Scrisoarea 3, 1889 - Către R.A. Underwood

Scrisoarea 3, 1889 - Către R.A. Underwood

Scrisoarea 3, 1889
Washington, D.C., 26 ianuarie 1889

 

CĂTRE R.A. UNDERWOOD

 

Iubite frate Underwood,

Am ajuns aici în seara trecută. Din anumite motive, Willie nu a putut să ne însoţească. El vine astăzi. Sora Bolton m-a însoţit.

Îi mulţumesc Tatălui meu ceresc pentru că mi-a dat sănătate, dar mai mult decât pentru orice altceva, îi mulţumesc slăvitului Mângâietor pentru pacea, odihna şi iubirea Sa pe care mi le-a pus în inimă.

Când am ajuns la misiune, am găsit două scrisori, una de la tine şi una de la fratele ----, în legătură cu venirea noastră la Ohio. Fratele meu, tu înţelegi bine poziţia pe care o ai faţă de mine şi faţă de lucrarea mea din timpul conferinţei de la Minneapolis. Ideile şi vederile mele în ce priveşte starea de lucruri existentă printre fraţii noştri predicatori, nu s-au schimbat. Mărturia pe care am dat-o la acea conferinţă, este aceeaşi mărturie pe care am dat-o şi înainte şi după conferinţă. Domnul mi-a împărtăşit atunci din Spiritul Său într-un fel special, dar nu am avut nici o îndoială în legătură cu datoria de a vă transmite solia pe care am transmis-o. Voi, însă, nu aţi recunoscut vocea adevăratului Păstor care vorbea prin slujitorii Săi. Din nou şi din nou mi-am dat mărturia înaintea celor adunaţi, clar şi cu putere, dar mărturia nu a fost primită. Când am venit la Battle Creek, am repetat aceeaşi mărturie în prezenţa fratelui Butler, dar aici nu a fost nici unul care să aibă curajul să stea alături de mine [251] şi să-l ajute pe fr. Butler să vadă că el, ca şi alţii, au adoptat poziţii greşite şi au înţeles rău cuvintele mele şi că au idei false în legătură cu poziţia şi lucrarea mea. Prejudecata fratelui Butler a fost şi mai mare după ce a auzit tot felul de relatări din partea fraţilor noştri predicatori despre conferinţa de la Minneapolis. Fr. Butler mi-a pus problema în faţă printr-o scrisoare, în care declara că atitudinea pe care am avut-o la conferinţă aproape că a frânt inimile unora dintre fraţii noştri predicatori care au participat la conferinţă.

Nu vreau să dau alte detalii, însă trebuie să ştii că nu mi-am schimbat ideile şi nici poziţia. Felul în care văd lucrurile ţi l-am arătat clar la Minneapolis. Sunt neschimbată în gândire, în spirit şi în credinţă. Din cauza ideilor care au fost dezvoltate şi care au predominat, fiind transmise prin scrisori de la conferinţă şi prin declaraţii ulterioare, mi-am povestit experienţa şi lucrarea din ultimii patruzeci şi cinci de ani, înaintea voastră, la Minneapolis şi la Battle Creek. Dar, dacă unii dintre fraţii mei mă văd în lumina în care mă văd, şi consideră că judecata mea nu are mai multă valoare  decât cea a oricărui om, decât cea a unuia care nu a fost chemat la aşa o lucrare specială, dacă ei consideră că sunt sub influenţa fiului meu Willie sau a altora, de ce o mai chemaţi pe sora White să ia parte la taberele voastre sau la adunări speciale? Nu pot veni. Nu vă pot face nici un bine, şi nu aş face altceva decât să tratez uşuratic responsabilităţile sacre pe care le-a pus Domnul peste mine.

Nu mi-ai spus nici un cuvânt care să dea de înţeles [252] că poziţia ta sau sentimentele tale s-au schimbat, sau că m-ai vedea pe mine sau lucrarea mea într-o altă lumină. Dacă aş răspunde chemării şi aş veni, iar ideile mele nu s-ar armoniza cu ideile voastre, sfatul meu nu s-ar potrivi cu sfaturile voastre, nu s-ar trezi din nou acelaşi spirit  şi atitudine manifestate la Minneapolis? Dacă ne-am potrivi în idei şi ar înainta lucrarea pe care aţi dori cu sinceritate să o facem, mărturiile sorei White ar fi de mare folos. Dacă Domnul îmi va da cea mai mică dovadă că vrea să vin la voi, voi veni cu bucurie, pentru că a face voia Lui cea sfântă este pentru mine mai mult decât mâncarea şi băutura. Dar nu văd cum Domnul va fi slăvit, dacă voi face aşa. Aţi făcut vreun efort pentru a corecta înţelegerea greşită a fratelui Butler, pe care o are datorită ideilor false pe care i le-aţi prezentat, tu şi alţii, în legătură cu lucrarea mea? Cred că fraţii mei au de făcut o lucrare înainte să se aştepte ca Domnul să le dea lumină prin sora White, căci au neglijat mărturia ei şi au arătat dispreţ faţă de lucrarea pe care i-a dat-o Domnul să o facă. Am o lucrare de făcut, pentru cei ce vor să fie ajutaţi chiar dacă lumina dată nu se armonizează cu ideile lor. Ei vor recunoaşte lumina de la Dumnezeu, pentru că au roadele lucrării pe care Domnul a binevoit să o facă prin unealta Lui umilă în ultimii patruzeci şi cinci de ani. Ei recunosc că lucrarea aceasta este de la Dumnezeu, de aceea sunt dispuşi să fie corectaţi în ideile lor şi sunt gata să-şi schimbe purtarea. Dar cei ce vor să-şi păstreze [253] ideile şi ţin la ele şi,  din cauză că sunt corectaţi ajung la concluzia că sora White este influenţată să se poarte într-un anume fel care nu este în armonie cu ideile lor, care se simt liberi să-şi pronunţe judecata faţă de mărturia ei din cauză că le condamnă ideile şi le corectează greşelile, nu au nici un beneficiu. Nu consider că astfel de prieteni ar fi  de ajutor în situaţii grele, îndeosebi în timp de criză.

Acum ştii ce gândesc. Nu vreau să fac lucrarea lui Dumnezeu de mântuială. Vreau să ştiu care îmi este datoria şi să acţionez în armonie cu Spiritul lui Dumnezeu.

Ca să stau să-i învăţ şi să-i sfătuiesc pe fraţii mei care nu au încredere în judecata şi în sfatul meu, pentru mine ar fi o risipă de timp şi de energie. Lăsaţi-mă să lucrez cu cei ce nu au fost stricaţi din cauza prejudecăţilor şi a necredinţei, care nu au luat poziţii hotărâte ca să facă fără efect cuvintele care ştiu că mi-au fost date de Dumnezeu pentru binele lor. Cu lucrarea lui Dumnezeu nu se glumeşte. Nu este şi da şi nu. Este da şi amin în Isus Hristos. Nu vreau să mă supun  unei experienţe asemănătoare celei de la Minneapolis, decât dacă Domnul îmi dă de înţeles că este de datoria mea să o fac. Nu mi-am schimbat ideile şi spiritul de atunci încoace. Tu ţi le-ai schimbat? Dacă da, fă-mi plăcerea şi spune-mi. Nu ştiu ce mărturie ar putea să-mi dea Domnul pentru tine, dar voi vorbi cuvintele pe care mi le dă Domnul, căci nu sunt a mea însămi, ci sunt sub controlul Stăpânului meu, Isus Hristos. Cuvintele pe care mi le-a dat să le rostesc la Minneapolis,[254] le voi rosti fie că place, fie că displace. Adeseori nu mă gândesc dinainte să spun ceea ce spun atunci când vorbesc înaintea poporului. Dumnezeu poate să-mi dea cuvinte de mustrare, de avertizare, sau de încurajare, după cum vede El de cuviinţă, pentru binele sufletelor. Voi rosti cuvintele acestea, şi poate că ele vor tăia calea fraţilor mei pe care îi iubesc şi îi respect cu sinceritate şi în adevăr. Mă aştept ca cuvintele mele să fie distorsionate şi înţelese greşit de cei necredincioşi, fără să fie o surpriză pentru mine. Dar ca fraţii mei, care cunosc misiunea şi lucrarea mea, să trateze uşuratic solia pe care mi-a dat-o Domnul să o transmit, aceasta mâhneşte Spiritul Său, iar pe mine mă descurajează. Să scoată pasajele care le plac lor din mărturii, pe care construiesc pentru a-şi justifica felul lor de acţiune, dând impresia că acceptă acele pasaje ca pe vocea lui Dumnezeu, iar apoi când se ivesc alte mărturii care aduc dezaprobarea asupra căilor lor, când se rostesc cuvinte care nu coincid cu opiniile lor şi cu judecata lor, să îl dezonoreze pe Dumnezeu afirmând: „O, aşa ceva nu pot să accept – este doar părerea sorei White, şi nu este mai bună decât părerea mea sau a altcuiva. Astfel de lucruri Îl dezonorează pe Dumnezeu şi mâhnesc Spiritul Său.

Calea mea este blocată de către fraţii mei. Nu pot ajunge la cei la care vrea să ajungă Dumnezeu şi să-i ajute. Când fraţii mei îmi vor spune că au acţionat după o idee greşită în ce mă priveşte pe mine şi lucrarea mea, când vor încerca, în temere de Dumnezeu, să repare ceea ce au făcut dinainte să vină la Minneapolis şi fac de atunci încoace,[255] când vor arăta respect şi onoare faţă de lucrarea Spiritului lui Dumnezeu prin oricine alege El să lucreze, atunci lucrarea mea va fi limpede şi voi face orice mi se cere. Dar nu trebuie să acţionez orbeşte şi în incertitudine, ci cu inteligenţă. Acum îmi înţelegi poziţia, şi nădăjduiesc că vei îndrepta lucrurile strâmbe, şi vei vedea limpede. Să lăsăm aceasta acum.

Cu multă pace în Dumnezeu, rămân sora ta în Hristos,

 

                                                           (semnat) Ellen G. White [256]