Hristos: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” Observați cuvintele care urmează: „Pentru că zici: «Sunt bogat, m‑am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic», și nu știi că ești nenorocit, vrednic de milă, sărac, orb și gol.” Aici este prezentat un popor care se mândrește cu faptul că are cunoștință spirituală și avantaje. Însă ei nu au răspuns binecuvântărilor nemeritate pe care Dumnezeu le-a revărsat peste ei. Ei au fost plini de rebeliune, de nerecunoștință și de uitare de Dumnezeu; cu toate acestea, El S-a purtat cu ei așa cum se poartă un tată iubitor și iertător cu fiul său nerecunoscător și îndărătnic. Ei s-au împotrivit harului Său, au abuzat de privilegii, au neglijat ocaziile și s-au mulțumit să se cufunde în mulțumire de sine, în lipsă lamentabilă de recunoștință, în formalism gol și nesinceritate ipocrită. Cu mândrie fariseică s-au lăudat într-atât încât se spune despre ei: „Zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic.»”

Nu a trimis Domnul Isus solie după solie de mustrare, avertizare, implorare către acești oameni plini de mulțumire de sine? Nu au fost disprețuite și respinse sfaturile Lui? Solii Lui aleși nu au fost tratați cu batjocură, iar cuvintele lor privite ca niște povești? Hristos vede ceea ce omul nu vede. El vede păcatele care vor epuiza îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, dacă nu se dă pe față pocăință. Hristos nu poate lua asupra Lui numele celor care sunt mulțumiți de propria lor suficiență. El nu poate să tot insiste pe lângă un popor care nu simte nicio nevoie de ajutor, care pretinde că știe tot și că are tot.

Marele Răscumpărător se prezintă ca un negustor ceresc, încărcat cu bogății, care trece din casă în casă, prezentându-Și bunurile neprețuite și zicând: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și colir, ca să‑ți ungi ochii și să vezi. Eu îi mustru și îi pedepsesc pe toți aceia pe care‑i iubesc. Fii plin de râvnă deci și pocăiește‑te! Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el, cu Mine.”

Să ne gândim care este starea noastră înaintea lui Dumnezeu; să luăm în serios sfatul Martorului credincios. Fie ca niciunul dintre noi să nu fie așa cum au fost iudeii, plini de prejudecăți care să împiedice lumina să pătrundă în inimile noastre. Să nu fie nevoie ca Hristos să spună despre noi așa cum a spus despre ei: „Nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viață.”

La fiecare adunare de după Conferința Generală, sufletele au acceptat cu sete solia prețioasă a neprihănirii lui Hristos. Îi mulțumim lui Dumnezeu că există suflete care își dau seama că au nevoie de ceva ce le lipsește – aurul credinței și al iubirii, hainele albe ale neprihănirii lui Hristos, alifia pentru ochi a discernământului spiritual. Dacă ai aceste daruri prețioase, atunci templul sufletului omenesc nu va fi ca un sanctuar profanat. Frați și surori, vă chem în Numele lui Isus din Nazaret să lucrați acolo unde lucrează Dumnezeu. Acum este ziua ocaziilor și privilegiilor harului. Fie ca nimeni să nu-și trădeze responsabilitățile sacre, așa cum au făcut iudeii. Nu vă împotriviți harului, nu abuzați de privilegii, nu înăbușiți în mândria voastră convingerile pe care vi le dă Duhul lui Dumnezeu. Nu disprețuiți avertizările, nu vă împietriți inimile în nepocăință, cum a făcut faraon, împăratul cel răzvrătit al Egiptului. Fiecare să asculte glasul adevăratului Păstor; și nu doar să asculte, ci și să se supună, iar atunci va fi bine pentru sufletul vostru. [387]

^[1]. Isaia 45:22, KJV (n.ed.).

^[2]. Ellen White face referire aici la predicile lui A. T. Jones din 11 mai 1889. Acestea pot fi citite în aplicația 1888 Minneapolis în cartea Adunarea de corturi Kansas 1889 (n.ed.).

^[3]. Ioan 1:4, 14, KJV (n.ed).