Scrisoarea 20, 1894 - Către C. Eldridge și soția sa

Scrisoarea 20, 1894 - Către C. Eldridge și soția sa

Scrisoarea 20, 1894
14 aprilie 1894

CĂTRE  C. ELDRIDGE  ŞI  SOŢIA  SA

 

Dragă frate şi soră Eldridge,

Cazul vostru îmi este adus în minte – starea voastră spirituală aşa cum a fost după ce aţi acceptat adevărul şi aşa cum este în momentul actual. Principiile voastre nu sunt acum ceea ce ar trebui să fie sau ceea ce ar fi fost dacă aţi fi apreciat lumina Soarelui Neprihănirii şi dacă aţi fi umblat în razele sale care străluceau pe calea voastră. Frate Eldridge, Domnul te-a adus în legătură cu instituţiile stabilite de El, căci El te-a binecuvântat cu talente care, dacă ar fi fost sfinţite, ar fi fost o binecuvântare pentru cauza şi lucrarea Sa. Dar fără ca Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să binecuvânteze şi să încurajeze avansarea ta ca persoană care învaţă, nu vei obţine experienţa esenţială pentru tine, ca manager înţelept într-o linie de lucrare care solicită credincioşie în fiecare detaliu. Fără a te supune pentru a fi educat şi învăţat de Dumnezeu, nu vei putea ocupa cu succes poziţia la care ai fost chemat. Nu trebuie să existe nicio alianţă din partea lucrătorilor pentru realizarea propriilor lor scopuri, pentru că, cu siguranţă, unul va induce în eroare pe altul.

Legătura dintre tine şi Frank Belden nu a fost de folos pentru niciunul din voi în câştigarea experienţei esenţiale pentru fiecare din voi. Amândoi aţi fost însărcinaţi cu responsabilităţi sacre. Amândoi aţi fost supuşi încercării, sub mâna lui Dumnezeu. Această poziţie responsabilă a necesitat experienţă de zi cu zi şi oră de oră, în spiritualitate şi devotament faţă de Dumnezeu. Nu a fost nicio lipsă din partea lui Dumnezeu; a fost dat tot ce era necesar pentru a putea primi individual puterea esenţială pentru desăvârşirea caracterului creştin. Domnul nu doreşte [1227] ca individualitatea noastră să fie distrusă, nu este scopul Său ca oricare două persoane să fie identice în gusturi şi dispoziţii. Toţi au caracteristicile specifice lor înşişi, şi acestea nu trebuie să fie distruse, ci trebuie să fie antrenate, formate, modelate după asemănarea lui Hristos. Domnul transformă aptitudinile şi capacităţile naturale în canale folositoare. Prin folosirea facultăţilor date de Dumnezeu, talentul şi capacitatea se dezvoltă dacă agentul omenesc va recunoaşte faptul că toate puterile sale sunt o înzestrare de la Dumnezeu, pentru a fi utilizate nu în scopuri egoiste, nu pentru a obţine un nume sau pentru a-şi asigura salarii mari, ci pentru slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor noştri. Sub instruirea lui Dumnezeu, înţelegerea va fi deschisă pentru a primi influenţa de la Dumnezeu. Lumina adevărului va fi un agent lucrător, pentru că adevărata credinţă lucrează prin dragoste şi curăţeşte sufletul. Toate scopurile egoiste vor fi alungate din suflet. Adevărul, dacă este pe deplin acceptat, se va dovedi mai mult decât suficient pentru a afâna pământul inimii, făcându-l potrivit pentru ca sămânţa preţioasă să fie semănată continuu de Semănător, pentru a aduce o recoltă pentru Stăpân. Influenţe cereşti sunt la lucru pentru a construi şi a dezvolta mintea, făcând-o capabilă să aprecieze interesele înalte şi sfinte. Gândul care se înalţă tot timpul sus, spre cele cereşti, va avea o apreciere corectă asupra oamenilor şi aspectelor legate de lucrare. Sub controlul Duhului Sfânt, acesta va privi subiectul pe fiecare parte, şi va fi făcut capabil să judece în mod corect.

În birourile editurii de la Battle Creek, la fel ca la Conferinţa de la Minneapolis, au apărut influenţe diferite. În providenţa lui Dumnezeu, acestea sunt un test al caracterului. Vor fi oamenii influenţaţi de către oameni, sau [1228] vor avea în vedere frica de Dumnezeu şi slava Lui? Vor da ei dovadă de evlavie reală profundă, rugându-se şi căutând pe Dumnezeu, ca să poată avea o corectă apreciere a oamenilor şi a temelor, însuşindu-şi tot ce este bun şi refuzând să strângă pleava?

Dumnezeu a dorit să lucreze cu putere prin Duhul Sfânt la acea adunare de la Minneapolis, pentru toţi cei care şi-ar fi predat Lui căile şi voia lor. El a vrut să facă din acea ocazie, cea mai preţioasă şcoală pentru toţi cei care puteau fi învăţaţi. Oricât de slabi şi de imperfecţi ar fi fost în ei înşişi, dacă ar fi înţeles slăbiciunea şi ignoranţa lor spirituală, ar fi putut primi putere şi iluminare divină. În acel timp de nedumerire, dacă în loc de neseriozitate, glume şi ridiculizări, ar fi fost rugăciune sinceră şi efort pentru a promova armonia şi unitatea, ar fi fost câştigate cele mai preţioase victorii care ar fi făcut ca lucrarea să fie mult mai înaintată şi ar fi salvat multe suflete. Dar cedarea în faţa aranjamentelor lui Satana, şi darea pe faţă a atributelor satanice cu acea ocazie, au făcut ca în cărţile din ceruri să fie scris, „nedemn de încredere atunci când interese importante sunt în joc.”

Dumnezeu ar vrea ca poporul Lui să fie oameni sensibili în orice moment, care ştiu că se mişcă sub ochii întregului univers ceresc. Atunci, când apar diferenţe, va exista o povară a responsabilităţii pe fiecare suflet. Frica de Dumnezeu va duce la solemnitate, la atenţie şi rugăciune stăruitoare, nu la uşurătate şi zeflemire, nu la jocuri de cuvinte, nu la glume şi ironii. Toţi vor fi împovăraţi cu un simţ al consecinţelor care depind de acţiunile şi deciziile individuale. Dacă toţi fraţii de la Minneapolis ar fi căutat pe Domnul cu umilinţa minţii, nu ar fi fost niciun conflict, niciun dezacord, nici [1229] cuvinte nepoliticoase, nimic lipsit de înţelepciune. Dar oamenii care erau capabili pentru a fi însărcinaţi cu mari interese, au dorit să-şi dezvăluie capacitatea lor executivă de a conduce nava printre recife până în port. Ei nu au aşteptat călăuzirea divină.

După ce am părăsit Minneapolis-ul, bătălia a trebuit să fie dusă din nou şi din nou. S-a pierdut timp, s-au pierdut suflete, vieţi au fost puse în pericol, totul deoarece oamenii au simţit suficienţă în ei înşişi, şi nu au fost atenţi să ţină calea Domnului. Procesul de încercare merge înainte cu fiecare individ. Fiecare mişcare este făcută înaintea întregului univers ceresc. Oricare ar fi poziţia ocupată de oameni, de îndată ce îşi înalţă sufletul spre vanitate, sunt lăsaţi să-şi facă propriul drum, lipsiţi de ajutorul lui Dumnezeu. El nu poate coopera cu ei.

Domnul a pus peste mine o povară în ceea ce priveşte casa de editură de la Battle Creek. În camera de şedinţe din tabernacol am citit o solie unui mare număr de oameni adunaţi. Aceleaşi cuvinte au fost apoi repetate conducătorilor editurii. Am făcut tot ce puteam face. Am avut copii ale materialului şi le-am pus în mâinile persoanelor responsabile, pentru a vedea că voia Domnului este realizată. Dar timpul a trecut, schimbările necesare nu au fost făcute. Solia a arătat în linii clare, principiile care ar trebui să guverneze tot timpul biroul editurii. S-a afirmat că, dacă egoismul se va dezvolta, dacă oamenii din birou acceptă salarii mari, instituţia nu va avea parte de binecuvântarea Domnului până când aceste lucruri nu vor fi corectate. Spiritul manifestat în şedinţe nu a fost aprobat de Dumnezeu. Au fost făcute confederaţii nesfinte, un lucrător sprijinind şi susţinând pe un altul. Dumnezeu a fost nemulţumit. „Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob [1230] dintre cioburile pământului!”

Domnul a cercetat şi a încercat oamenii. Oh, dacă ei ar fi fost dezbrăcaţi de eu, dacă s-ar fi smuls din blestemul egoismului şi, ca popor deosebit al lui Dumnezeu, ar fi ales să realizeze ţintele înţelepciunii şi harului Său, ce binecuvântare ar fi fost, nu numai asupra lor, în mod individual, ci şi pentru familiile lor şi pentru bisericile şi instituţiile pe care Dumnezeu le-a stabilit. Dar, din păcate, în loc să asculte de glasul lui Dumnezeu, în loc să asculte avertizările şi mustrările pe care El le-a dat, ei au ascultat de sfaturile inimilor lor, şi de cuvintele ieşite de pe buzele oamenilor. Astfel, ei au pus în pericol nu numai propriile lor suflete ci şi sufletele altora, prin influenţa lor.

Oh, dacă şi-ar fi smerit inimile în pocăinţă şi remuşcare! Atunci, Şekina cea divină ar fi turnat lumina Sa preţioasă, slăvită, asupra instrumentelor Domnului, şi fiecare inimă ar fi putut fi făcută să se bucure. Dacă ar fi umblat în calea Lui şi ar fi păzit poruncile Lui, Domnul i-ar fi întărit în poziţia lor, şi le-ar fi dat harul şi înţelepciunea Lui. Prosperitatea i-ar fi însoţit cât timp ar fi umblat în umilinţă, luând pe Hristos ca Model al lor. Prosperitatea lor nu ar fi fost ca fluctuaţiile de putere omeneşti. Oh, de ce nu privesc oamenii în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu, ca să-şi citească caracterul? De ce nu iau seama la instrucţiunile divine ce se referă la prietenii pe care şi-i fac, la legăturile în care intră, care modelează şi le transformă caracterul? [1231]

Domnul priveşte cu tandreţe miloasă spre fratele Eldridge. El a fost comandant atât de mult timp, încât este foarte dificil pentru el să se supună sub disciplina lui Dumnezeu. Căile lui par a fi corecte în ochii lui, dar el nu poate fi comandant în instituţiile în care Dumnezeu prezidează, decât dacă învaţă mai întâi să se supună.

Ellen G. White [1232]