Scrisoarea 15, 1895 - F.E. Belden

Scrisoarea 15, 1895 - F.E. Belden

Scrisoarea 15, 1895
Norfolk Villa,
Prospect St.,
Granville, N.S.W.,
8 iunie 1895

 CĂTRE F.E. BELDEN
Mr. Frank Belden, Chicago, Ill., 4331 Indiana Ave.

 

Dragă nepoate,

Am primit scrisoarea ta, precum şi scrisoarea din cartea ta de muzică, şi cântece pe foi volante, fiindu-mi trimise de Ella May White, şi îţi mulţumesc pentru ele. Imediat ce voi termina cu corespondenţa pentru Vancouver, voi fi bucuroasă să examinez cartea ta de cântări.

Tu pari să fii neîmpăcat cu declaraţia pe care înţelegi că am făcut-o într-o scrisoare către fratele Olsen, cum că ai fost egoist pentru că ai plecat de la editura Review. Ai înţeles greşit ce am vrut să spun. Nu actul tău de a pleca de la editură, ci spiritul şi purtarea ta pe când erai acolo mi-a fost prezentat că este egoist. Ceea ce am scris fratelui Olsen nu s-a bazat pe rapoarte primite din partea cuiva, ci pe ceea ce mi-a prezentat Domnul. Calea pe care ai urmat-o în ce priveşte salariile, în timpul despre care vorbim, a fost o cale pur egoistă, şi a fost contrară principiilor pe care a fost înfiinţată editura – principiile jertfirii de sine şi purtării drepte a omului faţă de om. Aceia care au exercitat o influenţă pentru mărirea salariilor lucrătorilor de la biroul editurii, au provocat neplăcere lui Dumnezeu. S-a format o confederaţie pentru jefuirea tezaurului lui Dumnezeu. Unul a lucrat pentru a asigura salarii mai mari pentru alţii, aşa încât contrastul între salariile lucrătorilor să nu apară disproporţionat. Toţi cei care au jucat un rol pentru a răspândi această influenţă, au fost angajaţi într-o lucrare egoistă care, mai devreme sau mai târziu, se va întoarce împotriva lor, dacă [1379] nu se pocăiesc. Îngerii cei răi au exultat, şi Domnul a zis „Să nu judec Eu aceste lucruri?” „Mi-au întors spatele, nu s-au uitat la Mine; i-am învăţat, i-am învăţat într-una, dar n-au ascultat şi nu s-au învăţat. Ci şi-au pus urâciunile idoleşti în Casa peste care este chemat Numele Meu, şi au spurcat-o.” Ieremia 32:33-34

„Domnul m-a dus prin Spiritul Său chiar în adunările în care vorbeai pentru ca salariul unuia şi a altuia să fie ridicate. Apoi mi s-a arătat că rezultatul va fi despărţirea de Editură din cauza umblării greşite practicate în mai multe direcţii. Aşa cum am spus, nu faptul că ai plecat de la Editură a fost lucrul criticabil ce mi-a fost prezentat, ci diferitele lucruri înfăptuite pe când tu prezidai, lucruri contrare cu voia lui Dumnezeu. În timpul şedinţelor, vocea ta a fost des auzită, şi am ştiut că singura ta scăpare din cursele Satanei va fi aceea ca Dumnezeu să permită ca felul tău de acţiune să te separe de Editură. Însă am fost surprinsă că rezultatul a apărut aşa repede. Domnul te lasă să umbli pe calea ta, şi pe Captain Eldridge îl lasă să aleagă ce vrea.

Atunci când ai insistat că faci tot ce-ţi stă în putere ca să duci oamenilor „Marea Luptă” şi „Patriarhi şi Profeţi”, am ştiut că afirmaţiile tale nu sunt adevărate. Captain Eldridge şi tu v-aţi înţeles ca să vă aprobaţi şi să vă susţineţi unul pe altul şi aţi lucrat după orbirea minţii voastre, folosindu-vă influenţa, pentru a controla administrarea cărţilor şi pentru a strânge mijloace la Editură. Domnul m-a dus în adunările voastre de comitet. Mi s-a poruncit să remarc [1380] influenţele care lucrau pentru a reprima „Marea Luptă”, şi care au făcut ca această carte să iasă de sub tipar ca moartă, ceea ce s-a întâmplat şi cu „Patriarhi şi Profeţi”.

Cele mai solemne promisiuni mi-au fost făcute de fratele C.H. Jones că dacă voi reduce dreptul de autor la zece cenţi, atunci Pacific Press va depune toate eforturile pentru a răspândi cartea. Totuşi, în ciuda acestor promisiuni, „Bible Readings” a fost introdusă şi, fiind mai ieftină la vânzare, a împiedicat vânzarea cărţilor pe care Dumnezeu a poruncit să fie scrise pentru ca lumina adevărului să poată fi dată lumii, ca să pregătească un popor pentru marea zi a lui Dumnezeu. Am făcut orice apel pe care aş fi putut să-l fac, dar fără efect. Dârză şi ciudată a fost lucrarea nedreaptă care a fost dusă înainte. Fratele C.H. Jones s-a gândit că nu s-a purtat corect faţă de mine, însă trebuia să urmeze conducerea din B.C. La Conferinţa de la Minneapolis, în toamna anului 1888, Captain Eldridge mi-a promis solemn că se va îngriji de aceste lucrări şi că le va promova în primăvara viitoare. A făcut-o? Nu. Ele au fost reţinute cu hotărâre, şi vocea ta a făcut mult pentru a se face aşa; tu ai descurajat vânzarea lor, şi ai înălţat „Bible Readings”, iar influenţa lui Captain Eldridge s-a unit cu influenţa ta. Te-am iertat pentru aceasta, dar menţionez aceste lucruri ca să înţelegi ce înseamnă referirea făcută la egoism.

Acum, dragul meu nepot, aceste lucruri mi-au fost prezentate cu ani de zile înainte. Nu am nimic cu faptul că ai plecat de la Editură şi, în ce priveşte plecarea ta, nu am făcut nicio acuzaţie de egoism. Nici nu am pus la îndoială sinceritatea ta când ai aruncat sorţii. Dar mă refer la întreaga perioadă în care ai slujit la Editură, şi de asemenea la lucrarea lui Captain Eldridge, la intervenţia ta pentru a îndepărta de oameni avertizările date de Dumnezeu, la faptul că ai înălţat şi ai promovat „Bible Readings”, declarând că doar o singură carte trebuie să fie la un moment dat în câmp. Tu şi Captain Eldridge [1381] aţi manifestat acelaşi spirit şi aţi exercitat aceeaşi influenţă la Minneapolis. Când Captain Eldridge mi-a spus „Sora White, la primăvară vom lua cărţile tale şi le vom promova”, am replicat, „Presupun, Captain Eldridge, că vei fi la fel de zelos şi atunci ca acum, realizând ceea ce ai susţinut că este drept să fie făcut, adică să ocupi câmpul doar cu o carte la un moment dat.” El a spus, „Presupun că omul are dreptul să-şi schimbe părerile, dacă vede în mod diferit.”

Acelaşi lucru de care te plângi în dreptul lui C.H. Jones, în legătură cu cartea ta, a fost făcut în legătură cu „Marea Luptă” şi „Patriarhi şi Profeţi”. Pacific Press şi-a călcat promisiunea solemnă făcută faţă de mine, că dacă voi lua doar zece cenţi pentru dreptul de autor, atunci vor vinde cartea pe scară largă. Ei ar fi redus şi mai mult drepturile de autor, dar mi-au fost date avertizări ca să nu încurajez un spirit de nedreptate, şi că este de datoria mea să păzesc nu doar drepturile mele personale, ci şi drepturile altora. Eu trebuia să iau o poziţie fermă, şi să nu fiu guvernată de oameni, oricât de înaltă ar fi poziţia lor, întrucât tranzacţiile lor de afaceri nu sunt toate conduse de Spiritul lui Dumnezeu. Domnul va apăra doar adevărul, şi Dumnezeu îi va judeca pe toţi cei ce practică nedreptatea şi purtarea cu două feţe.

Scuza aceasta o aduce fratele C.H. Jones pentru că nu şi-a respectat cuvântul? El mi-a spus că nu poate să promoveze „Marea Luptă” şi „Patriarhi şi Profeţi” cât timp bărbaţii de la Review Office stau pe poziţia în care stau, în ce priveşte chestiunea aceasta, deoarece ei ar fi geloşi pe Pacific Press. Am spus, „Izbăvirea s-a întors îndărăt, şi mântuirea a stat deoparte; căci adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte şi neprihănirea nu poate să se apropie. Adevărul s-a făcut nevăzut, şi cel ce se depărtează [1382] de rău este jefuit.” Adeseori am citat acest verset pentru a reprezenta purtarea păstorilor falşi, dar niciodată nu m-am aşteptat să îl aplic la tratamentul pe care eu însămi l-am primit în mijlocul poporului nostru. Dar mi-a fost prezentat în felul acesta.

În aceste lucruri tu, nepotul meu, nu ai fost condus de Domnul, ci ai umblat împotriva Lui. Când am vorbit cu tine în camera mea la Battle Creek, mi-ai spus lucruri despre care poate ţi-ai imaginat că sunt reale, dar ele erau false. Ai spus că ai făcut la fel de mult pentru a recomanda cărţile mele, cum ai făcut şi pentru alte publicaţii, dar că nu ai îndrăznit să insişti în mod special pentru cărţile mele, ca să nu spună alţii că o faci pentru că sunt „mătuşica” ta. Am fost dezgustată de vorbirea aceasta. Adevărurile preţioase şi lumina dată pentru a pregăti un popor pentru marea zi a lui Dumnezeu, au fost lăsate în obscuritate, şi aceasta a fost scuza neîntemeiată care a fost prezentată. Mai mult, ai zis, „nu am cunoştinţă de niciun suflet care să fi fost convertit în urma citirii cărţii „Marea Luptă”, dar cunosc multe suflete care s-au convertit citind „Bible Readings”. În aceeaşi discuţie, ai spus „fac la fel de mult pentru vânzarea cărţilor tale, cum fac pentru cărţile fratelui Smith. Tu crezi că ele sunt inspirate, nu-i aşa?” Am spus, „Poţi răspunde singur la această întrebare. Eu nu o fac.”

După ce am depus mărturie despre confederaţia făcută pentru mărirea salariilor lucrătorilor din biroul editurii, Domnul m-a dus în adunările comitetului de revizie contabilă care stabileşte plata lucrătorilor pentru munca lor. Îngerii lui Dumnezeu erau acolo, înregistrând tot ce se petrecea. Vocea fratelui Henry era puterea care domina, tăind acolo unde îi plăcea, hotărând salariile muncitorilor după [1383] părerile şi sentimentele lui. Cât de puţin s-a gândit vreunul că universul cerului nota fiecare tranzacţie. Fratele Henry nu era un om sărac. El a acceptat un salariu mare pentru el însuşi, şi a avut o influenţă puternică pentru ca să fie acordate salarii mari şi celorlalţi din Editură. Însă ceilalţi muncitori, de ale căror situaţii nici el, nici alţi membri ai comisiei de revizie nu s-au ostenit să se intereseze, au fost plătiţi după impulsul acestui singur om. Lucrarea aceasta le va fi pusă în faţă în marea zi a judecăţii, când fiecare faptă va fi adusă la judecată, orice lucru ascuns, fie bine, fie rău. Isus  spune, „Iată Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine ca să dau fiecăruia după faptele lui.” Mulţi dintre cei care pretind că sunt reprezentanţii Lui, nu reprezintă în mod corect pe Domnitorul cerului. Ei sunt călcători ai poruncilor Lui. Însă El declară „Pe cine mă onorează, pe acela îl voi onora.”

Toţi cei care sunt implicaţi în acceptarea de salarii mari, sunt vinovaţi de jefuirea lui Dumnezeu. „Se cade să înşele (jefuiască – KJV) un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi (jefuiţi – KJV) voi?” Rezultatul este că solii lui Dumnezeu şi muncitorii care sunt săraci în ce priveşte comorile pământeşti, sunt puşi în situaţii grele. Unii au familii mari, alţii au un tată sau o mamă de întreţinut, şi este un lucru greu pentru ei să iasă la capăt. Cei de la Editură s-au gândit la aceasta? Ei caută să-şi liniştească conştiinţele prin ceva substitut din invenţiile lor; dar cărţile din ceruri spun realitatea. Ei nu au câştigat prin munca lor şi nici nu aveau nevoie de salariile mari pe care le-au acceptat pentru ei înşişi şi au insistat ca şi alţii să le accepte, mai [1384] mult decât aceia pe care, prin deciziile lor, i-au limitat la o anumită sumă fără să le adreseze vreun cuvânt ca să-i întrebe dacă această măsură le produce suferinţă sau nu. Au făcut astfel, aşa cum ar vrea să li se facă? Înseamnă aceasta să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi?

Legea lui Dumnezeu este standardul complet al neprihănirii. Omul nu are în el însuşi suficientă înţelepciune ca să contureze un regulament perfect care să spună ce este bine, şi de aceea Dumnezeu a dat legea Lui ca o călăuză sigură. Omul nu este lăsat în seama raţiunii lui eronate, în ce priveşte felul în care trebuie să se poarte cu tovarăşii lui în slujirea lui Dumnezeu. El nu este lăsat să se împiedice pe drum, urmând închipuirea inimii şi minţii lui. Dumnezeu atrage atenţia oamenilor spre un regulament de acţiune uşor de înţeles: poruncile care Îl au pe Dumnezeu ca Autor, Legea pe care inspiraţia o numeşte sfântă, dreaptă şi bună. Slujirea pe care Dumnezeu o aşteaptă de la slujitorii Săi nu este lăsată sub semnul confuziei sau îndoielii. Vrea omul să iubească pe Dumnezeu mai presus de orice, şi pe aproapele ca pe el însuşi?

Domnul nu va accepta donaţii pentru cauza Lui, din mijloace obţinute prin jefuirea tezaurului Său. Nu aceasta este calea prin care se pot îndrepta relele. Aceasta nu va şterge înregistrarea din cărţile cerului. Dumnezeu cere imparţialitate strictă în modul de a trata oamenii. „Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.”

Porunca a opta este dată pentru a baricada sufletul, pentru a pune un gard în jurul omului ca să nu facă încălcări dăunătoare asupra drepturilor aproapelui său – încălcări pe care [1385] le-ar face, în iubirea lui de sine şi în dorinţa lui de câştig. Porunca aceasta interzice orice fel de necinste, nedreptate sau fraudă, oricât de curent se practică, oricât de îndulcite ar fi prin pretexte plauzibile. Porunca a noua cere de la noi să căutăm în mod inviolabil adevărul exact în orice declaraţie prin care caracterul tovarăşilor noştri poate fi afectat. Limba, care este ţinută atât de puţin sub stăpânirea agentului omenesc, trebuie să fie înfrânată de principiile puternice ale conştiinţei, prin legea iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Ultima poruncă condamnă lăcomia. Orice dorinţă egoistă, orice măsură de nemulţumire, orice act de supraîmbogăţire, orice satisfacere egoistă, lucrează spre întărirea şi dezvoltarea unui caracter care va distruge asemănarea cu Hristos în agentul omenesc, şi va închide porţile cetăţii lui Dumnezeu în faţa lui.

Vor avea loc dezvăluiri surprinzătoare atunci când se va ţine judecata şi când se vor deschide cărţile. Ioan ne spune, „am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.” O, aş vrea ca bărbaţii care au ocupat poziţii de răspundere la Review and Herald Office să studieze cu atenţie istoria lucrurilor pe care le-au înfăptuit pe când se aflau la Editură, şi rugăciunile lor neprefăcute să se înalţe la Dumnezeu pentru ca Duhul Sfânt să le trezească conştiinţele şi memoriile. O, dacă ei ar putea să vadă practicile rele cu totul opuse legii sfinte a lui Dumnezeu, dacă s-ar pocăi şi şi-ar mărturisi păcatele înainte să fie pentru totdeauna prea târziu! Ei sunt călcători [1386] ai Legii; dacă greşeşte cineva într-o singură poruncă se face vinovat de toate.

Nu există niciun precept moral poruncit în vreo parte a Bibliei, care să nu fi fost gravat cu degetul lui Dumnezeu în Legea Lui cea sfântă, pe cele două table de piatră. O copie a acesteia a fost dată lui Moise pe muntele Sinai. Primele patru porunci prescriu omului datoria lui de a sluji lui Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea şi cu toată puterea. Acestea cer întregul om. Acestea cer o iubire atât de fierbinte, atât de intensă, încât omul nu poate hrăni în mintea sau în afecţiunile lui, nimic din ceea ce este în rivalitate cu Dumnezeu, şi faptele lui vor purta astfel semnătura cerului. Totul este secundar faţă de slava lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc trebuie să fie preţuit întotdeauna ca Acela care este Cel dintâi, bucuria şi prosperitatea, lumina şi suficienţa vieţii noastre, partea noastră pentru veşnicie.

O, dacă oamenii aflaţi în poziţii înălţate, ar cunoaşte slăbiciunea lor şi puterea lui Dumnezeu, suficienţa şi plinătatea Lui, s-ar ruga cu mai multă stăruinţă, „Cuvântul Tău să mă sfătuiască.” Spun tuturor celor ce au vreo legătură cu instituţiile noastre, „primiţi sfatul cu raţiunea sfinţită, predată pe deplin în faţa lui Dumnezeu.” Atunci veţi fi călăuziţi de Domnul. Mulţi dintre voi aţi ţinut adevărul departe de citadela sufletului. Omul nu poate rămâne în păcat, şi să fie creştin. Hristos separă întotdeauna de păcat sufletul pocăit. Oamenii pot munci în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, aşa cum au făcut tâmplarii lui Noe, şi totuşi să reziste în faţa influenţelor divine. Spiritul lui Dumnezeu îndreaptă atenţia spre cer, spre onorurile cele nepieritoare. Iubirea lui Dumnezeu care pătrunde sufletul, posedă o putere de a re-crea prin Duhul Sfânt. [1387]

Dumnezeu nu va socoti nevinovat pe cel care nu pune întotdeauna pe Domnul înaintea lui. El va sta împotriva celor ce sunt împotriva Lui. El va cerceta „nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi (se va îndura) până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.” Înclinaţiile inimii sunt drepte când rămân sub restricţia pusă de principiile sfinte ale lui Iehova. O, dacă oamenii s-ar teme şi ar tremura în faţa Domnului Dumnezeul oştirilor! El a prezentat suficient de clar agentului uman, cerinţele Lui. Legea rosteşte condamnarea în dreptul celor ce nu sunt împlinitori ai preceptelor Lui. Dumnezeu nu va accepta nicio scuză pe care ar putea să o prezinte omul pentru a obţine achitarea. Nu este în Lege nicio putere pentru a salva pe călcătorul Legii. Dar Hristos, Cel care S-a dat pe Sine Însuşi ca să poarte păcatul lumii, este Mijlocitorul omului şi Cel care iartă păcatul tuturor celor ce îşi mărturisesc păcatele şi Îl acceptă pe El ca Mântuitor al lor. „Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” „Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har.”

Ultimele şase precepte ale Legii sunt cuprinse în aceasta: „Să iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi.” Aceia care au nevoie de iubirea şi simpatia voastră, să fie ajutaţi. E nevoie să strigăm zilnic către Dumnezeu, „zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule.” Şi care va fi răspunsul? „Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi [1388], şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.”

Atunci se va manifesta un spirit de bunătate, nu când şi când, ci continuu. Se va produce o schimbare hotărâtă în atitudine, în comportament, în cuvinte şi acţiune faţă de toţi cei cu care veniţi în contact în vreun fel. Nu veţi prezenta în mod exagerat infirmităţile lor, nu îi veţi plasa într-o lumină nefavorabilă. Veţi lucra în felul lui Hristos, manifestând faţă de alţii iubirea pe care a manifestat-o Hristos faţă de voi.

În loc să expuneţi şi să prezentaţi public greşelile cuiva în faţa altora, veţi depune eforturile cele mai răbdătoare pentru a vindeca şi lega. „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” Omul cu spirit aspru este neşlefuit, grosolan. Acesta nu este spiritual, nu are o inimă de carne, ci o inimă ca piatra ce nu poate fi impresionată. Singura lui speranţă este să cadă pe Stâncă şi să fie zdrobit. Domnul îi va pune pe toţi aceştia în creuzet şi îi va încerca prin foc, aşa cum aurul este curăţit în foc. Când va vedea că se reflectă în ei chipul Său, atunci îi va scoate de acolo; dar dacă se dovedesc că nu este în ei aur curat, atunci vor fi nimiciţi ca zgura.

Domnul Îşi are ochii peste fiecare suflet. Toţi sunt cumpăraţi cu sângele preţios al Fiului lui Dumnezeu, şi în felul în care ne purtăm cu aceste suflete e nevoie să exercităm bunătate şi îngăduinţă, aşa cum am vrea ca şi alţii să se poarte cu noi. Dacă cei aflaţi în poziţii de încredere nu exercită acest fel de influenţă, care este [1389] păzirea legii lui Dumnezeu, atunci, prin învăţătura şi exemplul pe care îl dau în afacerile lor, ei modelează sentimentele celor aflaţi în legătură cu ei şi, dacă nu se pocăiesc, Domnul, în providenţa Lui, îi va îndepărta, iar rezultatul lucrării lor se va întoarce peste ei înşişi. Atunci când au semănat seminţele, nu s-au gândit că va veni o vreme a strângerii roadelor. Să nu uităm niciodată că aceea ce seamănă omul, aceea va secera. E nevoie ca religia lui Hristos să ia în stăpânire întreaga fiinţă, şi să dea forţă şi putere tuturor facultăţilor, reînnoind, curăţind şi purificând. Aceasta nu se manifestă prin paradă, prin cuvinte care răsună tare, ci este descoperită printr-o viaţă neegoistă, onestă.

Pentru ca nicio singură declaraţie din preceptele lui Iehova să nu fie evitată sau uitată, pentru ca să nu privim cu indiferenţă cerinţele acestora, Dumnezeu declară că pentru toţi cei ce calcă Legea, ele sunt o slujbă aducătoare de moarte. Consiliul ceresc, după ce pune sub acuzare şi dovedeşte vinovat pe călcătorul Legii, pronunţă condamnarea lui, şi nu este nimic în el însuşi care să-l salveze de sentinţa şi pedeapsa cu moartea. „Boldul morţii este păcatul, şi puterea păcatului este Legea.”

Scriu în mod special aceste lucruri în acest timp, pentru că drojdia neascultării şi a încălcării preceptelor lui Iehova lucrează în multe minţi, iar rezultatul este că inimile au nevoie să fie purificate, rafinate şi sfinţite, ca să poată fi vase pentru slavă. Avem nevoie să ne păstrăm starea de căinţă a inimii, şi să spunem împreună cu Pavel, „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.” „Prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este [1390] zadarnică.”

Cuvintele ucenicului preaiubit să fie luate în considerare şi practicate: Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut, iubeşte şi pe cel născut din El.” Dacă toţi ar vrea să ia aminte la aceste cuvinte şi să se supună lor, am vedea în instituţiile noastre o altă stare de lucruri. Sufletele lucrătorilor ar fi înconjurate de o atmosferă sănătoasă, ca un parfum preţios, o mireasmă de viaţă spre viaţă. „Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii, este credinţa noastră.” „Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu pe care nu-L vede? Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său.”

Am fost chemată să aud vocile ridicate în hotărârea de a lua decizii împotriva unuia şi altuia dintre cei care sunt aleşi ai lui Dumnezeu şi preţioşi. Anumite lucruri în aceste persoane nu au fost pe placul bărbaţilor cu autoritate, iar cazul lor nu a fost tratat în acord cu Legea lui Dumnezeu, ci conform cu prejudecăţile omeneşti. O, atât de mult din această lucrare a fost făcut de către oameni care nu au spiritul lui Dumnezeu, ci sunt cu adevărat agenţi prin care Satana îşi poate face lucrarea lui! [1391]