Scrisoarea 37 1887 - Către E.J. Waggoner și A.T. Jones

Scrisoarea 37 1887 - Către E.J. Waggoner și A.T. Jones

EVITAREA SCOATERII ÎN EVIDENŢĂ A DIFERENŢELOR DOCTRINALE; CONTEMPLAREA MINUNILOR ŞI TAINELOR ÎNTRUPĂRII

 

Scrisă în 18 februarie 1887, din Basel, Elveţia,
către E.J. Waggoner şi A.T. Jones

 

Am de spus ceva, ce nu pot să nu vă spun. Am căutat în zadar să găsesc un articol scris acum aproape douăzeci de ani, despre „legea adăugată”. Am citit acest articol Fratelui (J.H.) Waggoner. I-am spus atunci că mi-a fost arătat că înţelegerea lui în ce priveşte legea, este incorectă şi, în urma declaraţiilor pe care i le-am adresat, păstrează tăcerea în privinţa acestui subiect de mulţi ani de zile.

Nu am obiceiul să citesc nici un articol doctrinal din ziare, pentru ca mintea mea să nu prindă înţelegerea sau vederea altcuiva, pentru ca nici o amprentă a teoriilor vreunui om să nu vină în legătură cu ceea ce scriu. Am cerut în repetate rânduri să mi se trimită scrierile mele în ce priveşte legea, dar acel articol special nu l-am primit încă. Mi s-a spus că un exemplar din articolul acela se află la Healdsburg, dar încă nu mi-a sosit. Am aici multe articole, scrise de mult, în ce priveşte legea, dar acel articol special pe care l-am citit fratelui Waggoner încă nu l-am primit.

Am primit scrisori din partea unor persoane care frecventează Colegiul din Healdsburg, în legătură cu învăţăturile fratelui E. J. Waggoner despre cele două legi. Am scris imediat şi am protestat faţă de faptul că se procedează contrar cu lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu în ce priveşte orice diferenţă de opinie, fără să primesc nici un răspuns la scrisoare. Probabil că scrisoarea nu a ajuns niciodată la voi. Dacă voi, fraţii mei, [21] aţi fi avut experienţa pe care am avut-o eu şi soţul meu în privinţa publicării diferenţelor de opinie cunoscute în articole din ziarele noastre, nu aţi fi urmat niciodată calea pe care o urmaţi, nu le-aţi fi prezentat în faţa studenţilor de la Colegiu, şi nu le-aţi fi publicat în The Signs. Îndeosebi în aceste timpuri, orice diferenţă trebuie să fie reprimată. Tinerii sunt foarte încrezători în sine şi mult mai neprevăzători decât ar trebui să fie. În privinţa diferenţelor, trebuie să fiţi înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii. Chiar dacă sunteţi pe deplin convinşi că ideile voastre sunt temeinice, nu daţi pe faţă înţelepciune dacă le scoateţi în evidenţă.

Fără nici o ezitare vă spun că faceţi o greşeală. Voi vă îndepărtaţi de îndrumările pe care ni le-a Dumnezeu dat în ce priveşte această problemă, iar rezultatul va fi numai rău. Aceasta nu este după planul lui Dumnezeu. Voi aţi dat un exemplu pe care şi alţii îl vor urma şi se vor simţi liberi să-şi expună în public diferitele lor idei şi teorii, pentru că şi voi faceţi aşa. Aceasta va produce o stare de lucruri cum nici nu vă puteţi imagina. Aş fi dorit să am mai multe articole despre lege, însă eu mă mut tot timpul şi scrierile mele sunt acolo unde nu le pot folosi.

Nu este puţin lucru că aţi ieşit în evidenţă în The Signs, căci Dumnezeu a arătat clar că aşa ceva nu trebuie făcut. Noi trebuie să păstrăm un front unit în faţa lumii. Satana va triumfa, văzând diferenţele din mijlocul adventiştilor de ziua a şaptea. Aceste probleme nu sunt puncte vitale.[22] Nu am citit pamfletul fratelui Butler, nu am citit nici un articol scris de vreunul dintre scriitorii noştri, şi nici nu mă gândesc să citesc. Dar, acum mulţi ani, am văzut că vederile fratelui (J.H.) Waggoner nu sunt corecte, motiv pentru care i-am citit ceea ce am scris. Subiectul încă nu este clar şi distinct în mintea mea. Nu pot cuprinde subiectul, de aceea sunt convinsă nu numai că nu este momentul să fie prezentat, ci este şi vătămător a o face.

Fratele Butler a avut atâtea poveri de purtat încât nu a fost pregătit să conceapă subiectul în mod drept. Fratele E.J.W. (Waggoner) are mintea exersată cu subiectul, dar a prezenta diferenţele în cadrul conferinţei generale este o greşeală. Nu ar trebui să se facă aceasta. Există persoane care nu studiază profund, care nu sunt cercetători ai Bibliei, care vor lua poziţie hotărâtă pentru sau împotrivă, prinzându-se de dovezile superficiale ce s-ar putea să nu fie adevărul. A prezenta diferenţele în cadrul conferinţelor noastre, de unde se vor răspândi în toate câmpurile diferite idei aflate în opoziţie, nu este în planul lui Dumnezeu întrucât acestea vor provoca semne de întrebare şi îndoială dacă avem adevărul sau dacă nu cumva greşim şi suntem înşelaţi.

Reformaţiunea a fost mult întârziată prin faptul că s-au scos în evidenţă diferenţele care existau în înţelegerea diferitelor puncte de credinţă, şi fiecare partidă susţinea cu tenacitate lucrurile prin care erau diferiţi. Noi trebuie să ne privim ochi în ochi dar, a fi atât de fermi şi a considera de datoria voastră să vă prezentaţi punctele de vedere în opoziţie hotărâtă cu credinţa şi adevărul care au fost predicate de noi ca popor, este o greşeală care va face rău şi numai rău, ca în zilele lui Martin Luther. Dacă începeţi să vă separaţi şi să vă simţiţi liberi să vă exprimaţi ideile fără să ţineţi seama[23] de vederile fraţilor voştri, va fi produsă o stare de lucruri cum nici nu visaţi.

Soţul meu a avut anumite idei diferite de vederile fraţilor săi în legătură cu anumite puncte. Mi-a fost arătat că oricât de corecte ar fi fost vederile lui, Dumnezeu nu l-a chemat ca să le expună înaintea fraţilor săi şi să creeze astfel diferenţe de opinii. Era posibil ca el să privească aceste lucruri ca fiind secundare dar, odată făcute publice minţile ar fi stăruit asupra lor şi, doar pentru că alţii cred altfel, ar fi făcut din aceste diferenţe întreaga povară a soliei, stârnind lupte şi contradicţii.

Există stâlpi de bază ai credinţei noastre, subiecte de interes vital, Sabatul, păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Nu trebuie să fie agitate idei speculative, pentru că există minţi ciudate care găsesc plăcere în a primi puncte pe care alţii nu le acceptă, în a argumenta şi a strânge totul în jurul acelui punct, insistând asupra lui, exagerându-l, când de fapt nu este o problemă de importanţă vitală şi va fi înţeles în moduri diferite. De două ori mi-a fost arătat că orice lucru ce va conduce pe fraţii noştri să fie distraşi de la punctele care sunt esenţiale pentru acest timp, trebuie să fie reţinute în umbră.

Multe lucruri care constituiau adevăr, Hristos nu le-a descoperit pentru că ar fi creat diferenţe de opinii şi dispute, însă cei tineri care nu au trecut prin experienţa pe care o avem noi, sunt gata de luptă. Nimic nu le place mai mult decât o discuţie aprinsă.

Dacă astfel de lucruri se vor întâmpla la conferinţa noastră, voi refuza să particip la vreuna din ele. Am avut atâta lumină în privinţa acestui subiect încât ştiu că inimile neconsacrate şi nesfinţite vor găsi plăcere în astfel de exerciţii. E prea târziu din zi, fraţilor, e prea târziu din zi. Suntem în marea zi[24] a ispăşirii, un timp în care omul trebuie să-şi mâhnească sufletul, să-şi mărturisească păcatele, să-şi umilească inima înaintea lui Dumnezeu şi să se pregătească pentru marele conflict. Când se produc astfel de dispute înaintea poporului, ei vor crede că unul are dreptate, apoi că celălalt, care este total opus, are dreptate. Bieţii oameni ajung în confuzie iar conferinţa va fi o încurcătură de moarte, mai rău decât dacă nu s-ar fi ţinut nici o conferinţă. Apoi, când totul este disensiune şi ceartă, va fi nevoie de eforturi hotărâte pentru a mânui cu pana şi cu vocea, lucrurile care vor aduce armonia.

Fratelui (J.H.) Waggoner îi plac discuţiile şi disputele. Mă tem că E.J.W. (Waggoner) cultivă iubirea pentru aceleaşi lucruri. Acum, avem nevoie de o religie bună, smerită. E.J.W. (Waggoner) are nevoie de umilinţă şi blândeţe, iar fratele Jones poate fi o putere spre bine dacă va cultiva în mod constant evlavia practică, să o poată prezenta înaintea oamenilor.

Cum credeţi că mă simt când văd cele două ziare de frunte ale noastre, în conflict? Eu ştiu cum au luat naştere aceste ziare. Eu ştiu ce a spus Dumnezeu despre ele, că ele sunt una şi nici o divergenţă nu trebuie să se vadă între aceste două instrumente ale lui Dumnezeu. Ele sunt una şi trebuie să rămână una, respirând acelaşi spirit, exercitând aceeaşi lucrare de a pregăti un popor care să stea în ziua Domnului, una în credinţă, una în scop.

The Sickle (ziar misionar publicat în 1886) a luat naştere la Battle Creek, însă nu este destinat să înlocuiască The Signs, şi nu văd că într-adevăr este nevoie de el. Este nevoie de The Signs of the Times; acesta va face ceea ce The Sickle nu poate face. Ştiu că dacă The Signs va avea tot timpul articole preţioase, va fi hrană pentru oameni şi fiecare familie ar trebui să-l aibă. Dar, mă doare inima de fiecare dată când văd The Sickle. Repet că nu este aşa cum Dumnezeu ar fi vrut să fie. Dacă Satana poate crea disensiuni în mijlocul nostru ca popor, va fi foarte fericit.[25] Nu cred că trecerea anilor va şterge impresia lăsată de ultima noastră conferinţă. Ştiu cum acţionează aceste lucruri. Mă bucur că trebuie să avem mai mult din Isus şi mai puţin din eu-l nostru. Dacă există diferenţe între părţi în înţelegerea unor pasaje anumite din Scriptură, nu expuneţi aceste diferenţe cu stiloul sau cu vocea, făcând astfel o ruptură care nu este necesară.

Noi suntem una în credinţa în adevărurile fundamentale ale lui Dumnezeu. Un singur scop trebuie păstrat în mod continuu în vedere, şi anume că armonia şi cooperarea trebuie să fie menţinute fără a compromite nici un principiu al adevărului. În timp ce săpaţi continuu ca după comori ascunse pentru a cunoaşte adevărul, aveţi grijă cum exprimaţi noi opinii care pot duce la conflicte. Noi avem o solie care trebuie să cuprindă toată lumea. Poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus Hristos sunt povara lucrării noastre. Unitatea şi iubirea unora faţă de alţii, este marea lucrare ce trebuie dusă acum la bun sfârşit. Lucrătorii noştri sunt în pericol să stăruie prea mult asupra doctrinelor, predicând prea multe discursuri despre subiecte în care este nevoie de argumentare, în timp ce sufletul lor are nevoie de evlavia practică.

A fost deschisă larg o uşă pentru divergenţe, ceartă, conflicte şi diferenţe, uşă pe care nici unul dintre voi nu o poate vedea, în afară de Dumnezeu. Ochii Lui văd sfârşitul de la început. Magnitudinea răului produs, numai Dumnezeu o cunoaşte. Amărăciunea, mânia, resentimentele, geloziile, aprinderea spiritelor, provocate de controverse de ambele părţi ale conflictului, vor duce la pierderea multor suflete.

Fie ca Domnul să ne facă să ne vedem nevoia de a bea din izvorul nesecat al apei vieţii. Torentele lui curate ne vor înviora şi ne vor vindeca, înviorând pe toţi cei ce vin în legătură cu noi. Oh, dacă inimile ar fi supuse de către Duhul lui Dumnezeu! Dacă ochiul ar fi aţintit numai asupra lui Dumnezeu, ce potop[26] de lumină cerească s-ar revărsa asupra sufletului! Cel care a vorbit aşa cum nu a vorbit nici un om vreodată, a fost un educator când era pe pământ. După ce a înviat a fost educatorul ucenicilor singuratici şi dezamăgiţi care călătoreau spre Emaus, precum şi al celor adunaţi în camera de sus. El le-a arătat în toate Scripturile lucrurile care vorbeau despre El, făcând ca inimile lor să se umple de o nouă, sacră şi sfântă speranţă şi bucurie.

Din Sfânta Sfintelor se continuă marea lucrare de instruire. Îngerii lui Dumnezeu comunică cu oamenii. Hristos oficiază în Sanctuar. Noi nu Îl urmăm în Sanctuar aşa cum ar trebui să o facem. Hristos şi îngerii Săi lucrează în inimile oamenilor. Biserica de sus, unită cu biserica de jos, luptă lupta cea bună pe pământ. Trebuie să aibă loc o curăţire a sufletului aici pe pământ, în armonie cu lucrarea lui Hristos de curăţire a Sanctuarului din cer. Atunci vom vedea mai clar cum suntem văzuţi. Vom cunoaşte cum suntem cunoscuţi.

Este întristător şi descurajator să vezi cât de slab efect au adevărurile solemne ce privesc aceste zile din urmă, asupra minţilor şi inimilor celor ce pretind a crede adevărul. Ei ascultă cuvântările predicate, par a fi profund interesaţi şi sorb cuvintele de pe buzele vorbitorului, cuvintele sublime le produc desfătare, iar ochii lor varsă lacrimi când le este prezentată iubirea lui Hristos.

Dar odată cu încheierea cuvântării, farmecul încetează. Intraţi în case şi veţi fi surprinşi să nu auziţi nici măcar un cuvânt care să dea de înţeles că prezentarea unor lucruri atât de ziditoare ar fi făcut vreo impresie durabilă. Ei au ascultat ca şi cum ar fi ascultat un cântec sau o melodie plăcută. Odată ce s-a terminat, impresia dispare ca roua dimineţii în faţa soarelui.[27]

Care este cauza? Adevărul nu este primit în viaţă. Ei nu acceptă adevărul rostit ca pe cuvântul  lui Dumnezeu adresat lor. Ei nu privesc dincolo de unealtă, la Marele Slujitor din sanctuarul ceresc. Ei nu primesc cuvântul ca pe o solie specială de la Dumnezeu, încredinţată vorbitorului. Este de mirare că în felul acesta adevărul este atât de lipsit de putere, încât asupra unui mare număr de ascultători nu produce o influenţă de durată, ci doar un anumit grad de excitare, puţin extaz animalic şi puţină cunoştinţă intelectuală?

Deja se predică prea mult. Prea puţin se ascultă şi se aude vocea lui Dumnezeu. Nu se aude decât vocea omului, iar ascultătorii se întorc la casele lor cu sufletele flămânde şi la fel de goale ca şi înainte, gata să stea pe scaunul de judecată, făcând comentarii asupra predicii ca şi cum ar fi fost o piesă de teatru, fără să vadă în aceasta decât un efort omenesc. „Să fie în voi mintea aceasta care era şi în Hristos Isus.” Umpleţi-vă mintea cu marea umilinţă a lui Hristos, apoi contemplaţi caracterul Său divin, observaţi maiestatea Sa şi slava Celui Prea Înalt, la care a renunţat şi Şi-a îmbrăcat divinitatea cu omenescul. Atunci vom vedea o tăgăduire de sine, o jertfire de sine care a umplut îngerii de uimire.

Oh, de câtă sărăcie a avut parte Fiul lui Dumnezeu prin faptul că S-a mutat într-una dintre provinciile imperiului Său, fără să fie recunoscut şi mărturisit de către naţiunea pe care venise să o binecuvânteze şi să o salveze. Câtă sărăcie a suferit când, deşi umbla printre oameni şi răspândea binecuvântări pe unde călca, nu răsunau imnuri de laudă în jurul Lui, dimpotrivă atmosfera era prea adesea încărcată cu blesteme şi blasfemii. Câtă sărăcie când, deşi umbla dintr-o parte în alta printre cei pe care venise să-i salveze, rareori câte o voce solitară Îl numea binecuvântat, rareori câte o mână singuratică I se întindea în semn de prietenie, şi rareori[28] câte un acoperiş izolat îi oferea adăpost. Dar dacă privim dincolo de înfăţişare, pe cine vedem? Divinitatea, Fiul cel nemuritor al lui Dumnezeu, la fel de tare, la fel de înzestrat cu toate resursele puterii, dar de data aceasta în forma omului.

Aş dori ca minţile mărginite să poată să vadă şi să simtă marea iubire a Dumnezeului infinit, marea Lui tăgăduire de sine, marele Lui sacrificiu de sine pe care l-a dat pe faţă când Şi-a asumat omenescul. Dumnezeu S-a umilit pe Sine şi a devenit om, S-a umilit prin faptul că a murit, şi nu numai prin faptul că a murit, ci a murit o moarte ruşinoasă. Oh, dacă am putea să ne vedem nevoia de umilinţă, de umblare smerită cu Dumnezeu, şi de a ne păzi la fiecare pas.

Ştiu că Satana lucrează ca să creeze divergenţe între fraţi. Dacă nu aş fi ştiut că Conducătorul mântuirii noastre este la cârmă pentru a conduce în port corabia evangheliei, aş fi spus: lăsaţi-mă să mă odihnesc în mormânt.

Răscumpărătorul nostru trăieşte ca să facă mijlocire pentru noi şi, dacă vom învăţa zilnic în şcoala lui Hristos, dacă vom păstra în inima blândă şi smerită lecţiile pe care ni le predă, vom avea o măsură atât de mare din Duhul lui Isus încât eu-l nu va mai fi întreţesut în nimic din ceea ce vom face sau vom spune. Ochiul va fi aţintit numai asupra slavei lui Dumnezeu. Trebuie să depunem anumite eforturi pentru a răspunde rugăciunii lui Hristos ca să fim una aşa cum El este una cu Tatăl, Cel care S-a declarat efectiv îngrădit în zilele umilinţei Sale, din cauza faptului că avea multe de zis ucenicilor Săi, însă aceştia nu le puteau purta. Prea puţin se stăruie asupra minunilor răscumpărării.

Este nevoie ca aceste lucruri să fie prezentate mult mai pe larg şi încontinuu în cuvântările şi în ziarele noastre. Avem nevoie ca inimile să ne fie adânc mişcate[29] de adevărurile profunde şi salvatoare. Există pericolul de a prezenta cuvântările şi articolele din ziare în acelaşi fel ca şi jertfa lui Cain, fără Hristos.

Dacă vom fi botezaţi cu Duhul lui Hristos, va fi iubire, armonie, blândeţe şi ascundere a eu-lui în Hristos ca să ne fie dată înţelepciunea lui Hristos, înţelegerea va fi luminată, şi ceea ce părea întunecos se va limpezi. Facultăţile se vor dezvolta şi vor fi sfinţite. El poate să-i conducă pe cei pe care îi pregăteşte pentru mutarea la cer, pe culmi mai înalte ale cunoaşterii şi le poate da vederi mai largi asupra adevărului. Motivul pentru care Domnul poate face atât de puţin pentru cei care au în mâini adevărurile atât de pline de greutate, este că foarte mulţi ţin aceste adevăruri departe de viaţa lor. Aceştia le ţin în nedreptate. Mâinile lor nu sunt curate, inimile lor sunt mânjite de păcat şi, dacă Dumnezeu ar lucra pentru ei cu puterea Spiritului Său în măsură corespunzătoare cu magnitudinea adevărului pe care l-a deschis înţelegerii, ar fi ca şi cum Domnul ar aproba păcatul.

Poporul nostru trebuie să aibă întreţesută în viaţa şi în caracterul lor desfăşurarea planului de mântuire şi, concepţii mult mai elevate despre Dumnezeu şi despre sfinţenia Sa trebuie să fie primite în viaţă. Spălarea hainelor în sângele Mielului este o lucrare la care trebuie să luăm parte cu seriozitate până când orice defect de caracter este îndepărtat. În felul acesta ne ducem mântuirea până la capăt cu frică şi cu cutremur. Domnul este cel care lucrează în noi şi voinţa şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere.  Avem nevoie de Isus  ca să rămână în inimă ca un izvor viu şi permanent; atunci şuvoiul care va curge din fântâna vie va fi curat, dulce şi ceresc. Atunci, celui smerit cu inima i se va da o pregustare a cerului.[30]

Se va vorbi şi se va scrie mai mult decât acum, despre adevărurile legate de a doua venire a lui Hristos pe norii cerului. Trebuie să se închidă orice uşă care conduce la puncte de diferenţiere şi dispută în mijlocul fraţilor noştri. Dacă omul cel vechi ar fi scos afară din orice inimă, ar exista mai multă siguranţă în discuţii dar acum, oamenii au nevoie de altceva. Există mult prea puţin din iubirea lui Hristos în inima celor care îşi afirmă credinţa în adevăr. Dacă toate speranţele lor vor avea în centru pe Isus Hristos, dacă Duhul Său va pătrunde sufletul, atunci va fi unitate, chiar dacă nu vor fi toate ideile exact la fel în toate punctele.

Biblia este încă prea puţin înţeleasă. Chiar şi o viaţă întreagă de studiu împreună cu rugăciune al descoperirilor ei sacre, va lăsa încă multe lucruri neexplicate. Este nevoie de mişcările profunde ale Duhului lui Dumnezeu, să lucreze asupra sufletului ca să modeleze caracterul, să deschidă calea de comunicaţie între Dumnezeu şi suflet, pentru ca adevărurile cele adânci să poată fi desluşite. Omul are multe de învăţat înainte ca Dumnezeu să poată face lucruri mari pentru el. Puţina cunoştinţă împărtăşită poate fi însutită dacă mintea şi caracterul sunt echilibrate prin luminarea divină a Duhului lui Dumnezeu. Se dă pe faţă prea puţină blândeţe şi umilinţă în cercetarea după adevăr ca după o comoară ascunsă. Dacă adevărul ar fi predicat aşa cum este în Isus, ar exista o putere însutită, putere de convertire a inimilor omeneşti, însă totul este atât de amestecat cu eu-l omenesc încât nu poate fi împărtăşită înţelepciunea de sus.  --  Scrisoarea 37, 1887.

 

Ellen G. White Estate
Washington D.C.
2 mai 1985. Scrisoarea întreagă.[31]

***

Răspunsul lui E.J. Waggoner la această scrisoare poate fi citit aici.
Răspunsul lui A.T. Jones la această scrisoare poate fi citit aici.