Manuscrisul 2, 1890 - Predică

Manuscrisul 2, 1890 - Predică

Scrisoarea 2, 1890
Battle Creck, Michigan,
16 martie

 PREDICĂ

 

Vreau să spun câteva cuvinte despre credinţă. Vreau să vă spun fraţilor şi surorilor că nu este natural pentru noi să credem, ci este foarte natural pentru noi să cultivăm necredinţa. Acesta este păcatul chinuitor al poporului şi a fost păcatul obsedant al poporului lui Dumnezeu. Nu a fost natural pentru mine însămi să cred, şi am avut de învăţat lecţii foarte severe până am ştiut că nu am nicio siguranţă dacă nutresc pentru un singur moment vreo îndoială. Niciodată nu m-am îndoit cu privire la adevăr, dar am avut îndoieli cu privire la mine şi la lucrarea mea.

Am o mare supărare în inimă – o am aproape încontinuu de la întâlnirea de la Minneapolis încoace – şi vă spun de ce. Pentru că Domnul mi-a vorbit aşa cum a făcut-o în ultimii patruzeci şi cinci de ani, şi eu am prezentat aceste lucruri, iar fraţii au văzut şi au cunoscut roadele, şi totuşi necredinţa a pătruns printre ei. De ce? Ei vor primi mărturia altcuiva, şi vor crede tot ce va spune. Când ajung în faţa mişcării vizibile a Spiritului lui Dumnezeu, dacă Spiritul lui Dumnezeu ar fi în inimile lor, l-ar recunoaşte imediat. Dar necazul este că Spiritul nu este în ei. Şi ei niciodată nu vor cerceta aceste lucruri să vadă dacă sunt aşa. Motivul pentru care m-am simţit astfel la Minneapolis a fost pentru că am văzut că oricine a luat o poziţie similară cu cea pe care au luat-o la Minneapolis, va ajunge în cea mai întunecată necredinţă. Nu am văzut aceasta tot mereu? Când vedem cum a fost încercat Hristos când a fost pe pământ, când vedem împietrirea inimilor, când vedem ce poate face duşmanul cu natura umană când pune necredinţa în inimă, mă gândesc că ar trebui să simţim o asemenea teroare în sufletele noastre ca nu cumva să îndrăznim să [636] deschidem inima mizeriilor necredinţei şi să locuim în această atmosferă, de felul celei care există de când am fost la Minneapolis.

Ne mirăm cum de Hristos S-a rugat cu o asemenea agonie. Nu a fost din cauza Lui, ci din cauza împietririi inimilor, căci cu toate că El era Calea, Adevărul şi Viaţa, totuşi poporul era atât de împietrit încât nu au putut să vadă şi să accepte aceasta. Şi acum voi aţi călcat pe urmele lor, iată necazul meu. Aşa cum ei au păşit atunci pe calea necredinţei, alţii păşesc astăzi pe aceeaşi cale, şi mâhnirea mea este la fel cu cea pe care a avut-o Hristos. Ei se aşază acolo unde Dumnezeu nu mai are nicio altă putere cu care să îi atingă. Săgeţile din tolba Lui s-au epuizat.

Simt aceasta la fiecare întâlnire la care iau parte. Am simţit că există o presiune a necredinţei. Este la fel de evident cum a fost dintotdeauna. Pot să merg printre necredincioşi (aşa cum Hristos a vorbit femeii samaritene, şi samaritenii au venit şi L-au auzit), pot să merg în mijlocul acelora care nu au auzit niciodată de adevăr, şi inimile lor sunt mult mai sensibile decât ale acelora care au fost în adevăr şi au avut dovada lucrării lui Dumnezeu. Dar ei se scuză, „nu am ştiut că lucrurile sunt aşa.” Când primim Spiritul lui Dumnezeu în inimile noastre, El ne vorbeşte. Aici este problema. Atunci când ei văd că Dumnezeu lucrează într-o direcţie anume, ei încep cu toată puterea minţii, cu toată puterea gândirii, şi cu toată puterea vorbirii, aşa cum este cazul aici, să se împotrivească lucrării lui Dumnezeu. Permiteţi-mi să vă spun, mărturia va fi aceasta: „Vai de tine Horazine! Vai de tine Betsaido! Dacă s-ar fi făcut în Tir şi Sidon aceste lucruri, demult s-ar fi pocăit în sac şi cenuşă.”

Ştiu despre ce vorbesc, şi pentrucă nu mă aştept să am multe ocazii să vă vorbesc, vă spun din nou: „Cădeţi pe Stâncă.” Nu am [637] nicio speranţă pentru voi, dacă nu faceţi aceasta. Mă bucur; sunt atât de mulţumitoare pentru că unii au început să vadă că aici este lumină pentru ei. M-am bucurat să aud ieri mărturia fratelui Larson. Există lumină pentru noi. Dacă vrem să stăm în pivniţă, o putem face; dar singura cale pentru fiecare dintre noi este să luptăm lupta cea bună a credinţei. Nu este ceva care să vină în mod natural, ci trebuie să luptăm lupta cea bună a credinţei în loc să absorbim toată murdăria necredinţei. Dacă se sugerează necredinţa, imediat i se acordă crezare. Nu veţi avea niciodată o lumină şi o dovadă mai mare decât ceea ce aţi avut aici; dacă aşteptaţi până la judecată, ceea ce aţi avut aici, vă va condamna. Dumnezeu a vorbit şi puterea Sa a fost în mijlocul vostru, şi dacă nu aveţi destule dovezi care să vă arate unde şi cum lucrează Dumnezeu, atunci nu veţi avea niciodată dovezi. Voi aveţi de adunat razele de lumină pe care le-aţi avut, şi nu să tot întrebaţi. „Dar sunt nişte lucruri care nu au fost explicate.” Şi ce dacă nu este explicat totul? Unde este greutatea dovezii? Dumnezeu va echilibra mintea dacă este sensibilă faţă de influenţa Spiritului lui Dumnezeu; dacă nu este, atunci se va decide de partea cealaltă. Ei vor ajunge exact unde a ajuns Iuda; vor vinde pe Domnul lor pentru treizeci de arginţi sau pentru altceva. Vor sacrifica totul necredinţei.

Vreau să vă spun ce îmi face inima atât de tristă. Cauza este că orice minte care este susceptibilă necredinţei şi vorbelor spuse de unii sau de alţii, şi lucrării împotriva luminii şi dovezilor care au fost prezentate de la întâlnirea de la Minneapolis încoace – vă spun, fraţilor, mi-e teribil de teamă că vor cădea în cele din urmă.   Mi-e teribil de teamă că nu vor birui niciodată. Dar sângele Mielului şi mărturia Mielului trebuie să fie de partea cea dreaptă a problemei. Când Dumnezeu lucrează, şi ei nu prind nicio lumină ca să ştie că El lucrează, se pun singuri sub puterea duşmanului şi lucrează exact în direcţia lui, apoi se scuză şi spun [638] că nu au ştiut.

„Oh”, spune Hristos, „dacă ar fi ştiut că e Prinţul slavei, nu L-ar fi crucificat.” De ce nu au ştiut? Dacă ar fi ştiut că aceste obiecţii cu care am luptat nu erau obiecţii, nu le-ar fi făcut. Dar, este aceasta o scuză? De ce nu au ştiut? Ei au avut dovezile Spiritului, şi a fost numai raţionamentul fals, pervetirea cuvintelor şi a poziţiilor, şi falsa înţelegere, care i-a condus în această poziţie periculoasă.

Vă spun că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. Dumnezeu este un Dumnezeu gelos, şi când îşi manifestă puterea aşa cum Şi-a manifestat-o, a nu crede este foarte aproape de păcatul împotriva Duhului Sfânt. Descoperirile puterii lui Dumnezeu nu au avut niciun efect ca să mişte şi să urnească persoanele din poziţia lor de îndoială şi necredinţă. Dumnezeu să ne ajute ca să ieşim din cursele diavolului! Dacă este cineva care să aibă nevoie să fie mişcat, atunci sunt aceia care la Minneapolis au luat poziţie de partea cea rea. Este adevărat ce se spune, că noi nu putem face nimic împotriva adevărului, ci doar pentru el. Adevărul preţios al lui Dumnezeu va triumfa; are triumful în el, şi nu va cădea la pământ, dar cineva va cădea, la fel ca în zilele lui Hristos. Ei au graniţele şi direcţiile lor, şi vor ca Dumnezeu să lucreze în felul lor. Dumnezeu dezamăgeşte oamenii în mare măsură. El lucrează tocmai contrar aşteptării lor. Iudeii se aşteptau desigur că vor fi binecuvântaţi cu un Mesia. Dar ei nu aveau niciun loc pentru Hristos. El a trebuit să facă burdufuri noi ca să pună în ele vinul cel nou al împărăţiei Sale. Tot la fel va face şi aici. Coroana este în mâinile lui Hristos, dar mulţi o vor pierde. De ce? Pentru că nu au isprăvit alergarea.

Am văzut cum lucrează duşmanul. El nu vrea să lase poporul să plece. Dar oh, niciun suflet să nu plece de aici însoţit de întuneric, pentru că va fi un trup al întunericului oriunde va merge. Va împrăştia seminţele întunericului [639] pretutindeni. El transportă toate aceste seminţe şi va începe să le samene, şi va strica încrederea poporului în exact adevărurile pe care Dumnezeu vrea să le aducă poporului Său. Le-am spus fraţilor noştri tot mereu că Dumnezeu mi-a arătat că El a ridicat bărbaţi care să ducă adevărul poporului Său, şi că acesta este adevărul. Ei bine, ce efect a avut asupra lor? Au rămas neschimbaţi, astfel încât nu ne putem baza pe ei. Care este problema? Fraţilor, vă spun din nou, cădeţi pe Stâncă şi fiţi zdrobiţi! Nu încercaţi să vă scuzaţi. Hristos spune că atunci când îşi aduc jertfele şi îşi mărturisesc păcatele, dacă după aceea le vin alte lucruri în minte, chiar şi numai unul singur, să vină şi să aducă o jertfă pentru acesta.

Fraţilor, e nevoie să avem simplitatea lui Hristos. Eu ştiu că El are o binecuvântare pentru noi. A avut-o la Minneapolis, şi o are pentru noi aici, în timpul Conferinţei Generale. Dar ea nu este primită. Unii au primit lumina pentru popor şi s-au bucurat în ea. Dar au fost şi alţii care au stat chiar în spate, iar poziţia lor a încurajat pe alţii să vorbească cu necredinţă, şi să o nutrească. Fraţilor, dacă vă aşteptaţi ca orice dificultate să vă fie expusă în linii clare, şi aşteptaţi până ce se întâmplă aceasta, atunci veţi avea de aşteptat până la judecată, şi veţi fi cântăriţi în balanţă şi găsiţi prea uşori. Fraţilor, nu pot fi asigurate aici mijloace ca să avem un timp de rugăciune? Puterea mea aproape s-a epuizat. Dacă este posibil, aş dori să plec înainte ca ultimul gram de putere să mi se consume aici. Fraţilor, de ce nu ne rugăm lui Dumnezeu? De ce nu vă puneţi în poziţia din care să puteţi prinde mâna lui Dumnezeu? De ce să aşteptăm până ce Dumnezeu ne umileşte? Dumnezeu aşteaptă ca aceia care au stat în cale, să se umilească; dar mi-a fost spus, „dacă nu se vor umili singuri, [640] Eu îi voi umili.” Dumnezeu va lucra. El vrea să aibă lucrarea pregătită pentru Spiritul Său. Trebuie să aibă loc o pregătire pentru ultima mare zi, şi noi trebuie să ajungem într-o poziţie în care să lucrăm uniţi, cu intensă seriozitate şi curaj pentru Dumnezeu.

Vreau ca unii dintre aceştia să se adune din nou, şi mai vreau ca aceia care au stat şi au obiectat, şi sunt aproape gata să renunţe la mărturii – vrem să ştim de ce o fac; şi dacă ceva poate fi dat la o parte din cale, Dumnezeu să ne ajute să o facem! Trebuie să ştim de ce are duşmanul aşa putere asupra minţii umane, cum are aici. Aşa ceva nu am mai văzut în toată experienţa mea, de când am intrat pentru prima dată în lucrare. Poporul lui Dumnezeu care a avut lumină şi dovezi, stă acolo unde Dumnezeu nu va lăsa binecuvântarea să cadă asupra lor.

În capelă, puterea lui Dumnezeu a fost gata să cadă asupra noastră. Pentru o clipă am simţit ca şi cum aş fi putut privi direct în slavă; dar Spiritul manifestat, a izgonit-o afară. Noi trebuie să înţelegem cum lucrăm. Eu spun clar aceste lucruri pentru că ştiu că nu este nimic altceva ce se poate face. Noi am încercat să încurajăm credinţa.

Un frate gândeşte că sora White nu înţelege propriile ei mărturii. Am auzit aceasta la Minneapolis. Cum de? Pentru că fraţii nu sunt de acord cu ele. Ei bine, sunt unele lucruri pe care le înţeleg. Înţeleg destul cât să cunosc Spiritul lui Dumnezeu şi să urmez vocea Păstorului. Atâta, înţeleg. [641]