Scrisoarea 16j, 1892 - Către A.T. Jones

Scrisoarea 16j, 1892 - Către A.T. Jones

Scrisoarea 16j, 1892
Preston, Melbourne,
Australia,
2 septembrie 1892

CĂTRE  A.T. JONES

Iubite frate A. T. Jones,

Trimit împreună cu aceasta, o scrisoare adresată fratelui U. Smith, pentru că m-am simţit mâhnită să văd diferenţe apărute în Review and Herald, arătând înaintea lumii lipsa de unitate între adventiştii de ziua a şaptea. Este esenţial ca noi să prezentăm un front unit. Lumina pe care mi-a dat-o Domnul de mai mulţi ani a fost, să nu lăsăm ca sentimente contradictorii să fie publicate în revistele bisericii noastre.

Noi pretindem a fi creştini sub stăpânirea nu a propriilor noastre sentimente, ci sub stăpânirea Duhului lui Dumnezeu, consacraţi slujirii lui Hristos, care ne-a ales să fim sub conducerea Duhului Său cel Sfânt. El a înălţat Tatălui Său cea mai minunată rugăciune, ca ucenicii Lui să poată fi, aşa cum El a fost una cu Tatăl. Acum, este datoria fiecăruia care crede în Hristos ca Mântuitor al său personal, să răspundă la această rugăciune. Îngeri şi arhangheli privesc cu cel mai mare interes spre cei aleşi de Dumnezeu, pentru a vedea ce influenţă are adevărul asupra minţii şi caracterului, pentru a vedea cât de mult apreciază ei pe Cel care a fost răstignit pentru ei, ca ei să aibă viaţă veşnică. Dacă toate cererile şi poruncile Sale sunt privite cu uşurinţă, dacă rugăciunea lui Hristos înălţată chiar înainte de marea Sa jertfă, este în mod straniu neglijată, ce înseamnă aceasta? Suntem cu adevărat un spectacol pentru lume, pentru îngeri şi pentru oameni.

Se acordă timp chestiunilor lipsite de importanţă, iar lucrurile cu consecinţă veşnică, abia reţin atenţia, şi par să facă doar slabă impresie asupra minţii. Acţiunile vorbesc de la sine. Capitolele 13, 14, 15, 16 şi 17 din Ioan trebuie studiate cu mare atenţie şi practicate cu seriozitate, dacă [1036] onorăm pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis El. Nu ne putem permite să trăim neglijând sarcinile serioase cerute de Înlocuitorul şi Garantul nostru, care transmit lumii acreditarea divină a faptului că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Acum, cea mai mare lucrare misionară de făcut de către aleşii lui Dumnezeu, este ca ei să fie împlinitori ai cuvintelor lui Hristos: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.” Ioan 15:16, 17. „Drept răspuns, Isus i-a zis: ‚Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.” Ioan 14:23.

Acesta este testul; dovada iubirii noastre este acea credinţă care lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. „Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele.” „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.” Aceasta este o făgăduinţă condiţionată. Nu am putea să concluzionăm în mod raţional că motivul pentru care biserica îşi dă seama atât de puţin de prezenţa lui Dumnezeu, este indiferenţa ei faţă de a face lucrurile pe care El le-a precizat, aşa că ea prezintă lumii o interpretare greşită a caracterului lui Hristos?

Frate Jones, umblă cu atenţie înaintea lui Dumnezeu. „Am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.” Fii atent să nu publici în revistă lucruri despre care ştii [1037] că vor intra în conflict cu fratele Smith, pentru că el consideră că are autoritatea de a controla articolele care apar în Review; dar dacă el încearcă să închidă uşa ca lumina să nu ajungă la oameni, atunci, oricât de trist ar fi, Domnul îl va îndepărta. Dar Domnul îl iubeşte pe fratele Smith şi, fii atent să nu oferi nicio ocazie, publicând articole pe care el nu le-a văzut. Dacă, după ce vede articolele, le publică fără să-l vadă şi fără să vorbească cu autorul articolului, el nu mai are dreptul de publica în revistă o altă viziune, pentru că aceasta răneşte cauza lui Dumnezeu. Nu este timp pentru disensiuni; lucraţi împreună; căutaţi să fiţi o unitate. Ar trebui să se topească gheaţa din noi, ar trebui să fie exercitată o încredere şi libertate reciprocă. Fiecare trebuie să vegheze asupra cuvintelor sale. Evită toate impresiile care seamănă a extremă, pentru că cei care pândesc ocazia se vor prinde tare de orice cuvânt exprimat puternic, pentru a-şi îndreptăţi sentimentele de a te numi extremist.

Criza este chiar înaintea noastră. Conflictul aprig dintre minte şi minte, dintre principiu şi principiu, dintre adevăr şi eroare, conflict care se apropie cu repeziciune, şi care a început deja, ne cheamă la o vigilenţă constantă. Această lume este marele câmp, pe care urmează să se dea ultima bătălie. Fiecare om care este de partea Domnului va participa la bătălia Domnului, pentru a ajuta Domnului împotriva celor puternici, şi zidurile  lui Antihrist vor cădea înaintea Căpeteniei oştirii Domnului. Aleşii lui Dumnezeu să nu fie găsiţi în opoziţie faţă de soli şi soliile pe care El le trimite, ci abilitatea şi tactul fiecărui suflet, prin toate mijloacele sfinte şi scripturistice, să fie folosite pentru a oferi o mai mare eficienţă şi tărie în războiul agresiv – nu împotriva fraţilor, nu împotriva unsului  Domnului – ci împotriva agenţilor satanici pe care ei trebuie să-i întâlnească. [1038]

Domnul va vorbi prin solii Lui. Ei sunt doar instrumente omeneşti, care nu au har sau frumuseţe proprie, dar care sunt puternici şi eficienţi doar în măsura în care Dumnezeu, Duhul cel veşnic, lucrează asupra inimilor omeneşti. Comoara Evangheliei veşnice este purtată în vase de lut. Pavel poate planta şi Apolo poate uda, însă doar Dumnezeu face să crească. Nu trebuie să fie adusă nicio dezonoare lui Dumnezeu, nicio întristare Duhului Său cel Sfânt, aruncând insulta sau dezaprobarea asupra lui Dumnezeu care Îşi alege solii pentru a duce un mesaj către lume, prin refuzarea soliei cuvintelor lui Dumnezeu de pe buzele oricăruia dintre slujitorii Săi, prin care El o trimite. Multe suflete se lipsesc de mari binecuvântări, şi de slava lui Hristos, care se răsfrânge asupra Lui; pentru că ei nu iau aminte la acest lucru, există confuzie, fărădelege şi slăbiciune.

(Semnat) Ellen G. White [1039]