Scrisoarea 24, 1892 - Către U. Smith

Scrisoarea 24, 1892 - Către U. Smith

Scrisoarea 24, 1892
19 Septembrie, 1892,
din North Fitzroy,
Victoria, Australia

CĂTRE  U. SMITH
SOLIA DIN 1888; UN APEL PENTRU UNITATE; NEVOIA  CA HRISTOS  SĂ LOCUIASCĂ ÎN NOI

 

Mi-ai scris despre ceea ce ar trebui făcut cu articolul adresat bisericii din Battle Creek. Îţi răspund, fă cu acesta ce crezi tu că este cel mai bine, foloseşte-l cum gândeşti tu că va servi cel mai bine cauzei lui Dumnezeu. Te rog, foloseşte-ţi judecata în felul în care vei dispune de ceea ce aş putea scrie de acum încolo, în afară de cazul în care dau îndrumări speciale cu privire la aceasta. După ce serveşte scopului special pentru care a fost scris, ai putea să laşi afară chestiunile personale, să-l faci ceva general, şi să îl foloseşti oriunde crezi că este mai necesar cauzei lui Dumnezeu. Aşa cum ai spus, noi suntem la depărtare mare, şi două sau trei luni trebuie să treacă înainte ca să se răspundă la scrisori, indiferent cât de important ar fi caracterul lor, de aceea este mai bine să nu aştepţi [după] deciziile mele cu privire la aceste lucruri, în special atunci când judecata ta este în mod evident în armonie cu ceea ce este cel mai bine, şi cu privire la care nu aş putea avea nicio obiecţie.

Simt cel mai profund interes cu privire la ceea ce se întâmplă la conducerea lucrării. Ştiu că prezentul este timpul cel mai important, pentru că evenimente de importanţă vitală pentru noi vor urma rapid, iar lucrurile nu mai pot rămâne liniştite prea mult timp în lumea noastră. Există lucruri mari de realizat, care vor necesita timp. Oh, dacă oamenii care pretind a crede adevărul cel mai solemn dat vreodată omului ar acţiona într-o manieră corespunzătoare credinţei lor, nu am vedea marea lipsă, care există acum! [1040]

De-a lungul tuturor veacurilor, Hristos a venit la poporul Său, prezentându-Se ca unul care stă în piaţă, angajând lucrători pentru via Sa la orice oră din zi, şi spunându-le, „De ce staţi aici toată ziua fără lucru? Duceţi-vă şi voi în via Mea.” Cât de convingătoare este această parabolă în aceste zile când suntem aproape de încheierea istoriei pământului. Am face bine, să ne rugăm ca niciodată mai înainte atât în cămăruţele noastre cât şi în biserică, pentru ca Cel mai puternic dintre monarhii pământului să stea la cârmă.

Satana va inventa orice şiretlic posibil care ar putea să distragă atenţia oamenilor de la problema care este chiar înaintea noastră. El va căuta să aducă confuzie între noi, provocând exprimarea opiniilor diferite astfel încât poporul lui Dumnezeu să nu poată fi găsit în poziţia sa corectă, mărturisindu-şi păcatele şi mâhnindu-şi sufletele ca să aibă o experienţă vie în lucrurile lui Dumnezeu, ci să devină confuz.

Este trist faptul că mulţi din poporul nostru s-au sprijinit pe alţii, şi nu au făcut din Dumnezeu dependenţa lor. Umilinţa, blândeţea şi smerenia lui Hristos, nu a fost atractivă pentru ei. Ei s-au fixat în voia lor încăpăţânată şi dacă nu există o schimbare hotărâtă în atitudinea lor, ei vor nutri în cele din urmă, trăsături de caracter care îi vor face nepotriviţi pentru a vedea şi a înţelege lucrarea Duhului lui Dumnezeu, şi vor fi conduşi de un alt spirit. Ei nu vor reuşi să obţină experienţa esenţială pentru ei, ca să fie îmbrăcaţi în neprihănirea lui Hristos. Având hainele celor din lume, ei se vor aventura la sărbătoarea nunţii, aşa cum este reprezentat în parabolă, şi vor aduce cea mai mare dezonoare Celui care i-a invitat şi a pregătit pentru ei haina fără pată. [1041]

Deşi sunt plină de pace şi linişte în Domnul, simt totuşi cel mai profund interes şi sensibilitate a inimii pentru toţi cei care au demonstrat cea mai mică înclinaţie de a se aşeza în aceeaşi parte cu poporul lui Dumnezeu. Nu doresc ca vreunul dintre ei să devină atât de implicat în afaceri încât să fie printre cei reprezentaţi de „fecioarele nechibzuite”, care nu au ulei în vasele lor şi care sunt reprezentaţi, de asemenea, prin omul care a venit la ospăţ fără a avea haina de nuntă.

Toate aceste pilde sunt de cel mai profund interes pentru noi în această zi, şi, dragă frate, simt o dorinţă fierbinte a inimii ca tu să fii printre cei care de acum vor avea ochii unşi cu alifie pentru ochi, ca să poţi discerne în mod clar toate lucrurile. Domnul voia să dai trâmbiţei un sunet clar, pentru ca nimeni să nu înţeleagă greşit glasul avertizării, sau să dea greş în a se pregăti pentru conflictul care ne stă în faţă. Mi s-a arătat că Domnul va fi bucuros să faci asta. Dar acest lucru va necesita din partea ta o legătură vitală cu marele Conducător al oştirilor, şi să nu urmezi voia sau calea ta, sau să fii condus de propria ta înclinaţie, pentru că acest lucru nu înseamnă siguranţă pentru tine.

Nu doresc să spun niciun cuvânt care să te descurajeze sau să-ţi chinuie sufletul. Am dragoste pentru sufletul tău, şi doresc să duci cu fermitate steagul adevărului până la încheierea istoriei acestui pământ. Dar, să spun că vei face acest lucru, nu pot. Sunt obligată să-ţi spun că eşti în pericol, şi siguranţa ta se află doar în a umbla smerit cu Dumnezeul tău. Fii atent ce paşi faci în exprimarea diferenţelor de opinie faţă de fraţii tăi. Tu nu ştii cât de mult mă doare să văd pe unii dintre fraţii noştri mergând pe o cale care ştiu că nu este pe placul lui Dumnezeu. Ei sunt plini de gelozie [1042] şi presupuneri rele, şi sunt gata întotdeauna pentru a arăta în ce mod diferă ei de fratele Jones sau Waggoner. Acelaşi spirit care a fost manifestat în trecut, se manifestă la fiecare ocazie, dar acest lucru nu vine din impulsul Duhului lui Dumnezeu.

Eu nu am primit niciun rând de la fratele Jones sau Waggoner, de când am plecat din Battle Creek. Nu le-am scris niciun rând până la ultima plecare a poştei, când am scris fratelui Jones, şi cu câteva săptămâni înainte am trimis o scrisoare fratelui Waggoner cu privire la lucrarea în Anglia. Dar nu pot uita niciodată experienţa pe care am avut-o la Minneapolis, sau lucrurile care mi-au fost apoi descoperite în ceea ce priveşte spiritul care a stăpânit pe oameni, cuvintele rostite, acţiunile făcute în ascultare de puterile celui rău.

Unii au făcut mărturisiri, printre care te numeri şi tu. Alţii n-au făcut nicio mărturisire, pentru că erau prea mândri să facă acest lucru, şi nu au ajuns la lumină. Ei au fost conduşi la întrunire de un alt spirit, şi nu au ştiut că Dumnezeu a trimis pe aceşti tineri, pe fraţii Jones şi Waggoner să le aducă o solie specială, pe care ei i-au tratat cu dispreţ şi ridiculizare, fără a-şi da seama că inteligenţele cereşti priveau asupra lor şi înregistrau cuvintele lor în cărţile cerului.

Cuvintele şi acţiunile fiecăruia care a luat parte în această lucrare vor sta înregistrate împotriva lor până când îşi vor mărturisi greşeala. Cei care nu se pocăiesc de păcatul lor vor repeta, dacă circumstanţele permit, aceleaşi acţiuni. Ştiu că la acea dată Duhul lui Dumnezeu a fost insultat, şi acum, când văd că ceva se apropie de acelaşi fel de acţiune, sunt extrem de îndurerată. Poporul lui Dumnezeu a avut ocazia de a vedea ce lucrare fac aceşti agenţi, şi [1043] cei care se opun punctelor de adevăr pe care ei le-au adus, dacă li se oferă ocazia, vor face să se vadă că nu sunt în armonie cu ei, ca şi cum ar spune: Fereşte-te de ceea ce învaţă ei, pentru că ei duc lucrurile la extrem; ei nu sunt oameni pe care să te bazezi.

Există o singură modalitate scripturistică în care să te porţi cu oamenii atunci când introduc doctrine nesigure, şi această modalitate a fost poruncită  bisericii de către Domnul Isus Hristos. Noi trebuie să luptăm cu fiecare putere a fiinţei noastre, ca să venim în armonie cu fraţii noştri, pentru că Hristos S-a rugat ca ucenicii Lui să fie una aşa cum El şi Tatăl una sunt. Când urmăm porunca lui Hristos, cooperând cu El, astfel încât să aducem printre noi o stare care va răspunde rugăciunii lui Hristos, atunci vom face voia lui Dumnezeu; dar atunci când nu ţinem seama de acele reguli care, atunci când sunt urmate, previn discordia şi înstrăinarea, ne îndepărtăm de Hristos.

Chestiunile de dezbinare au fost gestionate într-un mod neglijent, şi ca rezultat biserica a devenit slabă, şi acea iubire care trebuie să existe între fraţi, s-a stins din inimă. A fost atât de multă mândrie a inimii şi atâta încăpăţânare a voinţei printre cei care au mărturisit a fi urmaşii lui Hristos, încât El a fost dezonorat. Nu ar trebui ca eu-l să fie răstignit? Nu ar trebui ca Hristos să locuiască în inimă, printr-o credinţă vie? Oh, dacă Dumnezeu ar satura biserica Sa cu Duhul Sfânt, dar El nu poate face acest lucru fără cooperarea bisericii. Cel, care vrea ca Domnul să lucreze pentru el, trebuie să-şi predea în totalitate voia lui, voii lui Dumnezeu. El trebuie să devină ca un copilaş. Este imposibil a face acest lucru fără ca inima să fie predată lui Dumnezeu.

Este foarte posibil ca fratele Jones sau Waggoner să fie înfrânţi de ispitele vrăjmaşului, dar dacă ar fi, aceasta nu ar demonstra că ei [1044] nu au avut o solie de la Dumnezeu, sau că lucrarea pe care au făcut-o ei a fost în întregime o greşeală. Dar dacă s-ar întâmpla asta, cât de mulţi ar lua această poziţie şi ar intra într-o iluzie fatală, deoarece nu sunt sub controlul Duhului lui Dumnezeu. Ei umblă în propria lor lumină şi nu pot face deosebire între lumina lor şi lumina pe care a dat-o Dumnezeu, şi umblă  în orbire aşa cum au făcut evreii.

Ştiu că exact aceasta este poziţia pe care foarte mulţi ar lua-o, dacă vreunul din aceşti bărbaţi ar cădea, şi mă rog ca aceşti bărbaţi peste care Dumnezeu a pus povara unei lucrări solemne, să fie în stare să dea trâmbiţei un sunet clar, să onoreze pe Dumnezeu la fiecare pas, şi drumul lor la fiecare pas să fie tot mai luminos, până la sfârşitul timpului.

Am aceeaşi dorinţă pentru tine ca şi pentru ei, ca să stai în lumină până la încheierea istoriei acestui pământ. Mi-a fost arătat că Dumnezeu ar fi slăvit dacă ai sta în prima linie a luptei. Acest lucru ar fi vrut El să faci pe parcursul tuturor anilor din trecut, dar tu ai eşuat din nou şi din nou în a face asta. Ai întristat pe Duhul lui Dumnezeu, şi ai dat ocazia celor necredincioşi şi celor care au vrut o scuză pentru purtarea lor de a se opune mărturiilor, de a se întoarce de la ele şi de a lupta împotriva lor; şi totuşi, ai mărturisit că crezi în ele. Ai făcut aceasta în timpul în care am stat singură după adunarea din Minneapolis, până ţi-ai făcut mărturisirea.

Dar la Salamanca, N.Y., mi s-a arătat din nou că Dumnezeul cel mare şi bun, ar scuza încălcările tale şi ţi-ar ierta păcatele, dacă ţi-ai umili inima înaintea lui Dumnezeu şi ai veni la El cu supunerea unui copilaş. El ar lăsa atunci ca Duhul Său cel Sfânt să rămână asupra ta şi mărturia ta ar fi plină de miez şi valoare. Dacă [1045] ai umbla în lumină, după cum El este în lumină, discernământul tău ar fi clar şi desluşit. Fie ca Domnul să te ajute să înţelegi cuvintele mele.

Prin harul şi puterea lui Hristos, te-ai putea îndrepta spre victorie, nu în rândurile din spate, ci în cele din faţă. Dar, deţinerea acestei poziţii, va depinde în întregime de propriul tău curs al acţiunii. Depinde de faptul că vei fi sau nu în relaţie de legământ cu Dumnezeu şi cu copiii Lui înfiaţi, cunoscând unitatea ta cu Isus, Capul nostru, care ne-a scos de sub puterea întunericului şi  ne-a strămutat în împărăţia Fiului Său iubit, care ne-a făcut părtaşi la moştenirea sfinţilor, în lumină.

Timpul de strâmtorare este înaintea noastră. Îngerii sunt pe punctul de a da drumul celor patru vânturi, dar nu o pot face încă. Biserica este mult prea în urma privilegiilor ei. Poporul lui Dumnezeu este atât de indolent. Mulţi sunt necredincioşi, mulţi sunt necuraţi şi murdari. Noi nu suntem pregătiţi pentru criză. Întrebarea este, cât timp va aştepta Dumnezeu după mişcările noastre apatice? În loc să stea înaintea lui Dumnezeu în umilinţă, omul s-a înălţat pe sine şi s-a complăcut în idei înalte despre propria sa importanţă şi demnitate, iar ochii lui au fost închişi faţă de slava lui Hristos. Când Hristos ajunge în suflet cu putere, toată slava este redată Celui care este văzut a fi Singurul plin de har şi de adevăr. Doar slava Lui ar trebui să umple sufletul.

Când poporul lui Dumnezeu va fi una cu El, ei vor fi una, unul cu celălalt. Unitatea şi dragostea va mărturisi autenticitatea unirii lor cu Hristos. Atunci când ochii lor sunt fixaţi asupra lui Hristos, inimile lor vor fi unite în dragoste. Ei vor sta atunci umăr la umăr pentru a rezista conspiraţiei celui rău, şi vor avea putere pentru o luptă care nu poate fi văzută cu ochiul firesc. [1046]

Ei îşi vor preda inimile Domnului, zicând: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ‚Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” Isaia 9: 6.

Hristos trebuie să fie Comandantul nostru. Noi nu trebuie să tremurăm sau să ne fie frică. Oh, ce dragoste ne-a arătat Tatăl! Noi nu suntem lăsaţi ca pradă neputincioasă faţă de şiretlicurile vrăjmaşului, pentru că Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic domneşte şi iubeşte omul cu o iubire infinită. Nicio limbă nu poate exprima adâncimea iubirii divine.

Deoarece Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, noi trebuie, de asemenea, să ne iubim unul pe altul. Cât de mult? Isus a spus: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.” Ioan 15:12-17. Avem aici o poruncă clară, pozitivă. Noi am putea întreba, Cine sunt cei ce împlinesc aceste cuvinte? Oh, Dumnezeu să împartă copiilor Săi săraci şi lipsiţi, Duhul Său cel Sfânt al dragostei, ca rugăciunea lui Hristos să poată fi împlinită în poporul Său, şi noi toţi să fim una, cum El este în Tatăl şi Tatăl este în El. [1047]

Ce cerinţe sunt prezentate aici pentru creştini, dar cât de departe sunt practicile noastre! Dacă lucrările noastre ar fi în armonie cu porunca Domnului nostru, rezultatul ar fi măreţ. El spune, „Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una – Eu în ei, şi Tu în Mine; - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” Ioan 17:20-23.

Isus nu S-a rugat pentru ceva ce este de neatins pentru noi, şi dacă această unitate este posibilă, de ce nu se luptă cu mai multă seriozitate cei care mărturisesc că sunt urmaşi ai lui Hristos, pentru această stare de har? Când suntem una cu Hristos, vom fi una cu urmaşii Săi. Marea nevoie a sufletului este Isus, nădejdea slavei. Prin Duhul Sfânt, această unitate poate fi atinsă, şi dragostea pentru fraţi va abunda, iar oamenii vor lua cunoştinţă de noi că am fost cu Isus şi am învăţat de la El. Viaţa noastră va fi o reflectare a caracterului Său sfânt. Ca şi credincioşi în El, vom reprezenta blândeţea spiritului Său, blândeţea purtării Lui. În mod individual, biserica lui Dumnezeu trebuie să răspundă la rugăciunea lui Hristos, până vom ajunge cu toţii la unitatea Duhului.

Ce anume provoacă disensiuni şi discordie? Acestea sunt rezultatul umblării departe de Hristos. Departe de El, noi vom pierde dragostea pentru El, şi răceala faţă de urmaşii Săi va creşte. Cu cât se depărtează mai mult razele de lumină de sursă, cu atât devin mai depărtate una de alta. Fiecare credincios este ca o rază de lumină venită de la [1048] Hristos, Soarele neprihănirii. Cu cât umblăm mai aproape de Hristos, Sursa întregii dragoste şi lumini, cu atât mai mare va fi afecţiunea noastră pentru purtătorii luminii Sale. Cu cât sfinţii sunt atraşi mai aproape de Hristos, ei trebuie să fie atraşi mai aproape unii de alţii, pentru că harul sfinţitor al lui Hristos va lega inimile lor împreună. Nu poţi iubi pe Dumnezeu şi să nu-ţi iubeşti fraţii.

Dragă frate, ţi-am scris astfel, ca să poţi sta în încredere şi dragoste faţă de poporul lui Dumnezeu, şi astfel toată lumea să ştie care este poziţia ta. Lanţul tainic al iubirii trebuie să lege pe urmaşii lui Hristos, inimă cu inimă. Când Isus a fost pe cale de a fi crucificat, Irod şi Pilat, înainte duşmani, au devenit atunci prieteni şi s-au unit într-o armonie stricată pentru condamnarea Domnul nostru; oare, cei care pretind că iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos să nu fie constrânşi de principiul divin al iubirii? Să nu fie alungate din suflet pentru totdeauna pasiunile aprinse, îndepărtările şi înstrăinările, şi antipatiile să fie biruite, prin harul lui Hristos?

Nu vede Hristos în noi destulă perversitate şi nedreptate pentru a-Şi justifica retragerea dragostea Sale de la noi? Dar, întrucât El nu-Şi retrage dragostea de la noi, să nu ne apropiem mai tare de Sursa divină, şi prin mila Sa plină de har, să ne apropiem mai mult unii de alţii? Să formăm o alianţă sfântă, pentru a înălţa pe Fiul lui Dumnezeu în faţa lumii. Dacă vrăjmaşii se unesc în ura lor faţă de Isus, să nu ne unim în El noi, cei care mărturisim Numele Lui? Stând sub crucea Calvarului, privind la Cel care a manifestat o dragoste de neegalat faţă de om, n-ar trebui ca toate invidiile, amărăciunile, ura şi răutatea, să înceteze? N-ar trebui ca toată vorbirea de rău şi gândurile rele, să fie îndepărtate? [1049]

După atitudinea pe care unii au luat-o faţă de alţii, ar trebui să ne imaginăm că ei au crezut că este un lucru de dorit să ai puţină încredere şi dragoste pentru alţii. Dar atunci când lipseşte încrederea, aceasta se manifestă prin suspiciune, prin critică, prin prinderea unor vorbe care nu sunt demne de reţinut, adunând tot ce li se pare inacceptabil. În acest fel, Satana este glorificat, iar Hristos este dat de ruşine, dezonorat în persoana sfinţilor Lui. Mi s-a prezentat acest lucru într-o varietate de forme, până când să îmi dau seama cât de crud este. Toţi cei care iubesc pe Isus în sinceritate şi în adevăr ar trebui să fie recunoscuţi din toată inima şi salutaţi ca fiind cei care sunt „împreună lucrători cu Dumnezeu”, „căutând să păstreze unirea Duhului, prin legătura păcii.”

Oh, dacă eu-l ar fi supus în fiecare dintre cei care pretind să creadă în Isus! Oh, dacă mândria ar fi aruncată în ţărână! Oh, dacă am reflecta mai deplin chipul lui Isus! Mai mult ca oricând, noi trebuie să ne rugăm nu numai ca lucrători să fie trimişi în marele câmp de lucru, ci şi ca noi să putem avea o înţelegere clară a adevărului, astfel încât atunci când vin solii adevărului, să putem accepta solia şi să respectăm solul. Oh, întunericul să nu se aşeze asupra niciunui suflet, ci iluminarea Duhului lui Hristos să cadă peste poporul Lui! Lucrurile spirituale trebuiesc judecate spiritual, şi slava Răscumpărătorul nostru este caracterul Lui, iar pe acesta trebuie să-l privim cu ochi spirituali. Aş vrea să mă rog cum a făcut apostolul, „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi.” Efeseni. 1:17, 18. [1050]

„De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi.” 1 Tes. 2:13. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate lucra eficient în inimă atunci când este barat de necredinţă. Solia pe care au vestit-o mesagerii este solia către biserica Laodicea. (Apoc. 3:14-20, citată.)

Această solie nu a avut influenţa pe care ar fi trebuit să o aibă asupra minţii şi inimii credincioşilor. Adevărata stare a bisericii trebuie să fie prezentată înaintea oamenilor, şi ei trebuie să primească cuvântul lui Dumnezeu nu ca pe ceva omenesc, ci ca şi cuvânt al lui Dumnezeu. Mulţi au tratat solia către Laodicea în forma în care a ajuns la ei, ca pe cuvântul omului. Atât solii cât şi solia au fost priviţi cu îndoială de către cei care ar fi trebuit să fie primii în a discerne că este cuvântul lui Dumnezeu, şi în a acţiona potrivit ei. Dacă ar fi primit cuvântul lui Dumnezeu trimis la ei, ei nu ar fi acum în întuneric. „Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut chipul, pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste, să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos.” Col. 2:1, 2 .

„Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu. Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea [1051] Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.” (versetele 6-10).

Cei care cheamă Numele lui Hristos ar trebui să adopte principii creştine. Ei ar trebui să se teamă să ridiculizeze solia sau solul. Niciun om să nu spună că cetăţenia lui este în cer, în timp ce el zace în mod vădit în ţărână, iar gândurile şi sentimentele sale sunt atât de departe de Dumnezeu, ca răsăritul de apus. Creştinul adevărat va avea temere faţă de lumina soliei lui Dumnezeu, ca nu cumva el să devină piatră de poticnire în calea vreunui suflet care poate vedea şi imita exemplul său.

Biserica lui Dumnezeu trebuie să strălucească ca o lumină pentru lume, dar Isus este Cel care dă lumina, şi El este arătat ca umblând în mijlocul poporului Său. Nimeni nu străluceşte prin propria sa lumină. Domnul Dumnezeu Cel atotputernic şi Mielul sunt luminile acestuia. Solia care ne-a fost dată prin A.T. Jones, şi E.J. Waggoner, este solia lui Dumnezeu către biserica Laodicea, şi va fi vai de acela care pretinde a crede adevărul şi totuşi nu reflectă altora razele date de Dumnezeu. Frate Smith, dacă nu ai fi avut prejudecăţi, dacă nu te-ar fi afectat poveştile şi nu te-ar fi determinat să-ţi barezi inima ca să nu pătrundă în tine ceea ce au prezentat aceşti bărbaţi, dacă, asemeni nobililor bereeni ai fi studiat Scriptura pentru a vedea dacă mărturia lor este în acord cu învăţătura acesteia, ai fi fost pe un teren sigur şi ai fi fost mult mai avansat în experienţa creştină. Dacă ai fi primit adevărul într-o inimă bună şi sinceră, ai fi devenit un canal viu de lumină, cu o  percepţie clară şi gânduri sfinţite. Concepţiile tale despre adevăr ar fi fost înălţate, şi inima ta ar fi fost bucuroasă în Dumnezeu. Dumnezeu ţi-ar fi dat o mărturie clară, puternică şi convingătoare. Dar prima ta poziţie pe care ai luat-o în ceea ce priveşte solia şi solul, a fost o cursă continuă pentru tine şi o piatră de poticnire. [1052]

Ca o persoană cu lungă experienţă în adevăr – locul tău trebuia să fie printre primii care trebuiau să prindă solia din cer, de la Dumnezeu, şi să o transmită poporului; dar vrăjmaşul a prezentat într-o lumină amplificată fiecare lucru care părea atât de neplăcut pentru tine, şi imaginaţia ta nu ţi-a prezentat realitatea. Vrăjmaşul a pregătit un lung şir de circumstanţe, ca verigile într-un lanţ, ca să fii împiedicat să stai acolo unde ar fi trebuit să stai. Ai pierdut o experienţă bogată şi puternică, şi această pierdere, rezultată din refuzarea comorilor preţioase ale adevărului prezentat ţie, este încă pierderea ta. Tu nu eşti acolo unde Dumnezeu ar fi vrut să fii, şi ai pierdut una după alta verigile providenţiale din lanţ, astfel că acum este greu pentru tine să vezi conexiunile misterioase în lanţul nesfârşit al providenţei, în lucrarea Sa specială.

Scriu aceste cuvinte, nu ca să-ţi întristez sufletul, ci ca să te avertizez, ca să poţi fi protejat împotriva repetării aceleiaşi experienţe, crezând că a fost ceva poruncit de Domnul. Dumnezeu a căutat să te conducă în trecut, şi este necesar să înţelegi acest lucru, ca să nu îţi pui pietre de poticnire pentru propriile-ţi picioare, de care să te împiedici. Nu ştiu dacă vei primi sau nu aceasta ca de la Dumnezeu, dar te îndemn, de dragul sufletului tău, să primeşti aceste cuvinte scrise ţie cu dragoste, şi să te eliberezi de gânduri apăsătoare, necredincioase. Descalţă-te, căci locul în care stai, este un loc sfânt. Pune deoparte raţionamentele fireşti. Fiecare suflet să stea acum înaintea lui Dumnezeu în nimicnicia sa, şi să se apropie de Dumnezeu.

Multele şi confuzele idei în ceea ce priveşte neprihănirea lui Hristos şi îndreptăţirea prin credinţă sunt rezultatul poziţiei pe care ai luat-o faţă de om şi faţă de solia trimisă de Dumnezeu. Dar, oh, Isus doreşte să-ţi ofere cele mai bogate binecuvântări [1053], şi să te facă un purtător de cuvânt pentru El Însuşi, ca să poţi da mărturie despre harul care locuieşte în tine. Isus a privit la tine cu durere, pentru că nu ai răspuns aşteptărilor Sale. „Străjerule, cât mai este din noapte?” Aceasta este întrebarea care a fost pusă şi va continua să fie pusă, şi va căpăta răspuns. Ce vei răspunde, fratele meu?

Mesajul către Laodicea a fost vestit. Primeşte acest mesaj în toate fazele lui şi fă-l să sune cu putere către oameni, oriunde Providenţa deschide calea. Îndreptăţirea prin credinţă şi neprihănirea lui Hristos sunt temele care urmează să fie prezentate unei lumi care piere. Oh, dacă ai deschide uşa inimii tale în faţa lui Isus! Vocea lui Isus, minunatul Vânzător de comori cereşti, îţi zice, „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele.”  Nu voi scrie mai multe.  Inima mea este atrasă în dragoste faţă de tine, şi dorinţa mea este ca să biruieşti împreună cu solia îngerului al treilea. [1054]