Scrisoarea 2a, 1892 - Către F.E. Belden și soția sa

Scrisoarea 2a, 1892 - Către F.E. Belden și soția sa

Scrisoarea 2a, 1892
5 noiembrie 1892,
Adelaide,
Australia de Sud

CĂTRE F.E. BELDEN ŞI SOŢIA SA
UN  APEL  LA  PREDARE; ÎMPOTRIVIREA  FAŢĂ  DE  DUHUL  SFÂNT  LA  MINNEAPOLIS

 

Inima mea este foarte iubitoare faţă de voi, dar mă tem că vrăjmaşul are puterea de a vă face să înţelegeţi greşit ceea ce am fost îndemnată să vă spun. Cu toate acestea, nu îndrăznesc să tac. Vă iubesc pe amândoi, deşi, cu tristeţe spun asta, nu am acel sentiment de armonie cu voi pe care aş fi atât de mulţumită să-l am. Eu nu pot să vă spun, „Pace, pace”, atunci când din timp în timp Domnul îmi prezintă primejdiile voastre. Voi aţi avut lumină; aţi fost binecuvântaţi de Domnul cu oportunităţi neobişnuite de a primi lumina şi de a obţine o experienţă bogată în lucrurile spirituale. Ştiu că Domnul ar fi bucuros să vă vadă pe amândoi tăgăduindu-vă eu-l, consacraţi slujirii Lui, cu un scop ferm şi un zel hotărât pentru a face lucrarea Stăpânului vostru. M-aş simţi tristă să vă văd despărţiţi de cauza şi lucrarea lui Dumnezeu. Dar nu aş vrea să ocupaţi poziţia voastră prezentă de mare responsabilitate, fără să ajungeţi să înţelegeţi mai bine relaţia voastră faţă de Dumnezeu şi cerinţele Sale faţă de voi, şi relaţia voastră faţă de semeni.

Dragi copii, dacă aş putea să scriu, prin harul lui Dumnezeu, cuvintele care v-ar face să vedeţi starea voastră adevărată şi să căutaţi pe Domnul cu toată inima voastră, aş fi cea mai fericită. Nu este dorinţa inimii mele să vă rănesc sau să vă jignesc, ci să vă refac şi să vă vindec. De câteva zile am fost încurajată. Am avut o conversaţie serioasă cu tine, Frank, iar tu nu te-ai ridicat [1063] împotriva mea; inima ta a fost atinsă. Am spus, Ştii că ai fost o piedică în calea lui Hattie? Tu ai fost neprihănit în ochii tăi şi nu te-ai apropiat de inima ei, cu un simţământ tandru, ca ea să se poată lega în mod vădit de Hristos, mărturisindu-L în mod deschis. Oh, lucrurile ar fi putut fi atât de diferite de ani de zile! În loc de a învăţa blândeţea lui Hristos şi smerenia inimii, tu ai crescut în stima de sine şi în propria-ţi importanţă. Egoismul a fost împletit în toate eforturile tale. Acesta a stricat lucrarea ta şi va ruina sufletul tău dacă nu schimbi această ordine de lucruri, în mod hotărât şi ferm.

Niciunul dintre cei care s-au înrolat pentru a sluji lui Dumnezeu, nu va fi scutit de ispită. Satana va spune, „Nu te lăsa dus de orice idei ciudate. Nu munci ca un sclav, dacă nu eşti bine plătit pentru asta.” Fiecare om este ispitit aşa cum a fost Hristos, atunci când I-au fost oferite împărăţiile lumii, cu condiţia să Se plece înaintea lui Satana. Nu ţi-ai sacrificat într-o mare măsură, interesele spirituale şi veşnice, pentru lucrurile lumeşti, vremelnice? Cât de apropiată a fost lucrarea şi cauza lui Dumnezeu, de sufletul tău? Nu a fost jertfirea ta pentru Isus foarte mică?

Tu ai o altă viaţă de susţinut, decât aceea care se hrăneşte cu pâine temporală. Ai un suflet la care să priveşti cu atenţie, ca nu cumva să fie pierdut pentru totdeauna. Tu trebuie să primeşti orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, care este pâinea şi apa vieţii. Isus numeşte acest cuvânt, trupul şi sângele Său. „Ferice de oricine se teme de Domnul, şi umblă pe căile Lui! Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, eşti fericit şi-ţi merge bine.” (Ps. 128:1,2) [1064]

Acestea sunt condiţiile pe care Domnul vi le oferă, dragii mei copii. Vreţi să le acceptaţi? Caracterul creştinismului este în mod profund practic. „Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.” (1 Cor. 4:20). El poartă prerogativele divine. Religia practică nu pune deoparte adevărurile din Biblie ca fiind prea sublime pentru viaţa de zi cu zi. Principiile ei trebuie să ne controleze în toate lucrurile mici, la fel ca şi în lucrurile mari ale vieţii, furnizând motivul pentru o vieţuire înaltă şi sfântă. Viaţa lui Hristos trebuie să fie exemplul nostru.

De dincolo de apele imense ale Pacificului, eu strig către voi, Priviţi şi trăiţi. Priviţi liniştit, în mod constant, cu seriozitate, la Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Sfinţirea sufletului se realizează privindu-L neabătut, prin credinţă, ca Singurul Fiul născut al lui Dumnezeu, plin de har şi de adevăr. Puterea adevărului este aceea care va transforma inima şi caracterul. Efectul ei nu este ca o pată de culoare aici şi alta dincolo, pe pânză; întregul caracter trebuie să fie transformat; chipul lui Hristos trebuie să fie descoperit în cuvinte şi fapte. O nouă natură este împărtăşită. Omul este reînnoit după chipul lui Hristos, în neprihănire şi adevărată sfinţenie.

Oh, dacă am fi acţionat măcar în conformitate cu lumina care luminează calea noastră, am fi fost mult mai departe decât suntem astăzi în înţelegerea spirituală şi în închinarea adevărată a inimii. Mulţi sunt în starea reprezentată de fecioarele nechibzuite, care au avut lămpi, dar nu au avut ulei pentru a reumple lămpile şi a le ţine aprinse şi luminoase, gata pentru a întâmpina Mirele. Harul lui Hristos este esenţial în fiecare zi, în fiecare oră. Fără ca acesta să fie cu noi continuu, inconsecvenţele inimii fireşti vor apărea şi viaţa [1065] va fi o slujire împărţită. Caracterul trebuie să fie plin de har şi de adevăr. Ori de câte ori religia lui Hristos lucrează, ea va lumina şi va îndulci fiecare detaliu al vieţii, mai mult decât cu o bucurie pământească şi mai mult decât cu pacea pământească.

Dragii mei copii, eu vă iubesc pentru că Hristos vă iubeşte. Aţi fost cumpăraţi cu un preţ foarte mare. Tot ce sunteţi şi tot ce aveţi – timp, talente, putere, minte, totul – a fost răscumpărat prin sângele lui Hristos, pentru a-I aduce cea mai înaltă slujire. Domnul nu poate accepta mai puţin decât consacrarea completă, ascultarea întreagă, de bunăvoie. Frank, dragul meu nepot, puterea principiilor pe care le mărturiseşti, a fost prea des neutralizată prin practica ta. Iuţimea temperamentului tău şi amărăciunea sentimentelor, te ţin departe de ceea ce este bine. Domnul poate să te binecuvânteze numai dacă vii la El cu inima smerită, mărturisindu-ţi greşelile şi păcatele.

Dacă vei fi luminat de Duhul Sfânt, vei vedea toată răutatea de la Minneapolis, aşa cum este ea, aşa cum o vede Dumnezeu. Dacă nu te mai văd în această lume, să fii sigur că iert durerea, suferinţa şi povara pe care ai adus-o sufletului meu, fără niciun motiv. Dar de dragul sufletului tău, de dragul Celui care a murit pentru tine, vreau să vezi şi să-ţi mărturiseşti greşelile. Tu te-ai unit cu cei care s-au opus Duhului lui Dumnezeu. Ai avut toate dovezile necesare că Domnul lucra prin fraţii Jones şi Waggoner, dar nu ai primit lumina; judecând după sentimentele îngăduite, după cuvintele rostite împotriva adevărului, tu nu te-ai simţit gata să mărturiseşti că ai greşit, că aceşti oameni au avut o solie de la Dumnezeu, şi că tu ai tratat uşor atât solia cât şi a solii. [1066]

Niciodată înainte n-am văzut în rândul poporului nostru, o asemenea autoamăgire fermă şi un refuz de a accepta şi de a recunoaşte lumina, aşa cum s-a manifestat la Minneapolis.  Mi-a fost arătat că niciunul dintre cei care au întreţinut spiritul manifestat la acea reuniune, nu va mai avea lumină clară pentru a discerne inestimabila valoare a adevărului trimis din cer, până când nu-şi umilesc mândria şi până nu mărturisesc că nu au fost conduşi de către Duhul lui Dumnezeu, ci că minţile şi inimile lor au fost pline de prejudecăţi. Domnul a dorit să Se apropie de ei, să-i binecuvânteze şi să-i vindece de lunecarea lor de la credinţă, dar nu au ascultat. Ei au acţionat sub acelaşi spirit care i-a inspirat pe Core, Datan şi Abiram. Bărbaţii aceia din Israel au fost hotărâţi să se opună tuturor dovezilor care le dovedeau că au greşit, şi au mers mai departe pe drumul nemulţumirii lor, până când mulţi au fost atraşi să se unească cu ei.

Cine au fost aceştia? Nu cei slabi, ignoranţi, nu cei nepricepuţi. În această răzvrătire au fost atraşi două sute cincizeci de căpetenii cunoscute în adunare, oameni cu nume. Ce mărturiseau ei? „Toată adunarea, toţi sunt sfinţi, şi Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicaţi voi mai presus de adunarea Domnului?” (Num. 16:3). Atunci când Core şi însoţitorii săi au pierit sub judecata lui Dumnezeu, oamenii pe care i-au înşelat nu au văzut mâna Domnului în această minune. A doua zi dimineaţa, întreaga adunare l-a învinuit pe Moise şi Aaron, „Voi aţi omorât pe poporul Domnului!” (versetul 41); ciuma a venit asupra adunării şi mai mult de paisprezece mii de oameni au pierit.

Când mi-am propus să plec de la Minneapolis, îngerul Domnului m-a ţinut şi a spus: „Nu aşa, Dumnezeu are o lucrare pentru tine de făcut în acest loc. Poporul [1067] acţionează potrivit rebeliunii lui Core, Datan şi Abiram. Te-am aşezat în poziţia potrivită, pe care cei care nu sunt în lumină nu o vor recunoaşte, ei nu vor băga în seamă mărturia ta, dar Eu voi fi cu tine; harul şi puterea Mea te vor sprijini. Nu pe tine te dispreţuiesc ei, ci solii şi solia pe care Eu am trimis-o poporului Meu. Ei au arătat dispreţ pentru cuvântul Domnului. Satana a orbit ochii lor şi le-a pervertit judecata; dacă nu se pocăieşte fiecare suflet de acest păcat, de această independenţă nesfântă care insultă Duhul lui Dumnezeu, ei vor umbla în întuneric. Voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu se pocăiesc şi dacă nu se convertesc, ca să-i vindec. Ei şi-au întunecat vederea spirituală. Ei nu au vrut ca Dumnezeu să-Şi manifeste Duhul Său şi puterea Lui, pentru că au un spirit batjocoritor şi de dezgust faţă de cuvântul Meu. Frivolitatea, neseriozitatea, amuzamentul şi glumele, sunt zilnic practicate. Ei nu şi-au pus inimile să Mă caute. Ei umblă în lumina aprinsă de ei şi dacă nu se pocăiesc, vor fi cuprinşi de dureri. Aşa zice Domnul: Stai la postul datoriei tale, pentru că Eu sunt cu tine, nu te voi lăsa şi nici nu te voi părăsi.” Nu am îndrăznit să nu ţin seama de aceste cuvinte de la Dumnezeu.

Lumina a strălucit în Battle Creek în raze clare, luminoase, dar care dintre cei care au luat parte la adunarea de la Minneapolis, au venit la lumină şi au primit comorile bogate ale adevărului, pe care Domnul le-a trimis din cer? Cine a ţinut pasul la pas cu Conducătorul, cu Isus Hristos? Cine a mărturisit complet zelul greşit, orbirea, invidia, bănuielile [1068] rele, şi sfidarea adevărului? Niciunul, şi din cauza neglijenţei lor îndelungi de a recunoaşte lumina, au rămas cu mult în urmă; ei nu au crescut în harul şi cunoaşterea lui Hristos Isus, Domnul nostru. Ei nu au primit harul necesar pe care l-ar fi putut avea, şi care i-ar fi făcut oameni puternici în experienţa religioasă.

Poziţia adoptată la Minneapolis a fost aparent un obstacol de netrecut care, într-o mare măsură, i-a aşezat în aceeaşi poziţie cu a celor îndoielnici, a celor care pun întrebări, a celor care resping adevărul şi puterea lui Dumnezeu. Atunci când va veni o altă criză, cei care au rezistat atât de mult dovezilor aduse, vor fi încercaţi din nou în punctele în care au eşuat în mod atât de vădit, şi va fi greu pentru ei să primească ceea ce este de la Dumnezeu şi să refuze ceea ce este din partea puterilor întunericului. De aceea, unica lor siguranţă este aceea de a umbla în umilinţă, făcând drumuri drepte pentru picioarele lor, ca nu cumva cei şchiopi să fie întorşi din drum. Se vede cine suntem după cei cu care ne însoţim; cu oameni care umblă cu Dumnezeu, care cred şi se încred în El, sau cu oameni care urmează presupusa lor înţelepciune, umblând în lumina aprinsă de ei.

Timpul, grija şi lucrarea necesară pentru a contracara influenţa celor care au lucrat împotriva adevărului, a fost o pierdere teribilă, pentru că noi am fi fost mult mai avansaţi în cunoaşterea spirituală, şi multe, multe suflete puteau [1069] fi adăugate bisericii, dacă cei care ar fi trebuit să umble în lumină, ar fi căutat să cunoască pe Domnul, ca să ştie că înaintarea Lui este pregătită ca zorii dimineţii. Dar când atât de multă lucrare trebuie să fie consumată chiar în biserică, pentru a contracara influenţa celor din lucrare care au stat ca un perete de granit împotriva adevărului trimis de Dumnezeu poporului Său, lumea este lăsată în întunericul pe măsură.

Dumnezeu a vrut ca străjerii să-şi înalţe glasul, şi cu vocile unite, să trimită mai departe o solie hotărâtă, dând trâmbiţei un sunet clar, ca oamenii să sară la postul datoriei lor şi să-şi facă partea în marea lucrare. Atunci, lumina puternică, clară a celuilalt înger care coboară din cer având putere mare, ar fi umplut pământul cu slava sa. Noi suntem rămaşi în urmă cu ani de zile, iar cei ce au stat în orbire şi au împiedicat avansarea tocmai a soliei despre care Dumnezeu a plănuit să plece de la adunarea de la Minneapolis ca lumina unei lămpi care arde, au nevoie să-şi umilească inimile înaintea lui Dumnezeu, să vadă şi să înţeleagă cum a fost împiedicată lucrarea prin orbirea minţii şi prin împietrirea inimii lor.

Ore întregi au fost petrecute despicând firul în patru asupra lucrurilor de mică importanţă, ocazii de aur au fost risipite, în timp ce solii cereşti erau întristaţi, neliniştiţi de întârziere. S-a apreciat atât de puţin valoarea Duhului Sfânt, sau necesitatea ca fiecare suflet să-L primească! Cei care primesc înzestrarea cerească vor merge mai departe, îmbrăcaţi cu armura neprihănirii, pentru a lupta pentru Dumnezeu. Ei vor respecta conducerea Domnului şi vor fi umpluţi cu recunoştinţă faţă de El, pentru mila Lui. Dar în multe, multe locuri, şi în multe, multe ocazii, s-ar putea spune sincer ca şi în timpul lui Hristos [1070] despre cei care mărturisesc a fi poporul lui Dumnezeu, că nu se pot face multe minuni din pricina necredinţei lor. Mulţi dintre cei legaţi în lanţurile întunericului, sunt respectaţi deoarece Dumnezeu i-a folosit, iar necredinţa lor a trezit îndoieli şi prejudecăţi împotriva soliei adevărului pe care îngerii din ceruri doreau să o comunice prin agenţi omeneşti – îndreptăţirea prin credinţă, neprihănirea lui Hristos.

Acum, dragii mei copii, am schiţat doar a zecea parte din ceea ce ştiu a fi adevărat în ce priveşte aceste chestiuni. Vi le-am prezentat. Aş vrea ca voi să vă predaţi acum în faţa lui Dumnezeu. Vă iubesc prea mult pe amândoi, pentru a vă flata. Frank, tu ai fi putut să o ajuţi pe Hattie în multe feluri, dacă ai fi stat în lumina clară, dar tu ai umblat în întuneric. Când mândria va muri, când eu-l va fi răstignit, atunci Isus va intra şi va lua în stăpânire inima şi sufletul. Aş vrea să faceţi o lucrare sigură pentru veşnicie. Nu aveţi timp de pierdut. Anii au trecut, şi voi nu sunteţi gata să muriţi, şi fără o schimbare hotărâtă, nu sunteţi pregătiţi să trăiţi şi să slăviţi pe Dumnezeu. Nu mai căutaţi să aveţi calea voastră, să urmaţi mintea şi judecata voastră, ci puneţi-vă mâna în mâna lui Hristos şi spuneţi, Condu-mă, călăuzeşte-mă.

Influenţa fratelui Eldridge asupra ta, nu a fost în regulă, în unele lucruri. Influenţa ta în privinţa lui, putea fi mai mult spre binele lui şi spre slava lui Dumnezeu, decât a fost. Dar trecutul, cu povara înregistrării sale, a trecut în veşnicie; acum, în pocăinţă, mărturisire şi convertire la Dumnezeu, în supunere copilărească şi ascultare faţă de voia Lui, este singura ta speranţă de mântuire. Sunt foarte serioasă. Nu am putut schimba nicio iotă sau o frântură din adevăr, pentru a te mulţumi sau a te face prietenul meu cel mai bun. Nu; este o chestiune de viaţă sau moarte [1071] pentru tine. Nu este timp pentru a ne juca cu realităţile veşnice. Noi trebuie să fim salvaţi în felul lui Dumnezeu, aşa cum l-a prezentat în Cuvântul Său, altfel, nu putem fi mântuiţi nicidecum. Noi trebuie să fim curaţi, cu toată inima, fermi în principiu, ca o stâncă. Isus a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Mulţumesc lui Dumnezeu, Oh, mulţumesc Lui cu inima şi glasul meu, că El este încă Mântuitorul nostru milos, gata să ierte păcatul şi prin sângele Său să ne curăţească de orice pată pe care păcatul l-a făcut. Vă scriu cu dragoste.

(Semnat) Mătuşa Ellen [1072]