Scrisoarea 18d, 1890 - Către M. Larson

Scrisoarea 18d, 1890 - Către M. Larson

Scrisoarea 18d, 1890
6 martie 1890

 CĂTRE M. LARSON

 

Iubite frate Larson,

După discuţia pe care am avut-o, m-am simţit îndemnată de Spiritul lui Dumnezeu să-ţi scriu. Am sperat să nu fiu constrânsă să dau vreo mărturie vreunei persoane la această conferinţă, şi că Domnul îmi va cere să stărui doar asupra principiilor generale. În întrevederea pe care am avut-o cu tine, am căutat să nu spun nimic ce ţi-ar agita sau tulbura mintea, şi am sperat că cuvintele adresate celor adunaţi la întâlnirea lucrătorilor vor avea un rezultat diferit de cel avut. Acum văd că tu m-ai căutat ca să te plângi de mine. Tu spui, „în timp ce vrei să accept explicaţiile tale cum că nu ai nimic cu mine, felul în care îmi vorbeşti, şi răspunsul pe care l-ai dat, când ţi-am explicat de ce am zâmbit, şi anume că ’dacă ilustraţia şi se potriveşte, primeşte-o’, pare să fi lăsat impresia că am făcut ceva ce nu trebuia să fac, iar aceasta a făcut necesar să mă mustri în public, şi încă într-o manieră severă pentru minţile celor ce erau prezenţi.”

Am sperat că după ce vei pleca de la întâlnire, vei avea un spirit cu totul diferit decât acela cu care ai venit. Eu mi-am prezentat mărturia cu privire la lucrurile ce au ieşit în evidenţă la Minneapolis. Am făcut aceasta pentru că am fost îndemnată de Spiritul lui Dumnezeu. Dar, ce influenţă au avut cuvintele şi citirea manuscrisului, asupra minţii tale? Ce efect au avut acestea? – în orice caz nu acela pe care ar fi trebuit să îl aibă. Am lucrat la întâlnirea de dimineaţă ca să-i ajut pe fraţii mei. Am prezentat starea de lucruri [584] aşa cum mi-a prezentat-o Dumnezeu. Am ilustrat poziţiile pe care ar trebui să le ocupăm, aşa cum mi-au fost prezentate. Nu am simţăminte personale în remarcile pe care ţi le-am făcut în acea dimineaţă. Eu am spus lucrurile pe care Domnul mi le-a dat în conformitate cu lucrarea mea. În cuvintele mele către tine, nu voi îndrăzni să spun că nu Domnul m-a mişcat să fac remarcile pe care le-am făcut în timpul cuvântării. Nu-mi stă în caracter să doresc să rănesc simţămintele fraţilor mei – de la cei mici, până la cei mari. Eu am avut un cuvânt pentru tine, şi am dorit să explici demonstraţiile pe care le-ai făcut.  Ţi-am cerut să o faci, şi când ai explicat că ai făcut aceasta pentru că ai apreciat remarcile, Spiritul lui Dumnezeu a adus răspunsul acela pe buzele mele. Tu aveai nevoie de acele cuvinte, altfel nu ar fi fost rostite. Din rândurile pe care mi le-ai scris, sunt convinsă că ai avut nevoie de acele cuvinte.

Observ că tu priveşti lucrarea şi misiunea mea ca fiind pe acelaşi nivel cu lucrarea ta. Acum este evident pentru mine că demonstraţia pe care ai făcut-o spunea de fapt, „Aceasta este fraţilor ceea ce aveţi nevoie, aceasta vi se aplică vouă.” Dar să aplici ţie cuvântul rostit, era cel mai departe de gândul tău. Atunci când stau înaintea oamenilor, nu stau în propriul meu spirit. Cuvintele mele nu sunt ale mele, ci ale Aceluia ce m-a trimis, şi mi-a dat să transmit o solie. Dacă consideri că sunt o mustrare, primeşte-le; căci Dumnezeu le-a socotit ca atare. Domnul nu m-a lăsat în necunoştinţă de spiritul pe care unii din fraţii mei l-au adus la această întâlnire. Nu este mireasma Spiritului lui Dumnezeu. Eu nu am de dat explicaţii, nici de cerut scuze. [585] Eu ţi-am vorbit cuvintele Domnului; eu stau înaintea poporului, rostind o mărturie care nu este premeditată, şi care nu este ticluită. Tu ai deschis acum atât de clar calea, încât nu pot să suport mai departe să nu îţi fac cunoscut cuvântul Domnului pentru tine. Dacă nu îţi vei umili inima ca un copil, şi nu vei fi binevoitor să primeşti lecţiile pe care Domnul le are pentru tine în şcoala Sa – lecţii ale umilinţei minţii, bunătăţii, şi umilinţei inimii – nu vei vedea împărăţia lui Dumnezeu.

Am sperat să nu fiu constrânsă să dau o mărturie personală, şi nu vorbesc mai mult decât mă îndeamnă Spiritul lui Dumnezeu; dar îţi vorbesc în numele Aceluia care m-a trimis şi mi-a dat să vorbesc oamenilor cuvintele de care au nevoie. Umileşte-te sub mâna lui Dumnezeu, „căutaţi pe Domnul câtă vreme se mai poate găsi, căutaţi-l câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, şi cel nedrept de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, şi El va avea milă de el, la Domnul nostru care nu oboseşte iertând.” Îţi spun în numele Domnului, că nu vei ajunge la cunoştinţa adevărului cum este în Hristos, până nu vei da la o parte spiritul care te-a stăpânit la această întâlnire, şi care te-a condus să iei mai degrabă poziţia de învăţător decât aceea de elev.

Nu vreau să te raportezi la alţii care au avut acelaşi spirit; dar acum îţi spun ţie, fratele meu Larson, că nu eşti pregătit să înveţi adevărul pe fraţii tăi, până nu ai harul transformator al lui Hristos pe inima ta. Atunci tu vei sta la picioarele lui Isus, şi vei învăţa de la El lecţii cu cea mai mare consecinţă pentru tine în viaţa aceasta şi în viaţa veşnică viitoare. Tu ai nevoie să cercetezi [586] Scripturile cu inima înmuiată şi supusă de Spiritul lui Dumnezeu: ai nevoie să vorbeşti mult mai puţin, şi să te rogi mult mai mult decât o faci. Tu ai idei aşa de înalte despre tine încât nu poţi să auzi vocea lui Dumnezeu. Cât de puţini din cei ce pretind a crede adevărul îl aduc practic în caracterul lor. Cei care posedă un spirit creştin vor poseda o credinţă asemenea unui copil. Binecuvântarea lui Dumnezeu este peste cei ce aud şi recunosc lumina pe care El o trimite, care privesc urmele paşilor Săi şi aud vocea Sa. De la tine însuţi nu poţi face nimic. Totuşi, în mâinile lui Dumnezeu şi în numele lui Isus, când eşti mandatat de autoritatea divină, poţi face toate lucrurile, Dumnezeu însuşi fiind puterea ta.

Voi care nu aveţi iluminare divină puteţi întreba, de ce faci aşa? De ce vorbeşti aceste cuvinte? Oamenii vor să pună cuvinte în gura mea care i-ar scuti de ceva stânjenitor, dar Dumnezeu este scutul meu; îmi ridic capul în furtună, pentru că El, Domnul, căruia aparţin şi căruia Îi servesc, nu va îngădui ca valurile să mă acopere. Dacă Dumnezeu mă întăreşte cum a făcut-o în ultimul Sabat şi în fiecare zi de atunci încoace, mă simt întărită cu un spirit vesel şi plin de curaj; pentru că experimentez în mine o putere cu care şi prin care pot să împlinesc lucrarea pe care mi-a dat-o de făcut. Lucrarea lui Satana este să ridice bariere împotriva mea şi a lucrării mele, care ar opri ca mesajul meu să ajungă la popor. El ar fi bucuros să mă slăbească şi să mă vadă tremurând la vederea pericolelor ce mă înconjoară şi a munţilor de dificultăţi care se ridică înaintea mea. Natura mea dă înapoi dar, fără să ţin cont de ea, înaintez cu îndrăzneală sfântă ca să dau piept cu o dificultate după cealaltă, care se ridică pentru a-mi bara calea; dar totuşi merg înainte în numele Domnului, întâmpinându-le în credinţă simplă, sprijinindu-mă pe Acela [587] care este mereu aproape, şi care va merge cu mine, şi care, dacă este spre gloria Numelui Său, va certa valurile mării, şi va treiera munţii ca să ajungă ca o câmpie.

Din nou, fratele meu, îţi spun că tu nu ştii ce fel de spirit ai. Tu ai mare zel, dar nu este zelul pe care Dumnezeu îl împărtăşeşte. Marele Eu Sunt îţi vorbeşte: cunoaşte-te pe tine însuţi. Spriritul pe care l-ai adus în cercetarea Scripturii este acelaşi spirit pe care îl aveau iudeii în zilele lui Hristos. Ei gândeau că ştiu totul; gândeau că erau înţelepţi şi că nu mai puteau învăţa nimic. Hristos a spus, „aveţi urechi, şi nu auziţi, aveţi ochi şi nu vedeţi”. Prejudecata, aprecierea faţă de sine, mândria inimii pe care o ai acum, dacă nu sunt înlăturate de Spiritul lui Dumnezeu, te vor face să umbli în scânteile aprinse de tine, şi să zaci în dureri. Nu putea veni vreo calamitate mai mare în conferinţele noastre, decât ca oamenii să plece către diferitele biserici cu un zel atât de orb, şi cu un asemenea spirit de înălţare şi mulţumire de sine cum au dezvoltat unii la această întâlnire. Fiind unul dintre aceştia, îţi spun în numele Domnului să-ţi cercetezi propria inimă. Umileşte-te sub mâna tare a lui Dumnezeu, altfel te va umili El. Caută pe Domnul; zdrobeşte-ţi inima, căzând pe stânca Isus Hristos.

Aş putea să-ţi  spun multe lucruri, dar mă opresc aici, şi îţi spun din nou, să nu părăseşti locul acesta până nu eşti pregătit pentru lucrare. Tu poţi să fii o binecuvântare pentru cauza lui Dumnezeu, sau poţi să fii un blestem. Ce vrei să fii? Trebuie să încredinţez cazul tău Unuia puternic în sfat, care a dat bisericii din Laodicea [588] un mesaj care este cu totul aplicabil în acest timp. Eu sunt de acord să arăţi această scrisoare fiecăruia şi oricui alegi să o faci. Sper că va fi primită cu un spirit diferit decât cuvintele spuse ţie marţi dimineaţa.

Domnul aruncă la pământ pe toţi aceia care îndrăznesc să se prezinte înaintea Lui în umblarea lor, după propriile lor idei, şi care privesc la El şi Îi servesc în felul lor, în puterea lor, şi îşi ridică capetele înaintea Lui în propria lor neprihănire. Dar celor pocăiţi, plini de remuşcare şi umiliţi, El le spune: Ridică-te, stai înaintea Mea; priveşte la faţa Mea cu desfătare, cu siguranţă şi bucurie; nu te teme. Cel ce vrea să se ridice în prezenţa Lui, trebuie ca mai întâi să se prosterneze la piciorul crucii de pe Calvar. Atunci oamenii pot fi împăcaţi cu Dumnezeu în Isus Hristos, şi să fie îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos. Ce înseamnă să stai înaintea Domnului?  Înseamnă să doreşti calea Sa mai presus de orice, ca voinţa lui Dumnezeu să poată fi manifestată în noi clar şi tot timpul, şi ca noi să nu facem nimic de la un moment la altul decât ceea ce Îi place şi este spre gloria Sa. Eu-l este pierdut din vedere; noi trebuie să veghem ca să vedem fiecare semn al lui Dumnezeu, ascultând atenţi cu mintea şi inima pentru a auzi vocea Sa, directivele Sale, mustrările şi poruncile Sale, ca să putem cunoaşte calea poruncilor Sale. Aceasta este umblarea cu Dumnezeu, şi aceasta înseamnă a sta înaintea Sa. Lăsaţi ca eu-l să moară în voi, aveţi idei smerite despre voi înşivă; nu sunteţi pregătiţi să fiţi învăţători, dacă nu sunteţi zilnic elevi în cauza şi lucrările Maestrului. [589]