RH, 22 noiembrie 1892 - Primejdiile și privilegiile zilelor din urmă I

RH, 22 noiembrie 1892 - Primejdiile și privilegiile zilelor din urmă I

Review & Herald,
22 noiembrie 1892

 

PRIMEJDIILE  ŞI  PRIVILEGIILE  ZILELOR  DIN  URMĂ - I

 

„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.”

Pentru biserica timpurie, speranţa venirii lui Hristos a fost o nădejde fericită, şi ei au fost prezentaţi de apostol ca aşteptând pe Fiul Său din ceruri şi iubind venirea Sa. Atâta timp cât această nădejde a fost preţuită de către urmaşii care mărturiseau a fi ai lui Hristos, au fost o lumină pentru lume. Dar nu acesta a fost planul lui Satana, ca ei să fie o lumină pentru lume; şi pentru că nelegiuirea s-a înmulţit, dragostea celor mai mulţi s-a răcit, iar robul necredincios este prezentat ca spunând, „Domnul meu întârzie să vină.” Ca rezultat al pierderii credinţei în venirea lui Isus, robul necredincios începe să-i bată pe tovarăşii săi de slujbă, să mănânce şi să bea cu beţivii. Satana a lucrat pentru a provoca apostazie în biserica timpurie, iar pentru realizarea scopului său au fost introduse doctrine prin care biserica a fost umplută de necredinţă în Hristos şi în venirea Lui. Adversarul lui Dumnezeu şi al omului şi-a pus umbra infernală de-a curmezişul căii celor credincioşi şi a estompat steaua nădejdii lor, şi anume credinţa în venirea în slavă a marelui Dumnezeu şi Mântuitor al nostru, Isus Hristos.

Nădejdea care a fost atât de preţioasă pentru ei, şi-a pierdut atracţia, pentru că iluziile amăgitoare ale lui Satana au stins aproape în întregime lumina mântuirii prin meritele unui Mântuitor răstignit şi înviat, iar oamenii au fost conduşi să caute să facă ispăşire prin lucrările lor proprii – prin sărbători şi penitenţe, prin plata de bani către biserică. A fost mai agreabil inimii fireşti să caute astfel îndreptăţirea, decât să o caute prin pocăinţă şi credinţă, prin credinţa în adevăr şi ascultare de acesta. În timpul veacurilor de apostazie, întunericul a acoperit pământul şi negura mare popoarele; dar Reforma a trezit locuitorii pământului din somnul lor ca de moarte, şi mulţi     s-au întors de la idolii şi superstiţiile lor, de la preoţi şi penitenţe, pentru a servi viului Dumnezeu, pentru a căuta în Cuvântul Său sfânt adevărul ca pe o comoară ascunsă. Ei au început să lucreze cu sârguinţă în mina adevărului, pentru a îndepărta gunoiul opiniei omeneşti care îngropase comorile preţioase de lumină. Dar, de îndată ce a început lucrarea de reformă, Satana, cu hotărâre, a căutat cu şi mai mult zel să prindă mintea oamenilor în superstiţie şi eroare. Când a constatat că nu-i poate împiedica să cerceteze Cuvântul lui Dumnezeu, că nu-i poate opri prin impunerea cu forţa a doctrinelor greşite să accepte adevărul, s-a gândit să-i intimideze prin ameninţări şi persecuţie, şi astfel să stingă lumina cerească, lumina care strălucea peste oameni dezvăluind caracterul lui Dumnezeu şi făcând clară răutatea arhiamăgitorului.

Ceea ce Satana a condus oamenii să facă în trecut, îi va conduce, dacă este posibil, să facă din nou. Biserica timpurie a fost înşelată de vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului, iar apostazia a fost introdusă în rândurile celor care mărturiseau că iubesc pe Dumnezeu; astăzi, dacă poporul lui Dumnezeu nu se trezeşte din somn, va fi luat prin surprindere de şiretlicurile lui Satana. Printre cei care pretind a crede în venirea în curând a Mântuitorului, cât de mulţi sunt aceia care au alunecat de la credinţă, cât de mulţi şi-au pierdut dragostea dintâi şi au căzut sub descrierea adresată bisericii Laodicea, care spune că nu sunt nici reci, nici în clocot. Satana va face tot posibilul să-i ţină într-o stare de indiferenţă şi amorţeală. Fie ca Domnul să descopere poporului primejdiile care sunt în faţa lor, ca ei să se poată trezi din somnul lor spiritual, să-şi pregătească lămpile, şi să fie găsiţi printre cei ce aşteaptă ca Mirele să se întoarcă de la nuntă.

Zilele în care trăim sunt pline de evenimente şi de primejdii. Semnele sfârşitului abundă în jurul nostru, şi evenimentele care urmează să se întâmple vor avea un caracter mai teribil decât ceea ce lumea a cunoscut până acum. „Când vor zice: ‚Pace şi linişte!’ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei.” Dar pentru cei care au lumina adevărului, a fost scris, „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.” „Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.”  „Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.”

Este o mare nevoie ca credinţa noastră slăbită să fie însufleţită şi ca să putem păstra pentru totdeauna înaintea minţii, dovezile că Domnul nostru vine în curând, ca să putem fi găsiţi mereu nu numai ca aşteptători, ci şi ca veghetori şi lucrători. Noi nu trebuie să fim găsiţi în aşteptare nefolositoare, pentru că acest lucru duce la neglijenţă şi deficienţă de caracter. Noi trebuie să ne dăm seama că judecăţile lui Dumnezeu sunt pe cale să cadă pe pământ, şi că trebuie să prezentăm cu mai multă seriozitate înaintea oamenilor, avertizarea pe care Domnul ne-a însărcinat să o dăm: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.” „Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerului vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”

Oricine pretinde a crede că Domnul vine în curând, să cerceteze Scripturile ca niciodată mai înainte, pentru că Satana este hotărât să încerce fiecare şiretlic posibil pentru a ţine sufletele în întuneric, şi pentru a orbi mintea în faţa primejdiilor timpului în care trăim. Fiecare credincios să pună mâna pe Biblie cu rugăciune serioasă, ca să poată fi luminat de Duhul Sfânt cu privire la ceea ce este adevărul, ca să poată cunoaşte mai mult din Dumnezeu şi Isus Hristos, pe care El L-a trimis. Căutaţi adevărul ca pe o comoară ascunsă, şi dezamăgiţi vrăjmaşul. Timpul de încercare este chiar asupra noastră, pentru că marea strigare a îngerului al treilea a început deja în descoperirea neprihănirii lui Hristos, Mântuitorul care iartă păcatul. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple întreg pământul. Pentru că lucrarea fiecăruia la care a ajuns solia de avertizare, este să înalţe pe Isus, să-L prezinte lumii ca descoperit în tipuri, umbrit în simboluri, manifestat în revelaţiile profeţilor, dezvăluit în lecţiile date ucenicilor Săi şi în minunile uimitoare făcute pentru fiii oamenilor. Cercetaţi Scripturile, pentru că ele sunt cele care mărturisesc despre El.

Dacă vreţi să staţi în picioare în timpul de strâmtorare, trebuie să-L cunoaşteţi pe Hristos şi să vă însuşiţi neprihănirea Sa, pe care El o atribuie păcătosului pocăit. Înţelepciunea omenească nu va folosi pentru a concepe un plan de mântuire. Filozofia omului este zadarnică, roadele puterilor cele mai nobile ale omului sunt fără valoare, dacă lasă la o parte marele plan al Învăţătorului divin. Nicio slavă nu se cuvine omului, tot ajutorul şi toată slava omenească zace în ţărână, pentru că adevărul aşa cum este el în Isus este singura cale disponibilă [1073] prin care omul poate să fie mântuit. Omul este privilegiat să se unească cu Hristos, iar apoi divinul şi omenescul se combină, şi în această uniune, doar nădejdea omului trebuie să rămână, pentru că pe măsură ce Duhul lui Dumnezeu atinge sufletul, puterile acestuia se însufleţesc şi omul devine o făptură nouă în Hristos Isus. El S-a arătat pentru a aduce viaţa şi nemurirea la lumină. El spune, „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă.” Psalmistul declară, „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.”

Să studiem aşadar Cuvântul lui Dumnezeu, ca să putem să-L cunoaştem pe Acela în care nu există întuneric. Isus spune, „Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Subiectul care atrage inima păcătosului este Hristos şi El răstignit. Pe crucea de pe Calvar, Isus este descoperit lumii în dragostea Sa de neegalat. Prezentaţi-L astfel mulţimii înfometate, iar lumina iubirii Sale va câştiga oamenii de la întuneric la lumină, de la păcat la ascultare şi sfinţenie. Privindu-L pe Isus, pe crucea de pe Calvar, conştiinţa se trezeşte faţă de caracterul ticălos al păcatului, şi  nimic altceva nu o poate trezi în felul acesta. Păcatul este cel care a cauzat moartea iubitului Fiu al lui Dumnezeu, iar păcatul este călcarea legii. Asupra Lui au fost puse nelegiuirile noastre, ale tuturor. Păcătosul spune apoi despre lege că este bună, căci el îşi dă seama că aceasta condamnă faptele sale rele, în timp ce preamăreşte dragostea fără seamăn a lui Dumnezeu care i-a asigurat mântuirea prin atribuirea neprihănirii Aceluia care n-a cunoscut niciun păcat şi în a cărui gură nu s-a găsit niciun vicleşug. [1074]