Scrisoarea 25b, 1892 - Către U. Smith

Scrisoarea 25b, 1892 - Către U. Smith

Scrisoarea 25b, 1892
30 august 1892,
North Fitzroy

CĂTRE  U. SMITH

 

Iubite frate,

Sunt profund interesată ca în fiecare lucru pe care îl faci, Domnul să te călăuzească. Dumnezeu aşează asupra poporului Său mari binecuvântări, dându-i predicatori credincioşi, integri. În toate timpurile, El a lucrat prin intermediul instrumentelor omeneşti, pentru a da solii de avertizare poporului Său, că ei să poată fi treziţi, convinşi de păcatele lor şi să fie conduşi la pocăinţă şi reformă. Dar, chiar atunci când El împuterniceşte bărbaţi prin Duhul Său Sfânt, ca să strige cu voce tare, ca să îşi ridice vocea ca o trâmbiţă, şi să arate poporului Său fărădelegile lui şi casei lui Iacov păcatele ei, există alte influenţe la lucru, pentru a contracara lucrarea pe care o face Dumnezeu prin agenţii săi aleşi. Sunt cei cărora li se aplică cuvintele Scripturii: „Ei leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând ‚Pace! Pace!’ Şi totuşi nu este pace!”

Avem nevoie să umblăm cu mare atenţie înaintea lui Dumnezeu. Am avut dureri de inimă de multe ori în trecut, atunci când mi s-au arătat pericolele tale. Odată ce ai luat o poziţie cu privire la vreun subiect, tu eşti foarte hotărât pentru a sta pe poziţia luată. Tu nu te-ai purtat drept cu privire la chestiunile în dreptul cărora există o diferenţă de opinie. Uneori eşti prea tăios şi prea sever faţă de fraţii tăi care sunt mai tineri, dar pe care Domnul îi foloseşte totuşi în mod vădit pentru a da lumină poporului Său.

Cel care a plătit pentru răscumpărarea sufletelor noastre, S-a rugat chiar înainte de răstignirea Lui, „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”

Acestea sunt dovezile pe care trebuie să le prezentăm lumii, despre faptul că Domnul [1004] a trimis pe Fiul Său, Isus, „pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Când o importanţă atât de mare este dată unităţii credincioşilor, de ce există atât de puţin efort pentru a menţine unitatea? De ce nu sunt cuvintele Mântuitorului nostru practicate în mod mai hotărât? De ce nu se exercită mai multă prudenţă, ca diferenţele să nu existe, iar dacă există diferenţe de opinie, de ce le măresc ei în asemenea proporţii şi fac spărtura atât de largă? De ce se prezintă aceste diferenţe ca să sară în ochi, în faţa lumii?

Această chestiune întristează sufletul meu, pentru că întristează sufletul Celui care a murit pentru noi ca noi să putem fi una în El şi una în Dumnezeu. Am mult respect şi dragoste pentru tine, fratele meu, şi mă doare să te văd urmând drumul străbătut de naţiunea evreiască, care i-a separat de Dumnezeu şi le-a prins minţile în prejudecăţi şi necredinţă, aşa încât adevărata lumină care strălucea asupra lor, nu a fost descoperită şi recunoscută. Am avut cel mai profund interes faţă de fratele Butler. Tu ştii cât de hotărât a refuzat să asculte la orice i-aş fi putut spune, pentru că el a fost înşelat şi orbit de lucruri care nu au avut niciun fundament în adevăr. Tu ai fost influenţat în acelaşi mod. Amândoi aţi avut dovada că Domnul o folosea încă pe sora White; aceasta a avut o oarecare influenţă asupra ta, dar nu suficientă asupra fratelui Butler, pentru a-l conduce să retragă ceva din ce a spus şi făcut pentru a contracara influenţa mea. Acum, Domnul are cunoştinţă despre întreaga problemă. Există o mândrie a inimii, există prejudecată, există rezistenţă faţă de Duhul lui Dumnezeu, şi aceasta iese la suprafaţă de fiecare dată când există ocazia.

Cât de plăcut ar fi Mântuitorului nostru, ai cărui copii suntem, dacă am nutri cu toţii dragoste unul pentru altul, şi am depune orice efort posibil pentru a ne privi în ochi, pentru a fi în acord. Isus a spus, „Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una – Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai iubit pe Mine.” [1005]

„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” În ce mod străluceşte lumina noastră? Influenţa lucrării noastre asupra lumii, va fi afectată într-o mare măsură de atitudinea pe care o vom menţine unul faţă de altul. Când faci public în faţa lumii că există contradicţie între cei care avertizează lumea cu privire la venirea în curând a lui Hristos, ce efect va avea asupra acelora cărora le ducem solia adevărului? Va mări credinţa lor, în lucrarea care ne este încredinţată?

Lumea ne priveşte ca pe un popor, iar duşmanii noştri sunt rapizi în a profita de orice indicaţie că ar exista vreo contradicţie între noi. O soră din Australia, a primit de curând o scrisoare de la sora ei din Michigan, care arată influenţa acestor lucruri. Părinţii acestor fete nu sunt păzitori ai Sabatului, dar au devenit oarecum interesaţi de credinţa noastră atunci când pastorul bisericii lor i-a informat că adventiştii au contradicţii între ei. El a spus că unii susţin o poziţie, iar alţii alta, total opusă faţă de prima. Poporul nu poate cădea de acord cu privire la ceea ce ei au crezut, şi întreaga chestiune se va dovedi a fi o iluzie.

Fratele meu, aceste lucruri nu ar trebui să fie aşa cum sunt. Noi ne expunem slăbiciunea înaintea duşmanilor noştri, atunci când nu există nicio nevoie pentru a proceda astfel. Dacă lucrătorii ar fi fost bărbaţi curajoşi şi consacraţi, acest lucru nu s-ar fi făcut. Inteligenţele cereşti privesc cu uimire la modul în care s-a întors lupta. Cei care ar fi trebuit să stea ca eroi viteji ai credinţei, umăr la umăr, îşi întorc armele de război împotriva propriilor tovarăşi de lucru.

De ce se urmează acest drum? Mi s-a arătat că aceasta se întâmplă din cauză că sentimentele inimii fireşti,  nesupuse harului, au supremaţie. Dacă ar înţelege Cuvântul lui Dumnezeu, oamenii care trăiesc în mijlocul pericolelor din ultimele zile ar sacrifica mai degrabă demnitatea lor, chiar dacă le-ar fi dragă ca şi braţul sau ochiul drept, decât să ignore cele mai clare precepte ale Cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum au făcut. Este un lucru teribil! Este necesară iluminarea Duhului Sfânt. Apoi, lecţiile lui Hristos pentru ucenicii Săi vor avea mai mare greutate decât au avut. [1006]

În capitolul 18 din Matei, este o lecţie importantă pentru noi în acest moment. „În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: ‚Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?’ Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor, şi le-a zis: ‚Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Şi oricine va primi un copilaş ca acesta, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării.” Citiţi acest întreg capitol cu inima smerită şi înmuiată prin pocăinţă şi rugăciune. Înseamnă asta ceva pentru noi?

Atunci Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viaţă veşnică.” „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţa în voi înşivă.  Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.” „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă.” Oh, dacă am ţinem seamă de cuvintele lui Hristos!

„Îngerului Bisericii din Efes, scrie-i: ‚Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur: Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.’” Poporul ales al lui Dumnezeu şi-a pierdut dragostea dintâi. Fără aceasta, toată mărturisirea lor de credinţă nu le va salva sufletul de la moarte. Să presupunem că atenţia ar fi întoarsă de la orice diferenţă de opinie, şi [1007] că am ţine seamă de sfatul Martorului adevărat. Când poporul lui Dumnezeu îşi va smeri sufletul înaintea Lui, căutând fiecare individual Duhul Sfânt, cu toată inima, va fi auzită de pe buze omeneşti o mărturie, aşa cum este cea descrisă în acest verset, „După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.” Feţele vor fi îmbujorate de dragostea lui Dumnezeu; buzele, atinse de foc sfânt, vor spune, „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.”

Păcatul în orice formă, aduce contradicţie şi dezbinare. Afecţiunile au nevoie să fie transformate, trebuie obţinută o experienţă personală a puterii reînnoitoare a lui Hristos. „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.”

Apostolul, vorbind credincioşilor creştini, chemaţi prin harul lui Dumnezeu, spune, „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.” Aici sunt clar precizate condiţiile. Dacă umblăm în lumină, aşa cum El este în lumină, va urma rezultatul sigur: vom avea părtăşie unii cu alţii. Toate geloziile şi invidiile şi bănuielile rele vor fi puse deoparte. Vom trăi ca în faţa lui Dumnezeu. A ajuns ceva atât de obişnuit a îngădui tendinţele noastre ereditare şi înclinaţiile naturale, chiar şi în viaţa religioasă. Acestea nu pot aduce niciodată pace şi dragoste în suflet, pentru că ele întotdeauna ne îndepărtează de Dumnezeu, de lumina Lui. „Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

Atunci când apar diferenţe între fraţi în ceea ce priveşte înţelegerea vreunui punct de adevăr, este o singură regulă biblică de urmat. În duhul blândeţii şi al dragostei pentru Dumnezeu şi a unuia pentru altul, fraţii să se adune împreună şi, după rugăciune serioasă, cu dorinţa sinceră de a cunoaşte voia lui Dumnezeu, să studieze Biblia cu spiritul unui copilaş, pentru a vedea cât de aproape pot fi unul de altul, fără a jertfi altceva decât demnitatea lor egoistă. Ei să-şi dea seama că sunt în prezenţa întregului univers al lui Dumnezeu, care se uită cu adânc interes cum fratele încearcă să privească în ochi pe fratele, pentru a înţelege cuvintele lui [1008] Hristos, ca ei să poată fi împlinitori ai Cuvântului. Când vă amintiţi rugăciunea lui Hristos, ca ucenicii Lui să fie una, aşa cum El a fost una cu Tatăl, puteţi să nu vedeţi cât de atent priveşte întregul cer, spiritul pe care îl manifestaţi unul faţă de altul? Cei care cer să fie mântuiţi prin neprihănirea lui Hristos, caută ei, cu toate capacităţile încredinţate lor, să răspundă la rugăciunea Mântuitorului? Vor întrista ei Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin îngăduirea sentimentelor neconsacrate, luptând pentru supremaţie, şi stând cât mai depărtaţi posibil?

Este nevoie de tactică înţeleaptă la conducerea şi inima lucrării. O mare şi importantă încredere trebuie să fie văzută, ca vrăjmaşilor lui Dumnezeu să nu le fie oferit niciun avantaj prin publicarea unor expresii în detrimentul celor de aceeaşi credinţă preţioasă. Atunci când un lucrător aude pe colegii săi, prezentând vederi care nu se armonizează în toate privinţele cu ideile sale, şi fără a avea o discuţie amabilă pentru a vedea dacă nu pot intra în armonie, publică contradicţiile înaintea lumii într-o manieră cât mai evidentă posibil, el aduce dezonoare lui Dumnezeu şi cauza lui Satana triumfă.

Domnul Isus este dezonorat de fiecare dată când fraţii de aceeaşi credinţă acuză pe altul şi diminuează influenţa unuia dintre solii delegaţi de Dumnezeu. Vrăjmaşii adevărului vor profita cât mai mult de cel mai mic amănunt prin care pot crea suspiciune faţă de oamenii prin care Dumnezeu dă oamenilor lumină. A pune vreun obstacol în calea luminii care vine la oameni, va fi înregistrat ca păcat dureros în ochii lui Dumnezeu. Mai bine ţi-ai pierde mâna dreaptă sau ochiul drept decât să fii găsit în acest tip de lucrare. „Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire.” Nu lăsa ca influenţa harului dat ţie de Dumnezeu pentru a salva sufletele de la ruină, să fie utilizată în slăbirea influenţei altora pe care Domnul îi foloseşte.

Orele solemne, importante care sunt între noi şi judecată, să nu fie folosite în război împotriva credincioşilor. Aceasta este lucrarea lui Satana; el a început-o în cer, şi o continuă cu energie neabătută, de la căderea lui. „Dar dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.” Să nu fie în niciunul din voi o inimă rea şi necredincioasă. A venit [1009] timpul când strigarea străjerului credincios trebuie să fie auzită, strigând celorlalţi străjeri, „Străjerule, mai este mult din noapte”, ca să i se răspundă „Vine dimineaţa, şi este tot noapte.”

Am fost profund impresionată să scriu mai hotărât fraţilor noştri conducători din Battle Creek, pentru că ei sunt în pericol şi nu ştiu asta. Astăzi, când, pentru prima dată, am citit în Review, articolul fratelui A. T. Jones şi articolul tău, în acelaşi ziar, opunându-se poziţiei sale, am putut înţelege mai clar unele lucruri care au fost puse asupra minţii mele. În timpul bolii mele, am avut experienţe preţioase. Isus a părut să fie aproape de mine, şi din nou şi din nou am fost în conversaţie serioasă cu tine. Mi-au fost prezentate pericolele în care te afli. Ţi-am spus, „Frate Smith, Domnul te iubeşte, dar tu nu discerni toate lucrurile în mod clar. Cei care privesc la tine, sunt influenţaţi de poziţia pe care o iei tu; şi, dacă iei o poziţie care nu este corectă, vei conduce pe alţii pe o cale greşită. Noi, ca popor, trebuie să ajungem la o altă stare a vieţii spirituale decât cea la care am ajuns. Toate inteligenţele cereşti sunt la lucru, dar agenţii omeneşti sunt lenţi în a coopera cu ei, pentru a face lucrarea care este necesar să se facă în lumea noastră. Ideile false, care au fost în mare măsură dezvoltate la Minneapolis, nu au fost în întregime dezrădăcinate din unele minţi. Cei care nu au făcut o lucrare profundă de pocăinţă în lumina pe care Dumnezeu a binevoit să o dea poporului Său de atunci încoace, nu vor vedea lucrurile în mod clar, şi vor fi gata să spună că soliile trimise de Dumnezeu, sunt o iluzie.

Vrăjmaşul te face ager pentru a discerne eroarea în cei ale căror opinii, în unele puncte, au fost diferite de ale tale. Te-ai gândit că vezi incoerenţe în A. T. Jones şi E. J. Waggoner şi în cei care erau în armonie cu ei. Fratele meu drag, aceşti bărbaţi sunt oameni; în intensitatea sentimentelor lor, ei pot face greşeli; expresiile lor pot fi uneori mai puternice pentru a impresiona mintea în mod favorabil. Dar te-ai dus tu la aceşti oameni, ca şi conlucrător, ca unul care ai avut o experienţă îndelungată în lucrare, cu sufletul plin de dragostea lui Dumnezeu, simţind durere în inimă pentru că vezi o nuanţă de diferenţă în [1010] opinii şi poziţii, şi le-ai zis: „Fraţilor, noi trebuie să fim o unitate. Hristos S-a rugat ca noi să putem fi una, aşa cum El este una cu Tatăl. Să ne aducem cu toţii ideile la Scripturi. Să punem deoparte prejudecăţile, să fim hotărâţi în a nutri dragoste frăţească, şi în blândeţea şi smerenia minţii, să încercăm să ne privim ochi în ochi.”

Doar puţini au curajul de a face acest lucru, dar aceasta este singura modalitate în felul lui Hristos de a preveni dezbinările. Este lucrarea lui Satana aceea de a provoca înstrăinare. El ştie că aceasta va separa fraţii unii de alţii şi, mai mult decât atât, îi va separa de Dumnezeu. Dacă a existat vreodată un timp în istoria acestui pământ, când acest lucru este o ofensă faţă de Dumnezeu şi primejdie pentru sufletele noastre, timpul acesta este acum. Oh, dacă toţi s-ar trezi să cunoască ce este aproape să vină peste noi, dacă s-ar trezi din somn şi s-ar apropia de Dumnezeu, multe suflete ar fi salvate. Dar sunt mulţi la fel de orbi cum au fost evreii din zilele lui Hristos. Unii dintre cei care au predicat adevărul şi unii care îl mai predică, sunt orbi şi surzi spiritual. Ei nu vor avea niciodată ochii deschişi, ei niciodată nu vor auzi şi nu vor înţelege mai mult decât evreii. Cel care este în orbirea minţii, conduce pe un altul care este, de asemenea, orb. Nu ar fi bine pentru noi, să ne examinăm cu atenţie poziţia personală înaintea lui Dumnezeu, în lumina Cuvântului Său sfânt, şi să ne vedem propria primejdie? Dumnezeu nu Se desparte de poporul Său, dar poporul Său se desparte de Dumnezeu, prin propriile acţiuni. Nu cunosc niciun păcat mai mare în ochii lui Dumnezeu, decât acela de a nutri gelozie şi ură faţă de fraţi, de a întoarce armele de război împotriva lor.

Eu îndrept privirea fraţilor mei, spre Calvar. Vă întreb, Care este valoarea omului? Este Singurul Fiu născut al infinitului Dumnezeu. Este preţul tuturor comorilor cereşti. Şi totuşi, cum tratează oamenii pe un frate care prezintă o vedere care nu este în armonie totală cu înţelegerea lor despre Scripturi. Eu-l se înalţă, apare un spirit aprig şi hotărât. Ei vor pune pe fratele într-o poziţie care îi loveşte influenţa. Dacă Hristos a dat acelui frate o solie de dus, asupra cui va cădea lovitura? Asupra Fiului Dumnezeului infinit. Nu omul, ci Isus Hristos, care a devenit Înlocuitorul şi Garantul acestuia, este Cel care e [1011] blamat şi acuzat. Fraţii voştri nu sunt un gunoi lipsit de valoare, ca să fie priviţi aşa cum au fost priviţi în ultimii ani. În cărţile cerului există înregistrări sumbre care trebuie examinate, despre modul în care s-au purtat unii cu cei cumpăraţi cu sângele lui Hristos.

Te rog, fratele meu, să te apropii de Dumnezeu, şi El se va apropia de tine. Zelul tău, ambiţia ta, să nu fie mai mici decât au fost, ci lasă-le să fie conduse cu înţelepciune. Asupra acelor puncte unde ai greşit în trecut, să fii în gardă împotriva ispitei. De dragul lui Hristos, de dragul sufletului tău, să-ţi fie frică să te aşezi în împrejurări în care vei fi tentat să greşeşti din nou. De fiecare dată când cazi în ispită, devine mai uşor pentru tine să repeţi acelaşi lucru. Atunci când, prin lucrarea lui Dumnezeu, suntem aşezaţi în calea ispitei, Domnul ne va da influenţa specială, plină de har a Duhului Sfânt, pentru a ne întări ca să rezistăm răului; El ne oferă oportunitatea de a întâlni dificultăţi şi obstacole, de a le birui, şi să fim astfel înregistraţi în cărţile cerului ca biruitori. Dar dacă începem războiul împotriva fraţilor noştri, vom merge singuri la luptă. Tatăl luminii nu este cu noi. Dacă luăm cazul în mâinile noastre, avem de luptat în propriile noastre puteri şi vom fi învinşi.

Când Domnul a ales poporul evreu, şi i-a poruncit să nu se unească cu un alt popor, a făcut-o pentru ca ei să nu se strice, ca să le poată fi adusă la cunoştinţă lumina, ca să o dea lumii. A refuzat Domnul să lase lumina Sa să strălucească asupra altor naţiuni? Nu, dar aceste naţiuni idolatre ridicau bariere, interpuneau obstacole, întorcându-se tot mai tare de la lumină; ele s-au adâncit tot mai mult în întunericul moral, şi au ajuns în tot mai mare orbire. O naţiune trebuia să fie făcută depozitarul adevărului sacru, astfel încât să existe cel puţin un canal prin care razele de lumină să poată să strălucească înaintea lumii. Tot aşa, în acest timp, Dumnezeu a încredinţat poporului Său adevărul cel mai sacru; intenţia Lui este ca ei să reverse lumină în mijlocul întunericului care îi înconjoară. [1012]

Creştinismul adevărat, va fi întotdeauna agresiv şi acolo unde există, va trezi duşmănie. Toţi cei care trăiesc o viaţă conştiincioasă, care dau mărturie despre cerinţele lui Dumnezeu, despre răutatea păcatului, şi despre judecata viitoare, vor fi numiţi tulburători ai lui Israel. Cei a căror mărturie trezeşte neliniştea sufletului, ofensează mândria şi stârnesc opoziţie. Ura răului împotriva binelui există şi acum ca şi atunci când, în zilele lui Hristos, mulţimile au strigat, „La moarte cu El!” „Slobozeşte-ne pe Baraba.” Nu există niciun fel de rău în lumea noastră, pe care unii să nu aibă interes în a-l susţine. Răul întotdeauna se războieşte împotriva binelui. Iar noi, deoarece ştim că conflictul cu prinţul întunericului este constant şi cât se poate de serios, să fim uniţi în război. Încetează să te lupţi împotriva celor de credinţa ta. Nimeni să nu îl ajute pe Satana în lucrarea sa. Avem totul de făcut în altă direcţie.

„Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” Să fim cu băgare de seamă la această poruncă. Dacă nu ar fi posibil să fim puternici, Dumnezeu niciodată nu ar fi poruncit aceasta. „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”

Primul lucru înregistrat în istoria Scripturii, după cădere, a fost persecuţia lui Abel. Şi ultimul lucru în profeţia Scripturii, este persecuţia împotriva celor care refuză să primească semnul fiarei. Noi ar trebui să fim ultimii oameni de pe pământ care să permită în cea mai mică măsură, spiritul de persecuţie împotriva celor care duc mesajul lui Dumnezeu în lume. Aceasta este trăsătura cea mai cumplită a lipsei de creştinism care s-a manifestat printre noi, după întâlnirea de la Minneapolis. Cândva, aceasta va fi văzută în adevărata ei lumină, cu toată povara nenorocirii care a rezultat din ea.

O evlavie pasivă, nu va corespunde pentru acest timp; lăsaţi pasivitatea să se manifeste acolo unde este nevoie, în îndelungă răbdare, bunătate şi stăpânire de sine. Dar noi trebuie să ducem o solie hotărâtă de avertizare către lume. Domnul păcii a proclamat astfel lucrarea Sa, „N-am venit să aduc pacea, ci sabia.” [1013]

Răul trebuie să fie înfruntat cu hotărâre, falsitatea şi eroarea trebuie să fie văzute în adevăratul lor caracter; păcatul trebuie să fie denunţat şi mărturia fiecărui credincios în adevăr, trebuie să fie ca a unuia singur. Toate micile voastre diferenţe, care nasc spiritul combativ în rândul fraţilor, sunt mijloacele lui Satana pentru a distrage mintea de la problemele mari şi înfricoşate din faţa noastră. Adevărata pace va veni în rândul poporului lui Dumnezeu atunci când, prin rugăciune zeloasă şi serioasă, pacea falsă care există într-o mare măsură, va fi perturbată. Este de făcut o lucrare serioasă. Acum este momentul să-ţi manifeşti calităţile tale ostăşeşti; lasă poporul Domnului să prezinte un front unit în faţa duşmanilor lui Dumnezeu, ai adevărului şi dreptăţii.

Dumnezeu aşteaptă ca fiecare om să-şi facă datoria. „Voi sunteţi martorii Mei”, zice Domnul. Chemaţi oamenii la pocăinţă. Prezentaţi-le, clar şi distinct, primejdia în care se află; îndreptaţi-i spre Cel care ridică păcatul lumii. Duceţi darul milei şi neprihănirii lui Hristos celor care sunt pierduţi. Mulţi vor respinge mărturia voastră; nu vă puteţi aştepta la altceva, pentru că ei au respins mărturia Fiului lui Dumnezeu. Dar, dacă stăm în Dumnezeu, credincioşi şi drepţi, mărturia noastră va fi ca un ciocan care sparge inimile stâncoase, un foc ce mistuie refugiile minciunilor.

Cei care se află sub influenţa Duhului lui Dumnezeu nu vor fi fanatici, ci calmi, statornici, lipsiţi de extravaganţă. Dar toţi aceia care au avut lumina adevărului strălucind clar şi distinct pe cărarea lor, să fie atenţi la modul în care strigă pace şi linişte. Să fie atenţi la primul pas pentru a suprima soliile adevărului. Să fie atenţi ce influenţă exercită în acest timp.

Cei care pretind a crede adevărurile speciale pentru acest timp trebuie să fie convertiţi şi sfinţiţi prin adevăr. Ca şi creştini, noi suntem făcuţi depozitari ai adevărului sacru şi noi nu trebuie să păstrăm adevărul în curtea exterioară, ci să îl aducem în sanctuarul sufletului. Atunci biserica va avea vitalitatea divină în toate aspectele. Cel slab va fi ca David, şi David ca un înger al Domnului. O întrebare le va absorbi pe toate celelalte – cine  se va apropia cel mai mult de asemănarea cu Hristos? Cine face cel mai mult pentru a aduce suflete la neprihănire? Atunci când aceasta este [1014] ambiţia credincioşilor, disputa s-a încheiat, s-a răspuns rugăciunii lui Hristos.

Când Duhul Sfânt a fost revărsat asupra bisericii timpurii, „Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet.” Spiritul lui Hristos i-a făcut una. Aceasta este roada rămânerii în Hristos. Dar dacă neînţelegerea, invidia, gelozia şi tulburările sunt roadele pe care le purtăm, nu este posibil să fim în Hristos. A ne trage hrana din Viţa vie este acelaşi lucru pe care Hristos îl reprezintă prin a mânca trupul Său şi a bea sângele Lui. Iar dacă ne hrănim din El, vom manifesta spiritul Său.

Isus doreşte în mare măsură să reverse înzestrarea cerească asupra poporului Său. Zi de zi se înalţă rugăciuni spre Dumnezeu pentru împlinirea făgăduinţei, şi niciuna din cele înălţate în credinţă, nu este pierdută. Hristos a urcat în cer, făcând robia roabă, şi a dat daruri oamenilor. Când, după înălţarea lui Hristos, Duhul Sfânt S-a pogorât aşa cum a fost promis, ca vâjâitul unui vânt puternic, umplând tot locul unde erau adunaţi ucenicii, care a fost efectul? Mii de oameni au fost convertiţi într-o zi. Noi am învăţat, am aşteptat, că un înger se va coborî din cer, că pământul va fi luminat de slava lui. Atunci vom vedea un seceriş de suflete similar cu cel înregistrat în ziua Cincizecimii.

Dar acest înger puternic, care vine, nu rosteşte o solie plăcută, dulce, ci cuvintele lui sunt calculate în aşa fel încât să tulbure inimile oamenilor până în adâncimile lor. Acel înger este prezentat ca strigând puternic, cu glas tare: „A căzut, a căzut Babilonul, cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şu urâte.” „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei.” Cooperăm într-adevăr noi, ca agenţi omeneşti, cu instrumentele divine pentru a rosti solia acestui înger puternic, care are să lumineze pământul cu slava lui?

Cât de mare şi răspândită trebuie să fie puterea prinţului răului, care poate fi supusă numai de puterea deosebită a Duhului! Lipsa de loialitate faţă de Dumnezeu, călcările [1015] de lege sub orice formă, s-au răspândit în lumea noastră. Cei care vor să-şi păstreze supunerea faţă de Dumnezeu, care sunt activi în slujirea Sa, devin ţinta fiecărei săgeţi şi arme a iadului. Dacă cei care au avut lumină mare, nu au credinţa şi ascultarea corespunzătoare, se vor strica în curând odată cu apostazia predominantă; un alt spirit îi controlează. Măcar că au fost înălţaţi până la cer prin ocaziile şi privilegiile avute, ei sunt într-o stare mai rea decât cei mai zeloşi susţinători ai erorii.

Sunt mulţi cei care s-au pregătit singuri pentru ineficienţă morală, în marea criză. Ei sunt îndoielnici şi indecişi. Alţii, care nu au avut lumină atât de mare, care niciodată nu s-au identificat cu adevărul, sub influenţa Duhului vor răspunde luminii atunci când aceasta va străluci peste ei. Adevărul care şi-a pierdut puterea asupra celor care au neglijat îndelung învăţătura lui preţioasă, apare frumos şi atractiv celor ce sunt gata să umble în lumină. Duhul pune temelia adevărului în aşa fel încât să trezească conştiinţa pentru a discerne şi a recunoaşte pe singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis. Oamenii se văd ca şi călcători ai legii lui Dumnezeu. Prin credinţă, ei privesc iubirea infinită a lui Dumnezeu în dăruirea lui Isus, lumii noastre. Prin credinţă ei văd ştearsă sentinţa de condamnare şi văd numele lor înregistrate în cartea vieţii. Ei văd haina neprihănirii lui Hristos, care le este prezentată, pregătindu-i pentru locuinţele de sus ca să poată sta fără pată înaintea Tatălui. Acestea sunt lucrurile lui Hristos pe care mintea le pătrunde şi care sunt o hrană pentru suflet.

În mijlocul confuziei create de doctrinele înşelătoare, Duhul lui Dumnezeu va fi o călăuză şi un scut pentru cei care nu s-au  opus dovezilor adevărului. El aduce la tăcere orice altă voce decât cea care vine de la El, care este adevărul şi viaţa. Dumnezeu dă fiecărui suflet ocazia de a auzi glasul Adevăratului Păstor, de a primi cunoaşterea de Dumnezeu şi de Mântuitorul nostru. Când inima primeşte acest adevăr ca pe o comoară preţioasă, Hristos, nădejdea slavei, ia chip înăuntru, în timp ce întregul univers ceresc exclamă: Amin! Amin! [1016]

Avem nevoie absolută de puterea regeneratoare a Duhului Sfânt. Nu avem timp să ne sfătuim cu carnea şi sângele. Puterea lui Satana este aparent în supremaţie, el caută să întoarcă toate lucrurile din lume în scopul lui, să umple fiinţele omeneşti cu spiritul şi natura lui. Conflictul va fi groaznic. Minţile şi inimile oamenilor par a fi supraîncărcate cu ostilitate împotriva revelaţiei divine; pasiunile sunt stârnite în invidie faţă de puritatea, sfinţenia şi devotamentul faţă de Dumnezeu şi de cerinţele Sale; voinţa este împietrită ca şi granitul împotriva a tot ce se numeşte Dumnezeu sau ceea ce este vrednic de  închinare. Confederaţia agenţilor satanici, unită cu oamenii răi, sunt instrumente ale nedreptăţii, care îşi aruncă întreaga forţă în bătălie, răul împotriva binelui.

Avem nevoie de iluminarea divină. Fiecare individ se luptă pentru a deveni un centru de influenţă; şi până când Dumnezeu nu va lucra pentru poporul Său, ei nu vor vedea că subordonarea faţă de Dumnezeu este unica siguranţă pentru orice suflet. Harul Său transformator pus peste inimile oamenilor, va conduce la o unitate care nu a fost încă realizată; pentru că toţi cei care sunt cuprinşi în Hristos, vor fi în armonie unii cu ceilalţi. Duhul Sfânt va crea unitatea.

„El Mă va proslăvi.” „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” Duhul Sfânt proslăveşte pe Dumnezeu prin faptul că dezvăluie în aşa fel caracterul Său poporului Său, încât El devine obiectul afecţiunii lor supreme, şi prin faptul că face să se manifeste caracterul Lui în ei. Aceştia văd cu claritate că nu a existat niciodată vreo neprihănire în afară de a Sa, şi nicio desăvârşire în lume, în afara celei care provine de la El. Când Duhul a fost revărsat de sus, biserica a fost inundată de lumină, dar Hristos a fost sursa luminii; numele Lui a fost pe fiecare limbă, dragostea Sa a umplut fiecare inimă. Aşa va fi atunci când îngerul care coboară din cer, având putere mare, va lumina tot pământul cu slava Lui. Fie ca Domnul să-Şi ajute poporul ca ei să vadă şi să înţeleagă ce este adevărul. [1017]