Scrisoarea 20, 1890 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 20, 1890 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 20, 1890
Battle Creek, Michigan,
7 octombrie 1890

CĂTRE O.A. OLSEN

 

Iubite frate Olsen,

Mintea mea este frământată din cauza lucrurilor din Michigan şi din alte conferinţe. Însă Michigan este marea inimă a lucrării; aici se află puterile care au o influenţă decisivă asupra lucrării în toate aspectele ei, în toate conferinţele noastre. Întrucât mi-au fost prezentate tot mereu lucruri legate de starea spirituală a casei de editură din Battle Creek, văd un tablou foarte trist.

Responsabilităţile sunt purtate de oameni care nu au avut experienţă în începutul şi progresul lucrării. Fratele Amadon şi fratele Smith au această experienţă, dar fratele Smith este prins în cursă de către vrăjmaş şi, în starea lui prezentă, nu poate da un sunet clar din trâmbiţă. Fratele Butler este în aceeaşi stare. Niciunul dintre ei nu este capabil să ajute acolo unde este nevoie de ajutor. Prin purtarea lor, ei şi mulţi alţii, au făcut fără efect soliile pe care Domnul le dă poporului Său de patruzeci şi cinci de ani încoace. Neplăcerea lui Dumnezeu este peste ei amândoi, totuşi fratele Smith este pus în funcţie ca învăţător, ca să formeze minţile studenţilor, cu toate că se ştie bine că el nu este în lumină; el nu lucrează după planul lui Dumnezeu. El seamănă seminţe de necredinţă, care încolţesc şi produc roade, pentru anumite suflete chiar până la recoltă.

Nu cunosc vreun alt bărbat care să aibă o experienţă atât de îndelungată de la începuturile soliei, care să-şi facă vocea auzită sau să-şi lase influenţa să vorbească pentru cauza lui Dumnezeu în aceste timpuri. Cu excepţia fratelui Lunt, aproape toţi dorm în mormintele lor. Cei care sunt în viaţă, care au cunoscut din experienţă lucrarea pe care a binevoit Domnul să mi-o încredinţeze, sunt fratele Smith, fratele Amadon, [714] şi fratele Loughborough. Fratele Smith nu primeşte lumina pe care i-a dat-o Dumnezeu pentru a-l corecta; el nu are spiritul de a corecta prin mărturisire vreuna din căile rele pe care le-a urmat în trecut, şi astfel să pună bariere celui care îl conduce pe căi periculoase.

Oriunde mă duc, aud obiecţii faţă de mărturii, care îi citează pe fraţii Smith şi Butler. „Aceştia nu cred mărturiile; ei nu acceptă mustrarea pe care le-o adresează sora White pentru umblarea lor. Nu sunt aceştia, bărbaţi buni? Nu se află ei într-o poziţie înaltă în lucrarea şi în cauza lui Dumnezeu?” Apoi sămânţa îndoielii şi a necredinţei este semănată în minţi de către cei care au fost mustraţi. Bărbaţii aceştia, de ani de zile contracarează lucrarea pe care voia să o facă Domnul, de a păstra o vedere limpede în biserică şi de a-i curăţa de rele.

Mari responsabilităţi sunt puse asupra bărbaţilor neconsacraţi, lipsiţi de experienţă şi, în consfătuirile noastre, în interesele legate de marea inimă a lucrării, deciziile lor nu sunt toate limpezi, sănătoase şi consistente. O clasă care nu ştie nimic despre lucrarea pe care o am de la începuturile soliei, are în mână lucrarea de a forma şi educa. Dacă fratele Smith ar fi stat pe poziţia în care ar fi vrut Domnul să stea, dacă de ani de zile ar fi stat în lumina clară, influenţa lui ar fi fost o putere spre bine. Însă orbirea este peste el şi el nu îşi dă seama. Mi-a fost arătat că în situaţia în care se află acum, Satana şi-a pregătit ispitele ca să-i zăvorască sufletul şi că, dacă nu este salvat, steagul adevărului nu va mai fi ţinut sus de către el. Alte mâini vor duce mai departe lucrarea cea sfântă spre încheiere. Fratele Butler va fi în aceeaşi situaţie. Aceasta mi-a fost arătat clar în anii care au trecut. Ei sunt necredincioşi; ei nu lucrează împreună cu Căpetenia mântuirii noastre şi nu ţin pasul cu providenţa lui Dumnezeu.

Lucrarea merge înainte; adevărul va triumfa, dar dacă aceşti bărbaţi nu primesc mustrările pe care li le transmite Dumnezeu şi nu iau poziţie fermă de [715] partea cea dreaptă după ce li s-a dat atât de mare lumină, vor fi lăsaţi într-un întuneric pe măsura luminii pe care Dumnezeu ar fi vrut ca ei să o primească şi să umble în ea, dar pe care ei au refuzat să o accepte pentru că nu se potriveşte cu ideile lor. Sentimentele omeneşti, prejudecăţile omeneşti, ideile false, au stricat aurul caracterului; aurul cel fin s-a întunecat. Partea pe care ar putea să o facă pentru a duce lucrarea şi cauza lui Dumnezeu la bun sfârşit, nu şi-o fac, pentru că ei nu sunt corectaţi de lumina pe care Domnul o face să lumineze pe cărarea lor. Ei îl fac pe cel şchiop în credinţă să rătăcească şi să se împiedice pe munţii întunecaţi ai necredinţei, ba chiar ei înşişi sunt atât de orbi încât îngerul Domnului spune despre ei, „şi nu ştii.”

Sunt unii dintre cei care oficiază în marea lucrare, care nu umblă în lumină; unii sunt formaţi şi modelaţi în experienţa lor de către aceşti bărbaţi ce ar fi trebuit să-i călăuzească şi să fie veghetori credincioşi care să dea trâmbiţei un sunet clar, dar care, în loc să facă aşa, creează confuzie în minţi şi sting credinţa poporului lui Dumnezeu în soliile pe care El le trimite cu mustrări şi avertizări. Mărturiile Spiritului Său care ar trebui să corecteze pe cel supus greşelii, sunt tratate de ei în aşa fel încât lasă multe minţi învăluite în nesiguranţă cu privire la adevărata lor origine, iar vocea lui Dumnezeu este nebăgată în seamă, întocmai cum vrea Satana să fie.

Acum ajung la subiect. Fratele Loughborough a stat ferm pentru mărturii şi, oare nu ar trebui să avem mare grijă de cei care au curajul să fie credincioşi? Nu ar trebui să fie pus într-o poziţie în care să poată face cel mai mult bine? De ce să i se ceară să ocupe o poziţie în Nebraska? De ce să fie trimis în câmpul acela greu şi obositor? Nu văd nicio lumină în aceasta, şi aş dori să reconsideri această problemă.

Influenţa fratelui Loughborough este valoroasă în bisericile noastre. De tocmai un astfel de om este nevoie, de unul care a stat neclintit pentru lumina pe [716] care a dat-o Dumnezeu poporului Său, în timp ce mulţi şi-au schimbat atitudinea faţă de lucrarea aceasta a lui Dumnezeu. Eu spun să-l lăsaţi pe fratele Loughborough să facă o lucrare de care este foarte multă nevoie în biserici. Domnul vrea ca vocea lui să fie auzită aşa cum s-a auzit vocea lui Ioan, vorbind despre ce a văzut, despre ce a auzit, despre ceea ce el însuşi a cunoscut prin experienţă din începutul şi progresul soliei întreite îngereşti.

Consider că poziţia şi lucrarea fraţilor Butler, Farnsworth, Smith şi mulţi alţii, este de a zdruncina credinţa poporului lui Dumnezeu prin lucruri pe care le spun, dar pe care nu ar trebui să le spună, şi prin lucruri lăsate nespuse, dar care ar fi trebuit spuse. Starea aceasta de lucruri – necredinţa, prejudecata şi fariseismul – strică biserica. Dumnezeu a vorbit, dar ei nu aud glasul Lui. Ei au avut toate dovezile ce pot să le fie date, în manifestarea roadelor Duhului lui Dumnezeu care au însoţit soliile, însă ei şi-au închis ochii să nu vadă, şi şi-au împietrit inimile ca să nu simtă. Duhul lui Dumnezeu a fost întristat, şi ei sunt atât de mărginiţi în înţelegere încât nu îşi dau seama de aceasta.

Frate Olsen, găsiţi pe altcineva pentru Nebraska şi lăsaţi-l pe fratele Loughborough să stea în locul cel drept pentru el şi, ca şi Caleb, să vină în faţă şi să transmită o mărturie hotărâtă în faţa necredinţei, a îndoielii şi a scepticismului. Se poate intra şi se poate lua ţara în stăpânire. Dumnezeu a spus despre el, „slujitorul Meu, Caleb … m-a urmat pe deplin, pe el îl voi duce în ţară” (Num.14:24). Este mare nevoie în bisericile noastre de astăzi de persoane ca şi Caleb.

Ceva trebuie să fie adus în bisericile noastre pentru a învinge starea aceasta stricată, de necredinţă, pentru ca bisericile să devină viguroase şi pline de succes. Avem nevoie să-L urmăm pe Hristos cu întreaga inimă. Vă rog să vă gândiţi cu rugăciune la această situaţie. Nu-l închideţi pe fratele Loughborough undeva într-un colţ; [717] nu-l legaţi de vreo anumită conferinţă. Dacă el are putere pentru a merge în Nebraska, atunci are aceeaşi capacitate şi pentru California. Acum, avem nevoie să-l încurajăm pe fratele Loughborough să facă tot posibilul ca experienţa lui să servească într-o sferă cât mai largă, cauzei lui Dumnezeu.

Se face multă lucrare haotică pretutindeni, şi eforturile care s-au făcut în ultimii câţiva ani tind să scoată ochii pentru ca Israel să nu-şi vadă defectele, pentru ca Dumnezeu să Îşi retragă Spiritul de la ei şi să îi învăluie întunericul, aşa cum s-a întâmplat cu poporul Iudeu. Lucrul de care avem nevoie acum, nu este învăţarea, sau elocvenţa, sau măiestria în a combate, ci o putere a inimii, rugăciune către Dumnezeu înălţată în credinţă pentru putere de convertire şi pentru o pietate completă. Convertiţi pe jumătate se găsesc din abundenţă, dar cei care sunt îndrăgostiţi numai de Isus, sunt rari. Nu de puterea creierului, nici de puterea portofelului, ci de puterea inimii, de aceasta are nevoie acum poporul.

Vă spun, daţi-i fratelui Loughborough oameni care să lucreze împreună cu el, şi lăsaţi ca eforturile lui să fie făcute în Michigan din biserică în biserică. Lăsaţi ca experienţa lui, împreună cu ajutorul pe care i-l va da Dumnezeu, să întărească credinţa şovăielnică a poporului care îşi pierde orientarea din cauză că străjerii nu dau trâmbiţei un sunet clar. Lăsaţi să fie făcut tot ce se poate face pentru bisericile din Michigan, ca să fie întărite cele ce au mai rămas, şi care sunt pe moarte. De ce să nu fie încurajat fratele Loughborough şi fratele Lunt să vină în Michigan şi să lucreze în acest stat? Amândoi pot face o lucrare similară; ei pot da mărturie despre lucrurile pe care le-au văzut, le-au auzit, le-au pipăit şi le-au trăit. Ei pot face mai mult cu acest gen de lucrare, decât tot sezonul de adunări de tabără, căci poporul are nevoie de eforturi personale, de cuvinte şi influenţă care să întărească credinţa celor ce se află acum în nesiguranţă.

Domnul să-ţi dea înţelepciune în această problemă, dar nu pot să simt că acţionezi cu înţelepciune chemându-l pe fratele Loughborough în Nebraska. Trebuie să fie auzite mărturii hotărâte în apărarea [718] mărturiilor date de Spiritul lui Dumnezeu în bisericile noastre. Va avea poporul nostru aceste mărturii? Gândeşte-te la aceasta. Domnul să te ajute în hotărârile pe care le iei, este rugăciunea mea.

(Semnat) Ellen G. White [719]