RH, 25 martie 1890 - Deschideți inima în fața luminii

RH, 25 martie 1890 - Deschideți inima în fața luminii

Review and Herald
Battle Creek, Michigan,
6 februarie 1890
25 martie 1890

DESCHIDEŢI  INIMA  ÎN  FAŢA  LUMINII
(Cuvântarea de dimineață)

 

Pe când Isus era în drum spre Ghetsemani împreună cu ucenicii Săi, le-a atras atenţia spre o vie care creştea lângă drum. Via era foarte admirată de Iudei, iar Isus a spus ucenicilor Săi, „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Orice mlădiţă care este în Mine şi nu aduce roadă, o taie.” Acesta este un adevăr la care trebuie să medităm: „orice mlădiţă care este în Mine şi nu aduce roadă, o taie”. Ştim că avem ocazia să fim mlădiţe purtătoare de roade în Adevărata Viţă; dar dacă suntem fără grijă şi indiferenţi, care va fi starea noastră? – vom fi fără roade, vom fi tăiaţi. Noi nu putem face nimic fără Hristos; noi nu avem nici sevă, nici hrană decât dacă le primim de la Viţa cea vie. Nicio mlădiţă nu  poate produce roade, decât dacă are legătură cu Hristos.

„Şi orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă mai multă roadă.” Isus spune, „Prin aceasta este slăvit Tatăl Meu, dacă aduceţi multă roadă; astfel voi veţi fi ucenicii Mei.” Dacă suntem mlădiţe ale Viţei vii, vom fi mlădiţe distincte, deşi suntem uniţi în acelaşi butuc. Presupunând că fiecare mlădiţă ar avea voce, ar vorbi ele tufelor şi buruienilor despre ele, şi nu vor comunica cu butucul părintesc? Dacă suntem în Hristos şi El în noi, conversaţia noastră, comportamentul nostru, nu se vor referi la Acela pe care Îl iubim? Nu vom privi noi la El ca la Stăpânul nostru?

Una din marile noastre probleme a fost aceea că am privit la oameni ca fiind infailibili. Dar indiferent ce poziţie înaltă poate deţine un om, nu este niciun motiv să se privească la el ca fiind incapabil de a greşi. Domnul poate să-i dea o lucrare de făcut, dar dacă el nu rămâne continuu în Hristos, dacă nu rămâne în Hristos fără vreun moment de separare, va face greşeli şi va cădea în eroare. Dar dacă omul face greşeli şi cade în eroare, nu este niciun motiv ca să ne retragem încrederea de la el; pentru că singur Dumnezeu este infailibil. Noi trebuie să avem adevărul care să trăiască în inima noastră; noi trebuie să ne apropiem de Dumnezeu continuu, pentru că vom avea de dat piept cu puterile întunericului atât cât va mai fi timp. Avem de luptat cu duşmanul sufletelor noastre până la venirea Domnului. Când Hristos a fost pe pământ, a luptat cu duşmanul pentru salvarea oamenilor, iar atunci când a plecat din lume, a încredinţat conflictul urmaşilor Săi, să fie luptat mai departe în Numele Lui; şi noi avem de luptat în acest război zi de zi, oră de oră, minut cu minut. Bătălia aparţine fiecăruia dintre noi. Noi nu ştim ce are Dumnezeu de făcut pentru fiecare dintre noi. Dacă avem un singur talent, să îl punem la schimbător; dacă suntem credincioşi în lucrurile mici, în viitor vom fi puşi peste multe lucruri. Noi să aducem slavă lui Dumnezeu, şi să nu ne punem pe noi în centru, iar Dumnezeu ne va face mlădiţe pline de roadă. Noi trebuie să punem în centru pe Hristos, după cum şi mlădiţa este în viţă, şi atunci vom putea binecuvânta tot ce intră în sfera noastră de influenţă.

„Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele”, spune Isus. Noi nu înţelegem nici pe jumătate cât de preţioasă este această lecţie; trebuie să învăţăm mai mult şi mai mult semnificaţia acestor cuvinte. E nevoie ca ochii noştri să fie unşi, ca să putem vedea lumina adevărului. Noi nu trebuie să spunem: „Ei bine, noi avem tot adevărul, noi înţelegem cei mai importanţi stâlpi ai credinţei, şi acum ne putem odihni în această cunoştinţă.” Adevărul este un adevăr care avansează, iar noi trebuie să umblăm în lumina crescândă. Un frate a întrebat, „sora White, crezi că trebuie să înţelegem adevărul în mod personal? De ce nu putem să luăm adevărurile pe care le-au strâns alţii laolaltă, şi să le credem pentru că ei au cercetat subiectele, şi noi să fim liberi să mergem înainte, fără să ne consumăm puterile minţii în investigarea tuturor acestor subiecte? Nu crezi că cei care au adus adevărul din trecut la suprafaţă au fost inspiraţi de Dumnezeu?” Eu nu îndrăznesc să spun că nu au fost conduşi de Dumnezeu, căci Hristos conduce în tot adevărul; dar dacă este vorba de inspiraţie în sensul deplin al cuvântului, eu răspund, Nu. Eu cred că Dumnezeu  le-a dat o lucrare de făcut, dar dacă ei nu sunt consacraţi lui Dumnezeu tot timpul, vor ţese eu-l şi trăsăturile lor specifice de caracter în ceea ce fac, vor pune modelul lor pe lucrare, şi vor croi oamenii după tiparul lor de experienţă religioasă. Este periculos să ne sprijinim pe braţ de carne. Ar trebui să ne sprijinim pe braţul puterii infinite. Dumnezeu ne-a descoperit aceasta de ani de zile. Noi  trebuie să avem credinţă vie în inimile noastre, şi să ajungem la o cunoştinţă mai vastă şi la o lumină mai mare.

Nu vă încredeţi în înţelepciunea niciunui om, sau în cercetările vreunui om. Mergeţi la Scripturi personal, cercetaţi cuvântul inspirat cu inimi umilite, lăsaţi la o parte opiniile voastre preconcepute; pentru că nu veţi obţine niciun beneficiu decât dacă veţi veni ca şi copiii în faţa cuvântului lui Dumnezeu. Să spuneţi: „Dacă Dumnezeu are ceva pentru mine, eu am nevoie de aceasta. Dacă Dumnezeu a dat din cuvântul Său fratelui acesta sau celuilalt dovada că un anumit lucru este adevăr, el mi-o va da şi mie. Pot să găsesc dovada, dacă cercetez Scripturile în mod constant, cu rugăciune, şi pot să cunosc adevărul.” Voi nu trebuie să predicaţi adevărul ca pe un produs al altei minţi, ci trebuie să-l faceţi al vostru. Când femeia din Samaria a fost convinsă că Isus era Mesia, s-a grăbit să spună vecinilor şi locuitorilor oraşului. Ea a zis, „Veniţi, să vedeţi un om care mi-a spus toate lucrurile pe care le-am făcut: nu este acesta Hristosul? Atunci ei au ieşit din oraş, şi au venit la El … Şi mulţi Samariteni din acel oraş au crezut în El din pricina celor spuse de femeie, care a mărturisit, ’El mi-a spus tot ce am făcut’… Şi mult mai mulţi au crezut din pricina cuvintelor Lui; şi au spus femeii, ’Acum credem, nu pentru ce ne-ai spus tu; ci pentru că noi înşine L-am auzit, şi ştim că acesta este într-adevăr Hristosul.”

Fraţilor, trebuie să scufundăm sonda adânc în mina adevărului. Puteţi să vă întrebaţi pe voi înşivă sau unii pe alţii cu privire la anumite probleme, doar să o faceţi în adevăratul spirit; dar prea adesea eu-l este mare şi imediat ce se începe cercetarea, se manifestă un spirit necreştin. Acesta produce desfătare lui Satana, de aceea să venim cu inima umilită ca să cunoaştem personal adevărul. Vine timpul când vom fi separaţi şi împrăştiaţi, şi fiecare din noi va trebui să stea fără să aibă privilegiul comuniunii cu aceia ce au aceeaşi credinţă preţioasă; şi cum veţi putea sta dacă nu aveţi pe Dumnezeu de partea voastră, şi dacă nu ştiţi că El vă conduce şi vă orientează? Ori de câte ori venim să cercetăm adevărul Bibliei, Învăţătorul adunărilor este cu noi. Domnul nu va lăsa corabia niciun moment să fie cârmuită de piloţi ignoranţi. Noi trebuie să ne primim ordinele de la Căpitanul mântuirii noastre.

Noi trebuie să fim capabili să prezentăm adevărul preţios la timpul potrivit. Noi nu trebuie să pretindem că în învăţăturile descoperite de aceia care au studiat cuvântul adevărului, nu se pot găsi erori, căci nu este niciun om printre cei vii care să fie infailibil. Dar dacă Domnul a trimis lumină, avem nevoie de ea; şi Dumnezeu a trimis lumină, iar fiecare om să fie atent cum o tratează. Pe măsură ce adevărul este proclamat, oamenii vor spune, ”fii atent, nu fi prea zelos, prea sigur; tu vrei adevărul.” Desigur că vrem adevărul, şi îl vrem aşa cum este în Hristos.

Când Natanael a venit la Hristos, Isus a exclamat, „Iată un israelit într-adevăr, în care nu este viclenie!” Natanael a spus, ”De unde mă cunoşti?” Isus i-a răspuns, „Te-am văzut sub smochin.” Isus ne va vedea şi pe noi în locurile noastre tainice de rugăciune, dacă Îl căutăm pentru a primi lumină ca să putem cunoaşte adevărul. Fraţii noştri să fie dispuşi să investigheze sincer fiecare punct al controversei. [547] Dacă un frate învaţă rătăciri, cei ce sunt în poziţii de răspundere ar trebui să ştie aceasta; iar dacă învaţă adevărul, trebuie să ia poziţie de partea lui. Cu toţii trebuie să ştim ce se învaţă în mijlocul nostru căci, dacă este adevărul, avem nevoie să-l cunoaştem. Instructorii şcolii de Sabat au nevoie să-l cunoască, şi fiecare elev al şcolii de Sabat ar trebui să-l înţeleagă. Noi toţi suntem sub obligaţia faţă de Dumnezeu de a cunoaşte ceea ce ne trimite. El ne-a dat îndrumări prin care să testăm orice învăţătură – „La lege şi la mărturie; căci dacă nu vor vorbi aşa, înseamnă nu este nicio lumină în ei.” Dar dacă este în acod cu acest test, nu fiţi atât de plini de prejudecăţi încât să nu puteţi recunoaşte un punct care este dovedit înaintea voastră, pentru simplul motiv că nu se potriveşte cu ideile voastre. Nu vă prindeţi de orice obiecţie, oricât de mică, numai ca să o faceţi cât de mare posibil, păstrând-o ca să o folosiţi în viitor. Nimeni nu spune că găsim perfecţiunea în cercetările vreunui om, dar eu atât ştiu, că bisericile noastre mor din lipsa învăţării despre subiectul îndreptăţirii prin credinţă în Hristos, şi a adevărurilor înrudite.

Indiferent prin cine trimite Domnul lumina, noi să ne deschidem inimile pentru a o primi, în blândeţea lui Hristos. Dar mulţi nu fac aceasta. Când un punct controversat este prezentat, ei toarnă întrebare după întrebare, fără să recunoască, fără să admită vreun punct când acesta este bine susţinut. Oh, dacă am proceda ca unii care doresc lumina! Domnul să ne dea Spiritul Său zi de zi, şi să lase să strălucească peste noi faţa Sa, ca să fim ucenici  în Şcoala lui Hristos. [548]