Scrisoarea 20a, 1888 - Către frații care se adună la săptămâna de rugăciune

Scrisoarea 20a, 1888 - Către frații care se adună la săptămâna de rugăciune

Scrisoarea 20a, 1888
Săptămâna de rugăciune
Subiectul pentru Sabat,
15 decembrie 1888

 

CĂTRE FRAȚII CARE SE ADUNĂ LA SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE

 

SCRIPTURILE, O CĂLĂUZĂ SIGURĂ

 

Iubiţi fraţi adunaţi pentru săptămâna de rugăciune:

Suntem convinşi că acesta va fi un timp important pentru noi ca popor. Ar trebui să fie un timp de căutare stăruitoare a Domnului şi de smerire a inimilor înaintea Lui. Nădăjduiesc că veţi privi acest timp ca pe cea mai preţioasă ocazie de a ne ruga şi a ne sfătui împreună. Şi dacă porunca apostolului de a socoti pe alţii mai presus de noi înşine, va fi luată în seamă, atunci vom putea să cercetăm Scripturile într-o stare de smerenie a minţii, cu spiritul lui Hristos, pentru a înţelege ce este adevărul. Adevărul nu poate pierde nimic dacă este cercetat în amănunt. Lăsaţi ca Cuvântul lui Dumnezeu să se apere singur; lăsaţi-l să fie propriul Său interpret, şi atunci adevărul va străluci ca pietrele preţioase în mijlocul gunoiului.

Mi-a fost arătat că sunt mulţi printre noi care iau de bun ce li se spune, fără să cunoască personal, printr-un studiu critic şi amănunţit al Scripturii, dacă ei cred adevărul sau cred o minciună. Dacă poporul nostru ar fi mai puţin dependent de predicare, dacă ar petrece mai mult timp pe genunchi înaintea lui Dumnezeu, cerând să li se deschidă înţelegerea faţă de adevărul cuvântului Său, ca să poată ştii personal că picioarele lor sunt pe stânca cea solidă, îngerii lui Dumnezeu ar fi în jurul lor, ca să-i ajute în străduinţa pe care o au. Cea mai uimitoare lenevie este îngăduită de mare parte din poporul nostru, care vor ca alţii să cerceteze Scripturile în locul lor. Ei iau adevărul de pe buzele acestora ca pe o realitate, însă nu ştiu în urma propriei lor cercetări şi datorită convingerilor profunde fixate de Duhul lui Dumnezeu în inimile şi în minţile lor, că este adevăr biblic. Fie ca orice suflet să fie acum dezbrăcat de invidie, gelozie, de bănuiala rea, şi să-şi aducă inima într-o [196]legătură strânsă cu Dumnezeu. Dacă toţi vor face aşa, pe altarul inimii lor va arde acea iubire pe care a manifestat-o Isus pentru ei. Toate partidele vor avea bunăvoinţa şi sensibilitatea creştină. Nu va mai fi ceartă, căci slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie să se certe. Nu va mai fi spirit de partidă, nu va mai exista ambiţie egoistă.

Cei din poporul nostru, în mod individual, trebuie să înţeleagă mai profund adevărul Bibliei, pentru că vor fi duşi cu siguranţă înaintea conciliilor; vor fi criticaţi de minţi ascuţite şi severe. Una este să consimţi în faţa adevărului, şi alta este să ştii ce este adevărul, prin cercetare amănunţită, ca studenţi ai Bibliei. Noi suntem înştiinţaţi în ce priveşte pericolele noastre, în ce priveşte încercările şi ispitele ce ne stau în faţă. Dacă sufletele neglijează să aducă adevărul în vieţile lor şi să fie sfinţiţi prin adevăr, ca să poată da socoteală de nădejdea pe care o au, cu blândeţe şi teamă, atunci vor fi înşelaţi de unele dintre numeroasele erori şi erezii, şi îşi vor pierde sufletele. Vă rog fierbinte, fraţilor, de dragul lui Hristos, nu întreţineţi ambiţii egoiste.

Pentru că vă veţi aduna împreună la aceste adunări generale pentru rugăciune, vă implor să depuneţi eforturi personale pentru a vă curăţa sufletul şi spiritul de orice influenţă care vă poate mânji şi separa de Dumnezeu. Mulţi, mulţi vor fi pierduţi pentru că nu şi-au studiat Bibliile pe genunchi, cu rugăciune serioasă către Dumnezeu pentru ca pătrunderea cuvântului lui Dumnezeu să le dea înţelegere. Lăsaţi la o parte toate ambiţiile egoiste, şi cereţi de la Dumnezeu ca Spiritul Său să coboare peste voi aşa cum a căzut peste ucenicii adunaţi laolaltă în ziua Cincizecimii. „Erau toţi împreunã în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toatã casa unde şedeau ei.  Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.” Fapte 2:1-4. Fiecare inimă să fie supusă în faţa [197] lui Dumnezeu. Să căutăm prin credinţă vie, biruinţa asupra noastră înşine, biruinţa asupra lui Satana.

Dacă toţi cei ce pretind a crede Biblia, ar crede că ea este glasul lui Dumnezeu, o comunicare divină efectivă, care învaţă orice suflet ce să facă pentru a fi salvat, cu totul alt efect ar avea toate eforturile lor! Dar pentru că atât de mulţi dintre cei ce mânuiesc cuvântul lui Dumnezeu deschizând Scripturile în faţa altora, nu sunt studenţi sârguitori ai Scripturilor sau nu sunt împlinitori ai Cuvântului, ei cresc foarte încet în har pentru a ajunge la statura de om mare, de femei şi bărbaţi deplini în Hristos Isus. Ei primesc în mare măsură interpretarea Scripturii de pe buzele altora, însă nu-şi pun mintea la treabă ca să cerceteze dovezile în mod personal, ca să cunoască adevărul.

Toate înţelegerile greşite şi controversele pot fi rezolvate în mod fericit şi cu succes, cu ajutorul mărturiilor vii ale Cuvântului lui Dumnezeu. Una dintre cele mai mari piedici în calea succesului nostru spiritual, este marea lipsă de iubire şi respect faţă de ceilalţi. Ar trebui să căutăm în modul cel mai serios, prin orice cuvânt şi faptă, să răspundem rugăciunii lui Hristos, şi să încurajăm unitatea aceea care este exprimată în rugăciunea lui Hristos, ca noi să fim una aşa cum El este una cu Tatăl. Orice sentiment de indiferenţă faţă de ceilalţi, să fie biruit cu înverşunare, şi orice lucru care tinde să ducă la divergenţe între fraţi, să fie înlăturat. Iubirea lui Isus Hristos existentă în inimă, va consuma lucrurile mărunte sau mari, care tind să despartă inimile. Satana ştie că în unitate există putere; că în divergenţe şi despărţire este slăbiciune. Este nevoie de iluminare cerească, astfel încât când privim chipul fraţilor noştri, să ne gândim: „aceştia sunt răscumpăraţi cu preţul sângelui lui Hristos. Ei sunt preţioşi înaintea Sa. Trebuie să-i iubesc aşa cum m-a iubit Isus pe mine. Aceştia sunt împreună lucrători în câmpul secerişului. Trebuie să fiu perfect unit cu ei; trebuie să rostesc doar cuvinte care îi vor  încuraja şi-i vor ajuta să înainteze.”

Fraţii mei, voi sunteţi soldaţii lui Hristos, care duc o luptă agresivă împotriva lui Satana şi a oştilor lui; dar este întristător pentru Duhul Sfânt ca voi [198] să vă bănuiţi de rău unul pe altul, şi să lăsaţi ca închipuirile minţii voastre să fie stăpânite de puterea marelui acuzator, a cărui treabă este să-i acuze zi şi noapte înaintea lui Dumnezeu. Satana îşi are soldaţii lui, pregătiţi pentru lucrarea specială de distrugere a unirii între fraţi, unire pe care Hristos a realizat-o cu preţul unui sacrificiu atât de mare. Noi trebuie să fim legaţi unul de altul cu legăturile sacre ale unirii sfinte. Lucrarea vrăjmaşului este aceea de a crea un spirit de partidă, de a insufla sentimente de partidă, iar unii simt că fac lucrarea lui Dumnezeu dacă întăresc prejudecăţile şi geloziile printre fraţi. Dumnezeu ar vrea să existe o rânduială sacră între colaboratorii Săi, ca aceştia să poată fi legaţi laolaltă prin Hristos, în Domnul Dumnezeul lui Israel. Noi trebuie să fim credincioşi, deschişi şi sinceri faţă de interesele fiecăruia. Noi trebuie să ascultăm încontinuu pentru a primi ordine de la Căpitanul nostru, dar nu trebuie să fim vinovaţi de a fi ascultat poveşti împotriva fraţilor noştri, sau închipuirile rele ale fraţilor noştri. Interesele noastre trebuie să fie legate de interesele fraţilor noştri şi, în mod hotărât, este lucrarea diavolului aceea de a crea suspiciuni şi gelozii între fraţi. Noi lucrăm pentru aceeaşi cauză, învăţaţi de acelaşi Învăţător. Există o singură lucrare: pregătirea poporului lui Dumnezeu pentru zilele din urmă. Prosperitatea şi reputaţia fraţilor noştri trebuie să fie păzită cu zel, aşa cum am dori ca şi onoarea şi reputaţia noastră să fie păzite. Orice seamănă a vorbire de rău, orice cuvânt care aduce a sarcasm, orice influenţă care are ca urmare denigrarea fraţilor noştri sau a vreunei ramuri din lucrarea lui Dumnezeu, lucrează împotriva rugăciunii lui Hristos. Satana este la lucru pentru ca rugăciunea lui Hristos să nu primească răspuns, şi are ajutoare chiar în bărbaţii care pretind a face lucrarea lui Dumnezeu. Orice lucru spus pentru a crea suspiciune, pentru a defăima, sau pentru a discredita pe cei angajaţi  în lucrarea rânduită lor, vine în ajutorul lui Satana. Aceasta nu aduce decât slăbiciune sufletelor noastre, şi este o mare piedică în calea înaintării lucrării lui Dumnezeu.

De ani de zile mi-a fost arătat că tot ce are acest caracter întristează Duhul lui Dumnezeu, şi dă ocazia duşmanilor credinţei noastre de a interpreta greşit adevărul pe care lucrătorii lui Dumnezeu caută să-l propage.[199] Unii dintre cei ce cred că fac lucrarea Domnului, sunt trădători ai cauzei. Invidia este mult mai des întâlnită decât ne închipuim, prejudecata este încurajată şi se întăreşte prin îngăduinţă, în inimile celor ce ar trebui să-şi dea seama de influenţa ei dăunătoare şi să o izgonească din templul sufletului. Gelozia este tot aşa de crudă ca mormântul, dar Satana o transformă într-o ispită măiastră, prin care îi înstrăinează nu numai pe prieteni ci şi pe fraţi.

Este timpul ca de urgenţă fiecare suflet însărcinat cu responsabilităţi să-şi examineze inima cu sârguinţă în lumina candelei aprinse a cuvântului lui Dumnezeu, pentru a vedea dacă este cu adevărat în credinţă şi în iubire faţă de adevăr. Spiritul de iubire pentru ceilalţi, aşa cum l-a manifestat Isus pentru noi, ne va conduce să examinăm îndeaproape fiecare impuls, fiecare sentiment şi simţământ îngăduit, în lumina legii lui Dumnezeu, pentru ca inima să poată fi convinsă dacă păzim sau nu, principiile legii celei sfinte. Este o datorie concretă, pe care Dumnezeu a pus-o în dreptul sufletelor, aceea de a ne aduce voinţa şi spiritul sub controlul influenţei divine a Spiritului lui Dumnezeu. Dacă facem aşa, vom fi înălţaţi deasupra simţămintelor neconsacrate şi ieftine, şi ne vom bucura de orice biruinţă obţinută de fraţii noştri, ca şi cum noi înşine am fi obţinut-o.

Fraţilor, dacă vom fi împlinitori ai Cuvântului şi nu doar ascultători, ne vom gândi mult mai puţin la noi, socotindu-i pe ceilalţi mai presus de noi înşine. Marele blestem care există în mijlocul poporului nostru de astăzi, este umblarea după poziţiile înalte. Plini de importanţă şi apreciere de sine, nu simţim nevoia ca harul lui Hristos să lucreze încontinuu împreună cu toate eforturile noastre. Ceea ce eşti în caracter, în puritate, în energie perseverentă, în evlavie devotată, îţi va da poziţie şi îi va face pe ceilalţi să te aprecieze. Ar trebui să cercetăm cu atenţie glasul lui Dumnezeu. Veşmintele îndreptăţirii de sine trebuie să fie date la o parte. Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl ţineţi în mână, să fie studiat cu simplitate. Priviţi-l cu reverenţă şi studiaţi-l cu sinceritate. Noi nu trebuie să ne stabilim ţinta, şi apoi să interpretăm totul în aşa fel încât să ajungem acolo. Prin aceasta au dat greş unii dintre marii noştri reformatori, şi acesta este motivul pentru care bărbaţii [200] care ar fi putut să fie luptători puternici pentru Dumnezeu şi adevăr, se luptă împotriva adevărului. Fiecare gând, fiecare cuvânt şi comportarea, să poarte mireasma curtoaziei şi politeţii creştine faţă de ceilalţi, pe care o porunceşte Scriptura. Dumnezeu a stabilit ca noi să învăţăm mai întâi din Cuvântul cel viu, şi apoi de la semenii noştri. Aceasta este ordinea lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu este marele detector de minciuni. Credem că totul trebuie să fie adus înaintea acestui cuvânt. Biblia trebuie să fie etalonul nostru pentru orice învăţătură. Noi trebuie să o studiem cu reverenţă. Nu trebuie să primim opinia nimănui, fără să o comparăm cu Scriptura. Autoritatea divină este supremă, în probleme de credinţă. Cuvântul viului Dumnezeu este cel care trebuie să hotărască în toate controversele. Când oamenii amestecă inteligenţa omenească a lor cu cuvintele adevărului lui Dumnezeu, ca să dea lovituri iscusite celor cu care sunt în controversă, demonstrează că nu au nici o reverenţă sacră faţă de cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Ei amestecă umanul cu divinul, profanul cu sacrul, şi în felul acesta minimalizează cuvântul lui Dumnezeu. În cercetarea Scripturilor trebuie să fim umpluţi de o înţelepciune şi de o putere mai presus de cea omenească, ceea ce va înmuia şi va supune inima noastră de piatră în aşa fel încât vom cerceta Scripturile cu sârguinţă, şi vom primi cuvântul sădit în noi, ca să putem cunoaşte adevărul şi să-i putem învăţa pe alţii adevărul aşa cum este în Isus.

O corectă interpretare a Scripturii, nu este tot ce cere Dumnezeu. El ne porunceşte ca nu numai să cunoaştem adevărul, ci să-l trăim aşa cum este în Isus. Trebuie să aducem în experienţa noastră, în relaţia cu semenii noştri, Spiritul Celui care ne-a dat adevărul. Noi nu trebuie numai să căutăm adevărul ca pe o comoară ascunsă ci, dacă suntem împreună lucrători cu Dumnezeu, este foarte necesar să ne supunem condiţiilor trasate în cuvântul Său, şi să primim Spiritul lui Hristos în inimi, pentru ca înţelegerea să ne fie consolidată şi să devenim învăţători capabili să le facem cunoscut altora adevărul aşa cum ne este descoperit în cuvântul Său. Orice frivolitate, orice glumă şi ironie, orice spirit vulgar şi ieftin, trebuie să fie îndepărtate din poporul lui Dumnezeu. Orice mândrie, orice invidie, orice [201] bănuială rea şi orice gelozie, trebuie să fie biruite prin harul lui Hristos; seriozitatea, umilinţa, puritatea şi evlavia trebuie să fie încurajate şi date pe faţă în viaţă şi în caracter. Trebuie să mâncăm trupul şi să bem sângele Fiului lui Dumnezeu. Aceasta se întâmplă atunci când împlinim cuvântul Său, când ţesem în viaţa şi în caracterul nostru, spiritul şi faptele lui Hristos. Atunci suntem una cu Hristos, aşa cum El este una cu Tatăl. Atunci suntem părtaşi de natură divină, scăpând de stricăciunea care este în lume prin pofte. Nu există nici o asigurare că învăţătura noastră este corectă şi lipsită de orice greşeală, decât dacă împlinim zilnic voia lui Dumnezeu. Dacă facem aceasta, vom ajunge să cunoaştem învăţătura. Vom vedea adevărul în frumuseţea lui sacră. Îl vom accepta cu reverenţă şi cu teamă sfântă, iar apoi vom putea prezenta şi altora ceea ce ştim că este adevăr. Nu trebuie să existe nici o senzaţie de superioritate sau de înălţare de sine în lucrarea aceasta solemnă. Sufletul care este îndrăgostit de Dumnezeu şi de lucrarea Lui, va fi la fel de limpede ca lumina zilei.

 

                                                                        Mrs. E.G. White [202]