Scrisoara 31a, 1894 - Către A.R. Henry

Scrisoara 31a, 1894 - Către A.R. Henry

Scrisoara 31a, 1894
Ashfield Camp-ground,
NSW.,
27 octombrie 1894

CĂTRE  A.R. HENRY

 

Iubite frate,

M-am trezit în această dimineaţă, la o oră timpurie pentru a-ţi scrie lucruri pe care trebuie să ţi le aduc în faţă în mod direct. Sunt foarte împovărată din cauza ta. Mă cutremur înaintea lui Dumnezeu, pe măsură ce înţeleg lucruri care mi-au fost prezentate de ani de zile, şi care există de mai mulţi ani. A existat nelegiuire în purtarea ta faţă de  fraţii tăi de credinţă. Satana a făcut întrutotul voia sa prin tine de prea multe ori pentru binele fraţilor cu care nu te-ai armonizat. Fratele Eldridge a avut un rol în aceste operaţiuni, şi alţii au fost influenţaţi de deciziile tale, şi au fost conduşi să se armonizeze cu nedreptatea ta faţă de semeni. În şedinţele voastre, ideile tale pervertite, nesfinţite în ceea ce priveşte oamenii şi lucrurile, s-au transpus în decizii care nu sunt drepte.

Era de datoria preşedintelui Conferinţei Generale, întrucât era convins că o estimare greşită a fost pusă asupra oamenilor, să stea ferm împotriva unui astfel de curs al acţiunii; dar el nu a făcut întotdeauna acest lucru, pentru că i-a fost frică de tine şi [1295] de Capt. Eldridge. Îţi scriu în această dimineaţă, din cauză că aceste lucruri stau înregistrate împotriva ta în cărţile din ceruri. Măcar că glasul fratelui Olsen ar fi trebuit auzit în dojană şi mustrare, nu a fost auzit. El nu a avut credinţă în Dumnezeu să pună mâna ferm pe ceea ce, sub controlul Duhului lui Dumnezeu, ştia că este greşit; şi fără niciun impediment, ai urmărit propriul tău drum, aventurându-te să faci lucrurile în propriul tău spirit, umblând în lumina focului aprins de tine. Ai făcut multe acte de nedreptate cu glasul tău, şi cu condeiul ai înscris multe lucruri cu care nu-ţi va place să te întâlneşti la judecată.

Dar există Cineva care cunoaşte toate lucrurile. În timp ce eram înaintea fraţilor mei slujitori din acest loc, Duhul Domnului a lăsat asupra mea povara de a vorbi hotărât lucruri pe care eu nu am îndrăznit să le reţin; în acelaşi timp, o carte a fost deschisă înaintea mea, şi numele lui A. R. Henry a stat în capul unei liste lungi de fapte de nedreptate către semenii săi. Îţi prezint aceasta ca să ţii cont de asta. Inima mea este bolnavă şi îndurerată, dar nu îndrăznesc să reţin avertizarea. O altă listă a înregistrat oportunităţile neglijate – ocazii când ai fi putut şi ar fi trebuit să fii un ajutor şi o binecuvântare pentru semenii tăi, dar în care ai fost exact opusul, deoarece sentimentele tale personale, atmosfera care a înconjurat sufletul tău, au întunecat viziunea ta şi nu ai putut discerne că judecata şi dreptatea trebuie să caracterizeze cuvintele pe care le rosteşti şi tot ceea ce ai trasat cu condeiul. Poziţiile tale de încredere în legătură cu cauza lui Dumnezeu au cerut acest lucru de la condeiul şi glasul tău, dar eul, nesupus, nesfinţit [1296], nesfânt, a dominat. Tu nu ai umblat cu umilinţă înaintea lui Dumnezeu.

Mă tem pentru fraţii mei, care sunt însărcinaţi cu responsabilităţi solemne, pentru că mi s-a arătat cât de dificil este pentru natura umană să fie sub controlul Duhului lui Dumnezeu şi să ducă cu blândeţe responsabilităţile date de Dumnezeu. Cei pe care Dumnezeu ar vrea să-i facă oameni reprezentativi, iluştri pentru bine, îşi strică viaţa deoarece nu fac în mod continuu din Dumnezeu temerea şi sfatul lor şi nu umblă smeriţi înaintea Lui aşa cum a făcut Daniel. Se complac în egoism, stimă de sine, şi nu păstrează credincioşia strictă, sau manifestarea unui spirit asemenea celui al lui Hristos, în relaţiile lor cu cei care sunt proprietatea lui Dumnezeu şi pe care Hristos îi numeşte fraţi ai Săi. Au fost încercaţi de Dumnezeu mulţi bărbaţi pe care Duhul Sfânt al lui Dumnezeu i-ar fi folosit în mod special, dacă ar fi fost credincioşi în lucrurile mici şi mari, lucrând ca înaintea întregului univers al cerului; ar fi prezentat lumii, îngerilor şi oamenilor, un exemplu de fapte bune, care ar fi fost ca o lumină strălucitoare aprinsă de pe altarul divin, şi care străluceşte spre lume, nu în raze capricioase ci în raze clare şi constante, crescând în intensitate, astfel că oamenii, privindu-i, ar fi fost conduşi să slăvească pe Tatăl nostru ceresc.

Dumnezeu a scris într-un fel de netăgăduit motivele care au determinat la acţiune. Nu practicarea religiei pure şi neîntinate, este cea care a pătruns la editura din Battle Creek, şi care a dominat în multele adunări de consfătuire. Nu este aceasta cea care a provocat durere şi opresiune, care a condus oamenii [1297] să strige înaintea lui Dumnezeu pentru dreptate. Dumnezeu nu va fi surd la rugăciunile celor oprimaţi. Fiecare acţiune care a provocat durere celor răscumpăraţi de sângele Său, El o va cere din mâna celor care o fac, dacă ei nu acceptă harul lui Dumnezeu şi nu se pocăiesc. Domnul nu ţine parte nici la cel mai mic rău. El nu va aproba deciziile luate împotriva fraţilor lor. El va pedepsi pe făcătorii de rele pentru toate aceste lucruri. Este dificil pentru oamenii care încep să umble în lumina scânteilor aprinse de ei înşişi, să discearnă că acesta nu este un foc sacru, ci unul obişnuit, până când nu ajung să zacă în dureri. Citeşte Isaia 50: 10, 11.

Este deschis în faţa mea un „Aşa zice Domnul”, pe care îl prezint în faţa ta. Dumnezeu este de temut, pentru că El este un Dumnezeu gelos. Cei care în providenţa Lui sunt aşezaţi în poziţii de răspundere pentru a face lucrarea Lui, au întregul univers ceresc deschis în faţa lor, de la care ei îşi pot trage putere. Mi-a fost arătat de Dumnezeu, că lucrarea Sa a fost în mare măsură stricată, deoarece spiritului şi atributelor lui Satana li s-a permis să aibă o putere de control. Tăcerea îşi dă acordul, iar atunci când oamenii care sunt angajaţi în lucrarea sacră a lui Dumnezeu permit plăcerii şi neplăcerii lor să predomine, astfel încât ei înşişi fac, sau permit unui alt om să facă, cele mai mici acte de nedreptate faţă de fraţii lui Isus Hristos, acestea sunt înregistrate ca făcute Lui în persoana urmaşilor Săi. Aceşti oameni poate că nu sunt falşi, poate că ei fac doar greşeli, dar cei aflaţi în poziţii de încredere, să ia seama cum le tratează pe toate acestea; să îşi amintească faptul că ei înşişi nu sunt lipsiţi de falsuri şi greşeli.

Dacă unul căruia Dumnezeu i-a încredinţat moştenirea Lui, ca [1298] să vegheze asupra sufletelor ca unii care trebuie să dea socoteală, vede vreo oaie sau miel al păşunii lui Dumnezeu tratat într-o manieră despre care judecata lui îi spune că nu este drept, dar el nu spune nimic, nu protestează împotriva unui astfel de lucru, păcatul este înregistrat nu numai în dreptul făcătorului de rău ci şi al celui care a ştiut despre acesta şi a permis să se facă greşeala atunci când ar fi putut-o împiedica. El se teme că îşi va pierde sau slăbi influenţa asupra lucrătorilor tari şi încăpăţânaţi în spirit şi el tace atunci când glasul lui ar trebui să fie auzit în numele adevărului şi al dreptăţii. El este un ispravnic necredincios. Puterea lui de discernământ este afectată, concepţia clară despre corectitudine şi dreptate devine confuză, iar gândul şi voinţa lui Dumnezeu sunt întunecate de spiritul şi propunerile fiinţelor omeneşti care sunt sub stăpânirea vrăjmaşului.

Aceste cuvinte au fost aduse înaintea mea cu putere: Isaia 29: 9-24. Aceasta este descrierea exactă pe care Dumnezeu a dat-o cursului care a fost urmat în Battle Creek de oamenii care au fost presupuşi a fi de încredere. Din nou şi din nou am fost adusă în Duhul în consiliile voastre şi am văzut că principiile celor zece porunci au fost încălcate de oameni. Nu s-a arătat dragoste supremă faţă de Dumnezeu, nici dragoste faţă de semeni ca cea faţă de sine. Oricine a pus la îndoială cursul acţiunii pe care ei le-au crezut înţelept de urmat, au fost trataţi cu neplăcere şi dispreţuiţi din toată inima. Tocmai oamenii pe care Dumnezeu i-a însărcinat cu o solie pentru poporul Său, nu au fost trataţi cu respect; şi dacă A. R. Henry şi cei în armonie cu el, ar [1299] fi avut puterea în mâinile lor, ar fi respins nu doar solia, aşa cum au făcut, ci şi solii pe care Dumnezeu i-a trimis. Aceşti oameni au fost însărcinaţi cu o lucrare de făcut pentru Domnul, şi dacă gura lor ar fi fost închisă, vocile lor reduse la tăcere, Dumnezeu ar fi ridicat pe alţii să facă această lucrare. În cazul în care nicio voce omenească nu ar putea fi auzită, El ar da glas pietrelor pentru a vesti adevărata solie care El vrea să ajungă la oameni.

Vrea fratele Henry să ia în considerare ce fel de spirit au nutrit ei cu privire la solie şi soli? Cât de amare au fost sentimentele tale împotriva lor! Crezi că Dumnezeu v-a condus? Aceste sentimente aşteaptă să renască. Dacă în istoria bărbaţilor care au purtat această solie a Evangheliei, s-ar întâmpla ceva care ar dovedi că sunt supuşi greşelii, nedesăvârşiţi ca voi înşivă, tu nu te-ai  gândi la propriile tale erori şi greşeli, ci ai manifesta sentimentele cele mai amare împotriva lor. Este timpul ca de urgenţă să fii în întregime convertit, ca păcatele tale să meargă înainte la judecată şi să fie şterse acum în timpul de probă, ca nu cumva să fie pentru totdeauna prea târziu pentru ca greşelile să fie îndreptate. Citeşte Isaia 30: 8-13.

Nu am îndrăznit să-ţi spun cuvinte moi. Nu am îndrăznit să profetizez înşelător. Ţi-am spus cuvântul Domnului, dar unele lucruri nu le-am comunicat într-un mod atât de clar şi tăios, după cum cere cazul. Tu nu ai acceptat mărturiile de avertizare şi mustrare pe care le-a dat Domnul. Tu ai ură faţă de solia pe care solii Săi aleşi au vestit-o. [1300]

Aţi acţionat şi aţi exprimat ura inimii voastre, cât de mult aţi îndrăznit să o faceţi. Dacă Isus ar fi fost pe pământ, El ar fi curăţat curţile templului Său de cumpărători şi vânzători, ar fi izgonit oamenii care fac schimburi nedrepte, şi ar fi zis: „Luaţi aceste lucruri de aici”, pentru că „Este scris: ‚Casa Mea se va chema o casă de rugăciune’, dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”

Fraţilor, există lucruri pentru care este necesară pocăinţa, lucruri de reparat, în măsura în care este posibil să fie reparate. Aţi socotit omul delicvent, pentru un cuvânt. Măcar că, dacă Dumnezeu v-ar fi luat în mână, şi v-ar fi tratat tot atât de crud şi nemilos cum aţi tratat voi pe unii care au apelat la voi, şi care aveau nevoie de ajutorul vostru, voi nu aţi fi putut găsi  milă sau iertare. Aţi făcut o lucrare pe care nu o voi numi pe adevăratul ei nume. Este o lucrare care necesită pocăinţă profundă. Persoanele nedreptăţite nu puteau aştepta nicio dreptate, pentru că simpatiile şi antipatiile au fost îngăduite cu putere de control. Cei care ar fi trebuit să stea pentru dreptate şi cinste, dar care au permis deciziilor voastre să prevaleze în şedinţele de comitet, au ştiut mai mult decât au făcut, lăsând lucrurile să meargă înainte fără să ridice vreo obiecţie. Dar ei au făcut acest lucru iar şi iar, conştiinţa le-a fost deformată, mintea le-a ajuns confuză şi întunecată, astfel încât ei nu simt păcatul şi pericolul de a permite ca oameni neconvertiţi, nesfinţiţi, să stăpânească în deciderea asupra măsurilor ce trebuie luate în lucrarea lui Dumnezeu.

„Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!” Oamenii pot poseda capacităţi [1301] date lor de Dumnezeu în păstrare, dar dacă nu sunt oameni umili, oameni convertiţi zi de zi, ca vase de onoare, ei vor face mai mult rău datorită capacităţilor lor. Dacă nu sunt elevi ai lui Hristos Isus, dacă nu se roagă şi nu ţin sub control tendinţele lor naturale ereditare şi cultivate, trăsături de caracter pe care Dumnezeu le urăşte vor perverti judecata celor care se asociază cu ei.

Nu a vorbit Dumnezeu, de ani de zile, la timp şi ne la timp, fără ca voi să auziţi şi să ascultaţi glasul Lui? Pentru fiecare aflat în legătură cu editura, eficienţa spre bine vine de la Hristos Isus; puterea salvatoare a harului nu este o lucrare la întâmplare, ci ea constă într-o relaţie reală între omul păcătos şi Tatăl său ceresc, între păcătos şi Avocatul său divin. Fiecare om aflat în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, are măsura responsabilităţii lui. De la sine, el nu poate face nimic, dar Dumnezeu este puterea de viaţă şi agentul omenesc trebuie să lucreze, înţelegând responsabilitatea sa personală şi utilizând vâslele pe care Dumnezeu le-a pus în mâinile sale.

Frate Henry, inima ta a fost în vrăjmăşie cu fraţii tăi. Tu ai avut multă lumină şi multe dovezi, şi ai fost deseori condamnat de către Duhul lui Dumnezeu, dar spiritul tău egoist, încăpăţânat a refuzat să se plece cu umilinţă înaintea lui Dumnezeu şi să-şi mărturisească greşelile. Inima ta s-a împietrit, şi îmi pare rău să spun că tu şi asociaţii tăi aţi avut atât de multă lumină pe care aţi refuzat să o primiţi, că nu veţi creşte în lumină până când nu veţi face înapoi paşii pe care   i-aţi făcut. Atât de mult timp ai glumit şi te-ai opus [1302] Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Faraon, încât pericolul tău este mult mai mare decât era al lui. Oamenii cu acelaşi fel de gândire te-au susţinut, iar cei care cunosc pericolul tău şi totuşi nu ţi l-au făcut cunoscut, trebuie să dea socoteală lui Dumnezeu pentru că te păstrează în poziţii de încredere, măcar că, dacă ai avea putere, ai răni şi ai distruge solii şi solia pe care Dumnezeu a trimis-o. Te-ai bucura să descoperi în ei greşeli pe care le-ai folosi să denigrezi întreaga lor lucrare.

Domnul citeşte inima ca pe o carte deschisă. Bărbaţii care nu sunt legaţi de Dumnezeu au făcut multe lucruri după imaginaţia inimii lor rele. Domnul declară în ceea ce îi priveşte, „Mi-au întors spatele, nu s-au uitat la Mine; i-am învăţat, i-am învăţat într-una, dar n-au ascultat şi nu s-au lăsat învăţaţi.” Suntem în mijlocul pericolelor zilelor de pe urmă, va veni în curând vremea când profeţia din Ezechiel capitolul 9, se va împlini; această profeţie ar trebui să fie studiată cu atenţie, pentru că se va împlini la literă. Studiaţi, de asemenea, capitolul 10 care reprezintă mâna lui Dumnezeu la lucru pentru a aduce metodă perfectă şi lucrare armonioasă în toate operaţiunile instrumentelor Sale pregătite. Capitolele 11 şi 12 ar trebui, de asemenea, să primească o atenţie serioasă, grijulie. Studiază pe genunchi aceste profeţii, înaintea lui Dumnezeu; dacă nu ridici pietrele de poticnire pe care propriul tău spirit pervers le-a presărat pe calea multora care au fost în legătură cu tine, Dumnezeu Îşi va întoarce cu totul faţa de la tine şi de la asociaţii tăi.

Adevărata religie este a trăi cum a trăit Hristos. Cei [1303] care urmează pe Hristos, se vor tăgădui pe sine, vor ridica crucea şi vor călca pe urmele Lui. A urma pe Hristos înseamnă ascultare de toate poruncile Lui. Despre niciun soldat nu se poate spune că îşi urmează comandantul, dacă nu îi ascultă ordinele. Hristos este Modelul nostru. Pentru a imita pe Isus, Cel plin de iubire, tandreţe şi compasiune, se cere să ne apropiem de El zi de zi. Oh, cât de mult a fost Dumnezeu dezonorat de cei care au mărturisit că sunt reprezentanţii Săi! Primele trei capitole din Evrei mi-au fost prezentate ca fiind de mare importanţă pentru a lumina ochii şi pentru a conduce viaţa.

Domnul Dumnezeul lui Israel cere o evlavie cu mult mai adâncă decât cea care a fost manifestată de către cei care au fost puşi în poziţii de încredere sacră la editura Review & Herald şi în conducerea marii lucrări în legătură cu cauza lui Dumnezeu. Dacă  aceşti oameni nu sunt sub influenţa specială a Duhului lui Dumnezeu, dacă ei nu recunosc vocea Lui, atunci vor lucra după propria lor imaginaţie, şi vor pune în aplicare planuri care vor fi cu totul contrare gândului şi Duhului lui Dumnezeu, şi vor contracara lucrarea lui Dumnezeu.

În Evrei, este declarat despre Hristos că El a fost înălţat mai presus de tovarăşii Săi, deoarece El a iubit neprihănirea şi a urât nelegiuirea. Neprihănirea este pur şi simplu să iubeşti şi să faci ceea ce este bine şi drept, fiecărui suflet cu care avem de-a face. Nelegiuirea înseamnă pervertirea a ceea ce este drept. Sunt puse în mişcare practici îndoielnice, planuri egoiste, pentru ca eu-l şi unii oameni să poată fi beneficiari, în timp ce pentru a realiza aceste scopuri, alţii sunt oprimaţi. Toate acestea înseamnă jaf faţă de Dumnezeu şi faţă de om. [1304]

Adevăratele principii sunt părăsite; lucrurile sunt răsucite de pe calea lui Dumnezeu, în scopul de a satisface egoismul. Dacă un lucru este deturnat de pe direcţia dreaptă pe care este pus de Dumnezeu să meargă, acesta este un lucru greşit. Frauda este o încălcare a poruncilor lui Dumnezeu şi toţi cei care pretind că sunt creştini, dar nu ascultă de poruncile lui Dumnezeu, denaturează caracterul lui Isus. Cei care cred adevărul pentru acest timp îl vor practica în mod voluntar, coste cât ar costa. Învăţăturile sănătoase vor fi reprezentate prin practici sănătoase.

O, cât de puţini au fost îngrijoraţi, cu adevărat îngrijoraţi, din pricina sufletele lor, pentru a înţelege ce este adevărata evlavie. Aceasta este împlinirea cuvintelor lui Hristos. Ea este călăuzită şi controlată de preceptele Bibliei. Harul lui Hristos va curăţi inima de orice pervertire adusă de egoism şi păcat. Hristos spune.

Cei care au făcut şi au executat planuri pentru a-şi însuşi banii încredinţaţi lor de Dumnezeu, luând salarii mari pentru ei înşişi, nu au beneficiat prin aceasta în nici un fel, deşi ei îşi pot imagina că au beneficiat. Acceptând aceşti bani, ei arată că nu pot fi însărcinaţi să mânuiască bunurile Domnului. Această acţiune va sta împotriva lor, dezvăluind că ei au acţionat pe baza principiilor pe care Dumnezeu nu ne-a dat libertatea de a le adopta în lucrarea Sa.

Acţiunea efectuată în acest domeniu la Battle Creek, a jefuit cauza lui Dumnezeu de bani care puteau fi folosiţi pentru avansarea lucrării în locuri în care stindardul adevărului nu a fost înălţat. Plata de salarii atât de mari a fost în totalitate [1305] contrar planului lui Dumnezeu, în orice linie a lucrării Sale, a fost contrar exemplului dat de Hristos în viaţa Sa. Cel mai mare Învăţător din lume a ştiut întotdeauna să dea fiecărei instituţii din lumea noastră un exemplu al principiului lepădării de sine, al jertfirii de sine.

Cei care schimbă ordinea lucrurilor lui Dumnezeu, în scopul de a urma sfatul oamenilor egoişti, vor fi gata să solicite tăierea din salariile oamenilor a căror lucrare este, în ochii lui Dumnezeu, de un aşa caracter încât prin influenţa lor aduc mijloace în visterie pentru a susţine cauza Lui. Această acţiune, în faţa universului ceresc şi în faţa oamenilor dezvăluie caracterul şi dispoziţia oamenilor care manipulează lucruri sfinte. Sub inspiraţia aceluiaşi duh egoist, aceşti oameni, dacă văd o ocazie, vor reduce salariile lucrătorilor din via Domnului, fără consimţământul acestora, şi fără să înţeleagă situaţia lor. În multe cazuri această acţiune aduce familiile în strâmtorare, şi cei care au puterea în mâinile lor ştiu puţin care pot fi consecinţele reducerii salariului lucrătorilor. Este în aceeaşi măsură dreptul celor angajaţi în cauză de a avea ceva de zis în asemenea tranzacţii, cum este şi dreptul oamenilor angajaţi în diferite ramuri ale comerţului.

Cauza lui Dumnezeu îşi poate permite să fie corectă şi dreaptă, ea îşi poate permite să acţioneze pe bază de principii drepte. Atunci când o asemenea lucrarea ca aceea de reducere a salariilor este avută în vedere, trebuie să fie publicată o circulară în care să se prezinte situaţia reală, şi apoi să fie întrebaţi acei angajaţi de către Conferinţă dacă, sub presiunea unei lipse de mijloace, ar putea [1306] lucra cu mai puţin sprijin material. Toate înţelegerile cu cei care sunt în slujirea lui Dumnezeu ar trebui să fie conduse ca o tranzacţie sfântă între om şi aproapele său. Oamenii nu au dreptul de a trata conlucrătorii lui Dumnezeu ca şi cum ei ar fi obiecte neînsufleţite, care pot fi manipulate fără a-şi spune sau a-şi exprima voia lor. Mi s-a arătat că în comisiile de revizie contabilă au făcut parte oameni care nu au discernământ sau judecată. Fermieri care nu au o înţelegere reală a situaţiei lucrătorilor, au adus din nou şi din nou opresiune reală şi nevoi în familii. Conducerea lor a dat ocazie vrăjmaşului să ispitească şi să descurajeze lucrătorii, iar în unele cazuri i-a scos din câmpul de lucru. Nu este nici drept, nici bine a trata atât de nepăsător această parte a lucrării. Dumnezeu nu este slăvit prin astfel de aranjamente. Izvorul lăuntric al vieţii are nevoie de curăţare, şi oamenii au nevoie să fie sub sfinţirea Duhului lui Dumnezeu.

Mulţi ştiu prea puţin ce înseamnă: „Să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” Lucrarea Duhului Sfânt este de a modela omul după asemănarea lui Hristos. Nu omul trebuie să folosească Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt trebuie să folosească omul. Citeşte: 1 Petru 3:8-12; Matei 5:7-9 şi 3-16; 7:15-20.

„Duceţi până la capăt mântuirea voastră” – cu un duh pompos, arogant, dictatorial? Dacă asta înseamnă a fi împlinitor al cuvântului, mulţi din cei care sunt în legătură cu instituţiile noastre vor primi o răsplată. Dar [1307 cuvântul Domnului este, „Duceţi până la capăt mântuirea voastră cu frică şi cutremur, căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” „Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm (lucrăm) prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii.”

Dumnezeu vede fiecare tranzacţie, nimic nu este ascuns de El. Este prea multă responsabilitate asumată de oameni care nu au cultivat dragostea, mila, simpatia şi sensibilitatea care au caracterizat viaţa lui Hristos. În purtarea faţă de unii dintre fraţii lor, care nu au urmat sfatul lor sau care poate au contestat cursul acţiunii lor, sau care poate au tratat cu ei într-un fel care nu   le-a fost pe plac, ei nu manifestă dragoste, deşi aceste suflete sunt rodul sângelui lui Hristos şi poate sunt mai preţioşi în ochii lui Dumnezeu din cauza simplităţii şi integrităţii lor în păstrarea a ceea ce este corect, cu orice preţ. Atunci când au şansa, fraţii cărora din anumite motive nu le plac aceste persoane, mai degrabă vor încuraja spiritul aflat în armonie cu atributele lui Satana, decât Duhul Dumnezeului celui viu. Ei vor face lucruri care vor răni sufletele lor, şi vor conduce în aşa fel încât să îi umilească şi să-i asuprească. Aceste suflete sunt proprietatea lui Dumnezeu, sunt preţioase în ochii Lui, şi El va judeca pe cei care fac lucruri [1308] de un asemenea caracter. Este timpul să se producă pocăinţă pentru toate aceste tranzacţii, şi aceste păcate să meargă înainte la judecată, ca să poată fi şterse. Atunci când Duhul Sfânt va lucra asupra minţilor agenţilor omeneşti şi le va aduce aminte de aceste lucruri, îşi vor mărturisi ei păcatele? Vor îndrepta ei lucrurile faţă de fraţii lor?

Să se înalţe rugăciunea către Dumnezeu, „Zideşte în mine o inimă curată”, pentru a avea un suflet curat, curăţit, în care să locuiască Hristos şi din prisosul inimii vor curge toate aspectele vieţii. Voia omului trebuie să fie predată lui Hristos. În loc de a trece pe alături, închizându-şi inima în egoism, este nevoie de deschiderea inimii faţă de influenţele dulci ale Duhului lui Dumnezeu. Religia practică îşi răspândeşte parfumul peste tot. Este un miros de viaţă spre viaţă.

Buzele care au rostit lucruri stricate despre slujitorii delegaţi ai lui Dumnezeu şi au batjocorit mesajul pe care l-au adus ei, au numit întunericul lumină, şi lumina întuneric. În loc de a veghea, aşa cum au făcut fariseii, pentru a găsi ceva ce să condamne în solie sau în soli, pentru a batjocori, dacă şi-ar fi deschis inimile faţă de razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, ar fi înălţat laude pline de recunoştinţă în loc să caute ceva ce să poată interpreta greşit sau să răsucească, ca să găsească vină la ei. Oh, când prima rază de lumină a strălucit asupra lor, dacă doar ar fi lăudat pe Dumnezeu pentru că solia trimisă de cer a fost adevărul, atunci mai multă şi mai clară lumină ar fi strălucit în cămările minţii lor şi în templul sufletului lor. [1309]

Singura adevărată cunoaştere a soliei neprihănirii lui Hristos, singurul test adevărat, este acceptarea personală a acesteia; efortul va fi vitalizant pentru sufletul omenesc. Solul adevărului poate fi considerat infailibil de către agenţii omeneşti sărmani şi greşit conduşi; minţile omeneşti care se cred înţelepte, pot să-l aşeze în locul unde Dumnezeu ar trebui să fie; şi el poate fi lăsat să descopere faptul că nu este infailibil; atunci, cei care au căutat ceva ca să condamne, se vor simţi triumfători în nelegiuire, iar cei care au înălţat agentul omenesc, pot fi la fel de dispuşi să se întoarcă împotriva lui. Dar solia este aceeaşi: ea nu s-a schimbat, ea nu tremură sub niciun şoc pe care l-ar putea primi. Bărbaţii care au fost lăudaţi şi înălţaţi, pot da pe faţă slăbiciunea omenescului, deoarece au început să creadă că sunt mai presus de umanitatea obişnuită; dar ce se întâmplă atunci? Vor adera ei la eroare? Aici este testul. Dacă atunci când văd pericolul, fug de el, ei dovedesc lumii, îngerilor şi oamenilor, că cetatea inimii lor este templul Duhului Sfânt, şi că ei, în niciun caz nu se vor armoniza cu niciun tip de egoism.

Până când inima nu este predată necondiţionat lui Dumnezeu, agentul omenesc nu este statornic în adevărata viţă, nu poate prospera în viţă, şi nu poate da rod bogat. Dumnezeu nu va face nici cel mai mic compromis cu păcatul. Dacă ar fi putut face acest lucru, nu ar fi fost nevoie ca Hristos să vină în lumea noastră, să sufere şi să moară. Nicio convertire nu este autentică, dacă nu se schimbă atât caracterul cât şi comportamentul celor care acceptă adevărul. Adevărul lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. [1310]

Atunci când caracterul, atât urzeala cât şi bătătura, este compus din material fără valoare, deseori se face o încercare de a-l cârpi: motivele, impulsurile şi acţiunile presupuse a fi bune, trebuie să fie menţinute, în timp ce alte lucruri, trăsăturile criticabile ale caracterului, trebuie să fie eliminate. Aşa a crezut Nicodim, până când a ascultat lecţiile lui Hristos. Aceste lecţii au pătruns în sufletul său cu putere solemnă, descoperind faptul că evlavia lui nu este după modelul prezentat de Hristos. Nicodim a fost martor la minunile lui Hristos, şi a venit la Învăţător noaptea, pentru că nu avea curajul moral de a se apropia de El în mod deschis, întrucât aceasta ar fi provocat criticile preoţilor şi fariseilor. Când L-a salutat pe Isus cu Rabbi, el a crezut că prin aceasta Îi arăta o onoare specială. El a spus, „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Acesta a fost un mare pas făcut de Nicodim, dar Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Aceste cuvinte sunt foarte potrivite pentru oamenii care au avut şi încă mai au legătură cu Review Office şi cu multe din instituţiile noastre. Haina nouă nu poate fi pusă ca o cârpeală peste haina veche. Noi trebuie să ne debarasăm de haina veche a caracterului şi să primim de la Hristos haina cea nouă, ţesută în războiul cerului, şi anume haina neprihănirii Sale. Când a fost vorba să facă aceasta, inima firească s-a ridicat în răzvrătire. Omul a preferat să cârpească haina veche a fariseismului, decât să se debaraseze [1311] de propria sa neprihănire pentru a primi acea haină cu totul nouă, şi anume haina neprihănirii lui Hristos. Planurile şi metodele omului, sunt mult mai în armonie cu înclinaţiile naturale; oamenii aleg să aibă o parte din eu şi o parte din Isus. A accepta în întregime materialul cel nou, nu dă suficientă onoare sentimentelor naturale şi simţurilor minţii omeneşti. Religia care trebuie să remodeleze omul, transformându-i întregul caracter, este văzută ca foarte dezagreabilă, şi aici planurile omului şi planurile lui Dumnezeu intră în coliziune. Aparentele fapte bune produse într-o viaţă care nu este asemenea lui Hristos, o viaţă în care dreptatea, mila şi dragostea lui Dumnezeu nu sunt un principiu statornic, sunt numai înşelătoare, sunt o piatră de poticnire pentru lume.

Hristos prezintă lui Nicodim, remediul: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, trebuie să te naşti din nou.” Aceste cuvinte sunt adresate către mii de oameni în această epocă. Adevărat, adevărat îţi spun ţie, păcătosule făţarnic faţă de Dumnezeu, care pretinzi a cunoaşte adevărul, tu trebuie să te naşti din nou. Domnul spune: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Religia cârpită, nu are nici cea mai mică valoare înaintea lui Dumnezeu. El cere toată inima. Nicio parte din ea nu trebuie să fie păstrată pentru dezvoltarea tendinţelor spre rău, moştenite sau cultivate. A fi  aspru, a fi sever, a te socoti important, a fi egoist, a căuta propriul interes egoist şi totuşi a fi zelos ca alţii să se poarte fără egoism, este o religie care este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Mulţi au tocmai o astfel de experienţă zilnică, dar aceasta este o denaturare a caracterului lui Hristos. [1312]

Dumnezeu a vorbit prin mustrări şi avertismente, dar acestea au făcut foarte puţină impresie. Nu s-a produs nicio schimbare decisivă a unora, şi Domnul Şi-a ridicat mâinile pentru a întoarce lucrurile pe o altă linie. Domnul urăşte prefăcătoria şi ipocrizia. Conducerea cu mână de fier, despotică, exemplul zilnic care este contrar exemplului lui Hristos, au fost mult timp suportate şi pentru că sentinţa împotriva lucrării rele nu a fost executată rapid, inimile fiilor oamenilor sunt hotărâte cu totul pentru a face rău. Dumnezeu cere o reformă în oamenii care ocupă funcţii de răspundere la Battle Creek, oameni care în mod continuu reprezintă greşit pe Hristos asociaţilor lor. Dacă nu vă pocăiţi, El se va apropia de voi pentru judecată.

Nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu în mod acceptabil şi să lase să strălucească lumina către lume, dacă nu este sincer şi loial preceptelor date în Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu pentru a ne călăuzi şi stăpâni vieţile. Regulamentele oamenilor sunt contrare principiilor legii lui Dumnezeu, atât celor din ​​primele patru cât şi celor din ultimele şase porunci. Aceste precepte sunt lepădate în mare măsură de către unii din cei care au un rol de jucat în cauza lui Dumnezeu. Codurile şi invenţiile omeneşti sunt numeroase.

În loc de a face schimbări acolo unde ar fi trebuit să facă de ani de zile, adică în ei înşişi, în loc să se umilească pentru a fi convertiţi, pentru a se îmbrăca cu Hristos, pentru a sta alături de principiu, dreptate şi echitate în toate circumstanţele, ei vor propune modificarea instrumentelor; dar această răsturnare de lucruri nu va elimina niciun pic dificultatea. Aş vrea ca [1313] glasul meu să ajungă la fiecare suflet din America, care a avut lumină atât de mare şi să spun: Când veţi fi schimbaţi în inimă şi caracter, atunci mâna lui Dumnezeu se va vedea în lucrarea întregului mecanism al cauzei Lui. Ordinea desăvârşită va înlocui confuzia.

Dar oamenii sunt aceia care au nevoie de schimbare. Oamenii, care au semănat slăbiciunea şi egoismul lor în consilii, sunt aceia care au vrut să aibă beneficii. S-a arătat aceasta prin faptul că au primit salarii mari, ceea ce a limitat pe alţii la salarii mai mici decât cele pe care ar trebui să le aibă. Blestemul lui Dumnezeu este asupra tuturor aceste invenţii. Religia trebuie să fie practicată în toate tranzacţiile de afaceri. „Dacă Mă iubiţi”, a spus iubitorul Mântuitor, „veţi păzi poruncile Mele.”  „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, si vom locui împreună cu el.” Vezi Ioan 14:23, 24.

Aceste cuvinte ar trebui să fie studiate, ele sunt limpezi şi ele decid caracterul mărturisirii religioase a multora care au fost aşezaţi în poziţii de încredere sacră. Dumnezeu i-ar fi făcut bărbaţi reprezentativi dacă ar fi urmat sfaturile Lui, dar ei au ales metodele şi standardele lor proprii şi au devenit trădători ai cauzei sacre a adevărului, dreptăţii şi neprihănirii. Lumea îşi înalţă standardele ca să fie modelul nostru, şi oamenii care pretind a crede adevărul, au simţit dorinţa arzătoare de a satisface standardul lumii. Dacă Dumnezeu nu ar fi trimis din nou şi din nou solii de avertizare, unde ar fi astăzi cei care mărturisesc a fi poporul Său? [1314]

Lumea nu trebuie să fie învăţătorul nostru; ea îşi stabileşte standardele despre care unii presupun a fi exact lucrul care trebuie adoptat, dar acestea nu sunt reguli pentru noi. Dumnezeu ne-a scos din lume, de aceea nu ne cunoaşte lumea, pentru că nu L-a cunoscut pe El. Motto-ul fiecărui creştin adevărat ar trebui să fie: sunt în lume, dar nu sunt din lume. Noi nu trebuie să ne conformăm lumii. Lumea va fi impresionată de Evanghelie doar dacă noi vorbim şi acţionăm ca reprezentanţi ai lui Hristos, ca membri ai familiei împărăteşti, copii ai Împăratului ceresc, străini şi călători care doresc o patrie mai bună, patria cerească. Este privilegiul nostru de a vesti laudele faţă de Cel care ne-a scos din întuneric, la lumina Sa minunată. Niciodată nu trebuie făcută nici cea mai mică nedreptate supuşilor lui Dumnezeu, răscumpăraţi cu preţul sângelui Său. Calea Domnului trebuie să fie păstrată şi calea Sa este înălţată în neprihănire. Creştinii, în modul lor de a trăi, în cuvintele şi caracterul lor, trebuie să dezvăluie apartenenţa lor cerească. Noi niciodată nu trebuie să ne cerem scuze faţă de lume pentru că suntem creştini şi pentru că îndrăznim să fim drepţi.