Scrisoarea 32, 1891 - Către J.S. Washburn şi soţia

Scrisoarea 32, 1891 - Către J.S. Washburn şi soţia

Scrisoarea 32, 1891
Battle Creek, Mich.,
joi, 8 ianuarie 1891

CĂTRE J.S. WASHBURN ŞI SOŢIA

 

Iubite frate şi soră (J. S.) Washburn,

Am primit scrisoarea fratelui Washburn alaltăieri, şi de atunci am avut foarte mult de lucru. Am avut o călătorie plăcută de la Washington până aici. Am avut de suferit din cauza căldurii şi din cauza unor tulburări ale inimii, dar mult mai puţin decât mă aşteptam. Am plecat din vagonul de dormit înainte să ajungem la Toledo, unde am avut de aşteptat cam patruzeci de minute. În timpul acela am obţinut ceva cald de băut şi ceva biscuiţi, cu care ne-am înviorat. Am ajuns la Battle Creek pe la ora trei (marți, 30 dec.) unde i-am găsit pe toţi bine şi bucuroşi să ne vadă.

Am aflat că în Sabat (27 dec.) au avut o adunare frumoasă, similară cu cea pe care am avut-o la Brooklyn, Danvers şi Washington. Aproape toată adunarea s-a dus în faţă pentru rugăciune, şi printre ei au fost şi fraţii Prescott şi Smith. A fost citit articolul din Extra din Review and Herald (23 dec., 1890), şi toţi au mărturisit că puterea lui Dumnezeu a însoţit citirea articolului. Ei spun că articolul a făcut o impresie profundă. Fratele Olsen a făcut câteva remarci, invitându-i să se gândească de ce puterea lui Dumnezeu însoţea prezentarea înaintea lor a mărturiei către biserici prin acel articol, deşi persoana care îl scrisese nu era prezentă. Le-a cerut să se gândească bine la acest lucru. Nu cumva era Spiritul lui Dumnezeu cel care le vorbea cu glasul Lui inconfundabil, apărând astfel mărturiile şi lucrarea pe care o aşezase asupra sorei White? Profesorul Prescott a făcut o mărturisire legat de Minneapolis, ceea ce a lăsat o impresie adâncă. El a plâns mult. Fratele Smith a spus că mărturia se referea la el; a spus că a simţit că îi este adresată lui, dar s-a oprit acolo şi nu a mers mai departe. Ambii însă au luat poziţia unora care vor să se pocăiască şi să caute pe Domnul. [850]

Au spus că niciodată nu au avut o aşa adunare la Battle Creek, şi totuşi lucrarea trebuie dusă înainte, căci de abia a fost începută. Fratele Olsen a avut anumite întâlniri programate la care trebuia să participe, iar fratele Loughborough a avut o întâlnire căreia trebuia să îi răspundă. Profesor Prescott s-a dus în Oregon pentru a-i ajuta să-şi aleagă locul pentru şcoală. Fratele Webber, un alt lucrător, s-a dus să ajute o altă biserică. Domnul  m-a trimis aici, cred din tot sufletul, şi apăsarea care îmi ameninţa inima nu m-a mai supărat deloc după ce am ajuns la Battle Creek.

Marţi noaptea (30 dec.) am petrecut-o într-o agonie sufletească, aşa încât nu am putut să dorm. Cazul fratelui Smith mă apăsa greu. Eu lucrasem cu el, luptasem cu Dumnezeu pentru el, şi nu pot înceta să strig înaintea lui Dumnezeu.

Vineri seara (2 ian.) mi s-a cerut să vorbesc; sala era plină, şi am relatat ceva din felul în care a lucrat Spiritul lui Dumnezeu cu mine în adunările la care am participat. Am relatat cât am putut de bine, succesul acestor adunări. După ce am vorbit, am avut o adunare specială foarte interesantă, şi multe mărturii excelente au fost rostite, îndeosebi de către aceia care l-au căutat pe Domnul cu seriozitate. A fost o adunare bună.

În Sabat (3 ian.) am vorbit din Matei 11:16-27. Am aplicat în mod hotărât lecţia aceasta la cei care au avut mare lumină, ocazii deosebite şi privilegii minunate, şi totuşi creşterea şi înaintarea lor spirituală nu a fost pe măsura binecuvântărilor date de Dumnezeu în lumină şi cunoştinţă. Adunarea a fost adânc impresionată, şi erau de faţă mai bine de două mii de persoane. Am avut multă libertate în vorbire. După amiază, adunările au fost împărţite, şi am auzit că au avut adunări excelente în fiecare dintre diviziuni. Luni (5 ian.) fratele Smith a venit la mine şi am avut o discuţie serioasă, cu credinţă. Am putut să văd că avea un spirit foarte diferit de cel pe care îl avuse cu luni de zile în urmă. Nu era împietrit şi nici insensibil. El a simţit cuvintele pe care i le-am spus, prin care i-am prezentat [851] cu credincioşie calea pe care a apucat, şi răul pe care l-a făcut prin poziţia pe care a luat-o. El a spus că vrea să vină în armonie cu mărturiile Spiritului lui Dumnezeu. Îi scrisesem treisprezece pagini (31 dec., 1890) şi acum i le-am trimis – cuvinte foarte clare. Marţi (6 ian.) el a cerut din nou să mă vadă şi a întrebat dacă vreau să ne întâlnim împreună cu câteva persoane, întrucât are ceva de spus. I-am spus că vreau. Ieri, miercuri (7 ian.), s-a ţinut adunarea aceasta în camera mea, la editură, iar fratele Smith a citit scrisoarea pe care i-am trimis-o, a citit-o pe toată şi a spus că o acceptă căci este din partea Domnului. A amintit de întâlnirea de la Minneapolis şi a mărturisit spiritul pe care l-a avut, prin care a aruncat peste mine poveri foarte grele. Fratele Rupert a mărturisit de asemenea, şi am avut o adunare foarte folositoare, excelentă.

Fratele Smith a căzut pe Stâncă şi este zdrobit, iar Domnul Isus va lucra de acum cu el. Mi-a strâns mâna când a plecat din încăpere, şi a spus: „Dacă Domnul mă va ierta pentru durerea şi poverile pe care le-am pus peste tine, îţi spun că aceasta va fi ultima. Voi susţine mâinile tale. Mărturiile lui Dumnezeu îşi vor avea locul lor în experienţa mea.” Rareori fratele Smith varsă vreo lacrimă, dar acum a plâns, şi vocea îi era gâtuită din cauza lacrimilor.

Acum vedeţi că am motive să mă bucur, să fiu veselă şi să laud pe Domnul. Profesorul Bell a fost prezent. Fratele Smith i-a mărturisit greşeala pe care a făcut-o în încercarea care a venit peste şcoală în 1882.  Oh, cât de mult m-am bucurat să văd, să aud şi să ştiu că lucrurile care au împiedicat Spiritul lui Dumnezeu să vină în adunările noastre, au fost îndepărtate!

Acum, în legătură cu întrebarea pe care mi-aţi pus-o despre sora Marks. Nu vă grăbiţi să consimţiţi la cererea ei de a i se şterge numele. Stăruiţi puţin asupra problemei. Nu poate să facă bisericii niciun rău. Deocamdată sunt convinsă mai mult ca oricând că dacă lucrarea aceasta care înaintează la Battle Creek ar fi fost făcută cu un an înainte, sora Marks ar fi fost salvată pentru cauza lui Dumnezeu şi, cu o instruire corespunzătoare, ar fi fost un bun lucrător creştin. Aceasta [852] este cauza. Dar poziţia în care m-au ţinut mulţi, a fost de aşa natură încât nu am putut face nimic până când nu m-am ridicat cu hotărâre împotriva bisericii din Battle Creek. Dacă cei cu care se adunase ea ar fi avut minţile echilibrate, ar fi putut să o ajute în loc să fie modelaţi de sora Marks. Eu cred că ea are o experienţă reală şi ar fi putut face mult bine. Ea a venit de curând la credinţă şi avea nevoie să fie condusă pas cu pas, cu blândeţe, cu compasiune, dar pentru că aşa a fost moda, de a întoarce spatele oricărui lucru calculat pentru a restaura şi trezi biserica, întrucât mărturia mea era privită atunci cu ochi răi, ce puteam face? Orice mişcare aş fi făcut, dacă unii nechibzuiţi, neînţelepţi ar fi căzut în extreme, aş fi fost învinuită eu, iar lucrarea mea ar fi fost discreditată pentru totdeauna. Faceţi tot ce puteţi face pentru Mrs. Marks, căci vă spun că sângele ei, mă tem, va rămânea asupra celor care au fost orbiţi de inamic şi au făcut acele lucruri care au întristat Spiritul Domnului.

Domnul să binecuvânteze în continuare biserica din Washington, este rugăciunea mea. Ştiu că Domnul m-a binecuvântat când am fost cu voi, şi a binecuvântat poporul Său. Salutări pline de iubire tuturor celor din casa voastră, precum şi celor cu care ne-am sfătuit în mod plăcut în adunările noastre preţioase. Domnul este viu şi domneşte, lăudaţi Numele Lui cel Sfânt.

Ellen G. White

Să nu vă închipuiţi că aţi făcut vreo greşeală gravă în problema pe care aţi menţionat-o. Sunt chiar înclinată să cred că totul a fost rânduit de Domnul, şi am avut nevoie de mersul acela pe jos ca să-mi limpezesc mintea. Vă iert cu bucurie pentru tot ce vă gândiţi că aţi omis. Aşa că nu vă mai necăjiţi pentru aceasta.

Ellen G. White [853]