Scrisoarea 100, 1896
Sunnyside, Cooranbong, 27 august 1896

CĂTRE A. O. TAIT

Dragă frate,

Nu ți-am scris mult pentru că am știut că ceea ce ți-aș fi scris nu ar fi făcut decât să-ți sporească povara și să-ți intensifice sentimentele dureroase pe care trebuie că le ai, în timp ce nu este nicio speranță că ai putea schimba în vreun fel situația.

Îmi pare foarte rău pentru fratele Olsen. I-am scris multe în legătură cu situația aceasta. El mi-a scris înapoi, mulțumindu-mi pentru scrisorile trimise la timp, dar nu a acționat după lumina dată. Cazul lui este un caz ciudat. În timp ce a călătorit din loc în loc, și-a luat ca însoțitori bărbați al căror spirit și influență nu ar trebui aprobate, iar oamenii care își pun încrederea în ei vor fi conduși pe o cale rea. Dar fără să țină seama de lumina care i-a fost pusă în față de ani de zile în legătură cu această problemă, el s-a aventurat să meargă mai departe, exact contra luminii pe care Domnul i-o dădea. Toate acestea aduc confuzie asupra discernământului lui spiritual și îl fac să fie un străjer necredincios în ce privește interesul general, integritatea și înaintarea sănătoasă a lucrării. El merge pe o cale dăunătoare discernământului său spiritual și face alte minți să vadă lucrurile într-o lumină pervertită. El a dat dovezi de netăgăduit despre faptul că nu pune preț pe Mărturiile pe care Domnul a găsit [1607] cu cale să le dea poporului Său, ca fiind vrednice de respect, cu suficientă greutate pentru a-i influența purtarea.

Mă doare acest lucru într-un mod pe care nu-l pot descrie. Fără îndoială, fratele Olsen a făcut ca Aaron, în ce-i privește pe acești oameni care s-au opus întruna lucrării lui Dumnezeu, de la Minneapolis încoace. Ei nu s-au pocăit de păcatul lor de a se fi împotrivit luminii și dovezilor. Cu mult timp înainte i-am scris lui A. R. Henry, dar nu am primit de la el niciun cuvânt ca răspuns. De curând le-am scris lui Harmon Lindsay și soției lui, însă presupun că nu vor acorda suficientă atenție acestui fapt încât să răspundă.

După lumina pe care Dumnezeu a binevoit să mi-o dea, până când câmpul intern nu va avea bătăile inimii mai sănătoase, cu cât mai puține călătorii lungi va face fratele Olsen împreună cu ajutoarele alese de el, A. R. Henry și Harmon Lindsay, cu atât va fi mai bine pentru cauza lui Dumnezeu. Câmpurile îndepărtate vor fi la fel de bine fără aceste vizite. Boala de la inima lucrării otrăvește sângele, și în felul acesta boala este transmisă trupurilor pe care ei le vizitează. Totuși, fără să țină seama de starea de lucruri bolnăvicioasă de acasă, unii au simțit marea povară de a strânge sub aripile lor părintești toate grupurile de credincioși. Dar dacă instituțiile pe care Dumnezeu le-a adus la existență ar avea discernământ spiritual, nu ar face concesii în fața acestor propuneri părintești. Nu este după rânduiala lui Dumnezeu ca o mână de oameni să administreze marile interese din întregul câmp.

Mulți dintre bărbații care au acționat ca sfetnici în adunări [1608] și ședințe de comitet trebuie să fie îndepărtați. Alți bărbați ar trebui să le ia locul, căci glasul lor nu este glasul lui Dumnezeu. Planurile și strategiile lor nu sunt după rânduiala lui Dumnezeu. Aceiași bărbați au fost ținuți la casa de editură ca directori ai comitetelor, până când sub conducerea lor și din cauza opiniilor lor, focul obișnuit a ajuns să fie folosit în locul focului sacru pe care îl aprinde numai Dumnezeu. Bărbații aceștia nu mai poartă numele de Israel, ci sunt uzurpatori. Au lucrat așa de mult ei înșiși, în loc să fie ei lucrați de Duhul Sfânt, încât nu știu ce spirit îi împinge la acțiune.

Ar fi fost mai bine pentru Colegiul din Battle Creek dacă ar fi fost doar pe jumătate față de cât este, iar cealaltă jumătate să fi fost amplasată departe de Battle Creek.

Orbirea spirituală în care se află mințile omenești pare să se adâncească. Sunt bărbați neconvertiți care țin în mâini lucrurile spirituale. Toți aceștia ar trebui înlocuiți cu bărbați care nu au doar o cunoștință despre adevăr, ci și trăiesc adevărul și au suficient respect pentru Biblie încât să asculte de un „așa zice Domnul”. Mulți dintre bărbații care pentru un timp îndelungat au fost în legătură cu casa de editură și cu alte ramuri importante ale lucrării sunt cu adevărat necunoscători în ce privește influența deciziilor pe care le iau. Dacă ar avea idee despre importanța acestor decizii, dacă ar înțelege însemnătatea lor în ce privește lucrarea, ar fi mult mai modești când ar înainta idei și când ar susține cu glas tare propunerile pe care le fac alții.

Este nevoie de pioșenie. Trebuie să se vadă mai puțină încredere în sine și mult mai multă umilință. Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns să fie privită ca un lucru obișnuit. [1609] Ar fi fost mult mai bine dacă s-ar fi schimbat bărbații din conducere și din comitete decât dacă s-ar fi păstrat exact aceiași oameni timp de ani de zile, până când au ajuns să creadă că propunerile lor trebuie să fie adoptate fără discuție, iar, în general, nicio voce nu s-a mai ridicat în opoziție. La adunări de sfătuire iau parte bărbați care nu au discernământul pe care ar trebui să-l aibă. Înțelegerea lor este îngustă și egocentrică. Este nevoie de o schimbare. Nu va fi înțelept să se realizeze nici jumătate sau un sfert din proiectele care au fost propuse.

Fie ca toți aceia care iau parte la adunări pentru sfătuire sau la adunări de comitet să scrie în inima lor cuvintele: „Lucrez pentru prezent și pentru veșnicie. Trebuie să dau socoteală lui Dumnezeu pentru toate motivele care mă împing la acțiune.” Acesta să fie un motto pentru fiecare. Rugăciunea psalmistului să se înalțe către Dumnezeu: „Pune o strajă, Dumnezeule, înaintea gurii mele, păzește ușa buzelor mele. Nu-mi lăsa mâna să se abată spre niciun rău, ca să nu fac fapte rele împreună cu cei ce lucrează nelegiuirea și nu mă lăsa să mănânc din mâncărurile lor alese.”

Am fost făcută să văd că se pune prea multă încredere în bărbații din Battle Creek aflați în poziții de încredere. Cei care locuiesc în ținuturi îndepărtate nu vor face ceea ce judecata lor le spune că este drept, dacă nu cer mai întâi permisiunea de la Battle Creek. Înainte să facă vreun pas, ei așteaptă să vină un „da” sau un „nu” de acolo.

Starea aceasta de lucruri a fost produsă de înțelepciunea mărginită a omului. Dumnezeu nu a inspirat nicio asemenea dependență de câteva minți mărginite. Dumnezeu trebuie să fie întrebat; Dumnezeu trebuie să fie căutat cu rugăciune, în umilință, de bărbații care trăiesc în Australia, în Africa, în orice țară îndepărtată. Cine este singurul care poate da minte [1610] și judecată bărbaților din Battle Creek? Dacă judecata lor este valoroasă, judecata aceasta se găsește în Dumnezeu. Este El mai aproape de bărbații din Battle Creek decât de lucrătorii care se află în ținuturi îndepărtate? Trebuie ca Domnul să meargă la Battle Creek și să spună celor de acolo ce trebuie să facă bărbații care lucrează în țări îndepărtate?

Aceia care lucrează în zone aflate departe de Battle Creek fac o greșeală prin faptul că depind de câteva minți din acel loc. Bărbații aceștia din B. C. nu cunosc situația cauzei și lucrării din diferite localități. Fie ca aceia care sunt pe teren în acele țări să-și aducă aminte că Dumnezeu le-a dat creier și inteligență ca să-și folosească talentele. Dacă ei greșesc în anumite lucruri în timp ce lucrează în districtul lor, nu trebuie să fie condamnați. Aceia care vor să-i condamne poate că au făcut greșeli mai mari. Fie ca bărbații aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să ceară înțelepciune de la Acela care a promis să o dea tuturor celor care o cer, fără mustrare. Dumnezeu este un Dumnezeu care se află aproape, nu departe. „Veniți la Mine – zicea Hristos – toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă! Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!” O, cât de diferit de aceste cuvinte au simțit și au acționat bărbații din Battle Creek, atunci când au fost consultați. Ei nu au dat pe față blândețea și smerenia inimii manifestată de marele Învățător și Mântuitor al oamenilor, ci, în locul lor, au dat pe față o superioritate egoistă, un spirit poruncitor. Prin aceasta au dovedit că Isus nu locuiește în inimile lor. Mulțumim Domnului că nu toți au acest spirit; dar conferințele se umplu repede de sentimentul acesta de superioritate, plin de îndreptățire de sine. [1611]

Aceia aflați în diferite țări să umble prin credință. Ei să se întrebe: „Slujesc eu bărbaților din Battle Creek sau slujesc Domnului?” Ei trebuie să simtă că au de dat socoteală în mod individual lui Dumnezeu, nu oamenilor care dovedesc că ei înșiși au nevoie să ceară înțelepciune de la Dumnezeu. Pe măsură ce slujitorii aleși ai Domnului Îl vor căuta pentru a primi înțelepciune, El va răspunde rugăciunilor lor. Cei din țări îndepărtate care sunt pe teren să se consulte împreună, să se roage împreună, să deschidă cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi sfat. Acolo unde doi sau trei au același gând, cuvântul declară că orice ar cere în Numele lui Isus, le va fi dat. „Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide!” Plecați-vă până la pământ înaintea lui Dumnezeu. Apropiați-vă cu teamă sfântă de tronul harului. Prezentați înaintea Lui cuvântul lui Dumnezeu care nu este „da” și „nu”, ci este „da” și „amin” în Hristos Isus.

„Dacă vreunul dintre voi are nevoie de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără reproșuri, și ea îi va fi dată. Dar să o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, clătinat și dus de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om cu inima împărțită și nestatornic în toate căile sale. […] Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați: orice lucru bun pe care‑l primim și orice dar desăvârșit sunt de sus, coborându‑se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” „Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii! Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți [1612] cu mulțumire cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri! Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.”

Fraților, să ne învățăm în așa fel încât să depindem de oameni, în loc să facem din Dumnezeu încrederea noastră și Cel de care depindem în orice împrejurare critică? În orice lucrare se încearcă a fi făcută în legătură cu cauza și lucrarea lui Dumnezeu, ne aflăm sub obligație creștină față de Dumnezeu. El să fie consultat. O mână de oameni, oricare ar fi poziția lor, orice funcție ar deține, nu trebuie să fie minte și judecată pentru lucrarea vastă din marea vie, care este lumea.

Lăsați-i pe cei aflați în orice țară îndepărtată să lucreze fără egoism, în temere de Dumnezeu și iubire față de El, pentru înaintarea lucrării. Ca misionari pentru Dumnezeu, ei pot face mult pentru Stăpânul lor, dacă sunt în legătură cu El. Ei trebuie să se apropie de Dumnezeu cu deplina asigurare a credinței, înălțând mâini sfinte, fără mânie sau îndoială. Dumnezeu le va descoperi voia Lui; însă aceia care nu lucrează cu ochii ațintiți numai spre slava lui Dumnezeu, care nu fac din El Cel de care depind și încrederea lor, care se sprijină mai degrabă pe înțelepciunea omenească, vor face gafe. Cea mai bogată experiență se câștigă făcând lucrarea lui Dumnezeu. În aceasta puteți dobândi înțelepciune și puteți vedea că făgăduințele lui Dumnezeu sunt încercate.

Este o greșeală a încuraja acele conferințe care sunt separate să prezinte totul înaintea minților mărginite ale celor din Battle Creek, întrebându-i pe aceștia ce să facă. Oamenii nu-și vor dezvolta niciodată înțelepciunea în administrare, nici în domeniul financiar, nici în cel spiritual, dacă se învață să depindă de creierul altor oameni, care să gândească și să facă planuri în locul lor. [1613] Dacă vor face greșeli, Domnul va permite ca aceste greșeli să fie schimbate în biruințe, dacă vor învăța să tragă foloase din aceste lucruri. Oare vor oamenii să rămână pentru totdeauna umbrele minților altora? Dumnezeu nu a exclus pe nimeni de la făgăduința Sa: „Dacă vreunul dintre voi are nevoie de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu.”

O, cât de puțin cunosc oamenii, chiar și președinții conferințelor, puterea și ajutorul nespus de mare pe care le dă Dumnezeu cercetătorului umil și serios, care își pune încrederea în Dumnezeu și nu pune ca sfetnici niște oameni în locul în care numai Dumnezeu trebuie să stea. Mii și mii de îngeri și de zece ori zece mii slujesc celor care vor fi moștenitori ai mântuirii. Dumnezeu așteaptă să vină în ajutorul tuturor celor care privesc la El. Dar ce părere pot avea îngerii, care așteaptă să împlinească voia și porunca lui Dumnezeu, ca să vină în ajutorul lucrării Lui din orice loc, când văd că fețele care ar trebui să fie ridicate spre Dumnezeu și vocile care ar trebui să fie auzite în rugăciuni și cereri împreună cu mulțumiri adresate lui Dumnezeu, se întorc de la Dumnezeu, iar ei își trimit cererile la Battle Creek, cerând sfat de la oameni supuși greșelii? Nu se va face nicio schimbare în aceste lucruri? Este mare nevoie de o schimbare decisivă. Slujitorii Domnului sunt răspunzători în fața Lui. Niciun om nu trebuie să fie conștiință pentru ei. Domnul vrea ca acei oameni care știu cum să facă lucrarea lui Dumnezeu să lucreze în via Sa.

Dacă președintele Conferinței Generale este supraîmpovărat de muncă, să lase ca tinerii sau cei mai vârstnici, cu experiență, să stea în preajma celui trudit și să ridice poverile, susținându-l prin cuvinte de încurajare, punându-se în locul lui și împlinind lucrarea pe care [1614] acesta o are de făcut, sub care poate să cadă, din cauză că este disproporționată față de tăria lui.

În timp de mare presiune, există forțe spirituale care trebuie solicitate pentru a lua din poveri; dar, mai mult, câmpul trebuie împărțit pe porțiuni între bărbații care vor sta ca purtători de poveri. Trebuie să existe forțe numeroase pe care să se poată pune bază, dar acestea nu trebuie să fie menținute în aceeași poziție de răspundere an după an. Câmpul este prea larg pentru acestea. Ne-am învățat să trimitem orice cerere măruntă la Battle Creek, până când lucrarea cea sacră a trecut pe la așa de multe elemente umane, încât a fost contaminată. Influența murdară a naturii umane nesfințite a pătruns în ea, așa încât nimic nu mai este sigur, sacru și sfânt. Dar este de puțin folos să fie adresate apeluri bărbaților care și-au menținut poziția superioară, până când în mintea lor sacrul s-a amestecat cu profanul.

Abia am atins trei dintre subiectele importante. Urmează mai mult.

Ellen G. White [1615]