RH, 5 aprilie 1892 - „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele” III

RH, 5 aprilie 1892 - „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele” III

Review & Herald,
5 aprilie 1892

 

„NU  ESTE  TREABA  VOASTRĂ  SĂ  ŞTIŢI  VREMURILE  SAU SOROACELE” - III
(Continuare predică rostită la Lansing, Michigan, 5 septembrie, 1891)

 

Am vrea să vă întrebăm, ce zi aţi stabilit pentru a vă hotărî să vă daţi inimile lui Dumnezeu, fără rezerve? Ce zi aţi ales pentru a căuta desăvârşirea de caracter prin credinţa în neprihănirea lui Hristos? Este mâine? Poate că mâine veţi fi morţi. Este săptămâna viitoare? Săptămâna viitoare, poate că  mâinile vă vor fi încrucişate pe piept, iar ochii vor fi închişi în ultimul lor somn, şi poate fi prea târziu pentru voi să vă desăvârşiţi un caracter pentru cer. Vreau să întreb pe lucrătorii noştri, ce fel de caracter credeţi voi că va accepta Domnul în împărăţia Lui? Îl cunoaşteţi voi pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis? Locuieşte dragostea lui Dumnezeu, în sufletele voastre? Sunteţi voi în Hristos şi Hristos în voi? Dacă da, sunteţi în siguranţă, dar dacă nu, atunci nu există nicio siguranţă pentru voi. Nu permiteţi ca mintea voastră, prin studierea de teorii, să fie distrasă de la tema cea mai importantă decât toate, a neprihănirii lui Hristos. Nu vă imaginaţi că realizarea ritualurilor, respectarea formele exterioare, vă va face moştenitori ai cerului. E nevoie să ţinem mintea statornică la ţinta pentru care lucrăm,  pentru că aceasta este o zi de pregătire a Domnului, iar noi ar trebui să ne predăm inimile lui Dumnezeu, ca să poată fi înmuiate şi supuse de Duhul Sfânt.

„Voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi.” Dar când Duhul Sfânt este în inimă, lucrătorul va manifesta aceasta către alţii, prin viaţa sa după voia lui Dumnezeu şi prin conversaţie sfântă. Credeţi că lucrătorul care nu are nicio povară pentru suflete, este apt pentru slujba sacră în care a fost hirotonit? – Nu, el nu ştie ce înseamnă să-şi păstreze propriul suflet în dragostea lui Dumnezeu. Slujitorul acesta al evangheliei ar trebui să înţeleagă faptul că sufletele sunt cumpărate cu sângele lui Hristos, răscumpărate cu un preţ infinit. Poate predicatorul, care stă sub umbra Calvarului, să se angajeze în glume şi flirturi, să-şi îngăduie înclinaţiile carnale? Ar fi un astfel de om, o călăuză sigură pentru turma lui Dumnezeu? Nu ar face el ca ea să se poticnească? El ar face-o să se poticnească, pentru că nu va discerne între sacru şi profan, şi veşnicia ar fi pierdută din socoteala lui.

Noi ar trebui să înţelegem că un înger scrie fiecare cuvânt şi acţiune în cartea de aducere aminte, iar lucrurile făcute pe ascuns, vor fi vestite de pe acoperişul casei. În acest timp de primejdie, este nevoie de predicatori convertiţi. E nevoie de oameni care înţeleg sărăcia sufletului lor, şi care vor căuta cu sinceritate înzestrarea Duhului Sfânt. Este necesară o pregătire a inimii, ca Dumnezeu să ne poată da binecuvântarea Sa, dar această lucrare a inimii, nu este făcută. Oh, când se vor trezi lucrătorii în faţa responsabilităţilor solemne care sunt aşezate asupra lor, se vor ruga cu seriozitate pentru putere cerească. Duhul Sfânt este Cel care trebuie să dea agerime şi putere discursului lucrătorului, căci dacă nu, predicile lui vor fi la fel de lipsite de neprihănirea lui Hristos, cum a fost jertfa lui Cain. Atât slujitorii evangheliei cât şi poporul, au nevoie să deschidă uşa lui Hristos. El spune, „Iată, Eu stau la uşă, şi bat: dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el, şi el cu Mine.” Mulţumesc lui Dumnezeu pentru această făgăduinţă, pentru că aceasta este dată celor care au făcut greşeli şi au avut eşecuri. Isus spune: „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te!” Fie ca Dumnezeu să ne ajute să facem acest lucru cu sinceritate şi căinţă în suflet.

Când cei care predică, urcă la amvon, ar trebui să simtă dependenţa lor de Dumnezeu aşa încât să poată duce la bun sfârşit propria lor mântuire cu frică şi cutremur, şi toată slava va fi dată lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Acela care lucrează în voi atât voinţa cât şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. Aceasta este cooperarea pe care Dumnezeu o cere. Din ce cauză turma Domnului este bolnavă şi gata să moară? Pentru că nu îi este asigurată hrana spirituală? Mănâncă slujitorii Domnului trupul şi beau ei sângele Fiului lui Dumnezeu? Isus spune: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă ... Duhul este Cel care dă viaţă, carnea este neputincioasă : cuvintele pe care vi le spun, sunt duh şi sunt viaţă.” Inima mea simte cu turma înfometată din Michigan, iar voi, cei care nu v-aţi hrănit cu Pâinea vieţii, care nu aţi băut din pârâul vindecător al mântuirii, şi nu ştiţi unde să conduceţi turma lui Dumnezeu ca ea să găsească revigorare, de dragul lui Hristos, nu încercaţi să slujiţi de la amvon, până când nu veţi avea o experienţă în lucrurile lui Dumnezeu. Isus S-a rugat: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Când cuvântul lui Dumnezeu este în inimă, exercită o influenţă sfinţitoare asupra caracterului şi oamenii sunt aduşi în armonie cu Dumnezeu. Dacă adevărul şi lumina sunt în inimă, veţi aduce dragoste, lumină şi binecuvântare bisericii. Nu veţi fi ca nişte umbre care aruncă întunecimea necredinţei şi a întunericului asupra poporului. Isus vrea să vă ia de mână, să vă conducă, şi voi nu vreţi să vă daţi Lui? Vorbiţi despre ce a făcut Isus, cum Şi-a lăsat slava, şi a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.

Dacă Dumnezeu v-a trimis să predicaţi, El a făcut provizii ca să fiţi întăriţi cu harurile Duhului lui Dumnezeu şi cu o solie a adevărului, care va fi ca o hrană la timpul potrivit pentru turma înfometată a lui Dumnezeu. Veţi înţelege că staţi între cei vii şi cei morţi, şi că sunteţi o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni. Predicatorul trebuie să Îl dezvăluie pe Hristos, nu să se arate pe sine înaintea oamenilor. Tinereţea nu este o scuză pentru nestatornicie şi frivolitate, pentru că apostolul îndeamnă tinerii să fie cu mintea trează şi să se gândească la faptul că ei vor da socoteală lui Dumnezeu pentru influenţa pe care o exercită. Tinerilor, dacă nu aţi avut o înţelegere specială în ce priveşte păcatul, dacă sunteţi stăpâniţi de un duh de frivolitate, nu căutaţi să slujiţi de la amvonul sacru, căci primejduiţi propriul vostru suflet şi al altora şi lăsaţi lumii impresia că sunteţi reprezentanţi ai adevărului solemn pentru acest timp. Dacă Isus, nădejdea slavei, nu trăieşte în voi, veţi fi un blestem şi nu o binecuvântare pentru adunare, pentru că acela care predică nu poate aduce oamenii la un standard mai ridicat decât cel pe care el însuşi îl atinge. Dar cei care se pocăiesc cu sinceritate şi se întorc la Domnul, vor găsi în El un Mântuitor personal. El este în măsură să mântuiască pe deplin pe toţi aceia care vin la Dumnezeu, prin El. El te va salva de tine, de fiecare pângărire, de toate nebuniile. Voi trebuie să credeţi în El, să „credeţi în Dumnezeul Cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor şi în special al celor care cred.” Când Îl veţi iubiţi pe Isus, nu Îl veţi întrista prin îngăduirea păcatului în voi înşivă, pentru că veţi înţelege că El nu vine să vă mântuiască în păcatele voastre, ci din păcatele voastre. Ioan spune, „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”

Cei pe care Dumnezeu i-a chemat la slujire, trebuie să dea dovada, prin influenţa pe care o exercită, că sunt potriviţi pentru chemarea sfântă în care se găsesc. Pavel scrie, „Fii o pildă pentru credincioşi.” Pot fi scuzaţi tinerii lucrători pentru uşurătatea şi neseriozitatea lor? Este de aşteptat ca biserica să asculte cuvintele lor, să primească mărturia lor, când exemplul lor reprezintă greşit caracterul lui Hristos, şi îi conduce departe de calea deschisă pentru răscumpăraţii Domnului ca să umble pe ea? Ce putem gândi despre bisericile care vor asculta mărturia unor oameni care nu au nicio putere în rugăciune, nici zel în devotamentul lor, nici libertate în lucrarea personală pentru suflete? Domnul a poruncit: „Fiţi sfinţi în toată purtarea voastră.” „Fii cu luare aminte asupra [962] ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.” Dovada chemării la slujirea de predicare a Evangheliei, este văzută în exemplul şi lucrarea sa. Dumnezeu doreşte în slujire bărbaţi care vor preţui foarte mult lucrurile pe care El le preţuieşte, care păstrează sfinţenia adevărului, şi nu fac aşa cum au făcut Nadab şi Abihu. Ei nu au făcut diferenţă între sacru şi profan. Simţurile lor au fost tocite din cauza îngăduinţei pentru vin, şi au adus foc străin înaintea Domnului. Ei nu au înţeles sfinţenia lucrării în care erau angajaţi. Există unii care pretind acum a fi slujitori ai Domnului, care vorbesc despre lucrurile lui Dumnezeu ca şi cum ar vorbi de tranzacţii comerciale. Oh, avem nevoie de iluminarea cerească a Duhului Sfânt. Bisericile nu vor fi niciodată lumina lumii, dacă nu se întorc spre Domnul, ca să-I slujească din toată inima.

Poporul lui Dumnezeu este chemat să fie lumina lumii, o cetate aşezată pe stâncă, ce nu poate fi ascunsă; iar pentru ca biserica să-şi îndeplinească misiunea divină, noi trebuie să fim umpluţi cu dragostea lui Isus. Inimile noastre trebuie să fie atât de pline de harul Său inegalabil încât, atunci când ne întâlnim unii cu alţii, să ne luăm fraţii de mână şi să le spunem, „Ascultă ce a făcut Domnul pentru sufletul meu.” Minţile noastre trebuie să fie fixate asupra lui Dumnezeu până când, privind, vom fi schimbaţi în acelaşi chip. Apoi vom vorbi despre puterea lui Dumnezeu, de bunătatea, mila şi dragostea Tatălui nostru ceresc, şi pe măsură ce vorbim de farmecul inegalabil al Mântuitorului nostru divin, inimile noastre vor fi topite şi supuse de Duhul Sfânt, şi cei din jur ne vor vedea şi vor şti că am fost cu Isus şi că am învăţat de la El.

Apoi, dacă va veni printre voi cineva pretinzând a fi predicator al neprihănirii, dar care amestecă cu adevărul cuvinte necugetate şi glume, care nu are nicio povară pentru suflete, luaţi-l deoparte, şi în duhul dragostei şi blândeţii, spuneţi-i că nu poate hrăni biserica lui Dumnezeu dacă el însuşi nu ştie ce înseamnă să te hrăneşti cu pâinea vieţii. Fie ca tatăl să spună că el caută să urmeze exemplul lui Avraam, şi să poruncească copiilor şi casei sale să ţină calea Domnului. Mama să ceară ca un exemplu bun să fie dat copiilor ei. Neseriozitatea şi glumele să fie alungate din conversaţia celui care predică, şi vorbirea lui să fie dreasă cu har; lumina şi dragostea lui Isus să strălucească în exemplul şi învăţătura sa, ca sufletele să poată fi câştigate pentru Învăţător.

Urmaţi instrucţiunile din cuvântul lui Dumnezeu, în relaţiile cu fraţii voştri din lucrare. Pavel spune, „Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi.” Pot apărea ocazii de a vorbi despre greşelile lor, acelora care au fost mult timp în slujire, dar faceţi-o ca un îndemn şi nu ca o mustrare. Lucrătorii tineri să fie trataţi ca fraţii, şi Dumnezeu să ne ajute să ne putem ajuta unul pe altul. Noi trebuie să avem o legătură vie cu Dumnezeu. Trebuie să fim îmbrăcaţi cu putere de sus prin botezul cu Duhul Sfânt, ca să putem atinge un standard mai ridicat, pentru că pe nicio altă cale nu este ajutor pentru noi. [963]