Scrisoarea 13, 1892 - Către S.N. Haskell

Scrisoarea 13, 1892 - Către S.N. Haskell

Scrisoarea 13, 1892
North Fitzroy,
22 august 1892

CĂTRE  S.N.  HASKELL

 

Iubite frate Haskell,

Am primit scrisorile tale joia trecută, seara. Sosirea poştei cu ştiri de la prietenii noştri americani, este întotdeauna un mare eveniment pentru noi. Imediat ce expediem scrisoarea spre America, începem să socotim zilele până când va sosi poşta. Am fost oarecum surprinsă să aflu că soţia ta a străbătut în siguranţă, lunga călătorie spre California. Eu sincer sper şi mă rog ca ea să aibă pacea lui Hristos, bucuria odihnei şi să fie fericită în dragostea Lui. Acesta este privilegiul ei. Isus iubeşte această fiică a lui Avraam şi El nu va fi nepăsător faţă de ea, ci va avea grija de ea aşa cum o mamă delicată are grijă de copilul ei. Mă gândesc la ea cu simpatie şi delicată compasiune.

Noi ar trebui să nutrim, mai mult decât facem, gândul că Dumnezeu este dragoste. El a demonstrat faptul că ne iubeşte, deşi suntem slabi, încăpăţânaţi şi păcătoşi. Mă bucur că soţia ta este în California şi sper că ea va primi toată atenţia cuvenită. Sper că nu va dori să se întoarcă pe drumul spre South Lancaster. Mă bucur că îmi scrii detalii, şi sunt mulţumită să spun că am căpătat putere şi nu sufăr aşa de mult cum am suferit. Nu sunt în stare să dorm mult noaptea, şi sunt bucuroasă că nopţile sunt mai scurte şi zilele mai lungi. Emily Campbell îmi face foc la ora cinci şi apoi mă ajută să mă îmbrac, pentru că nu mă pot îmbrăca şi dezbrăca singură, şi nu pot să-mi piaptăn părul. Gândeşte-te cum mă simt să fiu atât de neajutorată; dar Domnul este bun, şi prin cuvânt sau gând, nu vreau să mă neliniştesc sau să murmur. El face toate lucrurile bine. Cred că îmi va reface sănătatea şi îmi voi duce mărturia în Australia şi Noua Zeelandă. [993]

Şcoala din Melbourne se deschide în această săptămână. Vin studenţii. Fraţii de la şcoală sunt doritori să ne mutăm în apropiere. Ei sunt localizaţi în St.Kilda, nu departe de Prahran. M-am decis să mă duc până acolo, deşi este la o distanţă de zece mile de aici, şi dus-întors, este o călătorie de douăzeci de mile. Dar am suportat bine călătoria. Mi-a plăcut localizarea şi clădirea, pentru că ei pot fi cazaţi frumos.

Există patru case închiriate, una lângă alta, înconjurate de vegetaţie bogată. Şcoala ocupă două din aceste clădiri, iar celelalte sunt ocupate de către alte părţi. Fraţii noştri sunt nerăbdători să obţină una din aceste case pe care să o ocupăm noi, dar nu ştim dacă o putem dobândi. Ei cred că dacă am fi aproape de şcoală, aş putea vorbi fără dificultate studenţilor. Sunt dispusă ca să fac asta, dacă se deschide calea pentru a obţine o casă ferită de blestemul scurgerilor sau canalizărilor în aer liber. Acolo unde este localizată şcoala, nu există scurgeri care să fie dăunătoare.

Verdeaţa este separat şi de fiecare parte a clădirilor sunt doi acri de teren. Totul este favorabil în împrejurime. Un parc frumos este în apropiere, şi clădiri mari, impunătoare sunt peste tot în jurul lui. Azilul pentru surdo-muţi, o instituţie pentru nevăzători şi Colegiul Wesleyan sunt în apropiere. Chiriile sunt ridicate în această parte a oraşului. Am încercat să obţin o locuinţă mică din lemn, care nu are niciuna din facilităţile pe care le avem aici, deşi ni se cere acelaşi preţ pe care îl plătim acum, 25 dolari pe lună. Dacă am lua o clădire în locul unde se află şcoala, ar trebui să plătim 10 dolari pe săptămână. Nu văd cum aş putea plăti această sumă, dar ei vor încerca să o obţină dacă pot, pentru că ei spun că dolarii şi cenţii, nu ar trebui să fie luaţi în considerare dacă voi putea fi de folos pentru şcoală. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru a deschide calea, dacă El ar vrea să ne mutăm în apropierea şcolii.

23 august. Am dormit aproximativ două ore noaptea care a trecut. Dorm atât de puţin că nu ştiu cât timp voi mai rezista. În timpul nopţii am dedicat un timp pentru rugăciune pentru că [994] mi se părea că, dacă a existat vreodată un timp în care e nevoie să veghem şi să ne rugăm continuu, este acum. Domnul vine în curând, iar sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Străjerii ar trebui să fie foarte treji acum, şi să se privească în faţă. Solemnitatea ar trebui să fie asupra noastră, a tuturor. Vor exista două categorii de oameni în lumea noastră: cei ascultători şi cei  neascultători. Singura noastră speranţă este Dumnezeu. El ne iubeşte, iar noi trebuie să rămânem în cuvintele rostite de Isus. Ce Îi place lui Dumnezeu? Ascultarea iubitoare a fiecărui suflet în parte. Ascultarea fiinţelor cereşti, place lui Dumnezeu, iar cel păcătos care se predă fără rezerve pentru a face voia lui Dumnezeu, este plăcut lui Dumnezeu. Noi trebuie să ascultăm ce spune Dumnezeu despre Isus: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!”

Isus descoperă caracterul Tatălui, vesteşte harul Tatălui, şi în El locuieşte trupeşte plinătatea Dumnezeirii.

Văd nedumeriri peste tot. Pe măsură se caracterele se dezvoltă, bărbaţii şi femeile îşi vor ocupa poziţiile, pentru că diferitele circumstanţe aduse asupra lor îi vor determina să descopere de ce spirit sunt mânaţi. Fiecare va dezvălui în ce fel de snop va fi legat. Grâul este strâns în snopi pentru hambarul ceresc. Poporul adevărat al lui Dumnezeu este strâns acum pentru grânarul ceresc. Poporul adevărat al lui Dumnezeu este adunat acum separat, iar neghina este adunată în snopi, gata să fie arsă. Vor fi luate poziţii hotărâte. Satana va influenţa minţile celor care s-au îngăduit pe sine, va influenţa oamenii care au urmat întotdeauna propria cale, care au considerat că tot ce le-a fost prezentat sub formă de sfat sau mustrare pentru a schimba trăsăturile lor de caracter inacceptabile, este defăimare, poruncă, constrângere, şi că nu li se dă libertatea de a acţiona. Domnul, în marea Lui îndurare, le-a trimis solii de avertizare, dar ei nu vor să asculte mustrarea. Ca vrăjmaşul care s-a răzvrătit în cer, lor nu le place să audă, să corecteze ce au făcut în mod greşit, ci devin acuzatori, socotindu-se trataţi greşit şi neapreciaţi. [995]

Acum este momentul încercării, al testării şi al dovedirii. Cei care, ca şi Saul, vor persista în a avea propria lor cale, vor suferi ca şi el, pierderea onoarei şi în final a sufletul. Dumnezeu are un popor, care va fi un popor încercat, dar care va fi umil. Ei sunt sub îndrumarea Celui Sfânt în gând, în cuvânt şi în faptă. Poate careva dintre noi să găsească o cale mai plăcută decât aceea în care Cel veşnic conduce? Eu-l trebuie să moară. Adevărul lui Dumnezeu ne aşează pe cărarea pe care trebuie să umble cei răscumpăraţi de Domnul. Este o potecă îngustă, nu este proslăvire a eu-lui în ea. Dar mulţi vor părăsi această cale pe care străluceşte adevărata lumină, şi vor umbla în propria lor lumină. Priviţi la Dr. Burke. Este o reprezentare a lui Saul, dovedind propriile sale căi. Ce câştigă el? Fericire? Pace? Nu. El însuşi se aşează în rândurile marelui rebel.

Nu poate fi făcut nimic pentru a-l salva?

24 august. Sunt acum în camera ocupată de fratele şi sora Starr, stau ridicată pe jumătate, sprijinită pe patul lor, scriindu-ţi ţie. Întreaga noastră familie este aici. Am părăsit localitatea Preston în această dimineaţă cât de curând a fost posibil, după micul dejun; am mers 10 mile până la clădirea şcolii noastre.

Festivitatea de deschidere a avut loc în această dimineaţă. Am îndurat cu bine călătoria lungă. Am fost transportată pe scări într-un scaun dus de doi bărbaţi; după ce m-am odihnit un pic pe pat, am fost dusă din nou în scaun într-o sala destinată pentru capelă, unde a fost ţinută festivitatea de deschidere a şcolii. Fratele Tenny a vorbit cuvinte potrivite, circa 40 de minute, iar apoi am fost chemată să vorbesc şi eu. Mi-am dorit asta şi mi-am exprimat cu bucurie sentimentele cu privire la înfiinţarea unei şcoli în Australia şi am avut libertate deosebită în vorbire. Apoi Willie a vorbit bine, circa o jumătate de oră. Cuvintele lui au fost bine alese. Fratele Starr a făcut apoi remarci bune. Apoi, a vorbit bine fratele Rousseau. Totul s-a terminat foarte frumos şi toţi păreau mulţumiţi. [996]

Sora Ethredge, care locuieşte în Adelaide, a fost un misionar. Ea încearcă să-şi vândă casa din Adelaide, ca să-şi poată trimite băieţii la această şcoală. Ea a vrut să plece în Pitcairn, ca să se unească cu fratele şi sora Reed în activitatea lor pe insulă. Dar s-a îmbolnăvit şi nu a putut merge.

Noi considerăm că deschiderea a fost bună. Toţi sunt mulţumit de clădiri şi de locaţia şcolii. Acest lucru este întrucâtva remarcabil, pentru că, în general, sunt unii care au de făcut critici; dar nu am auzit niciun cuvânt de nemulţumire care să fi fost exprimat sau sugerat.

După adunare, am avut o conversaţie cu fratele Starr. Discuţia a fost cu privire la un profesor de gramatică pentru clasele avansate. Nu există nicio nedumerire în ceea ce priveşte primele clase de gramatică, dar avem nevoie de profesori bine calificaţi în toate ramurile şi sperăm că fratele Olsen va găsi fie un bărbat, fie o femeie, care poate veni în Australia ca profesor. Dacă Sydney Brownsberger s-a îndreptat, ar putea fi el acela care să vină. Dar întrebarea este dacă trecutul lui, nu îl va urmări. Cu greu ne aventurăm în acest caz ca să ne asumăm riscul. Nu am nicio îndoială că acest om s-a pocăit sincer şi cred că Domnul l-a iertat. Dacă am fi obligaţi să dăm explicaţii, nu ar fi o chestiune uşor de făcut; ce vom face deci cu Sydney Brownsberger? Să-l lăsăm pradă remuşcării, şi să fie inutil pentru tot restul vieţii lui? Eu nu ştiu ce se poate face. Am nevoie de înţelepciune de sus! Am nevoie de sfatul Aceluia care citeşte inimile ca pe o carte deschisă! Cum urmăreşte Satana sufletele pentru a le lega cu corzile sale diavoleşti, ca ei să devină pierduţi pentru lucrare şi aproape neputincioşi în mâinile sale. „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”

28 august. Ultima vineri, Emily şi cu mine am mers până la clădirile şcolii şi am luat cina acolo. Pe drum, ne-am uitat la clădiri pentru a vedea dacă acestea ne-ar putea fi utile, dar toate erau nepotrivite; erau fără soare sau erau legate cu [997] alte clădiri. Am avut de vizitat şi alte clădiri, dar ne-a prins furtuna. A fost o izbucnire puternică a unei furtuni cu grindină, aşa că am făcut drumul nostru de circa o milă până la şcoală şi am fost transportată într-un scaun dus de trei bărbaţi, până la camera fratelui Starr. Ne-am întâlnit acolo cu Willie, la ora două, şi ne-am dus din nou să vedem case. Am putut căuta doar puţin timp; a fost un eşec – nicio casă potrivită pentru noi. Cele care erau de dorit, ne-ar fi costat de la 30 la 40 dolari pe lună. Îl căutăm pe Domnul în modul cel mai serios pentru ca El să ne călăuzească cu sfatul Său şi să ne dea harul de a face voia Lui. Vrem să fim doar acolo unde Domnul ar fi vrea să fim. Dacă nu ar fi vorba de şcoală, nu aş fi vrut să ne mutăm, pentru că suntem aşezaţi într-un loc plăcut, dar este exprimată o nevoie urgentă ca să fim aproape de clădirea şcolii pentru ca eu, în măsura în care puterea îmi va permite, să am cuvântări scurte pentru studenţi. Ştiu că acest lucru este cel mai bine şi, prin urmare, am dorinţa de a face acest lucru.

Şcoala a fost deschisă cu douăzeci de studenţi şi erau aşteptaţi să participe mai mulţi, dar aceştia nu au putut vedea cu claritate până la momentul deschiderii, drumul lor în ceea ce priveşte finanţele. Fiecare cameră este ocupată de profesori şi elevi.

Fratelui Daniells şi soţiei sale i-au permis să aibă o cameră şi să stea în clădire. Ei nu sunt profesori, dar sunt foarte utili în multe feluri. El lucrează în biserici care au nevoie de ajutor. O lucrare de slujire trebuie să le fie acordată. Fratele Starr şi soţia sa au o cameră. Fratele Rousseau şi soţia sa au o cameră. Apoi, ajutoarele şi profesorii trebuie să fie cazaţi în clădire. Dar ce să fie făcut cu studenţii, este o problemă încurcată. Fie că trebuie făcut un edificiu ieftin, din scânduri, fie va trebui ridicat un cort care să servească drept sală de mese sau pentru ceva organizat. În curând vor veni mult mai mulţi. Tu ştii ceva despre această situaţie. Banii sunt greu de obţinut, iar banii pentru şcolarizare şi cazare trebuie să fie suficienţi pentru a acoperi cheltuielile. Nu am putut favoriza un preţ de şcolarizare atât de scăzut încât să apară o acumulare de datorii, care [998] să nu poată fi plătite. Cred că această grabă, de a pune preţuri scăzute pe cărţi, pe educaţie, pe camerele şi mesele elevilor; este o politică slabă. Lăsaţi ca aceia care beneficiază, să împartă cheltuiala, iar dacă persoanele au nevoie să fie ajutate, atunci să fie ajutate. Dar cei care pot plăti, ar trebui să plătească.

Suntem bucuroşi că şcoala este situată în cea mai bună localitate. Va trebui să începem să plănuim a construi o casă pentru adunare; dar de unde să vină banii? Ne întâlnim acum într-o clădire murdară, insalubră, prost ventilată. Oh! Inima mea se îmbolnăveşte la gândul închinării la Dumnezeu în aceste locuri folosite pentru teatre şi pentru spectacole. Nu ar trebui să fie aşa, dar tu ştii că a construi aici, costă mult. A fost o greşeală aşezarea editurii într-un loc aglomerat – nicio şansă pentru a o mări, decât aceea de a o înălţa spre cer. Nu este departe timpul când se va renunţa la editură şi se va asigura o alta mai bună, şi vor fi ridicate clădiri adecvate pentru editură, biserică şi şcoală. Încă nu putem concepe niciun plan, dar Domnul ştie cel mai bine că „toate fiarele munţilor cu miile lor” sunt ale Lui, şi El poate lucra pentru cei de aici, din Australia, dacă aceştia vor umbla smeriţi cu Dumnezeu.

Văd că în atât de mare măsură natura omenească este gata să intre în acţiune că, uneori, sunt descurajată. Mă tem că Domnul nu poate lucra în condiţii de siguranţă pentru poporul Său, pentru că El nu slujeşte păcatului lor, şi nici nu va acoperi pe aceşti lucrători egoişti, neconsacraţi, cu haina neprihănirii Sale, dacă nu vor avea o consacrare mai profundă, o credinţă mai serioasă. Cum poate lucra Domnul pentru noi? Cum ne poate trimite Domnul mijloace pentru a construi biserici şi şcoli, când pecetea minţilor neconsacrate este pusă asupra lucrării? Dacă nu va exista o transformare hotărâtă a caracterului, eu nu îndrăznesc să aştept ca Domnul să Se descopere pentru a susţine financiar lucrarea noastră.

Am temerile mele pentru Battle Creek, că lumina care străluceşte asupra lor, nu-i va ridica la un câmp de acţiune mai profund şi mai înalt. Zi şi noapte aceste cuvinte răsună în urechile mele, „Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost [999] făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit, cu sac şi cenuşă. ... Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi pogorât până la Locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile, care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi.” Tremur pentru Battle Creek. Oh, dacă Dumnezeu ar alunga ceaţa şi norii care se adună asupra lor la ora actuală. Încrederea noastră trebuie să fie în Domnul, Dumnezeul lui Israel. Isuse, scumpule Mântuitor, numai Tu singur poţi fi de ajutor poporului Tău. Suntem în mijlocul pericolelor ultimelor zile, şi mă doare inima la citirea articolelor din Review care publică lumii că suntem în contradicţie. Unul se simte îndemnat să prezinte cu multă claritate conflictul care vine,  aşa cum vede el.

Apoi, bunul nostru frate Smith, sună trâmbiţa în mod contrar acestei idei, pentru a face fără efect avertismentele date în aceeaşi revistă. Chiar dacă ar fi văzut că fratele Jones merge prea înainte, ce trebuia să facă? Să se ducă la fratele Jones, să discute cu el înainte ca articolul lui să fie introdus în Review. Prin aceasta s-ar fi făcut lucrarea lui Hristos, dar să se pună în revistă articolul fratelui Jones, şi apoi fratele Smith să scrie, aşa cum a făcut, un articol despre aceeaşi problemă, este în întregime contrar luminii pe care mi-a dat-o Domnul. Mai bine lăsau nepublicate articolele fratelui Jones decât să le prezinte într-o lumină nefavorabilă înaintea lumii, în faţa duşmanilor noştri şi a lumii care privesc pentru a găsi ceva ce pot folosi împotriva credincioşilor. Mi s-a arătat că acest lucru nu ar fi trebuit făcut. Nu mă îndoiesc că va rezulta de aici înstrăinare şi dezbinare, pentru că aceasta este ceea ce Satana vrea să facă, lucru pe care nu l-ar putea face dacă cei care mărturisesc a fi credincioşi, ar lua aminte la cuvintele lui Isus Hristos.

Aceasta pare a fi o sămânţă de acelaşi fel cu cea de la adunarea de la Minneapolis, şi a căzut pe pământul gata pregătit pentru a produce o recoltă de acelaşi gen. Dar trebuie să privim la Isus.

Tristeţea şi descurajarea nu trebuie să fie nutrite pentru că noi avem un Conducător mare şi puternic. Mă gândesc la ucenici în furtuna aceea mare; barca [1000] s-a luptat cu vânturile puternice şi cu ploaia grea. Ei renunţaseră la eforturile lor, lipsiţi de speranţă, şi în timp ce valurile înfometate vorbeau despre moarte, în mijlocul furtunii, o formă de lumină este văzută umblând pe valurile acoperite cu spumă. Această prezenţă, care trebuia să fie o binecuvântare şi o speranţă pentru ei, a fost o pricină de spaimă. Ei au crezut că este un vestitor al morţii. Dar o voce se aude în mijlocul mugetului furtunii, „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi.”

Oh, cât de mulţi sunt cei care, în aceste vremuri de pericol, vâslesc pe o mare înfuriată! Luna şi stelele par a fi ascunse de norii furtunoşi şi, în deznădejde şi disperare,  mulţi dintre noi spun, „Nu are niciun rost; eforturile noastre sunt inutile, vom pieri. Am trudit la vâsle, dar fără vreun succes.”

Când Isus, ai cărui ochi au privit spre ei în toate eforturile lor, le-a spus, „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi” în ceasul al patrulea din noapte, a venit la ucenicii Săi umblând pe valurile încărcate de spumă. Atunci ucenicii au strigat: „Este o nălucă, este o nălucă.” Când vocea cunoscută este auzită mai presus de tumultul furtunii, „Nu vă temeţi, Eu sunt”, cei ispitiţi o aud.

Isus este tot aşa de aproape de noi în mijlocul scenelor furtunii şi ale încercărilor, cum a fost faţă de ucenicii Săi care erau aruncaţi încoace şi încolo pe Marea Galileii. Trebuie să avem încredere liniştită, stabilă, fermă şi neclintită în Dumnezeu. Acum este rândul nostru, fratele meu, să nu fim îndepărtaţi de Cetăţuia noastră prin nimic ce s-ar putea ivi. Trebuie să avem acum o experienţă individuală în a ne ţine strâns de Dumnezeu. Hristos este la cârma vasului. Credeţi că Hristos este Conducătorul nostru, că El va avea grijă, nu numai de noi, ci şi de vas. Satana va lucra cu putere măiastră pentru a separa omul de Dumnezeu. Auzim voci diferite sunând din toate părţile, ca atenţia noastră să fie distrasă de la adevărata problemă din acest timp. Sfârşitul este aproape şi, să nu existe confuzie între glasuri, care să conducă pe căi greşite sau să facă pe unii să rătăcească. A spune, „Pace, pace” acelor suflete care s-au opus mult timp vocii adevăratului Păstor, care s-au luptat mult timp împotriva [1001] Celui Atotputernic, înseamnă a linişti conştiinţa lor pentru a dormi somnul morţii. Oare, omul, în mândria lui, va părăsi cele mai mari interesele ale sale, prin cultivarea gândurilor sau faptelor opuse minţii şi Duhului lui Dumnezeu? Dumnezeu a găsit de cuviinţă să-mi arate că oamenii care ar trebui să cunoască vocea adevăratului Păstor, vor fi mai dispuşi să accepte vocea unui străin şi să urmeze cărări nesigure, interzise, din cauza încăpăţânării naturii lor omeneşti.

Ceasuri întunecate, de încercare, stau înaintea bisericii deoarece ea nu a ascultat avertismentele, reproşurile şi sfatul lui Dumnezeu. Ce putere de vrajă vine asupra minţii omului, ca să facă contrar voii lui Dumnezeu atât de des repetate, şi ca să închidă ochii şi urechile atunci când Isus îi cheamă să audă glasul Lui. El spune: „Oile Mele ascultă glasul Meu.”

Noaptea aceea petrecută în barcă, a fost pentru ucenici o şcoală în care au trebuit să-şi primească educaţia pentru marea lucrare care avea să fie făcută după aceea. Ceasurile întunecate ale încercării urmează să vină asupra fiecăruia, ca parte a educaţiei sale pentru o lucrare mai mare, pentru un efort mai devotat, mai consacrat. Furtuna nu a fost trimisă asupra ucenicilor pentru a-i face să naufragieze, ci pentru a-i testa şi pentru a-i încerca în mod individual. Înainte de a veni asupra lumii marele timp de strâmtorare, cum n-a mai fost niciodată de când lumea, cei care au şovăit şi care în mod ignorant vor conduce pe căi nesigure, vor da pe faţă aceasta înainte să vină adevăratul test vital, al ultimei încercări, astfel că orice vor spune ei, nu va fi privit ca exprimare a glasului adevăratului Păstor. Timpul nostru de pregătire se va sfârşi în curând. Nu avem timp de pierdut ca să umblăm prin nori de îndoială şi de incertitudine, din cauza vocilor nesigure.

Noi trebuie să stăm aproape, de partea lui Isus. Fie ca niciunul din noi, în mândria propriei sale opinii, să nu se eschiveze de la o lecţie grea sau să piardă binecuvântarea unei discipline aspre. Smeriţi-vă sub mâna lui Dumnezeu, avertizaţi pe toţi ca să nu aleagă, în încăpăţânarea lor, propriul drum şi să nu acţioneze ca nişte copii nedisciplinaţi, neinstruiţi.

Oricare [1002] ar fi situaţia noastră, afacerea noastră, noi avem o călăuză sigură. El este Sfătuitorul nostru. Oricât am fi de singuri, El este Prietenul nostru în care putem avea întotdeauna încredere. Atunci când sunt auzite voci din toate părţile, ca să ne facă să rătăcim pe cărări false, se aude o voce care este adevărată, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Puteţi să opriţi disputa voastră în privinţa lucrurilor mici şi a diferenţelor. „Credeţi în Mine; Eu sunt adevăratul Păstor.” „Eu şi Tatăl, una suntem. Eu în ei, şi ei în Mine.” „Ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” [1003]