Scrisoarea 115, 1890 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 115, 1890 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 115, 1890
Battle Creek, Michigan,
21 iunie 1890

CĂTRE O. A. OLSEN

 

Iubite frate Olsen,

Tocmai m-am întors dintr-o călătorie de opt mile la ţară. Am găsit scrisoarea ta pe masă. Îţi mulţumesc că mi-ai scris. Am răspuns la telegrama sosită din Nashua, prin care suntem anunţaţi că soţia lui Willie a adormit, şi că înmormântarea va avea loc marţea ce vine. Însă aceasta nu poate avea loc mai repede de miercuri. Ei pleacă din Boulder astăzi, 21 iunie, şi nu pot să ajungă mai repede de marţi. Poţi să-ţi dai seama că nu pot să plec acum. După înmormântare este posibil să pot să plec pe joi şi să fiu împreună cu voi pe Sabat şi pe duminică. Însă aş fi vrut să am un însoţitor, dar nu va fi aceasta o cheltuială nenecesară?

W.C.W. doreşte să fiu prezentă aici la întrunirea pentru consfătuire a lucrătorilor, din Iulie. Aşa că îţi dai seama că va trebui să mă întorc aici imediat. Am hotărât că nu merită să particip la această adunare cu o cheltuială atât de mare, şi care s-ar putea să fie foarte obositoare pentru mine.

Aştept o scrisoare de la Willie cu detalii în ce priveşte aranjamentele ce trebuie făcute pentru înmormântarea lui Mary. Cred că măcar atât putem face pentru a ne arăta pe cât posibil respectul faţă de cea credincioasă.

Mă întreb dacă voi putea suporta taxa vreunei adunări de tabără din vara aceasta. Anunţul a fost făcut în Review fără să mi se spună nimic, fără să fiu încurajată cu niciun cuvânt. Nu am făcut nicio declaraţie din care să se poată trage concluzia că voi participa la vreo tabără în vara aceasta. Toată povara pe care o am este să îmi aranjez scrierile pentru publicare. Nu m-am cruţat deloc ci, pot să spun că am lucrat zi şi noapte fără odihnă. Am fost atât de împovărată încât nu am putut dormi. Domnul mi-a prezentat anumite lucruri şi m-a întărit ca să pot face faţă diferitelor probleme care apăreau. Pentru că întâlnirea [675] de la Battle Creek s-a terminat, ar fi trebuit să am odihnă totală, dacă aş fi putut să o găsesc, deoarece am muncit de dimineaţa până târziu scriind lucruri importante, pentru a face faţă şi pentru a corecta prejudecăţile, ideile închipuite şi interpretarea greşită a lucrurilor.

Nu voi mai merge la conferinţe în restul anului, căci nu sunt în stare să călătoresc şi să muncesc. Mă tem că, fără să am îndrumare specială din partea Domnului care să îmi ordone să merg şi să-mi dau mărturia, va fi încumetare din partea mea. Ştiu că Isus este Restauratorul meu, dar va fi o încumetare să fac aşa cum am făcut, să car poverile pe care le-am cărat invariabil şi fără odihnă, şi mergând oriunde eram invitată, de teamă să nu dovedesc lipsă de credinţă dacă nu aş fi mers. În felul acesta am lucrat de când am păşit de pe vapor pe pământul american, iar Satana a aranjat lucrurile în aşa fel încât poverile şi eforturile mele să fie de cincizeci de ori mai mari decât ar fi trebuit să fie. Fratele Butler a fost la temelia tuturor acestora, însă nu face nicio mărturisire şi scrie în ziare, ca şi cum starea lui ar fi în regulă.

În afară de cazul în care îmi porunceşte Domnul, nu mă voi mai adresa bisericii din Battle Creek până când fratele Smith şi cei ce au fost în armonie cu el nu îşi vor da pe faţă culoarea. Nu mă priponesc în aceasta, dar vreau să ştiu că Domnul îmi porunceşte să o fac, înainte să iau asupra sufletului meu povara pentru cei pentru care am lucrat din greu, fără nici cea mai mică recunoştinţă sau răspuns sau retragere din partea lor. A trebuit să mă apăr pe mine şi pe fraţii mei, să lupt cu toate puterile împotriva prejudecăţii, necredinţei, a declaraţiilor false şi a reprezentărilor greşite, până când am ajuns să mă înfior când mă gândeam că orbirea şi fariseismul iraţional s-a ajustat ca o haină peste bărbaţii din poziţiile proeminente. Dacă ei şi-au schimbat atitudinea de critică, de răspândire a seminţelor îndoielii şi de distrugere a încrederii bisericilor în mărturii, întreb, cine s-a ales cu ceva din aceasta? Ce mărturisire, ce refacere, ce restaurare a încrederii au făcut ei? [676] Va fi şters trecutul din cărţile din ceruri în care este înregistrat, fără nicio umilinţă din partea lor pentru faptul că au rănit şi au lovit sufletele poporului lui Dumnezeu prin geloziile lor, prin bănuielile rele şi prin opoziţia lor faţă de ceea ce este adevăr biblic curat, şi aceasta numai pentru că nu au fost dispuşi ca adevărul să vină prin sursa prin care a ales Domnul să o trimită?

Frate Olsen, nu cred, nu pot să cred, că este o datorie pentru tine să lucrezi în condiţii de maxim efort. Tu poţi să o faci, şi cu cât vei face aceasta, cu atât mai mult se va considera că o poţi face, şi cu atât mai puţine poveri vor purta alţii. Opreşte-te frate Olsen, pune frânele, oferă-ţi perioade de odihnă, apoi vei porni cu forţe noi ca să faci faţă unor noi solicitări. Lucrează mai puţin. Pentru Hristos, Cel care te-a cumpărat, lucrează mai puţin. Nu ai dreptul să scoţi din bancă până când să nu mai ai nimic în cont. Lasă-ţi un depozit, fratele meu. Dacă exemplul bărbaţilor pe care îi menţionezi, lucrători pentru Dumnezeu care s-au coborât în mormânt, nu este suficientă mustrare pentru tine, pentru mine şi pentru alţii, spune-mi te rog, ce dovadă mai mare putem avea despre faptul că este o datorie să mai dăm jos din poveri, să fim grijulii şi să acţionăm circumspect şi nu cu încumetare. Mai pune jos, frate Olsen. Înviorează-te cu perioade de odihnă.

Participi la prea multe adunări de tabără. Prezenţa ta este de dorit şi va fi solicitată, dar este de datoria ta să înveţi să spui, „Nu, fraţilor, voi face tot ce pot face bine şi fără să-mi pun sănătatea în pericol. Dacă voi cădea bolnav la pat ca fratele meu, care probabil că zace pe patul morţii, atunci lucrarea mea va înceta pentru totdeauna. Nu pot să vă dau nici sfat, nici încurajare. Vă rog fraţilor, voi face tot ce pot face fără să abuzez de puterile pe care mi le-a încredinţat Dumnezeu ca să le folosesc cu înţelepciune. Să mă ajute Domnul să fac aşa.”

Nu se poate exprima în cuvinte cât de mâhnit îmi este sufletul pentru că văd lipsa de lucrători. Îţi spun că ceva este greşit. Este nevoie să vedem unde greşim. Conferinţele noastre nu se întăresc şi nu cresc în cunoştinţa [677] lui Dumnezeu, nu lucrează ca misionari pentru crearea unui simţ misionar nu doar faţă de câmpurile din alte ţări, ci să privească în jurul lor şi să vadă câmpurile albe, gata pentru seceriş. Misiunile din ţară au fost neglijate, din nefericire. Fie ca Domnul să lucreze cu putere asupra inimilor omeneşti şi să corecteze relele existente, aceasta este rugăciunea mea. Frate Olsen, te plângi că nu eşti în stare să faci nici jumătate din ceea ce ar trebui să faci. Nu se întâmplă aşa din cauză că sunt atât de puţini cei care fac ceva?

Tocmai am primit o scrisoare de la Sara prin care aflăm primele relatări despre felul în care a murit Mary. A murit lăudând pe Domnul. Mary şi-a luat rămas bun, fiind plină de voioşie. Îndeosebi copiii au primit atenţie din partea ei. Apoi Ella s-a dus sus cu ochii în lacrimi, în timp ce zicea „sunt foarte tristă, dar pe undeva inima îmi este fericită. Nu va dura mult şi mă voi întâlni cu iubita mea mămică, iar pentru asta trebuie să trăiesc în aşa fel încât să ne putem întâlni în cer.” Ella împlineşte nouă ani pe şaptesprezece ianuarie. Mabel face patru pe întâi noiembrie. Sărmani mieluşei fără mamă! Dar Domnul va conduce blând mieii turmei Sale. Bietul Willie a suferit o pierdere grea. El nu este demonstrativ, de aceea va suferi mai profund şi se va jeli în singurătate. Inima mea este tristă şi îndurerată. Ei vor ajunge la Battle Creek marţi după amiază. Încă nu am fost anunţată când va fi înmormântarea. Bănuiesc că va fi miercuri.

Tocmai am primit o scrisoare de la preşedintele Conferinţei Ohio, prin care mă roagă stăruitor să iau parte la tabără. Acum că a fost pus anunţul în ziar, mă aştept să primesc multe astfel de invitaţii. Dar felul în care au fost tratate mărturiile mele de către cei ce ar fi trebuit să mă susţină, a făcut ca cele mai mari strădanii ale mele în dreptul lor şi al celor pe care ei i-au influenţat, să nu aibă niciun efect. Să se folosească acum de ceea ce cred ei că este mai bun şi mai sigur decât strădaniile sorei White. Să vină aceşti fraţi buni şi să întărească ceea ce este pe moarte. Fratele Irwin spune că spiritualitatea este în mare declin în toată conferinţa. [678]

Oare, cei care s-au opus strădaniilor mele şi au făcut fără efect lumina dată de Dumnezeu pentru poporul Său, îşi vor asuma responsabilitatea şi vor lucra pentru a produce o stare mai bună de lucruri? Sunt foarte tulburată, dar nu am nicio lumină cum că ar trebui să particip la vreo adunare de tabără. Nu văd ce rost are să-mi dau mărturia, iar lucrătorii care o aud să simtă că au privilegiul de a o primi sau de a o respinge, după cum le place. Lăsaţi-i să lucreze până când se vor convinge că Dumnezeu nu glumeşte cu ei.

Mă rog pentru întărire. Inima îmi este slăbită şi mă doare din cauza perspectivei pe care ai amintit-o. Dar, nu te omorî singur, căci astfel vom avea pentru lucrare mai puţin cu un lucrător înflăcărat de Duhul lui Dumnezeu.

Vrei să prezinţi la tabără necesitatea de a răspândi Vol. 4? Acesta conţine avertizări şi profeţie despre evenimentele ce vor avea loc. Toţi ar trebui să fie informaţi, ca să ştie cum să facă faţă acestor lucruri: încercări, amăgiri, înşelăciuni ale diavolului. Satana a lucrat şi cu această ocazie ca să ţină departe de popor tocmai lumina necesară pentru acest timp. Şi nicio pană, nicio voce, nu se ridică pentru a prezenta aceste lucruri înaintea poporului nostru în adevărata lor însemnătate. Am investit 3000$ ca să îmbogăţesc Vol. 4, şi am primit doar doisprezece cenţi şi jumătate per bucată. Am plătit coperţile şi am plătit personal pentru tipărirea cărţii, iar poporului nostru i s-a dat Bible Readings, o carte ieftină uşor de vândut şi, aproape fiecare colportor a dat la o parte Vol. 4, ca să vândă cartea aceea.

Cei care îi instruiesc pe colportori ar fi putut, dacă ar fi văzut necesitatea acestei lucrări, să conducă lucrurile în aşa fel încât Bible Readings să nu absoarbă toată atenţia, spre neglijarea tocmai a acelor cărţi care conţin cunoştinţa de care poporul are nevoie acum. Dacă s-ar fi dat instrucţiuni corecte, importanţa relativă a cărţilor ar fi putut fi prezentată colportorilor. Dar înţelegerea este tocită şi în această privinţă, ca şi în altele, aşa că lumina pe care a dat-o Dumnezeu pentru a păzi şi instrui poporul Său este luată prea puţin în seamă, sau chiar deloc. [679] Uşa se închide din cauza felului lor de acţiune. Instrucţiunea care mi s-a dat şi despre care mi s-a poruncit să o dau poporului pentru ca toţi să fie luminaţi, este tratată ca şi cum n-ar avea nicio importanţă. Aceasta m-a împovărat peste măsură de mult. Trebuie să îmi iau pana şi să îmi ridic glasul, recomandând cu insistenţă lucrarea sau cărţile despre care Domnul mi-a dat de înţeles că trebuie să fie puse înaintea poporului fără întârziere. Dar, care dintre fraţii noştri a simţit vreo povară, ca să aducă la îndeplinire gândul şi voia lui Dumnezeu în această problemă?

Cărţile stau pe rafturi, abia fiind atinse. Ele au fost puse pe o linie moartă de cum au ieşit de sub tipar, iar banii mei pentru tipărit stau în aceste cărţi depozitate. M-am gândit că voi avea mijloace, datorită vânzărilor pe scară largă ce vor avea loc. Am donat cam 1500$ în primul an de muncă în America, după ce am părăsit Europa. Toţi banii pentru aceste donaţii i-am luat cu împrumut cu 7% dobândă. Nu îmi pare rău pentru donaţii, pentru că au fost necesare cu adevărat. A trebuit să lucrez tot timpul ca să-i pot plăti pe cei ce mă ajută la facerea cărţilor. Mă adâncesc tot mai mult în datorie şi, dacă numai aşa se poate, voi lua cărţile în mâinile mele şi mă voi asigura de faptul că poporul va avea ceea ce le dă Dumnezeu. Am dat pe de gratis copii din Vol. 4, în valoare de 100$. Însă nu mai pot continua aşa. Trebuie să-mi încetez munca de a mai scoate cărţi, afară doar dacă fraţii noştri nu vor fi mânaţi de un alt principiu în distribuirea lor.

Vol. 1 este gata să iasă de sub tipar, după o întârziere lungă şi obositoare, necesară pentru corectură. Însă, voi fi silită să fac ceva. Problema este că Vol. 1 iese, iar Vol. 4 trebuie să mai zacă încă un an fără să fie distribuit. Nu pot fi de acord cu aceasta. Dacă sistemul de colportaj este în aşa fel încât nu pot fi puse în circulaţie ambele volume, unul de către o grupă de colportori, iar celălalt de către altă grupă de colportori, atunci Vol. 1 să mai aştepte, şi să fie difuzat Vol. 4.

Trebuie să mărturisesc că nu am simţit că lucrarea mea ar fi înţeleasă sau apreciată. Dacă Dumnezeu a dat lumină poporului Său în aceste zile de pe urmă, ce înseamnă [680] faptul că fraţii lasă să intre orice altceva, şi închid uşa în faţa luminii speciale pentru acest timp? Cât să mai continue aceste lucruri iar eu să tac? Dacă maşinăria colportajului trebuie să funcţioneze aşa încât ei să aibă controlul absolut asupră vânzării de cărţi, iar din lucrarea lor să elimine tocmai lucrările pe care le-a rânduit Dumnezeu să ajungă la popor, oare mâinile mele să stea legate ca să nu mai pot face nimic? Să nu fac oare tot ce îmi stă în putere pentru a duce aceste cărţi în faţa cât mai multor persoane cu putinţă?

M-am gândit să-mi fie trimise cutii cu cărţi la adunările de tabără, şi să vând eu însămi Vol. 4. Ele nu trebuie să trecă prin mâinile colportorilor, dacă ei ezită într-atâta să le circule, iar profitul rămas după ce se va acoperi toată cheltuiala, va fi al meu.

Am ajuns în situaţia de a mă gândi şi a face planuri, iar apoi să-mi schimb planurile şi să mă gândesc din nou cum să obţin mijloace pentru a face faţă cheltuielilor crescânde. Refuz să mai trăiesc în felul acesta. Dacă fraţii mei mă lasă să mai duc mult povara aceasta în acest fel, voi şti cu siguranţă că Dumnezeu nu îi conduce şi pe ei şi pe mine. Careva dintre noi nu acţionează după planul lui Dumnezeu. Cred că e timpul să facem o pauză şi să vedem care sunt puterile ce ne pun în mişcare.

Fiecare familie de păzitori ai Sabatului ar trebui să aibă Vol. 4. Îl au, oare? Nu, nicidecum. După aceea, lumea trebuie să aibă cât mai multe din aceste cărţi, căci ele sunt o mărturie pentru adevăr. Nu sunt mulţumită. Nu pot decât să fac planuri şi să caut mijloace zi şi noapte pentru a realiza scopul pe care Dumnezeu mi l-a făcut de cunoscut. Am aşteptat atât cât mi-am putut permite, ca fraţii mei să acţioneze. Acum, în Numele Domnului, voi face ceva. Copiii mei nu zic nimic, căci se tem că vor fi învinuiţi că ar avea interese egoiste. Domnul se uită ca să vadă cine are vreo povară, în timp ce Satana lucrează din Adânc ca să zădărnicească lucrarea lui Dumnezeu prin înşelăciunile diabolice pe care le are pentru acest timp. [681]

Domnul mi-a prezentat aceste lucruri şi mi-a zis, „Scrie tot ce ai văzut, fă o mărturie credincioasă înaintea poporului şi pregăteşte calea Domnului.” Cine îşi asumă răspunderea de a împiedica lucrarea aceasta ca să nu fie făcută? Am făcut tot ce puteam face? Acesta este gândul care mă preocupă şi mă face să nu pot să dorm.

Nu voi spune mai mult despre acest subiect. Dar să fii sigur că nu voi mai aştepta prea mult ca fraţii din poziţii de încredere să-şi facă datoria. Dacă ei nu văd nicio nevoie de a face ceva, dacă rămân în tăcere, eu nu voi lăsa ca lucrurile să mai rămână aşa cum sunt de mai bine de un an. Dacă stilourile şi vocile lor nu au nimic de spus, atunci Dumnezeu mă socoteşte răspunzătoare, ca pe una căreia i-a dat lumină şi i-a spus: „Scrie lucrurile pe care le-ai văzut, şi lasă lumina să ajungă la toate neamurile, limbile şi popoarele, pe orice cale posibilă. Îngerii Mei vor pregăti calea.” Însă Satana va lucra cu putere de stăpânire nu numai printre necredincioşi, ci chiar printre credincioşi, ca să închidă uşa ca nu cumva lumina aceasta întru totul specială să îşi facă lucrarea. Ce ar trebui să fac, frate Olsen? Nu am odihnă în spiritul meu nici ziua nici noaptea.

O salut cu dragoste pe sora Olsen,
Ellen G. White[682]