Scrisoarea 121, 1900 - Către S.N. Haskell

Scrisoarea 121, 1900 - Către S.N. Haskell

Scrisoarea 121, 1900
Sunnyside,
Cooranbong, N.S.W.,
13 august 1900

 CĂTRE S.N. HASKELL

 

Iubite frate şi soră Haskell,

În dimineţile acestea reci nu sunt în stare să scriu prea mult, dar vreau să vă scriu câteva rânduri. De când a venit vremea rece, nu am fost aşa bine după cum aş fi vrut, dar dacă nu voi încerca să scriu mult sau să vorbesc îndelung, va fi foarte bine.

Am primit o scrisoare de la fratele Irwin în care declară că Dr. Kellogg a luat în cele din urmă poziţie împotriva sorei White, din cauză că ea nu-l susţine în lucrarea pe care el o duce în aşa extreme. John Wessels a fost în America şi a luat poziţie pe deplin alături de Dr. Kellogg. El a făcut în legătură cu lucrarea noastră şi împrejurimile din Cooranbong, declaraţii care nu au niciun fundament în adevăr. El s-a dovedit nevrednic, şi aşa stau lucrurile. Este ca şi cum episodul de la Minneapolis se desfăşoară în reluare la Battle Creek. John Wessels a răspândit vestea că W.C.W. şi A.G. Daniells au planuri bine puse la punct ca Fratele Daniells să ajungă preşedinte al Conferinţei Generale, iar W.C.W. secretar şi de asemenea preşedinte al Comitetului pentru Misiune Externă. Nu este nici un dram de adevăr în aceste declaraţii. Astfel de planuri nu există, aşa cum se crede. [1706]

W.C.W. este foarte convins că, cu nici un chip nu ar trebui să locuim în Battle Creek sau în Estul Munţilor Stâncoşi. Locuinţa noastră trebuie să fie aproape de Pacific Press. Noi am plănuit să ne mutăm la ţară, în Fruitvale sau în apropiere, aşa încât să nu avem legătură cu alte datorii sau slujbe care să ne solicite atenţia. Acolo sperăm să ducem la bun sfârşit tipărirea acelor cărţi pe care acum o contemplăm. Aici am reuşit să facem destul de mult, dar nu am reuşit să terminăm scrierea lor de mână, din cauza planului nostru de a părăsi ţara aceasta la sfârşitul lui august. Willie nu a fost deloc de acord să plecăm aşa de repede, dar judecata mi-a spus cu hotărâre că trebuie să ajungem în America înainte de iarnă, deoarece schimbarea de climă în acea perioadă ar fi prea solicitantă pentru mine la vârsta pe care o am. Aşa că poţi vedea că planurile noastre nu au fost făcute ca să ne stabilim pe lângă vreo şcoală sau sub umbra vreunei edituri, unde timpul şi energia să ne fie consumate, aşa cum au fost în partea aceasta nouă din via Domnului. Noi trebuie să fim până la zece sau cincisprezece mile de Pacific Press.

Am propus să ne aşezăm în locuinţa noastră din Healdsburg. Sezonul fructelor ne va asigura toate fructele de care avem nevoie. Dar W.C.W. obiectează. El crede că nu trebuie să fim în apropierea niciunei şcoli. Este o problemă pentru noi unde să ne stabilim, şi eu încă nu am decis cu totul că nu ne vom muta în casa noastră din Healdsburg. Dar vom şti mai bine ce să facem când vom ajunge la Oakland şi vom avea ocazia de a vedea cum stau lucrurile.

Să fii sigur că nu părăsim de bună voie câmpul acesta. Intenţionăm să ne întoarcem de îndată ce se va părea că Dumnezeu doreşte aceasta. Climatul mi [1707] se potriveşte, iar inimile oamenilor sunt legate de inima mea. Nu mă bucur, chiar deloc nu mă bucur să plec acum, când sanatoriul începe să meargă şi este atâta nevoie de noi aici. Dar mi-am vândut ferma şi toate uneltele mele de grădinărit, mobila, animalele şi bunurile necesare aici – vaci, cai, căruţe. Aceasta este o mare uşurare pentru noi, deşi le-am vândut la un preţ foarte redus. Însă nu le mai am ca să le mai port de grijă.

Îţi scriu detaliile acestea ca să vezi că planurile noastre sunt făcute în legătură cu lucrarea noastră viitoare. Scrierile mele trebuie să ajungă la tipar cât mai repede posibil, şi trebuie să locuim la cel mult zece sau douăzeci de mile de casa de editură, pentru ca tramvaiul să ne poată duce şi aduce muncitorii de la editură.

Acum, în ce priveşte lucrarea din America: avem deplina încredere că fratele Irwin este omul potrivit pentru poziţia pe care o ocupă. Nu vedem motivul pentru care să fie înlocuit cu alt om. Zvonurile cum că fratele Daniells îi va lua locul nu au nici cel mai slab fundament, după câte ştiu eu. Dar ele sunt tot aşa de adevărate ca zvonurile ce au fost trimise de la Healdsburg la Battle Creek fratelui Butler, în legătură cu planurile care trebuiau să fie realizate şi urmărite până la capăt la Minneapolis. Noi nu ne facem griji. Cauza este a Domnului. El este la bordul corăbiei ca şi conducător suprem, şi El va conduce vasul nostru în port. Stăpânul nostru poate porunci vânturilor şi valurilor. Noi suntem doar muncitorii Lui, care ascultăm ordinele Lui: ce spune El, aceea vom face. Nu e nevoie să fim neliniştiţi sau îngrijoraţi. Dumnezeu este încrederea noastră. Domnul îşi trimite darurile cele mai bogate de judecată şi înţelepciune unui popor pe care îl iubeşte, şi care păzeşte poruncile Lui. El nu a părăsit cu niciun chip pe poporul Său care lucrează în interesul Lui. Dumnezeu caută să facă din biserica Lui continua întrupare [1708] a lui Hristos. Slujitorii evangheliei sunt subpăstorii, iar Hristos este Păstorul divin. Membrii bisericii sunt agenţiile lucrătoare ale Domnului. Biserica Lui se va evidenţia în mod proeminent. Ea este trupul Domnului. Cu toate forţele ei lucrătoare, ea trebuie să ajungă una cu măreţul ei Cap. Printre membrii trupului lui Hristos, trebuie să existe unitate de acţiune. Ei sunt părtaşi ai naturii divine, şi fug de stricăciunea care este în lume prin poftă. Pofta aceasta are multe ramuri şi cuprinde mult; dar cei ce sunt părtaşi ai naturii divine vor ţine învăţăturile cuvântului lui Dumnezeu în puritatea lor. Biblia nu trebuie să fie urmărită ca şi cum nu ar avea o exprimare directă.

Ca popor păzitor al poruncilor lui Dumnezeu, avem de făcut lucrarea cea mai sacră, pentru a prezenta clar, simplu şi limpede baza spirituală a credinţei noastre. E nevoie ca toţi să ajungă familiari cu cerinţele lui Dumnezeu pentru acest timp. Influenţe de diferite feluri şi ordine, vor apărea pentru a îndepărta poporul lui Dumnezeu de testele salvatoare pentru acest timp. Vor fi introduse însă o mulţime de teste create de om, care nu au nici cea mai mică legătură cu lucrarea dată nouă de Dumnezeu, de a pregăti un popor care să stea în picioare îmbrăcat cu întregul echipament al armurii cereşti, fără să-i lipsească nicio piesă. Cuvântul lui Dumnezeu şi legea Lui călcată în picioare trebuie să fie scoase în evidenţă într-o manieră aşa de marcantă încât bărbaţii şi femeile, membri ai altor biserici, să fie puşi faţă în faţă, minte la minte, inimă la inimă, cu adevărul. Aceştia vor vedea superioritatea acestuia, deasupra multitudinii de erori care sunt prezentate şi care îşi croiesc calea ca să iasă în evidenţă, pentru a înlocui dacă este posibil adevărul pentru timpul acesta solemn. Fiecare suflet alege de ce parte va sta. Cu toţii se înscriu fie sub steagul adevărului şi neprihănirii, fie sub steagul puterilor apostate care se luptă pentru supremaţie. [1709]

Cuvântul lui Dumnezeu exprimat în legea Lui se recomandă fiecărei minţi inteligente. Adevărul pentru acest timp, solia îngerului al treilea, trebuie să fie vestit cu glas tare, ceea ce înseamnă cu o putere din ce în ce mai mare, pe măsură ce ne apropiem de marele test final. Testul acesta trebuie să fie pus în faţa bisericilor în legătură cu adevărata lucrare medicală misionară, o lucrare condusă şi prezidată de marele Medic în tot ceea ce cuprinde ea. Sub conducerea măreţului Cap, noi trebuie să prezentăm cuvântul lui Dumnezeu care cere ascultare faţă de sistemul adevărului Bibliei, un sistem al autorităţii şi puterii, care convinge şi converteşte conştiinţa. Cerinţa pe care o are cuvântul de a dovedi ascultare, este o chestiune de viaţă sau moarte. Adevărul prezent pentru timpul de faţă cuprinde soliile, şi anume solia îngerului al treilea care le succedă pe prima şi cea de-a doua. Prezentarea acestei solii cu tot ce cuprinde ea, aceasta este lucrarea noastră. Noi suntem un popor al rămăşiţei în aceste zile de pe urmă pentru a vesti adevărul şi a face tot mai proeminent strigătul soliei distincte şi minunate a îngerului al treilea, dând trâmbiţei un sunet clar. Adevărul etern la care am aderat de la început, trebuie să fie menţinut în toată importanţa lui crescândă până la sfârşitul timpului de probă. Trâmbiţa nu trebuie să dea niciun sunet nesigur. Trebuie să facem planuri cu înţelepciune, practicând simplitatea şi cea mai strictă economie, manifestând asemănarea de caracter cu Hristos. Credinţa, eterna credinţă în adevărul cel prezent şi cel din trecut, despre aceasta este nevoie să se vorbească, să se înalţe rugăciuni pentru ea, să fie prezentată prin scris şi prin viu grai.

Solia îngerului al treilea în termenii ei limpezi şi definiţi, trebuie să fie prezentată ca o avertizare proeminentă; tot ce cuprinde ea trebuie să fie prezentat în mod inteligibil minţilor raţionale din zilele noastre. În timp ce suntem legaţi de dezvoltarea adevărului sub soliile îngerilor de până acum, noi anunţăm solia îngerului al treilea şi a celuilalt înger care îl urmează pe al treilea, care proclamă a doua oară căderea Babilonului. [1710]

Noi avem de vestit solia „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; …Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” Solia aceasta trebuie să ajungă la biserici. Pentru realizarea acestui scop, trebuie să luăm în considerare cele mai bune planuri. Solia trebuie să fie prezentată în aşa fel încât să se impună atenţiei minţilor raţionale.

Adevărurile acestea sacre, crezute şi practicate, nu trebuie să fie vestite în vreun fel care să constrângă, ci în spiritul Maestrului. Duhul Sfânt va atinge minţile nobile şi dorinţa oamenilor după ceva mai bun. În toate sanatoriile noastre, ar trebui să fie bărbaţi care înţeleg învăţătura adevărului şi care o pot prezenta cu peniţa şi cu glasul. Ei vor fi aduşi în contact cu bărbaţi care au minţile educate, şi ar trebui să stăruie de aceştia aşa cum ar stărui pe lângă singurul lor fiu. Aşa spune Domnul, că trebuie să avem în vedere obiectivul de a nu pune în poziţii de răspundere bărbaţi care nu sunt pregătiţi prin experienţă, bărbaţi care nu au vederi profunde asupra adevărului Bibliei.

Mulţi presupun că înfăţişarea, stilul şi pretenţia au un rol mare pentru a-i atinge pe cei din clasele mai înalte. Aşa ceva este o greşeală. Astfel de persoane pot citi aceste lucruri. Înfăţişarea are de spus ceva, este adevărat, în ce priveşte impresiile care sunt făcute asupra minţilor, dar înfăţişarea trebuie să fie o înfăţişare evlavioasă. Lăsaţi să se vadă  faptul că lucrătorii se află în legătură cu Dumnezeu şi cu cerul. Nu ar trebui să se depună eforturi pentru a primi recunoaştere din partea oamenilor lumeşti, cu scopul de a da caracter şi influenţă lucrării din aceste zile de pe urmă. Consecvenţa este un giuvaer. Credinţa noastră, îmbrăcămintea noastră, comportarea noastră, trebuie să fie în armonie cu caracterul lucrării noastre, cu prezentarea celei mai solemne solii ce a fost vreodată vestită lumii. Lucrarea noastră are să învingă pentru credinţa adevărului, să învingă prin [1711] predicare şi exemplu, precum şi prin trăirea unor vieţi evlavioase. Adevărul trebuie să fie pus în practică în toate aspectele lui, dovedind consistenţa credinţei cu practica. Valoarea credinţei noastre va fi dovedită prin roadele pe care le aduce. Domnul poate, şi va impresiona oamenii prin seriozitatea noastră intensă. Îmbrăcămintea noastră, comportamentul nostru, conversaţia noastră şi profunzimea unei experienţe aflată în dezvoltare în ce priveşte lucrurile spirituale, toate vor arăta faptul că principiile măreţe ale adevărului pe care le deţinem, sunt pentru noi o realitate. În felul acesta adevărul va dobândi o putere mai mare de a impresiona ca un mare întreg, şi se va recomanda intelectului. Adevărul, adevărul biblic este cel care trebuie să devină autoritatea pentru conştiinţă şi pentru iubirea şi viaţa sufletului.

În instituţiile noastre şi în toată lucrarea noastră este nevoie de bărbaţi evlavioşi, conştiincioşi, bărbaţi care au fost luptători în lucrarea vieţii lor, care şi-au păstrat credinţa şi o conştiinţă clară, bărbaţi care nu caută aplauzele oamenilor ci favoarea lui Dumnezeu, bărbaţi prin care Domnul poate lucra. Este nevoie de bărbaţi care vor face prima lor îndatorire aceea de a se lupta cu Dumnezeu în rugăciune, şi apoi să pornească cu înţelepciunea şi inspiraţia pe care poate să le-o dea Dumnezeu. Atunci vom fi o privelişte pentru lume, pentru îngeri şi pentru oameni. Dacă minţile oamenilor nu sunt întunecate, dacă minţile nu le sunt împietrite, ei trebuie să asculte de Dumnezeu oricare ar fi preţul pentru ei. Ei nu trebuie doar să se roage lui Dumnezeu, ci să şi transpună în realitate rugăciunile lor.

Este de făcut o lucrare în lumea noastră, şi, frate şi soră Haskell, noi trebuie să fim dintre cei ce vor face lucrarea aceasta: „mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul, şi niciunul dintre cei răi nu va înţelege”. Incapacitatea de a înţelege se datorează faptului că ei nu sunt deloc dispuşi să mărturisească şi să părăsească greşeala, şi să accepte adevărul care aduce împreună cu el o cruce. Satana se va lupta să reţină orice suflet sub marea lui putere. El nu lasă de bunăvoie să se piardă stăpânirea ce o are peste bărbaţii care au influenţă asupra [1712] altor minţi. De aceea, metoda lui Dumnezeu de a face să înainteze evanghelia pe teritoriul acestuia este întâmpinată cu mare împotrivire din partea întregii sinagogi a agenţilor satanici. Întrucât ultimul conflict cu Satana va fi cel mai decisiv, cel mai înşelător şi cel mai teribil dintre toate cele ce s-au desfăşurat până acum, înfrângerea lui va fi cea mai completă.

După micul dejun : Toată scrisoarea aceasta, mai puţin ultimul paragraf, am scris-o între orele cinci şi şapte. Mintea mea a fost clară, iar Duhul Domnului a fost în mod evident peste mine în timp ce am scris.

Voi încerca să mă pun în mâinile Domnului clipă de clipă. Îmi dau seama că înţelepciunea omului este nebunie; înţelepciunea lui Dumnezeu este infailibilă. Învierea finală, cea pentru judecată va completa pe de o parte triumful lui Hristos şi al bisericii Sale, iar pe de altă parte va duce la distrugerea lui Satana şi a urmaşilor lui. Timpul va fi singurul care va descoperi în mod sigur planul lui Dumnezeu. În fiecare acţiune, Dumnezeu priveşte la inimă. Nu se poate face niciun aranjament exterior în conformitate cu lumea, pentru a se asigura prietenia din partea ei, fără pericolul real de a fi încălcate preceptele sfinte ale lui Dumnezeu. Mândria şi plăcerea în faţa laudei lumeşti stă la temelia acestei înălţări de sine şi a dorinţei de a primi recunoaştere. Acestea atrag după ele dorinţa după o afişare exterioară şi după o înfăţişare care să arate că avem prietenie faţă de lume. Îndreptăţirea de sine, care este atât de înşelătoare, se află împreună cu o inimă nesfinţită. Ne este dată avertizarea, „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu? Aşa că oricine vrea să fie prieten cu lumea, este duşmanul lui Dumnezeu.” O, dacă medicii şi predicatorii noştri, precum şi membrii bisericii ar putea să vadă aceste lucruri în adevărata lor însemnătate. O, dacă l-ar înălţa pe Domnul Dumnezeu, şi ar face din El teama şi groaza lor. [1713]