Scrisoarea 14, 1889 – Reflecţii asupra Conferinţei de la Minneapolis

Scrisoarea 14, 1889 – Reflecţii asupra Conferinţei de la Minneapolis

Scrisoarea 14, 1889
12 mai 1889, Ottawa, Kansas

CĂTRE COPIII CASEI – REFLECȚII ASUPRA CONFERINȚEI DE LA MINNEAPOLIS

Iubiți copii ai casei,

Am vești bune pentru voi în dimineața aceasta. S-a produs o schimbare în atmosfera adunării. Domnul fie lăudat, El lucrează pentru poporul Său. Am simțit că dușmanul lui Hristos și al oricărei neprihăniri a fost prezent. Câțiva frați lucrători din Iowa au venit pregătiți să strice tabăra, echipați cu același spirit care a predominat la Minneapolis. Fratele Jones a depus eforturi în fiecare zi, vorbind de trei ori pe zi, însă părea atât de greu să poată să producă vreo impresie.

Am sosit aici marți seara (7 mai). Miercuri am participat la adunarea de dimineață și am transmis o mărturie hotărâtă, îndemnându-i pe toți cei prezenți să nu facă așa ca la Minneapolis și să nu fie ca cei descriși de Pavel în Evrei 4:2. I-am îndemnat apoi să-și umilească inimile înaintea lui Dumnezeu, să dea la o parte păcatele prin pocăință și mărturisire și să primească solia pe care Dumnezeu le-o trimite prin slujitorii Săi aleși.

Joi am participat la adunarea de dimineață, unde am simțit că trebuie să fiu și mai explicită. Am fost condusă să vorbesc mai liber despre conferința care s-a ținut la Minneapolis și despre spiritul pe care frații noștri l-au adus cu ei acolo. Am simțit că nu era destul să vorbesc doar în termeni generali, prezentând adevăruri la care oamenii pot consimți, dar care nu taie adânc în tablele carnale ale inimii. Lucrarea care trebuia făcută cerea mai mult decât cuvinte moi, pentru că Domnul Își îndreaptă mustrarea către oricine și către orice aduce a spiritul și influența [307] manifestate la Minneapolis – punerea la îndoială, cârcotirea, amestecarea cuvintelor, întoarcerea spatelui față de mustrările directe ale Duhului lui Dumnezeu și considerarea lor ca simple povești inutile, ridiculizarea, reprezentarea greșită și vorbirea în doi peri.

Toate acestea au fost o ofensă față de Dumnezeu și nu trebuia să se mai repete la această adunare. Sufletele flămânzeau din lipsă de hrană și trebuiau hrănite. Le-am relatat ce mi-a descoperit Duhul lui Dumnezeu când am fost condusă în camerele celor care veniseră la conferință. Atunci am auzit conversațiile, sarcasmul, sentimentele răutăcioase exprimate, circularea de relatări false, tratarea cu ușurătate a soliei trimise de Dumnezeu și a solului care aducea solia. Mi s-a spus că aceasta era o înțelepciune de jos, în contrast evident cu înțelepciunea de sus, descrisă de Dumnezeu prin apostolii Săi. [Este citat Iacov 3:13-18.]

În adunarea de joi dimineața am relatat câteva aspecte legate de conferința de la Minneapolis. Le-am spus în ce fel mi-a prezentat Domnul starea spirituală a multora dintre cei care veniseră la acea conferință. Ei veniseră sub puterea unei amăgiri, având în minte impresii false. Aceasta a fost lucrarea lui Satana, pentru că Domnul era pe cale să-și învioreze poporul și să le dea lumină în raze precise și clare, ceea ce ar fi condus la preamărirea lui Hristos. Porunca Domnului transmisă prin solii Săi a fost: „Mergeți înainte!” Iar Satana a fost hotărât să țină poporul departe de lumină, pentru ca binecuvântarea bogată a lui Dumnezeu să nu poată veni peste delegați.

Satana a tras semnalul de alarmă. Ei au crezut că se va pune problema legii din Galateni și au venit pregătiți și înarmați să se împotrivească față de orice ar veni din partea bărbaților de pe Coasta Pacificului, fie nou, fie vechi.

Niciodată, în toată viața mea, nu am lucrat sub o influență mai puternică și mai directă a Duhului lui Dumnezeu. Dumnezeu mi-a dat hrană la vremea potrivită pentru popor, [308] dar ei au refuzat-o, pentru că nu a venit exact în felul și pe calea pe care ar fi vrut ei să vină. Frații Jones și Waggoner au prezentat poporului o lumină prețioasă, dar prejudecata și necredința, gelozia și bănuiala rea au blocat ușa inimilor, ca nu cumva să poată pătrunde în inimile lor ceva ce venea din această sursă.

De-a lungul celor patruzeci și cinci de ani de experiență mi-au fost arătate viețile, caracterul și istoria patriarhilor și profeților, care au venit la oameni cu o solie din partea lui Dumnezeu, în timp ce Satana stârnea povești răutăcioase, provoca diferențe de opinie sau deturna interesul în altă parte, pentru ca poporul să fie lipsit de binele pe care Dumnezeu voia să-l reverse peste ei. Acum, în cazul de față, un spirit ferm, hotărât și îndărătnic a luat inimile în stăpânire, iar cei care cândva au cunoscut harul lui Dumnezeu și au simțit puterea lui transformatoare, acum au fost vrăjiți, iar mințile le-au fost sucite, lucrând sub puterea amăgirii pe toată durata conferinței. A fost suficientă o singură sămânță firavă de îndoială, care a găsit teren roditor în inimile celor care nu aveau o legătură vie cu Dumnezeu, ale căror inimi erau împietrite și insensibile. Pasiunile firești le-au fost stârnite și au avut ocazia de a da pe față spiritul de turmă.

Zi după zi, am avut în mintea mea o imagine vie a felului în care au fost tratați reformatorii, a felului în care diferențe mici de opinie au dat naștere unor furtuni de sentimente. Tot așa a fost și în timpul trădării, judecării și răstignirii lui Isus – toate acestea mi-au trecut prin fața ochilor punct cu punct. Spiritul satanic a preluat controlul și a acționat puternic asupra inimilor omenești care fuseseră deschise îndoielii și amărăciunii, mâniei și urii. Toate acestea au predominat la conferința aceea. M-am hotărât să părăsesc conferința, să plec de la Minneapolis. Am refuzat să vorbesc din nou poporului nostru, însă am fost de acord să vorbesc scandinavilor. [309]

În timpul nopții, un sol al lui Dumnezeu a stat în picioare lângă mine și m-a întrebat: „Nu te-am ridicat Eu pe când erai bolnavă pe moarte în Healdsburg? Nu am pus Eu Duhul Meu peste tine și nu te-am susținut ca să îți rostești mărturia la Oakland? Nu te-am întărit Eu, Domnul, ca să faci o călătorie atât de lungă până aici? Nu ți-am păstrat Eu mintea liniștită, în mijlocul confuziei și al încurcării limbilor? Acum am o lucrare pentru tine, pe care să o faci în locul acesta. Brațele Mele veșnice te susțin. Îți dau o solie de transmis. Îți voi arăta multe lucruri.”

Am fost condusă în clădirea unde erau cazați frații noștri. Acolo se vorbea mult și se manifestau sentimente excitate, alături de remarci usturătoare și, după aprecierea lor, ascuțite și spirituale. Slujitorii pe care Domnul i-a trimis erau caricaturizați, luați în râs, prezentați într-o lumină ridicolă. Comentariile au trecut apoi asupra mea, iar lucrarea pe care Dumnezeu mi-a dat să o fac era prezentată oricum, numai măgulitor nu. Numele lui Willie White era rostit cu ușurință, fiind ridiculizat și acuzat, la fel și numele fraților Jones și Waggoner.

Voci pe care am fost surprinsă să le aud se uneau în rebeliune și cei cu care am lucrat în anii trecuți, fără să aibă vreo dovadă sau vreo informație sigură că în sora White s-ar fi produs vreo schimbare, erau fermi, îndrăzneți și hotărâți să o învinuiască. Dintre toți cei care vorbeau cu atâta cruzime, niciunul nu a venit să mă întrebe dacă toate acele relatări și supoziții erau adevărate. S-a afirmat că am spus lucruri neadevărate atunci când am declarat că nu discutasem niciun cuvânt cu frații Jones și Waggoner și nici cu Willie despre legea din Galateni. Dacă ar fi fost la fel de deschiși față de mine, cum erau când vorbeau unii cu alții împotriva mea, aș fi putut să le clarific situația. Am repetat aceasta de mai multe ori, pentru că am văzut că erau hotărâți să nu primească [310] Mărturia mea. Ei au crezut că noi am venit la conferință înțeleși să facem opoziție în ce privește legea din Galateni.

După ce am auzit toate acestea, mi-a pierit orice putere. Niciodată nu mi-am imaginat ce înseamnă să depinzi de cei care pretind că-ți sunt prieteni când spiritul lui Satana este primit în inima lor. M-am gândit la criza viitoare și simțăminte pe care nu le pot exprima în cuvinte m-au copleșit. [Este citat Marcu 13:9, 12.]

Toate acestea mi-au trecut prin minte ca o străfulgerare și am realizat cât de puțin putem să ne încredem sau să ne sprijinim pe prietenia oamenilor, atunci când gândurile și pasiunile umane sunt lăsate să conducă. Atunci când dușmanului i se permite să conducă, ne putem aștepta la orice. Prieteniile dintre oameni, legăturile, relațiile se rup, și pentru ce? Pentru că există o diferență de păreri în interpretarea Scripturilor. Este același spirit care L-a condamnat pe Domnul slavei și al vieții. Adevărul care sfințește sufletul nu produce spini sau mărăcini. „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7:20). Atunci mi s-a spus: „Sprijină-te pe tăria Celui atotputernic. El este un Prieten care nu te va părăsi și nu te va trăda niciodată. El este locul tău de adăpost. Nicio furtună nu te poate clinti. În Dumnezeu este tăria ta. Credința în Dumnezeu este scutul și pavăza ta. Harul Lui îți este de ajuns.”

Ce anume a provocat toată agitația aceasta a pasiunilor omenești ieșite din înverșunarea spiritului? Faptul că unii dintre frați au îndrăznit să nutrească idei contrare ideilor susținute de alți frați ai lor, ceea ce, după înțelegerea lor, era un atac asupra vechilor învățături. [311]

Călăuza care m-a însoțit m-a informat despre starea spirituală pe care o aveau înaintea lui Dumnezeu acești bărbați care rosteau judecăți în dreptul fraților lor. Ei nu-și păstrau sufletele în iubirea lui Dumnezeu. Dacă ar fi crescut în harul și cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, ar fi putut deosebi lumina de întuneric și adevărul de minciună.

Îmi declarasem intenția de a părăsi conferința imediat ce se va încheia Sabatul, dar când mi s-a dat asigurarea că am o lucrare de făcut – a sta la postul datoriei mele – și că Dumnezeu mi-a dat o solie de transmis în Numele Lui, nu am putut face așa cum am spus și avea în continuare pace, chiar dacă am văzut care vor fi consecințele. Lucrarea mea nu trebuia să se oprească aici, căci Mărturia mea, având acest caracter, trebuia să continue sub călăuzirea lui Dumnezeu, până când relele acestea aveau să fie scoase afară din biserici. Dacă Mărturiile credincioase nu sunt repetate încontinuu în auzul poporului lui Dumnezeu, amprenta care a fost lăsată asupra lucrării nu va putea fi îndepărtată.

Am fost informată că există o înțelegere greșită nu numai în ce privește Mărturiile, ci și în ce privește Biblia. Oamenii s-au înălțat pe ei înșiși și s-au socotit prea înțelepți, ceea ce i-a făcut să-i acuze pe alții și să rostească judecăți în dreptul fraților lor. Invidia, gelozia, vorbirea de rău, bănuiala rea, judecarea altora au fost considerate un dar deosebit de discernământ, dat lor de Dumnezeu, când ele, de fapt, seamănă mai degrabă cu spiritul marelui acuzator care-i învinuiește pe frați zi și noapte înaintea lui Dumnezeu. S-a manifestat un spirit de fariseism, un spirit aspru, lipsit de simpatie față de cel supus greșelii, o îndepărtare și lăsare în descurajare, ceea ce este totuna cu părăsirea oii pierdute ca să piară în pustie. Oamenii au fost așezați acolo unde numai Dumnezeu trebuia să fie. [312]

Voi trebuie să vă faceți lucrarea cu credincioșie. Sub influența constrângătoare a iubirii lui Hristos, trebuie să faceți lucrarea pe care v-a dat-o Dumnezeu. Nu lăsați ca zelul vostru să se răcească. Lăsați rezultatele pe seama lui Dumnezeu. Aceasta nu este tot ce s-a spus, însă nu am ezitat niciun moment în hotărârea mea. M-am rugat ca Domnul să mă unească și mai mult cu El. Am hotărât că trebuie să lucrez, să transmit solia pe care mi-o va da Dumnezeu, fără să calculez consecințele, fie că oamenii vor vrea să asculte, fie că nu. Eu nu trebuie să schimb nicio iotă sau frântură de slovă din solia care mi se dă de transmis, pentru a căuta favoarea vreunui muritor sau din cauza fețelor încruntate și a faptului că unii se înstrăinează de mine.

I-am trimis vorbă fratelui Kilgore că voi vorbi după-amiază scandinavilor, iar dimineața voi vorbi fraților americani. Le-am spus fraților că am continuat aceeași lucrare de la Minneapolis încoace. Eforturile mele au fost însoțite de succes, însă un singur om a avut curajul moral de a mărturisi că a făcut rău și că a vorbit de rău atât despre mine, cât și despre lucrarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Ceilalți nu s-au pocăit de faptele lor rele. Am avut Mărturii pentru persoane care erau în păcat, dar nu am avut libertatea de a-i mustra, pentru că erau uniți cu cei aflați în poziții de răspundere și pentru că aveau un spirit de turmă, spiritul diavolului de a ocărî, răstălmăci și ațâța mințile celor care ar trebui să aibă spiritul lui Isus. [313]

Scrisoarea C-14-1889

[Paginile următoare au fost găsite într-un dosar cu scrieri de mână și le punem acum la locul lor – TLP, martie 1987]

Pe când mă aflam în Europa, în diferite momente și în diferite locuri, m-am adresat poporului din America și i-am avertizat, i-am îndemnat să fie prevăzători și am stăruit de ei ca spiritul și faptele lor să corespundă caracterului adevărului pe care pretind a-l crede și iubi. Mi-a fost arătat că în rândul păzitorilor Sabatului pătrundea un spirit de mulțumire de sine. [Un spirit de mulțumire de sine] era nutrit de tinerii aflați în poziții de răspundere. Înțelepciunea lumească lua locul înțelepciunii de sus. Oamenii se încredeau în oameni. Formele și ceremoniile luau locul adevăratei evlavii.

Oamenii erau aproape cu totul lipsiți de iubire. Pe cei care îi lăudau și îi slăveau, îi lăudau și ei la rândul lor și îi slăveau. Cei care aveau o părere înaltă despre capacitățile lor se înălțau mai presus de simplitatea lucrării. Ei au dat lucrării direcția lor, dar Dumnezeu avea să-i dezamăgească și să acționeze în felul Său tainic prin înfăptuirea minunilor Lui. Dar căile Domnului urmau să nu fie văzute și recunoscute de cei care au făcut ca propriul lor spirit să ia locul Spiritului lui Dumnezeu.

Ceea ce mi s-a prezentat la Minneapolis mi-a descoperit adevărata stare a multora dintre [lucrătorii] conferinței. Dacă Mărturiile, pe care ei au mărturisit de mult timp a le crede, le taie cumva calea sau îi mustră pentru a le corecta greșelile, ei se gândesc că trebuie să fie o eroare în Mărturii.

Le-am spus lămurit că poziția și lucrarea pe care mi le-a dat Dumnezeu la conferință au fost privite cu ușurătate de către aproape toți. Răzvrătirea a fost des întâlnită. Purtarea lor a fost o insultă adusă Duhului lui Dumnezeu. Domnul m-a susținut prin Duhul Lui cel Sfânt și mi-a spus că lucrarea mea este să stau la postul datoriei mele pentru a face lucrarea pe care mi-a stabilit-o Dumnezeu, pentru care m-a ridicat de pe patul bolii, asigurându-mă că puterea Lui susținătoare [314] avea să fie cu mine și că brațele Lui nepieritoare mă sprijină; mi-a spus că spiritul manifestat la acea conferință era zel fără pricepere, că ideile greșite și spiritul care nu vine de la Dumnezeu au preluat de ani de zile controlul asupra celor aflați în poziții de răspundere. Aceștia erau înălțați în slăvi și preamăriți.

Mi-au fost menționate multe lucruri care erau prețuite ca adevăr, însă care nu erau în armonie cu solia adevărului; în mare măsură lucrurile au mers după placul lui Satana. El trage foloase de pe urma naturii umane. Înclinațiile și trăsăturile puternice de caracter care nu au fost aduse în supunere față de Duhul lui Dumnezeu au fost agitate și puse în acțiune în același fel în care au acționat împotriva lui Isus Hristos la prima Sa venire, conducându-i să facă primul pas în lepădarea lui Hristos. Apoi, odată ce piciorul le-a călcat pe calea greșită, mândria, gelozia și îndreptățirea de sine nu le-au mai permis să recunoască faptul că au făcut o greșeală.

Mulți au fost atrași în această cursă prin interpretarea greșită oferită de alții, fără să știe ce fac și fără să înțeleagă cu privire la ce erau agitați. O putere de vrajă însoțește orice răzvrătire, de orice fel. După ce au luat atitudine alături de cei din poziții de răspundere în încercarea de a-L distruge pe Fiul lui Dumnezeu după predica din Nazaret, ei nu s-au pocăit și nici nu le-a părut rău. Isus le-a oferit ocazia pentru aceasta, după ce caracterul și lucrarea Sa au fost cunoscute mai bine. A făcut minuni. A făcut fapte pe care niciun alt om nu le-a făcut și nici nu le va putea face vreodată, însă ei nu s-au pocăit nici după aceea și nu I-au dat slavă.

Am fost încurajată să mă împotrivesc cu fermitate impulsurilor umane care se luptau cu putere împotriva luminii și adevărului date de Dumnezeu pentru poporul Său, pentru timpul acesta.[315] Mi s-a spus că voi fi singură în comparație cu cei aflați de cealaltă parte; dar nu eram singură, căci Duhul lui Dumnezeu mișca multe inimi ale celor care aveau mintea condusă de Duhul lui Dumnezeu. [Dumnezeu mi-a spus:] „Am o mărturie, pe care să o transmiți poporului Meu care flămânzește după adevăr. Să nu ți se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. Cuvântul Meu va fi ca un ciocan care sfarmă inimile aspre. Fii plină de zel numai pentru onoarea lui Dumnezeu.”

Președintele Conferinței Kansas mi-a cerut o întrevedere și mi-a spus că încrederea lui în Mărturii era acum mai mare decât înainte, pentru că el se aflase în acea casă pe care am descris-o ca fiind lipsită de rugăciune și evlavie. Bărbați, despre care el nu ar fi crezut că vor rosti astfel de cuvinte, au făcut comentarii referitoare la mine și la lucrarea mea care l-au uimit în așa măsură încât a simțit că trebuie să vorbească și să le aducă la cunoștință că nu este de acord cu ei. El a mustrat spiritul și cuvintele care au fost rostite.

Au fost și alții în casa aceea care au declarat același lucru. Ei se gândiseră să nu mai spună nimănui ce s-a întâmplat acolo, dar acum au simțit că trebuie să vorbească. Ei au recunoscut că fiecare cuvânt pe care sora White l-a rostit este adevărat, că numele ei, lucrarea ei, Mărturiile ei din partea Duhului lui Dumnezeu au fost comentate fără reținere și că s-a afirmat că sora White este sub influența lui Willie White, a lui A. T. Jones și E. J. Waggoner, iar aceștia nu sunt vrednici de încredere. Au recunoscut că frații amintiți au fost caracterizați prin cuvinte grele, au fost învinuiți de multe lucruri și, așa cum am spus, s-a dat pe față un spirit rău. Ei au regretat profund că s-au aflat în compania celor în mijlocul cărora multă vreme nu a fost înălțată nicio rugăciune cu voce tare, dar în mijlocul cărora a fost destulă vorbărie pentru a aduce confuzie în mintea celor lipsiți de experiență în ce privește lucrarea sorei White. [316]

Joi după-amiază am vorbit poporului, deși eram slăbită din cauza atmosferei apăsătoare. Cuvântul a fost primit de către fiecare ascultător după cum îi era spiritul. Cei care căutau să vadă un vorbitor la care să găsească greșeli, ale căror inimi erau baricadate în spatele necredinței, au considerat că sora White nu a vorbit cu prea mult patos. Cei care doreau lumina și adevărul au fost hrăniți și au considerat că cuvintele rostite vin din partea lui Dumnezeu. Am avut o convorbire îndelungată cu tânărul frate Washburn, care și-a deschis toată inima în fața mea.

Vineri dimineață am citit din nou câteva lucruri înaintea poporului adunat, în legătură cu Minneapolis și cu felul în care frații mei i-au tratat pe slujitorii pe care Dumnezeu i-a trimis la ei cu solia adevărului. După aceea mai multe persoane și-au mărturisit experiența pe care au avut-o la conferința de la Minneapolis; cu toate acestea încă nu se produsese nicio schimbare.

În Sabat, fratele A. T. Jones a vorbit despre subiectul îndreptățirii prin credință și mulți au primit aceste cuvinte ca fiind lumină și adevăr. Eu am vorbit după-amiază și Domnul m-a întărit ca să prezint mărturia cu ușurință. Au urmat apoi multe mărturii, dovedind că lumina și adevărul prezentate au fost apreciate. Însă celor care se aflau într-o atmosferă de îndoială li se părea dificil să devină învățăcei. Aceștia stăruiau asupra unor lucruri mărunte care nu aveau nicio relevanță. Drojdia care lucrase în Conferința Iowa lucra în mijlocul nostru.

Duminică dimineață am participat la adunare, m-am rugat și am vorbit. În fața celor adunați am rostit o Mărturie limpede, lămurită, tăioasă, însoțită de mustrare solemnă față de păcatul îndoielii și necredinței noastre. Am arătat că în fiecare biserică, chiar în mijlocul nostru, Satana are agenții lui prin care poate lucra. Capacitățile acestora, naturale sau dobândite, vor fi folosite de el, dacă va avea ocazia. [317]

Există bărbați talentați și educați, care trăiesc într-o atmosferă de îndoială, care participă la adunările noastre speciale pentru administrare și sfătuire, și prin care Satana lucrează pentru a împiedica lucrarea lui Dumnezeu. Când se fac propuneri care ar duce la înaintarea lucrării, când este luată în considerare doar slava lui Dumnezeu, acești bărbați care cred despre ei înșiși că sunt înțelepți și cu o judecată clarvăzătoare se agață de lucruri de o importanță minoră, discută despre aceste lucruri și fac pe toată lumea să vorbească despre acestea, împiedicând lucrarea care altfel ar fi înaintat spre desăvârșirea ei. Odată ce aceștia încep să facă ceva, ei se țin cu tenacitate de ideile lor. Faptul că sunt foarte prevăzători și că au o clarviziune deosebită, ei consideră a fi o virtute, ceva de lăudat, deși, de fapt, pun bețe în roate. Lucrarea în cadrul adunărilor pentru administrare este astfel împovărată din cauză că aceștia își permit să facă observații, în timp ce atât cei din ceruri, cât și cei de pe pământ ar fi rostit un „bine ai făcut” în dreptul lor, dacă ar fi păstrat tăcerea.

Domnul impresionează mintea servilor Săi cu anumite lucruri care ar trebui făcute, dar acestea nu sunt făcute la vremea potrivită din cauză că acești bărbați își trâmbițează propriile idei în urma sugestiilor făcute de diavolul asupra minții lor, pentru a împiedica lucrarea lui Dumnezeu și pentru a provoca dezgustul celor care ar vrea să vadă lucrarea înaintând. Au fost făcute sugestii, pe care nu Dumnezeu le-a pus în mintea celor care le propun. Satana participă la fiecare ședință de comitet, la fiecare ședință administrativă, la fiecare ședință a fraților și dacă poate inspira mintea cuiva să facă obiecții sau să facă propuneri care vor prelungi durata acestor ședințe și îi vor obosi pe cei care participă, el va fi foarte mulțumit. Planul lui a fost realizat. Iar ședințele care ar trebui [318] să se desfășoare repede, însă cu inteligență, sunt prelungite și devin plictisitoare din cauza elementelor omenești, nesfințite, din caracterul unora dintre cei aflați în poziții de răspundere, care nu știu când să vorbească și când să tacă.

Acesta este modul în care Satana lucrează printre noi cu efect. Dacă bărbații aceștia nu sunt convertiți, [ei, bărbații aceștia] care sunt gata să pune bețe în roată, care se împotrivesc lucrurilor ce se recomandă singure judecății tuturor celor care participă la ședințe, atunci să fie scoși din comitet întrucât cu toate că pot avea calități deosebite, ei le-au amestecat cu îngăduința de sine și cu ideile pe care vor să le vadă că au câștig de cauză, dar care aduc la îndeplinire doar planurile lui Satana. Ei sunt o pagubă, o piedică pentru ședințele voastre administrative, făcându-le nesatisfăcătoare, lipsite de demnitate și provocând întârzieri foarte plictisitoare în efectuarea lucrărilor care ar fi trebuit executate cu rapiditate și seriozitate.

Un alt mod prin care Satana își folosește puterea este prin lucrarea lui asupra elementelor umane de a încuraja necredința; aceștia au trăit și au respirat în atmosfera necredinței până când a vâna îndoieli și a semăna semințele îndoielii a devenit pentru ei a doua natură. Ei pot avea calități deosebite, dar când îndoiala și obiceiul de a despica firul în patru pun stăpânire pe mintea lor, toate darurile și talentele cu care i-a înzestrat Dumnezeu sunt folosite ca arme ale întunericului. Ei nu știu că sunt sub influența marelui înșelător, ca să împresoare cele mai sacre lucruri ale lui Dumnezeu cu zeificarea nenorocită a eului lor. Puterea pe care o posedă și încrederea acordată lor de alte minți sunt folosite pentru a întări și mai mult legăturile necredincioșiei, punerea sub semnul întrebării și îndoielile exact asupra acelor adevăruri pe care Dumnezeu ar vrea ca ei, poporul Său, să le respecte și să le trateze cu reverență. [319]

Așa că spun: nu-i lăsați să fie înșelați. Nu vă înțelegeți greșit influența de a-i înșela pe alții ca să iasă așa cum vreți voi. Va exista o hotărâre din partea adevăratului Martor, care cântărește cu alte unități de măsură decât cei care sunt prinși în înșelăciune. Voi nu vă folosiți timpul în așa fel încât la hotărârea finală să fie rostit în dreptul vostru: „bine rob bun și credincios”.

Nu vă gândiți că Martorul ceresc vă vede necredința și împotrivirea? Credeți că cuvintele voastre batjocoritoare nu vă vor fi puse niciodată în față? Până și revărsarea Duhului lui Dumnezeu ați tratat-o cu dispreț și ați pronunțat asupra ei judecata voastră nesfințită. Iar când vi s-au adresat solii care v-au spus că trebuie să vă întoarceți la Dumnezeu, oh, cât de greșit ați înțeles și cât de mult ați pervertit înțelesul acelor cuvinte. Vocea necredinței și a disprețului față de lucrarea lui Dumnezeu și față de slujitorii lui Dumnezeu a fost socotită ca vocea lui Dumnezeu de către cei orbiți din cauza egoismului și autoamăgirii. Însă o mână atotputernică este la lucru pentru poporul Său, pentru a îndepărta de la ei spiritul eului, materialul acela josnic despre care ei au vrut să creadă că este aur.

Cine îi va mângâia pe slujitorii lui Dumnezeu când sunt mâhniți și dezamăgiți? Îi va conduce credința lor în siguranță? Vor fi ei creștini, navigând printre stânci fără să eșueze? Lui Dumnezeu nu-i face plăcere să ne dezamăgească așteptările și să facă sufletele noastre să se plece îndurerate. Dumnezeu va împlini dorințele celor care sunt credincioși în împlinirea cererilor Sale. Însă noi nu trebuie să-I prescriem timpul, locul sau felul în care să o facă. El nu va îngădui ca slujitorii Săi să-și cheltuiască puterea pe nimic. În aparență va părea că ei sunt învinși pentru o vreme. Aceasta este pentru binele lor, pentru că succesul nu depinde nici de cel care vrea, nici de cel care aleargă. [320]

Domnul își are ochii ațintiți asupra lucrătorilor. El îngăduie să intervină obstacole și eșecuri aparente, pentru ca înțelepciunea și puterea Sa să fie și mai evident manifestate și ca Numele Lui să fie glorificat, deoarece numai Domnul trebuie să fie înălțat. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să meargă pe calea datoriei și să se încredințeze pe ei înșiși, lucrarea lor, timpul și talentele lor lui Dumnezeu.

Prin providența lui Dumnezeu, mi-am rostit Mărturia în Battle Creek, în Potterville, în Des Moines. Acolo au circulat relatări în legătură cu conferința de la Minneapolis, dar Dumnezeu mi-a dat deplină libertate în fața fraților, slujitori ai bisericii. Însă cei care m-au prezentat greșit și au făcut declarații după sentimentele lor nu au spus nimic pentru a repara lucrarea rea pe care au făcut-o asupra minții fratelui Butler și asupra altor minți.

Isus spune foarte solemn: „Cine crede în Fiul are viața veșnică, dar cine se împotrivește Fiului nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36). În timp ce Hristos îi învăța pe oameni adevărul cel mai important, s-a stârnit o discuție între unii dintre ucenicii lui Ioan și iudei despre curățire. Acesta este unul dintre felurile în care fariseii acționau atunci când vedeau că adevărul atinge conștiința oamenilor. Începeau discuții legate de probleme de mică importanță, pentru a crea dispute și a distrage astfel atenția celor care începeau să fie convinși.

Acest plan al lui Satana a fost folosit și mai departe de-a lungul veacurilor. El este gata să lucreze asupra anumitor minți pentru a le atrage în dispute cu privire la anumite lucruri din biserică, ori de câte ori Domnul începe să-și reînvioreze poporul. El prinde elementele umane din biserică cu lucruri care ar putea foarte bine să nu fie băgate în seamă, pentru a înăbuși spiritul acțiunii armonioase și pentru a distrage atenția de la adevărurile vitale. De fiecare dată când [321] biserica se adună pentru închinare, Satana este prezent, pentru a folosi fiecare element din natura umană pe care îl poate folosi, pentru a-și atinge scopul. Pe acestea le va folosi ca să producă necredință, bănuieli rele și [se va strădui] să aducă în discuție lucruri secundare care să distragă atenția de la cele vitale; de aceea Domnul Isus ne-a avertizat să veghem și să ne rugăm ca să nu cădem în ispită.

Când frații noștri s-au angajat în lucrarea lor nesfântă de a-i disprețui pe frații lor, pe care Domnul i-a trimis la ei cu o solie, au crezut că-I slujesc lui Dumnezeu? Nu le-a trecut prin minte că, de fapt, cădeau în ispită? Ei nu s-au rugat. Nu au fost dispuși să-și umilească inimile înaintea lui Dumnezeu, să înceteze lupta și să ceară de la Dumnezeu iluminarea Duhului Său.

Nu au destule exemple, atât în trecut, cât și în prezent, care să le arate că steagurile rebeliunii împotriva soliilor pe care le trimite Dumnezeu și împotriva slujitorilor Săi flutură în jurul nostru? Nu sunt destui hulitori și disprețuitori care resping lumina și aruncă sfatul Său înapoia lor? Trebuie să existe chiar în mijlocul nostru persoane care pretind a face lucrarea lui Dumnezeu, dar care profanează pe față Numele Lui, prin cuvinte, în spirit și în acțiune? Și va continua lucrarea aceasta nesfințită, până când măsura nelegiuirii o va întrece pe a acelora din pildele pe care le avem, înainte ca biserica să simtă importanța luptei cu Dumnezeu, pentru ca El să-și descopere puterea?

Trebuie ca grupări să se asocieze, fără rugăciune, din cauza spiritului lor de opoziție față de lumină și adevăr, însă nu pentru a-L căuta pe Domnul din toată inima? Cei care au format o confederație cred oare că aceasta este influența sfințitoare pe care o are adevărul asupra lor? Speră ei ca Domnul [322] să-i conducă în tot adevărul, în timp ce ei sunt atât de încropiți și plini de mulțumire de sine, încât simt că nu au nevoie să-și păzească cu sârguință inimile, din care ies izvoarele vieții? Evlavia personală, evlavia practică și o gândire spirituală nu sunt păzite prin rugăciune în taină și rugăciune înălțată cu voce tare. Nu este aceasta adevărata stare a lucrurilor? Purtarea celor adunați în casele acelea a fost de așa natură încât să aprindă focul iubirii evlavioase în inimile lor?

Lumina care mi-a fost dată mi-a arătat că, după câteva manifestări superficiale, în particular sau în public, ei s-au umplut de spiritul acuzării, de bănuieli rele și mulți au recunoscut că ei nu au vrut să spună că sora White a mințit, dar au spus că ei nu cred că ea a spus adevărul când a declarat că nu avusese nicio discuție cu W. C. White, cu fratele Waggoner sau cu fratele Jones. Nu au fost conduși aceștia, frații mei, de către Satana ca să mă judece astfel? Totuși, niciunul dintre ei nu a căutat vreo întrevedere cu sora White. Niciunul nu a încercat să o întrebe pe ea care este adevărul. În toate momentele de rebeliune de până acum, în niciunul nu am mai fost învinuită că nu spun adevărul, și dacă ei mă judecă pe mine în felul acesta, aprinși de un zel care vine cu siguranță de jos, atunci au gândit și au spus lucruri mult mai rele despre frații Jones și Waggoner. Aceasta este purtarea pe care trebuie să o avem când apărăm „vechile pietre de hotar”? Acesta este zelul pentru Domnul oștirilor și pentru binele spiritual al fraților noștri?

Unde este spiritul pe care l-a avut Moise când a plâns cu stăruință înaintea lui Dumnezeu zi și noapte, pentru ca Domnul să-și slăvească Numele printre neamuri? Unde este devotamentul dezinteresat care l-a făcut pe Moise să înalțe rugăciunea aceea: „Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, șterge-mă din cartea Ta”? [323] Unde a fost arătat ceva de acest fel în zelul fraților aceștia? Să ferească Dumnezeu să se mai ivească ceva de felul a ceea ce s-a dat pe față la Minneapolis. Toată excitarea aceea nepotrivită a sentimentelor naturale de supărare și de iritare nu a fost zelul ceresc pentru apărarea adevărului.

Dumnezeu ar vrea ca cei ce au luat parte la această lucrare să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu, după ce au cugetat, ca să vadă că au greșit față de sora White și față de frații lor, ca să fie la fel de umili ca Willie White și să facă mărturisiri la fel de curate cu cea pe care a făcut-o el, o mărturisire suficient de amănunțită încât să acopere rănile pe care s-a temut că le făcuse. Ceea ce a făcut el îi face să roșească și să se rușineze pe cei care au provocat neplăcere lui Dumnezeu și i-au vătămat pe frații lor în modul cel mai necreștinesc, când au fost conduși în întuneric și confuzie, atrași de propriul lor spirit și de inimile lor firești.

Poate că vă enervez aducând mereu în discuție aceste lucruri, dar veți fi fericiți dacă veți vedea lucrurile așa cum sunt, dacă vi se vor deschide ochii să vedeți întunericul spiritual și stricăciunea din propriile voastre inimi și să vă pocăiți.

13 mai. În dimineața acesta a avut loc o adunare prețioasă de mărturisire. Frații Porter, Washburn și Wakeham au cedat în împotrivirea lor și s-au predat lui Dumnezeu. Fratele Wakeham a mărturisit că în ultimele 24 de ore s-a bucurat de Duhul lui Dumnezeu mai mult decât s-a bucurat în toată viața lui. El a fost eliberat și s-a bucurat în Domnul.

Fratele Porter a rostit o mărturie limpede, cu libertate. Fratele Washburn s-a bucurat și el în Dumnezeu. Cât de recunoscător este sufletul meu să-i văd pe aceștia, care fuseseră înfășurați într-o atmosferă de necredință, că acum vorbesc despre credință și îmbrățișează neprihănirea lui Hristos; iar cei care, din neștiință și în necredință, au îngăduit [324] în inimile lor gânduri și sentimente nesfinte, mâhnind Duhul lui Dumnezeu, să-L caute pe Dumnezeu câtă vreme poate fi găsit, să-L cheme câtă vreme este aproape!

Sentimentele voastre, cuvintele voastre, care au fost rostite împotriva fraților voștri, au fost înregistrate ca martore împotriva voastră în cărțile din ceruri, ca și cum le-ați făcut față de Isus Hristos în persoana sfinților Săi. „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut.”

Pocăiți-vă înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu te pocăiești, „voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui”. Atunci rezultatul va fi întuneric moral. Am participat la adunarea de după-amiază și după ce fratele Jones a vorbit despre credință, au fost rostite multe mărturii. Câte șase și câte opt erau în același timp în picioare și semănau cu oile flămânzite îndelung, care acum se hrăneau cu hrana îndestulătoare.

Mă rog ca lucrarea aceasta bună să continue și ca Sionul să se trezească, pentru că lumina a venit și slava Domnului a răsărit peste el. Fie ca fiecare membru al bisericii să se umilească personal înaintea lui Dumnezeu și să accepte solia care aduce vindecare pentru rănile și vânătăile sale.

(Semnat) Ellen G. White [325]