Scrisoarea 13 1887 - Către G.I. Butler și Uriah Smith

Scrisoarea 13 1887 - Către G.I. Butler și Uriah Smith

Scrisoarea 13, 1887

 

CĂTRE G.I. BUTLER ȘI URIAH SMITH
EXPUNEREA DIFERENŢELOR LEGATE DE PUNCTELE DE VEDERE DOCTRINALE, DEZAPROBAREA ACŢIUNILOR LUI D.M.CANRIGHT

 

Scrisă în 5 aprilie 1887 din Basel, Elveţia

 

Iubiţii fraţi (G.I.) Butler şi (Uriah) Smith,

Trimit fratelui (G.I.) Butler copii ale scrisorilor pe care le-am scris fraţilor (E.J.) Waggoner şi (A.T.) Jones în legătură cu introducerea, afişarea şi dezvoltarea subiectelor asupra cărora există diferenţe de opinie. Nu vă trimit aceste copii ca să le folosiţi drept arme împotriva fraţilor menţionaţi, ci ca să exercitaţi aceeaşi precauţie şi grijă pe care doriţi ca şi fraţii aceştia să le exercite pentru a păstra armonia.

Sunt tulburată; oricât aş încerca, nu pot să-mi amintesc ceea ce mi-a fost arătat în legătură cu cele două legi. Nu pot să-mi amintesc care a fost înştiinţarea şi avertizarea dată fratelui   (J.H.) Waggoner în legătură cu acest subiect. Poate a fost un avertisment ca să nu-şi scoată ideile în evidenţă în acel timp, întrucât era un mare pericol de dezbinare.

Nu vreau să folosiţi scrisorile pe care vi le trimit în aşa fel încât să socotiţi că ideile voastre sunt cu totul corecte şi că ideile lui dr. Waggoner şi ale fr. Jones sunt cu totul greşite.

M-a durut sufletul când am văzut articolul tău în Review şi de o jumătate de oră citesc referinţele care preced pamfletul* scris de tine [*Pamfletul de 85 de pagini scris de Fr. Butler, are ca titlu „Legea în Galateni: este vorba de legea morală sau de sistemul de legi iudaice?” A fost distribuit delegaţilor care au participat în 1886 la sesiunea Conferinţei Generale. – n. ed.].[32] Fratele meu, multe din lucrurile pe care le-ai exprimat sunt corecte. Principiile la care te referi, sunt corecte; dar nu pot să văd cum se vor armoniza acestea cu remarcile ţintite spre dr. Waggoner. Cred că eşti prea tăios. Şi dacă la toate acestea le pune capac pamfletul în care sunt publicate vederile tale, nu pot să cred că ai dreptul să faci aşa dacă nu-i acorzi aceeaşi libertate şi dr. Waggoner.

Dacă aţi fi evitat problema, aşa cum aţi spus că veţi face, ar fi fost mult mai în acord cu lumina pe care Dumnezeu a găsit cu cale să mi-o dea. Am avut câteva vise impresionante* [*vezi Mărturii pentru Comunitate, vol.5, p. 571-573. –n.ed.] care mă fac să cred că nu sunteţi cu totul în lumină. Fr. (D.M.) Canright îşi prezenta ideile sale în legătură cu legea, şi o astfel de amestecătură tulbure nu am mai auzit vreodată. Nici unul dintre voi nu părea să vadă sau să înţeleagă unde vor conduce argumentele lui.

Se părea că voi şedeaţi într-o navă, în umbră, iar fr. Canright stingea lumina încetul cu încetul.

Apoi cineva a zis „ este destul. Aceasta este umbra nopţii; este lucrarea lui Satana”.

După aceea a început să geamă greu, părând ca un om paralizat, şi a declarat că va părăsi nava. A văzut altă navă care naviga cu o viteză mai mare, şi toţi cei aflaţi la bord, aparent erau fericiţi. [Se auzea] muzică şi cântece. El a zis: „mă voi urca în cealaltă navă. Cred că aceasta se va sfărâma în bucăţi”.

Căpitanul s-a ridicat în picioare hotărât şi a zis: „eu cunosc fiecare părticică din lemnăria corăbiei şi ştiu că va rezista furtunii. Dar cealaltă navă are lemnăria distrusă şi mâncată de viermi. Ea nu va rezista furtunii.”[33]

Atunci parcă a spus „voi merge pe nava aceea, chiar dacă va fi să pier cu ea.”

Fraţii mei, nu sunt deloc fericită şi liniştită când mă gândesc că l-aţi încurajat pe fr. Canright să predea lecţii studenţilor de la Colegiu, şi să scrie în Review aşa mulţime de lucruri, ca şi cum el ar fi episcop al bisericii metodiste.

Apoi, când a ieşit de sub tipar acel articol vrednic de obiectat, chiar dacă a ieşit  în timp ce fr.  (Uriah) Smith nu a fost prezent, cine i-a dat mână liberă să o facă?

A fost nevoie să-i scriu şi să-i vorbesc foarte clar în legătură cu acest subiect. El socoteşte orice restricţie care i-o pun ca şi cum aş vrea să-l dau la o parte.

Dacă voi v-aţi fi făcut datoria, nu ar fi trebuit să-i scriu. Mi-a fost arătat, şi i-am spus că este un scriitor incoerent, care caută întotdeauna să fie original, care oferă afirmaţii drept dovezi. El nu a trăit şi nu a umblat cu Dumnezeu ca să poată fi un scriitor sigur.

V-am sfătuit să fie oprite toate cărţile lui, îndeosebi cea în legătură cu legea, cu subiectul despre care a avut conversaţii cu voi. Dacă aş fi ştiut că lucrarea aceasta este ceea ce cred că este, aş fi ars în foc fiecare copie a ei, înainte să fie dată poporului.

Acum, după apostazia lui* [*Canright a părăsit definitiv biserica AZS în februarie, 1887 – n.ed.] de ce trebuie să spuneţi lucrurile pe care le-aţi spus în legătură cu el? Dumnezeu nu tratează în felul acesta pe apostaziaţi, iar dacă aveţi ceva de spus, spuneţi fără să scrieţi în ziare. Fraţilor, mă tulbură să văd că voi luaţi poziţii pe care le interziceţi altora[34] şi pe care sunteţi gata să le condamnaţi la alţii. Nu cred că acesta este felul corect de a vă purta unii cu alţii.

Nu vreau să văd nici un pic de fariseism printre voi. Aţi adus atât de mult problema aceasta înaintea poporului, atât voi cât şi dr. Waggoner, încât acum trebuie tratată în mod cinstit şi corect, în discuţii pe faţă. Nu văd o altă cale, iar dacă nu se poate face aşa ceva fără spirit de fariseism, atunci încetaţi orice publicare a acestor lucruri şi învăţaţi mai multe lecţii în şcoala lui Hristos.

Nu cred că se mai poate face altceva decât să se discute în mod deschis. Voi aţi pus pamfletul vostru în circulaţie; corect este ca şi fratelui Waggoner să i se dea aceeaşi şansă. Nu cred că ce se întâmplă este în planul lui Dumnezeu dar, fraţilor, nu trebuie să fie nimic incorect între noi. Trebuie să lucrăm ca şi creştinii. Dacă aveţi vreun punct care nu este pe deplin şi în mod clar definit, dar care rezistă la orice critică, nu vă fie teamă şi nu fiţi prea mândri ca să-l supuneţi testului.

Sper ca nimic din ceea ce v-am trimis să nu fie folosit pentru o lucrare total opusă celei destinate. Fie ca Domnul să ne ajute, căci zilele de primejdie sunt asupra noastră.

Nu pot să vă spun cât de vrednică de dispreţ este purtarea lui Canright în ochii mei. Eu pot să văd mai adânc în această problemă decât puteţi să vedeţi voi, datorită lucrurilor pe care mi le-a arătat Dumnezeu. Însă purtarea lui, schimbarea lui subită, vorbesc de la sine. Cred că noi trebuie să avem mult mai mult din Duhul lui Dumnezeu pentru a putea scăpa de pericolele acestor zile de pe urmă.

Fraţilor, este nevoie ca eu-l şi mândria noastră să moară. Eu-l se va lupta cu putere pentru existenţă şi pentru supremaţie, aşa că, fie că acesta moare şi noi devenim ca nişte copilaşi, fie nu vom vedea niciodată împărăţia cerului. Avem nevoie să fim plini de Duhul lui Hristos.[35]

Avem tot mai multă şi tot mai mare nevoie de comuniune strânsă cu Dumnezeu şi de unitate. Haideţi să ne consacrăm timpul, căutării înţelepciunii cereşti. Haideţi să petrecem timpul cu Dumnezeu în rugăciune. Avem nevoie de dovezile Bibliei la fiecare pas de înaintare. Noi nu trebuie să căutăm să învingem în orice subiect, aşa cum a făcut fr. Canright, cu afirmaţii.

Oricare ar fi conflictul, nu este nevoie de cuvinte care să condamne, ci de sabia Duhului. Este nevoie de adevărul aşa cum este în Isus. Avem nevoie să fim umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu, să avem blândeţea şi umilinţa lui Hristos.

Noi avem un duşman şiret care se va folosi de cuvintele voastre şi le va întoarce împotriva voastră dacă nu ştiţi să le folosiţi cu dibăcie. Nimeni să nu aibă impresia că ştie tot adevărul pe care îl proclamă Biblia.

Calea urmată de Canright este de condamnat, nu căutaţi să o trataţi cu cuvinte moi sau cu cuvântări blânde.

Eu nu mi-am pierdut credinţa în Dumnezeu, nici în voi, fraţilor. Dar nici nu cred că nu puteţi fi ispitiţi, dimpotrivă cred că sunteţi expuşi greşelii. Un lucru ştiu însă: Dumnezeu ne va ajuta dacă îl vom căuta foarte serios.

Evanghelia nu este numai pace. Eu am multe conflicte; am multe ore de nesomn; însă încerc să arunc toate grijile şi poverile asupra lui Isus. Multe îndoieli şi temeri dureroase mă asaltează, ca nu cumva să fiu necredincioasă în împlinirea vreuneia din datoriilor mele.

Noi vrem să mergem înainte cu statornicie, privind la Isus, învăţând de la Isus, primind dragostea lui Isus, cu inimile muiate de afecţiune faţă de fraţii noştri.[36]

Vă mărturisesc că religia lui Hristos nu este o religie plină de tristeţe, ci una a bucuriei. Când apare tristeţea, trebuie să ne luptăm. Luptaţi prin credinţă pentru fiecare centimetru, până când biruim prin credinţă. Chiar dacă avem motive să fim mâhniţi din cauza păcătoşeniei altora, trebuie să ne rugăm mai mult şi să ne prindem mai strâns de făgăduinţe.  – Scrisoarea 13, 1887. [37]