Scrisoarea 36a, 1890 - Către J.S. Washburn

Scrisoarea 36a, 1890 - Către J.S. Washburn

Scrisoarea 36a, 1890
Battle Creek, Michigan,
18 septembrie 1890

CĂTRE J.S. WASHBURN

 

Iubite frate Washburn,

Am primit scrisoarea ta în dimineaţa aceasta şi îţi răspund imediat. Articolul din ziar a fost răspunsul la scrisoarea ta. L-am scris ca o scrisoare privată cu mult înainte să apară în Review; dar pentru că l-am citit câtorva dintre fraţii noştri, ei m-au zorit să îl scriu în ziar, ca şi alţii să poată beneficia de el, şi am fost de acord. Nu am putut înţelege întârzierea, dar mă gândesc că din greşeală lucrătorii mei nu au prins corect idea că nu poate fi niciun timp de întârziere în tipărirea problemei.

Cu privire la vizita noastră la Washington, vom face aşa, dacă permite Dumnezeu. Va fi un test al puterii mele de a călători, o călătorie în care voi fi încercată. După slăbiciunea periculoasă pe care am avut-o în California, nu am mai vorbit la Battle Creek. Nu simt nicio povară să vorbesc în slăbiciunea mea acolo unde am vorbit atât de mult. Acolo unde Spiritul lui Dumnezeu a plouat peste mine, am fost susţinută, şi puterea Lui s-a odihnit peste mine. Uneori, mi se părea că am o energie supraomenească să rostesc mărturii directe, aşa cum am făcut la Ottawa.

În douăzeci şi una de zile, cât a ţinut institutul misionar, am vorbit de douăzeci şi una de ori, iar puterea şi Spiritul lui Dumnezeu au fost peste mine zi şi noapte. Spiritul meu nu a avut odihnă. Dar când am vorbit pentru ultima oară, am simţit că am fost despovărată de datoria mea. Nu mai aveam ce să le spun în biserică sau fraţilor mei predicatori, la întâlniri. De când m-am întors din California, nu am mai fost la tabernacol. De câteva săptămâni nu am mai putut să vorbesc, pentru că inima îmi era atât de slabă întrucât abia puteam să spun câteva cuvinte şi [708] cu greu puteam să completez o propoziţie înainte să mă lase puterea de a respira. Am vorbit o dată în Ceresco şi odată în Bedford în această stare de slăbiciune.

Apoi am plecat din Battle Creek la Petoskey. Am vorbit acolo în fiecare Sabat timp de opt săptămâni, cu excepţia unui singur Sabat, pe lângă încă trei seri. Am avut multă libertate. Binecuvântarea lui Dumnezeu s-a odihnit asupra mea şi asupra ascultătorilor. De două ori am vorbit la Harbor Point, la paisprezece mile de Petoskey. Am vorbit odată la Sanatoriu, duminică seara care a trecut, cu multă libertate. Particip la adunări în bisericile mici, dar simt că nu am nicio putere să lucrez cu o biserică ce a avut mărturia mea atât de abundentă, şi totuşi s-au pus împotriva mesajului meu, nu au fost mişcaţi să-şi schimbe poziţia de împotrivire, şi au nesocotit tot ce mi-a dat Domnul să spun în dovada puterii şi Spiritului. Nu am nicio speranţă că vor fi ajutaţi de ceva ce aş putea spune în continuare. Ei s-au împotrivit apelurilor Spiritului lui Dumnezeu. Nu am nicio speranţă că Domnul ar mai avea vreo altă putere care să sfărâme împotrivirea lor. I-am lăsat în mâinile lui Dumnezeu, şi dacă Domnul nu va pune asupra mea povara clară de a vorbi cuvinte în tabernacol, nu voi încerca să spun nimic până când aceia care şi-au făcut partea lor în a-mi bara drumul, nu vor curăţi calea. Dacă ei nu au recunoscut Spiritul lui Dumnezeu în soliile pe care l-am transmis, Îl vor recunoaşte cu atât mai puţin acum, pentru că eu nu am putere să lupt cu spiritul de împotrivire, cu îndoielile şi necredinţa care au baricadat sufletele lor în aşa fel încât să nu poată vedea când vine binele. Am mult mai multă libertate când vorbesc necredincioşilor. Ei sunt interesaţi. Ei sunt impresionaţi de Spiritul lui Dumnezeu, şi spun: se pare că aceste cuvinte sunt rostite sub inspiraţia Spiritului lui Dumnezeu. Oh, este cel mai greu din lume să vorbeşti acolo unde s-a dat o lumină mare [709] bărbaţilor din poziţii de răspundere. Ei au fost luminaţi, dar au ales mai degrabă întunericul decât lumina.

Am o mare durere în inimă din pricina împietririi inimii ce strică bisericile noastre, şi care se vede în special în aceia ce au avut mare lumină. Orbirea minţii lor este cu atât mai mare, cu cât mai mare a fost lumina ce a strălucit peste ei. Care va fi sfârşitul acestei necredinţe încăpăţânate, rămâne încă de văzut.

Mulţumesc Domnului că lucrează în Washington. Sper să rămâneţi sub razele clare ale Soarelui Neprihănirii, pentru ca razele luminoase de la faţa lui Isus Hristos să lumineze puternic asupra inimilor voastre, ca să puteţi reflecta altora razele strălucitoare.

Sunt îndurerată să văd atâta prejudecată şi fariseism. Oh, dacă fraţii noştri din lucrare ar vrea să se lărgească, să nu fie atât de înguşti şi scurţi la vedere. Multe suflete vor veni din alte biserici denominaţionale, şi în ceasul al unsprezecelea vor asculta de adevăr, pentru că ei nu s-au înrolat împotriva luminii din ceruri, ci au trăit după toată lumina pe care au avut-o, în timp ce aceia care au avut mare lumină, mari privilegii şi ocazii, şi nu au trăit în lumină şi nu au umblat în lumină, vor cădea pe drum. Lumina lor va străluci din ce în ce mai puţin până ce lămpile lor se vor stinge, pentru că le lipseşte uleiul harului în vase.

Iubite frate, umblă smerit cu Dumnezeu. Cu cât te apreciezi mai puţin pe tine însuţi, cu atât mai mult vei aprecia pe Isus. Aş vrea să păstrăm mereu în minte cu toţii, valoarea pe care Domnul o dă oamenilor. El doreşte ca ei să fie gata să coopereze cu El, şi să fie pregătiţi să vadă lucruri mai mari decât acestea. El spune, urmează-Mă, şi te voi duce în locurile mai înalte ale adevărului. În cărţile providenţei lui Dumnezeu, fiecare supus al harului, are o pagină, şi El [710] îi cunoaşte pe toţi pe nume. Niciunul nu lipseşte din mintea lui Dumnezeu! Este scris în carte, la pagina destinată lui, este (conţinut) fiecare detaliu al istoriei lui, până şi numărul perilor din cap. Domnul doreşte ca eu şi tu, fratele meu, să ne apropiem de El tot mai mult, contemplând caracterul Său, bunătatea Sa, dragostea Sa.

Domnul conduce poporul Său din lumină în lumină. El locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, dar este înconjurat de zece mii de ori zece mii, şi mii de mii de fiinţe sfinte şi fericite, care aşteaptă fiecare să îndeplinească poruncile Lui. Ele nu sunt inactive, ci sunt în legătură cu alte lumi din vastul domeniu al lui Dumnezeu.  Lumea noastră mică este doar un atom din domeniul Domnului. Prin tot felul de agenţii divine şi omeneşti, El caută să salveze. El Se apleacă pur şi simplu de pe tronul Său şi observă mişcările fiecărei fiinţe vii, în timp ce în cărţile Sale este înregistrată fiecare acţiune. Prin intermediul agenţiilor cereşti, El îl ridică pe cel oprimat şi arată fiecărui suflet, calea – calea prin care să ajungă la locuinţele de sus.

Dacă oamenii ar vrea să coopereze cu Dumnezeu, lumina de la tronul Său s-ar vedea în toate căile şi cărările vieţii. Toate lucrurile sunt cu putinţă celor ce sunt în legătură cu razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii.

Cine poate să prevadă darurile iubirii infinite? „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.” Dumnezeu nu a iubit lumea din cauză că a trimis pe Fiul Său, ci pentru că a iubit lumea, de aceea a trimis pe Fiul Său în lume, pentru ca divinitatea îmbrăcată în omenesc să poată atinge omenescul, în timp ce divinitatea se ţine de infinit. Cu toate că păcatul a produs un abis între om şi Dumnezeu, bunăvoinţa divină a conceput un plan prin [711] care să se poată face un pod peste abis. Şi ce material a folosit? O parte din El însuşi, oglindirea slavei Tatălui a venit într-o lume pârjolită şi distrusă de blestem şi, prin caracterul Său divin, prin trupul Său divin, a făcut un pod peste abis şi a deschis un canal de comunicaţie între Dumnezeu şi om. Ferestrele cerului au fost deschise, iar picurii harului divin au căzut în şuvoaie vindecătoare peste lumea noastră întunecată. Câtă iubire, ce măreaţă şi inexprimabilă iubire!

Dacă Dumnezeu ne-ar fi dat mai puţin, nu am fi putut fi salvaţi. Însă El a dat lumii noastre atâta abundenţă încât nu se poate spune că ne-ar fi putut iubi mai mult. Cât de nebunesc este să crezi că va exista un al doilea timp de probă după ce se termină cel dintâi. Dumnezeu Şi-a oferit toată bunăvoinţa în vastitatea planului Său măreţ, prin faptul că a revărsat tot cerul către om într-un singur mare dar. Doar prin înţelegerea valorii acestei jertfe putem înţelege necuprinsul.

Oh, adâncimea, înălţimea şi profunzimea iubirii lui Dumnezeu! Care dintre fiinţele mărginite poate să o priceapă? El trebuia să facă o lucrare, o mare lucrare, pentru ca datorită deplinătăţii jertfei să nu lase omului niciun motiv să se teamă că vina lui ar fi prea mare pentru ca jertfa să-l poată răscumpăra. Dumnezeu cere toate afecţiunile omului, întreaga inimă, tot sufletul, toată mintea, toată puterea. El are pretenţie asupra a tot ceea ce este în om, deoarece El a revărsat comoara întreagă a cerului prin faptul că ne-a dat tot ce este al Său, fără să reţină nimic din ceea ce ar fi putut să facă cerul.

Fratele meu, scufundă-ţi eu-l în Isus. Înalţă-L pe El, contemplează-I caracterul, creşti după caracterul Lui; caracterul lui Hristos este slava Lui. Noi trebuie să creştem din ce în ce mai mult după asemănarea Lui dumnezeiască, până la statura de om mare, de bărbaţi şi femei în Hristos Isus. Când am început să scriu despre acest subiect, am mers cu gândul mai departe şi tot mai departe, şi am încercat să trec dincolo de ultima margine, dar nu am reuşit. [712]

Când vom ajunge în locaşurile de sus, Isus însuşi îi va conduce înaintea Tatălui pe cei îmbrăcaţi în haine albe, care şi-au spălat hainele în sângele Mielului, „Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogorî nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”

Să-L lăudăm pe Dumnezeu. Să înălţăm Numele Lui cel sfânt. Să ne umilim eu-l şi să-L înălţăm pe Isus, căci El trebuie să fie lăudat. Prindeţi-vă strâns de Isus. Nu slăbiţi legătura voastră nici pentru o secundă. În El este tăria voastră. El nu vă va părăsi, dacă vă puneţi încrederea în El.

O salut cu iubire pe soţia ta, şi mă rog ca să umblaţi împreună şi să păziţi calea Domnului,

A voastră soră în credinţă,
Ellen G. White

Iubite frate,

Ţi-am scris cu mare greu aceste rânduri, pentru că am fost solicitată de o croitoreasă, apoi de vizitatori; cu greu m-am hotărât dacă să o trimit, dar oricum copistul îmi este afectat de o inflamaţie la ochi, iar eu trebuie să plec spre Ceresco unde voi vorbi în Sabat şi probabil că şi duminică. Scuză te rog greşelile.

Ellen G. White [713]