Scrisoarea 41, 1898 - Mărturie către A.R. Henry

Scrisoarea 41, 1898 - Mărturie către A.R. Henry

Scrisoarea 41, 1898
„Sunnyside”,
Cooranbong,
16 mai 1898

 MĂRTURIE  CĂTRE A.R. HENRY

 

Către A.R. Henry:

„Aşa vorbeşte Domnul: blestemat este omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat şi fără locuito-ri. Binecuvântat este omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă roadă.”

În noaptea aceasta nu am fost în stare să dorm, pentru că am văzut scene vii, în imagini şi simboluri. Mi-a fost arătată starea poporului lui Dumnezeu care s-a încrezut în om şi a făcut din braţ de carne tăria lui. Starea Conferinţei Michigan este jalnică, dar nu este de nevindecat, dacă poporul se va întoarce la Domnul cu toată inima.

Starea prezentă de lucruri a fost făcută să treacă prin faţa mea în timp ce eram la Salamanca, şi atunci mi-am rostit mărturia în faţa celor adunaţi la tabernacol. Nu am vorbit cuvintele mele, ci cuvintele Domnului. Semnale de alarmă, avertismente şi mustrări au fost date pentru bărbaţii aflaţi în poziţii de răspundere. Dacă aceşti bărbaţi ar fi căutat pe Domnul fără întârziere, s-ar fi lăsat găsit de ei. Unii au primit solia [1663] atunci, şi de atunci încoace s-au aşezat sub steagul marelui Conducător. Însă aceia care nu au umblat în lumină, care nu au căutat să facă voia Domnului după cum a rânduit El, au adus dezastrul asupra cauzei şi ocara peste poporul căruia Dumnezeu i-a încredinţat cea mai solemnă îndatorire, pe care ar fi vrut ca aceştia să o proclame fără şovăială.

Dumnezeu a arătat poporului Său adevărul. El le-a deschis în faţa înţelegerii cărţile Daniel şi Apocalipsa, care vestesc adevărul pentru timpul de faţă. Cei ce şi-au închis urechile şi înţelegerea în faţa acestui adevăr, au făcut le fel ca poporul care nu a vrut să primească lumina în zilele lui Hristos. Poate fi îngrămădită dovadă peste dovadă, iar inimile oamenilor să fie aşa de împietrite prin înşelăciunea păcatului încât dovada, oricât ar fi de evidentă, nu le va spune nimic, pentru că ei nu doresc dovezi ci să-şi urmeze propria cale.

A existat o rezistenţă puternică în faţa avertizărilor şi mustrărilor trimise de Dumnezeu, printre cei ce pretind a crede adevărul. În noaptea aceasta duhul îmi este plin de tulburare şi, la ora unsprezece mă îmbrac şi îmi iau stiloul ca să scriu cuvintele care îmi sunt date pentru A.R. Henry. „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? „Eu, Domnul, cercetez inima, şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui.” Ca o potârniche, care cloceşte nişte ouă pe care nu le-a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, şi la urmă nu este decât un nebun. Scaun de domnie plin de slavă, înălţat de la început, loc al Sfântului nostru Locaş, Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi [1664] cei ce Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine.” - „Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, izvorul de apă vie.”

Oh, dacă toţi aceia care s-au sprijinit pe braţ de carne şi şi-au pus încrederea în oameni şi-ar da seama măcar în această zi de starea în care se află, şi ar striga către Dumnezeu cu sinceritate, „Vindecă-mă, Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit; căci Tu eşti slava mea!” Oare să nu se întoarcă poporul la Dumnezeu lor?

„Iată, ei îmi zic: „Unde este Cuvântul Domnului? Să se împlinească dar!” Batjocuri de felul acesta s-au rostit întotdeauna, şi vor continua să se rostească. Aceia care fac aşa ceva sunt inspiraţi de acelaşi spirit care i-a condus pe preoţi să-L ia peste picior pe Hristos pe când atârna pe cruce, zicând: „Pe alţii i-a mântuit iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu: să-l scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: „Eu Sunt Fiul lui Dumnezeu!” Mântuitorul lumii atârnat pe cruce în agonia Lui de moarte, era expus ruşinii publice de propriul Lui popor. Ce fel de putere lucra asupra minţilor acestor învăţători şi conducători? Aceeaşi putere care în zilele noastre agită lumea întreagă cu o ură intensă împotriva celor ce refuză să se alieze cu răul, dar în schimb ceartă, mustră şi îndeamnă pe făcătorii de rele în faţă. Aceeaşi putere a lucrat asupra ta, A.R. Henry, conducându-te să-L trădezi pe Hristos aşa cum l-a condus pe Iuda să-L trădeze pentru bani. Tu vinzi pe Domnul tău şi trădezi cauza Lui în mâinile duşmanilor Lui, indiferent de consecinţe; în felul acesta este adusă ocara asupra adevărului. Făcând [1665] în felul acesta, tu demonstrezi faptul că avertizările şi poveţele care ţi-au fost adresate sunt adevărate. Tu ai exact atâta iubire şi interes faţă de cauza lui Dumnezeu cât ai descoperit prin atitudinea ta faţă de ea. Fiind în legătură cu alţii, ai făcut orice efort posibil ca să aduci lucrurile sub controlul tău, şi pentru că nu ai reuşit, ai vrut să duci la ruină cauza căreia spui că îi slujeşti. În felul acesta tu faci exact lucrarea pe care Domnul mi-a descoperit că o vei face.

Apoi, având de-a face cu oameni care aveau nevoie de tot ceea ce puteau obţine cu ajutorul creierului şi al peniţei pentru a fi feriţi de foame şi goliciune, tu ai urmat principii de nedreptate. Domnul te-a lăsat pe tine şi pe cei care nutresc acelaşi spirit să dai pe faţă motivele care te împing la acţiune. În felul acesta mărturiile de avertizare şi mustrare care ţi-au fost adresate au fost justificate. Acelaşi spirit care te-a condus să urmezi măsuri injuste când ai tratat cu semenii tăi, te-a condus să lucrezi departe de principiile pe care Domnul le-a desemnat să guverneze în cauza şi lucrarea Lui, principii care au fost impuse casei de editură încă de la înfiinţarea ei, ca să le menţină până când nu va mai fi nevoie de ele.

Dacă ochii tăi ar fi putut să fie deschişi atunci când te-ai sfătuit împreună cu alţii, ai fi văzut pe acel veghetor nevăzut notând cuvintele şi acţiunile voastre, precum şi spiritul repezit şi arogant care a controlat deciziile voastre, îndeosebi când intervenea ceva ce stârnea combativitatea voastră. O suferinţă ca o indigestie, acesta este rezultatul produs în adunările de consfătuire şi de comitet. Tu ai prezidat când de fapt, datorită imaginaţiei tale bolnave, nu erai pregătit să prezidezi. Tu nu ai fost întotdeauna în această stare a minţii, ci uneori erai [1666] conciliant şi recunoşteai lucrurile. Îngeri ai lui Dumnezeu erau prezenţi ca să te ajute atunci când ai dorit şi te-ai străduit să împlineşti voia lui Dumnezeu. Dar prejudecata ce s-a creat la Minneapolis, şi care a fost menţinută prin faptul că a fost încurajată de cei ce au urmat o cale ce displăcea lui Dumnezeu, te-a pus pe tine şi pe cei aflaţi în legătură cu tine, într-o stare de rebeliune hotărâtă împotriva adevărului şi neprihănirii. Din când în când erai foarte convins de faptul că ar trebui să renunţi la opoziţia ta faţă de adevăr, şi să te porţi într-un mod diferit, însă ai fost prea încăpăţânat şi prea mândru ca să cedezi. La Minneapolis a fost dată orice dovadă necesară pentru a convinge minţile neatinse de prejudecată. Însă, mulţi au plecat de la întâlnirea aceea cu o înregistrare înscrisă împotriva numelor lor, cântăriţi în balanţa sanctuarului şi găsiţi prea uşori. Atunci nu ai luat poziţie aşa cum ar fi trebuit să faci pe baza dovezii oferite, iar umblarea ta a dus la rezultatele ei sigure. După aceea, când ai primit dovezi mai convingătoare, nu ai vrut să umbli în lumină.

Dumnezeu este reprezentat cântărind oamenii, cântărind motivele lor, metodele, planurile lor, acţiunea şi plănuirea lor făcute în ascuns. El a văzut urmarea sigură a alierii tale cu alţii, şi ţi-a trimis şi ţie dar şi celor uniţi cu tine, avertizări în ce priveşte adevăratul caracter şi rezultatele legăturii pe care o aveai cu instituţia reprezentativă a lui Dumnezeu. Tu şi Harmon Lindsay aţi călătorit mult împreună cu fratele Olsen. Acesta nu a discernut spiritul pe care îl aveţi şi de aceea a aprobat multe dintre deciziile voastre, în ciuda avertizării legate de principiile greşite ce erau permise la editură. Atât tu cât şi Harmon Lindsay aţi semănat neghină peste tot pe unde aţi umblat. Uneori aţi făcut-o în mod conştient, iar alteori inconştient; căci atmosfera ce înconjura sufletele voastre era departe de a fi atmosfera [1667] cerului.

Planuri greşite şi nedrepte au fost urmate în felul în care au fost trataţi lucrătorii lui Dumnezeu, şi mulţi dintre aceşti lucrători au căzut în descurajare. Uneltiri necinstite, făcute pe ascuns, în opoziţie faţă de adevăratele principii, au corupt biroul editurii. În continuu s-au făcut planuri şi strategii pentru a obţine controlul asupra întregului sistem de publicaţii. A fost cultivată şi promovată o gelozie faţă de Pacific Press. Voi aţi făcut intrigi pentru a obţine controlul acelei instituţii, cu toate că nu recunoşti şi nu îţi dai seama că aşa se numeşte acţiunea voastră; dar aşa este. Să ia Conferinţa sub mâna ei toate instituţiile mutilate, a fost o acţiune oarbă pentru a obţine controlul asupra oricărui interes, a fiecărei instituţii, prin contopirea tuturor acestora. Dumnezeu nu vrea ca aceasta să se întâmple. El vrea ca instituţiile Sale să fie independente una de alta, şi totuşi în perfectă armonie între ele.

Prin felul în care ai tratat lucrurile, ai sacrificat principiile creştine. Felul în care i-ai tratat pe autori a fost lipsit de onestitate şi extrem de egoist. Aceasta a fost prezentat mereu şi mereu. Dumnezeu a fost dezonorat, iar Legea Sa, a celor zece porunci, transcrierea caracterului Său, a fost încălcată. Martorul nevăzut a privit toate născocirile şi metodele rele, precum şi acţionarea tainică, făcută pe ascuns. Blestemul Lui este peste toate aceste principii egoiste, necinstite.

Când a suferit sub ocara ei, Ana a strigat către Domnul, iar Domnul a auzit rugăciunea ei şi i-a dat un fiu. Atunci ea a vestit slava Domnului, „Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El.” Iar Isaia a spus, „Tu, care eşti fără prihană, netezeşti (cântăreşti – KJV) cărarea dreptului.”  Solomon declară, „Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar Domnul cântăreşte spiritul”. Iar David scrie [1668], „Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puşi în cumpănă toţi la olaltă, ar fi mai uşori decât o suflare”.

Motivele care îi determină pe bărbaţii cu responsabilitate să acţioneze când au de-a face cu fraţii lor sau cu cei din lume, trebuie să fie în acord cu cuvântul lui Dumnezeu, căci ei acţionează ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu. La niciuna dintre adunările voastre administrative, la niciuna din adunările voastre de comitet nu au participat îngerii lui Dumnezeu, care au aşteptat să împărtăşească înţelepciune şi să coopereze cu orice principiu susţinut de legea lui Iehova. În cărţile Lui, Domnul a înscris fiecare iniţiativă luată în aceste adunări, pe care ochiul Său a putut să le vadă ca şi cum nu ar mai fi existat vreun alt interes în lume. El cântăreşte fiecare motiv, fiecare acţiune. El a fost întristat deoarece caracterul Lui a fost reprezentat greşit. A fost urmat un plan de lucru nu întru totul în acord cu planul lui Hristos. Oamenii au fost solicitaţi şi determinaţi prin raţionamente înşelătoare să-şi dea acordul faţă de condiţiile puse de alţi oameni, şi să-şi vândă drepturile şi publicaţiile. Bărbaţii din poziţii de răspundere s-au îndepărtat de sinceritate şi, prin spiritul lor autoritar precum şi prin argumentele lor, s-au impus peste semenii lor. Purtarea lor a produs mult rău lucrătorilor de la editură, şi un rău încă şi mai mare le-a produs lor înşişi, deoarece şi-au întunecat discernământul şi şi-au pierdut vederea spirituală. În felul acesta editura înfiinţată cu sacrificiu s-a transformat repede într-o închisoare de păsări necurate. Nu o creştere de lumină a fost necesară pentru a vindeca aceste maladii spirituale; căci făcătorii de rele au ales întunericul în locul luminii care descoperă întunericul. Dumnezeu nu recunoaşte pe aceşti făcători de rele ca împreună lucrători cu El. [1669]

Orice motiv, orice principiu corect care a fost violat pregăteşte sufletul pentru uneltire şi necinste. Cei ce urmează o astfel de cale, croiesc cărări strâmbe pentru picioarele lor, cauză pentru care şchiopul se va întoarce din drum. Dumnezeu urăşte aceste practici strâmbe. Hristos a murit ca să poată îndepărta păcatele noastre. El nu a venit ca să ne salveze în păcatele noastre. Însă cărări şi practici strâmbe au fost căutate de unii dintre cei ce mărturisesc a crede adevărul, şi tot ceea ce putea sugera această ingeniozitate a fost primit aducându-să vătămare cauzei lui Dumnezeu. Toate aceste planuri şi proiecte au acţionat ca un aluat nesfânt, întocmai cum a acţionat aluatul Fariseilor pe când Hristos era pe pământ. Toate acestea au fost făcute împotriva Domnului Isus. El a fost trădat prin umblarea greşită ce a fost urmată, şi sinagoga Satanei a triumfat.

Din cauză că mărturiile te-au mustrat, cu toate că ţi s-a oferit speranţă şi curaj dacă l-ai fi primit pe Hristos şi ai fi fost convertit, căci El putea să te vindece de alunecarea ta, tu ai mers mai departe decât s-a aventurat să meargă cineva dintre cei ce mărturisesc a fi creştini. Tu ai dat un exemplu pe care să-l urmeze toţi cei ce sunt mustraţi, dacă vor, iar unii în duşmănia lor vor încerca să facă ceea ce ai făcut tu. Aceste suflete înşelate şi amăgite, dacă nu se pocăiesc şi nu sunt transformate, vor trebui să audă rostindu-se sentinţa din partea unui tribunal la care nu există apel. Atunci vor putea spune cu adevărat., „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui [1670] mâna peste mine. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.”

Domnul cunoaşte foarte bine umblarea ta. Tu ai jefuit tezaurul Lui ca să aduni provizii în fondurile tale secătuite, obţinând prin stoarcere salarii mari, cu toate că atunci când cu acordul tău te-ai angajat la editură, ai înţeles că editura nu poate plăti salarii mari angajaţilor ei. Aceasta ţi s-a spus clar, căci am auzit cuvintele rostite, şi te-am auzit replicând că nu te angajezi la editură din interes financiar. Atunci ai acceptat salariul care ţi-a fost oferit.

Dar, în timp ce în aparenţă lucrezi în interesul acestei instituţii, ai trădat cauza lui Dumnezeu în mâinile duşmanilor ei, şi acum îi vei face atâta rău cât îţi va sta în putere. Domnul vede toate acestea. Nu este nicio tranzacţie pe care El să nu o vadă. Tu ai putea să întrebi pe bună dreptate, „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi, şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!” Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunericul ca lumina.”

Orice bani pe care poţi să-i pretinzi din tezaurul Domnului, peste cei pe care i-au primit alţi muncitori din poziţii înalte, vor avea preţul cel mai mare dintre cei pe care i-ai avut vreodată în posesie. [1671]

„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.”

Ţi-am prezentat aceste lucruri ca să nu provoci mânia Domnului dacă adaugi mai mult la relele tale prin însuşirea pentru scopurile tale egoiste a unor mijloace ce nu-ţi aparţin. Acelora care ţi-au acordat încredere şi te-au susţinut, le-au fost date înştiinţări despre planurile tale de a vătăma şi trăda cauza lui Dumnezeu, însă ei nu au crezut că vei face ceea ce ai făcut. Lor le-a fost teamă de tine şi au rămas în asociere cu tine, temându-se că dacă vor rupe legătura cu tine vor face rău cauzei lui Dumnezeu. Poporul celor de credinţa noastră nu au ştiut cum erau folosite mijloacele pe care le investeau pentru a susţine cauza lui Dumnezeu, iar acum în faţa lor stă un tezaur gol. Acestea s-au întâmplat în mare măsură prin sugestiile şi măsurile tale, pe când erai în legătură cu cei ce nu au văzut, nici nu au înţeles intenţiile tale.

Pentru a-ţi duce la îndeplinire planurile, ai implicat cauza lui Dumnezeu în dificultăţi financiare, iar acum cu toată vătămarea [1672] cea mare pe care ai adus-o, ceri o mulţime de bani. Dumnezeu te numeşte un rob necredincios. Când valul acesta de egoism a trecut prin editură, când oamenii au pretins pentru lucrarea lor salarii mai mari decât primiseră alţii, v-a fost dată lumină despre faptul că prosperitatea editurii depindea de lipsa de egoism a celor aflaţi în legătură cu ea, şi că aceia care cereau salarii aşa de mari aveau să-i oprime pe cei angajaţi în ce priveşte salariile lor. Ei aveau să folosească orice mijloc pentru a primi cărţi la cost mic pentru editură, şi în felul acesta să acumuleze mijloace. Aceia care au făcut planuri şi strategii pentru a câştiga mijloace în felul acesta, nu au acţionat după rânduiala lui Dumnezeu, ci au urmat impulsurile inspirate de Satana.

Dumnezeu cântăreşte pe fiecare om în balanţa sanctuarului. Fiecare poate să aibă propriul lui standard, dar Legea cea sfântă şi neschimbătoare a lui Dumnezeu, în care nu este nici schimbare nici umbră de mutare, acesta este standardul pe care trebuie să-l atingă cu toţii. Citiţi şi luaţi seama, ca să nu pieriţi pe calea pe care aţi ales-o. „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele ca pe tine însuţi”. Dumnezeu cere puterile inimii, minţii şi trupului. Toate sunt talentele Domnului, împrumutate de El fiinţelor umane ca să fie folosite pentru slava numelui Său. Viaţa însăşi este un talent de mare valoare, căci sănătatea odată pierdută, poate să fie pierdută pentru bine, în ce priveşte lumea aceasta. Atâta timp cât viaţa este acordată unei fiinţe omeneşti, acea fiinţă umană, fie bărbat, femeie sau copil, se află sub obligaţia de a-şi implica în slujba lui Dumnezeu talentele încredinţate, păstrându-se în condiţiile cele mai sănătoase, ca să poată oferi lui Dumnezeu un sacrificiu ce poate fi primit, o slujire [1673] raţională. Când omul umblă prin credinţă cu Dumnezeu, el foloseşte marele talent al vieţii în cel mai bun fel. Atât cât este posibil, el trebuie să-şi păstreze mintea, sufletul şi trupul într-o stare de sănătate, pentru ca discernământul să-i poată fi limpede, ca să poată înţelege lucrurile spirituale. Omul nu trebuie să fie aşa de devotat ocupaţiilor lui obişnuite încât să nu mai facă deosebire între sacru şi ceva obişnuit, şi, ca Nadab şi Abihu, să neglijeze cerinţele speciale care asociază slujirea lui cu un Dumnezeu sfânt. El nu trebuie să aibă impresia că este liber să-şi folosească presupusele lui calificări superioare fără a avea focul sfânt, elementul vital, sfinţitor care face ca slujirea lui să poată fi primită de Dumnezeu.

Tu nu ai păstrat o legătură vitală cu Dumnezeu. Nu ai avut nici măcar o religie legalistă. „Poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă.”  „V-am adus într-o ţară ca o livadă de pomi, ca să-i mâncaţi roadele şi bunătăţile; dar voi aţi venit, Mi-aţi spurcat ţara şi Mi-aţi prefăcut moştenirea într-o urâciune.” Aceasta este o descriere despre viaţă şi despre felul în care o tratăm noi astăzi. „Preoţii n-au întrebat: „Unde este Domnul?” Păzitorii Legii nu M-au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi, proorocii au proorocit prin Baal, şi au alergat după cei ce nu sunt de nici un ajutor.  De aceea, Mă voi mai certa cu voi, zice Domnul, şi Mă voi certa cu copiii copiilor voştri. …  şi-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu şi-a schimbat Slava, cu ceva care nu este de niciun [1674] ajutor!”

Cum au ajuns ei să facă aceasta? Prin conformarea lor cu spiritul lumii. Au folosit lucrurile lui Dumnezeu ca să facă paradă, şi ca o scuză, spuneau că o fac pentru a da caracter lucrării. Dar, făcând aşa, au acţionat contrar luminii date de Dumnezeu, în directă opoziţie cu admonestările şi îndrumările Lui.

Din cauza lucrării în care te-ai angajat tu ţi-ai întins mâna lacomă şi nesfinţită ca să strângi tot ce putea să-ţi fie acordat pentru serviciile tale de presupusă valoare. Tu nu gândeşti bine în ce priveşte aceste lucruri. Fără abilitatea aceasta aşa de mult preţuită, fără administraţia ta, cauza lui Dumnezeu ar fi văzută mai bine acum atât de Dumnezeu cât şi de oameni.

Ţi-au fost date avertizări cum că lungile tale călătorii împreună cu fratele Olsen nu erau necesare. El ar fi făcut de zece ori mai mult bine dacă nu ar fi făcut din braţ de carne tăria lui, sprijinindu-se pe o abilitate omenească nesfinţită. Aceasta este o ofensă adusă lui Dumnezeu.

Răscumpărătorul nostru a deschis un izvor de vindecare pentru neamuri, şi vom plăti cu un preţ infinit dacă părăsim acest izvor de ape vii în schimbul unor puţuri crăpate făurite prin eforturi omeneşti. Aceste puţuri pot să conţină ceva din apa vieţii, însă nu sunt adânci. Lucrarea noastră cere o luptă agresivă. Nu banii, nici poziţia, nici clădirile costisitoare nu sunt esenţiale în lucrarea lui Dumnezeu, şi nici realizările ce atrag aplauze din partea oamenilor şi satisfac vanitatea. Toate acestea sunt puţuri omeneşti, care în timp de secetă nu pot să ţină apa.

Domnul a pregătit resurse, iar noi trebuie să acceptăm proviziile făcute de El. Izvorul apei vieţii este deschis pentru toţi. Toţi pot să vină să bea. [1675]

Dumnezeu îţi vorbeşte ţie, A.R. Henry. Puţul tău crăpat se uscă. În mijlocul grijilor şi dezamăgirilor, a durerii mentale şi fizice, setea ta arzătoare nu se domoleşte; căci ai părăsit izvorul apelor vii şi, ca mulţi alţii, ai încercat, în sfârşeala inimii şi a creierului, să sapi puţuri în granitul rezistent al vieţii tale, pentru a-ţi pregăti propriul sfârşit. Există un izvor aproape de tine, dacă nu ai mers prea departe părăsind apele cele vii.

Când închinarea faţă de Dumnezeu va fi unica devoţiune a sufletului tău, Îl vei iubi mai mult decât orice, şi pe aproapele ca pe tine însuţi. Ai trecut prin ani de egoism şi depărtare de căile lui Dumnezeu. Nu a durat destul rebeliunea ta? Prin influenţa ta, casa de editură a fost păgubită. Tu ai încălcat o lege perfectă, neschimbătoare. Legea aceasta cere ascultare continuă, fidelă. Ce fel de înregistrare este scrisă în dreptul numelui tău? Ai păzit tu primele patru, şi ultimele şase porunci? Ai iubit pe Dumnezeu cu toată inima? Ai iubit pe aproapele tău ca pe tine însuţi?

Dumnezeu nu acceptă o ascultare pe jumătate. El cere ascultare completă faţă de fiecare precept al legii Sale. A.R. Henry, tu ai un suflet care poate fi salvat sau poate fi pierdut. Satana joacă jocul vieţii pentru sufletul tău, şi este pe cale să îşi câştige prada. Dacă nu îţi schimbi direcţia, dacă nu vei fi schimbat, nu vei vedea niciodată împărăţia cerului. Îţi poţi permite să mergi mai departe în direcţia în care mergi de atâţia ani, fără să ţii cont de dreptatea, mila, sau iubirea lui Dumnezeu? Tu nu te cunoşti pe tine însuţi. Dacă îţi pui mâna lacomă peste mijloacele lui Dumnezeu, nu va mai dura mult până când vei dori ca mâna ta să fi fost tăiată din trupul tău decât să fi făcut ceea ce Satana te-a ispitit să [1676] faci.

Dumnezeu a încredinţat oamenilor îndatoriri înalte şi sfinte, iar El le spune, „du-te şi lucrează în via Mea.” Aş fi vrut să scriu mai categoric, însă pentru că lucrurile ţi-au fost prezentate aşa cum trebuiau prezentate, tu cunoşti conţinutul mărturiilor referitoare la principiile greşite care au pătruns în administrarea casei de editură de la Battle Creek şi a tuturor instituţiilor noastre.

Tu nu te cunoşti. Când te vei trezi, când, după ce vei cădea pe Stâncă, împotrivirea ta îndărătnică faţă de Duhul lui Dumnezeu va fi zdrobită, vei spune „Nu intra la judecată cu robul Tău! Căci niciun om viu nu este fără prihană înaintea Ta.” Niciunul dintre cei vii nu înţelege pe deplin caracterul ofensator al păcatului.

În casele noastre de editură trebuie ca motivele şi principiile curate, necorupte, să aibă putere de stăpânire. La adunările voastre de comitet, îngerii lui Dumnezeu îşi acoperă feţele, ca să nu vadă relele ce se pun la cale. Totuşi, am încă un apel de făcut. Opreşte-te acolo unde eşti. Tu nu ai mai mult drept la salariul mare pe care îl ceri, decât am eu sau fraţii tăi. Dacă obţii salariul acesta prin fraudă, povestind despre cazul tău unor oameni lumeşti, te rog citeşte Biblia ta, şi vezi ce spune despre acest subiect.

Cuvintele acestea se aplică în mare măsură lui Harmon Lindsay. Ce fel de reprezentare oferi lumii? Citeşte în Biblia ta, şi vezi cât de mult te-ai îndepărtat de învăţăturile ei. Există o singură cale de urmat pentru cei care, în timp ce sunt în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu, încearcă să lucreze pe baza principiilor după care aţi lucrat [1677], care dau pe faţă în viaţă şi în caracter mândrie, slavă deşartă, avariţie, lăcomie, care îi vor conduce la ambiţie, murmurare, amărăciune, vorbire de rău. Aceştia trebuie să fie despărţiţi de lucrare. Nu trebuie să le fie permis să mai rămână în lucrare an după an, spre vătămarea cauzei lui Dumnezeu, spre ruina lor spirituală şi veşnică.

Îţi spun, fratele meu, că în caracterul tău există impurităţi de aşa natură încât vor distruge valoarea aurului. Tu nu ai putea să intri acum pe porţi în cetatea lui Dumnezeu, pentru că nu ai ajuns la standardul Lui. Tu nu poţi să fii acum pecetluit cu pecetea asemănării divine. Aceia care nu pot să treacă testul examinării finale, vor fi respinşi ca nevrednici. Nu vrei să-L cauţi acum pe Domnul ca să poţi să-L găseşti?

E.G. White [1678]