Scrisoarea 109, 1890 - Către W.C. White, J.E. White şi soţia

Scrisoarea 109, 1890 - Către W.C. White, J.E. White şi soţia

Scrisoarea 109, 1890
6 decembrie 1890 (după Sabat),
Lynn, Massachusetts

 

CĂTRE W.C. WHITE, J.E. WHITE ŞI SOŢIA

 EVANGHELIZAREA ÎN NORWICH ŞI LYNN, MASSACHUSETTS
ÎNGRIJORAREA FAŢĂ DE CEI CARE STRICĂ CREDINŢA ÎN MĂRTURII ŞI INTERPRETEAZĂ GREŞIT SCRIPTURILE

 

Tocmai m-am întors din sala în care mica grupă s-a adunat ca să se închine în Sabat. Au fost prezenţi aproape optzeci. Am vorbit din Ioan 14:15: „Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.” Am avut multă libertate în vorbire, după care am avut o adunare de părtăşie în care au fost rostite treizeci şi opt de mărturii. Membrii mai vechi nu au ocupat timpul, ci au dat ocazia celor care au venit mai recent la credinţă. Am fost plăcut impresionată să văd bucuria de a da mărturie, să văd şi să simt spiritul cel bun care s-a manifestat. Au fost cu adevărat momente preţioase pentru sufletele noastre. Am fost atât de sigură că prezenţa lui Isus era cu noi, ca şi cum L-aş fi văzut în persoană. Domnul a binecuvântat poporul Său. Aici este un număr frumos de persoane inteligente, cu minte nobilă, care au îmbrăţişat adevărul şi care încep să simtă ce înseamnă să tăgăduiască eu-l, să ridice crucea şi să-L urmeze pe Isus.

O familie întreagă a îmbrăţişat adevărul – tatăl, mama şi patru copii. Unul dintre copii este căsătorit, ceilalţi trei încă nu. Acest Burnham este văr cu Edwin Burnham, cel care a fost un lucrător foarte talentat şi care a predicat în 1843 şi 1844. El este cel care a spus că s-a simţit mai bine după ce a fugit de Lege. El spunea că poruncile erau moarte şi îngropate şi că nu sunt mai vrednice decât o piatră de mormânt. El spunea că este o lege veche, sângeroasă, însoţită de tunete şi fulgere, un blestem pentru om, un blestem pentru toţi cei care o păzesc. [735]

Este un timp critic acum pentru mulţi. Sunt mulţi în valea deciziei, chiar pe punctul de a se hotărî. Unul dintre ei este supraveghetor într-o fabrică de încălţăminte. El are familie. Este un bărbat capabil, dar dacă se va hotărî, îşi va pierde locul de muncă, iar soţia lui este un oponent înverşunat. Oh, Domnul să ajute aceste sărmane suflete! Cred că trebuie să ne rugăm mai mult pentru aceste persoane convinse, dar care văd crucea şi nu îndrăznesc să o ridice, căci dacă ar face aşa li s-ar lua sprijinul financiar, şi ei au familii. Ei cunosc adevărul şi îl simt profund, dar nu au curaj să se aventureze.

Una dintre fetele lui Burnham a fost croitoreasă, sau mai degrabă cea care tăia materialul, şi avea multe femei cărora le pregătea materialul pentru lucru. Ea câştiga patruzeci de dolari pe săptămână, însă acum nu are nicio situaţie. S-ar bucura să meargă la Battle Creek la şcoală, dar nu are mijloacele necesare. Întrebarea care se ridică este: dacă a avut şansa să agonisească atât de mult, de ce este acum atât de lipsită? Tatăl ei a fost un om de afaceri bogat, dar şi-a pierdut toţi banii. Ar fi putut profita de legea falimentului, dar a decis să nu o facă, şi dacă ar fi făcut-o nu ar fi fost un om cinstit. A renunţat la tot, în afară de nevasta lui. Avea câteva bunuri în casă. A vândut o parte din ele ca să-şi acopere datoriile, şi acum stă înaintea lui Dumnezeu ca un om cinstit, dar care nu mai are nimic. De la o sută de mii de dolari, a ajuns la zero.

Salariul fetei a fost folosit pentru a susţine familia şi pentru a plăti datoria casei. Ea spune că dacă ar avea mijloace, ar merge la Battle Creek şi ar învăţa cum să lucreze în cauza lui Dumnezeu. Ea trece printr-o luptă teribilă, dar toată familia a vorbit astăzi cu seriozitate şi din toată inima. Sunt atât de multe influenţe care vor să distragă atenţia de la realităţile cereşti la [736] cele de pe pământ, încât sufletul meu tremură înţelegându-i pe cei care văd adevărul, dar care nu au credinţă ca să îndrăznească să asculte de el. Oh, fie ca Mântuitorul cel milostiv să fie pentru aceste suflete dragi un ajutor prezent la vreme de nevoie, aşa încât aceştia să poată avea harul de a cânta: „Crucea mi-am luat, Isuse, totul am lăsat şi vin.”

Niciodată nu l-am văzut pe fratele Fifield să arate ca acum. Cu siguranţă are succes în trezirea interesului. El simte povara sufletelor cu această ocazie. El îi conduce să se hotărască, după aceea spune: plâng cu durere în suflet când văd greutăţile care le stau în cale. Dacă cineva simte iubirea faţă de suflete şi este interesat în legătură cu aceste suflete care doresc să asculte, dar nu au credinţă ca să se aventureze, va simţi o agonie sufletească.

Inima mea este tulburată. Aş vrea să spun croitoresei care s-a hotărât: te voi ajuta să mergi la Battle Creek şi să înveţi tot ce poţi învăţa, şi aş căuta să văd dacă nu se deschide vreo posibilitate pentru ea. Una dintre fete este învăţătoare. Ea nu are o stare bună de sănătate şi poate că va trebui să părăsească şcoala. Cealaltă este artistă şi are o situaţie excelentă în oraş, şi poate păzi Sabatul. Dacă aş avea bani, ştiu ce aş face – aş ajuta tineri şi tinere să se pregătească pentru a deveni lucrători în cauza lui Dumnezeu. Dar mâinile mele sunt legate. Nu pot face nimic, şi aceasta îmi mâhneşte inima. Acesta este un loc greu pentru cei care vor să păzească Sabatul.

Fratele lui Dr. Neil a luat o poziţie fermă pentru Sabat. A vorbit astăzi. Aici a început o lucrare bună, şi nădăjduiesc că va ajunge la coacere. Acesta este motivul pentru care am plecat din Norwich, întrucât aici este un sezon critic, în timp ce se adună snopii. [737]

Fratele Robinson şi Farman, şi fratele Whiters au rămas la Norwich. Ei au fost dornici ca eu să vin aici, au dorit mult ca eu să fiu aici, şi totuşi le-a părut rău că nu puteam să mai rămân la Norwich încă un Sabat. Am vorbit de cinci ori, în trei seri şi apoi în Sabat şi duminică. Miercuri seara trebuia să vorbesc. Pe afară nu erau prea mulţi. Ninsese tot timpul înainte de masă, apoi pe la amiază a început să plouă, iar spre seară turna cu găleata, aşa că drumurile erau cu gheaţă şi foarte alunecoase. Nu trebuia să merg foarte departe până la adunare, dar a trebuit să trec prin gropi, şi apa amestecată cu zăpadă şi noroi mi-a trecut peste galoşi, dar eu trebuia să fiu la adunare. Am relatat câteva din experienţele mele de la început, în legătură cu lucrarea şi cauza lui Dumnezeu, şi s-a părut că adunării i-a prins foarte bine.

Sunt câţiva care au îmbrăţişat adevărul în Norwich, însă care nu sunt convertiţi. Ei se simt foarte importanţi, sunt înstăriţi şi nu pot să fie învăţaţi, mai ales familia A. Fratele A şi fiul lui, B, sunt în Battle Creek şi sper că adunările de acolo le vor face bine acestor bărbaţi. În ce priveşte Mărturiile, mi se pare că ei nu le cred. Sper să intervină ceva care să-i întemeieze pe aceşti bărbaţi cu privire la acestea, căci ar fi o binecuvântare pentru biserică.

Am întâlnit un tânăr foarte inteligent, un fiu al tatălui A, care este foarte plin de ideea că nimeni nu este aşa de deştept ca el. El a studiat soliile din Apocalipsa şi crede că a descoperit o lumină extraordinară. Dar (nu) este lumina aceea extraordinară care îşi va trimite razele de-a lungul întregului drum, până la sfârşitul timpului; (este o) teorie care dărâmă şi scoate afară inima întregii noastre experienţe din trecut în ce [738] priveşte soliile. Să vezi un astfel de tânăr, cu experienţa unui bebeluş, cum dărâmă stâlpii credinţei noastre, este ceva teribil. Fratele Robinson i-a dat ocazia să spună tot ce are de spus, apoi i-a cerut timp să se gândească şi să îi răspundă. Fraţii noştri vor prezenta acum adevărata noastră poziţie, fără să îi impună nimic.

El spune că i-a scris fratelui Smith, iar fratele Smith a spus că îi va răspunde, dar încă nu i-a spus niciun cuvânt, deoarece subiectul este prea greu pentru el. Dacă fratele Smith va tăcea, tânărul va spune că are un subiect la care el (Smith) nu poate răspunde. El nu trebuie să tacă. Trebuie să spună ceva. Am vorbit despre experienţa pe care am avut-o în 1843 şi 1844 şi, aşa cum a făcut Ioan, am vorbit despre lucrurile pe care le-am văzut, le-am auzit şi le-am pipăit în legătură cu calea vieţii despre care ştim că este adevărată. Cei care nu au experienţă în aceasta nu sunt cei mai în măsură să o judece.

Duşmanul a făcut cele mai meşteşugite eforturi ca să distrugă credinţa poporului nostru în Mărturii, şi când apar astfel de erori, ei pretind că îşi susţin poziţia cu Biblia, dar ei interpretează greşit Scripturile. Ei fac afirmaţii îndrăzneţe, aşa cum a făcut fratele Canright, şi aplică în mod greşit profeţiile şi Scripturile ca să dovedească o falsitate. După ce unii şi-au făcut lucrarea de a slăbi încrederea bisericilor noastre în Mărturii, ei au dat la o parte bariera pentru ca necredinţa în adevăr să se răspândească peste tot, şi nu se ridică nicio voce care să se împotrivească forţei erorii.

Exact aşa a plănuit Satana să fie, şi cei care au pregătit calea pentru ca poporul să nu mai ţină cont de avertizările şi mustrările din mărturiile Spiritului lui Dumnezeu, vor vedea un curent de erori de tot felul care vor încolţi. Se va pretinde că Scriptura este dovada lor, şi vor pătrunde tot felul de înşelăciuni ale lui Satana. [739]

Ştiu că fratele Smith, fratele Butler, Morrison şi Nicola, au făcut o lucrare în orbirea lor, cu care nu vor vrea să se întâlnească la judecată. Mulţumesc Domnului pentru că am pace cu Isus Hristos. Am avut puterea Spiritului Său cel Sfânt când am vorbit poporului la Norwich. Prejudecata a fost îndepărtată din multe minţi, şi ştiu că Domnul a trimis mesaje pentru ei şi Spiritul lui Dumnezeu Şi-a croit calea peste orice prejudecată şi necredinţă. Dar fratele atât de absorbit de lumina lui cea nouă, nu a venit să mă asculte decât o dată.

Noaptea trecută am dormit aproape zece ore; slavă Domnului, slăvit să fie Numele Lui cel Sfânt! Cred că îmi dă putere şi har. Îngrijesc de casă împreună cu sora Ellen Warfe, una dintre membri unei familii plăcute. Avem aici lucruri confortabile şi plăcute. Miercuri voi merge la Danvers. M-am adâncit atât de mult în Ioan 14, 15, 16 şi 17, încât am început să scriu despre acest subiect. Astăzi am scris doisprezece pagini din Ioan 14, căci mi-e teamă ca nu cumva forţa subiectului să-mi iasă din minte. Ceea ce am scris va face parte din Viaţa lui Isus. Am scris cu totul, patruzeci de pagini.

Mă bucur că am luat parte la ambele adunări, şi la Norwich şi în Lynn. A fost mare nevoie de mărturia mea. Nu simt tot timpul că cei care m-au cunoscut şi au cunoscut lucrarea pe care mi-a dat-o Domnul să o fac, ar căuta să contracareze eforturile mele, aşa încât bărbaţii şi femeile care nu au nici cea mai slabă experienţă în legătură cu mine sau cu lucrarea mea, să nu aibă credinţă. Eu [740] mă aştept ca ei să aibă prejudecăţi. Aceştia nu vor crede cu toţii, dar îndoielile şi necredinţa lor nu poate să-i facă atât de vinovaţi, ca îndoielile şi necredinţa celor care m-au cunoscut la plecare şi la sosire, care au avut dovada faptului că Duhul Sfânt a mărturisit pentru soliile pe care mi le-a dat Dumnezeu şi totuşi le-au tratat cu atâta indiferenţă din cauză că mustra purtarea lor şi nu era de acord cu ideile lor. Aceasta seamănă, pentru mine, cu vorbirea împotriva Duhului Sfânt şi cu tăgăduirea Lui.

Nu mă simt liberă în compania unor astfel de oameni. Ei nu au nicio scuză. Au văzut şi au cunoscut bărbaţi care şi-au dat mâna în prefăcătorie, în îndoială, ca să întărească necredinţa. Au văzut unde au ajuns aceşti bărbaţi, şi totuşi merg pe aceeaşi cale, repetă felul lor de acţiune, iar rezultatul va fi acelaşi.

L-am iubit pe fratele Smith cel mai mult după soţul şi copiii mei, pentru că a luat parte la lucrare de atât de mulţi ani. L-am stimat foarte mult pe fratele Butler. Dar bărbaţii aceştia m-au lăsat singură – bărbaţii aceştia cărora Domnul le-a vorbit de multe ori ca să stea uniţi cu soţul meu şi cu mine, într-o unire strânsă până la sfârşitul timpului. Ei mi-au cauzat aşa o tristeţe şi o mâhnire a spiritului, cum nu pot să descriu. Numai Dumnezeu ştie cât de profund am simţit moartea soţului meu, dar purtarea crudă a acestor bărbaţi faţă de lucrarea pe care mi-a încredinţat-o Dumnezeu, am simţit-o mult mai profund decât moartea soţului meu.

Am o tristeţe în inimă continuă pentru ei, deoarece ei nu vor fi, nu pot să fie salvaţi cu atitudinea pe care o au în prezent. Ei se ţin cu persistenţă de calea răului pe care au pornit în orbirea lor, şi până când nu văd şi nu îşi mărturisesc greşelile, ei nu vor fi într-o situaţie mai bună înaintea lui Dumnezeu decât alţi lucrători care s-au împotrivit Spiritului lui Dumnezeu şi au dispreţuit Spiritul harului. Le cunosc foarte bine poziţia. Este ţinută în faţa mea în [741] multe feluri, până când singura mea uşurare este să stau departe de Battle Creek, unde influenţa acestor lucruri este trează şi activă. Domnul să mă ajute să acţionez cu înţelepciune. [742]