RH, 18 martie 1890 - Solia prezentă

RH, 18 martie 1890 - Solia prezentă

Review and Herald
Battle Creek, Michigan,
4 februarie 1980
18 martie 1890

SOLIA  PREZENTĂ
(Cuvântarea de dimineață)

 

Dacă suntem îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos nu vom avea plăcere de păcat: pentru că Hristos lucrează cu noi. Putem face greşeli, dar vom urî păcatul care a cauzat suferinţe Fiului lui Dumnezeu. O uşă a fost deschisă, şi niciun om nu o poate închide, nici puterile din înălţime, nici cele de jos; doar tu singur poţi să închizi uşa inimii, ca Dumnezeu să nu poată să te atingă. Voi aţi avut în ultimul an şi jumătate lumină din cer, pe care  Domnul vrea să o aduceţi în caracterul vostru şi să o ţeseţi în experienţa voastră.

Străjerii de pe zidurile Sionului trebuie să strige tare şi să nu cruţe, să-şi ridice glasul ca o trâmbiţă, şi să arate poporului Său fărădelegile lor şi casei lui Iacov păcatul ei. Când Ioan a venit la Iordan, poporul a fost trezit, securea a fost înfiptă la rădăcina pomului. Hristos nu Se descoperise încă lumii, dar Ioan trebuia să pregătească calea Domnului. El a mustrat, a certat, a trezit oamenii la pocăinţă, a condamnat păcatul lor, iar apoi Hristos a venit să toarne balsamul vindecător peste sufletul pregătit. Când ucenicii lui Ioan au fost geloşi pentru că Hristos boteza mai mulţi ucenici decât o făcea maestrul lor, el a răspuns, „Niciun om nu poate primi decât ce i se dă din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori, căci am spus, nu eu sunt Hristosul, ci eu sunt trimis înaintea lui. Cel ce are mireasă este mire: dar prietenul mirelui, care stă şi îl ascultă, se bucură de glasul mirelui; de aceea bucuria mea este deplină. El trebuie să crească, iar eu trebuie să scad.” Voi credeţi că Ioan nu avea simţuri umane? – Bineînţeles că avea, dar el a hotărât ca acestea să nu aibă stăpânire asupra lui. Când a văzut pe Isus pe malul Iordanului, a spus, „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” El a îndreptat atenţia poporului spre Hristos, iar doi dintre ucenicii săi s-au întors urmând pe Hristos. „Atunci Hristos s-a întors, şi i-a văzut urmându-l, şi le-a spus, ce căutaţi? Ei I-au zis, „Rabbi, (ceea ce înseamnă, Învăţătorule) unde locuieşti? El le-a spus, Veniţi şi vedeţi. Ei au venit şi au văzut unde locuia, şi au rămas cu El în acea zi.” Atunci ei au început lucrarea de a chema pe alţii.

Dumnezeu are lucrătorii Săi care să ducă lucrarea Sa, şi niciun om nu poate duce lucrarea dincolo de un anumit punct, pentru că omul va pune modelul său propriu pe aceasta. Este natural pentru om să pună tiparul lui pe lucrare; dar când apare acest pericol, Dumnezeu cheamă alţi oameni pe care îi are pregătiţi, pentru a duce solia înainte; pentru că lucrarea nu trebuie să fie limitată de influenţa omului. Alţi lucrători trebuie aduşi ca să ducă lucrarea în sus şi înainte după cum o îndreaptă Dumnezeu, ca şablonul să nu apară, şi ca adevărul să nu fie schilodit şi pipernicit prin experienţa lucrătorilor. Tiparul omului trebuie luat de pe lucrare. Prea adesea se ajunge să se depindă de solul pe care l-a folosit Dumnezeu, şi poporul îl plasază în locul în care trebuie să fie Dumnezeu; atunci Dumnezeu aduce un alt lucrător. El nu îl dă la o parte pe cel dintâi, căci experienţa şi capacităţile lui sunt necesare pentru desăvârşirea lucrării; dar dacă oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit devin geloşi şi invidioşi, şi îşi imaginează răul, ei nu-şi vor onora locul, ci vor sta direct în calea înaintării lucrării. Atunci lucrarea va continua fără ei, iar aceasta va fi o mare binecuvântare.

Când ţineam mâna soţului meu muribund în mâna mea, stând lângă patul lui în slăbiciunea şi supărarea mea, un torent de lumină a venit peste mine şi o voce părea că-mi spune, „Eu am lucrătorii Mei, şi lucrarea va merge mai departe.” Am hotărât atunci să-mi iau povara cum nu am mai făcut-o până atunci. Voi sta la postul datoriei mele. Nu voi diminua eforturile mele. Aveam încredere în Dumnezeu că va aduce în lucrare Duhul Sfânt în măsură bogată, şi aceasta va fi înălţată la locul cuvenit.

Dacă fraţii noştri ar fi cu toţii lucrători cu Dumnezeu, nu ar avea niciun dubiu că solia pe care El ne-a  trimis-o în aceşti ultimi doi ani, este din cer. Fraţii noştri tineri privesc la fraţii mai în vârstă şi văd că aceştia nu acceptă solia ci o tratează ca şi cum acesta nu ar avea nicio consecinţă, fapt care îi influenţează pe cei ce nu cunosc Scripturile să respingă lumina. Bărbaţii care refuză să primească adevărul se interpun între popor şi lumină. Dar nu este nicio scuză pentru nimeni ca să refuze lumina, pentru că este clar descoperită. Nimeni nu trebuie să rămână în necunoştinţă. Noi trebuie să curăţăm calea Împăratului; căci Dumnezeu va da piedicile la o parte din drum. Dumnezeu vă cheamă să veniţi în ajutorul Său împotriva celor tari. În loc să vă puneţi toată greutatea împotriva carului adevărului care este tras în sus pe un drum înclinat, ar trebui să lucraţi cu toată energia pe care o puteţi strânge, ca să-l împingeţi înainte. Să repetăm istoria iudeilor în lucrarea noastră? Conducătorii poporului, în timpul lui Hristos, au folosit toată puterea lor împotriva lucrării lui Hristos, ca să-I închidă drumul. Poporul trebuie să meargă la Dumnezeu personal şi să se roage ca toate impresiile greşite să poată fi îndepărtate din inimile lor – să se roage ca Cuvântul lui Dumnezeu să nu fie întunecat datorită interpretării oamenilor.

Dumnezeu a pus înaintea voastră o uşă deschisă; niciun om să nu caute să o închidă. Deschideţi inimile şi minţile, şi lăsaţi ca Soarele Neprihănirii să lumineze în sufletul vostru. Cât timp va mai trece până ce Cuvântul adevărului să aibă vreo greutate înaintea voastră? Cât timp va mai trece până veţi crede mărturiile Spiritului lui Dumnezeu? Când va găsi acces în inimile voastre adevărul pentru acest timp? Vreţi să aşteptaţi până vine Hristos? Cât timp va mai permite Dumnezeu să închideţi drumul? Vă îndemn, curăţiţi căile Regelui, şi neteziţi-i cărările.

Am călătorit din loc în loc, participând la adunări unde era predicată solia neprihănirii lui Hristos. Am considerat ca un privilegiu să stau alături de fraţii mei, şi să-mi dau mărturia împreună cu solia timpului; şi am văzut că puterea lui Dumnezeu însoţea solia oriunde era predicată. Voi nu puteţi să faceţi ca poporul din South Lancaster să creadă că solia care a ajuns la ei nu a fost o solie de lumină. Poporul şi-a mărturisit păcatele, şi şi-a însuşit neprihănirea lui Hristos. Dumnezeu a pus mâna să facă această lucrare. Am lucrat în Chicago; după o săptămână de adunări, inimile au fost zdrobite. Când am îndreptat oamenii spre Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, binecuvântarea lui Dumnezeu a trecut peste noi ca un val de glorie. Domnul Şi-a descoperit gloria şi noi am simţit mişcările profunde ale Spiritului lui Dumnezeu. Pretutindeni solia conducea la mărturisirea păcatului, şi la îndepărtarea fărădelegii.

Eu am încercat să vă prezint solia după cum am înţeles-o, dar, cât timp cei de la capul lucrării se vor ţine departe de solia lui Dumnezeu?

Noi trebuie să luăm mâinile de pe chivotul lui Dumnezeu. Mă gândesc, să stau cu credincioşie la postul datoriei mele. Adică să-mi fac lucrarea pentru timp şi eternitate. Numai cei credincioşi sunt mari în ochii lui Dumnezeu. Presupunând că veţi şterge mărturia pe care aţi avut-o de-a lungul ultimilor doi ani, care v-a vestit neprihănirea lui Hristos, spre cine puteţi arăta că ar aduce o lumină specială pentru popor? Această solie, aşa cum a fost  prezentată, ar trebui să ajungă la orice biserică ce pretinde a crede adevărul, şi să înalţe poporul nostru la un nivel mai înalt. Unde sunt ziditorii care duc înainte lucrarea de restaurare? Vrem să vedem cine sunt aceia ce prezintă lumii acreditarea cerească? Dumnezeu dă fiecărui om şansa de a ocupa un loc în lucrarea Sa. Lăsaţi ca poporul să spună ceea ce a văzut, a auzit şi a pipăit din cuvântul vieţii. Fiecare lucrător are locul său; dar [545] Dumnezeu nu doreşte ca vreun om să creadă că nicio altă solie nu trebuie să fie auzită decât cea pe care poate el să o rostească. Avem nevoie de solia din trecut şi de solia proaspătă. Lăsaţi ca Spiritul lui Dumnezeu să intre în inimă. Oh, dacă am putea înţelege valoarea preţului care a fost plătit pentru salvarea noastră! Vă implor să vă apropiaţi de Dumnezeu, să vă prindeţi personal de solie. [546]