Scrisoarea 166, 1896 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 166, 1896 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 166, 1896
24 aprilie 1896,
„Sunnyside”,
Cooranbong,
N.S.W.

CĂTRE O.A. OLSEN

 

Iubite frate Olsen,

Nu mai pot dormi după ora doisprezece p.m. şi, după ce îmi prezint cazul înaintea Domnului, stăruind în cereri pentru lumină şi pentru a înţelege care este voia lui Dumnezeu în ce mă priveşte, voi lăsa totul în mâinile lui Dumnezeu. El se îngrijeşte de mine, iar noi suntem slujitorii Lui, voinţa noastră fiind cu totul cufundată în voinţa lui Dumnezeu.

Noi, Willie şi mama lui, nu vedem în prezent nicio lumină care să ne arate că ar trebui să plecăm din această ţară, în America. Nu vedem nicio lumină în a lăsa lucrarea neterminată. Lucrarea nu va fi terminată niciodată aşa încât să nu mai fie nimic de făcut, dar ea poate fi pregătită în aşa fel încât să meargă înainte într-o creştere sănătoasă. Trebuie să vedem clădirile şcolii înălţate – clădiri drepte, îndestulătoare, economice, potrivite cu locul. Vom lucra pentru a ajunge la acest scop, până când Domnul ne cheamă în altă parte.

Adunările noastre s-au terminat. Am fost implicaţi în adunările Institutului timp de o lună, şi acestea au fost cele mai folositoare serii de adunări la care am fost vreodată martori, pentru că adunările au fost foarte educative, învăţând cele mai bune metode de studiere a Cuvântului, şi atrăgând interesul tuturor celor prezenţi să participe la răspunsuri. A fost o ocazie de care ne vom aduce aminte mult timp, ocazie care a inspirat idei. A fost felul de a educa, ce de mulţi ani de zile mi-a fost prezentat că este felul potrivit de a învăţa pe alţii adevărul Bibliei.

S-au ţinut cuvântări seara şi în Sabate şi duminica, pentru beneficiul celor din afară. A fost trezit un interes mare, similar cu acela care a însoţit adunările de tabără. Au fost trezite minţile celor ce nu au avut niciodată ocazia să audă şi să înţeleagă motivele credinţei noastre. Suntem atât de bucuroşi pentru ocazia aceasta de a reprezenta credinţa noastră prin prezentarea învăţăturilor Biblice, pentru ca oamenii să poată şti ce credem. Există [1513] suflete preţioase răspândite în toată vecinătatea. Aceştia au case umile şi iubesc pe Domnul, iar unii umblă în lumină în măsura în care lumina şi adevărul le-au fost prezentate. Ne aşteptăm să vedem chiar în Cooranbong suflete care să ia poziţie în ascultare de adevăr. Sunt mulţi care cercetează şi au convingeri profunde. Este un număr bun de bărbaţi, săraci, dar inteligenţi.

Prin credinţă vedem pecetea divinităţii peste copiii omeneşti ai lui Dumnezeu. Îi vedem pe cei ce au puteri morale şi intelectuale nobile. Domnul are nevoie de ei. „Du-te şi lucrează în via Mea.” Domnul vrea ca ei să se cunoască pe ei înşişi, şi să cunoască pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis El, şi să caute să înţeleagă caracterul semenilor lor, ca să le poată face bine. Cei mai mulţi sunt săraci în ce priveşte bunurile acestei lumi, şi unii se luptă cu sărăcia. Ne gândim la Isus, Creatorul universului, şi cum a venit El în lume ca un om sărac. Nu avea nici unde să-şi plece capul. Aşa că, sărăcia nu este o dizgraţie. Păcatul este o dizgraţie.

[Lipseşte o parte]

Această confederaţie formată pentru a nu lăsa (să se vadă – n.tr.) adevăratele lipsuri în lucrurile pe care Captain Eldridge nu le-a făcut, dar pentru care a fost plătit ca şi cum le-ar fi făcut, nu a fost nici justă, nici dreaptă. Aceste lucruri, egoismul care a condus la ele, au fost rezultatul faptului că a plecat de la biroul editurii. Dacă ar fi luat poziţia asupra căreia Domnul a dat lumină încă de la Minneapolis, şi dacă ar fi acţionat în acord cu lumina pe care a dat-o Dumnezeu şi ar fi ieşit de sub influenţa otrăvitoare care a predominat acolo, atunci nu ar fi fost atât de înceţoşat şi confuz în ce priveşte subiectul principiilor pe care le-a dat Dumnezeu pentru conducerea lucrurilor de la editură încă de la înfiinţarea acesteia. Eu nu m-am despărţit de Frank, ci el s-a despărţit de mine şi de Dumnezeul lui, iar rezultatul s-a văzut în faptul că a plecat de la editură. Umblarea aceasta egoistă a apărut din cauza lepădării cuvântului Domnului pentru a primi propuneri omeneşti, ce îşi au originea în egoism şi duplicitate. Lucrurile acestea nu sunt aşa cum ar trebui să fie acum şi, aşa cum vor apare în faţa universului cerului, sunt cu totul contrare exemplului şi caracterului lucrării lui Hristos. Este nevoie de o curăţire a templului sufletului, care a fost şi încă este mânjit. Dumnezeu [1514] nu se lasă batjocorit. Un spirit a fost, şi este la lucru pentru a face fără efect glasul mustrării şi avertizării. Aceia despre care am presupune că nu ar intra în acest fel de lucrare, ca să fugă de adevăr şi să nu lucreze după principii corecte, seamănă seminţe de îndoială şi vor secera recolta.

Faptele sunt fapte, şi se vor vedea ca atare la judecată. Vechiul Testament conţine principii specificate de glasul Marelui „Eu Sunt” pentru educaţia şi disciplina copiilor lui Israel. El era Conducătorul invizibil al oştirii lui Israel. El a dat principii care ar trebui să guverneze felul în care tratează omul pe semenul său. Orice principiu ignorat de instituţiile noastre în felul în care se tratează unii pe alţii, le va fi pus în faţă atunci când fiecare om va fi judecat după faptele pe care le-a făcut în trup. [1515]