Scrisoare 58, 1894 - Către O.A. Olsen

Scrisoare 58, 1894 - Către O.A. Olsen

Scrisoare 58, 1894
„Norfolk Villa”
Prospect St.,
Granville, NSW.,
26 noiembrie 1894

CĂTRE  O.A. OLSEN

 

Dragă frate,

În ultimul timp nu ţi-am adresat atât de multe comunicaţii ca până acum, temându-mă să nu pun asupra ta responsabilităţi care ar fi o povară. Când am plecat din Michigan, am pus în mâinile tale mărturii cu privire la aspecte legate de editură. Acestea au fost importante şi explicite, şi ţi-am poruncit să fii foarte credincios în citirea mărturiilor în faţa celor cărora le sunt adresate, în scopul de a corecta greşelile existente. Dar tu nu ai urmat instrucţiunile şi lucrurile au mers mai departe, sporind în caracteristicile lor criticabile până când problema mi-a fost prezentată din nou într-o formă agravată, cu aceste cuvinte pentru cei aflaţi în poziţii de răspundere: „Nici nu voi sluji păcatelor voastre, nici nu voi mai fi cu voi, dacă nu îndepărtaţi relele din mijlocul vostru.”

Am înţeles din scrisorile primite de la tine, că nu ai citit mărturiile către cei interesaţi şi nu ai subliniat în mod hotărât greşelile lor. În acest punct, tu nu ţi-ai făcut datoria în calitate de preşedinte al Conferinţei Generale. Mi-ai fost prezentat la reuniunile Comitetului, ascultând declaraţiile şi deciziile oamenilor cu idei fixe şi cu inima împietrită, care nu erau sub influenţa stăpânitoare a Duhului lui Dumnezeu. Ai ştiut că acele decizii nu erau [1316] în conformitate cu planul lui Dumnezeu, dar cu toate acestea nu ai protestat împotriva lor şi, astfel, ai lăsat ca ele să fie admise ca şi cum ar avea aprobarea ta. Prin urmare, lucrurile s-au petrecut potrivit cu voinţa şi impulsul oamenilor care s-au opus voii lui Dumnezeu, şi este introdusă o stare de lucruri pe care Dumnezeu nu o poate accepta sau confirma.

Te-ai gândit că te vei ocupa de aceste aspecte în discursurile tale, insistând asupra principiilor generale, şi ai sperat că acest lucru se va dovedi cea mai bună metodă de a corecta greşelile. Dar tu trebuia să fi vorbit în întrunirile Consiliului de administraţie şi în Comitet. Principiilor greşite avansate nu trebuia să li se fi permis să ia formă în practica greşită, din cauză că tu ai tăcut sau ai protestat atât de slab, încât cei care au mers pe o cale greşită au crezut că eşti de partea lor. Aprobarea pe care ai dat-o prin tăcerea ta, a consolidat mâinile lor într-o lucrare rea.

Tu însuţi nu ai fost capabil a discerne în mod clar, dreptatea şi cinstea, blândeţea, mila şi integritatea strictă, care trebuiau să fie menţinute în toate deciziile tale. Aceste aspecte mi-au fost prezentate de mai multe ori, iar eu nu îndrăznesc să tac. Ai fi făcut mai bine dacă ai fi predicat mult mai puţin, şi ţi-ai fi păstrat energiile pentru a lua poziţie personală împotriva celor greşiţi în spirit, în minte, în judecată, care au luptat pentru supremaţie şi într-o mare măsură au obţinut-o, ducând la un curs greşit al acţiunii. Dacă ai fi luat poziţie, discernământul tău ar fi fost mai clar, şi ai fi fost în stare să pronunţi decizii împotriva celui mai mic act de nedreptate faţă de moştenirea lui Dumnezeu. Celor care lucrează contrar voinţei lui Dumnezeu şi [1317]  reprezintă greşit caracterul Lui, li s-ar fi dat de înţeles în mod clar că tu nu poţi permite ca aceste lucruri să meargă înainte, pentru că nu poţi lăsa să fie socotite în cer drept acţiunile tale. Era de datoria ta să vorbeşti cu hotărâre, dar ai tăcut.

Îţi trimit această scrisoare, pentru că nu doresc să crezi că sunt în armonie cu acţiunea ta în aceste lucruri. Eu te implor să slujeşti lui Dumnezeu cu mintea, energia şi puterea ta, şi să faci cărări drepte pentru picioarele tale, ca nu cumva şchiopii să fie întorşi din drum. Îmi pasă de tine şi am o dragoste profundă şi stăruitoare pentru tine, şi sunt atât de neliniştită ca în niciun caz să nu-ţi dai aprobarea pentru vreun lucru rău.

Ţi-am trimis recent mărturii foarte serioase, hotărâte către bărbaţii aflaţi în poziţiile de răspundere pe care ei nu ar fi trebuit să le ocupe până în acest moment, dacă nu dau dovadă de transformare completă a caracterului. Indiferent de tactul lor în afaceri, aceşti oameni care s-au opus atât de mult timp luminii şi dovezilor, luptând împotriva lui Dumnezeu, ar fi trebuit să fie separaţi de lucrare, atât pentru binele propriului lor suflet cât şi de dragul cauzei. Căci atât timp cât ei sunt ţinuţi în poziţii de încredere, glasul şi influenţa lor conduce multe lucruri în direcţia greşită. Atunci când probleme de cea mai mare importanţă au fost aduse în faţa deciziei, judecata lor în dreptul acestor chestiuni a depins de starea minţii lor din acel moment. Mintea şi inima lor nu se află sub influenţa Duhului lui Dumnezeu. Ei sunt oameni cu un temperament puternic, cu preferinţe clare şi multă tărie de caracter, iar voinţa şi influenţa lor a decis sub controlul unui alt spirit decât cel al lui Dumnezeu.

Dacă aceşti bărbaţi ar înţelege ceea ce au făcut, de ceea ce vor fi răspunzători [1318] în ziua cea mare când toţi se vor vedea cum sunt văzuţi, şi se vor cunoaşte cum sunt cunoscuţi, ar simţi o suferinţă a inimii, o agonie a sufletului, oarecum proporţională cu răul pe care l-au făcut cauzei lui Dumnezeu. Uneori ispitele vin în asemenea minţi cu o forţă copleşitoare, pentru că Satana nu doarme niciodată, şi niciodată nu-şi ia concediu. El caută întotdeauna ocazia să facă presiuni în adunările voastre importante, pentru a-şi dezvălui propriile lui atribute prin intermediul lucrătorilor, şi să facă fără efect spiritul mărturiei care a apelat la ei de mulţi ani, prin avertismente şi mustrări.

Singura speranţă a acestor bărbaţi cu voinţă de fier şi inimi de piatră, este de a cădea pe Stâncă şi de a fi zdrobiţi. Legătura cu Hristos aduce curenţi de putere divină în suflet, astfel că tendinţele naturale, obiceiurile şi practicile îndelung nutrite, sunt schimbate de Duhul lui Dumnezeu. Ceea ce au nevoie, este o convertire reală. Când vor avea această experienţă, aceste suflete slabe, ispitite vor privi la Isus şi vor spune, „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” Ei au nevoie să aprecieze fiecare rază de lumină care cade de la tronul lui Dumnezeu pe calea lor. Ei au nevoie să prindă Duhul şi principiul legii sfinte a lui Dumnezeu, şi să-şi conformeze viaţa cu caracterul lui Hristos. O nouă putere ia în posesie inima nouă. Omul nu poate face niciodată această schimbare de la sine însuşi. Aceasta este o lucrare supranaturală, aducând un element supranatural în natura omenească slabă şi rea. Această putere va alunga demonii care stăpânesc mintea şi voinţa, şi a căror putere a fost descoperită chiar în cuvintele şi faptele acelora care pretind a fi copii ai lui Dumnezeu. [1319]

Adevărul lui Dumnezeu a întâlnit rezistenţă şi a fost călcat în picioare de bărbaţii care au urât principiile sale pure şi cereşti. Oamenii au umblat în lumina focului lor şi în tăciunii pe care     i-au aprins ei. Dumnezeu vrea ca fiecare om care are legătură cu lucrarea Sa sfântă să fie un om cu care El să poată comunica, un om cu duh smerit, care se lasă învăţat, şi cu inimă smerită. Lucrătorii care posedă acest caracter, nu se vor târâi şi nu se vor înjosi în ceea ce e lumesc, nu vor fi sclavi oamenilor şi nici agenţilor satanici. Ei vor renunţa la ei înşişi ca oameni, şi vor fi puternici. Îşi vor întoarce feţele către Soarele Neprihănirii, înălţându-se mai presus de toate lucrurile josnice, într-o atmosferă lipsită de orice pângărire spirituală şi morală.

Cel care a devenit părtaş de natură divină, ştie că cetăţenia lui este sus. El îşi primeşte inspiraţia de la Duhul lui Hristos. Sufletul lui este ascuns cu Hristos în Dumnezeu. Un astfel de om Satana nu-l mai poate folosi ca instrument al său, pentru a se strecura în sanctuarul lui Dumnezeu, ca să profaneze templul lui Dumnezeu. El câştigă biruinţe la fiecare pas. El este umplut cu gânduri înnobilatoare. El socoteşte preţioasă fiecare fiinţă omenească, pentru că Hristos a murit pentru fiecare suflet.

„Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii.” Omul care se încrede în Domnul, este puternic în puterea Lui, suficient de puternic pentru a rămâne ferm sub o mare presiune. Totuşi, pentru el este uşor să fie milos şi plin de compasiune, căci aşa e Hristos. Sufletul care este supus lui Dumnezeu, este gata să facă voia lui Dumnezeu; el caută cu sârguinţă şi cu umilinţă să cunoască această voie. El acceptă disciplina, şi se teme să umble potrivit cu [1320] propria sa judecată mărginită. El comunică cu Dumnezeu, şi conversaţia sa este în ceruri.

Oh, cât de mult rău a fost săvârşit punându-se preţ pe talentul omenesc, măcar că posesorul acestuia era neconsacrat, nesfinţit. Toate talentele omeneşti sunt fără valoare înaintea lui Dumnezeu până când Isus nu îşi pune amprenta asupra lui. Apoi, în şi prin Hristos, omul devine un agent eficient pentru ceea ce e bun, pentru că are legătură vie cu Dumnezeu. Când adevărul pune stăpânire totală asupra conştiinţei unui om, acesta sfinţeşte sufletul. Toate sensibilităţile îi sunt trezite, simpatiile lui nu mai sunt schimbătoare. Lumina de la Soarele Neprihăniri, străluceşte în inima lui, şi el devine un reprezentant serios, viu, al adevărului. Esenţiali nu sunt oamenii cei mai elocvenţi sau marii oameni de afaceri, ci oamenii care poate că sunt priviţi ca având puţin talent, dar care sunt oameni cinstiţi, simpli, oameni umili, cu inimă mare, şi aceştia pot ajunge la utilitate mare, binecuvântând omenirea oriunde Isus spune, „Voi sunteţi sarea pământului.” Fie ca orice om din editură să practice lecţia învăţată prin acest simbol, şi să reprezinte sarea care dă gust:  Dumnezeu nu poate fi înşelat, El cunoaşte fiecare bob de sare pură.

Enoh a umblat cu Dumnezeu, şi nu s-a mai găsit, căci Dumnezeu l-a luat. Domnul vrea să umblăm cu El. Dacă El conduce lucrarea, aceasta va înainta în felul Său, şi va purta amprenta Sa.

Îţi scriu acest lucru pentru că nu îndrăznesc să fac altfel. Nu vreau să porţi toată responsabilitatea, de aceea, voi trimite aceasta şi altora, care ar trebui să înţeleagă situaţia, şi să te ajute. Ne rugăm pentru tine, ca Dumnezeu să-ţi dea harul Său sprijinitor.

Cu dorinţa sinceră să fii în întregime şi pentru totdeauna de partea Domnului, voi aştepta, voi veghea şi mă voi ruga. [1321]