Scrisoarea 21, 1888 - Către G.I. Butler - Avertizări împotriva geloziei şi a judecării greşite; în apărarea doctorului Kellogg

Scrisoarea 21, 1888 - Către G.I. Butler - Avertizări împotriva geloziei şi a judecării greşite; în apărarea doctorului Kellogg

Scrisoarea 21, 1888

 

CĂTRE G.I. BUTLER

AVERTIZĂRI ÎMPOTRIVA GELOZIEI ŞI A JUDECĂRII GREŞITE;

ÎN APĂRAREA DOCTORULUI KELLOGG

 

Scrisă către George I. Butler,
14 octombrie 1888,
Mineapolis, Minnesota

 

Am citit plină ne uimire scrisoarea ta, totuşi, simţămintele tale nu-mi sunt cu totul necunoscute. În toată scrisoarea ta nu pot să găsesc nici un sunet plăcut. În expresiile referitoare la ceilalţi, nu se vede respectul şi iubirea care ar trebui să existe între fraţi. Dacă te gândeşti că îţi poţi permite sentimente sfidătoare faţă de cei pe care îi ridică Dumnezeu ca să ocupe locuri importante în lucrarea Lui, doar pentru că eşti preşedintele Conferinţei Generale, înseamnă că nu îţi înţelegi cu adevărat poziţia. Este nevoie să-i încurajăm pe aceşti oameni, care demonstrează că poartă poverile lucrării şi luptă pe linia frontului în bătălie – chiar dacă sunt tineri atât ca vârstă cât şi ca experienţă, chiar dacă au fost numai nişte copii atunci când noi eram în lucrare.

Mi-e teamă pentru tine şi pentru fr. Smith pentru că ştiu, din ceea ce mi-a arătat Domnul din când în când în ultimii 45 de ani, că voi lucraţi pe baza unor principii care nu sunt cu totul după rânduiala lui Dumnezeu. Înţelegerea voastră este confuză în privinţa anumitor lucruri. Voi nu trebuie să credeţi că Domnul v-a pus în poziţiile pe care le ocupaţi acum, ca să fiţi singurii oameni care pot să decidă dacă trebuie să fie dată mai multă lumină şi adevăr poporului lui Dumnezeu. În general, spiritul şi influenţa predicatorilor care au venit la această întâlnire, este de a înlătura lumina. Îmi pare rău că inamicul are putere asupra [86] minţilor voastre, încât să vă conducă să luaţi astfel de poziţii. Aceasta va fi o cursă pentru voi, şi o mare piedică pentru lucrarea lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu a vorbit vreodată prin mine. Nu mă dau înapoi să vă vorbesc hotărât, pentru că poziţia pe care o ocupaţi este o poziţie de responsabilitate, iar relaţia voastră cu cauza lui Dumnezeu necesită să fii foarte clar şi corect în ideile pe care le ai despre lumină şi adevăr. Pentru că mulţi privesc la voi ca să-i conduceţi, fiţi atenţi să nu-i duceţi într-o direcţie greşită.

Fraţii mei, nu ar fi trebuit să existe nici cea mai mică divergenţă şi lipsă de unitate printre noi. Aşa ceva nu ar trebui să existe între creştini. Când vorbiţi, cuvintele voastre să răspândească parfumul unităţii şi al iubirii! Noi suntem creştini. Cum se poate să existe vreo confuzie cât de mică între noi în ce priveşte felul în care ne purtăm unii cu alţii? Hristos ne dă cele mai clare reguli de urmat, în Matei 5:23,24: „dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul”.

De ce se agită atât de uşor sentimentele noastre personale? De ce nutrim suspiciuni faţă de ceilalţi? Unul dintre roadele teribile ale păcatului, este faptul că îi desparte pe cei mai buni prieteni, îl ridică pe frate împotriva fratelui, şi pe vecin împotriva vecinului. Cei care s-au bucurat altădată de o comuniune dulce, devin reci şi indiferenţi unii faţă de alţii din cauză că nu întreţin, în toate privinţele, aceleaşi idei. Domnul nostru binecuvântat, a venit în lume ca să aducă pace şi voie bună între oameni, şi S-a rugat ca ucenicii Săi să fie una, aşa cum El este una cu Tatăl. El S-a rugat pentru ucenicii pe care Îi avea lângă El [87] şi a spus, „Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum tu, Tată eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una. Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17:20-23) Lipsa lui Hristos din suflet şi nutrirea mulţumirii de sine, este cea care conduce la neînţelegeri.

Sunt atât de recunoscătoare faţă de Dumnezeu pentru că pregăteşte oameni care să poarte poverile grele, ce apasă cu o greutate zdrobitoare pe umerii celor câţiva care duc steagul! De ce să nu recunoaştem că Dumnezeu, în îndurarea Lui, ridică şi alţi lucrători în afară de noi, care să facă planuri şi să câştige experienţă? Să-i privim de sus pentru că ei, în sinceritatea şi după conştiinţa lor, au vederi diferite de ale noastre în privinţa anumitor subiecte din Scriptură? Suntem noi infailibili? Spiritul care controlează atitudinea multora în cadrul acestei conferinţe, dovedeşte că sunt conduşi de un alt spirit. Biserica din Battle Creek, care este marele centru, fie va înainta odată cu lumina mai mare, fie va da înapoi.

Cum pot fi atât de liniştiţi cei care spun că sunt conduşi de Dumnezeu, când biserica este atât de lipsită de harul lui Hristos, mă umple de uimire! Dacă adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu acţionează cu adevărat asupra sufletului, acesta va fi înălţat şi va fi pus în mişcare. Sunt adevăruri cu importanţă pentru veşnicie. Sădirea adevărurilor Scripturii în inimă şi în conştiinţă de către Duhul Sfânt, trebuie să aibă putere asupra vieţii şi trebuie să lucreze [88] transformarea caracterului căci dacă nu, adevărul nu este adevăr pentru noi. Roadele pe care le purtăm vor dovedi că adevărul sfinţeşte sufletul, că primitorul învaţă tot timpul în şcoala lui Hristos cum să fie tot mai asemănător cu Învăţătorul divin, şi că harul lui Dumnezeu cade peste suflet aşa cum cad pe pământ razele calde şi strălucitoare ale soarelui. Şi Dumnezeu dă odihnă luptătorului obosit.

Spiritul tău, frate Butler, nu-mi face plăcere. Nu este un spirit creştin. Îmi pare rău pentru tine, pentru că nu ai păstrat pacea cu lucrarea providenţei lui Dumnezeu. Trăsăturile fireşti de caracter le-ai amestecat cu lucrarea ta. Uneori spiritul ţi s-a muiat şi a fost plin de afecţiune dar, ideile false în ce priveşte poziţia pe care o ai în lucrare, ţi-a întors mintea pe un canal greşit. Încontinuu s-au făcut greşeli în planificare şi în planurile care s-au făcut. Dacă cineva a fost considerat capabil să stea într-o poziţie de încredere, au fost puse peste el o mulţime de responsabilităţi aşa încât nu a putut să facă nimic aşa cum trebuie să fie făcut. Acest lucru nu a fost înţelept. Nu Domnul te-a condus, prin Duhul Său cel Sfânt, ca să scrii în legătură cu inspiraţia. Nu era treaba ta să faci aceasta. Poate că tu consideri că e lumină, dar va face pe mulţi să rătăcească şi pentru unii va fi un miros de moarte.

Eşti foarte legat de cei care consideră corecte lucrarea ta şi felul tău de a lucra. Aceştia caută favoarea ta, ţi se confesează şi luptă pentru a te susţine. Dar pe alţii, care sunt mult mai plăcuţi decât aceştia în faţa Celui infinit în înţelepciune şi care nu greşeşte niciodată, îi priveşti cu suspiciune pentru că nu se simt obligaţi să primească impresii şi idei din partea unor fiinţe omeneşti ca să acţioneze [89] numai aşa cum acţionează acestea, ca să vorbească numai aşa cum vorbesc acestea, să gândească numai aşa cum gândesc acestea şi, de fapt, să fie nu mai puţin decât nişte maşini.

Dumnezeu vrea ca atât elevii cât şi învăţătorii să privească la El pentru a găsi lumină şi cunoştinţă. Hristos trimite întotdeauna mesaje proaspete şi valoroase celor ale căror minţi şi inimi sunt deschise pentru a le primi. Nu este treaba predicatorilor trimişi de Dumnezeu să aştepte ca alte minţi să plănuiască şi să organizeze în locul lor. Ei trebuie să-şi folosească abilităţile date lor de Dumnezeu, şi să facă din Dumnezeu centrul şi izvorul înţelepciunii lor.

A dat Dumnezeu lumină acestor oameni? Le-a dat cunoştinţă? Duceţi-vă şi voi la sursa din care au primit această lumină. În Dumnezeu este tărie, este putere şi este orice fel de binecuvântare. Minţile tuturor trebuie să le îndepărtăm de eu-l cel atât de sărac şi lipsit, şi    să-L prezentăm pe Isus ca izvorul oricărui har şi al oricărei înţelepciuni. Noi trebuie să-l învăţăm pe cel tânăr ca şi pe cel bătrân să cerceteze Scripturile şi să obţină o experienţă a lor personală, ca să poată fi sădiţi şi înrădăcinaţi în adevăr. Ei nu trebuie să copieze elementele specifice vorbirii sau spiritului vreunui om, sau felul şi maniera lui de a lucra ci, trebuie să fie naturali, privind la Dumnezeu ca să-Şi imprime amprenta Lui divină pe caracterul lor. Ne doare să vedem că defectele celor însărcinaţi cu mari responsabilităţi sunt copiate de către cei ce privesc la ei, ca şi cum ar fi virtuţi. Aşa ceva ne sperie. Duceţi-vă la Dumnezeu pentru voi înşivă şi primiţi lucrarea Lui asupra voastră.

Domnul mi-a prezentat câteva lucruri legate de prejudecata şi gelozia care există în mintea ta, pe care le comunici şi altora atât prin insinuări cât şi prin cuvinte clar exprimate, ceea ce dovedeşte că tu [90] nu promovezi armonia şi unitatea faţă de lucrătorii de pe coasta Pacificului. Aceştia sunt tot atât de valoroşi în ochii lui Dumnezeu ca şi cei de dincoace de Munţii Stâncoşi. Ambiţia nesfântă este o urâciune în ochii lui Dumnezeu. Aceasta se dă pe faţă atunci când cineva caută să fie primul pentru că poartă poveri şi pentru că, în mod neînţelept, are multe responsabilităţi. Corectaţi aceste lucruri şi, fiecare să-şi aibă partea lui în gândire, în planificare şi în câştigarea experienţei.

Voi nu faceţi voia lui Dumnezeu prin faptul că desconsideraţi pe împreună lucrătorii cu voi în aceeaşi cauză şi pentru acelaşi scop. Daţi-le şi lor şansa pe care o aveţi voi, de a obţine experienţă şi de a acţiona. Dumnezeu găseşte plăcere în noi dacă veghem asupra reputaţiei semenilor noştri credincioşi în câmpul secerişului, aşa cum am dori ca şi reputaţia noastră să fie păzită. Dacă ambiţia firească deţine controlul, Dumnezeu nu are plăcere, pentru că numele Lui este dezonorat în loc să fie înălţat. Cineva poate să pară că este stăpânit de influenţa Duhului lui Dumnezeu, în timp ce, dacă tendinţele lui naturale îl domină şi îi controlează judecata, este înşelat. Chiar dacă nu-şi dă pe faţă sentimentele, o privire de-a sa, o insinuare, un zâmbet răutăcios, un cuvânt rostit, vor produce în alte minţi îndoieli şi suspiciuni. Dar, pentru a avea aprobarea lui Dumnezeu, fiecare cuvânt al său, tot sufletul, ar trebui să fie orientate într-o direcţie total opusă.

Dumnezeu ia notă despre orice ambiţie omenească păcătoasă, care este o ofensă adusă Lui. Cineva dă glas unei insinuări, sau face o afirmaţie nechibzuită, altul transmite impresia pe care a primit-o mintea lui, iar altul le preia pe amândouă, [91] mai adaugă ceva din imaginaţia lui omenească şi, înainte să-şi dea seama ce fac, ridică bariere solide între lucrătorii lui Dumnezeu. Aşa ceva este foarte neplăcut pentru ei înşişi, căci Satana intră şi se desfăşoară în voia lui, în acest fel de lucrare. El îi conduce pe cei pe care i-a înşelat astfel, să creadă că propriile lor convingeri sunt adevărate fără nici o posibilitate de îndoială. Împotriva planurilor de acest fel ale Satanei nu există decât o singură apărare – şi anume, adevărul aşa cum este în Isus să fie plantat în inima fiecărui om angajat în lucrarea lui Dumnezeu, nu doar în teorie ci prin Duhul lui Dumnezeu. Ei trebuie să simtă adevărul în puterea lui, şi să cunoască din experienţă influenţa lui înălţătoare şi sfinţitoare asupra sufletului.

Tu vorbeşti despre nenorocirea care a venit peste tine din cauza „felului în care discutarea acestei chestiuni (problema legii în Galateni) a fost susţinută şi urgentată de către bărbaţii cu răspundere, şi de către atitudinea dumitale prefăcută, ceea ce mi-a provocat starea în care sunt, mai mult ca orice altceva”. Eu nu ştiu să fi luat vreo poziţie în această problemă. Nu am la mine lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu despre acest subiect şi pe care am scris-o, iar eu nu îndrăznesc să fac nici o afirmaţie imprudentă în legătură cu el până când nu am să văd ceea ce am scris. De aceea atitudinea mea nu poate fi invocată. Nu am citit articolele lui dr. Waggoner din The Signs, şi nici nu ştiu care sunt vederile lui.

Iubite frate, vorbeşti despre conferinţa teribilă care a avut loc la Battle Creek pe când eram în Elveţia. Conferinţa aceea mi-a fost prezentată în timpul nopţii. Ghidul meu mi-a spus: „Urmează-mă; am câteva lucruri pe care să ţi le arăt.” El m-a făcut să fiu un spectator al scenelor pe care mi le-a descoperit [92] din acea întâlnire. Mi-a fost arătată atitudinea unora dintre predicatori în cadrul acelei întâlniri, îndeosebi atitudinea ta şi, pot să spun împreună cu tine, fratele meu, a fost o conferinţă cu adevărat teribilă.

Ghidul meu a avut multe de spus, lucruri care au lăsat o impresie de neşters asupra minţii mele. Cuvintele lui au fost solemne şi serioase. Mi-a deschis în faţa ochilor starea bisericii din Battle Creek. Nu pot să redau decât o imagine foarte ştearsă din ceea ce mi s-a spus. El a declarat că biserica are nevoie de „energia lui Hristos” – că toţi trebuie să se ţină strâns de Biblie, întrucât numai aceasta poate să le dea o cunoaştere corectă a voii lui Dumnezeu. În faţa noastră se afla un timp de încercare, şi multe rele aveau să rezulte din Fariseismul care i-a cuprins în mare măsură pe cei care ocupă poziţii importante în lucrarea lui Dumnezeu

El a spus că lucrarea lui Hristos pe pământ a fost de a deznoda lanţurile răutăţii, de a da drumul celor asupriţi şi de a rupe orice fel de jug. Lucrarea poporului Său trebuie să corespundă cu lucrarea lui Hristos. Apoi şi-a întins mâinile spre Dr. Waggoner şi spre tine, frate Butler, şi în esenţă a spus astfel: „nici unul nu are toată lumina în ce priveşte legea; poziţia nici unuia nu este desăvârşită”. „Lumina este semănată pentru cel neprihănit, şi bucuria pentru cei cu inima curată” (Psalm 97:11). Sute de fraţi nu ştiu de ce cred învăţăturile pe care le cred.

Cu toţii să cerceteze personal Scripturile pentru ei înşişi, să nu mai fie mulţumiţi ca conducătorii să o facă pentru ei, căci dacă nu, ca popor vom fi într-o poziţie asemănătoare cu iudeii din timpul lui Hristos – având o mulţime de mecanisme, forme şi obiceiuri, dar cu puţine roade spre slava lui Dumnezeu. Este [93] timpul ca biserica să-şi dea seama de privilegiile solemne şi de responsabilităţile ei sacre, şi să înveţe de la marele Învăţător.

Spiritul care predomină la întâlnirea aceasta, nu este spiritul lui Hristos. Nu este un spirit iubitor, de simpatie şi compasiune faţă de ceilalţi. Satana a inspirat suspiciuni întunecate pentru a cauza dezbinare. Au odrăslit rădăcini de amărăciune, prin care mulţi vor fi întinaţi. Creştinii nu trebuie să arboreze gelozia sau bănuiala rea, pentru că acesta este spiritul Satanei. Între fraţi nu trebuie să existe conflicte. Dumnezeu a făcut din poporul Său depozitarul adevărurilor sacre. Voi sunteţi una în Hristos Isus. Nimeni să nu stăpânească asupra moştenirii Domnului. Să nu mai fie nici o oprimare a conştiinţei cum a fost cea dată pe faţă în cadrul acestor întâlniri. Dumnezeu este Cel care cercetează amănunţit fiecare talent, şi El va judeca lucrarea fiecărui om. El nu a lăsat în seama nici unui om această lucrare de judecată; cei care fac aceasta şi-au înţeles în mod greşit chemarea. Nimeni nu trebuie să se înalţe deasupra celorlalţi.

Dumnezeu nu a încredinţat nici unui om mărginit lucrarea de judecare a altora, deoarece judecata omului este influenţată de propriile sale trăsături de caracter. El nu a dat dreptul nici unui om să fie conştiinţă altuia, şi nici să judece Cuvântul Său cel Sfânt, definind ce este inspirat şi ce este omenesc. Dacă sufletul, trupul şi spiritul nu sunt sfinţite, omul este în primejdie să manifeste un spirit de fiară faţă de fratele său care nu-i aprobă ideile. Astfel de îngustime nu există însă, când suntem cu Dumnezeu.

Duşmanul lui Dumnezeu şi al omului este prezent acolo unde sunt concentrate interese importante, în inima lucrării, ca să prezinte greşit, să creeze suspiciuni şi temeri rele. Din această lucrare a întunericului se vor naşte închipuiri false,[94] înţelegeri greşite, nedrepte şi crude, care vor lucra ca drojdia în fiecare biserică, şi vor închide inimile în faţa convingerilor date de Duhul lui Dumnezeu. Dacă Domnul în îndurarea Lui nu va ridica un steag pentru noi, împotriva duşmanului, amabilitatea va fi răsplătită cu suspiciune şi cu insultă. Avertizările şi mustrările cu credincioşie trimise de Dumnezeu, vor fi batjocorite de unii, nesocotite de alţii, iar influenţa acestei întâlniri se va întinde până în veşnicie.

Spiritul manifestat nu este spiritul lui Hristos. Acesta se va dezvolta în aşa fel încât unii se vor întoarce de la lumină, iar alţii se vor opri din creşterea spirituală, pentru că de acum înainte, în experienţa lor, o stare de orbire a minţii şi îndreptăţirea de sine vor lua locul dreptăţii, îndurării şi iubirii lui Dumnezeu. Seminţele nemulţumirii şi dezbinării vor fi împrăştiate peste tot, din cauză că oamenii au îngăduit propriului spirit să-i controleze şi să-i facă nesimţitori şi insensibili, ca nişte iceberguri morale, reci, întunecaţi, lipsiţi de lumina soarelui şi respingători. Rezultatul va fi ruina sufletelor. Biserica din Battle Creek este binecuvântată cu mari privilegii, dar lucrarea care ar trebui să fie făcută în ea pentru ca aceste privilegii şi ocazii să ducă la sănătate şi creştere spirituală, este neglijată.

Domnul este gata să reverse mare lumină peste cei ce-şi deschid inima în faţa razelor divine. Cei ce au trasat o anumită cale pe care trebuie să vină lumina, nu o vor primi, pentru că Dumnezeu lucrează în felul hotărât de El. Dacă nu-şi schimbă de urgenţă atitudinea pe care o au, despre unii se va spune: „aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei; nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, ia-ţi împiedicat”. (Luca 11:52) Biserica are nevoie de muncă serioasă şi perseverentă. [95]

Dacă cei puşi în poziţii cu răspundere sunt credincioşi, trăind în comuniune zilnică cu Hristos, vor învăţa să aprecieze omul aşa cum o face Dumnezeu. Preferinţele personale manifestate faţă de câteva persoane, vor face loc adevăratului spirit de iubire faţă de toţi. Voi nu ştiţi pe cine a ales Dumnezeu să fie moştenitori ai împărăţiei Lui. S-ar putea să fie tocmai aceia pe care voi îi socotiţi necalificaţi pentru lucrare. Adevăratul Păstor îşi va chema oile pe nume, şi una câte una le va scoate afară. Oamenii pe care voi nu-i luaţi în seamă, pot să fie cei pe care Dumnezeu îi va chema să facă o lucrare deosebită pentru El, în pofida faptului că voi gândiţi cu totul altfel.

Bisericile au nutrit un spirit pe care Dumnezeu nu-l poate aproba. Dacă nu-şi umilesc sufletele înaintea lui Dumnezeu şi nu vor avea cu totul alt spirit, vor respinge lumina lui Dumnezeu şi vor urma o lumină falsă, spre ruina sufletului lor şi a multor alte suflete. Ei trebuie să aibă puterea transformatoare a lui Dumnezeu care să-i schimbe. Fratele meu, ai nevoie ca această putere să vină în inima ta, şi să te reînnoiască. Tu treci printr-o criză în experienţa ta şi eşti în mare pericol să te înşeli singur.

Mi-ai adus acuzaţii grave în scrisoarea pe care mi-ai trimis-o aici, dar încă nu pot să văd justificarea lor. Ţi-am scris din Elveţia în temere de Dumnezeu. Am făcut o lucrare ce nu mi-a fost plăcută, însă am simţit că e de datoria mea să o fac. Dacă scrisoarea mea a avut consecinţe atât de serioase încât să fii bolnav timp de cinci luni de zile, nu poţi să mă socoteşti pe mine vinovată. Dacă ai fi primit-o cu un spirit drept, nu ar fi avut astfel de rezultate. Am scris în agonia sufletului meu în ce priveşte calea pe care ai urmat-o la sesiunea Conferinţei Generale din 1886, acum doi ani.[96] Domnului nu i-a plăcut întâlnirea aceea. Spiritul tău, frate, nu a fost drept. Felul în care ai tratat cazul dr. Waggoner a fost probabil după rânduiala ta, dar nu după a Domnului. Felul în care ai procedat nu este scuzabil, chiar dacă vederile lui sunt sub semnul întrebării. Noi nu trebuie să-i împingem pe alţii şi să-i călcăm în picioare doar pentru că nu văd aşa cum vedem noi. Noi trebuie să-i tratăm pe ceilalţi cu curtoazie creştină, chiar dacă sunt diferiţi de noi. Matei 5:43-48; 1Ioan 2:9-11; 3:16-18; 4:7,8.

Faci referiri la slujba ta de preşedinte al Conferinţei Generale, ca şi cum aceasta ar justifica felul tău de acţiune pe care tu îl consideri cu totul drept, dar pe care eu, după lumina pe care a binevoit Domnul să mi-o dea, îl socotesc cu totul greşit. Tocmai pentru că stai într-o poziţie cu responsabilitate, este motivul pentru care ar trebui să dai pe faţă un spirit creştinesc, răbdător şi amabil, întotdeauna şi în orice circumstanţă. Fraţii tăi în lucrare, care te respectă pe tine şi respectă slujirea ta, vor fi capabili să-ţi urmeze exemplul în tratarea unor astfel de cazuri. Tu trebuie să fi un exemplu vrednic de imitat pentru fraţii tăi. Cuvintele tale, spiritul tău, comportarea ta, chiar felul în care îi tratezi pe fraţi, seamănă seminţe pentru bine sau pentru rău. Este atât privilegiul cât şi datoria ta, mai ales din cauza poziţiei pe care o deţii, să ai aceleaşi gânduri cu Dumnezeu, şi atunci vei fi tare în tăria Lui, vei fi blând şi umil ca un copilaş.

Ţine-te strâns de Biblia ta, întrucât adevărurile ei sacre pot să cureţe, să înnobileze şi să sfinţească sufletul. Trebuie să ţii adevărul şi să-l prezinţi aşa cum este în Isus, altfel nu are nici o valoare pentru tine. În faţa luminii adevărului lui Dumnezeu, lasă ca ideile, opiniile, şi înţelepciunea omenească să apară aşa cum sunt în ochii [97] lui Dumnezeu – nebunie. Nimeni să nu aibă impresia că poziţia lui de preşedinte, fie al Conferinţei Generale, fie al vreunei Conferinţe locale, îi acordă vreo putere cât de mică asupra conştiinţei altora. Dumnezeu nu aprobă nimic de acest fel. El trebuie să respecte drepturile tuturor, cu atât mai mult cu cât se află într-o poziţie în care alţii îl iau ca model. Poziţia pe care o ai te pune sub cea mai sacră obligaţie de a fi foarte atent la spiritul pe care îl întreţii faţă de fraţii tăi. Ei îşi au partea lor în cauza lui Dumnezeu, tot aşa cum ai şi tu. Nu poate Dumnezeu să-i înveţe şi să-i călăuzească, aşa cum face şi cu tine? Nu trebuie să-ţi permiţi nici măcar să gândeşti nedrept faţă de ei, cu atât mai puţin să te aşezi pe scaunul de judecată şi să-ţi cenzurezi sau să-ţi condamni fraţii în timp ce tu însuţi poţi să fi, în multe privinţe, mai vrednic de cenzură decât ei. Lucrarea ta este supusă cercetării lui Dumnezeu.

Dacă un frate diferă de tine în anumite puncte ale adevărului, nu te înjosi ca să-l ridiculizezi, nu-l prezenta într-o lumină falsă, nu interpreta greşit cuvintele lui, tratându-le cu uşurătate; nu-i răstălmăci cuvintele, lipsindu-le de adevăratul lor înţeles. Acesta nu este un argument al conştiinţei. Nu-l prezenta înaintea altora ca şi cum ar fi un eretic, când tu nici nu i-ai cercetat poziţia şi nu ai luat Scriptura în spiritul lui Hristos, ca să-i arăţi text cu text care este adevărul. Tu nu cunoşti cu adevărat care este dovada pe care o are pentru credinţa lui, şi nu poţi să-ţi defineşti în mod clar propria ta poziţie. Ia-ţi Biblia şi, cu un spirit amabil, cântăreşte fiecare argument pe care îl prezintă, şi arată-i din Scripturi dacă greşeşte. Dacă faci aceasta fără simţăminte nedrepte, nu îţi faci decât datoria, şi aceasta este datoria fiecărui predicator al lui Isus Hristos.[98]

În pamfletul tău sunt afirmaţii care lovesc, pe care nu Domnul te-a îndemnat să le faci. Nu ai nici un drept să răneşti sentimentele fraţilor tăi. Tu vorbeşti despre ei într-un fel pe care nu pot să-l aprob, pentru că mi-a fost arătat de multe ori, în alte cazuri, că nu este corect. Tu îi numeşti pe fraţii Jones şi Waggoner copilandri, şi aminteşti cuvintele pe care le-am rostit la conferinţa din California. Sunt surprinsă, fratele meu, să citesc astfel de lucruri scrise de peniţa ta. Eu nu te-am lovit pe tine, frate Butler. Eu am vorbit despre principiile generale, şi am simţit că interesul cauzei îmi cere să vorbesc. Mi-a fost arătat, în legătură cu dr. Kellogg şi cu lucrarea lui, ceea ce mi-a fost o garanţie în vorbire. Nu o dată mi-a fost arătat că el era privit într-o lumină greşită de către mulţi din Battle Creek, că ei nu erau creştini în sentimentele şi în felul în care l-au tratat, şi că el era privit de către unii ca şi cum ar fi un om lipsit de onestitate.

Unii m-au întrebat dacă impresiile transmise de tine în privinţa doctorului erau corecte, dacă este adevărat că el este un om care pune la cale tot felul de lucruri. M-am străduit să îndepărtez această impresie, pentru că am ştiut că nu este drept să o las să predomine în California printre cei ce nu îl cunosc. La conferinţa aceea am făcut ceea ce am ştiut că este de datoria mea să fac. Nu îndrăznesc să spun că am acţionat condusă de spiritul meu, sau că am vorbit doar dintr-un impuls sau înţelepciune omenească, întrucât am ştiut mai bine decât fraţii mei cum priveşte Domnul cazul acesta. Remarcile pe care le-am făcut nu au fost pripite, şi am vorbit doar ceea ce am ştiut că trebuie să vorbesc. Nu am nimic de retractat în această problemă.

Se va vedea cândva că fraţii şi surorile noastre nu sunt inspiraţi de Spiritul lui Hristos în felul lor de a se purta cu dr. [99] Kellogg. Am ştiut că vederile pe care le ai despre doctor, nu sunt corecte. Atitudinea pe care o ai faţă de el nu are aprobarea lui Dumnezeu, chiar dacă el ar fi aşa cum crezi că este. Nu poţi să-i fi de nici un ajutor atât timp cât îţi menţii această poziţie, însă poţi să urmezi o cale care îi va slăbi atât de mult încrederea în fraţii săi încât aceştia nu-l vor mai putea ajuta atunci când, şi acolo unde va avea nevoie să fie ajutat.

Aşa cum mi-a fost arătat în mod repetat, el este pus într-o poziţie specială în legătură cu lumea, fiind respectat de către oameni ca un om de o rară inteligenţă, şi care totuşi susţine credinţa şi învăţăturile adventiştilor de ziua a şaptea. În poziţia în care se află, fiind o eminenţă în profesia pe care o are, poate exercita o influenţă pe scară largă în favoarea adevărului, dacă îl susţine cu fermitate. Poziţia pe care o ocupă îi oferă multe privilegii şi ocazii de a atinge cu adevărul o clasă pe care noi nu am fi putut altfel să o atingem. Dr. Kellogg este omul ocaziei, un om care are nevoie de înţelepciunea lui Dumnezeu ca să-l binecuvânteze şi să-l călăuzească la fiecare pas în poziţia lui de încredere, dacă vrea să-i slujească lui Dumnezeu cu credincioşie, aşa cum te va binecuvânta şi pe tine în poziţia ta de încredere, dacă Îi slujeşti în mod credincios.

Lucrarea ta şi lucrarea dr.-lui Kellogg sunt pe două direcţii total diferite, şi tu nu ai nici un drept să-l desconsideri pentru că el nu adoptă ideile tale şi pentru că nu face exact aşa cum crezi tu că ar trebui să facă, la fel cum nici el nu trebuie să te desconsidere pentru că nu lucrezi în felul lui. Datorită providenţei lui Dumnezeu, dr. Kellogg are influenţă. Ca şi tine, a fost luat din mijlocul clasei muncitoare şi, datorită voinţei lui nestăvilite şi a energiei perseverente, având în minte un singur scop, a ajuns într-o poziţie printre oamenii onoraţi ai lumii. Această poziţie nu [100] l-a obligat să sacrifice vreun principiu al învăţăturilor credinţei noastre, pentru a ajunge la succes. El s-a remarcat ca un om cu înţelepciune şi cu aptitudini de a face planuri şi de a le realiza. Poziţia lui înaltă în profesia medicală are influenţă ca să îndepărteze din mintea multora impresia falsă care a predominat în privinţa adventiştilor de ziua a şaptea, cum că ar fi o clasă de oameni ignoranţi.

Orice cale ar urma, nu este decât un om supus greşelii şi, daţi numai unora ocazia de a avea ce să critice! Pentru că nu gândeşti, nu vorbeşti şi nu acţionezi întotdeauna ca unul care are gândul lui Hristos, nu te gândeşti că şi tu faci greşeli şi că alţii pot să te critice. Poziţia pe care doctorul o ocupă în cercurile medicale îl pune în mijlocul unor scene de ispitiri în care are nevoie încontinuu să se ţină de Dumnezeu şi, fraţilor, cine poate să-l ajute, să se roage pentru el, să-l sfătuiască şi să-l consilieze? Dacă are această legătură, se va face mult bine prin el. Unii dintre înţelepţii lumii îl vor dezaproba de la bun început; cei fără lege şi cei ce au anumite planuri, cei ce sunt ostili şi cei ce au decăzut de la credinţă, vor complota împotriva lui dar, dacă îşi va păstra integritatea aşa cum a făcut Daniel, Dumnezeu îi va deschide calea pentru ca adevăratele principii ale igienei şi mijloacelor de vindecare să câştige teren în faţa tratamentelor medicamentoase. Oare cei ce-şi spun reformatori, să înceteze să mai reformeze? Se vor înrola şi ei împotriva lucrării de reformă şi împotriva celor cărora Dumnezeu le-a încredinţat o anumită lucrare?

Dr. Kellogg este doar un om şi are şi el greşelile lui, aşa cum are orice om, dar Dumnezeu face o lucrare prin el şi îi dă putere. El nu mai este exasperat, aşa cum se simţea cândva, când este judecat în mod greşit. El [101] are nevoie de oameni înţelepţi care să-l sfătuiască, a căror înţelepciune este necesară pentru a pune lucrurile în ordine şi pentru a le păstra în ordine. În sanatoriu şi în afara sanatoriului este nevoie de oameni care pot să aprecieze situaţia în toate aspectele ei, care vor căuta să înţeleagă şi nu doar să spună da, da, la orice propunere; oameni care, dacă văd pericolul unor mişcări greşite care vor afecta reputaţia dr.-lui Kellogg şi a sanatoriului, nu se vor teme să vorbească pe faţă şi cu sinceritate. Să aprobe şi să dezaprobe, face parte din datoria lor, dar trebuie să o facă cu un spirit  creştin şi într-un fel raţional, pentru ca cuvintele lor să nu pară că lovesc sau condamnă, ci să aibă efectul cel bun.

Nu există nici un motiv pentru care fraţii săi să stea departe de el, să-l critice, să-l denunţe şi să-l condamne în timp ce nu cunosc cu adevărat lucrarea lui şi nu ştiu ce vorbesc. Din cele auzite sau din supoziţii, ei trag concluzia că dr. Kellogg este un om periculos şi, acţionând pe baza acestei păreri, cu un spirit nedrept şi necreştin, se pun direct în calea eforturilor sale, contracarând lucrarea bună pe care el încearcă să o facă, iar umblarea lor este nedreaptă şi necinstită. Aceasta poate produce o stare de lucruri care să-l conducă tocmai la lucrurile de care îl acuză. Opoziţia care există faţă de dr. Kellogg este contagioasă şi ostilă sănătăţii sufletului. Acesta nu este spiritul lui Hristos şi nu va avea o influenţă salvatoare asupra lui dr. Kellogg.

În temere de Dumnezeu spunem tuturor celor ce fac aceasta, păstraţi tăcerea, nu rostiţi lucruri rele, puneţi-vă frâu gurii pentru ca buzele voastre să nu-l ofenseze pe Dumnezeu, iar când vorbiţi faceţi-o cu scopul de a pune lucrurile în ordine, [102] aşa cum este de datoria voastră să faceţi ca nişte păzitori înţelepţi ai lucrurilor sacre. Aceeaşi cale pe care o urmează ei faţă de doctor, ar putea fi urmată faţă de ei, dar ei nu se gândesc la aşa ceva; ei nu văd că această cale este deschisă spiritului de critică.

Dumnezeu nu are plăcere de fraţii care culeg ceva de aici şi ceva de dincolo, şi transformă ceva ieşit din comun în păcate grave. Obişnuinţa de a se plânge de alţii, găsirea de greşeli şi vorbirea pe la spate se vor răspândi în mare măsură în poporul nostru, dacă vor fi încurajaţi de bărbaţii cu influenţă, angajaţi în lucrarea solemnă de slujire. A dispreţui lucrarea altuia pentru că nu seamănă cu lucrarea ta, este o ofensă adusă lui Dumnezeu. Acest păcat nu este mai mic dacă este făcut de cei ce ocupă poziţii de încredere. Dacă tu, fratele meu, ai fi pe un câmp plin de lucruri frumoase, de arbuşti şi de flori, dacă ai trece pe lângă ele fără să le observi şi ai începe să te plângi de spini şi de mărăcini, şi le-ai prezenta pe acestea ca fiind ceea ce se află pe acel câmp, ar fi corect? Nu ai strânge mai degrabă trandafirii şi crinii şi lucrurile preţioase? Nu le-ai prezenta pe acestea, plin de mulţumiri pentru că există astfel de binecuvântări, recunoscând că există lucruri foarte valoroase acolo?

Dr. Kellogg face o lucrare pe care nici unul dintre noi nu are calificarea să o facă. El are nevoie de simpatia şi de încrederea fraţilor săi. Ar fi trebuit manifestată o compasiune amabilă faţă de el şi, în felul acesta, s-ar fi mers pe o cale pe care ei i-ar fi câştigat şi păstrat încrederea. Aşa ar fi vrut Domnul să fie. Însă, în loc de aceasta, s-a manifestat un spirit de suspiciune şi de critică. Dacă doctorul nu va reuşi[103] să-şi facă datoria şi să fie în cele din urmă biruitor, în mare măsură vor fi răspunzători fraţii care au dus lipsă de înţelepciune şi de discernământ ca să-l ajute pe om când şi unde avea nevoie de ajutorul lor. Doar câţiva au fost cei ce l-au avertizat cu credincioşie, cu bunătate şi iubire faţă de sufletul lui, însă mulţi l-au rănit cu loviturile lor pe la spate. Uneori fraţii lui îşi dau seama că Dumnezeu îl foloseşte pe doctor ca să facă o lucrare pe care nimeni altul nu este pregătit să o facă. Dar când vine peste ei un torent de rapoarte în detrimentul lui, intră în confuzie; le acceptă parţial şi decid că dr. Kellogg trebuie să fie în realitate ipocrit şi lipsit de onestitate. Ei nu se mai gândesc la binele pe care el l-a făcut şi îl face. Ei nu văd eforturile lui de a ridica tonusul moral şi religios în incinta sanatoriului, şi de a menţine un standard înalt. Cum trebuie să se simtă doctorul când este privit tot timpul cu suspiciune? Nu se poate face nimic pentru a schimba această stare de lucruri? Întotdeauna va trebui să fie aşa? Ştiu că aşa ceva nu este drept. Vor apărea lucruri în legătură cu sanatoriul, care vor necesita multă înţelepciune pentru a le planifica şi aranja şi, pentru aceasta este nevoie ca şi alte minţi să colaboreze şi să pună lucrurile în rânduială, aşa cum vrea Dumnezeu.

La Conferinţa Generală de la Oakland nu am exprimat nici un gând care să te atace pe tine, frate Butler. Eu am susţinut propunerea de a avea o clădire de felul celei ridicate pe terenul sanatoriului şi, pentru că planul mi-a fost prezentat, nu pot să accept că dr. Kellogg a făcut ceva necinstit sau pe ascuns în această mişcare. Era o lucrare de care era mare nevoie, dacă ar fi putut fi administrată cu succes şi înţelepciune. Nimeni nu ar fi avut nici un motiv să se îndoiască de integritatea doctorului în această problemă, dacă fraţii săi din Battle Creek [104] nu ar fi plantat seminţele îndoielii şi suspiciunii pe coasta Pacificului. Nu am ezitat nici un pic să vorbesc doctorului pe faţă când l-am văzut făcând rău, sau în pericol de a merge pe o cale rea, pentru că sufletul lui este valoros. Hristos a plătit preţul răscumpărării pentru sufletul lui, iar diavolul va face tot ce-i va sta în putere ca să-l ducă la ruină. Nimeni să nu ajute diavolului în această lucrare.

Îmi pare foarte rău că ţi-ai îngăduit să crezi că el a fost împins de motive egoiste ca să mă trateze cu bunătate şi cu respect. Eu cred că el are încredere în mine şi în lucrarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. M-a tratat cu toată curtoazia pe care ar fi arătat-o faţă de mama lui, măcar că nu m-am ferit să-l mustru, să-l avertizez şi să-l implor când era în pericol sau când era ispitit. Cuvintele care au ieşit din peniţa ta mă mâhnesc. Dacă Domnul pune pe inimă fraţilor mei, îndeosebi celor pe care i-am cunoscut din copilăria lor, să-mi arate respect şi să-mi aducă pe cât posibil, câteva raze de soare în viaţă, îi mulţumesc Domnului. Când am fost la Battle Creek, întotdeauna am fost epuizată de muncă. Nu aveam casă şi aveam nevoie de îngrijire. În văduvia mea am avut întristări şi încercări pe care numai Dumnezeu le cunoaşte şi, m-am simţit recunoscătoare pentru că Domnul a pus în inima doctorului Kellogg să-mi arate bunătate şi să-mi caute binele fizic. Nu numai dr. Kellogg a făcut aşa ci mulţi alţii dintre fraţii şi surorile mele. Nu uit nici una dintre favorurile pe care mi le-au făcut şi sper că vor fi răsplătiţi pentru ele.

La urma urmei, de ce nu m-ar trata cu respect cei ce reprezintă sanatoriul? Soţul meu împreună cu mine am lucrat din greu pentru înfiinţarea lui şi am simţit [105] cel mai profund interes pentru prosperitatea lui. Nu aş fi scos nici un murmur dacă aş fi fost neglijată şi nebăgată în seamă, dar mulţumesc Domnului că nu m-a lăsat să fiu rănită în felul acesta. Oare numai pe mine mă tratează doctorul cu curtoazie şi cu bunăvoinţă? De ce i-a invitat pe fratele şi pe sora Hutchins la sanatoriu, ca să rămână acolo cât vor ei? Pentru că aveau popularitate? Ei erau slăbiţi şi obosiţi, însă erau creştini a căror influenţă era în favoarea evlaviei. Aşa şi trebuie să fie. Nu a dat pe faţă dr. Kellogg cel mai mare respect faţă de lucrătorii noştri? A dat el cea mai mică dovadă că se ruşinează de fraţii săi? Eu cred că s-a purtat aşa şi faţă de tine – ţi-a făcut favoruri – mai mult decât faţă de mine, pentru că iubeşte cauza lui Dumnezeu. Nădăjduiesc, fratele meu, că nu vei mai nutri astfel de gânduri. Ele nu sunt vrednice de un creştin.

Ai spus de faptul că unii au fost neglijaţi. Întotdeauna se vor auzi astfel de plângeri în astfel de instituţii. Chiar dacă se lucrează cu mare grijă pentru a le evita, uneori apar astfel de cazuri. Totuşi vina nu este a doctorului personal cât a celor angajaţi în lucrarea cu acele cazuri, în timp ce poate că el nici nu cunoaşte situaţia.

Când privim aceste lucruri cu prejudecata în minte, vom găsi anumite lucruri de scuzat, altele de condamnat şi câteva care trebuie să fie cenzurate. „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească”. (Fil.4:8) – Scrisoarea 21, 1888 [106]