RH, 6 decembrie 1892 - Sunați clar din trâmbiță I

RH, 6 decembrie 1892 - Sunați clar din trâmbiță I

Review & Herald,
6 decembrie 1892

 

SUNAŢI  CLAR  DIN  TRÂMBIŢĂ - I

 

Ne grăbim spre conflictul final şi nu este timp pentru compromis. Nu este timp pentru a ne ascunde adevărata faţă. Atunci când lupta se înteţeşte, nimeni să nu devină trădător. Nu este momentul să depunem sau să ascundem armele noastre şi să dăm Satanei avantaj în război. Dar dacă nu vegheaţi şi nu vă păstraţi hainele nepătate de lume, nu veţi rămâne credincioşi Căpeteniei noastre. Nu este timpul ca străjerii să doarmă pe zidurile Sionului. Aceştia să fie foarte treji. Strigaţi către cel ce veghează împreună cu voi, „vine dimineaţa, şi este tot noapte.” Nu este momentul acum să ne încetinim eforturile, să devenim slabi şi fără de viaţă, nici timp pentru a ascunde lumina noastră sub obroc, să vorbim cuvinte moi, să profeţim înşelător. Fiecare putere trebuie să fie angajată pentru Dumnezeu. Trebuie să vă păstraţi loialitatea, să daţi mărturie pentru Dumnezeu şi pentru adevăr. Nu vă lăsaţi abătuţi de orice sugestie pe care lumea o poate face. Nu ne putem permite să facem compromis. Este o problemă de viaţă înaintea noastră, de importanţă vitală pentru rămăşiţa poporului lui Dumnezeu, foarte aproape de încheierea istoriei acestui pământ, pentru că interese veşnice sunt implicate. În ajunul crizei, nu este momentul pentru a fi găsiţi cu o inimă rea şi necredincioasă, departe de Dumnezeul cel viu.

Apostazia iniţială a început cu neîncredere şi tăgăduire a adevărului, dar dacă noi vom vrea să biruim, trebuie să ne fixăm neabătut ochii credinţei asupra lui Isus, Căpetenia mântuirii noastre. Noi trebuie să urmăm exemplul lui Hristos, şi în tot ceea ce a făcut Isus pe pământ, El a avut ochii îndreptaţi doar spre slava lui Dumnezeu. El spune, „fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl.” „Aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” În tot ce a făcut, El lucra voia Tatălui Său, astfel că viaţa Sa de pe pământ a fost o manifestare a perfecţiunii divine. Divinitatea şi omenescul s-au unit în Hristos, ca să ne dezvăluie scopul lui Dumnezeu şi să aducă omul în strânsă comuniune cu Sine însuşi. Această unire ne va permite să biruim vrăjmaşul, pentru că prin credinţa în Hristos, vom avea putere divină. Vor veni zile (vrăjmaşul lucrează în acest scop), în care legea lui Dumnezeu va fi făcută fără valoare. Pe măsură ce acele zile se apropie, cei loiali lui Dumnezeu trebuie să se ridice de urgenţă, manifestând mai mult zel, dând mai multe mărturii clare şi de neclintit.

Dar în timp ce vom vorbi ca unii care au autoritate, nu trebuie să facem nimic într-un spirit sfidător. Dacă inimile noastre sunt pe deplin predate lui Dumnezeu, vom uni blândeţea şi dragostea, cu adevărul şi hotărârea. Noi „să nu vorbim de rău pe nimeni, să nu fim gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii.”

Este timpul ca poporul lui Dumnezeu să-şi preia atribuţiile, să fie credincios în lucrurile mici, pentru că de îndeplinirea justă a lucrurilor mici depind rezultate mari. Nu lăsaţi lucrul care trebuie făcut, pentru că acesta pare mic şi neimportant, după judecata voastră. Curăţaţi toate dărâmăturile, reparaţi spărturile imediat ce apar. Să nu existe nicio diferenţă sau disensiune între lucrători. Să meargă toţi la lucru pentru a ajuta pe cel care are nevoie de ajutor. Există o cauză pentru marea slăbiciune din bisericile noastre, şi această cauză este greu de eliminat, pentru că este eu-l. Problemele nu apar deoarece oamenii au prea multă voinţă, ci pentru că au prea multă voinţă a lor. Voinţa trebuie să fie sfinţită în întregime lui Dumnezeu. Urmaşii lui Hristos trebuie să cadă pe Stâncă şi să fie zdrobiţi, pentru că în fiecare dintre cei care intră pe porţile cetăţii lui Dumnezeu, eu-l trebuie să fie răstignit. Spiritul nestăpânit care apare în inimile unora din biserică atunci când ceva nu merge după placul lor, trebuie să fie supus, pentru că nu este Duhul lui Hristos. Este într-adevăr momentul să revenim la dragostea dintâi şi să trăim în pace între noi. Noi trebuie să facem evident că nu suntem doar cititori ai Bibliei, ci credincioşi ai acesteia. Dacă suntem uniţi cu Hristos, vom fi uniţi unul de altul. Isus spune, „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, şi să nu ne plăcem nouă înşine. Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora. Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui însuşi; ci, după cum este scris: ‚Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut peste Mine.’ . . . . Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte, unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus; pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.”

Numărul membrilor noştri este în creştere, facilităţile noastre sporesc, şi toate acestea cheamă la unire în rândul lucrătorilor, la consacrare totală şi devotament temeinic pentru cauza lui Dumnezeu. Nu există niciun loc în lucrarea lui Dumnezeu pentru lucrători cu jumătate de inimă, pentru cei care nu sunt nici reci, nici în clocot. Isus spune, „ O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” Printre cei care sunt cu inima împărţită se află cei care se mândresc cu marea lor prudenţă în a primi „lumina nouă”, cum o numesc ei. Eşecul lor de a primi lumina este cauzat de orbirea lor spirituală, pentru că ei nu pot discerne căile şi lucrările lui Dumnezeu. Cei care se înrolează împotriva luminii preţioase a cerului, vor accepta solii pe care nu Dumnezeu le-a trimis, şi vor deveni astfel periculoşi pentru cauza lui Dumnezeu, pentru că vor fixa standarde false.

Există bărbaţi în cauza noastră care ar putea fi de mare folos dacă ar învăţa de la Hristos şi ar înainta din lumină în mai multă lumină, dar pentru că ei nu vor, sunt obstacole serioase, punând mereu întrebări, risipind timp preţios în argumentări şi necontribuind la ridicarea spirituală a bisericii. Ei direcţionează în mod greşit minţile şi conduc pe oameni să accepte sugestii periculoase. Ei nu pot vedea departe, ei nu pot vedea sfârşitul problemei. Forţa lor morală este irosită pe nimicuri, pentru că ei văd un atom cât o lume, şi o lume cât un atom.

Mulţi s-au încrezut în înţelepciunea oamenilor şi au slăvit-o, mai mult decât s-au încrezut în Hristos şi în adevărul sfinţitor preţios pentru acest timp. Ei au nevoie de ungere cerească, pentru a putea înţelege lumina şi adevărul. Ei mulţumesc lui Dumnezeu pentru că se ţin de o cale strâmtă, dar nu văd lărgimea şi complexitatea principiilor adevărului, şi nu sunt luminaţi de Spiritul lui Dumnezeu ca să vadă largheţea imensă a cerului. Ei admiră teoriile făcute de om, şi umblă în scânteile aprinse de ei, îndepărtându-se tot mai mult şi mai mult de principiile autentice ale acţiunii creştine, care au fost date pentru a face pe oameni înţelepţi spre mântuire. Ei se străduiesc să răspândească Evanghelia, dar o separată de  măduva şi viaţa ei. Ei spun, „Să lumineze lumina”, dar o acoperă, ca să nu strălucească în raze clare peste temele pe care au nevoie să le înţeleagă. Unii îşi consumă râvna în planuri care nu pot fi realizate fără primejdie pentru biserică.

În acest timp, biserica nu ar trebui să fie deturnată de la obiectul principal de interes vital, spre lucruri care nu vor aduce sănătate şi curaj, credinţă şi putere. Ei trebuie să vadă, şi prin acţiunile lor să mărturisească faptul că Evanghelia este agresivă.

Străjerii de pe zidurile Sionului trebuie să fie vigilenţi, şi să nu doarmă nici ziua, nici noaptea. Dar dacă ei nu au primit solia de pe buzele lui Hristos, trâmbiţele lor vor da un sunet nesigur. Fraţilor, Dumnezeu vă cheamă, atât pe cei din lucrare cât şi pe laici, să ascultaţi glasul Lui vorbindu-vă în Cuvântul Său. Primiţi adevărul Său în inimă, ca să puteţi fi făcuţi oameni spirituali prin puterea lui vie şi sfinţitoare. Apoi, [1077] solia distinctă pentru acest timp să fie transmisă de la străjer la străjer, pe zidurile Sionului.

Acesta este un timp de îndepărtare de adevăr şi neprihănire, un timp în care trebuie să rezidim vechile dărâmături şi cu efort interesat să lucrăm pentru a pune temelia multor generaţii.

„Vei fi numit ,Dregător de spărturi’, ,Cel ce drege drumurile, şi face ţara cu putinţă de locuit.’ Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.”

„‚Ascultaţi-Mă, voi care cunoaşteţi neprihănirea, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, şi nu tremura de ocările lor. Căci îi va mânca molia ca pe o haină, şi-i va roade viermele cum roade lâna; dar neprihănirea Mea va dăinui în veci, şi mântuirea Mea se va întinde din veac în veac.’ Trezeşte-te, trezeşte-te şi îmbracă-te cu putere, braţ al Domnului! Trezeşte-te, ca în zilele de odinioară, şi în veacurile din vechime! Oare n-ai doborât Tu Egiptul, şi ai străpuns balaurul? Nu eşti Tu acela, care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit în adâncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi? Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă, şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi. Eu, Eu vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba, şi să uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului? În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă, şi nu va duce lipsă de pâine. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care stârnesc marea şi fac să-i urle valurile, şi al cărui Nume este Domnul oştirilor. Eu pun cuvintele Mele în gura ta, şi te acopăr cu umbra mâinii Mele, ca să întind ceruri noi şi să întemeiez un pământ nou, şi să zic Sionului: ,Tu eşti poporul Meu!’”

„De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea lui, lumina soarelui şi izbăvirea lui, ca o făclie, care s-aprinde. Atunci neamurile vor vedea mântuirea ta, şi toţi împăraţii slava ta; şi-ţi vor pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului. Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău. Nu te vor mai numi Părăsită, şi nu-ţi vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi: ,Plăcerea Mea este în ea’, şi ţara ta o vor numi Beula: ,Măritată’; căci Domnul Îşi pune plăcerea în tine, şi ţara ta se va mărita iarăşi.”

În timp ce ţineţi cu fermitate stindardul adevărului, proclamând legea lui Dumnezeu, fiecare suflet să-şi amintească faptul că credinţa lui Isus este legată de poruncile lui Dumnezeu. Îngerul al treilea este reprezentat ca zburând prin mijlocul cerului, strigând cu glas tare: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Soliile primului, celui de-al doilea şi al treilea înger sunt legate una de cealaltă. Dovezile adevărului statornic, veşnic viu, al acestor solii grandioase, care înseamnă atât de mult pentru noi, care au trezit o opoziţie atât de aprigă în lumea religioasă, nu se pot stinge. Satana caută în mod constant să-şi arunce umbra lui infernală asupra acestor solii, pentru ca rămăşiţa poporului lui Dumnezeu să nu deosebească în mod clar importanţa lor, timpul şi locul acestora; dar ele sunt vii, şi îşi vor exercita puterea asupra experienţei noastre religioase până la sfârşitul timpului.

Influenţa acestor solii a fost adâncirea, lărgirea şi punerea în mişcare a izvoarelor vieţii în mii de inimi, aducând la existenţă instituţii de învăţământ, case de editură şi instituţii de sănătate; toate acestea sunt instrumentele lui Dumnezeu, menite să coopereze în marea lucrare reprezentată de primul, al doilea şi cel de-al treilea înger, zburând prin mijlocul cerului pentru a avertiza locuitorii lumii că Hristos va veni din nou cu putere şi slavă mare. Profetul spune, „După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare, şi a zis: ‚A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat.’” Este acelaşi mesaj cu cel ce a fost vestit de cel de-al doilea înger. A căzut Babilonul, „care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” Ce este acel vin? – Doctrinele ei false. Ea a dat lumii un sabat fals în locul Sabatului poruncii a patra, şi a repetat minciuna pe care Satana a spus-o prima dată Evei, în Eden – nemurirea sufletului. Multe erori asemănătoare a răspândit ea în lung şi-n lat, „învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.”

Când Isus Şi-a început lucrarea de slujire publică, a curăţit templul de profanarea lui nelegiuită. Printre ultimele lucrări ale Sale a fost cea de-a doua curăţare a templului. În ultima lucrare de avertizare a lumii, două apeluri distincte sunt făcute către biserici. Solia celui de-al doilea înger este, „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” În marea strigare a celui de-al treilea înger, o voce este auzită din cer, spunând, „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.” [1078]