Scrisoarea 2, 1894 - Către fraţii care se vor aduna la Conferinţa Generală

Scrisoarea 2, 1894 - Către fraţii care se vor aduna la Conferinţa Generală

Scrisoarea 2, 1894
21 octombrie 1894,
Ashfield, NSW

CĂTRE FRAŢII CARE SE VOR ADUNA LA CONFERINŢA GENERALĂ

 

Am o povară asupra minţii mele, pe care nu o pot pune jos. Câmpul intern are nevoie de oameni înţelepţi în comitetele sale. „Fără Mine”, a spus Hristos, „nu puteţi face nimic.” Am putea foarte bine să scutim lucrarea de oamenii care nu au înţelepciunea împărtăşită de Dumnezeu, şi cu cât mai repede se face acest lucru, cu atât va fi mai bine pentru preşedintele Conferinţei Generale şi pentru ceilalţi membri ai Conferinţei, care trebuie să lucreze drept, lăsând rapoarte curate şi legi drepte pentru metodele şi planurile altor conferinţe. Conferinţa Generală trebuie să se gândească bine pe cine pune în conducerea ei ca să dea sfaturi şi să facă planuri, pentru că glasul şi influenţa celor pe care îi alegeţi, vor avea mult de-a face cu modelarea lucrării.

An după an, sunt puşi în funcţii de conducere bărbaţi care nu sunt în legătură cu Sfătuitorul infailibil şi plin de înţelepciune. Prea mult timp aceşti oameni au fost însărcinaţi cu interesele sacre. Ei nu au crescut odată cu avansarea şi dezvoltarea adevărului; ei nu s-au întărit în duh, nu s-au umplut de înţelepciunea şi harul lui Dumnezeu. Ei sunt egoişti şi încăpăţânaţi, şi au ajuns să privească la poziţiile pe care le au în cauza lui Dumnezeu ca şi la afacerile obişnuite. Ei au pierdut sentimentul sacralităţii lucrării. [1286]

Conferinţa Generală este astfel organizată încât să se conecteze cu lucrarea din toate părţile lumii, şi în consiliile ei nu ar trebui să fie auzite opinii omeneşti şi gânduri egoiste. Favoritismul şi acţionarea din impuls, n-ar trebui să-şi găsească locul, dar ele au fost prezente în mare măsură.

Am cea mai duioasă simpatie pentru preşedintele vostru, fratele Olsen. Ştiu că sufletul lui este apăsat de poveri, şi dacă aceia care sunt legaţi cu el nu vor avea îndrumarea Duhului Sfânt, vor fi făcute greşeli grave. Vor fi inaugurate planuri care amestecă elementul omenesc cu chestiunile sacre, şi ideile oamenilor vor fi acceptate ca lumină, pe când ele sunt dăunătoare pentru progresul şi succesul cauzei lui Dumnezeu.

Am purtat aceste chestiuni asupra sufletului meu, până când păreau că îmi mănâncă curajul şi viaţa. Acum nu mai pot tăcea. Am vorbit. Dacă aş fi ştiut de cineva care să stea alături de fratele Olsen şi să-i dea acea înţelepciune în sfat şi acel ajutor de care are atât de multă nevoie, aş fi trimis această scrisoare cu mult timp în urmă, dar după ce am scris-o, am avut reţineri pentru a o trimite.

A fost un mister pentru mine cum fratele Olsen poate primi şi aproba doi oameni cu un caracter religios asemănător, deşi nu are nicio dovadă că ei sunt consacraţi lui Dumnezeu. Ei au manifestat puţin din legătura vitală cu Dumnezeu, şi totuşi el i-a adus împreună şi i-a trimis în misiuni importante şi la distanţă, pentru a face lucrarea importantă care cere agenţi curaţi şi sfinţiţi care pot privi la [1287] cer şi spune: „Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.”

Propunerea fratelui Olsen de a-l avea pe A. R. Henry, a ajuns şi în această ţară. Nu am putut aproba. Am fost nevoită să spun că noi nu-l vrem. Dumnezeu mi-a prezentat cazul lui. După întâlnirea de la Minneapolis, el niciodată nu a primit pe deplin lumina lui Dumnezeu, dată cu atâta har pentru aceste ultime zile. El nu a onorat poziţia pe care a ocupat-o în cadrul redacţiei, pentru că el a nutrit spiritul lui A. R. Henry în deplină măsură. În el nu a existat nicio diminuare a eu-lui. Dumnezeu mi-a descoperit că influenţa dată acestor oameni ale căror inimi nu sunt în regulă faţă de Dumnezeu, care nu sunt în armonie cu Dumnezeu, se va dovedi a fi în cele din urmă un blestem în loc de binecuvântare. Încrederea poporului nu poate susţine pe aceşti bărbaţi, dacă ei urmează acelaşi fel de acţiune.

Cei care şi-au supus şi smerit inimile, sunt priviţi cu duioşie de Domnul. „Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt. ‚Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite.’” (Isaia 57:15). Slavă Domnului! Laud Numele Lui căci El nu judecă cu nedreptate. „Îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile, pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei blânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. (Luca 1:50-53). Citiţi, de asemenea, fiecare verset din Psalmii 62 şi 34, pentru că ambii conţin lecţii importante. [1288]

„Şi-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu şi-a schimbat Slava, cu ceva care nu este de niciun ajutor! Miraţi-vă de aşa ceva, ceruri, înfioraţi-vă de spaimă şi groază, zice Domnul. ,Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă.’” „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‚Îndreptaţi-vă căile şi faptele, şi vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta. Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicând: ‚Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!’ ‚Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii, dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta, şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră, numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie. Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, care nu slujesc la nimic. Cum? Furaţi, ucideţi, preacurviţi, juraţi strâmb, aduceţi tămâie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi! Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu şi ziceţi: ‚Suntem izbăviţi!’ ... ca iarăşi să faceţi toate aceste urâciuni! ‚Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tâlhari înaintea voastră?’ ‚Eu însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!’” „Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi  abate inima de la Domnul! Căci este [1289] ca un nenorocit în pustie, şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat şi fără locuitori. Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă.’ ‚Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea; cine poate   s-o cunoască? ‚Eu, Domnul, cercetez inima, şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.’” „De aceea, vorbeşte acum oamenilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului, şi zi: ‚Aşa vorbeşte Domnul: Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră. De aceea, întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă umbletele şi faptele! ‚Dar ei zic: ‚Degeaba! Căci noi ne vom urma gândurile noastre, şi vom lucra după pornirile inimii noastre rele! ‚De aceea, aşa vorbeşte Domnul: ‚Întrebaţi pe neamuri! Cine a auzit vreodată asemenea lucruri? Fecioara lui Israel a făcut grozave blestemăţii. Părăseşte zăpada Libanului stânca ogoarelor? Sau se văd secând apele care vin de departe proaspete şi curgătoare? Totuşi poporul Meu M-a uitat şi aduce tămâie idolilor; s-a abătut din căile lui, a părăsit vechile cărări, şi a apucat pe cărări şi drumuri nebătute.” [1290]

Aceste cuvinte ale Domnului au fost citite în auzul meu, şi vreau ca ele să fie citite înaintea oamenilor care au nevoie de ele, mai ales înaintea celor care nu au umblat în lumină. Nu aş îndemna personal pe fratele Olsen să ia povara pe umerii lui. Bărbaţii care ar trebui să-i sprijine mâinile, i le slăbesc, aşa că fac apel direct la ei. Să dea Dumnezeu ca ceva să fie făcut, pentru că ştiu că Domnul nu poate face să prospere biserica Lui, cât timp principii cum sunt cele care au fost practicate, sunt încă regula de acţiune. Când mesajele care le sunt trimise ajung în faţa acestor oameni, şi ei nu răspund, nu sunt atinşi sau sunt prea mândri ca să recunoască cursul greşit al acţiunii lor, fortificându-se ca să reziste la fiecare apel, spiritul lor este similar cu cel al lui Nadab şi Abihu. Ei sunt hotărâţi să umble pe calea aleasă de ei, şi Domnul îi lasă în voia imaginaţiei lor stricate.

Domnul este în luptă cu ei, şi totuşi fratele Olsen îi tratează ca pe bărbaţi reprezentativi trimiţându-i încoace şi încolo ca oameni cu discernământ, sprijinindu-i ca oameni de încredere şi de nădejde, de care oamenii trebuie să asculte şi să le arate respect, ca şi cum ar fi glasul lui Dumnezeu în cadrul Conferinţei. Dar pentru că ei dau dovada de netăgăduit că nu sunt învăţaţi sau conduşi de Dumnezeu, ei nu trebuie să efectueze lucrurile după alegerea lor; pentru că ei nu vor lucra în liniile lui Hristos, întreprinderile din marele câmp al lui Dumnezeu au nevoie de multă consideraţie şi înţelepciune de la Dumnezeu; dar ideile oamenilor, amestecate cu egoism, vor fi suficiente ca să înăbuşe vocea lui Dumnezeu, care nu va fi auzită în vacarmul de voci. Astfel, părţi de câmp sunt neglijate şi prost gestionate. Nu se fac aranjamente pentru a pregăti câmpul. Noi trebuie să le luăm aşa cum sunt, chiar dacă sunt dificile şi [1291] nepromiţătoare. Oamenii care sunt angajaţi în lucrare, trebuie să‑L cunoască pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El. Ei trebuie să fie oameni ale căror inimi sunt sub disciplina şi sub lucrarea de modelare pe care o face Dumnezeu, dând dovada că iubesc pe Dumnezeu şi se tem de El, şi sunt răspunzători faţă de El; oameni umili, conştiincioşi şi care realizează cu fidelitate lucrarea aşa cum Dumnezeu vrea să fie făcută; oameni care nu sunt capricioşi şi nu se înalţă pe sine, nerăbdători să realizeze propriile lor idei, ci care simt că se pot sprijini pe marele Sfătuitor, şi o vor face.

Duhul Sfânt se manifestă prea puţin în adunările voastre pentru consfătuire. Bărbaţii care iau parte la ele, nu simt că trebuie să tacă „şi să ştie că Eu sunt Dumnezeu.” Lucrarea a fost extinsă iar bisericile au nevoie de bogăţiile harului lui Dumnezeu, de sfinţirea Duhului lui Dumnezeu, pentru ca membrii, printr-o împărţire adecvată a lucrării, să-şi poată dezvolta capacităţile de a face bine. Nu este chestiune mai importantă decât aceasta, care să ocupe minţile membrilor Conferinţei Generale în cadrul dezbaterilor.

Nu trebuie ca aceiaşi oameni să alcătuiască, an după an, comitetele. Ar fi trebuit făcute modificări cu mult timp în urmă. Dumnezeu vrea ca biserica să îndepărteze ocara ei, dar acest lucru nu se poate face atât timp cât bărbaţii care s-au simţit pe deplin competenţi să lucreze fără a accepta sfatul lui Dumnezeu, sunt păstraţi la lucru an de an. Această stare de lucruri strică fiecare ramură a lucrării, pentru că oamenii nu simt nevoia de a fi călăuziţi de Duhul Sfânt. Când oamenii se simt competenţi să pronunţe judecăţi şi să condamne Duhul Sfânt, ei fac o lucrare pentru ei înşişi [1292], care va fi dificil să fie contracarată. Tot capul ajunge bolnav şi discernământul atât de slab, încât va judeca nedrept. Duhul încă face apeluri, dar ei nu aud şi nici nu ţin seama de chemarea lui Dumnezeu.

„Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric până acum. Cine iubeşte pe fratele său, rămâne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire.” „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile care sunt în lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.” Dumnezeu cheamă; ascultă chemarea Lui. „Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine. Totuşi, ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui, va fi îmbrăcat în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. Oh, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: ‚Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi [1293] nu duc lipsă de nimic’, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”

Cei care s-au opus luminii şi dovezilor sunt într-o stare foarte tristă, pentru că ei umblă ca nişte orbi şi nu ştiu de ce se vor poticni. Ei croiesc căi strâmbe cu picioarele lor, şi şchiopii se întorc din drum. Duhul Sfânt a fost oferit din nou şi din nou bisericii din Battle Creek. Duhul Sfânt a suflat asupra sufletelor de acolo, pentru care a murit Hristos. Atunci a fost timpul de a onora pe Dumnezeu, de a-L lăuda, de a răspunde harului Său, prin cultivarea dragostei faţă de lucrurile cereşti, prin privire la Isus, pentru ca asemănarea Lui să fie reflectată în laudele lor vesele, recunoscătoare, aduse pentru manifestarea iubirii şi a harului Său.

Există doar un pas de la pământ la cer. De ce s-a îndepărtat ungerea cerească? De ce a intrat răul? Pentru că sufletul nu a fost învăţat să exercite milă, pentru că credinţa abia a existat, pentru că oamenii care se ocupă cu lucrurile sacre au fost aspri, critici şi necruţători. [1294]