Scrisoarea 41, 1894 - Către C.H. Jones

Scrisoarea 41, 1894 - Către C.H. Jones

Scrisoarea 41, 1894
6 mai 1894,
Granville NSW

CĂTRE  C.H. JONES

 

Dragă frate,

Cu câteva luni în urmă am scris fratelui Haskell despre nevoia cauzei în Australia, nevoia de a construi case de adunare în oraşele noastre, pentru a putea avea un loc în care să se adune cei care îmbrăţişează adevărul; am arătat de asemenea, necesitatea de a intra în câmpuri noi şi de a ridica stindardul adevărului acolo unde până acum n-a fost făcut niciun efort. Această scrisoare, fratele Haskell a citit-o unora dintre fraţii noştri din California, şi Domnul a mişcat inimile a doi oameni să dea 5000 de dolari fiecare pentru lucrarea din Australia. În penultima scrisoare, fratele Haskell mi-a scris de aceşti bani, spunând că ne vor fi trimişi o mie de dolari cu aceeaşi poştă, dacă va fi posibil, sau dacă nu, vor veni cu următoarea. Am citit veştile bune unui consiliu al fraţilor noştri, şi am fost mult încurajaţi; căci se deschideau câmpuri de lucrare în oraşe şi în alte localităţi, în care nu se intrase niciodată.

În Queensland, doar în urma citirii, au apărut treizeci de păzitori ai Sabatului, care niciodată nu au văzut predicatorul în persoană. Ei fac apel pentru ajutor, dar există o asemenea lipsă de mijloace în Conferinţele noastre, încât cu greu putem să răspundem apelului. Fratele Starr planifică să meargă curând în acest câmp, dacă vor fi obţinute mijloacele necesare. Noi am fost paralizaţi complet de lipsa de fonduri, a trebuit să luăm [1233] împrumut, şi să lucrăm în nevoie stringentă de bani. Planul este acum ca fratele Starr să meargă singur în această nou ţinut. Am stăruit să nu se facă acest lucru, căci este contrar voii Domnului. Hristos Şi-a trimis ucenicii doi câte doi, şi acesta este planul care ar trebui să fie urmat. La început s-a stabilit ca fraţii Hickox şi Starr să meargă împreună în acest câmp, dar acest lucru nu e posibil, atât din lipsă de bani pentru a plăti cheltuielile celor doi, cât şi pentru că fratele Hickox este în mijlocul unui interes tot mai mare, căruia, până am venit aici, el i-a făcut faţă singur. Fratele Starr e de acord să meargă singur la Queensland pentru a investiga câmpul, iar la o altă dată, fratele Hickox îl va urma.

Oamenii din această ţară se mişcă încet, dar la Seven Hills, unde fratele H. a lucrat, doisprezece au luat poziţie de partea adevărului biblic, şi interesul nu a scăzut. Am vorbit acolo  într-un cort mare trei duminici la rând, cu o mare uşurinţă: am avut prezenţă excelentă. Timp de trei Sabate la rând, o nouă familie a luat poziţie pentru adevăr. Mâine, duminică, vorbesc din nou la Seven Hills.

Când am primit scrisoarea fratelui Haskell, explicându-ne că ai reţinut banii de care avem nevoie atât de mult, am vrut să te întreb, fratele meu, Ce drept ai avut să faci acest lucru? Ai ştiut cât de multă nevoie era de banii aceia, şi cât de multă presiune va fi adusă asupra lucrării lui Dumnezeu în această ţară, prin faptul că i-ai reţinut la Pacific Press? Există în America resurse pentru tine, care nu sunt deschise pentru noi în această ţară. Echo Office nu m-a lăsat să am nici măcar [1234] banii pe care i-am depus, fără să paralizeze lucrarea acolo. Fraţii noştri prezintă adevărul în mai multe localităţi în jurul oraşului Melbourne. Fratele Daniells spune că nu este cel mai bine să se lucreze în acest oraş mare, dar eu ştiu că oraşul trebuie să aibă posibilitatea de a auzi solia, şi Dumnezeu are oameni şi mijloace. Adunarea de tabără a făcut minuni îndepărtând prejudecăţile, şi acum este timpul nostru pentru a lucra. Aceasta înseamnă lucrători şi bani pentru a susţine lucrarea, şi orice sursă de unde am fi putut obţine bani, a părut să fie tăiată. Trezoreriile sunt goale, incapabile să poată ajuta acum, pentru că în ultimul timp le-au fost trimise o mulţime de poliţe pentru decontare. Localizarea şcolii va fi în curând soluţionată dacă oferta pe care am făcut-o pentru o bucată de pământ va fi acceptată; aşteptăm răspunsul. Dacă acesta este favorabil, câteva mii de dolari vor fi necesare deodată. Şi acelor o mie nu li s-a permis să ajungă la scopul pentru care au fost destinaţi, ci a trebuit să fie opriţi la Pacific Press. Cine a fost consilierul tău în această mişcare? Persoanele care au promis banii, nu sunt răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu? Nu trebuie lăsat liber omul să-şi pună mijloacele în locul pe care îl crede de cuviinţă, atunci când este mişcat de către Duhul lui Dumnezeu? Nu avem noi un Dumnezeu care spune că aurul şi argintul sunt ale Lui, precum şi vitele de pe mii de dealuri? Nu poate face El tot ce vrea cu ceea ce este al Lui? Să pună omul mâna pe banii pe care Dumnezeu i-a destinat să vină la aceste câmpuri nevoiaşe, pentru a duce mai departe lucrarea despre care a poruncit să fie făcută?

Eu nu pot pentru niciun moment să presupun că fratele Olsen a fost sfătuitorul tău în această chestiune; pentru că el a fost pe teren, şi ştie [1235] necesităţile noastre. Eu nu doresc să mă îndoiesc de înţelepciunea lui, nu cred că el ar distrage vreun dolar din acest câmp. Domnul nu a dat instrucţiuni niciunui om pentru a devia banii de la canalul pe care trebuie să meargă. Ai cui sunt oamenii, Conferinţa Generală, Pacific Press? Cine a auzit glasul lui Dumnezeu spunând că aceste mijloace ar trebui să fie îndreptate spre alte canale? Dacă aşa fac fraţii noştri conducători, ce încredere pot să aibă oamenii să urmeze convingerile lor de a face donaţii pentru cauza lui Dumnezeu? Fie ca banii care vin de la cei pe care Dumnezeu i-a făcut administratorii Săi, să fie primiţi şi priviţi ca o jertfă sacră, şi să fie folosiţi în scopul pentru care au fost destinaţi; aceasta va tinde să inspire încredere şi să încurajeze dărnicia celor pe care Dumnezeu i-a făcut administratorii Săi. Dar dacă oamenii, cu judecata lor finită, se simt liberi să-şi însuşească aceste daruri cum consideră ei de cuviinţă, vor duce în confuzie acea minte care, cu toată sinceritatea, a fost mişcată să ofere bunurile sale unei ramuri a lucrării lui Dumnezeu. Atunci când fraţii noştri se angajează să lucreze în conformitate cu propriile lor idei, ei vor face un mare rău sufletelor, ei vor crea îndoieli şi vor da naştere la întrebări. De ce să vrea oamenii să-şi interpună propriile lor căi şi idei pentru a învinge scopurile lui Dumnezeu?

Mi s-a făcut rău la inimă de această conducere. Eu vreau să cred că nu ai fi făcut acest lucru dacă ai fi cunoscut situaţia. Sunt acum în măsură să înţeleg mai bine lumina care mi-a fost dată atunci când soţul meu era atât de slab în Greenville, Michigan. Acesta a fost începutul îndrumărilor divine cu privire la mijloace. Mi s-a arătat că Domnul voia ca soţul meu şi cu mine să fim independenţi de toate instituţiile noastre, în domeniul financiar. Fraţii noştri aveau să facă multe planuri [1236] pentru a obţine controlul asupra profiturilor din cărţile noastre şi din alte publicaţii, dar noi trebuia să păstrăm mijloacele pentru a le folosi aşa cum Domnul ne va îndruma. Noi puteam înţelege mai bine decât alţii, nevoile cauzei; Dumnezeu avea să ne înveţe cum să dispunem de mijloace. El avea să le aducă în posesia noastră pentru a fi utilizate spre slava propriului Său Nume. Din nou, la o dată ulterioară, am fost avertizată că după moartea soţului meu vor fi făcute propuneri în ceea ce priveşte cărţile şi publicaţiile noastre, pentru ca profiturile să fie sub controlul unei singure organizaţii. Dar am fost avertizată să nu transfer responsabilitatea administraţiei mele vreunei instituţii sau organizaţii; când voi vedea nevoile cauzei în diferitele sale ramuri, atunci trebuie să acţionez, chiar dacă fraţii mei nu ar discerne necesitatea aşa cum o văd eu. Dacă ar trebui să cer de la oamenii din poziţii de răspundere chiar şi mijloacele pe care Dumnezeu mi le-a încredinţat mie, aceşti fraţi ar da sfat pentru a devia acele mijloace spre alte canale, în afară de cazul în care ei înşişi ar fi în starea în care să poată înţelege nevoile cauzei aşa cum mi-au fost prezentate şi cum au fost puse asupra mea. Acesta este motivul pentru care nu m-am simţit liberă să accept propunerea de a ceda la drepturile de autor asupra cărţilor mele. Nu am putut face acest lucru din conştiinţă. Atunci când după adunarea de la Minneapolis, agenţii care se ocupau cu colportajul au condus lucrarea în câmp în aşa fel încât cărţile mele au ieşit ca moarte de sub tipar, şi când, atunci când am încercat să scot mijloace de la casa de editură din Battle Creek, am fost informată că mi s-a epuizat contul şi că nu pot să mai primesc bani, am simţit foarte dureros cât de puţină siguranţă poate fi în a lăsa pe fraţii mei să poarte responsabilitatea mea. Dumnezeu ştie totul despre această problemă. Am avut suficientă experienţă ca să mă înveţe, în [1237] ce pot depinde de fraţii mei?

Când m-am întors acasă din Europa, am donat 1600 de dolari la Chicago Mission şi la alte întreprinderi. De când am venit în această ţară, am dat aproape constant. Suma plătită pentru munca mea de către Conferinţă este tot ce aş fi dispusă să iau, dar aceasta nu poate acoperi cheltuielile mele anuale, cu călătoriile pe care le fac, cu ajutorul pe care trebuie să-l iau cu mine, şi cu donaţiile pe care le fac fiind solicitată în aproape fiecare loc unde sunt organizate adunările. Am promis 1000 de dolari pentru achiziţionarea de teren pentru şcoală. Willie este într-o situaţie similară cu situaţia mea în ceea ce priveşte dăruirea; el se înscrie la contribuţii băneşti aproape oriunde mergem. Ne întâlnim în mod constant cu persoane care trebuie să fie ajutate, şi dacă aş depinde numai de ceea ce primesc de la Conferinţă, aş fi adusă în situaţiile cele mai stresante. Dar mulţumesc lui Dumnezeu pentru lumina pe care mi-a dat-o; voi lua aminte la ea şi mă voi strădui să fiu un administrator credincios.

Atunci când fraţii mei aflaţi în legătură cu instituţiile noastre mari, au cerut sfatul meu în ceea ce priveşte adăugarea de clădire lângă clădire, am încercat să-i descurajez. Le-am spus de nevoile cauzei din câmpurile deja deschise în aceste ţări noi, şi de cererea de mijloace pentru câmpurile noi, din regiunile îndepărtate. Am scris, am pledat cu toată puterea mea, ca fraţii mei să privească departe, şi să nu simtă că este datoria lor specială aceea de a restrânge lucrarea în aceste câmpuri noi. Este adevărat, au fost donate cărţi pentru lucrarea din Australia, şi acestea se vând mai bine decât ne-am aştepta în aceste vremuri dificile când problema banilor e atât de grea. Dar cărţile nu sunt de ajuns, noi nu trebuie să fim lăsaţ [1238] să ne bizuim pe mijloacele obţinute prin vânzarea cărţilor. Am ajutat să se facă aceste donaţii de cărţi, renunţând la drepturile de autor asupra lor; dar încep să mă îndoiesc de înţelepciunea fraţilor mei, pentru că mi-au cerut să fac acest lucru, întrucât eu m-am dat pe mine şi tot ce am pentru lucrarea lui Dumnezeu. Sper că fraţii mei nu se vor purta în aşa fel încât să distrugă încrederea pe care ar trebui să o avem în înţelepciunea şi judecata lor? Dacă ei nu pot avea încredere în judecata noastră în ceea ce priveşte nevoia cauzei în această ţară, atunci vom ceda această responsabilitate unor oameni  mai înţelepţi.

Am spus ceea ce am simţit că este de datoria mea să spun, ca să înţelegi cum văd eu problema. Nu am auzit niciun cuvânt de la Willie cu privire la aceste lucruri. Nu mă consult cu nimeni când scriu aceste scrisori; această scrisoare am scris-o dintr-un sentiment al datoriei, ca să ştii poziţia mea adevărată. [1239]