Scrisoarea 40, 1890 - Către U. Smith

Scrisoarea 40, 1890 - Către U. Smith

Scrisoarea 40, 1890
Battle Creek, Mich.,
miercuri, 31 decembrie 1890

CĂTRE U. SMITH

 

Iubite frate Smith,

Am fost foarte neliniştită în legătură cu cazul tău, în mai multe ocazii în timpul ultimului meu tur de lucrare. Am fost foarte binecuvântată de Domnul; dar uneori cazul tău mi-a fost prezentat într-o lumină foarte clară – exact starea în care te afli. Am purtat povara, având doar puţină speranţă că aş putea să te ajut cu ceva.  Între noi este o prăpastie. Privesc în urmă şi văd cum ai strâns întuneric peste sufletul tău în timpul în care colegiul avea dificultăţi. Ai ieşit curat din toată afacerea aceasta? Domnul mi-a prezentat atunci cazul tău însă, ai crezut şi ai acţionat după lumina dată? Dacă ai fi acceptat pe deplin mărturia, şi ai fi luat seama la avertizarea care ţi-a fost dată acolo, astăzi nu ai fi în situaţia în care eşti. Tu şi fratele Gage v-aţi curăţit sufletele, mărturisind faptul că aţi greşit faţă de prof. Bell? Dacă nu aţi făcut-o, relele pe care le-aţi comis faţă de el, sunt înregistrat în cărţile cerului. Poţi să îţi permiţi să laşi lucrurile aşa cum sunt, şi să vii la judecată ca să fii confruntat în detaliu cu ceea ce ai făcut împotriva lui? Prof. Bell nu a fost un om perfect; el a greşit şi a făcut lucruri care nu erau bune, dar relele acestea erau mult mai mici în ochii lui Dumnezeu faţă de relele pe care le-aţi făcut voi amândoi în felul în care v-aţi purtat cu el. El nu merita un astfel de tratament din partea voastră. Lovindu-l pe el, v-aţi lovit propriile voastre suflete. Purtarea voastră nu a fost deloc după îndrumarea lui Hristos; voi [790] aţi fost conduşi de un alt spirit; aţi umblat în lumina scânteilor din focul pe care l-aţi aprins voi, şi v-aţi slăbit sufletele. Va trebui să faceţi o lucrare foarte profundă, căci altfel va trebui să daţi socoteală pentru aceasta la bara judecăţii lui Dumnezeu. Aşa cum l-aţi tratat pe prof. Bell, aşa vă va trata Domnul dacă nu vă pocăiţi şi dacă nu vă mărturisiţi greşelile, şi dacă nu Îl angajaţi pe Avocatul vostru din ceruri ca să pledeze cazul vostru. Spiritul blândeţii şi al amabilităţii lui Hristos v-ar fi condus într-o purtare cu totul diferită. Dacă aţi fi urmat îndrumările pe care vi le-a dat Hristos în cuvântul Lui, astăzi aţi fi fost într-o stare cu totul diferită. „Să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii. Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi.” „Dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” Aţi ascultat cuvintele lui Hristos? Dacă aţi făcut lucruri rele în acest caz, relele acestea nu vor fi şterse dacă nu le mărturisiţi, şi dacă nu reparaţi acolo unde aţi păgubit pe fratele vostru. Ştiu aceasta pentru că Domnul mi-a arătat că voi amândoi aţi acţionat ca şi cum aţi fi pierdut din inimă orice sentiment de simpatie şi de iubire, şi rănindu-l pe el aşa cum aţi făcut-o, L-aţi rănit pe Isus în persoana sfinţilor Săi. Voi nu veţi fi liberi niciodată, până când nu vă mărturisiţi greşelile şi nu vă împăcaţi cu fratele vostru. Este cel mai periculos mod de a te purta cu sufletul tău, acela de a-ţi permite să faci relele pe care Domnul le mustră în tine, şi totuşi să treci [791] pe lângă mustrare ca şi cum ai fi drept şi ai asculta cuvintele lui Dumnezeu. Vreţi să priviţi aceste lucruri şi să vă curăţiţi de ele pentru veşnicie? Mi-a fost arătat că a fost făcută o greşeală gravă. Îmi pare rău că eşti afectat de o vedere spirituală defectuoasă. Te rog, pentru sufletul tău, să cumperi de la negustorul ceresc aur, ca să te îmbogăţeşti; haine albe ca să te îmbraci cu ele, şi alifie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. Singura cale sigură atunci când greşeşti, este de a-ţi mărturisi greşelile în profunzime, şi de a te căi de ele în mod sincer, apoi să vă rugaţi unii pentru alţi ca să fiţi vindecaţi.

De fiecare dată când îl vezi pe Prof. Bell te simţi rănit, pentru că l-ai vătămat şi vătămarea aceasta se întoarce peste tine. De ce nu te umileşti sub mâna cea tare a lui Dumnezeu? De ce nu faci o lucrare profundă, curăţind calea pentru Împăratul? De ce nu cazi pe Stânca Isus Hristos, ca să fii zdrobit? Această trecere pe alături fără să îndrepţi relele, desparte sufletul tău de Dumnezeu, îţi slăbeşte puterea morală, îţi întunecă discernământul, aşa încât prin faptele tale exprimi mai mult decât prin cuvinte, necredinţa. Poziţia ta a fost de a contracara şi de a face fără efect eforturile mele. Prin ceea ce ai făcut, ai stat în fruntea celor ce fac aceasta. Hristos a spus: „cine nu adună cu Mine, risipeşte.” Cum ai putut face aşa ceva? Răspunsul l-am primit noaptea trecută; tu nu ai curăţat şi nu ai îndreptat calea pe care ai lăsat-o în urma ta, şi Domnul, Dumnezeu, insistă să dai la o parte toate obstacolele. El consultă starea ta pe pământ, şi vede că în ceea ce ai făcut, ai confundat fantomele cu realitatea. În mod neintenţionat ai făcut [792] o lucrare care va rămâne înregistrată împotriva ta, şi la judecată va trebui să răspunzi. De ce ai stat ca o barieră în calea lucrării pe care o făceam prin bărbaţii pe care am văzut de bine să îi aleg pentru lucrarea aceasta? De ce ai fost atât de gata să prinzi şi să absorbi influenţele care împiedicau lumina căreia Eu i-am poruncit să ajungă în biserica Mea?

„Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi. Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?” Ioan 5:43-44.

Fratele meu, Uriah Smith, pe care te-am iubit şi te-am respectat în Domnul! Tu ai lucrat împotriva planurilor lui Dumnezeu, aducând asupra ta amăgiri care, dacă vei continua în acelaşi fel, vor fi urmate de înşelăciuni şi iluzii care vor sfârşi într-o despărţire de Dumnezeu iremediabilă. El te cheamă. Curăţă calea Împăratului, îndepărtează pietrele de poticnire din drum, nu cuteza să faci doar o lucrare de suprafaţă, pentru că alţii au privit la tine şi au urmat mai mult exemplul tău decât au privit la Dumnezeu şi au căutat sfatul Lui. Aceştia nu vor ajunge mai departe decât vei ajunge tu. Mărturiseşte-ţi greşelile; mărturiseşte complet; nu lăsa nicio piatră care să nu fie întoarsă. Sfetnicul Cel credincios îţi face observaţii şi te imploră să nu-ţi înşeli sufletul, în ce priveşte fericirea veşnică. Aceasta este ceva ce tu trebuie să cauţi cu toate puterile tale. El îţi îndreaptă ochii mai sus, şi vrea ca gândurile tale să fie în cer, de unde vine nădejdea ta şi ajutorul de fiecare zi. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui.” În timp ce Domnul Isus ne arată vasta confederaţie a răului cu care trebuie să dăm faţă, întrucât domniile şi stăpânirile [793] sunt înrolate împotriva noastră, El ne spune că noi luptăm pentru o lume nevăzută. Tot universul cerului priveşte conflictul şi, dacă ochii noştri ar fi deschişi, am vedea îngerii în rânduri, pentru că Spiritul Sfânt este promis tuturor celor ce luptă cu vitejie luptele Domnului. În luptă sunt angajaţi soldaţi care nu sunt perfecţi, înconjuraţi de slăbiciuni, care cad în păcat, neştiutori, care au nevoie să fie învăţaţi la fiecare pas; însă înainte să poată fi ajutaţi este esenţial ca ei să îşi simtă slăbiciunea. Când ei cad pe Stâncă şi sunt zdrobiţi, atunci braţele cele veşnice îl cuprind pe cel neajutorat. Agenţiile cereşti sunt angajate să facă lucrarea lor, să îi pregătească pentru a fi vase de slavă, care să copleşească inamicul, să străpungă norul şi umbra agenţiilor satanice. Instrumentele cereşti îi înconjoară cu elementele luminii – cu razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii. Căpetenia oştirii Domnului îi conduce pe câmpul de luptă, cu cuvintele, „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. În fruntea voastră stă un Biruitor, biruinţa este sigură.”

Frate Smith, ceea ce am înţeles noaptea trecută mă împinge să scriu. Ştiu că tu nu umbli în lumină. Tu ai avut dovada şi ai putea să ai mult mai multe dovezi, dacă ai vrea să le primeşti. Isus, preţiosul Mântuitor, ţi-a trimis tot mereu lumina de care aveai nevoie, dar tu nu te-ai aşezat în canalul prin care aceasta putea să ajungă la tine. Tu ţi-ai strâns peste suflet un înveliş de necredinţă până când nu ai mai putut face deosebire între lumină şi întuneric, între [794] minciună şi adevăr. Niciodată, niciodată nu vei schimba această ordine de lucruri până când nu vei avea umilinţa unui copilaş. Aceasta nu se va întâmpla până când nu vei cădea pe Stâncă şi nu vei fi zdrobit. Atunci moare eu-l; obiceiuri noi se formează; înclinaţiile şi tendinţele rele sunt învinse. Duşmanii dinăuntru şi dinafară sunt gata să învie şi să te învingă. „Despărţiţi de Mine”, a spus Hristos, „nu puteţi face nimic.” Renunţi la luptă? Refuzi să cazi pe Stâncă? Dacă da, atunci nu poţi să ai nici cea mai mică asigurare că vei ieşi din cursa diavolului. Atitudinea ta a încurajat în bisericile noastre o stare de lucruri pe care nu ai măsurat-o. Rezultatul purtării şi lucrării tale în aceeaşi direcţie, de când ai plecat de la Minneapolis, a făcut ca împlinirea lucrării pe care mi-a dat-o Domnul, să fie de cincizeci de ori mai grea decât ar fi trebuit să fie. Tu  mi-ai barat drumul, dar, oh, cât de puţin ai înţeles adevăratul rezultat al lucrării tale! Mie mi-a fost descoperit. Când ai afirmat că sora White a fost influenţată de W.C. White, de A.T. Jones şi de E.J. Waggoner, ai plantat în inimi o necredinţă care a fost hrănită şi a adus roade. Nu îţi va face plăcere să culegi recolta. Satana prinde tot ce are un astfel de caracter şi îl foloseşte ca agent activ pentru distrugerea credinţei în lucrarea pe care Domnul a intenţionat să o facă. Orice suflet care primeşte din plin cuvintele tale şi le crede, este reprezentat în mod corect prin cuvintele lui Hristos, „O, dacă ai fi rece sau în clocot; dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” O opoziţie pe faţă mi-ar fi făcut mai puţin rău. Lipsa de credinţă în soliile [795] pe care mi le-a dat Dumnezeu să le port, aşa cum a fost cea manifestată, este necredinţă hotărâtă, oricare ar fi intenţiile şi scopurile. O astfel de credinţă nu are niciun pic de mireasmă, iar credinţa fratelui Butler este de felul acesta; fără valoare, lipsită de mireasmă, şi nu găsesc nimic în el sau în tine care să fie în armonie cu mine în lucrarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Poziţia ta este o împotrivire hotărâtă faţă de eforturile pe care aş putea să le fac sub îndemnul lui Dumnezeu prin Duhul Lui Cel Sfânt. Nu pentru mine mă doare, ci pentru că lucrarea pe care mi-a dat-o Domnul este de un astfel de caracter încât necesită ca credinţa să fie hrănită încontinuu din cauză că avertizările, mustrările şi soliile care cercetează inimile, şi ceea ce dă în vileag păcatele ascunse nu sunt plăcute şi nici agreabile inimii fireşti, iar adevărul este că mulţi consimt formal în faţa adevărului fără să fie sfinţiţi prin adevăr. Aceştia nu-l reprezintă în spirit pe Hristos. Ei lucrează doar la suprafaţă şi se înşeală singuri cu ideea că sunt creştini. Iluzia aceasta le stăpâneşte cu atâta putere inima şi mintea încât săgeţile ascuţite ale Domnului nu reuşesc să pătrundă prin armura îndreptăţirii de sine în care s-au încastrat. Vraja este atât de puternică încât aceştia pot să asculte adevărul, soliile cele mai serioase şi pline de putere, chiar soliile care descriu iluzia în care sunt prinşi, şi nici măcar nu le dă prin gând să se cerceteze pe sine să vadă dacă nu cumva li se adresează lor. Aceasta este clasa pe care Mântuitorului nostru îi este cel mai greu să o trezească. Cele mai impunătoare învăţături pot să fie auzite şi ascultate, ca şi cum nu s-ar fi rostit nimic. Aşa se întâmplă cu mulţi, cu foarte mulţi din generaţia aceasta. Va fi aprinsă o ură satanică împotriva mărturiilor. Lucrarea Satanei va fi aceea de a distruge credinţa bisericilor în ele, pentru următorul motiv: [796] Satana nu poate avea calea liberă pentru a-şi introduce înşelăciunile şi pentru a lega sufletele în iluziile pe care le creează, dacă sunt luate în seamă mustrările, avertizările şi sfaturile Spiritului lui Dumnezeu. Ce cale mai plăcută duşmanului, şi mai tristă pentru Spiritul lui Dumnezeu puteai să urmezi, decât cea pe care ai urmat-o tu, fratele meu, învăţătorul lui Israel? Tu împreună cu mulţi alţii, angajaţi ca şi tine în lucrare, bărbaţi aflaţi în poziţii cu responsabilitate, lucrători şi predicatori, aţi format o confederaţie pentru a pune sub semnul întrebării, a critica şi a spune: „povestiţi-ne, şi vom povesti mai departe”. Poziţia pe care o ocupă bărbaţii aceştia şi influenţa pe care le-o dă poziţia aceasta i-a condus la îndoială pe mulţi, care niciodată nu vor mai ieşi din aceasta, aşa că înşelăciunile şi iluziile din aceste zile de pe urmă îi vor învinge. Aceasta se întâmplă pentru că iluminarea divină a cerului nu mai are putere să-i pună în rânduială deoarece ei au decis în urma exemplului care le-a fost dat. Indiferent dacă ei cred sau nu cred, dacă le este adresată vreo mustrare pe care nu vor să o creadă, vor spune: „Oh, sora White este influenţată. Cineva i-a spus despre aceste lucruri. Dacă fratele Smith, care cunoaşte totul despre mărturii spune că este numai părerea şi raţiunea ei, şi el nu acceptă învăţăturile din mărturii, şi totuşi este un om atât de bun, voi urma exemplul lui şi îmi voi asuma riscul.” Este foarte neînţelept să faci aşa, şi totuşi mulţi fac şi au făcut aşa. Ştiu că Spiritul Domnului m-a ţinut aici, la Battle Creek, pentru ca toţi să poată înţelege dacă a fost de la Dumnezeu sau de la diavolul. „După roadele lor îi [797] veţi cunoaşte.” Ca în zilele lui Hristos, unii au trecut cu vederea dovada pe care le-a dat-o Dumnezeu şi au spus, „dă-ne un semn, fă o minune dacă tu ai dreptate.”

„Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” „Ce semn faci Tu, deci” I-au zis ei „ca să-l vedem, şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?” Aceste cuvinte mi-au fost adresate pur şi simplu, de la întâlnirea de la Minneapolis încoace. Ca un copil, am vorbit deschis, cu toată simplitatea, cu oricine a vrut să-mi pună vreo întrebare. Am fost dispusă să le spun şi să le arăt tot ce mi-a descoperit Tatăl meu din cer. Am crezut că aceasta îi va face să vadă şi să creadă, însă acum sunt înclinată să cred că cele mai serioase eforturi ale mele de a-i face să vadă şi să înţeleagă, au lucrat cu totul altfel decât am sperat. Cred că ei nu au luat în seamă cuvintele mele şi nu au înţeles motivele mele, şi cu cât am lucrat mai mult în direcţia aceasta, cu atât mai puţină influenţă avea mărturia mea asupra lor, aşa că acum nu mai am niciun îndemn de a mai conversa cu bărbaţii care ocupă poziţii de răspundere. Mă simt ca o persoană care ştie că este urmărită. Ca unul care ştie că cuvintele îi sunt răstălmăcite, sfatul şi povaţa îi sunt tratate cu indiferenţă, nevrednice de a fi luate în seamă. Mi-am spus tot mereu „lucrurile spirituale se înţeleg cu ajutorul Spiritului.” Îmi agăţ de Isus Hristos sufletul neputincios. Acum nu am nicio dorinţă de a mai da vreo dovadă cuiva. Cei care vor să vadă, pot deschide ochii şi să vadă. „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Judecata pe care poate că o va rosti cineva în dreptul meu [798] sau al cuvintelor mele, sau al faptelor mele, nu mă va mai surprinde. Mă aştept la orice, şi nu mă mai sprijin pe nimeni, nu mai depind de nimeni. Lucrarea mea nu va mai fi de acum înainte de a mă strădui să fac pe cineva să creadă, ci pur şi simplu va merge înainte, în afara atmosferei de necredinţă, de cârcotire şi criticism. Mă simt mult mai liberă să vorbesc celor necredincioşi decât celor care deţin poziţii de responsabilitate, care au avut atât de mare lumină şi ocazii atât de mari, şi totuşi nu au răspuns luminii. M-am încredinţat în mâinile Apărătorului meu, Isus Hristos, Cel Neprihănit, aşa cum nu am mai făcut-o până acum. Sunt sigură că nu mă pot simţi liberă să conversez ca până acum cu cei cu care vorbeam atât de deschis.

Îi mulţumesc Domnului pentru sănătate, Îi mulţumesc pentru eliberare. De ce îmi produce continuu cazul tău atâta agonie sufletească, nu pot spune. Tot mereu am văzut că te-a cuprins orbirea într-o măsură alarmantă. Te încredinţez în mâinile lui Isus, şi apoi mă gândesc că nu voi mai avea nimic de spus, niciun cuvânt, dar după aceea din nou sufletul îmi este cuprins de groază şi plâng şi mă rog cu strigăte mari şi cu lacrimi, „nu lua Duhul Tău cel Sfânt de la el; fă ca Spiritul Tău să rupă vraja aceasta” … Oh, dacă ţi-ai supune voinţa, voinţei lui Dumnezeu! Oh, dacă ai tremura în faţa acestei lucrări! Cum vei putea fi pregătit ca să rezişti în ziua lui Dumnezeu? Numai dacă vei cădea jos la piciorul crucii. Încă nu este prea târziu ca relele să fie îndreptate. Nu te sfătui cu carnea şi cu sângele. Nu spune, „există lucruri pe care nu le înţeleg.” Desigur că există. Mintea ta este [799] întunecată, dar fă un pas pe care îl vezi, apoi îl vei vedea pe următorul. Oh, aprinde-ţi o licărire din focul de pe altarul divin, înainte să fie pentru totdeauna prea târziu! Îndepărtează pietrele de poticnire dintr-o mişcare, şi fă-o fără nicio întârziere. Dacă Dumnezeu te ajută, vei putea să îţi vezi slăbiciunea şi ineficienţa, precum şi gloria şi maiestatea lui Hristos. Glasul lui Dumnezeu te cheamă aşa cum l-a chemat pe Ilie, „ieşi din peşteră, stai cu Dumnezeu şi ascultă ceea ce îţi va spune.” Când vei veni sub călăuzirea divină, Mângâietorul te va conduce în tot adevărul. Lucrarea Mângâietorului este de a lua cuvintele lui Hristos, aşa cum ies de pe buzele Lui, şi de a le infuza ca principii vii în inimile deschise pentru a le primi. Atunci Îl vom cunoaşte atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul.

Am multe lucruri scrise pentru tine, dar mi-am zis, „Cu ce pot ajuta acestea? Fraţii mei şi-au bătut joc, au cârcotit, au criticat şi comentat, le-au denaturat, au pescuit din ele şi au ales puţin şi au refuzat mult, până când mărturiile nu au mai însemnat nimic pentru ei. Ei le interpretează cum vor, după judecata lor mărginită, şi sunt satisfăcuţi.” Dacă aş fi îndrăznit, aş fi vrut de mult să părăsesc acest teren de luptă, dar ceva m-a reţinut. Eu nu voi alege calea mea sau voia mea. În viaţa lui Hristos, în timpul celor mai mari încercări ale Lui, unul dintre ucenicii Lui L-a trădat, un altul s-a lepădat de El de trei ori, şi toţi ceilalţi L-au părăsit şi au fugit. Dacă Stăpânul, care a fost fără vreo mânjitură a păcatului, a îndurat aceasta, eu să mă aştept la ceva mai bun? Oh, cât de mulţi au încercat să găsească ceva împotriva Lui Hristos! Cel mai crud şi cel mai incurabil lucru este bigotismul şi prejudecata, care există tot atât de ferme în zilele noastre ca şi atunci când Hristos era [800] pe pământ. Dar, le las toate în mâna lui Dumnezeu. Mă simt ruptă de mulţi dintre fraţii mei; ei nu mă înţeleg pe mine, misiunea şi lucrarea mea, căci dacă ar fi înţeles nu s-ar fi purtat aşa cum s-au purtat. Îmi place să-i văd pe cei ce simt că au nevoie de ajutor; biete suflete flămânde, lihnite de foame. Îmi place să-i văd cum se bucură de lumina preţioasă pe care mi-a dat-o Domnul pentru ei. Oh, cât de mult S-a bucurat Isus când s-a găsit loc pentru adevăr în inima femeii din Samaria. „În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce, şi ziceau: „Învăţătorule, mănâncă!”  Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.” Ucenicii au început să-şi zică, deci, unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?” Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş.” Da, Doamne, mă uit şi văd holdele, le văd albe, gata pentru seceriş. Poate cuvintele mele nu vor găsi loc în inimile celor care le-au auzit de atâtea ori, dar sunt câmpuri albe, gata pentru seceriş. Sunt cazuri ca cel al femeii din Samaria. Cei de la care în aparenţă se aşteaptă cel mai puţin, vor deveni vestitori ai adevărului, în timp ce aceia care au avut mare lumină vor fi lăsaţi la o parte. Cei înţelepţi şi prudenţi nu vor vedea lucrările lui Dumnezeu, dar adevărul va fi descoperit pruncilor, şi aceştia vor răspunde.

Închei aici scrisoarea.

Ellen G. White [801]