Review and Herald, 23 iulie 1889 - Tabăra de la Ottawa, Kansas

Review and Herald, 23 iulie 1889 - Tabăra de la Ottawa, Kansas

Review and Herald, marţi, 23 iulie 1889
Battle Creek, Mich., Vol. 66, No. 80,

 

TABĂRA DE LA OTTAWA, KANSAS

 

Am plecat din Battle Creek, Mich., pe data de 6 mai, 1889, pentru a lua parte la adunarea de tabără de la Ottawa, Kansas. După o vizită plăcută şi folositoare pe care am făcut-o împreună cu prietenii noştri la misiunea din Chicago, şi după o aşteptare de cinci ore la Lawrence, Kan., am ajuns la Forest Park, Ottawa, marţi seara la ora opt. Adunările lucrătorilor erau în desfăşurare de mai multe zile. Datorită bunăvoinţei fratelui şi sorei Rousseau, care ne-au cedat cortul lor, un cort bine aranjat, am avut o poziţie plăcută pe toată durata taberei.

Atmosfera era apăsătoare, iar inima îmi era atât de slăbită încât îmi venea greu să vorbesc oamenilor. Rugăciunea mea continuă către Dumnezeu era, „dă-mi tărie fizică şi limpezime în gândire, precum şi putere spirituală pentru ca, prin harul Tău să pot fi o binecuvântare pentru oameni”. Cuvintele „Ridicaţi-vă ochii spre Mine şi veţi găsi mântuire, voi toate marginile pământului”, îmi erau foarte preţioase. Simţeam că am nevoie să fiu mântuită, să fiu vindecată fizic şi să fiu întărită mintal, să fiu revigorată spiritual, ca să pot să-i ajut pe cei ce se adunaseră să se închine lui Dumnezeu.

Încontinuu sunt la lucru agenţii care se opun celor trimişi cu mesaje de avertizare, mustrare şi încurajare pentru poporul lui Dumnezeu, ca să întărească lucrurile care au mai rămas şi care sunt pe moarte. Satana caută încontinuu să distrugă scopul lui Dumnezeu. El îşi are agenţii săi, care sunt orbi faţă de rezultatele acţiunilor lor rele prin care lucrează Satana pentru a-şi atinge scopul.

Există pericolul ca fraţii şi surorile noastre să devină nepăsători, să fie orbiţi faţă de nevoile lor spirituale, şi să nu fie veghetori la aceste întruniri generale. Aşa se face că, în loc să crească în putere prin acceptarea luminii, vor slăbi datorită respingerii ei, din cauza lipsei lor de veghere şi rugăciune. Oriunde se adună poporul lui Dumnezeu, Satana şi îngerii săi sunt acolo ca să-şi exercite puterea prin intermediul agenţilor omeneşti. Dacă cel rău găseşte un singur suflet deschis în faţa sugestiilor lui, el face presiuni, folosindu-şi avantajul pe care îl are. Când tendinţele fireşti au stăpânire asupra minţii, natura spirituală este inertă, aşa încât oamenii „au ochi şi nu văd, au urechi şi nu aud, nici nu înţeleg”. Curentul firesc al gândurilor nu este spiritual, şi este dificil pentru cei ale căror minţi sunt deschise suspiciunii, bănuielilor rele, invidiei şi necredinţei, să primească adevărul sau să fie impresionaţi de solia lui Dumnezeu.

Satana găseşte multe ocazii în care să semene neghină în solul gata pregătit pentru semănat. Dacă el poate să-şi facă agenţi dintre cei ce cunosc adevărul, poate să ajungă şi la alţii dintre cei care se adună să se închine lui Dumnezeu, iar seminţele necredinţei hrănite  într-o minte, vor găsi intrare şi în minţile altora. Însă, chiar dacă Satana lucrează de zor, nu ar trebui să ne descurajăm, căci Căpetenia mântuirii noastre a spus, „toată puterea îmi este dată în cer şi pe pământ” şi „iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

Când Domnul ne încredinţează o lucrare pentru a fi făcută, dacă o facem în temere de Dumnezeu, aceasta va fi primită înaintea lui Dumnezeu. Nici o iotă sau o frântură din făgăduinţele Lui nu vor fi lipsite de putere faţă de cei ce îşi fac partea cu credincioşie, care trăiesc prin orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu. Noi trebuie să credem şi să ascultăm de poruncile lui Dumnezeu. Eu am multe lupte de dus împotriva puterilor întunericului, ceea ce mă face să nu cedez în faţa infirmităţilor, şi să nu renunţ la o luptă agresivă pentru cauza adevărului. Îl laud pe Dumnezeu pentru că m-a făcut în stare să privesc la Isus, şi să-mi continui lucrarea, atunci când sentimentele se împotriveau oricărui efort. Mărturisesc spre slava lui Dumnezeu că făgăduinţele Lui nu au fost ca nisipul mişcător sub picioarele mele, ci ca stânca cea solidă, o temelie sigură. Nici unul dintre cuvintele Lui nu este lipsit de putere.

Niciodată nu am fost mai sigură de faptul că Domnul este Cel care m-a întărit, decât am fost la tabăra din Kansas. Fraţii A.T. şi D.T. Jones, precum şi alţii, au lucrat cu sârguinţă pentru a impresiona oamenii cu adevărul, dar părea dificil pentru oameni să-şi dea seama de nevoia pe care o au, de a exercita o credinţă vie. Într-o viziune de noapte, lucrarea pe care o aveam de făcut mi-a fost prezentată clar şi, cu toate că eram slăbită, epuizată, şi tremuram,   m-am străduit să urmez instrucţiunile date. Nimeni, în afară de mine, nu ştie cât mi-a fost de greu să mă implic în lucrare, când inima îmi era într-o stare atât de precară. Însă mi s-a dat asigurarea mângâietoare: „nu te teme, Eu sunt cu tine. Am o solie care trebuie să ajungă la poporul acesta”. Şi mi-a fost dată putere pentru fiecare efort. Uneori eram foarte deprimată în spirit şi, când plecam din cort trebuia să mă lupt cu slăbiciunea; însă când stăteam în faţa poporului, puterea, eliberarea şi tăria de la Dumnezeu se odihneau peste mine, aşa că puteam spune cu încredere: „ştiu în cine m-am încrezut”. Am ştiut că numai Dumnezeu putea face ceea ce era nevoie să fie făcut la adunarea aceea. Hristos a spus: „despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”. Cât de zadarnic este ajutorul şi înţelepciunea omului!

Mi-a fost tare teamă că lucrarea ce trebuia făcută pentru poporul adunat acolo, nu va fi realizată. Prinţul întunericului îşi exercită puterea în orice fel posibil, pentru a ţine în stare de paralizie simţurile morale ale poporului nostru, ca să-i poată ţine sub control aşa încât aceştia să-i sprijine cauza. El pândeşte fiecare ocazie ce i se oferă pentru a lucra asupra minţilor omeneşti, ca să-i poată influenţa aşa încât aceştia să slujească intereselor lui. El caută să-i ţină pe oameni în stare de orbire spirituală, ca să nu poată deosebi vocea Adevăratului Păstor.

La conferinţa din Kansas rugăciunea mea către Dumnezeu a fost ca puterea vrăjmaşului să fie zdrobită, şi ca poporul care era în întuneric să-şi deschidă inimile şi minţile în faţa solie pe care le-o trimitea Dumnezeu, ca să poată să vadă adevărul, deşi nou pentru multe minţi, totuşi adevăr vechi, prezentat însă într-o formă nouă. Înţelegerea poporului lui Dumnezeu este orbită; căci Satana prezintă în mod greşit caracterul lui Dumnezeu. Domnul nostru cel bun şi milostiv, este prezentat înaintea poporului cu atributele lui Satana, iar bărbaţi şi femei ce caută adevărul, au privit atât de mult pe Dumnezeu într-o lumină falsă, încât le este greu  să împrăştie norul ce ascunde slava Lui de ochii lor. Mulţi trăiesc într-o atmosferă de îndoială şi, pare aproape imposibil pentru ei să se prindă de nădejdea ce le este pusă înainte prin evanghelia lui Hristos.

Vineri seara, o furtună puternică, cu tunete şi fulgere mari, a măturat tabăra. Ne aşteptam ca această zguduire a atmosferei să purifice aerul şi, în timp ce ascultam tunetele rostogolindu-se, am dorit din tot sufletul ca puterea lui Dumnezeu să se desfăşoare înaintea poporului, pentru ca atmosfera morală să poată fi de asemenea curăţită. În Sabat au fost prezentate adevăruri ce erau noi pentru majoritatea celor adunaţi. Lucruri noi şi lucruri vechi erau scoase [386] din vistieria cuvântului lui Dumnezeu. Au fost descoperite adevăruri pe care poporul de abia era în stare să le înţeleagă şi să şi le însuşească. A strălucit lumină din cuvântul cel viu al lui Dumnezeu, în legătură cu legea şi evanghelia, în legătură cu realitatea că Hristos este neprihănirea noastră, lumină care, pentru sufletele ce flămânzeau după adevăr, părea prea preţioasă pentru a fi primită. Însă eforturile din Sabat nu au fot zadarnice. Duminică dimineaţa au existat dovezi evidente că Duhul lui Dumnezeu producea schimbări mari în starea morală şi spirituală a celor adunaţi. S-a produs o predare a minţii şi inimii lui Dumnezeu, şi mărturii preţioase au fost rostite de către cei ce timp îndelungat au fost în întuneric. Unul dintre fraţi a vorbit despre lupta pe care o experimentase înainte să poată primi vestea cea bună că Hristos este neprihănirea noastră. Conflictul a fost serios, însă Domnul a lucrat asupra lui, iar mintea i-a fost schimbată şi tăria reînnoită. Domnul i-a prezentat adevărul în trăsături clare, descoperind faptul că numai Hristos este sursa oricărei speranţe, şi a mântuirii. „În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. … Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi (şi noi am privit slava Lui, o slavă ca a singurului născut din Tatăl), plin de har şi de adevăr (KJV)”.

Unul dintre tinerii noştri slujbaşi a spus că în timpul acestei conferinţe s-a bucurat  de binecuvântarea şi iubirea lui Dumnezeu mai mult decât s-a bucurat în toată viaţa lui de până atunci. Un altul a declarat că încercările, nedumeririle şi conflictele pe care le-a suportat în minte au fost de un aşa caracter, încât a fost ispitit să renunţe la tot. El a simţit că nu mai era nici o speranţă pentru el, decât dacă putea să obţină mai mult din harul lui Hristos; dar datorită influenţei acestor adunări, a experimentat o schimbare a inimii şi a dobândit o mai bună cunoştinţă a mântuirii prin credinţă în Hristos. El a văzut că este privilegiul său acela de a fi îndreptăţit prin credinţă. A primit pacea lui Dumnezeu şi, printre lacrimi a mărturisit că uşurarea şi binecuvântarea au venit peste sufletul lui. La fiecare adunare de părtăşie se rosteau multe mărturii despre pacea, mângâierea şi bucuria pe care o găsea poporul pe măsură ce primea lumina.

Îi mulţumim Domnului din toată inima, pentru că avem lumină preţioasă de prezentat înaintea poporului, şi ne bucurăm că avem o solie pentru acest timp, solie care este adevăr prezent. Vestea că Hristos este neprihănirea noastră a adus uşurare multor, multor suflete, iar Dumnezeu spune poporului Său, „mergeţi înainte”. Solia către biserica din Laodicea se aplică stării noastre. Cât de clar este descrisă poziţia celor ce gândesc că au tot adevărul, care se mândresc cu cunoaşterea pe care o au despre cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce puterea sfinţitoare a acestuia nu se simte în vieţile lor. Înflăcărarea iubirii lui Dumnezeu lipseşte din inimile lor şi, tocmai această înflăcărare a iubirii este cea care face din poporul lui Dumnezeu, lumina lumii. Martorul Credincios spune despre o biserică rece, lipsită de viaţă şi fără Hristos,  „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” Observaţi cuvintele care urmează: „Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”. Aici este reprezentat un popor care se mândreşte cu faptul că are cunoştinţă spirituală şi avantaje. Însă ei nu răspund binecuvântărilor nemeritate pe care Dumnezeu le revarsă peste ei. Ei sunt plini de rebeliune, de nerecunoştinţă şi de uitare a lui Dumnezeu; cu toate acestea, El încă se mai poartă cu ei aşa cum se poartă un tată iubitor şi iertător, cu fiul său nerecunoscător şi îndărătnic. Ei rezistă harului Său, abuzează de privilegii, neglijează ocaziile, şi se mulţumesc să se cufunde în mulţumire, în lipsă lamentabilă de recunoştinţă, în formalism gol şi nesinceritate ipocrită. Cu mândrie fariseică s-au lăudat într-atât încât se spune despre ei, „zici: „sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”.

Nu trimite Domnul Isus solie după solie, de mustrare, avertizare, de implorare, către aceşti mulţumiţi de sine? Nu sunt dispreţuite şi respinse sfaturile Lui? Solii Lui aleşi, nu sunt trataţi cu batjocură, iar cuvintele lor nu sunt privite ca nişte poveşti? Hristos vede ceea ce omul nu vede.  El vede păcatele care vor epuiza răbdarea îndelungată a lui Dumnezeu, dacă nu are loc o pocăinţă faţă de ele. Hristos nu poate lua asupra Lui numele celor ce sunt mulţumiţi cu propria lor suficienţă. El nu poate să tot insiste pe lângă un popor care nu simte nici o nevoie de ajutor, care crede că ştie tot şi că are tot.

Marele Răscumpărător se prezintă ca un negustor ceresc, încărcat cu bogăţii, care trece din casă în casă, prezentându-şi bunurile lui fără preţ, şi zice: „ te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, deci, şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”

Să ne gândim care este starea noastră înaintea lui Dumnezeu; să luăm în serios sfatul Martorului Credincios. Fie ca nici unul dintre noi să nu fie plin de prejudecăţi, aşa cum au fost iudeii, care să împiedice lumina să pătrundă în inimile noastre. Să nu fie nevoie ca Hristos să spună despre noi aşa cum a spus despre ei: „nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţă”.

În fiecare adunare de după Conferinţa Generală, au fost suflete care au acceptat cu sete solia preţioasă a neprihănirii lui Hristos. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că există suflete care îşi dau seama că au nevoie de ceva ce le lipseşte – aurul credinţei şi al iubirii, hainele albe ale neprihănirii lui Hristos, alifia pentru ochi a discernământului spiritual. Dacă ai aceste daruri preţioase, atunci templul sufletului omenesc nu va fi ca un sanctuar pustiit. Fraţilor şi surorilor, vă chem în numele lui Isus din Nazaret, să lucraţi acolo unde lucrează Dumnezeu. Acum este ziua ocaziilor şi privilegiilor harului. Fie ca nimeni să nu-şi trădeze responsabilităţile sacre, aşa cum au făcut iudeii. Nu vă împotriviţi harului, nu abuzaţi de privilegii, nu înăbuşiţi în mândria voastră, convingerile pe care vi le dă Duhul lui Dumnezeu. Nu dispreţuiţi avertizările, nu vă împietriţi inimile în nepocăinţă, cum a făcut Faraon, împăratul cel răzvrătit al Egiptului. Fiecare să asculte glasul Adevăratului Păstor, şi nu doar să asculte ci şi să se supună, şi atunci va fi bine sufletului vostru. [387]