Scrisoarea 139, 1900 - Către slujbașii Conferinței Generale

Scrisoarea 139, 1900 - Către slujbașii Conferinței Generale

Scrisoarea 139, 1900
St. Helena, California,
24 octombrie 1900

CĂTRE  SLUJBAŞII  CONFERINŢEI  GENERALE

 

Iubiţi fraţi,

Am primit o scrisoare din partea lui Dr. Kress, scrisă din Vancouver. El a scris în mod clar, şi pare să creadă că ar fi o foarte mare greşeală să se ţină la Oakland Conferinţa Generală. Înainte ca fratele Irwin să plece de aici, i-am spus clar ideile pe care le am în legătură cu aceasta.

Pentru binele cauzei lui Dumnezeu, este de datoria mea să spun că zvonurile care v-au fost spuse de către ---, cum că fratele Daniells are să fie preşedinte al Conferinţei Generale în locul fratelui Irwin, şi că W.C. White are să ocupe o poziţie proeminentă în cadrul Comitetului pentru Misiune Externă, sunt cele mai surprinzătoare falsităţi. Astfel de gânduri nu au existat niciodată în mintea noastră, şi noi nu am spus niciodată nimic care să facă să circule vreun astfel de raport. Toţi muncitorii mei şi W.C. White însuşi, au înţeles că părăsind Australia, W.C. White a lăsat deoparte orice îndatorire oficială, ca să mă poată ajuta în lucrarea mea de pregătire a cărţilor. El este angajat ca ajutorul meu general în această lucrare.

O cabană veche de pe terenul meu este aranjată ca să ne slujească drept birou. În aceasta vor fi patru încăperi care pot fi ocupate de muncitorii mei. Sperăm să scoatem în curând ceva cărţi pe care le pregătim de o bucată de vreme. [1714]

Locuiesc acum în casa Pratt, la poalele dealului sub care este şi Casa de Odihnă. Lucrarea evidentă a puterii lui Dumnezeu în această chestiune este un motiv de multă mulţumire. Aici sunt ferită de certurile de cuvinte. Am decis că nu pot să mă stabilesc la Battle Creek, la Healdsburg sau Oakland; şi ne-am decis să aşteptăm, să veghem şi să ne rugăm pentru călăuzire, ca să ştim unde să ne stabilim. A fost o mare surprindere când ni s-a adus în atenţie locul acesta, şi am văzut clar că mâna lui Dumnezeu ne-a condus. Duhul meu a fost atins şi subjugat, la gândul că Dumnezeu a ales pentru mine locul acesta, şi nu m-am mai consultat pe mine în chestiunea locaţiei. Noi recunoaştem intervenţia neaşteptată a Providenţei în favoarea noastră, sub circumstanţele cele mai deprimante. Lumina a strălucit în mijlocul incertitudinii, iar acum ne bucurăm în certitudine şi în pacea lui Dumnezeu. Nu ne îndoim că Dumnezeu a fost cel mai important factor care a hotărât mutarea noastră aici, şi am vrea să se spună despre noi ca şi despre ucenici, „Ei L-au lăudat pe Dumnezeu”. Domnul ne-a adus aici, şi noi vrem să-L lăudăm. Îi aducem mulţumiri pentru că suntem departe de zarva şi confuzia bătăliei. Nu am vrea să ne aşezăm undeva unde să ajungem ţinta glumelor prin invenţiile lui Satana.

Nu voi relata acum felul în care va lucra Domnul în criza viitoare, deoarece nu îmi este pregătită calea ca să o fac. Domnul va pregăti bărbaţi, femei şi chiar copii, aşa cum a făcut cu Samuel, pentru lucrarea Sa, făcând din ei depozitari ai adevărului sacru. Cel ce nu doarme niciodată şi nici nu dormitează, veghează peste [1715] fiecare, alegând sfera lor de muncă în marele Său câmp misionar. Ultima solie de îndurare trebuie să fie vestită lumii prin proclamarea adevărului evangheliei. Tot cerul priveşte asupra războiului agresiv pe care slujitorii lui Dumnezeu îl poartă sub aparenţa unor circumstanţe descurajante. Noi cuceriri asupra elementelor opozante ale lumii, asupra idolatriei şi păgânismului, sunt dobândite. Onoruri noi sunt câştigate pe măsură ce muncitorii Domnului se strâng în jurul steagului Mântuitorului, şi ridică sus steagul adevărului. Celor credincioşi, care învaţă de la Dumnezeu, le sunt împărtăşite daruri ca să poată deveni împreună lucrători cu Dumnezeu, punând astfel în legătură biserica de aici de jos cu biserica din cer. Toţi mesagerii cereşti sunt în serviciul celor umili de pe pământ, care cred; şi atunci când armata celor răscumpăraţi cântă aici jos cântecele lor de laudă, corul de sus se uneşte cu ei în mulţumiri şi laude adresate lui Dumnezeu şi lui Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Daţi-mi voie să vă spun că nu vreau să mai calc pe terenul pe care am călcat la Minneapolis. Nu vreau să mai fiu în mijlocul scenelor de luptă şi ceartă. Mult mai bucuros mi-aş rosti mărturia în faţa multor mii de oameni, dar aici sunt unii care nu vor să înţeleagă solia pe care Dumnezeu mi-a dat-o să o rostesc. Aceştia nu beau din adâncul izvorului vieţii, şi în felul acesta nu vor înţelege cuvintele mele mai clar decât au înţeles scrierile mele. Ei au de făcut lucrarea de [1716] a se pregăti pentru soliile ce pot ajunge la ei atunci când sunt pregătiţi.

Eu nu refuz să plec la Battle Creek dacă Domnul arată că este de datoria mea să merg. Dar s-ar putea să nu fiu prezentă la Conferinţa Generală, dacă se ţine la Battle Creek, sau chiar dacă se ţine la Oakland. Am în faţă o lucrare măreaţă şi solemnă, aceea de a pregăti pentru publicare scrierile care până acum au fost doar mărturii private, care rămân aruncate undeva într-un sertar, fără a fi acordată atenţie instrucţiunilor din ele. Dacă aş participa acum la Conferinţa Generală la Battle Creek sau în orice alt loc, şi aş rosti mărturia clară pe care o am de rostit, s-ar cârcoti pe seama instrucţiunii date, aşa cum s-a făcut pe seama mărturiilor scrise. Ar exista multă orbire a inimii, şi o dispoziţie de a se aplica greşit adevărul. Sărmanele suflete neconsacrate ar fi aduse într-o primejdie şi un pericol încă şi mai mare decât cel în care se află acum.

Aceia care nu au tras folos din cărţile scrise după cum m-a impresionat Dumnezeu prin Duhul Său ca să scriu, nu vor fi mai înclinaţi să tragă folos din mărturia mea rostită cu glasul.

Dumnezeu a fost foarte dezonorat de spiritul care a condus oamenii să prezinte lucrurile într-o lumină falsă. Ei au primit dovadă peste dovadă, şi au avut toată lumina care va ajunge la ei în legătură cu lucrarea ce mi-a fost dată de Dumnezeu. Până când înţelegerea lor nu va fi sfinţită, Dumnezeu nu va fi glorificat prin faptul că pun în faţa lor lucrurile sacre şi preţioase pe care El mi le-a dat. De [1717] aceea nu mă simt chemată să mă întâlnesc cu voi la Battle Creek, acolo unde duşmanului i s-a permis să ia în stăpânire minţile şi inimile, conducându-i pe oameni să se înşele pe ei înşişi precum şi pe alţii. Am simţit o profundă umilinţă a sufletului când am fost condusă să înţeleg tratamentul la care a fost supusă lumina dată mie pentru popor. Voi vizita bisericile, dar nu sunt chemată să mă duc în locul în care voi fi subiectul vorbirilor nesfinţite. Pentru multe suflete, tot ce aş putea face sau spune, ar fi mai rău decât pierdut. Voi folosi orice ocazie de a lucra pentru cei ce sunt în întunericul erorii, care nu au auzit niciodată adevărul. Voi participa la adunările în care pot să vorbesc cu aceia care nu au avut niciodată lumina ca să o poată respinge.

Mi se pare ceva imposibil să fiu înţeleasă de aceia care au avut lumină dar nu au umblat în ea. Ceea ce aş putea spune într-o discuţie privată, ar fi repetat în aşa fel încât să fie făcut să însemne exact opusul celor ce ar fi însemnat, dacă ascultătorii ar fi fost sfinţiţi în mintea şi duhul lor. Îmi este teamă să vorbesc până şi prietenilor mei, căci după aceea aud, „sora White a spus aceasta”, sau „sora White spune aceea”. Cuvintele mele sunt în aşa fel răsucite şi interpretate greşit încât ajung la concluzia că Domnul doreşte să mă reţin de la adunările mari, şi să refuz întrevederi în particular. Ceea ce spun eu este relatat într-o lumină pervertită, care este nouă şi ciudată pentru mine. Totul este amestecat cu cuvinte rostite de anumiţi bărbaţi pentru a-şi susţine teoriile lor. Sunt avertizată să mă feresc de aceia care, deşi au o mărturisire de credinţă, nu sunt blânzi şi smeriţi cu inima. Ei nu se văd pe ei înşişi aşa cum sunt. Ei nu lucrează împreună cu Isus, dând pe faţă blândeţea, [1718] şi umilinţa Lui.

Mă tem că nu pot face nimic în cadrul Conferinţei Generale, prin rostirea de cuvinte către urechi nesfinţite şi inimi neconvertite, către oameni care cunosc adevărul, dar nu i se supun. Eu sunt susţinută şi foarte mult binecuvântată când vorbesc către aceia care nu au auzit adevărul. Când fac lucrare misionară printre necredincioşi, întotdeauna primesc har şi putere de la Dumnezeu, ca să i le înapoiez Lui.

Hristos a spus ucenicilor Lui, „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” Şi ce se va întâmpla atunci? „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte,  nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Sunt puţini aceia care simt importanţa soliei şi care se ocupă cu lucrarea rânduită pentru ei, deschizând câmpuri noi în loc să cheltuiască atâta timp ventilând teorii noi prin biserici.

Când urmaşii declaraţi ai lui Dumnezeu vor cunoaşte din experienţă adevărul, vor căuta să împlinească cuvintele lui Hristos. Ucenicilor Săi, Mântuitorul le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci [1719] şi în Psalmi.” Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.”

Aceasta este experienţa pe care Domnul doreşte ca fiecare adventist de ziua a şaptea să o dobândească. El doreşte ca ei să înţeleagă Scripturile atât de profund încât să aibă un întreg tezaur de cunoştinţă din care să extragă. Atunci vor fi în stare să hrănească turma lui Dumnezeu cu cuvântul Lui. Ei nu se vor gândi că trebuie să înainteze vreo teorie originală pentru a face lucrarea lor misionară să aibă succes. Ei nu se vor gândi că trebuie să caute teste noi, ciudate şi fără pereche. Acestea sunt filozofii care dau gust puternic fabulelor ce nu au nicio putere pentru a sfinţi, a purifica şi curăţa sufletul de necurăţia pe care păcatul o atrage după el.

Cei ce învaţă pe alţii Cuvântul, au nevoie să caute plecaţi pe genunchi, înţelegerea Scripturilor. Lucrătorii din via Domnului au nevoie să scoată încontinuu din Scripturi, nu din cămările imaginaţiei lor, semănând pleavă prin grâu, şi acordând plevei mai multă importanţă decât grâului, atrăgând astfel slavă pentru ei înşişi. Este timpul ca bărbaţii şi femeile care au Cuvântul lui Dumnezeu în mâinile lor, să nu se odihnească până când Duhul Sfânt nu le dă o înţelegere a Cuvântului şi nu lucrează o reformă în inimile lor. Atunci cei ce acţionează în cadrul vestirii ultimei solii de îndurare pentru o lume căzută, vor dovedi faptul că sunt conduşi de Duhul Sfânt. [1720]

Adevărul, adevărul Bibliei, de acesta are nevoie poporul. Ei nu au nevoie de niciunul dintre testele de proastă calitate ce au fost fabricate de oameni şi au fost ataşate adevărului ca şi cum ar face parte din el. Testele acestea îi slăbesc pe cei ce cred în ele. Lucrarea pe care o avem noi de făcut nu este una de o calitate inferioară. Pe genunchi, noi trebuie să cerem făgăduinţele cuvântului lui Dumnezeu, cerând să putem primi adevărul nealterat, curat, şi să putem vedea nevoia de a practica acest adevăr şi a trăi prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Atunci bărbaţii şi femeile vor fi convertiţi faţă de adevăr. Mâna lui Dumnezeu va fi recunoscută în ridicarea de noi biserici, botezând cu spiritul apostolic pe mulţi dintre cei ce vor merge să facă lucrare misionară în locurile în care poporul nu cunoaşte adevărul. Va fi nevoie ca oamenii să fie învăţaţi pentru a câştiga o experienţă eliberată de filozofia umană.

O astfel de lucrare misionară va pune bisericilor o temelie sigură, solidă, o temelie ce are ca pecete „Domnul îi cunoaşte pe ai Lui”. Dumnezeu va fi proslăvit în poporul Său. Misiunile creştine vor fi clădite pe Isus Hristos. Sub supravegherea lui Dumnezeu, lucrarea va merge înainte, şi nenumărate dovezi vor fi date despre veridicitatea lucrării. Lucrătorii nu vor căuta să se slăvească pe ei înşişi, sau vreo fiinţă omenească, ci vor lăuda pe Dumnezeu drept Cel ce plănuieşte şi organizează fiecare lucrare sfântă şi înnobilatoare. Aceştia nu doar mărturisesc a fi credincioşi, ci sunt credincioşi. Ei sunt sfinţiţi prin adevăr; căci adevărul trăit ca şi cel predicat, are o influenţă purificatoare asupra caracterului. [1721]

Atât în cămin cât şi în biserică, adevăratul misionar al lui Dumnezeu este o expunere vie a adevărului. El mănâncă trupul şi bea sângele Fiului lui Dumnezeu, şi viaţa lui este modelată după asemănarea divină. El înţelege şi asimilează Cuvântul, în timp ce zice, „trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Adevărata lucrare misionară îi conduce pe cei aflaţi în legătură cu ea, să se aplece înaintea lui Dumnezeu în umilinţă de sine şi într-o recunoştinţă neprefăcută faţă de Dumnezeu pentru manifestarea prezentă şi din trecut a puterii Sale. Ei îşi ascund eu-l în Hristos, lăudând şi glorificând pe Cel ce este atât de încântător.

Lucrarea misionară creştină este de o mare valoare pentru bisericile din ţară. Prin ea, membrii care cunosc şi cred adevărul, sunt inspiraţi cu zel sfânt pentru a-şi tăgădui eu-l, a ridica crucea lui Hristos, şi a lucra cu zel jertfitor de sine pentru a trimite adevărul în locurile de aproape şi de departe. Lucrarea misionară creştină are o influenţă care se reflectă asupra bisericilor, o influenţă înălţătoare şi sfinţitoare, care demonstrează importanţa învăţăturii lui Hristos din capitolul al şaselea din Ioan. Lucrarea misionară creştină are o influenţă salutară asupra necredincioşilor; deoarece în măsura în care lucrătorii muncesc sub conducerea divină, cei din lume sunt conduşi să vadă măreţia resurselor pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru aceia care Îi slujesc. Adevărul lui Dumnezeu, demonstrat prin lucrarea harului în inimă, înmulţeşte agenţiile folosinţei creştine şi lasă o impresie hotărâtă asupra lumii.

Dumnezeu doreşte ca slujitorii Lui să fie exemple vii ce dovedesc influenţa purificatoare a adevărului. El doreşte ca ei să arate în viaţă şi în caracter [1722] tendinţele înnobilatoare şi înălţătoare ale acestuia. Ei sunt chemaţi să ilustreze excelenţa adevărului, ridicând standardul curtoaziei creştine, al iubirii şi sensibilităţii creştine. Cu toată intensitatea efortului, ei trebuie să caute şi să salveze pe cei ce pier în păcat. Fie ca inima să-i doară până la sfâşiere din cauza celor ce nu cunosc adevărul. Minţile credincioşilor nu trebuie să fie centrate asupra lor înşişi, investigând fiecare sentiment şi scriere pentru a cere altora o explicaţie. Aceştia să meargă să lucreze şi să uite de sine în dorinţa lor iubitoare de a ajuta sufletelor gata să piară. Să se gândească, să facă planuri şi să acţioneze pentru aceia care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Nu doar cel învăţat, cel talentat, sunt cei ce trebuie să lucreze pentru alţii. Toţi cei ce pretind a crede în Isus ar trebui să lucreze pentru alţii. Aceasta este folosinţa creştină. Cu toţii avem nevoie să dăm pe faţă o dependenţă sfântă de Tatăl nostru ceresc. Dependenţa devotată de Dumnezeu, sfinţenia duhului, seriozitatea în slujire, aceasta face deosebire între cei care Îi slujesc lui Dumnezeu şi cei care nu-i slujesc. Noi, cei care credem, suntem chemaţi să ilustrăm în vieţile noastre excelenţa vieţii lui Hristos. Membrii bisericii trebuie să se ridice şi să strălucească în mijlocul întunericului moral al lumii. Dacă suntem uniţi cu Lumina lumii, vom reflecta lumina în faţa altora. Dacă suntem părtaşi ai harului bogat al Mântuitorului, vom fi o binecuvântare universală.

Suntem chemaţi să dăm pe faţă un patriotism sacru, să dezvăluim atributele lui Hristos acasă şi în biserică. Cu toţii să caute să manifeste bunăvoinţa lui Hristos. El Și-a dat viaţa [1723] pentru a salva o lume pierdută, şi, se poate ca aceia ce spun că sunt reprezentanţii Lui pe pământ, creştinii, să rămână tot slabi şi ineficienţi? Să ne ajute Dumnezeu să ne ridicăm şi să luăm o poziţie mult mai decisă în centrul marelui cerc al lucrării de binefacere. În felul acesta noi putem să glorificăm şi să preamărim numele Celui ce este Adevărul. Noi ne aflăm sub cele mai solemne obligaţii, pentru a oferi misiunilor creştine o ilustraţie măreaţă a principiilor împărăţiei lui Dumnezeu. Biserica trebuie să fie activă în acţiunile ei şi, ca un corp organizat, să difuzeze influenţa crucii lui Hristos, lucrând pentru cei de aproape şi pentru cei de departe. Sub conducerea lui Dumnezeu, toţi cei care mănâncă trupul şi beau sângele Fiului lui Dumnezeu vor fi înregistraţi în curţile de sus ca „împreună lucrători cu Dumnezeu: voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu; voi sunteţi clădirea lui Dumnezeu.” Controlaţi de marele Proiectant, ei dovedesc ce pot să fie fiinţele umane atunci când poartă jugul lui Hristos, învăţând blândeţea şi umilinţa Lui.

Motivul pentru care multora dintre cei ce poartă numele de urmaşi ai lui Hristos nu li se poate acorda încredere, este acela că ei caută să fie cei dintâi. Dacă ei ar fi bărbaţi umili, dispuşi să fie instruiţi şi învăţaţi de Dumnezeu, ar fi o putere pentru a demonstra lumii influenţa adevărului asupra caracterului omenesc. Cei ce lucrează în interesul lui Hristos, care nu caută să se înalţe pe sine, vor da pe faţă un progres persistent şi o activitate constantă în acţiunile misionare. Ei nu vor fi satisfăcuţi până când nu se adaugă biserică după biserică. Membrii bisericii nu trebuie să se adune în anumite localităţi, uitând că via Domnului trebuie să fie lucrată. Ei trebuie să ducă o luptă agresivă, înfigând steagul adevărului în locuri noi. Dumnezeu aşteaptă de la cei aflaţi în slujba Lui să lupte cu seriozitate pentru credinţa ce a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. [1724]