Scrisoarea 43, 1890 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 43, 1890 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 43, 1890
Lynn, Mass. USA,
15 decembrie1890

 CĂTRE O.A. OLSEN

REDEŞTEPTARE LA DANVERS, MASSACHUSETTS

 

Iubite frate Olsen,

Adunarea noastră de la Danvers s-a terminat. În timpul sesiunii am vorbit de cinci ori, în două seri în timpul săptămânii şi în Sabat dimineaţa, la adunarea misionară ţinută duminică dimineaţa, precum şi duminică după amiază. Sunt mulţumită, pentru că fără îndoială, Domnul are o solie pe care să o transmit poporului Său. Am simţit puterea susţinătoare a lui Dumnezeu când am stat în picioare înaintea adunării, şi ştiu că puterea lui Dumnezeu a lucrat prin agentul omenesc. Ştiu că mulţi au primit cuvântul, şi sufletele flămânde au fost hrănite. Inima îmi este plină de simpatie şi iubire faţă de sufletele care sunt pe cale să moară.

După tabăra de la Brooklyn, nu mai vorbesc de boală şi infirmitate. Niciodată nu am mai fost aşa de lipsită de dureri, şi nu am mai dormit aşa bine de doisprezece ani. Pacea lui Dumnezeu este în inima mea. Ca să vorbesc cuvintele pe care mi le dă Dumnezeu, este pentru mine mai mult decât o mâncare şi mai mult decât o băutură. Laudă plină de mulţumire [743] se înalţă din inima mea către Dumnezeu tot timpul. Zi şi noapte am un spirit de mijlocire pentru ca Domnul să-mi dea spiritul blândeţii şi al amabilităţii lui Hristos, şi să mă îmbrace cu neprihănirea Lui.

Am avut o adunare foarte preţioasă la Lynn, dar mai ales am avut la Danvers. În Sabatul trecut toţi din sală, mai puţin doi – un bărbat în vârstă, de culoare, şi un sărman suflet timid care nu a îndrăznit să se mişte – au venit în faţă pentru rugăciune. Îngerul lui Dumnezeu a fost în mijlocul nostru. Lucrătorii l-au căutat pe Domnul, şi cererile lor au fost auzite în cer. Oh, cât de mulţumitoare am fost pentru că am fost capabilă să hrănesc turma lui Dumnezeu prin harul care mi-a fost dat! Bisericile flămânzesc după pâinea vieţii, şi ele prind imediat adevărul prezentat. Eu nu pot să mă trag înapoi şi să refuz să vizitez aceste locuri, întrucât ştiu că am o solie pentru ele din partea Domnului.

După momentele de rugăciune, am cerut celor care erau conştienţi de binecuvântarea Domnului, să mărturisească. Cu toate că mulţi dintre ei erau în biserică de la ora nouă dimineaţa, şi nu mâncaseră nimic între timp, nu se grăbeau să se termine adunarea. Au fost rostite multe mărturii, şi din nou au fost înălţate cereri înaintea lui Dumnezeu pentru lucrători şi pentru popor. Prezenţa Domnului a fost în adunare. Am simţit puterea Domnului peste mine. Fratele Fifield a fost foarte binecuvântat. După momentele de rugăciune mi-a strâns mâna şi a mulţumit Domnului pentru bunătatea Lui şi pentru bogata Lui binecuvântare. A fost o mărturie universală înaintea Domnului, că poporul din Danvers nu  a mai experimentat (o binecuvântare aşa de mare).

Când văd cât de mult este dorit Spiritul lui Dumnezeu, cât de mult este apreciat, sunt foarte împăcată să vizitez aceste locuri. Sunt tratată de către popor cu respect şi încredere. După încercările severe şi după efortul greu [744] pe care l-am depus la Battle Creek doar ca să fiu întâmpinată cu refuzul de a primi solia, ce se întâmplă aici îmi înviorează sufletul. Am o convingere profundă că lucrarea mea nu trebuie să fie una de conflict continuu, că Domnul nu m-a chemat ca să îmi adun toate puterile şi să împing din greu pentru fiecare centimetru. Bărbaţii care ar fi trebuit să îmi ţină mâinile în lucrare, s-au străduit din toate puterile lor să mă slăbească şi să mă descurajeze. Tăria mea a fost cheltuită luptând împotriva zidurilor de prejudecată rea şi opoziţie. Ei nu văd şi nu înţeleg, şi uneori mi-e teamă că nu vor vedea şi nu vor înţelege niciodată.

Este scris că Hristos nu a putut să facă multe minuni în anumite locuri, din cauza necredinţei. Isus era sursa oricărei puteri, a oricărei lumini şi a vieţii, şi dacă drumul Lui a fost blocat de necredinţă, ce se poate aştepta de la instrumentele mărginite? Mereu şi mereu, Domnul a dorit să împărtăşească Duhul Său în măsură bogată, dar nu a fost loc pentru El unde să Se odihnească. El nu a fost recunoscut şi nu a fost apreciat. Orbirea minţii, împietrirea inimilor, a considerat despre El că ar fi ceva de care trebuie să le fie teamă. Rele ascunse pândesc în inimă ca să împiedice manifestarea puterii lui Dumnezeu, şi Spiritul Său nu poate coborî.

Ştiu că dacă ar fi fost pregătită calea, în Battle Creek ar fi existat aşa un sentiment de iubire şi zel sfânt în inimă, încât ar fi fost dusă lumii solia: pregătiţi calea Domnului, croiţi cărări drepte înaintea Lui. Când conducătorii vor înceta să blocheze calea, lucrarea lui Dumnezeu va progresa în Battle Creek. Spiritul misionar va reînvia, iar biserica va acţiona din simţământul obligaţiei pe care o are faţă de Dumnezeu şi faţă de lume. În cel mai înalt sens, poporul lui Dumnezeu va fi un popor misionar. [745]

Hristos a cumpărat biserica cu sângele Lui, şi doreşte nespus să o îmbrace cu mântuirea. El a făcut-o depozitarul adevărului cel sfânt şi sacru, şi vrea ca ea să fie părtaşă slavei Sale. Iar şi iar, Domnul a trimis Spiritul Său ca să schimbe atitudinea poporului Său prin infuzarea în biserică a unui principiu viu şi lucrător. Dar elemente neconsacrate au lucrat, şi biserica a fost legănată ca să doarmă în leagănul siguranţei carnale. Dumnezeul lui Israel a deschis ferestrele cerului şi a trimis lumii şuvoaie bogate de lumină, însă lumina aceasta a fost respinsă. Spiritul manifestat la Battle Creek a fost spiritul din multe biserici. Puterea lui Dumnezeu, harul bogat pe care El doreşte atât de mult să Îl reverse, nu este dorit, decât dacă oamenii pot marca ei înşişi calea pe care să lucreze Dumnezeu.

Comoara întreagă a cerului este la dispoziţia noastră, în lucrarea noastră de a pregăti calea Domnului. Dumnezeu a făcut posibil ca lucrarea noastră să fie un succes minunat şi glorios, prin faptul că ne-a acordat cooperarea îngerilor. Dar succesul rareori este rezultatul unor eforturi individuale şi izolate. Este necesară influenţa fiecărui membru al bisericii. Influenţa slujitorilor lui Dumnezeu şi a lucrătorilor este necesară pentru a pregăti calea pentru lumina şi slava lui Dumnezeu. Pe fiecare suflet care îşi afirmă credinţa în Isus, Dumnezeu îl socoteşte că îi este dator Lui. Rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi a fost: „Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una.” (Ioan 17:20-22). [746]

Cu cât ne apropiem de timpul în care căpeteniile, domniile şi stăpânirile răutăţii din locurile înalte vor fi aduse în stare de război împotriva adevărului, când puterea înşelătoare a lui Satana va fi atât de mare încât dacă ar fi cu putinţă să înşele şi pe cei aleşi, trebuie să avem discernământul ascuţit prin iluminare divină, ca să putem cunoaşte dacă spiritul vine de la Dumnezeu, ca să nu fim în necunoştinţă în ce priveşte înşelăciunile lui Satana. Efortul omenesc trebuie să se combine cu puterea divină, ca să fim capabili să realizăm lucrarea de încheiere pentru acest timp.

Hristos a folosit vântul ca pe un simbol al Duhului lui Dumnezeu. Aşa cum vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge, tot aşa este cu Spiritul lui Dumnezeu. Noi nu ştim prin cine se va manifesta. Dar eu nu rostesc cuvintele mele când spun că Spiritul lui Dumnezeu va trece pe lângă cei care şi-au avut ziua încercării şi a ocaziei lor, dar care nu au deosebit vocea lui Dumnezeu şi nu au apreciat mişcările Spiritului Său. Mii, în ceasul al unsprezecelea, vor vedea şi vor recunoaşte adevărul. „Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămânţa, când mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile.” (Amos 9:13). Convertirile acestea la adevăr se vor produce cu o rapiditate ce va surprinde biserica, şi doar Numele lui Dumnezeu va fi glorificat.

Biserica este nespus de privilegiată prin faptul că i se permite să lucreze împreună cu îngerii din cer. Dumnezeu îi cheamă acum pe cei care mărturisesc a fi creştini, să fie bărbaţi şi femei ai mijlocirii. Prin acţiunile lor ei vor arăta cât de mult Îl iubesc pe Isus şi sufletele pe care El le-a cumpărat cu sângele Său. Ridicând mâinile care sunt gata să cadă, ei pot câştiga o experienţă înaltă şi sfântă, împodobită cu atributele lui Hristos. Noi avem o lucrare de făcut dacă vrem [747] să fim o biserică vie. În mod individual, şi ca întreg, noi trebuie să călcăm păcatul sub picioare. Obiceiurile noastre, conversaţia noastră, viaţa noastră zilnică, trebuie să fie puse de partea Domnului. Trebuie să mijlocim şi să ne luptăm cu un Dumnezeu care Îşi ţine legământul, în favoarea veghetorilor Lui, pentru ca să fie câştigate suflete pentru Mântuitorul.

Cât de mulţi sunt cei care au nevoie să se facă nebuni în ochii lor înşişi, ca să poată să ajungă înţelepţi. Dumnezeu revarsă peste cel umilit şi pocăit o înţelepciune pe care nu o dă celui care este înţelept în felul lumii şi prevăzător, nu o dă celor mulţumiţi de sine care nu cunosc lucrurile care le-ar fi dat pacea. El descoperă înţelepciunea Sa, pruncilor. El aruncă în ţărână toată mândria omenească, dar recunoaşte pe cel blând şi smerit şi îl înalţă cu adevărat. Cât de duios priveşte Dumnezeu pe urmaşul umilit, pocăit, tăgăduitor de sine, al lui Hristos, care învaţă zilnic în şcoala marelui Învăţător.

Frate Olsen, îţi cer să ai curaj. Ai încredere în Dumnezeu. Du la El orice povară. El poate, şi te va face eficient, dar tu trebuie să ai credinţă. Nu fii deprimat, nu suspina în taină din cauza necredincioşiei păzitorilor de pe zidurile Sionului. Noi nu suntem chemaţi la melancolie şi la înţelegere greşită. Aşează-te în locul în care razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii pot străluci în toate cămările minţii tale şi în templul sufletului. „Voi sunteţi lumina lumii”, spune Dumnezeu. El îi va face pe cei ce sunt credincioşi în biserică, să strălucească împreună cu cuvântul lui Dumnezeu. Spiritul Său va fi transmis instrumentelor omeneşti, dându-le o lumină din faţa căreia întunericul moral trebuie să fugă.

Trebuie să închei această scrisoare. Îţi transmit iubirea mea sinceră ţie, soţiei tale şi copiilor. Fie ca Domnul să te binecuvânteze pe tine şi pe ei, este rugăciunea sorei tale,

Ellen G. White [748]

749

 

 

P.S. Fraţii noştri din lucrare mi-au cerut să mă întorc la Lynn şi să vorbesc marţi şi miercuri seara. Am consimţit la aceasta. Fratele Fifield face tot ce poate ca să strângă oamenii pentru adunare în aceste două seri. Fie ca Domnul să mişte inimile lor, este rugăciunea mea. Joi seara vom merge la Boston, vom lua locuri la vagonul de dormit până la Washington, unde vom ajunge vineri la ora unsprezece. [749]