RH, 13 decembrie 1892 - Sunați clar din trâmbiță II

RH, 13 decembrie 1892 - Sunați clar din trâmbiță II

Review & Herald,
13 decembrie 1892

 

  SUNAŢI  CLAR  DIN  TRÂMBIŢĂ
(Continuare)

 

Aşa cum Dumnezeu i-a chemat pe copiii lui Israel afară din Egipt, ca să poată ţine Sabatul Său, aşa cheamă El afară poporul Său din Babilon, ca să nu se închine fiarei şi icoanei ei. Omul fărădelegii, care s-a gândit să schimbe vremile şi legea, s-a înălţat deasupra lui Dumnezeu prin prezentarea unui sabat fals lumii; lumea creştină a acceptat copilul papalităţii, l-a legănat şi l-a hrănit, sfidând astfel pe Dumnezeu prin îndepărtarea memorialului Său şi înălţarea unui sabat rival.

După ce adevărul va fi proclamat ca o mărturie tuturor neamurilor, orice putere imaginabilă a răului va fi pusă la lucru şi minţile vor fi confuze din cauza multor voci care strigă, „Iată, Hristosul este aici, ,Iată-L, acolo.’ Acesta este adevărul, am solia de la Dumnezeu, El m-a trimis cu lumină mare.” Va fi atunci o îndepărtare a pietrelor de hotar şi o încercare de a dărâma pilonii credinţei noastre. Un efort mai decis va fi făcut pentru a înălţa sabatul fals şi pentru a arunca dispreţ asupra lui Dumnezeu Însuşi, prin înlocuirea zilei pe care El a binecuvântat-o şi a sfinţit-o. Sabatul fals va fi impus printr-o lege opresivă. Satana şi îngerii lui sunt treji şi foarte activi, lucrând cu energie şi perseverenţă prin instrumente omeneşti, pentru a-şi realiza scopul de a distruge din minţile oamenilor cunoaşterea de Dumnezeu. În timp ce Satana lucrează cu minunile sale mincinoase, timpul prezis în Apocalipsa va fi împlinit, şi îngerul puternic ce va lumina pământul cu slava lui, va proclama căderea Babilonului şi va chema poporul lui Dumnezeu, să iasă din ea.

În timpul marii strigări a îngerului al treilea, cei care au fost într-o anumită măsură orbiţi de vrăjmaş, care nu au ieşit în totalitate din capcana lui Satana, vor fi în pericol, deoarece va fi dificil pentru ei să discearnă lumina din cer şi vor fi înclinaţi să accepte minciuna. Experienţa lor greşită va influenţa gândurile, deciziile, propunerile şi sfaturile lor. Dovezile pe care Dumnezeu le-a dat, nu vor fi dovezi pentru aceia care şi-au orbit ochii prin faptul că au ales mai degrabă întunericul decât lumina. După respingerea luminii, ei vor inventa teorii pe care le vor numi „lumină”, dar pe care Domnul le numeşte „lumina focului lor şi a tăciunilor pe care ei şi i-au aprins”, şi după aceasta îşi vor îndrepta paşii. Domnul declară: „Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului, şi să se bizuie pe Dumnezeul lui! Iar voi toţi, care aprindeţi focul, şi puneţi tăciuni pe el, umblaţi în lumina focului vostru şi în tăciunii pe care i-aţi aprins. Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri.” Isus a spus: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd, să vadă, şi cei ce văd, să ajungă orbi.” „Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric.” „Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul, pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.”

Mulţi vor respinge cuvintele pe care Domnul le-a trimis, iar cuvintele pe care omul le va vorbi, vor fi primite ca lumină şi adevăr. Isus spune, „Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.” Înţelepciunea omului va conduce departe de lepădarea de sine, de consacrare şi va inventa multe lucruri care tind să facă fără efect soliile lui Dumnezeu. Noi nu putem avea nicio siguranţă în a ne baza pe oameni care nu sunt în strânsă legătură cu Dumnezeu. Ei acceptă opiniile oamenilor, şi nu pot discerne glasul adevăratului Păstor, iar influenţa lor va înşela pe mulţi, deşi sunt date dovezi peste dovezi care să ateste veridicitatea adevărului pentru aceste zile. Adevărul este puternic, pentru a întoarce pe oameni la Hristos, pentru a trezi energiile lor, a supune şi înmuia inimile lor, şi ca să-i inspire cu zel, devotament şi dragoste faţă de Dumnezeu. Adevărul Sabatului nu trebuie în niciun caz să fie acoperit. Noi trebuie să-l lăsăm să se vadă în contrast puternic cu eroarea.

Pe măsură ce timpul se apropie de sfârşit, mărturiile slujitorilor lui Dumnezeu vor deveni tot mai hotărâte şi mai puternice, aruncând lumina adevărului asupra sistemelor de eroare şi de opresiune care au deţinut atât de mult supremaţia. Domnul ne-a trimis solii pentru acest timp, solii care vor aşeza creştinismul pe o temelie veşnică, şi toţi cei care cred adevărul prezent, trebuie să stea, nu în propria lor înţelepciune, ci în înţelepciunea lui Dumnezeu, şi să ridice din nou temeliile multor generaţii; ei vor fi înregistraţi în cărţile din ceruri ca fiind „dregători de spărturi”, „cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit.” În faţa celei mai aprige opoziţii, noi trebuie să păstrăm adevărul, pentru că este adevărul. Dumnezeu lucrează asupra minţilor omeneşti; omul nu lucrează singur. Puterea cea mare de iluminare vine de la Hristos; strălucirea exemplului Său trebuie să fie păstrată în faţa poporului, în fiecare cuvântare. Dragostea Lui este slava curcubeului care înconjoară tronul de sus.

Domnul a spus, „curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ ... şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.” În curcubeul de deasupra tronului, este o mărturie veşnică a faptului că „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ori de câte ori legea este prezentată în faţa oamenilor, învăţătorul adevărului să arate spre tronul înconjurat de curcubeul făgăduinţei, neprihănirea lui Hristos. Slava legii este Hristos, El a venit pentru a înălţa legea şi pentru a o onora. Arătaţi clar că mila şi pacea   s-au întâlnit împreună în Hristos, iar neprihănirea şi adevărul s-au îmbrăţişat. Când priviţi la scaunul Lui de domnie, aducând ca jertfă pocăinţa, lauda şi mulţumirea pentru că puteţi avea un caracter creştin desăvârşit şi că Îl puteţi prezenta pe Hristos lumii, atunci rămâneţi în Hristos şi Hristos rămâne în voi; atunci aveţi pacea care întrece orice cunoştinţă. Avem nevoie să medităm continuu la dragostea atrăgătoare a lui Hristos. Trebuie să ne direcţionăm minţile spre Hristos, să ne fixăm mintea asupra Lui. În fiecare cuvântare, insistaţi asupra atributelor divine.

După cum curcubeul în nor este format prin unirea luminii soarelui cu picăturile de apă, tot aşa curcubeul care înconjoară tronul reprezintă puterea combinată a milei şi a dreptăţii. Nu doar dreptatea este cea care trebuie să fie păstrată, pentru că aceasta ar eclipsa slava curcubeului făgăduinţei, care se află deasupra tronului; atunci oamenii ar putea vedea numai pedeapsa legii. Dacă nu ar exista dreptate, dacă nu ar fi pedeapsă, nu ar putea exista stabilitate în guvernarea lui Dumnezeu. Combinarea dreptăţii şi a milei, este cea care face mântuirea completă. Atunci când vedem pe Mântuitorul lumii şi legea lui Iehova, îmbinarea celor două este cea care ne face să exclamăm, „ajung mare prin bunătatea Ta.” Ştim că Evanghelia este un sistem perfect şi complet, dezvăluind imutabilitatea Legii lui Dumnezeu. Ea inspiră inima cu speranţă şi cu dragoste faţă de Dumnezeu. Mila ne invită să intrăm pe porţi în cetatea lui Dumnezeu, iar dreptatea este [1079] satisfăcută să acorde fiecărui suflet ascultător, privilegiul deplin de a fi membru al familiei împărăteşti, copil al Împăratului ceresc. Dacă am fi cu defecte de caracter, nu am putea trece porţile pe care mila le-a deschis celor ascultători; pentru că dreptatea stă la intrare şi cere sfinţenie în toţi cei care vor vedea pe Dumnezeu. Dacă dreptatea ar fi stinsă şi dacă ar fi posibil ca mila divină să deschidă porţile pentru întreaga rasă omenească, indiferent de caracter, s-ar crea o stare de nemulţumire şi răzvrătire în cer, mai rea decât înainte ca Satana să fi fost alungat. Pacea, fericirea şi armonia cerului ar fi stricate. Trecerea de la pământ la cer nu va schimba caracterul oamenilor; fericirea celor răscumpăraţi în ceruri rezultată din caracterul format în această viaţă, după chipul lui Hristos. Sfinţii din cer au fost mai întâi sfinţi pe pământ.

Mântuirea pe care Hristos a câştigat-o pentru om printr-o astfel de jertfă, este singurul lucru care are valoare, pentru că aceasta este cea care salvează din păcat – cauza tuturor mizeriilor şi a nenorocirilor din lumea noastră. Mila lui Dumnezeu este cea care atrage în mod constant pe păcătos la Isus. Dacă el răspunde, şi vine cu pocăinţă şi mărturisire, ţinându-se în credinţă de nădejdea pusă înaintea lui prin Evanghelie, Dumnezeu îl va accepta; pentru că „Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.” Astfel, legea lui Dumnezeu nu este minimalizată de Evanghelie, ci puterea păcatului este sfărâmată şi sceptrul milei este întins păcătosului pocăit.

Curcubeul de deasupra scaunului de domnie, este curcubeul făgăduinţei, mărturisind întregii lumi că Dumnezeu nu va uita niciodată de poporul Său în lupta lui împotriva răului. Să facem pe Isus tema discuţiei noastre. Prin condei şi glas, să prezentăm nu numai poruncile lui Dumnezeu, ci şi credinţa lui Isus. Aceasta va promova adevărata evlavie a inimii, aşa cum nimic altceva nu poate face. În timp ce vom prezenta oamenilor faptul că ei sunt supuşii unui guvern moral divin, raţiunea le va spune că acesta este adevărul, că ei datorează supunere faţă de Iehova şi că această viaţă este timpul încercării noastre. În această viaţă, noi suntem puşi sub disciplina şi guvernarea lui Dumnezeu, pentru a ne forma caractere şi a dobândi deprinderi pentru viaţa de sus. Toate scenele la care trebuie să luăm parte, trebuie să fie studiate cu atenţie pentru că ele sunt o parte a educaţiei noastre, o parte din marele plan al lui Dumnezeu. Noi ar trebui să aducem materiale solide pentru construirea caracterului nostru: pentru că noi lucrăm atât pentru această viaţă cât şi pentru viaţa veşnică. Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul istoriei acestui pământ, fie avansăm rapid în creşterea creştină, fie vom decădea rapid spre lume.

Ispitele vor veni ca un potop, dar nu trebuie nici să eşuăm, nici să ne descurajăm, cât timp ştim că curcubeul făgăduinţei este deasupra tronului lui Dumnezeu. Vom fi supuşi la încercări grele, la opoziţie, la necazuri, dar ştim că Isus a trecut prin toate acestea. Aceste experienţe sunt valoroase pentru noi; avantajele diferitelor experienţe nu sunt limitate cu niciun chip la această viaţă scurtă, ci ating veşnicia. Prin răbdare, credinţă şi speranţă, în toate scenele schimbătoare ale pământului ne formăm caractere pentru viaţa veşnică. Indiferent ce suntem chemaţi să suportăm, putem fi siguri că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. [1080]