Scrisoarea 14, 1891 - Către S.N. Haskell

Scrisoarea 14, 1891 - Către S.N. Haskell

Scrisoarea 14, 1891
Sidney, Australia,
11 decembrie 1891

CĂTRE  S.N.  HASKELL

 

Iubite frate,

Am primit scrisorile tale, şi le-am citit cu interes. Aceasta este prima ocazie pe care am  avut-o, pentru a răspunde. Alameda părăseşte Sydney-ul cu destinaţia America, pe 20 decembrie, şi scrisoarea va pleca la acea dată. Ei bine, suntem aici la Sydney, şi lunga noastră călătorie peste ocean, s-a încheiat. Am stat 19 ore în Honolulu, şi seara am vorbit în Young Men's Christian Association Hall. Deşi întâlnirea noastră a fost anunţată cu puţin timp înainte de a avea loc, am avut o adunare bună. După ce am vorbit, am fost prezentată membrilor de frunte ai Young Men's Temperance Association, iar ei şi-au exprimat marea plăcere pentru discursul pe care l-am ţinut. Ei au declarat că au ascultat cu mare interes, că multe idei noi le-au fost prezentate, deschizând domenii largi de gândire cu privire la  răscumpărarea şi dragostea lui Dumnezeu. Şi-au exprimat regretul că nu vor putea avea privilegiul de a mă auzi vorbindu-le frecvent, şi au dorit să pot rămâne cu ei câteva săptămâni, să ocup deseori sala lor, asigurându-mă că aş putea avea o adunare bună. Îi mulţumesc Domnului pentru impresia favorabilă făcută asupra lor.

Dr. Hammond, un lucrător din Honolulu, face tot posibilul să se opună credinţei noastre, şi m-a atacat în mod special. El a fost prezent şi a auzit vorbele mele. Am scris mai pe deplin amănuntele călătoriei, după cum vei vedea în continuare. [964]

Timp de două nopţi, am avut vise foarte clare, în ceea ce-l priveşte pe Dr. Burke. În aceste vise, a fost arătat cu claritate înaintea mea că motivul pentru care Dr. Burke a refuzat să mă vadă a fost acela că era vinovat de greşeală şi păcat, şi a refuzat să vină la lumină, ca nu cumva faptele lui să poată fi mustrate. Sunt destul de nerăbdătoare să aud veşti de la Rural Health Retreat, căci Dr. Burke şi-a dat demisia chiar înainte de plecarea noastră. Sunt tot mai mult şi mai mult convinsă că răzvrătirea este aproape incurabilă. Dacă un om se dovedeşte o dată trădător, este în stare să devină trădător pentru a doua oară. Un lucru este sigur, nu putem avea din nou încredere în Dr. Burke, sub nicio formă, din cauză că el a mers aşa de departe în acuzarea mea şi a lucrării mele. El niciodată nu ar fi făcut acest lucru dacă nu ar fi umblat o perioadă de timp destul de lungă în propria sa lumină, despărţindu-se de Soarele neprihănirii.

Visele pe care le-am avut sunt foarte izbitoare. Unul l-am avut în timp ce eram pe vapor, şi unul după ce am ajuns la Sidney. Trebuie să fim foarte vigilenţi când aşezăm responsabilităţi asupra unui om care a trădat o dată încrederea sfântă. Într-un fel, am simţit că trebuie să scriu aceasta.

Acum, frate Haskell, cred că eşti în California, şi că vei găsi lucru mult de făcut, şi sper că ţi se va da sănătate, dar ai grijă să nu te suprasoliciţi. Ştii că mintea ta nu va suporta multă încurcătură de aceea, evită acest lucru, şi nu te încărca cu responsabilităţi pe care alţii ar trebui să le poarte. Dacă fraţii tăi vor căuta să te salveze de la surmenaj, nu privi cu suspiciune eforturile lor. Să nu crezi că din cauză că nu au încredere în tine [965] pun unele responsabilităţi asupra altora, pentru că aceasta te va nenoroci. „Nu se gândeşte la rău”, este una din atributele binecuvântate ale lui Isus Hristos.

Cazul tău a fost scos la iveală înaintea mea, şi ştiu din ceea ce mi-a fost prezentat, că tu iroseşti multe ore în durere şi deznădejde, deoarece gândeşti că fraţii tăi pur şi simplu te tolerează, dar nu-şi pun încrederea în tine, şi nu se încred în tine. Nu ar fi corect ca ei să acţioneze faţă de tine, aşa cum au acţionat faţă de fratele Butler. Oamenii l-au aşezat în locul în care Dumnezeu trebuie să fie aşezat şi, prin aceasta, şi-au distrus propria lor experienţă religioasă, şi au distrus de asemenea pe fratele Butler, iar biserica a ajuns fără putere, fără Hristos, pentru că ei au proslăvit oamenii, măcar că fiecare iotă de slavă trebuie să fie dată lui Dumnezeu.

În timpul nopţii, am fost adusă la o adunare în care se părea că eşti în mare depresie a sufletului. Duhul Domnului a venit în adunare, şi ghidul meu a adresat cuvinte diferitelor persoane care au fost prezente. El a spus, „Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi.” Şi ţie, frate  Haskell, ţi-a adresat următoarele cuvinte, „Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. Încă puţină vreme, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el. Noi [966] însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.” Cuvinte de încurajare au fost rostite pentru tine şi ţi-au fost date avertizări. „Nu fiţi necredincioşi, ci credincioşi.” El te-a avertizat să-ţi pui încrederea în întregime în Dumnezeu, şi să nu fii suspicios, ca să nu ai încredere în fraţii tăi; pentru că suspiciunile tale sunt adesea lipsite de fundament adevărat şi încrederea ta este atât de zdruncinată în fraţii tăi, încât nimic din ceea ce fac ei, nu poate fi interpretat de tine într-o lumină corectă. Tu îţi imaginezi că ceva este ascuns de tine, că există ceva lucrare tainică ce va fi descoperită în curând. Tu ai avut câteva încercări, dar acestea nu sunt nici pe jumătate aşa de mari cum îţi  imaginezi. Nu ţi s-a pus gând rău, aşa cum îţi închipui. Multe inimi bat cu respect delicat şi dragoste pentru tine, dar vrăjmaşul vede că îţi poate tulbura sufletul. El vede că poate interpreta greşit cuvintele rostite şi acţiunile făcute, prezentându-le într-o lumină agravată, şi tu accepţi versiunea lui asupra problemei. Tu faci evident faptul că nu crezi că fraţii sunt cinstiţi faţă de tine. Te plângi de lucruri care nu există cu adevărat. Te uiţi înapoi la trecut, şi spui, „Noi trăiam împreună într-o plăcută prietenie, şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu, dar acum, cel care este prietenul meu, a ridicat călcâiul împotriva mea.” În continuu te închizi în tine, aşteptându-te să fii trădat. Fereşte-te de şiretlicurile Satanei. Nimic nu poate slăbi şi dezechilibra mintea umană, ca şi cugetarea asupra nedreptăţilor presupuse, gândindu-te că nu eşti apreciat.

Având vederi mărginite, fraţii tăi nu au fost întotdeauna cugetaţi [967] şi cu adevărat drepţi şi tu simţi că ai fost rănit în casa prietenilor tăi. Tu clădeşti greşit deasupra multor lucruri pe care fraţii tăi le spun şi fac. Sentimentele tale sunt rănite, şi crezi că motivele tale sunt puse la îndoială iar faptele tale drepte sunt interpretate greşit şi condamnate. Aşa a fost cazul într-o oarecare măsură, dar nu în măsura în care ai gândit tu, şi tu tânjeşti să te retragi de la cei care te cunosc mai bine. Aici faci socoteli greşite. Fraţii tăi au avut ceva de învăţat, aşa cum ai avut şi tu însuţi. Caracterul tău nu a fost fără vină. Planurile şi calculele tale nu au fost fără greşeli. Poţi să nu-ţi aminteşti că propria ta purtare a fost o sursă de durere şi mâhnire pentru alţii? Tu nu ai oferit simpatia, consideraţia, mângâierea şi curajul pe care ar fi trebuit să le dai celui pe care Dumnezeu l-a chemat şi l-a ales. Viaţa lui a fost aproape de sfârşit, iar duhul său a fost întristat şi amărât, inima i-a fost sfărâmată din cauza lipsei de simpatie din partea fraţilor săi. Gândeşte-te la aceste lucruri, pentru că el nu merita un astfel de tratament din partea ta. Gândeşte-te la Fiul lui Dumnezeu, atunci când simţi că eşti insultat, că trădarea şi necredinţa ţi-au zguduit încrederea în fraţii tăi. Nu a fost Isus trădat de cei cărora le-a arătat infinită atenţie? Nu lăsa pe Satana să aşeze lucrurile înaintea ta, într-o lumină pervertită.

Nu-ţi irosi puterea preţioasă, în lucru peste măsură. Gândeşte-te sincer, gândeşte-te rezonabil la aceste lucruri, şi Dumnezeu îţi va da cu siguranţă binecuvântarea Sa. Consacră Domnului totul, sufletul, trupul şi spiritul, pentru ca [968] alergarea ta să poată fi încheiată cu bucurie, şi nu cu durere. Urmaşii lui Hristos trebuie să umble în lumina exemplului Său slăvit. Tu ai toate motivele să nutreşti recunoştinţă şi mulţumire, pentru că Isus trăieşte ca să mijlocească pentru noi. Doar sângele Lui ne poate curăţi, doar sângele Lui poate curăţa păcatul nostru şi să ne spele de fărădelege. Doar la neprihănirea Sa va privi Tatăl şi o va accepta în dreptul nostru; pentru că, dacă avem neprihănirea Sa, vom fi neprihăniţi aşa cum El este neprihănit. Noi nu avem propria noastră neprihănire, căci aceasta este lipsită de valoare. Nu este de niciun folos să încercăm să ne realizăm propria noastră neprihănire, pentru că nu avem ce realiza.

Noi nu trebuie să desconsiderăm lucrarea, fixându-ne gândurile asupra noastră. Gândeşte-te la tine cât mai puţin posibil. Nu gândi răul despre niciun om. Urmaşii lui Hristos trebuie să umble în lumina exemplului Său slăvit şi, oricât ar costa, oricât ar lucra sau suferi, trebuie să-şi păstreze curăţia sufletului şi a spiritului prin harul lui Hristos, prin supunere totală faţă de doctrinele reformatoare ale Evangheliei lui Hristos, fără a amesteca eu-l cu lucrarea. Păstrează eu-l supus, înalţă-L pe Isus şi remarcă triumfurile crucii lui Hristos. Aceasta să fie lucrarea ta, cât timp vei trăi, ca să extinzi graniţele împărăţiei Sale, şi să porţi război zi de zi împotriva tuturor păcatelor şi a lipsei de evlavie, indiferent de ceea ce pot gândi alţii despre tine. Ceea ce gândesc alţii despre tine, trebuie să laşi în mâinile lui Dumnezeu. El ştie ce este în sufletul fiecărui om, ştie motivele fiecărei acţiuni şi temelia fiecărui caracter. Lucrarea noastră este aceea de a promova reforma încredinţată nouă [969] în spiritul bunătăţii neschimbătoare şi a celei mai blânde iubiri. Eu-l nu trebuie să fie proeminent în niciun moment, acesta nu trebuie să caute supremaţia. Dumnezeu ştie că acest lucru aproape că a distrus puritatea şi succesul bisericii, şi a întârziat triumful pe care l-am fi putut avea. Reformatorii trebuie să lucreze numai în Isus. Eu-l nu trebuie să apară. „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.” Noi trebuie să păstrăm o simplitate ca aceea a lui Hristos, manifestând lucrări curate, clare şi cinstite. Vom vedea bărbaţi şi femei care manifestă amărăciune a spiritului, care flecăresc şi care dezvăluie elemente satanice de caracter, din cauză că sunt gâlcevitori, nu au niciodată pace, niciodată odihnă, ci stârnesc întotdeauna ceea ce este dezagreabil. Fie ca aceştia care mărturisesc a fi creştini, dar care nu trăiesc pe măsură, să vadă că lucrătorii mai vechi ai lucrării noastre nu sunt distrugători, ci  reformatori, să vadă că lucrarea noastră nu este de a ruina, ci de a salva, a consolida, a leagă răni, a vindecă lovituri.

Cei implicaţi în cauza reformei, nu trebuie să fie cu niciun chip prefăcuţi, astfel încât să fie dificil să se discearnă de care parte sunt, nu trebuie să fie nicio lucrare tainică, niciun gând secret, pentru că acesta este felul în care Satana lucrează, ci aceia care-L urmează pe Hristos trebuie să fie fermi şi neclintiţi. Pe de altă parte, ei trebuie să vegheze împotriva tendinţei de a deveni încăpăţânaţi, printr-o exercitare degenerată a fermităţii. Întotdeauna va fi nevoie de reformatori care învăţă în şcoala lui Hristos blândeţea şi smerenia inimii. Ei întotdeauna trebuie să ascundă eu-l, trebuie să fie blânzi şi amabili ca un copil cu duhul plăcut, cu toate că lucrarea lor nu arată nicio slăbiciune, ci este fermă şi statornică, pentru că este lucrată în Hristos. [970]

Eşti în pericol să simţi prea puternic anumite lucruri care au avut loc, şi să ai un duh posomorât, critic. Acest lucru te va face nefericit. Ai o lucrare de făcut pentru tine, pe care nimeni nu o poate face în locul tău, şi anume de a sta în Hristos aşa cum stau mlădiţele în viţă. Ca împreună lucrător cu Dumnezeu, trebuie să înveţi să practici lecţiile stăpânirii de sine şi ale dragostei, pe care le-a predat Hristos.

Pentru că ţi-ai imaginat că nu ai fost tratat cu sinceritate şi că nu ai fost apreciat, inima ta s-a închis faţă de dragoste. Deoarece nu ai avut întotdeauna întreaga consideraţie la care aveai dreptul, deşi experienţa ta în această linie a fost limitată, crezi că, în general, nu eşti apreciat. Tu nu ai încredere – să-ţi spun drept, în nimeni. Dacă nu sunt aprobate toate planurile tale, dacă nu sunt primite toate ideile tale, crezi că este din cauză că fraţii tăi au unele plângeri personale împotriva ta, şi ai adunat nori de întuneric asupra sufletului tău. Acum, frate Haskell, te rog stăruitor să îţi ţii sufletul în dragostea lui Dumnezeu, prin credinţă. Tu ai doar puţin timp în care să umbli pe urmele lui Isus. Timpul ne cheamă la avansare în lucrarea de reformă. Lumina care străluceşte peste noi, va fi primită de unii şi respinsă de cei mai mulţi. Caracterele vor fi dezvoltate prin încercarea lui Dumnezeu, şi cei care au fost ambiţioşi să fie primii, vor fi găsiţi a fi ultimii, pentru că ambiţia nesfântă care stimulează dorinţa de ieşire în evidenţă a eu-lui, aşează oamenii de partea lui Satana, în controversă. Eu-l trebuie să fie răstignit în toţi aceia care sunt împreună lucrători cu Dumnezeu.

Poţi să te aştepţi să fii înţeles greşit de către unii – pentru că este imposibil [971] să apari înaintea tuturor în lumina corectă – şi nu trebuie să căutăm ca toţi să ne înţeleagă. Cei despre care presupunem a fi prietenii noştri, se vor înstrăina de noi. Motivele tale vor fi interpretate greşit, pierderile tale, încercările, tăgăduirea de sine, suferinţele şi lucrările tale, nu vor fi apreciate, şi munca ta va fi discreditată. Dar n-a avut şi Hristos de suportat aceasta? Putem aştepta noi, cei care suntem urmaşii lui Hristos, o soartă mai bună decât cea a lui Isus? Noi trebuie să fim părtaşi la suferinţele lui Hristos, ca să putem fi părtaşi cu El în slavă. Slujeşte lui Dumnezeu cu întreaga voinţă a inimii şi nu lăsa ca duhul tău să fie supărat de ceea ce nu poţi schimba.

Dacă Satana vede că te poate slăbi şi descuraja, făcându-te să cugeţi asupra presupusei neglijări din partea fraţilor tăi, el va face din ţânţar armăsar, mărind înaintea ta lucruri imaginare care sunt spuse şi făcute fără intenţia de a te întrista. Păstrează-ţi încrederea fermă până la sfârşit.

Tu nu poţi lucra cum ai lucrat în anii trecuţi, ci trebuie să ai pace, odihnă şi mulţumire, văzând pe alţii purtând poveri care nu au fost purtate în lucrare. Tu trebuie să fii mulţumit făcând mai puţin, manifestând bucurie, speranţă şi credinţă, arătând că nu eşti câtuşi de puţin suspicios că fraţii tăi ar lucra în secret împotriva ta, pentru că aceasta nu este adevărat, şi eu ştiu ce vorbesc. Apoi, mergi înainte. Nu cultiva neîncredere geloasă faţă de cei care te iubesc. Întinde-ţi mâinile şi inima către Dumnezeu într-o implorare serioasă, dând deoparte fiecare ispită a vrăjmaşului şi vei fi în măsură să-ţi ridici [972] faţa către razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, spunând: prin harul care mi s-a dat, mi-am păstrat integritatea. Deşi înconjurat şi atins de infirmităţi, credinţa mea este în Dumnezeu. Îl văd în dragostea Sa miloasă, mai clară decât ziua în amiaza mare, şi mă odihnesc în iubirea Lui, mă odihnesc liniştit în pace şi siguranţă. Atunci lumina ta va străluci în raze clare şi puternice. Aceasta este reflectarea razelor strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii.

Acum, fratele meu, ţi-am scris esenţa problemei, aşa cum mi-a fost prezentată, şi te rog, pune deoparte neîncrederea şi îndoielile tale cu privire la fraţii tăi. Trebuie să cultivi încrederea în ei, şi să nu priveşti cu suspiciune orice mişcare pe care o fac în legătură cu tine, pentru că dacă cultivi acest obicei, acesta te va înăbuşi.

Marea nevoie a timpului este aceea de a avea putere. Se poate auzi strigătul acestei nevoi din toate părţile. Creştinul are acces la puterea divină care este nemăsurată, şi aceasta aşteaptă doar să fie cerută pentru a fi folosită în slujirea cerului. Dar deşi el are acces la puterea divină, el este dispus să fie ultimul dintre toţi. Strigătul inimii smerite, chinuite de remuşcări, este întotdeauna auzit de Domnul, şi niciun obstacol de pe pământ sau de-al celui rău, nu se poate interpune între un astfel de suflet şi Dumnezeu. Oh, dacă am putea vedea şi înţelege asta. Bărbaţi slabi în calificări mentale, modeşti ca poziţie socială, prin harul lui Hristos, au avut un succes minunat în câştigarea de suflete pentru Hristos. Secretul succesului lor a fost că au ajuns la oameni prin credinţa şi încrederea lor în Dumnezeu. Au învăţat zi de zi de la El, care este [973] minunat în sfat şi puternic în lucrare. În puterea harului Său, ei au fost împreună lucrători cu Dumnezeu. Viaţa şi experienţa acestor oameni care nu s-au bazat pe oameni, ci pe Dumnezeu, a fost ca un copac plantat pe malul râului, ale cărui frunze nu se usucă, ci întotdeauna este verde şi roditor.

Fratele meu, aş vrea să ştii întotdeauna că spun adevărul şi sunt credincioasă. Sunt doritoare ca tu să fii pe deplin victorios faţă de cei apropiaţi de munca ta. Nu ţine seama de tine însuţi. Nu încerca să faci niciun lucru mare, ci umblă smerit cu Dumnezeu şi, deşi ceea ce faci, poate apărea foarte puţin în ochii tăi, va fi scris în cărţile de aducere aminte ca un succes. Noi trebuie să ne luptăm în mod constant ca să luptăm lupta cea bună a credinţei. Putem păstra sufletele noastre în încredere liniştită, numai dacă le aşezăm pe Hristos. O credinţă la modul general nu este de ajuns. Trebuie să îmbrăcăm haina neprihănirii lui Hristos şi să o purtăm în mod făţiş, cu curaj, cu hotărâre, arătându-L pe Hristos, fără a aştepta prea mult de la omul mărginit, ci privind tot timpul către Isus, şi devenind încântaţi de perfecţiunile caracterului Său. Apoi, vom manifesta în mod individual caracterul lui Isus, şi va fi evident că suntem învioraţi de adevăr, deoarece acesta sfinţeşte sufletul şi aduce în supunere faţă de Hristos, fiecare gând.

Eu doresc foarte mult ca tu să ai o minte încrezătoare, ca să nu depinzi de încrederea ta din trecut în Dumnezeu, ci să ai o credinţă prezentă, proaspătă, şi să-ţi păstrezi încrederea fără să te îndoieşti. Sufletul tău trebuie să fie încălzit şi revigorat zi de zi de adevărul Evangheliei, şi [974] să fii împrospătat de o trăire zilnică şi de o nouă experienţă. Aş vrea să ai mângâiere, speranţă şi bucurie în Duhul Sfânt. Niciodată, niciodată să nu simţi nici cea mai mică tulburare, din cauză că Domnul creşte tineri pentru a ridica şi purta poveri grele, şi pentru a vesti solia adevărului. Acesta a fost punctul în care fratele Butler a eşuat, şi el este un om amăgit şi a făcut greşeli mult mai mari decât cele pe care le presupune că le-a făcut soţul meu atunci când era cu noi. Sper că nu va fi dată niciodată nici cea mai mică încurajare poporului nostru pentru a-şi pune o aşa încredere grozavă în omul mărginit, supus greşelii, aşa cum a fost pusă în fratele Butler, pentru că predicatorii nu sunt ca şi Dumnezeu, şi prea mult s-a depins de fratele Butler în trecut. Chiar şi soliile şi mărturiile au fost făcute fără niciun efect, prin influenţa cuvintelor şi ideilor fratelui Butler. Acest păcat nu a fost regretat de către unii din poporul nostru, şi ei vor trebui să repete experienţa iar şi iar, până când  nu-şi vor mai pune încrederea în om, ci îşi vor pune toată încrederea în Dumnezeul cel viu. Pecetea care a fost pusă asupra lucrării prin influenţa fratelui Butler, a făcut ca mulţi ani de muncă anevoioasă, să fie şterşi. Aceasta se datorează faptului că oamenii au fost încurajaţi să aştepte ca un om să gândească pentru ei, să fie conştiinţă pentru ei, astfel că ei sunt acum foarte ineficienţi şi incapabili să stea la postul datoriei lor ca santinele credincioase faţă de Dumnezeu, care nu permit nimănui să intervină în probleme legate de relaţia lor cu Dumnezeu. Fie ca oamenii să nu caute înţelepciune la oameni, ci la Dumnezeu. Ca popor, noi nu suntem ceea ce ar trebui să fim, pentru că am depins de  înţelepciunea celor muritori, şi nu L-am [975] făcut pe Dumnezeu dependenţa şi încrederea noastră. Oh, când va învăţa poporul lui Dumnezeu să iubească pe Dumnezeu în mod suprem, şi pe semeni ca pe ei înşişi?

Ei bine, această scrisoare trebuia să fie scurtă şi, iată, am făcut-o lungă.

A ta în credinţă şi iubire. [976]