Scrisoarea 183, 1899 - Către W.S Hyatt

Scrisoarea 183, 1899 - Către W.S Hyatt

Scrisoarea 183, 1899
Mainland, N.S.W.,
9 noiembrie 1899

CĂTRE W.S. HYATT

 

Iubite frate Hyatt,

Am de spus câteva lucruri pe care trebuie să ţi le spun. Cele dintâi dificultăţi ce au apărut în legătură cu Philip Wessels au fost create datorită confuziei ce s-a transmis la Battle Creek de la adunarea de la Minneapolis. Doi ani de opoziţie au fost rezultatul acestui fapt şi, la două conferinţe generale a predominat printre unii dintre bărbaţii noştri conducători, un spirit ce nu a fost inspirat de Dumnezeu. Printre bărbaţii aceştia au fost fratele Philip Wessels şi fratele lui care ulterior a intrat în posesia unei proprietăţi mari. Dacă influenţa bărbaţilor conducători de la Battle Creek ar fi fost curată şi sfântă, ce influenţă ar fi pornit de la ei ca să ajute, să întărească şi să pună temelia familiei Wessels. Însă lipsa de unire şi respingerea luminii, au fost păcatele dominante ale celor ce se aflau de mult timp în credinţă. Ei au luat o poziţie de sfidare cu încăpăţânare a luminii, adevărului şi dovezii, iar cărările strâmbe croite de ei au avut influenţă ca să distrugă încrederea fraţilor Wessels.

Ar fi fost mai bine pentru aceşti fraţi dacă nu ar fi văzut niciodată Battle Creek-ul, căci atât au dobândit din aceasta, că minţile lor au ajuns în confuzie şi rătăcire din cauza mândriei şi etalării de mijloace pe care le-au văzut în felul în care se lucrează în şcolile noastre. Şi erorile de la Battle Creek se vor vedea în tot ceea ce vor întreprinde în Africa de Sud. Experienţa lor ar fi putut fi de un cu totul alt caracter, dacă la Battle Creek s-ar fi lucrat cu simplitate, şi fiecare lucrător ar fi învăţat metodele lui Hristos de a lucra [1693], precum şi blândeţea şi umilinţa inimii Lui. Dar banii au fost însuşiţi pe nedrept. Ambiţia şi etalarea şi-au făcut loc, iar lucrurile nu au fost aşa cum Dumnezeu a specificat că ele trebuie să fie. El a planificat ca lucrarea să fie dusă înainte cu integritate şi economie strictă, pentru că via Domnului, adică întreaga lume, trebuie să fie lucrată.

Fiecare instituţie pe care o întemeiem, fiecare sanatoriu, editură şi biserică, ar trebui să poarte inscripţia, „Celui ce ne-a iubit şi a murit pentru noi, îi dedicăm clădirea aceasta, a cărei temelie şi piatră unghiulară au fost aşezate în numele Lui cel preţios.” Tot ceea ce este făcut pentru aprovizionarea acestor clădiri, ar trebui să fie făcut cu economie. Structuri plăcute, potrivite ar trebui să fie înălţate pentru a da caracter lucrării, însă nu ar trebui să existe o cheltuire a mijloacelor nenecesară. Dumnezeu intenţionează ca lucrarea de slujire să fie privită ca sacră. Ea nu trebuie să fie în niciun caz defectuoasă. Este planul lui Dumnezeu de a lucra prin mijloacele Lui, prin vasele Lui alese, iar oamenii sunt onoraţi atunci când El face din ei soli ai Lui aleşi. Lucrarea de predicare a cuvântului, de a-L prezenta pe Hristos răstignit ca Răscumpărător al lumii, poartă acreditare divină, iar dovada caracterului ei sacru este oferită de convertirea sufletelor. Nu clădirile mari ridicate pentru a face paradă sunt cele ce dau caracter lucrării, ci câştigarea sufletelor pentru Hristos. Aceasta pune pe învăţător pecetea unui oracol viu, a unui apostol al lui Hristos. Aceasta va demonstra că lucrarea pe care o facem este lucrarea lui Dumnezeu. „După roadele lor îi veţi cunoaşte”, a spus Hristos. [1694]

Eu voi spune fraţilor mei din Africa de Sud, că în felul în care a fost tratată familia Wessels nu s-a folosit acea înţelepciune şi prevedere pătrunzătoare care ar fi trebuit folosită. Fraţii aceştia au investit mijloacele lor în clădiri şi în diferite căi de a susţine lucrarea, şi ce folos aţi încercat voi să obţineţi din aceasta? Este adevărat, ei nu au fost lipsiţi de greşeli şi erori, însă alţii, care au avut o lumină mult mai mare, au dovedit că au greşit de asemenea. Aţi acordat acestor fraţi încurajare şi ajutor înţelept şi judicios, sau aţi închis orice cale prin care puteau să fie ajutaţi să fie împreună lucrători cu Dumnezeu? I-aţi lăsat să alunece pe calea pe care vor ei, în timp ce banii lor sunt prinşi în clădirile voastre? Nu mărturisiţi voi, prin purtarea voastră, că nu apreciaţi lucrarea ce se face cu banii lor? Nu aţi cules voi influenţa lor, pentru ca ei să nu aibă parte sau sorţi împreună cu voi? Mult mai mult s-ar fi putut face decât  s-a făcut, pentru a-i lega de lucrare.

Fraţii din lucrare au nevoie în fiecare zi ca puterea de convertire a lui Dumnezeu să fie peste ei, altfel ei vor dovedi cât de adevărate sunt cuvintele lui Hristos, „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” S-ar fi putut deschide ramuri noi ale lucrării, care ar fi putut solicita pe tinerii din familia Wessels să-şi aibă partea lor în cauza lui Dumnezeu. Atunci ei nu ar fi alunecat către lume, pentru a-şi investi banii în întreprinderi lumeşti. Dacă aţi fi fost în locul lor, cum v-aţi fi simţit? Domnul nu aprobă felul de acţiune urmat de biserică. Slujitorii Domnului au nevoie  zilnic ca harul lui Dumnezeu să le înmoaie inima. Ei au nevoie ca iubirea lui Hristos [1695] să le fie revărsată din plin în suflet. Ei au nevoie să-şi arate mai puţin dezaprobarea, şi să dea mai multă încurajare. Să fim credincioşi unii faţă de alţii. Membrii bisericii ar trebui să înţeleagă că nu sunt cu toţii convertiţi. Există mulţi care au nevoie ca templul sufletului să le fie cizelat, curăţat şi purificat, ca să deschidă ferestrele sufletului spre cer şi să închidă uşile către pământ. Este nevoie de o mişcare de înaintare din partea poporului ce se numeşte al lui Dumnezeu. E nevoie să ne apropiem de Dumnezeu, şi să vedem dacă nu există gelozii şi bănuieli rele, care ţin pe Mântuitorul departe. Egoismul şi mulţumirea de sine închid uşa inimii în faţa lui Isus, ca şi cum ar spune, „nu vreau pe calea Ta, ci pe a mea”. Umiliţi-vă sub mâna lui Dumnezeu, şi El vă va înălţa. Mărturisirea simplă, făcută din inimă, a împietririi inimii, a spiritului lumesc, a iubirii de etalare şi de plăceri, va fi auzită de Dumnezeu, şi aceste păcate vor fi văzute aşa cum apar ele în ochii unui Dumnezeu sfânt. Rugăciunea simplă a credinţei este muzică în urechile Domnului. Însă nu puteţi avea credinţă, dacă nu vorbiţi credinţa şi nu trăiţi credinţa. În felul acesta vă puteţi aştepta la lucruri mari. Duhul Sfânt va veni peste voi şi vă va converti sufletul, trupul şi duhul, şi voi veţi arăta tuturor celor din jurul vostru că faţa vă este întoarsă spre cer. Veţi fi împinşi către o străduinţă sfântă. Este nevoie de o cercetare din inimă şi de căutare a lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu va lua inima de piatră din trupul vostru, şi vă va da o inimă sensibilă, ce poate fi impresionată. Fie ca Domnul să ne ajute, să ne înveţe, să ne conducă şi să ne călăuzească prin Duhul Lui, pentru ca în viaţă [1696] şi în caracter să putem fi formaţi după modelul divin.

Mă adresez fiecărui membru al bisericii. Deschide-ţi uşa inimii şi lasă-L pe Isus în suflet. Mă adresez fiecărui lucrător: Îmbracă-te cu Hristos. În aceasta va sta marele vostru triumf. Fiecare slujitor al lui Dumnezeu, fiecare lucrător din orice ramură are nevoie să se îmbrace cu Hristos şi să aibă gândul care domnea în Hristos. Se dă pe faţă mult prea puţin discernământ profund în ce priveşte înţelegerea situaţiei şi a necesităţilor reale ale moştenirii cumpărată cu sânge a Domnului. Sufletele au costat prea mult, ca noi să fim neglijenţi şi indiferenţi când este vorba despre ele.

Este o realitate tristă faptul că nu toţi oamenii care au venit din America pentru a fi lucrători, au fost un ajutor şi o binecuvântare pentru Africa de Sud. Aceştia nu au trăit în legătură strânsă cu Dumnezeu. Aceasta a costat mult pentru Africa de Sud. Sunt unii care nu au exercitat înţelepciune în felul în care au tratat minţile omeneşti, care au fost prea indiferenţi pentru a întinde o mână caldă, cu simpatie şi iubire serioasă şi inteligentă, pentru a ajuta pe aceia pe care Satana încearcă să-i pună în slujba lui. Circumstanţele supun pe fiecare om la un test practic, oricare ar fi poziţia lui, iar rezultatul efectiv al acestui test este oferit lumii pentru inspectare. „După roadele lor îi veţi cunoaşte”, a spus Hristos.

Întotdeauna va exista diferenţă de opinii, deoarece nu toate minţile sunt făcute să funcţioneze pe acelaşi canal. Trebuie să se aibă grijă în dreptul tendinţelor ereditare şi a celor cultivate, ca să nu se creeze controverse asupra unor chestiuni minore. Lucrătorii lui Hristos trebuie să fie legaţi împreună prin simpatie şi iubire dulce. Nimeni să nu socotească o virtute în a-şi menţine noţiunile proprii şi în a presupune că el este singurul căruia Domnul i-a dat discernământ şi intuiţie. Iubirea creştină acopere o mulţime din ceea ce cineva poate [1697] privi ca un defect în altcineva. Este nevoie de multă iubire şi de mult mai puţină critică. Când Duhul Sfânt lucrează în mod evident în inimile predicatorilor şi ajutoarelor, ei vor da pe faţă gingăşia şi iubirea lui Hristos.

Multe lucruri ce au referire la formele exterioare nu sunt definite cu toate în Scripturi, ci sunt lăsate indecise; preferinţele personale au fost impuse adesea prea puternic asupra acestor chestiuni. Când vreun punct nu este în acord cu practica altcuiva din corpul credincioşilor, nu lăsaţi ca divergenţele mici să crească până ajung tulburări şi provoacă dezbinare. Metodele şi măsurile prin care ajungem la anumite rezultate nu sunt întotdeauna exact la fel. Ni se cere să ne folosim raţiunea şi judecata în mişcările pe care le facem. Experienţa va arăta care este cea mai potrivită cale de urmat în circumstanţele existente. Nu lăsaţi să se stârnească controverse din cauza unor fleacuri. Spiritul iubirii şi harului Domnului nostru Isus Hristos va lega inimă cu inimă, dacă fiecare va deschide ferestrele inimii spre cer, şi le va închide spre pământ.

Păcatele trasate clar în cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie îngăduite să pătrundă în viaţă, ca şi cum aceasta ar avea doar slabe consecinţe. Dacă vom umbla cu credincioşie în lumina cuvântului şi voinţei lui Dumnezeu, trebuie să fim hotărâţi să nu dezonorăm pe Dumnezeu printr-un fel de acţiune îndoielnic, neglijent. Adesea este cazul că obiceiurile şi climatul unei ţări creează o stare de lucruri ce nu ar fi tolerată într-o altă ţară. Trebuie să fie făcute schimbări spre ceva mai bine, dar nu este cel mai bun lucru să fie făcute prea abrupt. Adevărul primit în inimă sfinţeşte pe primitor. Puterea harului [1698] lui Dumnezeu va face mai mult pentru suflet decât va face controversa într-o viaţă întreagă. Câte lucruri ar putea fi ajustate, şi controversele învechite de vreme, să-şi găsească liniştea prin admiterea unor căi mai bune. Marele şi măreţul principiu, „Pace pe pământ şi voie bună între oameni”, va fi mult mai bine practicat când aceia care cred în Hristos sunt împreună lucrători cu Dumnezeu. Atunci toate lucrurile mărunte asupra cărora unii tot insistă, însă care nu sunt stabilite în mod autoritar prin cuvântul lui Dumnezeu, nu vor mai fi exagerate ca şi cum ar fi chestiuni importante.

Marea nevoie în Africa de Sud, în latura religioasă, este de o înţelegere clară a prezenţei lui Dumnezeu în fiecare agenţie şi în fiecare întreprindere. Puritatea şi sfinţenia lui Dumnezeu este marele subiect care trebuie să trezească simţul necesităţii adevăratei convertiri. În timp ce pe de o parte, pericolul pândeşte într-o filozofie îngustă şi într-o regulă rece şi strictă a ortodoxiei, pe de altă parte, este un mare pericol în liberalismul necurat şi uşuratic. Marea temă ce trebuie ţinută tot timpul înaintea oamenilor este locuirea lăuntrică şi cooperarea cu divinitatea, exprimată de Hristos prin cuvintele, „Fiţi dar, desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru din cer este desăvârşit”. „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” „Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă [1699] de bun miros” lui Dumnezeu. Curvia sau orice altfel de necurăţie sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulţumire.”

Întreg capitolul să fie studiat de cei ce pretind a crede adevărul pentru acest timp. Deschideţi-vă inima în faţa harului lui Hristos. În timp ce ne lamentăm cu privire la erorile lamentabile, să primim lecţiile preţioase din învăţătura pe care Domnul Isus ne-a dat-o. Dumnezeu cere ca fiecare inimă să fie umplută cu iubirea creştinească, curată, pură şi sfinţită. Iubirea lui Hristos nu trebuie să fie pierdută de omenirea noastră. Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, voi sunteţi clădirea lui Dumnezeu. Hristos declară, „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” Aşa că, deschideţi uşa inimii şi lăsaţi pe Isus să intre. El este marele lucrător, după cum este şi dătătorul Legii. Membrii bisericilor noastre au nevoie să se trezească în faţa înţelegerii că ei nu trebuie să aibă nimic din ei înşişi, şi să aibă totul din Isus. Noi trebuie să cooperăm cu Domnul Isus. Sufletul trebuie să se trezească şi să strige cu voce tare, cu fiecare aspiraţie, după Dumnezeul cel viu. Lăsaţi ca inima voastră îngâmfată, luptătoare, să se topească de dor după locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. Oricine a avut vreo experienţă în viaţa lor în Hristos, să dea pe faţă o credinţă serioasă în Dumnezeu ca adevăratul Lucrător. Apreciaţi faptul că Dumnezeu este eficienţa noastră. Noi nu ne aducem aminte de acest fapt, şi de aceea pierdem mult în experienţa religioasă. În loc să fim lucraţi de puterea Duhului Sfânt, lucrăm noi înşine. Uităm să ne privim pe noi înşine ca pe nişte simpli agenţi. [1700]

Noi suntem chemaţi să-L contemplăm pe Hristos. Suntem chemaţi să facem lucrarea dată nouă de Dumnezeu în locurile în care ne aflăm, şi prin exemplul nostru să solicităm energiile bisericii la o cooperare viguroasă cu agenţiile cereşti. Căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi şi voinţa şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. Dumnezeu va onora numele Său, dacă vom curăţa calea prin mărturisirea păcatelor noastre şi îndepărtarea oricărei pietre de poticnire din calea celor ce ar fi fost creştini dacă nu ar fi fost umblarea imperfectă a celor ce pretind a fi urmaşi ai lui Hristos.

În continuu cădem în greşeala de a imputa agentului omenesc aceea ce ar trebui atribuit lui Dumnezeu. Acesta este unul din marile motive pentru care Domnul nu poate glorifica numele Său aşa cum ar dori să o facă. Dacă ar face aceasta, agentul uman ar deveni mulţumit de sine, s-ar înălţa pe sine. Oamenii şi-ar atribui lor şi energiilor lor umane onoarea care ar trebui dată numai lui Dumnezeu. Avem nevoie să umblăm cu umilinţă împreună cu Dumnezeu. Ca învăţători, ar trebui să fim foarte atenţi să croim cărări drepte pentru picioarele noastre, ca să nu fie nevoit şchiopul să se întoarcă din drum. În unire cu agenţiile divine, vom avea speranţa şi asigurarea succesului, dar nicio iotă din slavă nu trebuie să fie atribuită omului. După ce, prin credinţă, o credinţă vie, neşovăielnică, perseverentă, şi-au asigurat cooperarea agenţiilor atotputernice, oamenii nu trebuie să facă greşeala – care este motivul pentru marea slăbiciune ce se vede în biserici – de a socoti că bunătatea şi meritele lor sunt cele ce au făcut această mare lucrare. Când sentimentul acesta este nutrit, apare înălţarea de sine şi aceasta dezonorează pe Dumnezeu. Eu-l îşi însuşeşte slava care ar trebui să i se dea lui Dumnezeu. Ca agenţi umani ai lui Dumnezeu, [1701] noi trebuie să lucrăm cu sârguinţă persistentă, încordând fiecare tendon şi  muşchi pentru a ne sprijini pe o putere din afara noastră şi mai presus de noi. Numai în felul acesta putem să ne îndeplinim lucrarea. Domnul Isus este alături de noi, gata să prindă mâna ce se întinde spre Cel atotputernic. Când speranţele noastre sunt împlinite, eu-l este ascuns cu Hristos în Dumnezeu şi toată slava este dată Căpeteniei mântuirii noastre, care ne-a uns cu un ulei de bucurie prin eficienţa Lui divină. Atunci putem merge să lucrăm ca conlucrători inspiraţi, împreună cu Dumnezeu.

Întotdeauna vor exista condiţii în lucrarea lui Dumnezeu. Fiecare om este chemat să se dedice lui Dumnezeu fără rezerve, cu trup, suflet şi spirit. Prin tăgăduire de sine şi încercare, prin descurajare şi suferinţă, cu devoţiunea martirului şi cu curajul eroului, el trebuie să se ţină strâns de mâna care niciodată nu-l lasă să cadă, spunând: „nu voi cădea şi nu mă voi descuraja.”

Cât de mult s-ar fi realizat în Africa de Sud dacă bărbaţii trimişi în câmpul acela ar fi fost creştini devotaţi. Dar eu-l nu a fost ascuns cu Hristos în Dumnezeu, şi de aceea ei şi-au manifestat eu-l în mare măsură. Mă doare inima când mă gândesc la ce ar fi putut fi dacă toţi aceia ce au intrat în câmpul misionar ar fi fost lucrători umili, devotaţi şi consacraţi. Aceia ce intră în vreo parte din via Domnului ar trebui să înţeleagă că abilităţile lor presupus dobândite nu le vor da succes în lucrarea lor. O prea mare recunoaştere a eu-lui îl va face pe om să rămână singur, teribil de singur, fără cooperarea fraţilor săi, şi fără cooperarea agenţiilor omeneşti. Unii dintre lucrătorii trimişi din America în Africa au fost [1702] piedici în loc să fie ajutoare. Ei creează confuzie, din cauză că nu sunt convertiţi. Eu-l a lucrat fără puterea agenţiei curate, adevărate. Dacă aceşti lucrători ar fi fost sfinţiţi, purificaţi şi curăţaţi de tot egoismul şi superioritatea de sine, dacă ar fi avut o experienţă veritabilă în lucrurile lui Dumnezeu, dacă exemplul şi influenţa lor ar fi fost bune, Africa nu ar fi fost ce este astăzi. Influenţa măreaţă şi pătrunzătoare a adevărului ar fi îmbrăţişat şi alte teritorii. Dar unii s-au temut în mod egoist că mijloacele vor fi folosite în Africa pentru a deschide câmpuri noi.

S-ar fi putut face o lucrare mare şi nobilă, adăugându-se noi teritorii împărăţiei lui Dumnezeu, cu banii care au fost investiţi în America. Am simţit intens împreună cu familia Wessels, care a investit mijloace aici şi dincolo în lucrarea din Africa, şi după aceea s-au dezamăgit din cauza lucrătorilor. Ei au văzut că lucrarea nu a avansat şi nu a crescut. Acest lucru nu a avut o cauză? Persoane neconsacrate, care în căminul lor au dovedit că nu sunt pregătiţi pentru a fi misionari, să nu fie trimişi niciodată în câmpuri îndepărtate ca să lucreze. În câmpul misionar să nu fie trimişi decât aceia ale căror simţuri sunt sfinţite, care nu se grăbesc să investească mijloace mai repede decât sunt capabili să ducă lucrarea la desăvârşire.

Dacă în Africa ar fi existat lucrători consacraţi care să-şi croiască drumul în câmpurile nelucrate, având cooperarea deplină a bărbaţilor ce poartă responsabilităţi, influenţa acestei lucrări ar fi adăugat multe persoane împărăţiei Domnului. Dar aceeaşi eroare ce s-a comis la Battle Creek, s-a comis şi în Africa – s-a făcut un centru într-un anumit loc cu mare cheltuială de mijloace, în timp ce alte porţiuni din via [1703] Domnului ce ar fi trebuit lucrate, au fost neglijate. Dumnezeu va folosi în lucrarea Lui bărbaţi umili care nu se socotesc pe ei înşişi aşa de folositori încât să se încreadă în propria lor judecată şi eficienţă. În Africa au existat unii care, din cauza umilinţei lor, s-a presupus că nu sunt capabili să facă prea mult. Însă Hristos a lucrat prin aceşti bărbaţi. Dumnezeu le-a dat înţelepciune. Dar bărbaţii presupus înţelepţi au legat lucrarea şi au oferit doar puţină încurajare pentru înaintarea ei. Mijloacele de care era nevoie pentru a se intra în noi teritorii şi pentru a se pune bazele adevărului acolo, au fost plasate în America, unde nu sunt de cel mai mare folos spre bine. Dumnezeu a văzut toate acestea, şi mi le-a prezentat. Era nevoie de aceste mijloace în câmpurile noi şi nelucrate din via adevărului, pentru ca stindardul adevărului să poată fi ridicat. Dacă ar fi fost făcută lucrarea ce trebuia să fie făcută, bărbaţi talentaţi ar fi ajuns la cunoştinţa adevărului, bărbaţi care ar fi putut traduce cărţile noastre în diferite limbi. Fiecare dolar cheltuit în America pentru a adăuga clădire lângă clădire, era de dorit în câmpurile în care s-ar fi putut pătrunde, dar nu s-a pătruns deoarece mulţi dintre lucrătorii trimişi în Africa de Sud nu au fost sfinţiţi. Ei nu au fost capabili să înţeleagă situaţia. Ei nu au fost dispuşi să-şi tăgăduiască eu-l, să ridice crucea şi să-l urmeze pe Isus acolo unde-i conduce.

Sunt foarte tulburată pentru că văd şi înţeleg ce s-ar fi putut face, dar nu a fost făcut, într-un câmp care avea nevoie de bani şi de lucrători. Mi-a fost dată lumină să solicit pentru familia Wessels bani necesari pentru deschiderea de noi câmpuri, pentru transmiterea soliei în teritorii noi, ca adevărul să strălucească în regiunile întunecate ale păgânismului. Câmpurile acestea aveau nevoie de banii care au fost absorbiţi [1704] în America. Familia Wessels a investit ceva bani în lucrarea din Australia. În felul acesta ne-au ajutat să educăm misionari care să plece în câmpuri nelucrate.

Cea mai mare laudă pe care oamenii o pot aduce lui Dumnezeu ca să înalţe suveranitatea Lui, este aceea de a fi ei înşişi canale consacrate prin care să poată lucra El. Lucrarea Domnului trebuie să fie făcută şi El îi cheamă pe membrii din întreprinderea Lui să-şi facă partea lor de slujitori supuşi. Dacă aceştia au fost pregătiţi pentru slujire prin harul pe care l-au primit, atunci sunt împreună lucrători cu Dumnezeu, dar dacă nu au primit harul acesta, vor fi doar nişte piedici. În toate veacurile au fost bărbaţi care au lucrat contrar lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Balaam, pentru că ei au introdus egoismul şi lăcomia în lucrare, lăsând pe Dumnezeu în afara inimilor şi planurilor lor. Agenţiile angelice sunt reprezentate ca fiind setoase şi doritoare să aducă resurse divine agenţiilor umane pentru convertirea sufletelor, aşa încât Domnul să fie glorificat. Dar sunt mulţi bărbaţi şi femei care nu sunt convertiţi în fiecare zi faţă de Dumnezeu. Ei ţes eu-l şi planurile lor în lucrarea sacră, şi sunt piedici. Dumnezeu ar fi putut binecuvânta instrumentele omeneşti consacrate, care sunt dispuse să lase ca influenţele divine să-i folosească pentru a înconjura lumea, totuşi cerul aşteaptă, în timp ce oamenii stau în calea lucrării Lui cu propriile lor planuri şi metode. Dumnezeu spune să „daţi la o parte pietrele de poticnire; faceţi loc pentru lucrarea Mea; pregătiţi calea înaintea Domnului şi croiţi cărări drepte.”

Ellen G. White [1705]