Scrisoarea 20a, 1893 - Către Capitan C. Eldrige

Scrisoarea 20a, 1893 - Către Capitan C. Eldrige

Scrisoarea 20a, 1893
9 ianuarie 1893
George’s Terrace,
St. Kilda Road,
Melbourne,
Victoria,

CĂTRE  CAPTAIN C. ELDRIDGE

 

Dragă frate,

Am primit scrisoarea ta şi mă voi strădui să răspund. Sunt recunoscătoare Tatălui nostru ceresc pentru favorurile pline de har pe care le-a revărsat asupra mea. Sunt vindecată de infirmităţile mele. Domnul este bun şi foarte vrednic de laudă.

În timpul săptămânii de rugăciune, am ţinut adunări într-un cort la North Fitzroy. Sâmbătă după-amiaza, 31 decembrie, am vorbit cu o mare uşurinţă din Fapte 10, stăruind în special asupra soliei îngerului către Corneliu, „Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: ‚Cornelie!’ Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat, şi a răspuns: ‚Ce este, Doamne?’ Şi îngerul i-a zis: ‚Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu.’” Domnul mi-a dat Duhul Său cel Sfânt în mare măsură. Cortul era plin; au fost prezenţi unii care nu erau de credinţa noastră şi care au fost atraşi de cort. Am avut o întâlnire foarte preţioasă.

Duminică după-amiaza am vorbit unei mari adunări, din Ioan 14:1-14. Din nou, Domnul   m-a binecuvântat cu libertate şi [1096] oamenii au fost de asemenea binecuvântaţi. North Fitzroy este la cinci mile de clădirea şcolii din St. Kilda unde trăim, şi călătoria înapoi după cuvântare, m-a obosit destul de mult. Oricum, am simţit mai multă nelinişte din cauza pericolului de malarie, datorat canalelor de scurgere deschise care nu sunt numai ofensive, ci şi periculoase pentru sănătate şi viaţă. Luni seara, în clădirea şcolii, m-am întâlnit cu mica biserică din Prahran. M-am rugat cu ei şi am vorbit cu libertate din Cuvânt. „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Apoi am avut o adunare de rugăciune şi una socială în care mărturii preţioase au fost spuse de către aproape toţi cei prezenţi. Marţi seara am participat din nou la o adunare în acelaşi loc. Willie a avut o chestiune foarte interesantă de prezentat din partea fratelui Reed, în ceea ce priveşte lucrarea misionară în insulele din Pacific. Aceste întâlniri sunt folositoare, lumina străluceşte asupra noastră, dar vrem mai multă şi mai multă binecuvântare a lui Dumnezeu.

Miercuri după-amiază am participat la o întâlnire pentru surori, în Federal Hall, la Echo Office, North Fitzroy. Optzeci şi cinci de persoane au fost prezente, iar eu le-am vorbit cu privire la datoriile mamelor în educarea şi formarea copiilor lor pentru a deveni copii ai lui Dumnezeu, pregătiţi pentru viaţa viitoare, veşnică. Am deschis întâlnirea cu rugăciune, şi am închis-o cu rugăciune. Spre sfârşit am început să simt că cu toate scrierile şi lucrarea pe care trebuia să o fac pentru a duce mărturiile la oameni, îmi [1097] consumam rezerva puterii mele mai repede decât  mi-aş putea permite. Dar mamele au venit la mine şi au spus că sunt recunoscătoare să audă lucrurile de care aveau nevoie. Unele au spus, „Această întâlnire nu-şi va pierde niciodată influenţa asupra mea. Am văzut că am multe schimbări de făcut în ceea ce priveşte pregătirea copiilor mei. Dar oh, mă bucur că nu am fost lăsată să vin la judecată fiind atât de ignorantă în ceea ce priveşte datoria mea.” Deşi foarte obosită, nu am regretat efortul pe care l-am făcut.

Ziua a fost caldă, şi în timpul călătoriei spre casă, un vânt tăios a venit dinspre mare şi am răcit. Joi dimineaţa, m-am trezit foarte obosită. Dar în timpul nopţii am trecut printr-o experienţă similară cu cea pe care am avut-o la Salamanca, New York, acum doi ani. Când m-am trezit din primul somn scurt, peste tot în jurul meu părea să fie lumină, camera părea să fie plină de îngeri cereşti. Duhul lui Dumnezeu a fost peste mine, şi inima mea a fost plină până la revărsare. Oh, ce dragoste ardea în inima mea! Am exclamat cu voce tare, „Doamne Isuse, te iubesc; ştii că Te iubesc. Tatăl Meu ceresc, Te laud cu toată inima mea.” „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” „Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” „Isus Răscumpărătorul meu, Reprezentantul Tatălui, mi-am pus încrederea în tine.”

Pacea mea a fost ca un râu, mi se părea că sunt înconjurată de [1098] Dumnezeu, în comuniune dulce cu El în orele mele de veghe şi de somn. Ce privilegii mari şi sfinte păreau să mi se acorde în iubirea lui Isus, în viaţa şi protecţia Lui. Cât de clar au fost prezentate minţii mele cuvintele, „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată.” Isus trăieşte ca să mijlocească pentru noi. Isus trăieşte, şi pentru că El trăieşte, vom trăi şi noi.

Oh, de ce nu se ridică biserica lui Hristos, să-şi îmbrace hainele ei frumoase!? De ce nu străluceşte ea? Motivul de bază al unui astfel de creştinism slab este acela că aceia care pretind a crede adevărul au atât de puţină cunoştinţă despre Hristos, şi o atât de mică înţelegere despre ceea ce El poate fi pentru ei, şi despre ceea ce ei ar putea fi pentru El. Noi avem cele mai solemne şi mai importante adevăruri care au fost încredinţate vreodată muritorilor. Dacă cuvintele noastre, gândurile şi acţiunile noastre, ar fi mai pure şi mai elevate, mai în concordanţă cu credinţa sfântă pe care o mărturisim, ne-am vedea responsabilităţile într-o lumină cu totul diferită. Cât de solemne, cât de sfinte ne-ar părea ele. Am avea un simţ mai profund al obligaţiilor noastre, şi am face scopul nostru constant acela de a desăvârşi sfinţenia, în frică de Dumnezeu. Lucrurile pământeşti, temporale ar fi subordonate celor cereşti şi veşnice.

Limbajul inimii şi al buzelor ar fi aşa cum exprimă Psalmistul: „Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu! Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi [1099] rândunica un cuib unde îşi pune puii... Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu! Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. – Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.... Vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău! Căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii! Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană. Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!”

Sunt atât de recunoscătoare pentru privilegiul de a fi în legătură cu Dumnezeu pe orice cale. Mă simt foarte onorată. Tot ce cer este ca Domnul, în mila Lui cea mare şi în bunătatea-I iubitoare,  să-mi dea putere pentru a o folosi în slujirea Sa, nu pentru a sluji comodităţii şi îngăduinţei mele egoiste, ci pentru a lucra pentru Hristos, spre mântuirea sufletelor. Aştept şi cred, şi primesc binecuvântarea Lui bogată, chiar dacă eu sunt nevrednică.

Cuvântul Domnului a venit la mine în linii clare, cu referire la principiile şi practicile celor legaţi de Review office. Este nevoie de auto-examinare din partea lucrătorilor. Fiecare om care are de-a face cu lucrurile sfinte, ar trebui să-şi realizeze lucrarea într-o manieră asemănătoare celei a lui Hristos. Nu trebuie să existe nici-o practică vicleană, [1100] „Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului.” Cumpăna înşelătoare este un simbol al tuturor lucrurilor necinstite, al tuturor şiretlicurilor făcute pentru a ascunde egoismul şi nedreptatea sub o aparenţă de corectitudine şi dreptate. Dumnezeu nu va favoriza în nicio măsură astfel de practici. El urăşte orice cale rea. El detestă orice egoism şi lăcomie. Comportarea lipsită de milă, El nu o va tolera, ci o va răsplăti în acelaşi fel. Dumnezeu poate da prosperitate lucrătorilor care au dobândit câştiguri în mod cinstit. Dar blestemul Său stă peste tot ce este câştigat prin practici egoiste. Când cineva se complace în egoism sau lucruri necinstite, el arată că nu se teme de Domnul şi nu onorează Numele Său. Cei care sunt în legătură cu Dumnezeu se vor feri de orice nedreptate, şi vor manifesta milă şi bunătate faţă de toţi cei cu care au de-a face. Domnul spune să nu cauţi la faţa omului, dar nu va aproba purtarea acelora care nu fac nicio diferenţă în favoarea celor săraci, a văduvelor şi a orfanilor.

„Va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi ... Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămânea în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite.”

Toate lucrurile din caracterul nostru, care nu pot intra în cetatea lui Dumnezeu, vor fi mustrate; dacă ne vom supune curăţirii [1101] Domnului, toată zgura şi lucrurile nepotrivite vor fi arse. Pe măsură ce cei aleşi de Domnul vor primi lumina potrivită pentru acest timp, ei nu vor fi conduşi să se înalţe pe sine. Ei nu vor fabrica un standard prin care să măsoare caracterul lor, căci Domnul a dat un standard, prin care fiecare caracter este încercat. Nu există un standard pentru cei săraci, şi un altul pentru cei bogaţi, pentru că toţi vor fi încercaţi prin legea care ne porunceşte să iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi pe aproapele ca pe noi înşine. Cei care vor câştiga comoara cerului, vor fi aceia care şi-au mutat comoara sus. Dumnezeu ne dă lumină şi ocazii pentru a învăţa de la Hristos, ca să putem fi ca El în spirit şi caracter, şi nu trebuie a ne conforma niciunui standard omenesc. Noi trebuie să primim adevărul lui Dumnezeu în inimă, ca să poată reglementa viaţa şi forma caracterul.

Domnul se uită spre oameni în diferitele domenii în care ei lucrează, iar caracterul este încercat în diferitele circumstanţe în care se găsesc ei. Adevărul pur, rafinat şi înălţător, este un test continuu, pentru a măsura omul. Dacă adevărul stăpâneşte conştiinţa şi este un principiu statornic în inimă, devine un agent activ lucrător, care lucrează prin dragoste şi curăţeşte sufletul. Dar dacă cunoaşterea adevărului nu produce nicio frumuseţe în suflet, dacă nu supune, nu înmoaie, şi nu recrează omul după chipul lui Dumnezeu, nu este de niciun folos pentru cel care îl primeşte; este ca o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Adevărul, aşa cum este el în Isus, aşezat în inimă [1102] de către Duhul Sfânt, lucrează întotdeauna din interior spre exterior, şi va fi dezvăluit în cuvintele noastre, în spiritul şi acţiunile noastre faţă de toată lumea cu care venim în contact.

Valul adevărului venit de la Dumnezeul cel infinit de înţelept, spre fragilii Săi agenţi omeneşti, nu este supus voinţei omului. Dumnezeu prescrie termenii, şi specifică orice condiţie prin care putem primi darurile Sale. Pe de o parte este puterea infinită, înţelepciunea, mila şi bunătatea, iar de cealaltă parte este slăbiciunea şi ignoranţa, neputinţa şi păcatul. Chiar şi facultăţile şi resursele oamenilor, pe care Dumnezeu le va accepta să coopereze cu divinul, ne sunt date numai în păstrare. În minunata bunăvoinţă a lui Dumnezeu de a admite fiinţe omeneşti mărginite în calitate de conlucrători pentru salvarea lumii, El pune condiţia ca agentul omenesc să primească sfatul de la Dumnezeu, ascultând cu sârguinţă fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Succesul nostru în viaţa religioasă va fi în funcţie de integritatea şi seriozitatea cu care aceste condiţii sunt îndeplinite.

Sunt unii dintre cei legaţi de casa de editură, care nu ştiu şi nu doresc să ştie din experienţă, cât i-a costat pe predecesorii lor să edifice lucrarea. Când aceşti lucrători de pe urmă au acceptat o parte în aceasta, ei nu au intrat într-un parteneriat cu Dumnezeu. Ei nu recunosc principiile şi condiţiile care trebuie să guverneze agentul omenesc în cooperarea lui cu divinul. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară [1103], ci să aibă viaţa veşnică.” Niciun om care nu este părtaş acestei iubiri jertfitoare de sine, nu este pregătit să lucreze pentru Dumnezeu. Mulţi bâjbâie, agăţându-se de povara egoismului lor ca şi cum ar fi o comoară preţioasă, păstrându-şi cu sârguinţă propria cale. Atunci când vor bate la poarta cerului, spunând: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, mulţi vor auzi cuvintele, „Nimeni nu intră aici, decât cei care pot primi binecuvântarea cerească: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” Dar tu ţi-ai slujit ţie însuţi, ai lucrat pentru propriul tău interes egoist, pentru ceea ce a fost bun pentru tine însuţi. Nu ţi-ai strâns o comoară în ceruri.”

Noi nu suntem în siguranţă pentru nicio clipă, dacă nutrim indiferenţă şi nepăsare cu privire la mântuirea sufletului nostru. Mulţi vor trebui să se ridice şi să-şi schimbe cursul acţiunii lor, dacă vor să fie mântuiţi. Pericolele ultimelor zile sunt asupra noastră. Doar o legătură cu influenţele divine printr-o credinţă puternică, vie, care lucrează, poate face să fim împreună lucrători cu Dumnezeu. Cei care vor să evite lepădarea de sine, jertfirea de sine ca parte a religiei, nu vor fi părtaşi cu Hristos în slava Lui. Trebuie să existe un studiu serios şi un efort hotărât din partea tuturor celor care vor câştiga cununa vieţii. Nimeni să nu simtă că poate pretinde vreun merit din cauza avantajului naşterii lui, a situaţiei sau educaţiei sale. Cum au obţinut ei aceste avantaje? Numai prin Hristos. Dumnezeu cheamă pe toţi cei care vor să aibă viaţă veşnică, să copieze modelul. Adevărul şi neprihănirea sunt primele principii ale Evangheliei, şi singurele [1104] principii pe care Hristos le va recunoaşte în orice agent omenesc. Trebuie să fie o predare din inimă a voinţei noastre, lui Dumnezeu; noi trebuie să renunţăm la toate presupusele noastre merite, şi să privim la crucea de pe Calvar. Această supunere lui Dumnezeu, implică efort din partea agentului omenesc pentru a coopera cu agenţii divini; vlăstarele trebuie să rămână în viţă.

Fratele meu, în scrisoarea ta vorbeşti de plecarea ta din Review Office. Îmi pare rău că poţi fi dispus să te desparţi de lucrare, pentru motivele pe care le-ai menţionat. Acestea arată că ai de câştigat o experienţă mult mai profundă decât cea pe care o ai acum. Credinţa ta este foarte slabă. Alte familii, mult mai mari decât a ta, se susţin fără vreun cuvânt de plângere, având jumătate din salariul pe care îl ai tu. Am fost pe acest teren, şi ştiu despre ce vorbesc. Este evident că, fie rămâi la Review Office, fie pleci de aici, ai de învăţat lecţii care vor fi de cel mai mare interes pentru tine. Nu simt libertatea de a te îndemna să rămâi; căci dacă nu bei mai mult din Izvorul apelor vii, slujirea ta nu va fi acceptabilă pentru Dumnezeu.

Nu ştiu cine va ocupa postul care va fi lăsat vacant în cazul în care ai pleca, dar dacă trebuie făcută lucrarea pe care Domnul plănuieşte şi tânjeşte să fie făcută pentru biserica din Battle Creek, eu sunt sigură că îi va ajuta în orice criză. El nu vrea o slujire forţată. Dacă cuvintele Sale nu pătrund în suflet şi nu aduc întregul om în supunere faţă de Hristos, când va fi ispitit şi încercat agentul omenesc va alege mai degrabă să urmeze propria sa [1105] înclinaţie, decât căile Domnului. Am sperat că adevărul care a strălucit în raze de lumină clare şi distincte începând cu întâlnirea de la Minneapolis, va inunda sufletul tău. Dar din scrisorile pe care mi le-ai scris, ştiu că nu umbli în lumină.

Când tu şi nepotul meu, Frank Belden, aţi acceptat salarii atât mari de la Editură, amândoi aţi arătat că nu aţi apreciat caracterul lucrării. Dacă Domnul ar fi chemat pe vreunul din voi la înalta poziţie de împreună lucrător cu El, dacă v-aţi fi păstrat consacrarea faţă de Dumnezeu şi legătura cu El, nu aţi fi consimţit să acceptaţi salariile care v-au fost oferite. Nu Duhul lui Dumnezeu a fost acela care a mişcat conducerea să vă ofere astfel de condiţii. Oricare ar fi poziţia pe care un om ar ocupa-o în legătură cu Editura, lui nu trebuie să i se plătească o sumă exorbitantă, pentru că Dumnezeu nu lucrează în acest mod. Ţie ţi-a lipsit vederea spirituală, şi ai avut nevoie de alifie pentru ochi, ca să poţi vedea că lucrarea lui Dumnezeu a fost fondată cu sacrificiu, şi doar prin jertfire poate să fie dusă înainte.

Mulţi, oh, atât de mulţi dintre credincioşi abia dacă au suficientă hrană pentru a mânca, dar în crunta lor sărăcie, îşi aduc zeciuielile şi darurile la vistieria Domnului. Mulţi dintre cei care ştiu ce înseamnă să susţii cauza lui Dumnezeu în circumstanţe grele şi dificile, au investit în casa de editură. Ei au îndurat de bunăvoie greutăţi şi lipsuri, şi au vegheat şi s-au rugat pentru succesul cauzei. Darurile şi jertfele lor exprimă recunoştinţa fierbinte şi lauda inimilor lor faţă de Cel [1106] care i-a scos din întuneric la lumina Sa minunată. Nu mai este tămâie mirositoare care să urce la cer. Rugăciunile şi milosteniile lor se înalţă ca un memorial în faţa lui Dumnezeu.

Dar lucrarea lui Dumnezeu în toată marea ei întindere, este una, şi aceleaşi principii ar trebui să stăpânească, acelaşi spirit ar trebui să fie descoperit în toate ramurile ei. Aceasta ar trebui să poarte pecetea lucrării misionare. Fiecare departament al cauzei este legat cu orice parte din câmpul Evangheliei, iar spiritul care stăpâneşte un departament, va fi resimţit în întregul câmp. Dacă o parte a lucrătorilor primesc salarii atât de mari, există şi alţii, într-o ramură diferită a lucrării, care vor cere salarii mai mari, iar spiritul de jertfire de sine va muri în inima lucrării. Alte instituţii vor prinde acelaşi spirit, şi favoarea Domnului va fi retrasă de la ei, pentru că El nu poate niciodată aproba egoismul. Astfel, lucrarea noastră agresivă ar ajunge la capăt. Aceasta poate să fie dusă mai departe doar prin jertfire continuă. Din toate părţile lumii, vin cereri de oameni şi mijloace, pentru a duce mai departe lucrarea. Vom fi obligaţi să spunem, „Trebuie să aşteptaţi, nu avem bani în vistierie”?

Frank Belden cunoaşte istoria începutului lucrării la Editură; el cunoaşte mărturiile pe care Dumnezeu i le-a trimis lui şi altora cu privire la lepădarea de sine şi jertfire. El nu este ignorant cu privire la deschiderea multor câmpuri în care standardul adevărului trebuie să fie ridicat, şi unde este nevoie de mijloace pentru organizarea lucrării. Dacă ar fi avut Duhul lui Hristos, ar fi dovedit că are gândul lui Hristos. [1107]

Rupând legătura lui cu lucrarea lui Dumnezeu de la Editură, fratele B. a făcut exact ceea ce m-am temut că va face. Dacă s-ar fi lepădat de sine, stând la postul său în ascultare de voia lui Dumnezeu, şi pentru că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu şi-ar fi pus întreaga inimă în lucrare şi ar fi purtat responsabilităţile şi sarcinile ei aşa cum alţii le-au purtat înaintea lui, chiar dacă nu ar fi câştigat la fel de mult ca în afacerile financiare pentru sine – dacă ar fi făcut acest lucru, ar fi dovedit că nu este un servitor de ocazie. Dar cât de mare a fost interesul lui pentru Editură, dacă poate să plece când doreşte, atunci când pare să fie interesul său să facă acest lucru? Pot ostaşii din rândurile lui Hristos, să acţioneze în acest fel? Dacă soldaţii din armata naţiunii ar face acest lucru, ar fi trataţi ca dezertori, şi cum priveşte universul ceresc astfel de ostaşi din armata lui Hristos? Niciunul care se angajează în lucrarea lui Dumnezeu şi care apreciază sfinţenia acesteia, n-ar putea să întoarcă spatele lucrării pentru a-şi asigura vreun avantaj lumesc.

Frate Eldridge, Dumnezeu a fost foarte milos faţă de tine şi de fratele Belden. Viaţa, care a fost atât de precară pentru voi amândoi, El a cruţat-o cu îndurare. Zile, luni şi ani v-au fost acordate, aducându-vă ocazii de a vă dezvolta caracterul. Dumnezeu te-a pus în legătură cu lucrarea Lui, ca să poţi fi îmbibat cu Duhul lui Hristos. Fiecare zi, fiecare oră, sunt pentru tine un privilegiu cumpărat cu sânge, ca să lucrezi nu doar pentru mântuirea ta, ci să fii [1108] un agent pentru aducerea sufletelor la Hristos, construind împărăţia Lui, şi făcând să se manifeste slava lui Dumnezeu. Dumnezeu cere inima şi devotamentul pentru lucrare. Cei care sunt într-adevăr împreună lucrători cu Dumnezeu, vor purta povara lucrării şi, asemenea lucrătorului pe care El îl trimite, ei ar simţi, „Vai de mine, dacă nu sunt credincios şi sincer, în poziţia mea de răspundere.”

Fratele meu, dacă nu ai mai mult interes al inimii pentru lucrare decât este arătat de faptul că poţi să renunţi la ea atât de uşor, nu am nimic de spus, niciun motiv pentru a te face să rămâi la Editură, sau pentru a face pe fratele B. să revină. Amândoi dovediţi că nu sunteţi oameni pe care te poţi baza. Exemplul care ar fi dat, dacă vi s-ar oferi stimulente suplimentare pentru a rămâne, nu ar fi plăcut lui Dumnezeu.

Nu aş vrea pentru nicio clipă să îţi dau ţie sau oricărui alt om, o mită în dolari şi cenţi, ca să te ţin în legătură cu lucrarea, indiferent de inconvenienţele pe care le-ar suferi aceasta pentru un timp, din cauza retragerii tale. Hristos stă la cârmă. Dacă Duhul Lui nu te face dispus să fii ceva şi să faci ceva de dragul adevărului, atunci poţi învăţa această lecţie doar trecând prin încercare. Dumnezeu va pune la încercare credinţa fiecărui suflet. Hristos ne-a cumpărat cu un sacrificiu infinit. Deşi era bogat, de dragul nostru S-a făcut sărac pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să ajungem în posesia bogăţiilor veşnice. Tot ce avem, capacitatea şi intelectul, este numai ceea ce Domnul ne-a dat în păstrare, pentru a le folosi pentru El. Este privilegiul nostru de a fi părtaşi cu Hristos în jertfa Sa, dacă dorim. [1109]

Oamenii cu experienţă şi evlavie, care au condus în această lucrare, care s-au lepădat de sine şi nu au ezitat să jertfească totul pentru succesul acesteia, dorm acum în mormânt. Ei au fost canalele alese ale lui Dumnezeu prin care principiile vieţii spirituale au fost comunicate către biserică. Ei au avut o experienţă de cea mai mare valoare. Ei nu au putut fi cumpăraţi sau vânduţi. Puritatea lor, devotamentul şi jertfirea de sine, legătura lor vie cu Dumnezeu, au fost binecuvântate pentru ridicarea lucrării. Instituţiile noastre au fost caracterizate de spiritul jertfirii de sine.

Dar în unele privinţe, lucrarea s-a deteriorat. În timp ce a crescut în dimensiune şi servicii, a scăzut în evlavie. În zilele când ne luptam cu sărăcia, cei care au văzut cât de minunat a lucrat Dumnezeu pentru propăşirea cauzei, au simţit că nu li se poate da nicio onoare mai mare decât aceea de a fi legaţi cu interesele lucrării prin legăturile sacre, prin care erau legaţi de Dumnezeu. Ar fi pus ei povara jos şi ar fi pus condiţii Domnului, în privinţa banilor? Nu, nu. Dacă toţi lucrătorii de ocazie şi-ar fi părăsit postul datoriei, ei niciodată nu ar fi dezertat din lucrare. Ei ar fi spus, „Dacă Domnul m-a pus aici, El doreşte să fiu un administrator credincios, învăţând de la El zi de zi cum să realizez lucrarea în mod acceptabil. Eu voi sta la postul meu, până când Dumnezeu mă va elibera. Voi şti ce înseamnă să fiu un creştin practic, cu toată inima. Îmi aştept răsplata în ziua aceea.”

Credincioşii care, în istoria începutului cauzei, au jertfit pentru propăşirea lucrării, au fost îmbibaţi cu acelaşi spirit. Ei simţeau că Dumnezeu cere tuturor celor ce sunt legaţi de [1110] cauza Lui, o consacrare fără rezerve a sufletului, trupului şi spiritului, a tuturor energiilor şi capacităţilor, pentru a face lucrarea un succes. Mărturiile au venit la ei, pretinzând pentru Dumnezeu ca toate serviciile lor să fie în cooperare cu agenţiile divine, şi toată abilitatea să fie dobândită prin exercitarea fiecărei facultăţi

Cei care se pot despărţi de lucrarea Domnului pentru unele stimulente lumeşti, pot să creadă că au un oarecare interes pentru cauza lui Dumnezeu, dar egoismul şi lăcomia, ascunse în inima omului, sunt cele mai puternice pasiuni, iar rezultatul conflictului nu este doar o simplă presupunere. Fără ca sufletul să trăiască zilnic prin trupul lui Hristos şi fără să bea sângele Lui, elementul dumnezeiesc va fi biruit de cel satanic. Egoismul şi lăcomia vor ţine departe victoria. Un spirit încrezător în sine, independent, nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu. Doar cei care sunt părtaşi cu Hristos în lucrarea Sa de lepădare de sine şi de jertfire, vor fi părtaşi cu El în slava Lui.

Cei care înţeleg, chiar şi într-o măsură limitată, ce înseamnă pentru ei şi pentru semenii lor răscumpărarea, vor umbla prin credinţă şi vor înţelege, într-o anumită măsură, marea nevoie a omenirii. Inimile lor sunt mişcate de milă pe măsură ce privesc sărăcia larg răspândită în lumea noastră: mulţimile care suferă din cauza lipsei de alimente şi îmbrăcăminte, şi sărăcia morală a mii şi mii de oameni care sunt sub umbra unei judecăţi teribile, în comparaţie cu care suferinţa fizică [1111] nu este nimic. Religia lui Isus Hristos a câştigat biruinţe minunate asupra egoismului uman. Tăgăduirea eu-lui, jertfirea de Sine a lui Hristos, sunt întotdeauna înaintea acelora care sunt conlucrători cu El, şi voia omului se scufundă în voia lui Dumnezeu.

Noi trebuie să învăţăm blândeţea şi umilinţa de la Isus, dacă vrem să intrăm vreodată pe porţile fericirii. Întreaga Sa viaţa, de la iesle la Golgota, trebuie să fie exemplul nostru în lepădare de sine şi jertfire. El, care a venit să-Şi dea viaţa pentru lume, nu a refuzat să dea ucenicilor Săi o lecţie de economie. După ce a hrănit mulţimile prin minunea puterii Sale, a spus ucenicilor, „Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” Deşi avea toate resursele cerului la dispoziţia Sa, nu a îngăduit ca vreo bucată de pâine să se risipească. Am putea avea mult mai mult de dat pentru cauza lui Dumnezeu, dacă am vrea să învăţăm să „strângem firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.”

Trebuie să existe, de asemenea, grijă faţă de cheltuielile inutile. În construirea clădirilor şi în acordarea de facilităţi pentru lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să fim atenţi să nu facem pregătiri atât de minuţioase încât să se consume bani inutil; pentru că acest lucru înseamnă, în fiecare caz, incapacitate de a oferi avantaje care ar trebui să fie prevăzute pentru extinderea lucrării în alte câmpuri, în special în ţări străine. Legile care se referă la parteneriatul dintre om şi Dumnezeu, trebuie să fie respectate de către toţi cei care au un rol în slujirea Sa. [1112]

Dumnezeu doreşte ca toţi cei care sunt împreună lucrători cu El, să aibă o experienţă bogată în iubirea şi puterea Sa de a mântui. Niciodată nu ar trebui să spunem, „Eu nu am nicio experienţă”, pentru că Dumnezeu care a dat lui Pavel experienţă, Se va descoperi pe Sine fiecărui suflet care-L va căuta cu sinceritate. Ce a spus Dumnezeu despre Avraam? „Eu îl cunosc”, a spus Dumnezeu, care cunoaşte inima, „că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând  ce este drept şi bine.” Avraam avea să cultive religia acasă, şi frica de Domnul avea să-l ducă la integritatea vieţii. Cel care binecuvântează locuinţa celor neprihăniţi spune, „ştiu că va porunci.” Nu există aici nicio trădare a încrederii sfinte, nicio ezitare între bine şi rău. Cel Sfânt a dat reguli pentru călăuzirea tuturor – standardul caracterului de la care nimeni nu se poate abate şi totuşi să rămână nevinovat. Voia lui Dumnezeu trebuie să fie studiată cu sârguinţă şi conştiinciozitate, şi trebuie să fie supremă în toate treburile vieţii. Legile de care fiecare agent omenesc trebuie să asculte, curg din inima iubirii infinite.

Acelaşi Străjer sfânt care spune, „Eu îl cunosc pe Avraam”, l-a cunoscut de asemenea şi pe Corneliu, şi a trimis pe îngerul Său cu o solie la omul care primise şi folosite întreaga lumină pe care i-o dăduse Dumnezeu. Îngerul a spus: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele. Trimite acum nişte oameni la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.” Apoi, sunt date îndrumări clare, „El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune [1113] ce trebuie să faci.” Astfel, îngerul Domnului lucrează pentru a aduce pe Corneliu în legătură cu agentul omenesc prin care el ar putea primi o lumină mai mare. Studiaţi cu atenţie întregul capitol şi vedeţi simplitatea întregii tranzacţii. Apoi, ţineţi cont că Domnul ne cunoaşte pe fiecare dintre noi pe nume, ştie exact unde trăim, spiritul pe care îl avem şi fiecare acţiune a vieţii noastre. Îngerii slujitori trec prin biserici, constatând credincioşia noastră personală în cadrul datoriei noastre.

Ei notează, de asemenea, neglijarea datoriei noastre. Reţineţi cazul lui Anania si Safira. Pretinzând că au consacrat întreaga lor avere lui Dumnezeu, ei au minţit pe Duhul Sfânt, şi ca rezultat al înşelăciunii lor au pierdut nu numai viaţa de acum, ci şi cea care urmează să vină. Este trist pentru fiecare, să se ocupe de lucrurile sfinte, şi totuşi să aducă în slujire propriile lor trăsături aparte de caracter, făcând pe Dumnezeu să slujească păcatele lor. Dumnezeu doreşte ca ei, în poziţia lor de încredere, să exemplifice gândul lui Hristos, dar trăsăturile de caracter criticabile sunt întrepătrunse cu întreaga lor lucrare, şi cauza sfântă a lui Dumnezeu este afectată de egoismul lor. Domnul ştie dacă aceia care poartă povara responsabilităţii sunt administratori credincioşi, dacă menţin integritatea strictă în fiecare tranzacţie, şi introduc această impresie asupra fiecărei părţi a lucrării.

În conformitate cu învăţătura lui Dumnezeu, sub îndrumarea Duhului Său Sfânt, o lucrare va fi efectuată în cadrul Review Office, care [1114] o va pune pe o temelie diferită. Am fost uimită de orbirea manifestată prin punerea domnului F.S. Russel în locul lui Frank Belden. Acest lucru nu este în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Oameni care niciodată nu s-au predat stăpânirii Duhului lui Dumnezeu, nu trebuie să fie aşezaţi în poziţii de încredere sfântă. Cei care îi aşează acolo, arată că ei înşişi au nevoie de iluminare divină. Domnul Isus nu a putut găsi în şcolile rabinilor oameni care să facă lucrarea Lui; ei erau mult prea înţelepţi în vanitatea lor, şi nu simţeau nicio nevoie de a fi învăţaţi de Dumnezeu. Nu a fost niciun loc în inimile lor în care să pătrundă cuvintele Domnului, şi Mântuitorul Şi-a încredinţat adevărul oamenilor umili, care erau dezbrăcaţi de sine.

Frate Eldridge, am dorit atât de mult să te văd într-o poziţie în care ai putea aprecia o legătură vie cu Dumnezeu. Am vrut să văd acolo, de asemenea, pe fiul surorii mele dragi. M-am rugat pentru voi amândoi, cu o dorinţă nespusă a sufletului în dreptul vostru. Dar, în timp ce mă rugam astfel pentru voi, am auzit ca şi cum o voce mi-ar fi vorbit, „Ei nu pot vedea ceea ce vezi tu. Ei nu apreciază lucrurile veşnice după valoarea lor imensă. Lucrurile spirituale se judecă spiritual. Ai comunicat aceste lucruri către ei şi către alţii. Articolele în care ai prezentat adevărul pe care ţi l-a descoperit Dumnezeu, au fost puse în mâinile agenţilor omeneşti pentru a decide asupra caracterului şi valorii acestora. Acest lucru nu ar trebui să fie făcut. Minţile şi inimile trebuie să le fie curăţate, percepţiile să le fie spiritualizate şi înnobilate, înainte ca ei să poată aprecia preţioasele comori ale adevărului, sau să aprecieze lucrarea pe care Dumnezeu [1115] ţi-a dat-o. Inima ta este tristă şi apăsată, dar nu te mai înşela şi nici nu aştepta ca bărbaţii sau femeile să pună preţ pe lumina pe care Dumnezeu le-a dat-o din sfinţenia Lui, până când nu-şi deschid inimile lui Isus. „Sprijiniţi-vă pe Mine”, zice El, „încredeţi-vă în Mine, Eu niciodată nu vă voi dezamăgi, voi fi pentru voi un ajutor prezent în orice vreme de nevoie.”

Mi-a fost arătat că toţi cei care ocupă acum poziţii importante la Review Office, vor fi încercaţi. Dacă ei vor face din Hristos modelul lor, El le va da înţelepciune, cunoştinţă, şi înţelegere; ei vor creşte în har şi talent în calea lui Hristos; caracterele lor vor fi modelate după al Lui. Dacă ei nu vor ţine calea Domnului, un alt spirit le va controla mintea şi judecata, şi ei vor născoci planuri fără Dumnezeu, vor urma propriul lor drum şi vor părăsi poziţiile pe care le-au ocupat. Lumina le-a fost dată; dacă ei se despart de ea şi urmează propriul lor drum, nimeni să nu-i mituiască pentru a-i face să rămână. Ei vor fi o poticnire şi o capcană. A venit timpul ca tot ce poate fi clătinat, să fie clătinat, ca acele lucruri care nu pot fi clătinate, să rămână. Fiecare caz este trecut în revistă înaintea lui Dumnezeu, pentru că El măsoară templul lui Dumnezeu şi pe închinătorii din el. „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur: ‚Ştiu faptele tale ... dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi dar aminte de unde ai [1116] căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui.” „Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine cu sabia gurii Mele. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‚Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.” [1117]