Scrisoarea 1, 1889 - Către W.C. White

Scrisoarea 1, 1889 - Către W.C. White

Scrisoarea 1, 1889
Chicago, Ill
7 aprilie 1889

 

CĂTRE W.C. WHITE

 

Iubitul meu fiu, Willie,

Ne simţim profund recunoscători pentru binecuvântarea lui Dumnezeu care a venit aici peste adunare. Am fost binecuvântaţi cu toţii, cu adevărat. Joi a început să izbucnească, iar vineri am avut adunări excelente, însă, oh, cât de greu a fost să învăţăm oamenii să-şi întoarcă privirile de la ei, spre Isus şi neprihănirea Sa. A trebuit să depunem un efort continuu. Sunt sigură că cei ce sunt prezenţi încep să vadă ce au pierdut până acum datorită necredinţei, şi datorită predicilor lipsite de Hristos ce le-au fost prezentate. Dacă solia ce s-a predicat aici, nu este adevăr prezent pentru timpul de faţă, atunci nu-mi dau seama cum am putea ştii ce este adevăr.

Ţi-am spus că Mrs. Miles Grant a fost printre ascultători joia trecută? Mi-a fost prezentată în camera mea, şi am avut o întrevedere plăcută. Mi-a spus că nu ştiuse dacă mă va interesa întâlnirea cu nevasta lui Miles Grant, întrucât el şi eu eram într-o opoziţie atât de ascuţită.      I-am spus că nu eu l-am atacat pe soţul ei, ci el mă urmărea şi mă ataca. Ea a vorbit într-un mod foarte plăcut şi şi-a exprimat aprecierea faţă de modul în care ne facem lucrarea în oraşe ca Chicago. Mi-a mărturisit că îi spusese soţului ei că noi ca popor dăm pe faţă un zel de apreciat în trăirea lucrării misionare, în timp ce ei, ca popor, făceau foarte puţin şi  erau pe cale de a se usca, lipsindu-le metodele de lucru pe care le folosesc adventiştii de ziua a şaptea.

Vineri dimineaţa, lucrarea lui Dumnezeu s-a manifestat în adunarea noastră. Inimile au fost mişcate de Spiritul lui Dumnezeu, şi s-au făcut multe mărturisiri.[286] Inima mi s-a umplut de bucurie pe măsură ce auzeam poporul recunoscând că primiseră o educaţie în ce priveşte credinţa, cum nu mai avuseră până acum, şi că Isus era foarte drag sufletului lor. Au afirmat că nu au ştiut până acum, din experienţă, cum este iubirea lui Dumnezeu, dar acum au auzit, au crezut şi vor merge să predice aşa cum nu au mai prezentat până acum, meritele unui Mântuitor răstignit şi înviat. Au simţit că au fost convertiţi din nou cu adevărat. Sufletele le-au fost eliberate, păcatele le-au fost iertate, iubirea lui Isus era în inimile lor. Sensibilitatea inimii şi căinţa spiritului, acestea dovedesc lucrarea Duhului Sfânt şi a harului lui Hristos în suflet. Sabatul a sosit pentru noi ca o bucurie, o binecuvântare. Am sfinţit Sabatul cu inimi recunoscătoare, şi a fost cel mai frumos Sabat de care ne-am bucurat vreodată. Adunarea de la cinci şi jumătate a început după ce adunarea de după amiază s-a terminat. Fiecare inimă părea să răspundă iubirii lui Dumnezeu, iar sufletele au simţit povara de a exprima iubirea minunată pe care o găsiseră.

Mărturia tuturor este că regretă profund faptul că nu au văzut şi nu au cunoscut mai repede ceea ce înţeleg acum. Acum, ei au asigurarea favorii lui Dumnezeu, şi au pacea lăuntrică a lui Hristos. Suflet după suflet, au mărturisit despre o nouă convertire. Adunările noastre au fost cu adevărat momente emoţionante. Ştim că Isus a fost în adunările noastre. Bucuria s-a amestecat cu lacrimile. Mă bucur în Domnul să văd progresând lucrarea cea bună.

În Sabat dimineaţă, fratele A.T. Jones a susţinut un discurs plin de hrană grasă şi miezoasă. După amiază am vorbit cu multă libertate, unui auditoriu vast, despre măreţul plan de mântuire. Am rămas apoi la o adunare de părtăşie binecuvântată şi, cât de diferite au fost mărturiile pe care le-am auzit acum, faţă de cele de la începutul seriei de adunări. Mărturiile au fost pline de bucurie şi de laudă la adresa lui Dumnezeu, pentru lumina preţioasă pe care o primise sufletul lor. Fraţii au exprimat [287] faptul că acum Îl cunosc mai bine pe Dumnezeu, datorită luminii pe care au primit-o. Acum ei înţeleg într-o măsură mult mai mare caracterul Său, bunătatea Lui, îndurarea şi dragostea Lui. Au înţeles mai mult din ce înseamnă să ai o credinţă vie. Ei au afirmat că au acum o înţelegere mult mai inteligentă despre ce înseamnă să rămână în Hristos, şi Hristos să rămână în ei. Multe mărturii au fost rostite de către fraţii lucrători, arătând că acum pot să vadă cât de puţin din neprihănirea lui Hristos prezentaseră în predicile lor, cât de ignoranţi fuseseră în ce priveşte cunoaşterea Scripturilor şi a puterii lui Dumnezeu. Ei simt acum că pot porni la datoria lor cu un curaj şi o speranţă nouă, şi că Îl pot prezenta acum oamenilor pe Isus şi iubirea Sa.

De la începutul Sabatului, până la încheierea lui, a fost o zi plină de binecuvântări deosebite, şi este una dintre cele mai preţioase imagini pe care le voi păstra în memorie, amintindu-mi de ea cu plăcere şi cu bucurie. Bun este Domnul şi vrednic de laudă! Fraţii Kilgore şi Starr au trimis telegrame fraţilor din bisericile învecinate, care au lipsit de la adunare din cauza ocupaţiilor lor vremelnice. Au sosit şi aceştia vineri, şi s-au bucurat, adăpându-se din spiritul adunării.

Duminică, 7 aprilie, ţine acum de trecut. Capela a fost plină, iar holurile şi camerele învecinate au fost de asemenea ocupate. Adunările au început la cinci şi jumătate dimineaţa, şi au continuat toată ziua, abia fiind nevoie de câte o pauză. Desigur, a fost rezervat şi un anumit timp pentru mâncare. Fratele Jones şi eu am susţinut orele de predicare, iar Domnul a împărtăşit vorbitorilor harul Său, în măsură bogată. Cei de faţă au fost profund interesaţi, şi mulţi dintre cei ce erau nehotărâţi s-au înclinat în direcţia cea bună. Credem că mulţi se vor hotărî pentru adevăr în urma acestor adunări. Pacea şi liniştea cea dulce a lui Dumnezeu pare să fie în toţi. Nu au existat izbucniri de fanatism, ci mai degrabă s-a manifestat pacea şi bucuria care aparţine cerului.[288] Cu ochi înlăcrimaţi şi cu buze tremurătoare, au fost rostite mărturii pline de credinţă şi nădejde, curaj şi bucurie.

Avem motive să lăudăm pe Dumnezeu cu inima, cu sufletul şi cu glasul. După adunarea de seară, unsprezece candidaţi au fost botezaţi în bazin. Acum, că a venit iluminarea Spiritului lui Dumnezeu, toţi par să înveţe repede; dar la început lecţiile prezentate li s-au părut ciudate şi noi, iar inimile şi minţile nu au putut să le reţină. Acum într-o singură zi se poate face mai mult decât la început într-o săptămână, pentru că acum ei au inimile deschise faţă de Isus, şi El locuieşte în ei. Cu toţii regretă faptul că au fost atât de mult timp neştiutori faţă de ce este adevărata religie. Le pare rău că nu au ştiut că adevărata religie este o dependenţă totală de neprihănirea lui Hristos, şi nu de propriile merite.

Aprilie 8, zece şi jumătate a.m. Am avut o adunare foarte preţioasă în această dimineaţă, la ora cinci şi jumătate. I-ar fi făcut bine sufletului tău dacă ai fi auzit mărturisirile rostite din inimă. Fratele John Sisley a rostit în mod liber o mărturie din toată inima. Fratele Ballanger s-a arătat a fi un om convertit, şi mărturia lui sună bine. El spune că acum se poate îngriji de lucrare mult mai bine ca înainte, pentru că până acum nu ştiuse cum să exercite credinţa şi cum să se prindă de neprihănirea lui Hristos. Mi-ar fi plăcut să-l auzi şi să-l vezi pe fratele Kilgore. El spune exact ce are în suflet. Plânge şi se bucură. El afirmă că a fost convertit din nou, că i s-au deschis ochii şi că acum, în experienţa lui religioasă, nu mai vede oamenii ca pe nişte copaci care umblă, ci vede limpede că trebuie să se sprijine pe neprihănirea lui Hristos, căci dacă nu, este un om pierdut. Fratele Tait a venit de asemenea în lumina cea limpede, iar mărturia lui răsună pe un ton hotărât. L-a găsit pe Isus şi este foarte fericit. El spune că la adunarea noastră participă tineri ce au fost aduşi la adevăr datorită eforturilor lui, şi ne putem imagina cât de fericit se simte [289] văzând lucrarea profundă a Duhului lui Dumnezeu în inimile lor şi auzindu-i cum îşi exprimă bucuria şi recunoştinţa pentru faptul că lumina a strălucit peste noi.

Oh, dacă aceştia ar fi cunoscut ceea ce înţeleg cum, încă de când au îmbrăţişat adevărul, cât de înaintaţi ar fi fost în viaţa dumnezeiască. Oh, cât de mult timp, câte ocazii au fost risipite, pentru că poporul lui Dumnezeu nu a avut credinţa şi iubirea lui Isus, în experienţa lor religioasă! Fratele Tait spune, „Oh, dacă aş fi predicat evanghelia lui Hristos sufletelor pentru care am lucrat, ar fi fost mult mai bine pentru ei! De acum înainte voi predica pe Isus Hristos şi pe El răstignit, în toată lucrarea mea misionară”. Fratele Kilgore este foarte bucuros în Domnul. El vede acum greşelile pe care le-a făcut la Minneapolis, şi se bucură atât de mult de privilegiul pe care îl are, de a participa la aceste adunări. Adunarea din dimineaţa aceasta a fost, după cum au afirmat unii, ca vinul cel bun care vine la urmă. Atât de fericite sunt feţele! Atâta mulţumire şi recunoştinţă au fost exprimate de către poporul lui Dumnezeu, şi ne bucurăm cu toţii în Domnul.

Willie, sunt neliniştită pentru bietele oi din Iowa. Ce vină au ele de trebuie să rămână necercetate? Păcatul păstorului nu trebuie pus asupra oilor. Mă doare inima când mă gândesc la cei care lucrează pentru bisericile din Iowa. Nu s-ar putea organiza adunările de tabără în aşa fel încât fratele A.T. Jones să meargă cu mine la Iowa? Am putea merge fără să aşteptăm ca păstorii aceia orbi să-şi manifeste dorinţa să mergem acolo. Ştii că ţi-am spus că fraţii de acolo m-au invitat, prin vot cu ridicare de mână, să particip la adunarea de tabără din Iowa. Mă voi duce, dacă se pot aranja lucrurile în aşa fel încât fratele Jones să mă însoţească. Dacă nu se poate aranja, te rog să-mi spui, iar dacă se poate, anunţă-mă imediat. Mulţi fraţi mă aşteaptă să particip la tabăra din Illinois, însă eu consider că li s-a dat o pornire bună odată cu aceste adunări, de aceea ar trebui să mergem în altă parte, unde [290] nu se cunoaşte lucrarea noastră. Nu m-am gândit la aceasta pentru că mi-ar fi propus cineva, ci pentru că simt că acele oi sărmane au nevoie tocmai de ajutorul pe care putem să li-l dăm. Anunţă-mă prin telegraf despre părerea ta.

Cred că fratele A.T. Jones ar trebui să participe la cât mai multe tabere, ca să transmită atât fraţilor cât şi vizitatorilor noştri, subiectul preţios al credinţei şi neprihănirii lui Hristos. Este un potop de lumină în ce priveşte acest subiect, iar dacă el participă numai la adunările colportorilor, cum poată să ajungă subiectul la marea masă? Nu e de aşteptat ca vreunul dintre colportori să poată prezenta subiectul acesta în lumina în care el îl prezintă. Cred că jefuim bisericile de lumina şi de solia actuală, dacă el nu participă la tabere.

Vizitatorii noştri trebuie lăsaţi să înţeleagă că noi predicăm evanghelia la fel cum predicăm şi legea, iar atunci ei se vor desfăta cu aceste adevăruri şi mulţi vor trece de partea adevărului. Vă rog să vă gândiţi bine la aceste lucruri, şi după ce vă rugaţi, luaţi o hotărâre. Şi încă ceva. Nu văd de ce jumătate din timpul pentru Kansas nu ar putea fi acordat pentru Iowa, sau pentru alt loc aflat în nevoie. Sunt gata să merg acolo unde este cea mai mare nevoie.

Un număr mult mai mare de oameni ar fi trebuit să participe la această adunare, pentru că adevărul a fost prezentat puţin câte puţin, învăţătură peste învăţătură. Fratele Jones i-a instruit cu răbdare pe oameni, vorbind de câte patru ori pe zi. Cea de a treia ocazie de vorbire din zi era la ora patru, fiind rezervată scandinavilor din partea de vest.

Aici voi încheia. Aştept veşti cât mai repede posibil şi, dacă vezi vreo posibilitate să particip la taberele din Pennsylvania sau Iowa, anunţă-mă. Dacă se poate să particip la ambele. Salutări pentru Mary. Domnul să o binecuvânteze din belşug, este rugăciunea mamei tale.

 

                        Mama [291]