Scrisoarea 100, 1896 - Către A.O. Tait

Scrisoarea 100, 1896 - Către A.O. Tait

Scrisoarea 100, 1896
„Sunnyside”,
Cooranbong,
27 august 1896

CĂTRE A.O. TAIT

 

Iubite frate,

Nu ţi-am scris mult pentru că am ştiut că ceea ce ţi-aş fi scris nu ar fi făcut decât să-ţi sporească povara şi să-ţi intensifice sentimentele dureroase pe care trebuie că le ai, în timp ce nu este nicio speranţă că ai putea schimba în vreun fel situaţia.

Îmi pare foarte rău pentru fratele Olsen. I-am scris mult în legătură cu situaţia. El mi-a scris înapoi, mulţumindu-mi pentru scrisorile trimise la timp, dar nu a acţionat după lumina dată. Cazul lui este un caz misterios. În timp ce a călătorit din loc în loc, şi-a luat ca însoţitori bărbaţi ale căror spirit şi influenţă nu ar trebui aprobate, iar oamenii care îşi pun încrederea în ei vor fi conduşi pe o cale rea. Dar, fără să ţină seama de lumina care i-a fost pusă  în faţă de ani de zile în legătură cu această problemă, se aventurează să meargă mai departe, exact contra luminii pe care i-a dat-o Domnul. Toate acestea aduc confuzie peste discernământul lui spiritual şi îl fac să fie un străjer necredincios, în ce priveşte interesul general, integritatea şi înaintarea sănătoasă a lucrării. El merge pe o cale dăunătoare discernământului său spiritual, şi conduce alte minţi să vadă lucrurile într-o lumină pervertită. El a dat dovezi de netăgăduit despre faptul că nu pune preţ pe mărturiile pe care Domnul a văzut [1607] de bine să le dea poporului Său, ca fiind mărturii vrednice de respect, cu suficientă greutate pentru a-i influenţa comportarea.

Mă doare acest lucru într-un mod pe care nu-l pot descrie. Fără îndoială, fratele Olsen a făcut ca Aaron, în ce priveşte pe aceşti oameni ce s-au opus lucrării lui Dumnezeu tot timpul de la Minneapolis încoace. Ei nu s-au pocăit de păcatul lor de a se fi împotrivit luminii şi dovezilor. Cu mult timp înainte am scris lui A.R. Henry, dar nu mi-a venit de la el niciun cuvânt de răspuns. De curând am scris lui Harmon Lindsay şi soţiei lui, însă presupun că nu va acorda suficientă atenţie acestui fapt încât să răspundă.

După lumina pe care Dumnezeu a binevoit să mi-o dea, până când câmpul intern nu va avea bătăile inimii mai sănătoase, cu cât mai puţine călătorii lungi va face fratele Olsen împreună cu ajutoarele lui alese, A.R. Henry şi Harmon Lindsay, cu atât va fi mai bine pentru cauza lui Dumnezeu. Câmpurile îndepărtate vor fi foarte bine fără aceste vizite. Boala de la inima lucrării otrăveşte sângele, şi în felul acesta boala este transmisă trupurilor pe care le vizitează ei. Totuşi, fără să ţină seama de starea de lucruri bolnăvicioasă de acasă, unii au simţit o mare povară ca să strângă sub aripile lor părinteşti toate corpurile de credincioşi. Dar dacă instituţiile pe care le-a adus Dumnezeu la existenţă ar avea discernământ spiritual, nu ar face concesii acestor propuneri părinteşti. Nu este după rânduiala lui Dumnezeu ca o mână de oameni să administreze marile interese din întregul câmp.

Mulţi dintre bărbaţii care au acţionat ca sfetnici în adunări [1608] şi şedinţe de comitet, trebuie să fie îndepărtaţi. Alţi bărbaţi ar trebui să le ia locul, căci glasul lor nu este glasul lui Dumnezeu. Planurile şi strategiile lor nu sunt după rânduiala lui Dumnezeu. Bărbaţii aceştia au fost ţinuţi la casa de editură ca directori ai comitetelor, până când sub conducerea şi datorită opiniilor lor, focul obişnuit este folosit în locul focului sacru pe care îl aprinde numai Dumnezeu. Bărbaţii aceştia nu mai poartă numele de Israel, ci sunt uzurpatori.. Au lucrat aşa de mult ei înşişi, în loc să fie ei lucraţi de Duhul Sfânt, încât nu ştiu ce spirit îi împinge la acţiune.

Ar fi fost mai bine pentru Colegiul din Battle Creek dacă ar fi fost doar pe jumătate cât este, iar cealaltă jumătate să fi fost amplasată departe de Battle Creek.

Orbirea spirituală în care se află minţile omeneşti pare să se adâncească. Sunt bărbaţi neconvertiţi printre cei care au în mâini lucrurile spirituale. Toţi aceştia ar trebui înlocuiţi cu bărbaţi care nu au doar o cunoştinţă despre adevăr, ci şi trăiesc adevărul şi au suficient respect pentru Biblie încât să asculte de un „Aşa zice Domnul”. Mulţi dintre bărbaţii care pentru un timp îndelungat au fost în legătură cu casa de editură şi cu alte ramuri importante ale lucrării, sunt cu adevărat necunoscători în ce priveşte influenţa deciziilor pe care le iau. Dacă ar avea idee despre importanţa acestor decizii, dacă ar înţelege însemnătatea lor în ce priveşte lucrarea, ar fi mult mai modeşti când ar înainta idei şi când ar susţine cu glas tare propunerile pe care le fac alţii.

Este nevoie de pioşenie. Mai puţină încredere de sine, şi mult mai multă umilinţă trebuie să se vadă. Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns să fie privită ca un lucru obişnuit [1609]. Ar fi fost mult mai bine să fi schimbat bărbaţii din conducere şi din comitete decât să-i fi păstrat timp de ani de zile, până când au ajuns să creadă că propunerile lor trebuie să fie adoptate fără discuţie, şi până când în general nicio voce nu s-a mai ridicat în opoziţie. La şedinţele de consfătuire iau parte bărbaţi care nu au discernământul pe care ar trebui să-l aibă. Înţelegerea lor este îngustă şi egocentristă. Este nevoie de o schimbare. Nu va fi înţelept să se realizeze nici jumătate sau un sfert din  proiectele care s-au pus la cale.

Fie ca toţi aceia care iau parte la adunări pentru sfătuire sau la adunări de comitet, să scrie în inima lor cuvintele, „lucrez pentru acum şi pentru veşnicie. Trebuie să dau socoteală lui Dumnezeu pentru toate motivele care mă împing la acţiune.” Acesta să fie un motto pentru fiecare. Rugăciunea psalmistului să se înalţe către Dumnezeu, „Pune o strajă, Dumnezeule, înaintea gurii mele, păzeşte uşa buzelor mele. Nu-mi lăsa mâna să se abată spre nici un rău, ca să nu fac fapte rele împreună cu cei ce lucrează nelegiuirea, şi nu mă lăsa să mănânc din mâncărurile lor alese.”

Am fost condusă să văd că se pune prea multă încredere în bărbaţii din Battle Creek aflaţi în poziţii de încredere. Cei ce locuiesc în ţinuturi îndepărtate nu vor să facă ceea ce judecata lor le spune că este drept, dacă nu cer mai întâi permisiunea de la Battle Creek. Înainte să facă vreun pas, ei aşteaptă să vină de acolo un da sau un nu.

Starea aceasta de lucruri a fost produsă de înţelepciunea mărginită a omului. Dumnezeu nu inspiră nicio dependenţă de felul acesta, de câteva minţi mărginite. Dumnezeu trebuie să fie întrebat; Dumnezeu trebuie să fie căutat cu rugăciune în umilinţă, de bărbaţii care trăiesc în Australia, în Africa, în orice ţară îndepărtată. Cine este singurul care poate da minte şi judecată [1610] bărbaţilor din Battle Creek? Dacă ei au judecată de valoare, judecata aceasta se găseşte în Dumnezeu. Este El mai aproape cu ceva de bărbaţii din Battle Creek decât de lucrătorii care muncesc în slujba Sa în ţinuturi îndepărtate? Trebuie ca Domnul să meargă la Battle Creek şi să spună celor de acolo ce trebuie să facă bărbaţii care lucrează în ţări îndepărtate?

Aceia care lucrează în zone aflate departe de Battle Creek fac o greşeală prin faptul că depind de câteva minţi din acel loc. Bărbaţii aceştia nu cunosc situaţia în care este cauza şi lucrarea în diferite localităţi. Fie ca aceia care sunt pe teren în acele ţări să-şi aducă aminte că Dumnezeu le-a dat creier şi inteligenţă ca să-şi folosească talentele. Dacă ei greşesc în anumite lucruri în timp ce lucrează în districtul lor, nu trebuie să fie condamnaţi. Aceia care vor să-i condamne poate că au făcut greşeli mai mari. Fie ca bărbaţii aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să ceară înţelepciune de la Acela care a promis să o dea tuturor celor ce o cer, fără mustrare. Dumnezeu este un Dumnezeu aproape, nu departe. „Veniţi la Mine”, zice Hristos, „toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”. O, cât de diferit faţă de aceste cuvinte au simţit şi au acţionat bărbaţii din Battle Creek atunci când au fost consultaţi. Ei nu au dat pe faţă blândeţea şi smerenia inimii manifestată de marele Învăţător şi Mântuitor al oamenilor, ci în locul acesteia au dat pe faţă o superioritate egoistă, un spirit poruncitor. Prin aceasta ei dovedesc că Isus nu este în inimile lor. Mulţumim Domnului că nu toţi au acest spirit; dar conferinţele se umple repede de sentimentul acesta de superioritate, [1611] plin de îndreptăţire de sine.

Aceia aflaţi în diferite ţări, să umble prin credinţă. Ei să se întrebe, „slujesc eu bărbaţilor din Battle Creek, sau slujesc Domnului?” Aceştia trebuie să simtă că au de dat socoteală în mod individual lui Dumnezeu, nu oamenilor care dau dovadă de faptul că ei înşişi au nevoie să ceară înţelepciune de la Dumnezeu. Dacă slujitorii aleşi ai Domnului Îl caută pentru a primi înţelepciune, El va răspunde rugăciunilor acestora. Cei din ţări îndepărtate care sunt pe teren, să se consulte împreună, să se roage împreună, să deschidă cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi sfat. Acolo unde doi sau trei au acelaşi gând, cuvântul declară că orice ar cere în numele lui Isus, le va fi dat. „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide”. Aplecaţi-vă până la pământ înaintea lui Dumnezeu. Apropiaţi-vă cu teamă sfântă de tronul harului. Prezentaţi înaintea Lui cuvântul lui Dumnezeu care nu este Da şi Nu, ci este Da şi Amin în Hristos Isus.

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” „ Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi: orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” „ Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi [1612] cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”

Fraţilor, să ne educăm în aşa fel încât să depindem de oameni, în loc să facem din Dumnezeu încrederea şi dependenţa noastră pentru orice situaţie de urgenţă? Orice lucrare se încearcă în legătură cu cauza şi lucrarea lui Dumnezeu, ne aflăm sub obligaţie creştină faţă de Dumnezeu. El trebuie să fie consultat. O mână de oameni, oricare ar fi poziţia lor, orice funcţie ar deţine, nu trebuie să fie minte şi judecată pentru lucrarea vastă din marea vie, care este lumea.

Lăsaţi-i pe cei aflaţi în orice ţară îndepărtată să lucreze fără egoism, în temere de Dumnezeu şi iubire faţă de El, pentru înaintarea lucrării. Ca misionari pentru Dumnezeu, ei pot face mult pentru Stăpânul lor, dacă sunt în legătură cu El. Ei trebuie să se apropie de Dumnezeu cu deplina asigurare a credinţei, înălţând mâini sfinte, fără mânie sau îndoială. Dumnezeu le va face de cunoscut plăcerea Lui; însă aceia care nu lucrează cu ochii aţintiţi numai la slava lui Dumnezeu, care nu fac din El dependenţa şi încrederea lor, care se sprijină mai degrabă pe înţelepciunea omenească, vor face gafe. Cea mai bogată experienţă se câştigă făcând lucrarea lui Dumnezeu. În aceasta puteţi dobândi înţelepciune şi puteţi vedea că făgăduinţele lui Dumnezeu sunt garantate.

Este o greşeală a încuraja ca acele Conferinţe ce sunt separate, să prezinte totul înaintea minţilor mărginite ale celor din Battle Creek, întrebând pe aceştia ce să facă. Oamenii nu-şi vor dezvolta niciodată înţelepciunea în administrare, nici în materii financiare, nici în cele spirituale, dacă se învaţă să depindă de creierul altor oameni care să gândească şi să facă planuri în locul lor. Dacă vor face [1613] greşeli, Domnul va permite ca aceste greşeli să fie schimbate în biruinţe, dacă vor învăţa să tragă foloase din aceste lucruri. Oare vor oamenii să rămână pentru totdeauna umbrele minţilor altora? Dumnezeu nu a exclus pe nimeni de la făgăduinţa Sa, „Dacă îi lipseşte cuiva înţelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu”.

O, cât de puţin cunosc oamenii, chiar şi preşedinţii conferinţelor, despre puterea şi ajutorul nespus de mare pe care îl dă Dumnezeu cercetătorului umil şi serios, care îşi pune încrederea în Dumnezeu şi nu îşi pune ca sfetnici nişte oameni în locul în care numai Dumnezeu trebuie să stea. Mii şi mii de îngeri, şi de zece ori zece mii de îngeri slujesc celor ce vor fi moştenitori ai mântuirii. Dumnezeu aşteaptă să vină în ajutorul tuturor celor ce privesc la El.  Dar, ce părere pot avea îngerii, care aşteaptă să împlinească voia şi porunca lui Dumnezeu, ca să vină în ajutorul lucrării Lui din orice loc, când văd că feţele care ar trebui să fie ridicate spre Dumnezeu, şi că vocile care ar trebui să fie auzite în rugăciuni şi cereri împreună cu mulţumiri adresate lui Dumnezeu, se întorc de la Dumnezeu şi îşi trimit cererile la Battle Creek, cerând sfat de la oamenii supuşi greşelii? Nu se va face nicio schimbare în aceste lucruri? Este mare nevoie de o schimbare decisivă. Slujitorii Domnului sunt răspunzători în faţa Lui. Niciun om nu trebuie să fie conştiinţă pentru ei. Domnul vrea ca acei oameni care ştiu cum să facă lucrarea lui Dumnezeu, să lucreze în via Sa.

Dacă preşedintele Conferinţei Generale este supra împovărat de muncă, să lase dintre tineri sau dintre cei mai vârstnici, cu experienţă, să stea în preajma celui trudit şi să ridice poverile, să-l susţină cu cuvinte de încurajare, punându-se în locul lui şi împlinind lucrarea pe care [1614] acesta o are de făcut, sub care poate să cadă deoarece este disproporţionată faţă de tăria lui.

În timp de presiune, există forţe spirituale care trebuie să fie solicitate pentru a împărtăşi poverile; dar, mai mult, câmpul trebuie să fie împărţit pe porţiuni între bărbaţii care vor sta ca purtători de poveri. Trebuie să existe forţe numeroase pe care să se poată pune bază, dar acestea nu trebuie să fie menţinute în aceeaşi poziţie de răspundere an după an. Câmpul este destul de larg pentru acestea. Ne-am învăţat să trimitem orice cerere la Battle Creek, până când lucrarea cea sacră a trecut prin aşa de multe elemente umane încât a fost contaminată. Influenţa murdară a naturii umane nesfinţite a pătruns în ea, aşa încât nimic nu mai este sigur, sacru şi sfânt. Dar este de puţin folos să fie adresate apeluri bărbaţilor care şi-au menţinut poziţia superioară până când în mintea lor sacrul s-a amestecat cu cele fireşti.

Abia am atins trei dintre lucrurile importante. Urmează mai mult.

Ellen G. White [1615]