Review & Herald, 8 octombrie 1889 - Nevoia de înaintare

Review & Herald, 8 octombrie 1889 - Nevoia de înaintare

Review and Herald, 8 octombrie 1889

 

CUVÂNTARE DE DIMINEAȚĂ

 

NEVOIA DE ÎNAINTARE

 

Cuvântarea de dimineaţă susţinută de Ellen White,
18 octombrie 1888, Minneapolis

 

Nădăjduiesc ca încă de la începutul acestei întâlnii, inimile să ne fie impresionate de declaraţia categorică a Mântuitorului: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Nouă ne este încredinţat un adevăr mare şi solemn, adevărul pentru zilele din urmă dar, numai o consimţire în faţa acestui adevăr şi doar a crede acest adevăr, nu ne va salva. Principiile adevărului trebuie să fie întreţesute în viaţa şi în caracterul nostru. Noi ar trebui să întreţinem fiecare rază de lumină care cade pe cărarea noastră, şi să trăim după cerinţele lui Dumnezeu. Ar trebui să creştem în spiritualitate. Noi pierdem mult din binecuvântarea pe care am fi putut să o avem la această întâlnire, pentru că nu facem paşi de înaintare în viaţa creştină, pe măsură ce ne este prezentată datoria. Aceasta va fi o pierdere pentru totdeauna.

Dacă am putea să avem o apreciere corectă a importanţei şi mărimii lucrării, şi dacă am putea să ne vedem aşa cum suntem în starea noastră actuală, am fi umpluţi de uimire pentru că Dumnezeu poate să ne folosească, aşa nevrednici cum suntem, în lucrarea de aducere a sufletelor la adevăr. Există multe lucruri pe care ar trebui să fim capabili să le înţelegem, dar pe care nu le înţelegem pentru că suntem departe de a ne preţui privilegiile pe care le avem. Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Mai am multe lucruri să vă spun, dar acum nu le puteţi purta”. Aceasta este situaţia noastră. Oare nu ar fi putut să înţeleagă ceea ce ar fi voit să le spună, dacă ar fi fost împlinitori ai cuvântului Său – dacă ar fi urmat punct cu punct adevărul pe care li-l prezentase? Însă, cu toate că atunci nu puteau înţelege, a făgăduit să le trimită Mângâietorul, care urma să-i conducă în tot adevărul. Noi ar trebui să fim în stare să putem înţelege învăţătura, călăuzirea şi lucrarea Duhului lui Hristos. Noi nu trebuie să-l măsurăm pe Dumnezeu, sau adevărul Său, după înţelegerea noastră mărginită, sau după părerile noastre preconcepute.

Mulţi dintre noi nu îşi înţeleg starea, pentru că sunt orbi din punct de vedere spiritual. „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Nu ştiţi că Isus Hristos locuieşte în voi? Afară doar dacă sunteţi lepădaţi”. Am încrederea că nici unul dintre noi nu este lepădat. Locuieşte Hristos în inimile voastre prin credinţă? Este Duhul Său în voi? Dacă este, sufletul vostru va tânji atât de mult pentru salvarea celor pentru care a murit Hristos, încât eu-l îşi va pierde cu totul importanţa şi numai Hristos va fi înălţat. Fraţilor şi surorilor, avem mare nevoie în acest timp să ne umilim înaintea lui Dumnezeu, pentru ca Duhul Sfânt să poată să vină peste noi.

Foarte mulţi sunt mulţumiţi cu o cunoaştere superficială a adevărului. Adevărurile preţioase pentru timpul de faţă sunt prezentate atât de clar în publicaţiile noastre încât majoritatea se simt satisfăcuţi, şi nu cercetează personal Scripturile. Ei nu meditează asupra afirmaţiilor făcute şi nu pun fiecare propoziţie în faţa legii şi a mărturiei, ca să vadă dacă ideile corespund cu Cuvântul lui Dumnezeu. Majoritatea nu simte că este esenţial pentru ei să compare verset cu verset, şi cele spirituale cu cele spirituale. De aceea ei nu cresc în harul şi în cunoştinţa adevărului, după cum le este oferit privilegiul. Ei acceptă adevărul fără să aibă o convingere profundă în ce priveşte păcatul, şi se recomandă ca lucrători în cauza lui Dumnezeu cu toate că sunt neconvertiţi. Cineva spune: „Vreau să fac ceva pentru cauza adevărului”, iar altul spune: ”vreau să intru în lucrare”. Pentru că fraţii noştri sunt foarte dornici să adune cât mai mulţi lucrători, îi acceptă pe aceşti oameni fără să cerceteze dacă vieţile lor dovedesc faptul că au o cunoştinţă salvatoare despre Isus. Nimeni nu ar trebui să fie acceptat ca lucrător în cauza sacră a lui Dumnezeu, până când nu dă pe faţă faptul că are o experienţă reală şi vie în lucrurile lui Dumnezeu. Un motiv pentru care biserica este într-o stare decăzută, este acela că mulţi au venit la adevăr în felul acesta şi nu au ştiut niciodată ce înseamnă ca puterea de convertire a lui Dumnezeu să fie peste sufletul lor.

Există mulţi predicatori care niciodată nu au fost convertiţi. Ei vin la adunarea pentru rugăciune şi se roagă iar şi iar cu aceleaşi rugăciuni uzate şi lipsite de viaţă. Ei predică mereu şi mereu, aceleaşi discursuri uscate, o săptămână după alta şi lună după lună. Aceştia nu au nimic nou şi însufleţitor de prezentat adunărilor în care se află, şi este evident că nu mănâncă trupul şi nu beau sângele Fiului omului, pentru că nu au viaţă în ei înşişi. Ei nu sunt părtaşi de natură divină; Hristos nu locuieşte în inimile lor prin credinţă.

Cei ce afirmă că sunt uniţi cu Hristos ar trebui să fie împreună lucrători cu Hristos. Poporul lui Dumnezeu are de avertizat lumea şi de pregătit un popor care să reziste în ziua mâniei, când Fiul omului va veni pe norii cerului. Membrii bisericii lui Hristos ar trebui să adune razele divine ce vin de la Isus, şi să le reflecte spre alţii, trasând în mijlocul lumii o dâră luminoasă spre cer. Ei trebuie să fie ca fecioarele înţelepte care au lămpile pregătite şi aprinse, reprezentând caracterul lui Hristos în faţa lumii. Nu trebuie să fim mulţumiţi cu ceva mai puţin decât atât. Noi nu trebuie să fim mulţumiţi cu neprihănirea noastră proprie, fără mişcările profunde ale Duhului lui Dumnezeu.

Hristos spune: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Acest „nimic”, ce se vede atât de clar în urma eforturilor multora ce afirmă a crede adevărul, ne alarmează, întrucât ştim că aceasta este dovada că nu au simţit puterea transformatoare a lui Hristos asupra inimilor lor. Dacă veţi privi de la vârf până la cele mai de jos ramuri ale lucrării lor, nu veţi găsi nimic altceva decât frunze. Dumnezeu doreşte să ne ridicăm la un standard mai înalt. Nu este voia Lui să existe printre noi atâta foamete spirituală. Există printre noi tineri care spun că se predau lucrării, dar care au nevoie de o experienţă reală în lucrurile lui Dumnezeu înainte să poată lucra în cauza lui Hristos. În loc să iasă afară din tabără şi să sufere ocara lui Hristos, în loc să caute locurile grele şi să încerce să aducă sufletele la Hristos, aceşti începători se stabilesc în poziţii uşoare, vizitându-i pe cei care deja sunt în înaintaţi în experienţă. Ei lucrează cu cei ce sunt mai capabili să-i înveţe pe ei decât sunt ei capabili să-i înveţe pe alţii. Astfel, se plimbă din biserică în biserică, alegând locurile uşoare, gata să mănânce şi să bea şi să-i lase pe alţii să aştepte după ei. Când cauţi să vezi rezultatul muncii lor, nu găseşti decât frunze. Ei raportează: „Am predicat aici, am predicat acolo” dar, unde sunt snopii pe care i-au adunat? Unde sunt sufletele care au îmbrăţişat adevărul în urma eforturilor lor? Unde sunt dovezile evlaviei şi devoţiunii lor? Cei care, ca soldaţi ai lui Hristos, ridică bisericile la un standard mai înalt, în urma unor eforturi serioase, fac o lucrare bună.

Prea adesea bisericile au fost jefuite de către clasa pe care am amintit-o, pentru că ei scot din trezorerie pentru a se întreţine, dar nu aduc nimic în schimb. Ei scot încontinuu mijloace care ar fi trebuit folosite pentru sprijinirea lucrătorilor vrednici de aceasta. Ar trebui să se facă o cercetare serioasă a cazurilor celor care se recomandă a fi lucrători în interesul cauzei. Apostolul avertizează „Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă” (1Tim. 5:22). Dacă viaţa nu este aşa cum o poate accepta Dumnezeu, lucrătorii sunt nevrednici. Dar, dacă Hristos locuieşte în inimă prin credinţă, orice rău va fi îndreptat şi, cei ce sunt soldaţi ai lui Hristos vor fi gata să o dovedească printr-o viaţă bine ordonată. Mulţi intră în lucrare, dar influenţa lor demoralizează bisericile şi, când sunt scoşi din lucrare ei o consideră ca fiind o greşeală. Ei nu Îl au pe Hristos în suflet, ca să fie o  fântână din care ţâşnesc izvoare de apă vie.

Vreau să-i îndemn pe cei care sunt în poziţii cu responsabilitate, să se trezească la datorie şi să nu pună în pericol cauza adevărului prezent prin angajarea [117] unor oameni ineficienţi ca să facă lucrarea lui Dumnezeu. Avem nevoie de bărbaţi care să fie dispuşi să intre în câmpuri noi şi să facă o lucrare grea, pentru Domnul. Îmi aduc aminte, că am vizitat Iowa când se desţelenea ţinutul, şi am văzut fermierii lucrând. Am remarcat că s-au format echipe şi că depuneau eforturi extraordinare ca să tragă brazde adânci însă, muncitorii câştigau în tărie şi în musculatură prin exercitarea puterilor lor fizice. Tinerii noştri vor câştiga în putere dacă vor merge în câmpuri noi şi vor sfărâma terenul înţelenit al inimilor omeneşti. Lucrarea aceasta îi va apropia mai mult de Dumnezeu. Îi va ajuta să vadă că în ei înşişi sunt cu totul neputincioşi. Ei trebuie să fie cu totul ai Domnului. Trebuie să dea la o parte orice apreciere faţă de sine şi orice importanţă de sine şi să se îmbrace cu Domnul Isus Hristos. Când vor face aşa, vor fi gata să iasă din tabără şi să poarte poverile, ca buni soldaţi ai crucii. Vor câştiga în eficienţă şi în abilitate, prin învingerea dificultăţilor şi prin depăşirea obstacolelor. Este nevoie de bărbaţi pentru poziţiile cu responsabilitate, dar aceştia trebuie să dea dovadă din plin că ei slujesc cu bunăvoinţă de a purta jugul lui Hristos.  Această clasă cerul o priveşte cu aprobare.

Vă îndemn să cumpăraţi alifia pentru ochi, ca să puteţi discerne ce vrea Dumnezeu să faceţi. Sunt prea multe predici lipsite de Hristos. O înşiruire de cuvinte lipsite de putere nu fac altceva decât să întărească poporul în decăderea lui. Să ne ajute Dumnezeu ca Duhul Lui să se manifeste printre noi. Nu ar trebui să aşteptăm până când vom ajunge acasă pentru a primi binecuvântarea cerului. Predicatorii ar trebui să înceapă aici, împreună cu poporul, să-L caute pe Dumnezeu şi să lucreze din poziţia corectă. Cei ce sunt de mult timp în lucrare, sunt prea mulţumiţi să aştepte picurii ploii târzii ca să fie învioraţi. Noi suntem poporul care, ca şi Ioan trebuie să pregătim calea Domnului. Dacă noi suntem pregătiţi pentru a doua venire a lui Hristos, trebuie să lucrăm cu toată sârguinţa ca să-i pregătim pe ceilalţi pentru venirea Lui, aşa cum a făcut înainte-mergătorul lui Hristos înainte de prima venire, chemând oamenii la pocăinţă. Adevărul lui Dumnezeu trebuie să fie adus în templul sufletului, ca să-l cureţe şi să-l spele de orice mânjitură. Să ne ajute Dumnezeu să cercetăm Scripturile în mod personal, iar când vom fi umpluţi cu adevărul lui Dumnezeu, se va revărsa ca apa dintr-un izvor de viaţă. Noi nu putem epuiza fântâna cerului şi, cu cât scoatem mai mult din ea, cu atât ne va face plăcere să scoatem tot mai mult din apa vie. O, dacă am fi convertiţi! Este nevoie ca predicatorii şi tinerii noştri să fie convertiţi. Este nevoie să fie ridicat standardul. Să răspundă toţi oamenii înaltei chemări a lui Dumnezeu în Isus Hristos. Haideţi să ne rugăm să flămânzim şi să însetăm după neprihănire, căci Isus spune: „ferice de cei ce flămânzesc şi însetează după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi”.

 

(Publicat în Review&Herald, vol.66, no.40, din 8 oct. 1889) [118]