Scrisoarea 43a, 1890 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 43a, 1890 - Către O.A. Olsen

Scrisoarea 43a, 1890
Lynn, Mass.,
18 decembrie 1890
(variantă a scrisorii 43, 1890)

CĂTRE O.A. OLSEN

 

Iubite frate Olsen,

Adunarea noastră de la Danvers s-a terminat. Am vorbit de cinci ori, de patru ori mai îndelung; am vorbit în două seri şi în Sabat, duminică dimineaţa la adunarea misionară şi din nou duminică după masă. Sunt foarte mulţumită, fără să am nicio îndoială, că Domnul a avut o solie pe care să o transmit poporului. Am simţit puterea susţinătoare a lui Dumnezeu în timp ce am stat în picioare şi am vorbit. Ştiu că puterea lui Dumnezeu a vorbit prin instrumentul omenesc. Ştiu că cuvântul este primit şi că sufletele flămânde sunt hrănite. Zi şi noapte am un spirit de mijlocire pentru ca Domnul să mă îmbrace cu spiritul lucrării şi (să îmi dea) blândeţea şi amabilitatea lui Hristos, şi ca să pot fi îmbrăcată cu neprihănirea lui Hristos.

După întâlnirea de la Brooklyn nu am mai vorbit de slăbiciune şi infirmităţi. Niciodată nu am mai fost atât de lipsită de dureri. În timpul nopţii dorm aşa cum nu am mai dormit de doisprezece ani. Pacea lui Dumnezeu locuieşte în inima mea. Ca să vorbesc cuvintele pe care mi le dă Dumnezeu, este pentru mine mai mult decât o mâncare şi mai mult decât o băutură. Inima mulţumitoare, plină de laudă se înalţă către Dumnezeu tot timpul. În Sabat, Sabatul binecuvântat din Brooklyn, în orele de dimineaţa devreme şi de-a lungul întregii zile, şi de atunci încoace în mod continuu, am mâncat din mana cerească.

Inima mea este plină de simpatie serioasă şi de iubire pentru bisericile care sunt pe moarte şi care abia se luptă pentru supravieţuire. O spun tot mereu, El a cumpărat biserica cu însuşi sângele Său şi doreşte nespus să o îmbrace cu [750] neprihănirea şi cu mântuirea Lui. El a făcut-o să fie depozitarul învăţăturilor Lui preţioase, al adevărurilor sfinte, şi vrea să îi facă să fie părtaşi ai slavei Sale.

Am avut o adunare foarte preţioasă la Lynn şi Danvers, dar mai ales la Danvers. În Sabatul trecut, toţi din sală au venit în faţă pentru rugăciune, convertiţi şi neconvertiţi, mai puţin doi – un bărbat în vârstă, de culoare, şi un sărman suflet timid care nu a îndrăznit să vină în faţă. Îngerii lui Dumnezeu au fost în mijlocul nostru. Toţi lucrătorii L-au căutat pe Domnul, şi cererile lor au fost auzite în cer. Oh, cât de mulţumitoare a fost inima mea! Cât de bucuroasă am fost pentru că am fost capabilă să hrănesc turma lui Dumnezeu prin harul care mi-a fost dat.

Îţi spun că bisericile flămânzesc şi sunt pe cale să moară de foame, şi ele prind imediat cuvântul lui Dumnezeu şi încurajarea care le este dată. Eu nu pot să mă trag înapoi şi să refuz să vizitez bisericile, întrucât ştiu că am o solie pentru ele din partea Domnului. După momentele de rugăciune, am cerut celor care doreau, să dea mărturie. Cu toate că mulţi dintre ei erau în biserică de la ora nouă dimineaţa, până seara, şi nu mâncaseră nimic, nu se grăbeau să se termine adunarea. Au fost rostite multe mărturii. Au fost înălţate cereri stăruitoare înaintea lui Dumnezeu pentru lucrători şi pentru popor, şi mărturia multora a fost: Domnul este în locul acesta.

Prezenţa Domnului a fost în adunare. Am simţit puterea Domnului peste mine. Fratele Fifield a fost foarte binecuvântat. După momentele de rugăciune, mi-a strâns mâna şi a mulţumit Domnului pentru bunătatea Lui şi pentru bogata Lui binecuvântare. Mărturia universală a fost aceea că ei au fost binecuvântaţi de Domnul, că poporul din Danvers a fost cercetat aşa cum nu a mai fost până acum. Când văd cât de mult este dorită mărturia pe care mi-a dat-o Dumnezeu, şi că este apreciată cum se cuvine, cu una sau două excepţii, sunt foarte împăcată să vizitez aceste locuri în care nu am mai fost.

Sunt tratată de către popor cu respect, încredere şi credinţă, după încercările şi după efortul sever pe care l-am depus la Battle Creek, după împotrivirea şi refuzul de a primi solia pe care mi-a dat-o Dumnezeu, din partea celor care au cea mai mare nevoie de ea. Am o convingere profundă că lucrarea mea nu trebuie să fie una de conflict continuu, de a-mi aduna toate puterile şi de a împinge din greu pentru fiecare centimetru câştigat. Bărbaţii care ar fi trebuit să îmi ţină mâinile în lucrare, unii dintre ei, s-au străduit cu toată iscusinţa lor, să îmi slăbească mâinile şi să îmi descurajeze inima, să mă facă să îmi consum tăria şi energiile luptând împotriva zidurilor de prejudecată rea şi opoziţie. Ei nu văd, şi uneori am impresia că nu vor vedea niciodată. [751]

Dacă cei din timpul lui Hristos ar fi ştiut că El este Domnul slavei, nu L-ar fi răstignit. Este scris că El nu a putut să facă multe minuni în anumite locuri, din cauza necredinţei. Dacă Isus, Sursa oricărei puteri, a oricărei lumini şi a vieţii, a fost împiedicat şi dacă drumul Lui a fost blocat de necredinţă, ce se poate aştepta de la instrumentele mărginite?

Mereu şi mereu, Domnul Isus a dorit să împărtăşească Duhul Sfânt în măsură bogată, dar nu a fost loc pentru El, unde să Se odihnească. El nu a fost recunoscut şi nu a fost apreciat. Orbirea minţii, împietrirea inimilor, a considerat despre El că ar fi ceva de care trebuie să le fie teamă, sau (ceva pe care) îl pot folosi ca să se înalţe pe ei înşişi. Unii cred că anumite rele ascunse stau la pândă în descoperirile sau în manifestarea puterii lui Dumnezeu, care le-ar face rău. Când lucrurile ajung în această stare, Spiritul nu coboară.

Ştiu că dacă ar fi fost pregătită calea, în Battle Creek s-ar fi aprins un foc sfânt de iubire şi zel în inimile bărbaţilor care au nevoie de lucrarea aceasta, dar care au barat calea pentru ca ea să nu se producă, şi bărbaţii care acum sunt într-o stare de necredinţă ar fi primit comunicările din cer [752] şi ar fi vestit: pregătiţi calea Domnului, croiţi cărări drepte înaintea Lui.

Când conducătorii se vor da la o parte din cale, lucrarea lui Dumnezeu va progresa în Battle Creek. Spiritul misionar va reînvia, va exista şi va creşte, iar biserica va acţiona dintr-un simţământ calm şi simplu al obligaţiilor ei. În cel mai înalt sens, poporul la Dumnezeu, ca biserică, va fi un câmp misionar. Iar şi iar, Domnul a trimis Spiritul Său ca să schimbe atitudinea poporului Său prin infuzarea în biserică a unui principiu viu şi lucrător. Dar elemente neconsacrate au lucrat ca să legene biserica, pentru ca ea să doarmă în leagănul siguranţei carnale. Poziţia luată la Battle Creek a fost pulsul din multe biserici. Puterea lui Dumnezeu, harul bogat pe care El doreşte atât de mult să Îl reverse, nu este dorit, decât dacă oamenii pot marca ei înşişi calea pe care să lucreze Dumnezeu. Dumnezeul lui Israel a deschis ferestrele cerului şi a trimis lumii şuvoaie bogate de lumină, dar în multe cazuri nu s-a făcut niciun loc pentru ca ea să fie primită, măcar că fiecare om – lucrător, pastor, şi cei din poziţii cu responsabilitate – ar fi trebuit să spună bun venit adevărului, nou sau vechi, şi cu simţ misionar şi cu mulţumire plină de bucurie, să strige: „voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape.”

Influenţa indivizilor nu a fost aceea de a-şi fi făcut fiecare partea cu credincioşie, ci aceea de a ridica bariere, aşa că torentele mântuirii au fost întoarse spre un alt canal. Succesul rareori este rezultatul unor eforturi individuale şi izolate. Este necesară influenţa fiecărui membru al bisericii. Influenţa slujitorilor evangheliei, a pastorilor şi a lucrătorilor din toate instituţiile noastre este necesară pentru a pregăti calea primirii cu bucurie a luminii şi slavei lui Dumnezeu. [753]

Comoara întreagă a cerului este la dispoziţia noastră, pentru lucrarea de a pregăti calea Domnului. Providenţa a pregătit suficientă putere în universul agenţiilor cereşti pentru a face din lucrarea misionară un succes minunat, dacă agenţiile omeneşti se vor califica şi se vor echipa complet pentru lucrarea cea mare. În felul acesta, succesul nostru a fost proporţionat cu eforturile noastre. Pe fiecare suflet care îşi afirmă credinţa în Isus, Dumnezeu îl socoteşte că este dator să îşi folosească toate capacităţile în slujba Sa.

Nu este loc acum pentru deznădejde sau pentru înţelegere deşartă, dacă cei care au experienţă în adevăr şi o cunoaştere a acestuia, vor rămâne sub razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, căci Domnul este îndurător şi rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi a fost ca ei să fie una aşa cum El este una cu Tatăl, „pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi Suntem una. (Ioan 17:21-22).

Influenţa celui plin de nădejde este un ajutor minunat pentru lucrător, cu atât mai mult cu cât ne apropiem de timpul în care căpeteniile, domniile şi stăpânirile răutăţii din locurile înalte se vor întări, când puterea înşelătoare a lui Satana va fi atât de mare încât, ne avertizează Cuvântul că, dacă ar fi cu putinţă să înşele şi pe cei aleşi. Discernământul poporului lui Dumnezeu trebuie să fie ascuţit prin iluminare divină, ca să poată cunoaşte spiritul dacă vine de la Dumnezeu, ca să nu fie în necunoştinţă în ce priveşte înşelăciunile lui Satana.

O mulţime de agenţii divine se vor combina cu efortul omenesc, pentru a fi realizată lucrarea pentru timpul din urmă. Lucrarea va fi scurtată fără îndoială în cel mai neaşteptat fel. Vântul suflă încotro vrea, şi nimeni nu poate să spună, când va sufla [754] Spiritul lui Dumnezeu, ce direcţie va lua sau prin cine se va manifesta. Dar eu nu rostesc cuvintele mele când spun că va trece pe lângă cei care şi-au avut ziua încercării şi a ocaziei lor, dar care nu au deosebit vocea lui Dumnezeu şi nu au apreciat mişcările Spiritului Său. Mii vor fi convertiţi la adevăr într-o zi, care în ceasul al unsprezecelea, vor vedea şi vor recunoaşte adevărul şi mişcările Spiritului lui Dumnezeu. „Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămânţa, când mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile.” (Amos 9:13).

Convertirile la adevăr se vor produce cu o rapiditate ce va surprinde biserica, şi doar Numele lui Dumnezeu va fi glorificat. Omul mărginit va fi plin de uimire şi adoraţie. Biserica este nespus de privilegiată prin faptul că i se permite să lucreze ca agenţi activi împreună cu agenţiile cereşti. Toţi creştinii ar trebui să fie acum bărbaţi şi femei ai mijlocirii înaintea lui Dumnezeu. Astfel vor dovedi cât de mult Îl iubesc pe Isus şi sufletele pe care El le-a răscumpărat cu sângele Său.

Bărbaţii şi femeile din biserică sunt privilegiaţi cu ocazia de aur de a câştiga o experienţă înaltă şi sfântă, împodobită cu atributele lui Hristos. Ei au de făcut o lucrare hotărâtă, de a sprijini mâinile care sunt gata să cadă. Aceasta este lucrarea ce trebuie făcută, dacă biserica este vie, activă, lucrătoare. În mod individual, şi ca întreg, noi trebuie să călcăm pe Satana sub picioare. Obiceiurile, conversaţia, viaţa zilnică, trebuie să fie puse de partea Domnului şi trebuie păstrată o comuniune strânsă cu Dumnezeu. El trebuie să fie Sfetnicul lor, şi trebuie atât ca biserică, dar şi ca individ, să mijlocească şi să se lupte cu un Dumnezeu care Îşi ţine legământul, pentru noi, dar şi pentru păzitorii de pe zidurile Sionului, şi pentru lucrătorii din cauza lui Dumnezeu, ca să poată fi îmbrăcaţi cu [755] veşmintele mântuirii şi ca să aibă putere în acest timp pentru a birui cu Dumnezeu, pentru ca multe suflete să fie roadele slujirii lor. Dumnezeu va răspunde cererilor stăruitoare care se înalţă la El prin credinţă.

Cât de duios priveşte Isus pe urmaşul simplu, umilit, pocăit, tăgăduitor de sine, al lui Hristos. Ochiul Său este în mod special îndreptat spre cei care sunt dornici şi supuşi, şi care învaţă lecţiile din şcoala lui Hristos. Dumnezeu revarsă peste cel umilit şi pocăit o înţelepciune pe care nu o dă celui care este înţelept şi prevăzător, atât de prevăzători în îngâmfarea lor încât nu cunosc lucrurile care le-ar fi dat pacea. El trece pe lângă aceştia, dar descoperă înţelepciunea Sa, pruncilor. El aruncă în ţărână toată mândria omenească; El înalţă cu o grijă duioasă pe cei ce sunt aruncaţi la pământ; El recunoaşte pe cel slab şi smerit şi îi dă mângâiere şi har. Oh, cât de adevărat este că acela care umblă în orbire spirituală nu ştie încotro merge şi nu ştie de ce se va împiedica! Cât de mulţi sunt cei care au nevoie să se facă nebuni în ochii lor înşişi, ca să poată să ajungă înţelepţi cu adevărat.

Frate Olsen, îţi cer să ai curaj. Te implor să te încrezi cu totul în Dumnezeu. Te rog fierbinte să duci la Isus orice povară. El poate, şi îţi va da ajutor şi tărie spirituală. Dar tu trebuie să ai credinţă în Dumnezeu. Nu fi deprimat. Nu plânge în ascuns, aşa cum am făcut eu, din cauza păstorilor turmei, din cauza necredincioşiei păzitorilor de pe zidurile Sionului. Aşează-te în locul în care razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii pot străluci peste tine, în toate cămările minţii tale şi în templul sufletului. Dumnezeu îi va face pe cei ce sunt credincioşi în biserică, să strălucească împreună cu lumina Sa, şi să fie tari în puterea Sa. Spiritul Său va fi transmis [756] instrumentelor omeneşti, iar lumina binecuvântată, din faţa căreia întunericul moral trebuie să fugă, le va fi împărtăşită, pentru că Hristos a poruncit ca biserica Lui să fie lumina lumii.

Trebuie să închei această scrisoare. Transmit iubirea mea sinceră soţiei tale şi copiilor. Fie ca Domnul să te binecuvânteze pe tine şi familia ta, este rugăciunea sorei tale,

Ellen G. White [757]