RH, 11 aprilie 1893 - Apel către biserică II

RH, 11 aprilie 1893 - Apel către biserică II

Review & Herald,
11 aprilie 1893

APEL  CĂTRE  BISERICĂ - II
(Continuare)

 

Ce aş mai putea să spun pe lângă ce am spus deja, pentru a impresiona bisericile noastre, şi în special biserica din Battle Creek, ca să-şi dea seama că sunt expuşi la pierzare veşnică, pentru că nu trezesc şi nu folosesc capacităţile pe care Dumnezeu li le-a dat? Dacă membrii bisericii, şi-ar pune la lucru puterile minţii, în eforturi bine direcţionate, în planuri bine gândite, ar putea face de o sută de ori mai mult pentru Hristos, decât fac în prezent. Dacă ar merge înainte cu rugăciune sinceră, cu blândeţea şi cu smerenia inimii, căutând în mod individual să împărtăşească cu alţii cunoştinţa mântuirii, solia ar putea ajunge la locuitorii pământului. Cât de multe solii de mustrare şi de avertizare trebuie să mai trimită Domnul poporului Său ales, înainte ca ei să asculte? Vă spun în Numele Domnului Isus, care Şi-a dat viaţa pentru viaţa lumii, că noi, ca şi popor, suntem rămaşi în urma privilegiilor şi ocaziilor noastre. Ce ospăţ bogat a fost pregătit pentru poporul din Battle Creek! Ce ocazii le-au fost date! Oamenii au fost convinşi că ar trebui să fie lucrători împreună cu Dumnezeu, dar nu au fost convertiţi de acest gând! Pericolele alegerii drumului lor, datoriile cerute din mâinile lor, toate le-au fost prezentate; apeluri serioase au fost adresate înţelegerii şi conştiinţei lor, şi le-a fost dată lumina, astfel încât sunt fără scuză. Ei nu pot avea nicio scuză pentru neglijenţa lor păcătoasă, dar Domnul nu îndeamnă bărbaţi şi femei la lucrare, prin prezentarea de stimulente măgulitoare. Ei pot lucra pentru El doar de bună voie, printr-o cooperare din inimă.

Adevărul pentru acest timp a fost prezentat prin cuvintele sfinte, şi a fost mărturisit prin puterea Duhului Sfânt. A fost arătat în mod clar că, în neprihănirea lui Hristos este singura noastră speranţă de a avea intrare la Tatăl. Cât de simplă, cât de clară a fost făcută calea vieţii pentru cei care au dispoziţia de a umbla pe ea. S-ar putea ca dovezi mai puternice, manifestări mai puternice, să doboare obstacolele care s-au interpus între adevăr şi suflet? – Nu. Mi-a fost arătat că au fost date suficiente dovezi. Cei care resping dovezile deja prezentate, nu vor fi convinşi de dovezi mai multe. Ei sunt ca evreii, cărora Hristos le-a spus: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” Cele mai mari minuni realizate în faţa lor, nu le-ar putea alunga zeflemirea şi necredinţa. Ei au semănat încăpăţânarea, şi au produs roade în conformitate cu voia lui Satana. Dacă harul transformator al lui Hristos nu le curăţă şi nu le purifică sufletul, ei vor merge din întuneric în mai mare întuneric.

Dacă vrem să vedem lumina în lumina lui Dumnezeu, trebuie să rămânem în Hristos. Sufletul trebuie să primească putere şi hrană de la Viţa cea vie. Apostolul spune: „Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.” Dar încăpăţânarea barează efectiv calea de intrare a Duhului lui Dumnezeu. Încăpăţânarea nu este de folos, ci este roada egoismului, şi singura vindecare de aceasta este prin a-i smulge rădăcinile din inimă. Adesea, manifestarea exterioară a egoismului este îndepărtată pentru un timp, dar urâciunea lui va apărea din nou, la fel ca frunzele unui copac care a fost tăiat, dar căruia i-a rămas rădăcina. Dacă rămâne o fibră de egoism, aceasta va odrăsli din nou, şi va aduce roade după soiul ei.

Duhul lui Dumnezeu nu poate lucra eficient în nicio inimă în care există mândrie şi înălţare de sine. Dar fără ajutorul Duhului lui Dumnezeu, sufletul nu poate fi reînnoit, nu poate fi creată o inimă nouă în el. Domnul lucrează, căutând să-şi cureţe poporul, iar această mare lucrare este întârziată de necredinţă şi încăpăţânare. Mulţi cred că dacă ar fi trăit în zilele lui Hristos, s-ar fi aflat printre urmaşii Săi credincioşi; dar dacă toate minunile lui Hristos ar fi prezentate în faţa acelora a căror inimi nu sunt subjugate de Duhul lui Dumnezeu, convingerile lor nu ar fi urmate, nici credinţa lor nu ar creşte. Lumina a strălucit asupra bisericii lui Dumnezeu dar, prin atitudinea lor indiferentă, mulţi au spus, „Noi nu vrem calea Ta, Doamne, ci propriul nostru drum.” Împărăţia cerurilor a venit foarte aproape, şi ei au văzut câteva sclipiri dinspre Tatăl şi dinspre Fiul, dar au închis uşa inimii, şi nu au primit musafirii cereşti; pentru că ei încă nu cunosc dragostea lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă cât de mare a fost lumina care a fost dată evreilor, şi totuşi ei au respins pe Domnul vieţii şi al slavei. Isus spune: „Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio dezvinovăţire pentru păcatul lor ... Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.” Lumina a devenit tot mai strălucitoare, până când nimeni nu a putut fugi de concluzia că Hristos nu a fost un învăţător obişnuit; dar atunci când convingerea nu este luată în considerare, atunci când dovada este respinsă, oamenii sunt forţaţi să ia o poziţie de împotrivire activă şi rezistenţă încăpăţânată. Duhul lui Dumnezeu a stăruit pe lângă cel nepocăit, cu avertismente şi rugăminţi, razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii i-au luminat mintea, dar mulţi refuză mângâierea unui Mântuitor iubitor, şi nu vor să permită ca inimile lor să se zdrobească şi să se topească sub razele iubirii Sale. Ei au refuzat solia milei, au refuzat să facă ceea ce a cerut Dumnezeu, în modul în care El a cerut, iar jertfele lor au fost lipsite de merit, ca şi jertfele lui Cain, pentru că nu au amestecat cu acestea, virtutea sângelui Mântuitorului răstignit şi înviat.

Este dincolo de puterea omului să mulţumească pe Dumnezeu, dacă e despărţit de Hristos. Noi putem lua hotărâri şi face promisiuni, dar inima carnală biruieşte toate bunele intenţii. Ne putem stăpâni conduita exterioară, dar nu ne putem schimba inima. Tot capul este bolnav, şi toată inima suferă, şi totuşi păcătosul se întăreşte în mândrie, şi îşi înalţă voinţa împotriva voinţei lui Dumnezeu. Deşi Hristos lucrează asupra inimilor oamenilor, oamenii anulează întrutotul lucrarea pe care Domnul ar vrea să o facă. Dacă ei se opun, se îndoiesc şi iau în râs, se aşează într-o poziţie în care nu le va fi uşor să cedeze convingerii Duhului lui Dumnezeu. O putere ca o vrajă îi ţine în înşelăciune, pentru că tatăl minciunii lucrează în inima nesfinţită. Acestor suflete înşelate, li se strigă, „Oh, dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea!” Şi poate fi rostită sentinţa irevocabilă, „Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.”

Nu există mai puţină scuză în zilele noastre, pentru încăpăţânare şi necredinţă, decât a fost pentru evreii din zilele lui Hristos. Ei nu au avut în faţa ochilor exemplul unei naţiuni care a suferit pedeapsa pentru necredinţa şi nesupunerea ei. Dar noi avem în faţă istoria poporului ales al lui Dumnezeu, care s-a despărţit de El, şi a respins pe Prinţul vieţii. Deşi ei nu L-au putut acuza de păcat, deşi nu puteau să nu-şi vadă ipocrizia, au urât pe Prinţul vieţii, deoarece El dezvăluia clar căile lor rele. În zilele noastre, este dată o lumină şi o dovadă mai puternică. Avem, de asemenea, exemplul lor, avertismentele şi mustrările care le-au fost prezentate, iar păcatul nostru şi plata pentru el va fi mai mare dacă vom refuza să umblăm în lumină. Mulţi spun, „Dacă aş fi trăit în zilele lui Hristos, nu aş fi denaturat cuvintele Sale, nu aş fi interpretat în mod fals învăţăturile Sale. Eu nu L-aş fi respins şi răstignit, aşa cum au făcut evreii”,  dar acest lucru este dovedit prin modul [1057] în care vă raportaţi azi la solia şi la solii Săi. Domnul Îşi încearcă poporul azi, aşa cum i-a încercat pe evrei în zilele lor. Când El trimite soliile Sale de har, lumina adevărului Său, El vă trimite Duhul adevărului şi dacă acceptaţi solia, Îl acceptaţi pe Isus. Cei care spun că dacă ar fi trăit în zilele lui Hristos, nu ar fi făcut aşa cum au făcut cei care au respins harul Său, vor fi încercaţi în zilele noastre. Cei care trăiesc în prezent nu pot da socoteală pentru faptele celor care au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu; dar dacă, cu toate că avem desfăşurată înaintea noastră toată lumina care a strălucit peste poporul Său din vechime, noi umblăm pe acelaşi teren, nutrim acelaşi spirit, refuzăm să primim mustrările şi avertismentele, atunci vina noastră va fi mult mai mare, şi aceeaşi condamnare care a căzut peste ei va cădea şi peste noi, doar că va fi mai mare întrucât lumina noastră este mai mare decât a fost lumina lor, în acel timp. [1058]