RH, 5 aprilie 1892 – „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele” III

RH, 5 aprilie 1892 – „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele” III

Review and Herald, 5 aprilie 1892

„NU ESTE TREABA VOASTRĂ SĂ ȘTIȚI VREMURILE SAU SOROACELE”

Predică rostită la Lansing, Michigan, 5 septembrie, 1891
(Încheiere)

Am vrea să vă întrebăm ce zi ați stabilit pentru a vă preda inimile lui Dumnezeu, fără rezerve? Ce zi ați ales pentru a căuta perfecțiunea de caracter prin credința în neprihănirea lui Hristos? Este mâine? Poate că mâine veți fi reci din cauza morții. Este săptămâna viitoare? Săptămâna viitoare se poate ca mâinile să vă fie încrucișate pe piept, iar ochii să vă fie închiși în ultimul lor somn, și s-ar putea să fie prea târziu pentru voi să vă desăvârșiți un caracter pentru cer. Vreau să-i întreb pe lucrătorii noștri: Ce fel de caracter credeți voi că va accepta Domnul în împărăția Lui? Îl cunoașteți pe Dumnezeu și pe Isus Hristos pe care L-a trimis? Locuiește dragostea lui Dumnezeu în sufletele voastre? Sunteți în Hristos și El în voi? Dacă da, sunteți în siguranță, dar dacă nu, atunci nu există nicio siguranță pentru voi. Nu permiteți ca mintea voastră, prin studierea speculațiilor, să fie distrasă de la cea mai importantă temă – neprihănirea lui Hristos. Nu vă imaginați că îndeplinirea ritualurilor, respectarea formelor exterioare, vă va face moștenitori ai cerului. Avem nevoie să ne ținem mintea neclintită spre ținta pentru care lucrăm, pentru că aceasta este ziua pregătirii Domnului, iar noi ar trebui să ne predăm inimile lui Dumnezeu ca să poată fi înmuiate și supuse de Duhul Sfânt.

„Voi veți primi putere când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi.” Când Duhul Sfânt este în inimă, slujitorul va manifesta către alții lucrul acesta, prin viața sa evlavioasă și prin conversație sfântă. Credeți că lucrătorul care nu are nicio povară pentru suflete este apt pentru slujba sacră în care a fost hirotonit? Nu; el nu știe ce înseamnă să-și păstreze propriul suflet în dragostea lui Dumnezeu. Slujitorul acesta al evangheliei ar trebui să înțeleagă faptul că sufletele sunt cumpărate cu sângele lui Hristos, răscumpărate cu un preț infinit. Poate predicatorul, care stă sub umbra calvarului, să se angajeze în batjocuri și glume, să-și îngăduie înclinațiile carnale? Ar fi un astfel de om o călăuză sigură pentru turma lui Dumnezeu? Nu o va determina el să se poticnească? El o va determina, pentru că nu va discerne între sacru și profan, iar veșnicia va fi pierdută din socoteala lui.

Noi ar trebui să înțelegem că un înger scrie fiecare cuvânt și acțiune în cartea cu rapoarte, iar lucrurile făcute pe ascuns, vor fi vestite de pe acoperișul casei. În acest timp de primejdie, avem nevoie de o slujire convertită. Este nevoie de oameni care realizează sărăcia sufletului lor și care vor căuta cu seriozitate înzestrarea Duhului Sfânt. Pentru ca Dumnezeu să ne poată da binecuvântarea Sa, este necesară o pregătire a inimii, dar această lucrare a inimii nu este făcută. Ah, când se vor trezi slujitorii pentru responsabilitățile solemne care sunt așezate asupra lor și se vor ruga cu seriozitate pentru putere cerească? Duhul Sfânt este Cel care trebuie să dea agerime și putere discursului slujitorului, căci, dacă nu, predicile lui vor fi la fel de lipsite de neprihănirea lui Hristos, precum a fost jertfa lui Cain. Atât slujitorii evangheliei, cât și poporul, trebuie să-I deschidă ușa lui Hristos. El spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el, cu Mine.” Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această făgăduință, pentru că aceasta este dată celor care au făcut greșeli și au avut eșecuri. Isus spune: „Eu îi mustru și îi pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă deci și pocăiește-te!” Fie ca Dumnezeu să ne ajute să facem acest lucru cu sinceritate și în căința sufletului.

Când slujitorii urcă la amvon, ar trebui să-și simtă dependența de Dumnezeu, așa încât să-și poată duce la bun sfârșit propria mântuire cu frică și cutremur. Toată slava ar trebui să-I fie dată lui Dumnezeu, deoarece El este Cel care lucrează în voi atât voința, cât și înfăptuirea, după buna Lui plăcere. Aceasta este cooperarea pe care Dumnezeu o cere. Din ce cauză turma Domnului este bolnavă și gata să moară? De ce nu îi este asigurată hrana spirituală? Mănâncă slujitorii Domnului trupul și beau ei sângele Fiului lui Dumnezeu? Isus spune: „Adevărat, adevărat vă spun: dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, n-aveți viață în voi înșivă. […] Duhul este cel care dă viață; carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.” Inima mea simte cu turma înfometată din Michigan. Voi, cei care nu v-ați hrănit cu Pâinea vieții, care nu ați băut din izvoarele vindecătoare ale mântuirii și nu știți unde să conduceți turma lui Dumnezeu ca să găsească odihnă, de dragul lui Hristos, nu încercați să slujiți de la amvon, până când nu veți avea o experiență în lucrurile lui Dumnezeu. Isus S-a rugat: „Sfințește-i prin adevărul [Tău]. Cuvântul Tău este adevăr.” Când cuvântul lui Dumnezeu este în inimă, el exercită o influență sfințitoare asupra caracterului, iar oamenii sunt aduși în armonie cu Dumnezeu. Dacă adevărul și lumina sunt în inimă, le veți aduce bisericilor dragoste, lumină și binecuvântare. Nu veți fi ca niște umbre care aruncă obscuritatea necredinței și a întunericului asupra poporului. Isus vrea să vă ia de mână, să vă conducă, iar voi nu vreți să vă predați Lui? Vorbiți despre ce a făcut Isus, cum Și-a lăsat slava și a venit să caute și să mântuie ce era pierdut.

Dacă Dumnezeu v-a trimis să predicați, El a făcut provizii ca să mergeți încărcați cu harurile Duhului lui Dumnezeu și cu o solie a adevărului, care va fi ca o hrană la timpul potrivit pentru turma înfometată a lui Dumnezeu. Veți înțelege că stați între vii și morți, și că sunteți o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. Predicatorul trebuie să Îl dezvăluie pe Hristos, nu să se etaleze pe sine înaintea oamenilor. Tinerețea nu este o scuză pentru ușurătate și frivolitate, pentru că apostolul îndeamnă tinerii să fie cu mintea trează și să se gândească la faptul că ei vor da socoteală lui Dumnezeu pentru influența pe care o exercită. Tinerilor, dacă nu ați avut o înțelegere specială în ce privește păcatul, dacă sunteți stăpâniți de un duh de frivolitate, nu căutați să slujiți de la amvonul sacru, căci periclitați propriul vostru suflet și al altora, și lăsați lumii impresia că sunteți reprezentanți ai adevărului solemn pentru acest timp. Dacă Isus, nădejdea slavei, nu este format în interiorul vostru, veți fi un blestem, nu o binecuvântare pentru adunare, pentru că cel care predică nu poate aduce oamenii la un standard mai înalt decât cel pe care el însuși îl atinge. Dar cei care se pocăiesc cu sinceritate și se întorc la Domnul, vor găsi în El un mântuitor personal. El este capabil să-i mântuie până la capăt pe toți cei care vin la Dumnezeu prin El. El te va salva de tine însuți, de fiecare pângărire, de toate nebuniile. Voi trebuie să credeți în El, să „credeți în Dumnezeul Cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor și în special al celor care cred”. Când Îl veți iubi pe Isus, nu Îl veți întrista prin îngăduirea păcatului în voi înșivă, pentru că veți înțelege că El nu vine să vă mântuie în păcatele voastre, ci din păcatele voastre. Ioan spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.”

Cei pe care Dumnezeu i-a chemat la slujire, trebuie să dea dovadă, prin influența pe care o exercită, că sunt potriviți pentru chemarea sfântă în care se găsesc. Pavel scrie: „Fii o pildă pentru credincioși.” În acest caz, pot fi scuzați tinerii slujitori pentru ușurătatea și frivolitatea lor? Este de așteptat ca biserica să asculte cuvintele lor, să primească mărturia lor, când exemplul lor reprezintă greșit caracterul lui Hristos și îi conduce departe de calea deschisă pentru răscumpărații Domnului ca să umble pe ea? Ce putem gândi despre bisericile care vor asculta mărturia unor oameni care nu au nicio putere în rugăciune, nici zel în devotamentul lor, nici libertate în lucrarea personală pentru suflete? Domnul a poruncit: „Fiți sfinți în toată purtarea voastră.” „Fii cu luare aminte asupra [962] ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face așa, aceasta va fi spre mântuirea ta și a celor ce te ascultă!” Dovada chemării la slujirea de predicare a evangheliei, este văzută în exemplul și lucrarea sa. Dumnezeu își dorește în slujire oameni care vor prețui foarte mult lucrurile pe care El le prețuiește, care păstrează sfințenia adevărului și nu fac așa cum au făcut Nadab și Abihu. Ei nu au făcut diferență între sacru și profan. Simțurile lor au fost tocite din cauza îngăduinței pentru vin și au adus foc străin înaintea Domnului. Ei nu au înțeles sfințenia lucrării în care erau angajați. Sunt unii care pretind acum a fi slujitori ai Domnului și care vorbesc despre lucrurile lui Dumnezeu ca și cum ar vorbi de tranzacții comerciale. Ah, avem nevoie de iluminarea cerească a Duhului Sfânt. Bisericile nu vor fi niciodată lumina lumii, dacă nu se întorc spre Domnul ca să-I slujească din toată inima.

Poporul lui Dumnezeu este chemat să fie lumina lumii, o cetate așezată pe stâncă ce nu poate fi ascunsă, iar pentru ca biserica să-și îndeplinească misiunea divină, noi trebuie să fim umpluți cu dragostea lui Isus. Inimile noastre trebuie să fie atât de pline de harul Lui inegalabil, încât, atunci când ne întâlnim unii cu alții, să ne luăm frații de mână și să le spunem: „Ascultă ce a făcut Domnul pentru sufletul meu.” Mințile noastre trebuie să fie fixate asupra lui Dumnezeu până când, privind, vom fi schimbați în același chip. Apoi vom vorbi despre puterea lui Dumnezeu, despre bunătatea, mila și dragostea Tatălui nostru ceresc. Și pe măsură ce vorbim despre farmecul inegalabil al Mântuitorului nostru divin, inimile noastre vor fi topite și supuse de Duhul Sfânt, iar cei din jur ne vor vedea și vor ști că am fost cu Isus și că am învățat de la El.

Apoi, dacă va veni printre voi cineva care pretinde a fi predicator al neprihănirii, care amestecă cu adevărul cuvinte necugetate și glume și care nu are nicio povară pentru suflete, luați-l deoparte și, în duhul dragostei și blândeții, spuneți-i că nu poate hrăni biserica lui Dumnezeu dacă el însuși nu știe ce înseamnă să te hrănești cu pâinea vieții. Fie ca tatăl să spună că el caută să urmeze exemplul lui Avraam și că le poruncește copiilor lui și casei sale să țină calea Domnului. Fie ca mama să îndemne ca un exemplu bun să le fie dat copiilor ei. Neseriozitatea și glumele să fie alungate din vorbirea celui care predică, iar vorbirea lui să fie dreasă cu har. Lumina și dragostea lui Isus să strălucească în exemplul și învățătura sa, ca sufletele să poată fi câștigate pentru Învățător.

În relațiile cu frații voștri din lucrare, urmați instrucțiunile din cuvântul lui Dumnezeu. Pavel spune: „Nu-l mustra pe bătrân, ci imploră-l ca pe un tată; pe tineri, ca pe frați.” Pot apărea ocazii de a le vorbi despre propriile greșeli celor care au fost mult timp în slujire, dar faceți-o ca o rugăminte, nu ca o mustrare. Tinerii lucrătorii să fie tratați ca frați, și fie ca Dumnezeu să ne ajute ca să ne putem ajuta unul pe altul. Noi trebuie să avem o legătură vie cu Dumnezeu. Trebuie să fim îmbrăcați cu putere de sus prin botezul cu Duhul Sfânt, ca să putem atinge un standard mai ridicat, deoarece nu avem ajutor pe altă cale. [963]