Scrisoarea 22 și 22a, 1889 - Către R.A. Underwood

Scrisoarea 22 și 22a, 1889 - Către R.A. Underwood

Scrisoarea 22, 1889
Battle Creek, Michigan, 18 ianuarie 1889

 

CĂTRE R.A. UNDERWOOD

 

Iubite frate,

Pe când eram la Conferinţa Generală ce s-a ţinut la Oakland, anumite lucruri mi-au impresionat mintea foarte tare, lucruri pe care trebuie să le aştern pe hârtie. Îmi pare foarte rău că te-ai implicat activ în conducerea lucrurilor pentru înfiinţarea instituţiei din Ohio, deoarece nu cred că Dumnezeu te-a condus la aceasta. M-am gândit la declaraţia ta în legătură cu lipsa de bunăvoinţă a fratelui Gilmore de a-şi investi mijloacele în vreo întreprindere a cauzei lui Dumnezeu, în afară de sanatoriul pe care doreşte ca el să-l conducă în cea mai mare măsură. Poziţia lui nu este o poziţie corectă. Dumnezeu este gata să ne binecuvânteze, însă noi trebuie să stăm în mâinile Lui. Trebuie să ne cercetăm cu seriozitate, ca să ştim şi să facem voia lui Dumnezeu. Dacă ai fi fost în stare să-i dai fratelui Gilmore un sfat înţelept, el şi-ar fi folosit cu totul altfel banii, timpul şi talentul. El are abilităţi pe care le-ar fi putut angaja cu folos în lucrarea şi în cauza lui Dumnezeu, în loc să fie folosite într-o întreprindere nesigură.

Eu nu-l condamn pe fratele Gilmore. A fost tânăr în adevăr şi a privit la tine ca la un om cu discernământ şi cu înţelepciune, care nu-l va sfătui să aleagă o cale nesăbuită. El va avea încercări. Va fi dezamăgit şi, Domnul să-l păzească să nu facă greşeli dureroase. Să privească la Dumnezeu în credinţă şi să-şi pună încrederea în El.

Am adresat scrisori din Europa către mai mulţi fraţi, cerând ajutor pentru lucrarea externă. Fratele Gilmore este unul dintre cei cărora le-am scris, dar mi-a răspuns că mijloacele sale sunt investite toate în institutul sanitar şi că nu poate ajuta lucrarea misionară din Londra. Nu am primit [230] nici un dolar de la nimeni din Iowa, în afară de fratele Smouse, care mi-a dat 100.00.

Nu pot crede că ai lucrat cu înţelepciune prin înfiinţarea acestei instituţii, şi nu pot ajunge la altă concluzie decât aceea că nu Dumnezeu a inspirat această investiţie. Nu văd nici o lumină în aceasta şi nu pot să o aprob.

Cleveland este un loc important şi, dacă păzitorii Sabatului ar fi trezi, ar vedea nevoia de a construi pentru a facilita lucrarea în acest oraş precum şi în vecinătate. Dar, cine va veni acum în faţă, ca să-şi investească mijloacele în această întreprindere esenţială? Fratele meu, tu ai pus poveri peste tine, pe care nu Domnul ţi le-a dat. Înfiinţarea institutului sanitar  la Mount Vernon a fost o întreprindere personală, şi nu văd corect să ceri mijloacele din bisericile din Ohio pentru a o susţine, şi nu văd nici un motiv pentru care să fie pusă pe umerii Conferinţei Generale care, are deja destule poveri de purtat. Misiunile externe, precum şi întreprinderile care se dezvoltă continuu pentru răspândirea adevărului, cer o mare cheltuială de mijloace, exercitarea unei gândiri atente, disciplinarea forţelor eficiente pentru realizarea planurilor, şi toate acestea cer destulă grijă, fără a fi nevoie de poveri suplimentare.

Partea cea mai importantă a unei întreprinderi nu este aceea  de a înălţa o clădire în care   să-i tratezi pe bolnavi. Este nevoie să asiguri manageri înţelepţi, competenţi şi prevăzători, şi să asiguri facilităţile cu ajutorul cărora instituţia să aibă succes. Din experienţa pe care o avem cu Sanatoriul şi cu Institutul de Recuperare, am învăţat cât de greu este să asiguri aceste lucruri esenţiale. Este nevoie de ani de zile pentru a echipa o instituţie şi a o pune în stare bună de funcţionare. Nu putem găsi oriunde oameni ca dr. Kellogg pentru a administra astfel de instituţii. Este o mare povară pentru cineva să-şi asume administrarea [231] unei întreprinderi ca aceasta, şi să o facă să fie un succes. Afacerea aceasta din Mount Vernon pare şi mai neînţeleaptă dacă ne uităm la marea cerinţă atât de oameni cât şi de mijloace care există în problemele de interes vital legate de cauza adevărului. Câmpuri noi se deschid în toate părţile. Nu numai de aici, ci şi din câmpurile externe se aude strigătul macedonean „vino şi ajută-ne”. Ar fi înţelept să permitem ca întreprinderea din Mount Vernon să blocheze alte ramuri mai importante ale lucrării? Are plăcere Dumnezeu de astfel de invenţii? Este în planul Lui ca această instituţie să fie adusă la existenţă, ca să consume mijloacele, timpul şi să ducă în confuzie pe slujitorii lui Dumnezeu, împiedecându-i să lucreze pentru salvarea sufletelor, în timp ce există deja o instituţie care să facă lucrarea pentru care ei zic că au înfiinţat-o? Dacă o instituţie nu este condusă cu înţelepciune, va lucra împotriva adevărului.

Nădăjduiesc ca nimeni să nu se descurajeze datorită eşuării planurilor şi speranţelor legate de instituţia aceasta. Domnul îşi revarsă binecuvântările peste noi, dacă ne supunem condiţiilor pe care ni le-a făcut de cunoscut. Ne va binecuvânta dacă suntem în armonie cu legile Sale. Ne putem gândi că ne lipseşte ceva ce este esenţial pentru a avea succes; dar cu timpul vedem că nu întotdeauna avem succes atunci când obţinem ceea ce dorim. Poţi să fi încercat ca aurul în foc, dar dacă treci cu bine prin încercare, sufletul tău poate să aibă un beneficiu mai mare decât dacă ai fi primit prosperitatea pe care ai dorit-o. Fratele meu, fi umil, păstrează un spirit de blândeţe. E nevoie să fi un ostaş al lui Isus plin de succes şi îndrăzneală. E nevoie să fi biruitor de valoare. Să dea Domnul să câştigi cununa vieţii!

Am ceva ce să-ţi spun de-a dreptul. Tu ai o responsabilitate pe care ai putut foarte bine să ţi-o îndeplineşti înainte să devii interesat de chestiunea din Mount Vernon. Această grijă suplimentară nu te-a ajutat să mergi [232] pe o cale pe care să câştigi încrederea fraţilor tăi. Nu te-a ajutat să-ţi păstrezi nervii liniştiţi şi caracterul echilibrat pe care l-ai fi putut da lucrării pe care ţi-a încredinţat-o Dumnezeu.

Dacă eşti un om dezamăgit, vei fi foarte nefericit. Ai nevoie de un alt tipar pentru caracterul tău, ca să poţi să fi foarte folositor. E nevoie să ai mai mult din iubirea lui Hristos, pentru ca voinţa să poată să-ţi fie supusă. Tu nu ţi-ai înţeles responsabilităţile pe care le ai faţă de Dumnezeu, de a fi răbdător, binevoitor şi respectuos faţă de fraţii tăi predicatori şi faţă de orice membru din biserică. Ai nevoie de bunătatea, de curtoazia, de blândeţea şi smerenia lui Hristos. Tu ai cele mai valoroase calificări care pot fi desăvârşite pentru a realiza cea mai înaltă slujire în cauza lui Dumnezeu.

Ar trebui să-ţi simţi nevoia de a te apropia de fraţii tăi, nu cu asprime şi cu severitate, ci cu bunătate şi curtoazie. Prin cuvintele şi purtarea ta tăioasă, îi îndepărtezi de tine. Predicatorii din conferinţa ta îşi pierd inima şi curajul de a face ceea ce ar putea să facă, dacă ţi-ai face datoria faţă de ei, acordându-le încredere şi iubire. Prin felul de a te purta, ai îndepărtat de tine inimile fraţilor tăi, iar sfatul tău are slabă influenţă asupra lor spre bine. Nu aşa ar fi vrut Domnul să fie.

Domnul nu are plăcere de atitudinea pe care o ai faţă de fraţii tăi. Dacă trăieşti prin credinţă în Hristos, voia ta va fi sub stăpânirea voinţei lui Dumnezeu. Hristos va rămâne în sufletul tău prin credinţă. Atunci vei fi în armonie cu voia divină. Fericirea nu ţi-o vei găsi în posesiunile pe care le ai, nici în ceea ce eşti sau poţi fi, ci va consta în faptul că voia ta este una cu voia lui Dumnezeu. Fericirea şi slava locuitorilor cerului este desăvârşită, pentru că voia lui Dumnezeu este desfătarea lor supremă. Lucrarea harului va înainta până la desăvârşire în inima ta dacă tu, în mod voluntar, nu vei refuza să fi modelat de influenţa sfinţitoare a adevărului. [233]

Adevărul trebuie să sfinţească sufletul credinciosului căci dacă nu,  nu are valoare de adevăr pentru el. Ai nevoie să înveţi zilnic în şcoala lui Hristos. Apostolul a spus:  „Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric” ne-a luminat inimile, ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. …  Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” 2 Corinteni 4:5-10.

Ţi se cere ca faptele să-ţi corespundă cu adevărul pe care spui că îl crezi. Suficienţa apostolului nu stă în sine însuşi, ci în prezenţa şi în puterea Duhului Sfânt, a cărui influenţă umple inima, aducând orice gând în supunere faţă de Hristos. În caracterul tău trebuie să ai sentimente plăcute. Tu nu îţi dai seama de răul pe care îl faci prin atitudinea ta ascuţită, tăioasă şi dominatoare faţă de fraţii tăi. Tu îi încurajezi pe unii să facă anumite lucrări şi, cu toate că se dovedesc nevrednici şi sunt o insultă pentru cauza lui Dumnezeu atât prin lucrare cât şi prin influenţă, îi susţii prin încrederea pe care le-o acorzi şi prin care în mod virtual spui: „starea ta e bună”.

Am multe să îţi spun, pentru că ţin la sufletul tău. Dar oare îţi va face bine cu adevărat? Vei primi ce îţi spun doar ca pe „opinia sorei White”?  Poziţia adoptată de unii dintre fraţii care au greşit, face din cuvintele mele doar expresia unei opinii, iar acest fel de a vedea lucrurile este susţinut şi are influenţă spre  rău în rândurile noastre.

Îţi repet porunca apostolului: „cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă, puneţi-vă  la încercare”. Cercetaţi caracterul motivelor voastre, al scopurilor, al gândurilor, al cuvintelor şi al faptelor. Vrei să vezi dacă ai discernământ? Dacă acţionezi cu înţelepciunea lui Dumnezeu sau nu? Eşti un exemplu pentru credincioşi, în spirit,[234] în răbdare şi îndelungă răbdare? Dai tu pe faţă roadele neprihănirii? Fratele meu, dacă tu nu îţi cercetezi cu atenţie inima în lumina Scripturii, vei ajunge să fi neglijent. Trebuie să fii blajin ca un copilaş, căci dacă nu, nu îţi vei înţelege marea ta nevoie.

Vieţile noastre pot să pară distruse şi tulburate din cauza eşecurilor şi a mizeriilor. Dar dacă această  stricăciune este văzută, există speranţă ca ceva mai bun să ia locul trăsăturilor condamnabile. Înţelepciunea lui Dumnezeu trebuie să fie înălţată, înţelepciunea omului trebuie să fie aruncată în ţărână. Nădăjduiesc să îţi vezi lipsurile, în lumina adevărului divin. Dacă există iubire de sine, aceasta te va împinge să îţi supraestimezi capacitatea şi puterea pe care o ai. Tu trebuie să priveşti adânc în inima ta, ca să poţi să înţelegi nevoia pe care o ai de compasiune din partea Răscumpărătorului tău ceresc. Dacă Domnul te-ar trata aşa cum îi tratezi uneori tu pe colaboratorii tăi atunci când crezi că au nevoie de corectare, atunci starea ta ar fi cu adevărat tristă.

Ai nevoie de harul sfinţitor. Îţi spun, fratele meu, ai nevoie să ajungi la un standard mai înalt. Poziţia şi lucrarea ta, cer să fii un ghid şi un exemplu pentru alţii, în răbdare, bunăvoinţă şi compasiune. Ca să poţi să-ţi îndeplineşti responsabilităţile, trebuie să fii un creştin în continuă creştere. Credinţa ta trebuie să fie tare, consacrarea totală, zelul arzător, iubirea desăvârşită. Trebuie să înaintezi neîncetat în cunoştinţa iubirii lui Hristos, ca să poţi să vezi în cei aflaţi în grija ta, că eforturile tale înmulţesc roadele Spiritului printre ei. Ai nevoie de discernământ spiritual ca să-ţi păstrezi ochii aţintiţi doar asupra slavei lui Dumnezeu, pentru ca înaintarea ta să fie cunoscută de toţi.

Nu aduna peste tine prea multe poveri, ca să te tulbure şi să te ducă în confuzie. Strânge în suflet făgăduinţele lui Dumnezeu. Stai de partea însângerată a lui Isus. Încurajează sensibilitatea şi compasiunea. Foloseşte orice mijloc al harului, pentru ca dragostea ta să se înmulţească tot mai mult, [235] ca să poţi avea înţelepciune cerească, să poţi aprecia lucrurile ireproşabile, ca să poţi fi umplut cu roadele neprihănirii care vin prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.

Folosinţa ta din prezent şi din viitor depinde de legătura vie pe care o ai cu Dumnezeu. Inima ta va fi atunci umplută cu iubire pentru fraţii tăi. Poziţia pe care o ai nu-ţi dă nici o libertate să fii sever, critic şi poruncitor. Petru i-a instruit pe prezbiteri să hrănească „turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţealã, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”  Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” 1 Petru 5:2-7.

Biserica de pe pământ nu este desăvârşită. Nu este biserica ce va fi, când Sionul va triumfa. Pământul nu este cerul. Biserica este alcătuită din bărbaţi şi femei supuşi greşelii, care necesită eforturi dureroase şi răbdătoare pentru a fi educaţi, instruiţi şi disciplinaţi, prin învăţătură şi exemplu, ca să-şi facă lucrarea cu bucurie şi să fie încununaţi cu slavă şi nemurire în viaţa viitoare.

Dacă bărbaţii puşi în poziţii importante, nu cultivă tactul în felul în care tratează minţile umane, într-o măsură mai mare decât au făcut-o, va avea loc o mare pierdere atât pentru predicatori cât şi pentru biserică. Unul aflat într-o poziţie ca a ta are o lucrare delicată de făcut, întrucât are de întâmpinat înstrăinare, amărăciune, invidie, gelozie, şi este nevoie de spiritul lui Hristos pentru a pune lucrurile în rânduială. „ Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi pacinică, blândă, uşor de înduplecat, [236] plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” Iacov 3:17-18.

Te rog stăruitor, să lucrezi cu sârguinţă pentru eternitate. Avem prea puţin timp în viaţa aceasta. Avem nevoie să fim conduşi de Spiritul lui Hristos la fiecare pas. Noi nu trebuie să stârnim niciodată certuri, prin cuvinte şi acţiuni poruncitoare. Înlătură orice comportare aspră şi caută să umbli tot mai mult cu Dumnezeu. Tu erai mai blând şi mai smerit decât eşti acum. Ai nevoie de harul curăţitor al lui Dumnezeu, de blândeţea lui Hristos. Ţi s-a încredinţat o lucrare, pe care nimeni nu o poate face în locul tău. Ţinând „sus Cuvântul vieţii”, trebuie să arăţi în viaţa ta un exemplu de creştin. „Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda cã n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.” Filipeni 2:14-16.

După lumina pe care Dumnezeu a binevoit să mi-o dea, ştiu că cei care au stat mult timp în poziţii de răspundere, sunt înclinaţi să simtă că au dreptul să exercite mai multă autoritate decât o justifică poziţia pe care o ocupă. Dumnezeu nu va aproba nici o tiranie, nici o dictare tăioasă; aşa ceva respinge în mod natural sufletele, care sunt afectate spre rău din cauza manifestării  acestui spirit dezagreabil, care stârneşte cele mai rele pasiuni ale inimii omeneşti. Dacă bărbaţii aflaţi în poziţii de răspundere, nu se poartă cu părtinire, ci exercită răbdarea şi bunătatea lui Isus, îşi vor da seama că o astfel de umblare este mult mai cu efect decât rostirea de predici, exercitarea puterii, sau prezentarea de argumente invincibile. Influenţa liniştită a unui caracter creştin va fi asupra oamenilor ca razele soarelui din cer. Dumnezeu să te ajute să procedezi drept, pentru că este drept.

Feb. 12, 1889. Pentru că m-ai întrebat prin scrisoare dacă am ceva [237] pentru tine, cred că e mai bine să-ţi trimit acum scrisoarea aceasta, sperând să nu aibă un efect rău asupra ta.

Pari să fi surprins că privesc lucrurile în lumina în care le privesc. Tu vorbeşti despre rezoluţia despre care ai crezut că trebuia să fie votată la Conferinţa Generală. Ce cuprindea rezoluţia aceea? În mod virtual ea spunea ca nimic să nu se predea la colegiu în afară de ceea ce fusese predat anul trecut. Fratele meu drag, nu vreau să-ţi rănesc sentimentele, nu vreau  să-ţi mâhnesc sufletul, sau să te descurajez, dar trebuie să-ţi prezint clar câteva lucruri. Am vorbit despre conferinţa care s-a ţinut în trecut, care mi-a fost arătată, în legătură cu rezoluţiile care se refereau cam la aceleaşi lucruri. Am declarat că se învaţă multe lucruri în colegiu, care sunt ca o sămânţă semănată în minte, şi care vor produce o recoltă de care nu ne vom bucura să o secerăm. Am declarat că am lumină în legătură cu această problemă.

Atât în tabernacolul din Battle Creek cât şi în colegiu, se discută subiectul inspiraţiei şi, oameni mărginiţi îşi asumă autoritatea de a spune care lucruri din Scriptură sunt inspirate şi care nu. Mi s-a arătat că nu Domnul a inspirat articolele referitoare la inspiraţie, publicate în Review, şi nici nu a aprobat ca ele să fie date tinerilor noştri de la colegiu. Când oamenii se aventurează să critice cuvântul lui Dumnezeu, se aventurează pe un teren sacru, sfânt, şi ar trebui ca mai bine să le fie teamă, să tremure şi să-şi socotească propria înţelepciune, nebunie. Dumnezeu nu a dat nici unui om să-şi rostească judecata asupra Cuvântului Său, selectând anumite lucruri pe care le consideră inspirate, şi discreditând altele ca neinspirate. Mărturiile au fost tratate în acelaşi fel; dar Dumnezeu nu este în lucrarea aceasta.

Argumente necredincioase au fost predate la colegiu, cu scopul de a-i instrui pe tinerii noştri cum să argumenteze împotriva necredinţei. Seminţele necredinţei poate că nu lucrează imediat, totuşi îşi vor trăda existenţa atunci când vine ispita. Mi-a fost arătat [238] că vor pătrunde îndoielile în inimă, argumente în favoarea necredinţei se vor fixa în minte, iar în final se va ajunge la scepticism, ca rezultat al acestui curs.

Nu am dorit să prezint toate aceste amănunte la conferinţă, pentru ca delegaţii să nu le deformeze şi să le interpreteze greşit, dar am spus suficient în legătură cu ceea ce Domnul a binevoit să-mi arate. Am declarat că nu pot lăsa ca rezoluţia să fie votată, că trebuie să existe o lumină specială pentru poporul lui Dumnezeu pe măsură ce ne apropiem de scenele de încheiere ale istoriei acestui pământ. Era de aşteptat să vină din cer un alt înger cu o solie, şi tot pământul să fie luminat de slava lui. Era imposibil să spunem cum avea să vină această lumină suplimentară. Putea să vină în cel mai neaşteptat mod, într-un fel care să nu corespundă cu ideile pe care mulţi le întreţin. Nu este nicidecum contrar căilor şi acţiunilor lui Dumnezeu, sau nepotrivit pentru El, să trimită lumină poporului Său pe căi neaşteptate. Ar fi drept ca orice cale să fie închisă pentru şcolile noastre, astfel încât studenţii să nu poată beneficia de lumina aceasta? Nu era nevoie de această rezoluţie.

Mi-a fost arătat că conferinţele noastre sunt supra împovărate cu rezoluţii. A zecea parte din ele ar fi mai de folos decât un număr atât de mare. Am arătat clar aceste lucruri, dar voi tot aţi insistat ca rezoluţia să fie tradusă în acţiune. Voi aţi arătat prin aceasta că dacă Dumnezeu mă conduce pe mine, atunci cu siguranţă pe voi nu vă conduce. Împotrivirea voastră faţă de cuvintele mele, şi manifestarea unor astfel de sentimente exprimate prin înfăţişarea voastră deprimantă, cât şi cuvintele voastre hotărâte, m-au impresionat foarte nefavorabil.

O altă rezoluţie a fost votată în noaptea aceea şi a fost pusă pe masă. Este cea referitoare la instruirea tuturor licenţiaţilor în lucrarea de colportaj, înainte de a li se permite să intre în lucrare. Aceasta avea să fie o regulă absolută şi, fără să se ţină cont de tot ceea ce am avut de spus împotriva ei, a fost votată. Nu a fost corect să fie votată de conferinţă. Nu a fost [239] după planul lui Dumnezeu, şi se va dovedi fără putere. Eu nu o susţin, căci nu vreau să lucrez împotriva lui Dumnezeu. Acesta nu este felul de a lucra al lui Dumnezeu, şi nu îi voi acorda sprijin nici pentru o clipă.

Fratele meu, cum pot spera să lucrez în armonie cu tine, când Minneapolis cu experienţa de acolo îmi sunt aşa de vii în memorie? Fraţii mei predicatori au venit la conferinţă cu un spirit care nu era Spiritul lui Dumnezeu. Ei se aflau sub puterea unei amăgiri în legătură cu mine. Dacă Spiritul lui Dumnezeu le-ar fi impresionat şi le-ar fi controlat inimile, nu ar fi luat poziţia atât de deplasată de a mă judeca pe mine, poziţia şi lucrarea mea. După ce mi-am declarat clar poziţia, am spus că atât timp cât fraţii mei cred că am fost influenţată în judecată şi în lucrare de W.C. White, de A.T. Jones şi de dr. Waggoner, atunci nu au nevoie să mă mai cheme să particip la adunările lor de tabără sau la conferinţe, căci dacă aş veni nu le-aş aduce nici un bine.

Nu poate exista nici o armonie în lucrarea noastră, dacă fraţii noştri sunt atât de orbiţi încât nu pot să recunoască Spiritul lui Dumnezeu în felul în care a lucrat prin mine la Minneapolis. Cu toate că am arătat limpede ceea ce a binevoit Domnul să îmi prezinte, şi care m-a făcut să mă opun rezoluţiei, mâna voastră s-a ridicat pentru adoptarea ei. Voi credeţi că sora White ar fi stat împotriva voastră a tuturor la conferinţa aceea, dacă nu ar fi avut cele mai întemeiate motive pentru a face aşa? Voi aţi crezut că judecata voastră proprie este superioară luminii pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Ar fi logic să mă unesc cu voi, dacă voi aveţi aceeaşi gândire ca la Minneapolis? Am vreun motiv să cred că nu veţi manifesta acelaşi spirit pe care l-aţi manifestat atunci, dacă veţi avea circumstanţe favorabile? Nu, fratele meu. Nu pot aproba spiritul care a predominat la Minneapolis, nici nu pot să am încredere că cei ce au fost conduşi de acel spirit, umblă în lumină. [240]

Să zicem că dr. Waggoner ar fi susţinut vederi care nu sunt cu totul corecte. Atunci ar fi fost creştinească manifestarea spiritului care a fost nutrit? Binecuvântarea bogată a lui Dumnezeu a fost peste conferinţa aceea, dar Domnul nu a putut să lucreze asupra inimilor atât de pline de opinii greşite în legătură cu soliile Sale, şi atât de baricadate împotriva lor. Rapoartele care au fost duse la Battle Creek au fost în acord cu spiritul care a predominat la conferinţă. Au fost circulate falsităţi, pe care încă nu m-am simţit chemată să le contrazic înaintea bisericii.

În Battle Creek se face o lucrare bună. Domnul mă binecuvântează din abundenţă, şi doresc ca toţi să aibă binecuvântarea aceasta. Însă trebuie să lupt pentru fiecare palmă de teren pe care am câştigat-o la Battle Creek. Fraţii nu vor să-l cheme pe fratele A.T. Jones să predice în tabernacol. Sunt foarte indignată din cauza eforturilor persistente de a închide uşa faţă de fiecare rază de lumină cerească. Am de dus cea mai grea povară pe care am avut-o vreodată în Battle Creek dar, într-o măsură am câştigat biruinţa. Totuşi încă mai trebuie făcută o lucrare foarte serioasă. Trebuie să se vadă un spirit de convingere, care va da pe faţă faptul că suntem născuţi din nou. Trebuie să aibă loc o revoluţie spirituală în toate bisericile, pentru ca roadele neprihănirii să se vadă în viaţa noastră de zi cu zi.

Viaţa zilnică a creştinului nu trebuie să discrediteze credinţa noastră cea sfântă. Motivele inimii, precum şi cuvintele şi acţiunile, sunt cântărite pentru aprecierea valorii noastre morale. Cei care L-au respins pe Hristos, Domnul slavei, nu au ştiut că El era Prinţul vieţii, căci dacă ar fi ştiut nu L-ar fi răstignit. Încrederea pusă în forme şi în ceremonii, nu ne va salva. Învăţătorul legii, pe care Hristos l-a găsit cu lipsă în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, care este tocmai esenţa religiei, s-ar fi putut apăra pe terenul corectitudinii ceremoniale. El ar fi putut [241] spune împreună cu Pavel că, în ce priveşte legea, era fără pată. Dar Domnul defineşte religia Bibliei ca pe un principiu existent în suflet, nu doar împlinirea unor fapte de virtute, cu toate că faptele de virtute sunt roadele naturale ale principiului existent în suflet. Spiritul în care sunt făcute aceste fapte, contează mai mult înaintea lui Dumnezeu decât faptele în sine. Omul poate să dea tot ce are pentru a hrăni săracii, poată să-şi dea trupul să fie ars, totuşi dacă nu este împins să facă aceasta de principiul viu al iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de om, lucrarea lui este un eşec. Dumnezeu priveşte la inimă. Trebuie să ne pocăim şi să credem.

Mulţumim Domnului că nu este prea târziu ca relele să fie îndreptate. Hristos priveşte la spirit şi, dacă ne vede purtându-ne cu credinţă povara, sfinţenia Lui desăvârşită face ispăşire pentru defectele noastre. Când facem tot ce putem, El devine neprihănirea noastră. E nevoie de fiecare rază de lumină pe care ne-o trimite Dumnezeu, pentru a ne face lumina lumii.

Nu am nimic altceva decât iubire şi bunăvoinţă în inimă faţă de tine. Tânjesc după o armonie perfectă cu fraţii mei, dar trebuie să fac lucrarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, chiar dacă aceasta mă desparte de fraţii mei şi de prieteni.

 

                                                                                              Cu respect,

                                                                      (semnat) E.G. White [242]

 

Scrisoarea 22a, 1889
variantă a scrisoarii 22, 1889
Healdsburg, California
18 ianuarie 1889

 

CĂTRE R.A. UNDERWOOD

 

Iubite frate,

În timpul Conferinţei Generale ce s-a ţinut la Oakland, anumite lucruri mi-au impresionat puternic mintea, lucruri pe care trebuie să le scriu. M-am gândit la cuvintele tale în legătură cu fratele Gilmore, cum că el nu îşi va da banii pentru cauza lui Dumnezeu, ci îi va investi     într-un sanatoriu pe care îl va putea controla într-o mare măsură. Este aceasta o poziţie corectă, pentru oricare dintre noi? Dumnezeu este doritor să ne binecuvânteze, însă noi trebuie să stăm liniştiţi în mâinile Sale. Noi ar trebui să căutăm cu sârguinţă să cunoaştem voia Sa, şi să o împlinim. Dacă tu, fratele meu, ai fi fost în starea în care să poţi să dai fratelui Gilmore sfaturi înţelepte, cât de diferit şi-ar fi folosit mijloacele, timpul şi munca. El are capacităţi care ar putea fi implicate în eforturi bine direcţionate, în lucrarea lui Dumnezeu. Pe vremea când am scris fraţilor noştri, cerând ajutor pentru câmpul din Europa, misiunile noastre de acolo erau în mare nevoie. Fratele Gilmore ar fi putut ajuta în multe feluri, dacă ar fi căutat zelos să cunoască voia lui Dumnezeu, din motive neegoiste, dezinteresate. I-am scris, dar mi-a răspuns că mijloacele lui erau investite sau legate de institutul sanitar, şi că nu era capabil să ajute lucrarea misionară din Europa (Londra). Nu am primit nici un dolar, de la nici unul dintre fraţii cărora le-am scris, cu excepţia fratelui Smouse din Iowa, care a dat o sută de dolari. Nu vreau să-l condamn pe fratele Gilmore. Era tânăr în credinţă, şi credea că tu, frate, eşti un om cu discernământ, un sfetnic înţelept, care nu îl sfătuieşte pe o cale care nu este cea mai bună. Acum el va avea încercări şi va fi dezamăgit. Domnul să-l păzească, ca să nu meargă pe o cale rea, ci să privească la Dumnezeu prin credinţă şi încredere. [243]

Îmi pare foarte rău că ai luat parte activă, de bază, la înfiinţarea instituţiei din Ohio, căci nu pot să cred că Domnul te-a mişcat să faci aceasta. Dacă păzitorii sabatului ar fi treziţi în Cleveland, care este un câmp important, ai vedea nevoia de a se construi acolo o casă de închinare, pentru a facilita lucrarea. Dar unde sunt mijloacele pentru aceasta? Cine va păşi în faţă ca să investească acolo unde este cu adevărat nevoie de mijloace? Fratele meu, tu ai luat asupra ta poveri pe care nu Domnul ţi-a cerut să le iei. Sanatoriul din Mount Vernon este o întreprindere privată, şi nu văd de ce să ceri mijloace de la bisericile din Ohio pentru a o susţine. Nici nu văd dreptate în încercarea de a pune povara acestei instituţii asupra Conferinţei Generale, care are atât de multe poveri şi atât de grele, pentru a asigura cele necesare pentru misiunile externe cât şi pentru alte ramuri ale lucrării.

Toate întreprinderile noi care cer o mare cheltuială de mijloace, necesită o gândire prevăzătoare şi forţe bine disciplinate pentru a le pune în funcţiune. Pentru înfiinţarea unui institut sanitar, partea cea mai grea a lucrării nu este aceea de a ridica o clădire în care să-i tratezi pe bolnavi. Cea mai grea parte vine abia după aceea, pentru asigurarea unor manageri competenţi, şi pentru a face rost de facilităţi pentru ca instituţia să fie bine dotată. Ştim cât este de dificilă această problemă, din experienţa pe care o avem cu instituţiile de sănătate din Battle Creek şi St. Helena. Este nevoie de ani de zile ca să dotezi complet o instituţie şi să o pui în stare de funcţionare, şi este o responsabilitate grea ca cineva să conducă o astfel de instituţie şi  să o facă să aibă succes. Nu avem câte un dr. Kellogg pentru toate sanatoriile noastre, ca să le administreze. Dacă o instituţie de sănătate nu este administrată cu înţelepciune, acţiunea ei va fi împotriva adevărului.

Trebuie să luăm de asemenea în calcul marea cerere pentru mijloace care să fie investite în interesele vitale ale cauzei lui Dumnezeu, în câmpurile noi care se deschid [244] peste tot. Nu sunt cereri pentru lucrare doar în diferitele părţi ale ţării noastre, îndeosebi în marile noastre oraşe, ci şi din Europa se aude strigătul macedonean: „vino şi ajută-ne”. În situaţia aceasta, este înţelept să creezi noi poveri pe care să le poarte slujitorii lui Dumnezeu? Să lăsăm ca sanatoriul din Mount Vernon să blocheze alte ramuri ale lucrării? Are plăcere Dumnezeu de invenţiile voastre? Este după planul Lui ca această instituţie să fie adusă la existenţă pentru a consuma mijloace, pentru a risipi timpul şi a face confuzie în gânduri, când există deja o instituţie accesibilă, şi când ne presează atâta lucrare ce are mai directă legătură cu salvarea sufletelor?

Nădăjduiesc ca nimeni să nu se descurajeze din cauza eşuării planurilor şi speranţelor arzătoare. Binecuvântarea lui Dumnezeu este promisă întotdeauna pe baza unor condiţii. El ne va binecuvânta în armonie cu legile Sale. S-ar putea să ni se pară că ne lipseşte ceva ce ne-ar asigura succesul, dar cu timpul vom vedea că succesul nostru nu este mai mare după ce obţinem ceea ce am dorit. S-ar putea să fii încercat ca aurul şi, dacă treci cu bine prin încercare, sufletul tău s-ar putea să aibă mai mult folos decât dacă ai fi în mare prosperitate. Fratele meu, rămâi smerit, rămâi blând şi umilit. Ai nevoie să fii un soldat al lui Hristos plin de îndrăzneală şi succes. Ai nevoie să fii un învingător de valoare. Să dea Domnul să câştigi cununa vieţii.

Frate Underwood, ai avut toate responsabilităţile pe care le-ai putut purta, înainte să fii interesat de problema din Mount Vernon. Grija aceasta suplimentară nu te va ajuta să umbli pe o cale care să câştige încrederea fraţilor tăi. Nu te va ajuta să-ţi păstrezi nervii liniştiţi şi un caracter echilibrat, pentru a face lucrarea pe o are Domnul pentru tine. Dacă eşti un om dezamăgit, vei fi foarte nefericit. Pentru a fi de mare folos, ai nevoie de mai mult din iubirea lui Isus, pentru a-ţi supune voinţa. Tu nu te simţi sub obligaţia clară faţă de Dumnezeu de a fi răbdător, blând şi [245] respectuos faţă de fraţii predicatori şi faţă de fiecare membru al bisericii. Ei îşi pierd încrederea în tine, apoi influenţa ta este blocată. Ai nevoie de bunătatea, curtoazia, blândeţea şi umilinţa lui Hristos. Tu ai multe calificări valoroase, ce pot fi desăvârşite pentru o slujire mai înaltă, dacă sunt sfinţite lui Dumnezeu. Ar trebui să simţi nevoia de a-ţi apropia fraţii, cu bunăvoinţă şi curtoazie, nu cu asprime şi severitate. Nu îţi dai seama de răul pe care îl faci cu spiritul tăios şi poruncitor pe care îl ai faţă de ei. Predicatorii din conferinţa ta ajung să fie fără tragere de inimă, să-şi piardă curajul pe care l-ar fi avut dacă le-ai fi acordat respect, bunăvoinţă, încredere şi iubire. Prin felul tău de a te purta, ai îndepărtat de tine inimile fraţilor tăi, aşa încât sfatul tău nu mai are prea multă influenţă asupra lor, pentru bine. Nu aşa ar fi vrut Dumnezeu să fie. Lui nu-i place atitudinea pe care o ai faţă de fraţii tăi.

Dacă trăieşti prin credinţă în Hristos, voinţa ta va fi controlată de voinţa lui Dumnezeu; Hristos va rămâne în sufletul tău. Fericirea ta nu constă în ceea ce ai, nici în ceea ce eşti sau ai putea fi; ea constă în unitatea voinţei tale cu voinţa lui Dumnezeu. Fericirea şi slava locuitorilor lumii spirituale este desăvârşită in cauză că voinţa lui Dumnezeu este voinţa lor, suprema lor desfătare.

Lucrarea harului va înainta în inima ta, dacă tu, în mod voluntar, nu refuzi să lucreze asupra ta în armonie cu adevărul pe care îl crezi. Adevărul trebuie să sfinţească sufletul credinciosului, altfel nu îi este de nici un folos. Ai nevoie să înveţi zilnic în şcoala lui Hristos. Apostolul spune: „Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus. Căci Dumnezeu, care a zis:[246] „Să lumineze lumina din întuneric” ne-a luminat inimile, ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.” Apostolul spune despre sine: „purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” În toate eforturile tale, trebuie să dai pe faţă spiritul lui Hristos. Suficienţa apostolului nu era în sine însuşi, ci în prezenţa şi în puterea Duhului Sfânt, a cărui influenţă îi umplea inima, aducând orice gând în supunere faţă de Hristos.

Frate Underwood, ai greşit prin faptul că ai încurajat persoane să intre în lucrarea lui Dumnezeu, când ar fi trebuit să-ţi dai seama că sunt nevrednici. Cu toate că faptele şi influenţa lor sunt o insultă pentru cauza lui Dumnezeu, tu îi măguleşti prin faptul că îi ţii în poziţia pe care o au. În felul acesta tu spui păcătosului: „eşti bine”.

Am multe să îţi spun, pentru că ţin la sufletul tău. Dar oare îţi va face bine cu adevărat? Vei primi ce îţi spun doar ca pe „opinia sorei White”? Aceasta este poziţia pe care unii au adoptat-o faţă de lucrarea mea. Este poziţia adoptată, în legătură cu mărturiile mele, după conferinţa de la Oakland de unii dintre fraţii care au greşit, şi are o mare influenţă pentru a slăbi influenţa mărturiei. Îţi repet porunca apostolului: „cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă, puneţi-vă la încercare”. Cercetaţi caracterul motivelor voastre, al scopurilor, al gândurilor, al cuvintelor şi al faptelor. Vrei să vezi dacă eşti condus de înţelepciunea lui Dumnezeu?

Fratele meu, dacă tu nu îţi cercetezi cu atenţie inima, vei ajunge să fi neglijent şi nu îţi vei înţelege marea ta nevoie. Trebuie să fii blajin ca un copilaş. Viaţa noastră poate să pară distrusă şi marcată de eşecuri şi mizerii, dar dacă vrem să ne vedem adevărata stare,[247] ceva mai bun poate să ia locul trăsăturilor condamnabile. Înţelepciunea lui Dumnezeu trebuie să fie înălţată, înţelepciunea omului trebuie să fie aruncată în ţărână. Nădăjduiesc să îţi vezi lipsurile, în lumina adevărului divin. Dacă iubirea de sine este îngăduită, aceasta te va împinge să ai despre tine o părere mult mai bună decât este corect sau este sigur să ai. E nevoie de o privire adâncă în inima ta, care să-ţi descopere marile tale nevoi, mai presus de toate fiind nevoia de compasiune şi milă infinită din partea Răscumpărătorului nostru divin. Dacă Domnul te-ar trata aşa cum îi tratezi uneori tu pe colaboratorii tăi care crezi că au nevoie de corectare, atunci starea ta ar fi tristă.

Ai nevoie de harul sfinţitor. Îţi spun, fratele meu, ai nevoie să ajungi la un standard mai înalt. Poziţia şi lucrarea ta, cer să fii un ghid şi un exemplu pentru alţii, în răbdare, îndelungă răbdare, bunăvoinţă şi compasiune. Ai nevoie să fii strâns legat de Dumnezeu. Ca să poţi să-ţi îndeplineşti responsabilităţile, trebuie să fii un creştin în continuă creştere. Credinţa ta trebuie să fie tare, consacrarea totală, zelul arzător, iubirea desăvârşită. Trebuie să înaintezi neîncetat în cunoaşterea iubirii lui Hristos, ca să poţi să mărturiseşti în cei aflaţi în grija ta, roadele valoroase ale Spiritului. Ai nevoie de discernământ spiritual. Păstrează ochii aţintiţi doar asupra slavei lui Dumnezeu, pentru ca înaintarea ta să fie cunoscută de toţi. Nu aduna peste tine prea multe poveri, ca să te tulbure şi să te ducă în confuzie. Strânge în suflet făgăduinţele lui Dumnezeu. Stai de partea însângerată a lui Isus. Încurajează sensibilitatea şi compasiunea. Foloseşte orice mijloc al harului, pentru ca dragostea ta să se înmulţească tot mai mult, ca să poţi avea înţelepciune cerească, să poţi aprecia lucrurile ireproşabile, să poţi fi umplut cu roadele neprihănirii care vin prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu. Folosinţa ta din prezent şi din viitor depinde de legătura vie pe care o ai cu Dumnezeu. [248]

Poziţia pe care o ai nu-ţi dă nici o libertate să fii sever, critic şi poruncitor. Petru i-a instruit pe prezbiteri să hrănească „turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţealã, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.”  Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” 1 Petru 5:2-7.

Biserica de pe pământ nu este desăvârşită. Biserica luptătoare nu este biserica triumfătoare. Pământul nu este cerul. Biserica este alcătuită din bărbaţi şi femei supuşi greşelii, care necesită eforturi dureroase şi răbdătoare pentru a fi educaţi, instruiţi şi disciplinaţi, prin învăţătură şi exemplu, ca să-şi facă lucrarea cu bucurie aici, în viaţa aceasta, şi să fie încununaţi cu slavă şi nemurire în viaţa viitoare.

Dacă voi, cei puşi în poziţii importante, nu cultivaţi tactul în felul în care trataţi minţile umane, într-o măsură mai mare decât aţi făcut-o, va avea loc o mare pierdere atât pentru voi cât şi pentru biserică. Unul aflat într-o poziţie ca a ta are o lucrare delicată de făcut, întrucât are de întâmpinat înstrăinare, amărăciune, invidie, gelozie. Este nevoie de o lucrare înţeleaptă, bine direcţionată, ca a lui Hristos, pentru a pune lucrurile în rânduială. „ Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi pacinică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” Iacov 3:17-18. Te rog stăruitor, să lucrezi cu sârguinţă pentru eternitate. Avem prea puţin timp în viaţa aceasta [249] şi e nevoie să semănăm cu Hristos. Nu stârni niciodată cearta, printr-un spirit poruncitor. Înlătură orice comportare aspră şi caută să umbli tot mai mult cu Dumnezeu. Tu erai mai blând şi mai smerit decât eşti acum. Ai nevoie de harul curăţitor al lui Dumnezeu, de blândeţea lui Hristos. Ţi s-a încredinţat o lucrare, pe care nimeni nu o poate face în locul tău. Ţinând „sus Cuvântul vieţii”, să arăţi în viaţa ta un exemplu de creştin. „Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda cã n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.” Filipeni 2:14-16.

După lumina pe care Dumnezeu a binevoit să mi-o dea, ştiu că cei care au stat mult timp în poziţii de răspundere, încep să simtă că trebuie să exercite mai multă autoritate decât o cere poziţia pe care o ocupă. Dumnezeu nu va aproba nici o tiranie, nici o dictare tăioasă, pentru că aceasta respinge în mod natural şi adesea stârneşte cele mai rele pasiuni ale inimii omeneşti. Dar dacă bărbaţii aflaţi în poziţii de răspundere vor exercita răbdarea şi bunătatea lui Isus, va fi mult mai cu efect decât autoritatea sau prezentarea de argumente invincibile. Influenţa liniştită a unui caracter creştin va fi asupra oamenilor ca o rază de soare. Dumnezeu să te ajute să procedezi drept, pentru că este drept.

 

                                                                       (semnat) Ellen G. White [250]